IGIENA

SUPORT DE CURS
PARTEA I
 CUPRINS

I. NOTIUNI DE IGIENA SI SANATATE PUBLICA.

II. MASURAREA STARII DE SANATATE.
III. IGIENA AERULUI.

III.1. COMPOZITIA CHIMICA A AERULUI SI INFLUENTA SA ASUPRA

ORGANISMULUI.
III.2. POLUAREA AERULUI SI ACTIUNEA SA ASUPRA SANATATII.
III.3. CONTAMINAREA AERULUI SI ACTIUNEA ASUPRA SANATATII.
III.4. CLIMA SI RELATIA SA CU SANATATEA.
IV. IGIENA APEI.

IV.1. NECESARUL DE APA SI MODUL DE ACOPERIRE.

IV.2. PATOLOGIA INFECTIOASA TRANSMISA PRIN APA.
IV.3. PATOLOGIA NEINFECTIOASA PRODUSA PRIN APA.
IV.4. CONDITIILE DE POTABILITATE ALE APEI.
V. IGIENA SOLULUI.

V.1. SOLUL SI IMPORTANTA SA SANITARA.

V.2. INDEPARTAREA REZIDUURILOR SOLIDE.
V.3. INDEPARTAREA REZIDUURILOR LICHIDE.
VI. IGIENA RADIATIILOR.
VI. IGIENA ALIMENTATIEI.

VII.1. ALIMENTATIA RATIONALA A OMULUI SANATOS.

VII.2. VALOAREA NUTRITIVA SI IGIENA ALIMENTARA.
VII.3. INTOXICATII, TOXIINFECTII ALIMENTARE.
VII.4. IGIENA UNITATILOR CU PROFIL ALIMENTAR.
 IGIENA
Igiena studiaza interventia factorilor de mediu exterior asupra starii de sanatate a individului
precum si metodele de prevenire a bolilor determinate de acestia.
Igiena se imparte in 2 categorii:
1. Igiena mediului:
a. Igiena apei.
b. Igiena aerului.
c. Igiena solului.
2. Igiena scolara:
a. Igiena apei se refera la metode de cercetare a poluarii si determinarea
contaminarii microbiene a aerului.
b. Igiena mediului se refera la igiena habitatului prin radiatii luminoase
care reprezinta igiena aerului.
c. Igiena solului se refera la poluarea solului precum si rolul sau in
raspândirea bolilor.
Igiena alimentatiei se refera la ancheta alimentara, starea de nutritie, metodele de
determinare a valorilor de nutritie, alimentatia dietetica si igiena unitatilor cu profil alimentar.
Igiena mediului se refera la factorii fizici, microbiologici si bacteriologici.
Sanatatea publica:
1. Totalitatea cunostintelor, deprinderilor si atitudinea populatiei orientata catre
mentinerea starii de sanatate.
2. Sanatatea publica este stiinta si arta prevenirii bolilor si promovarii sanatatii
prin eforturile organizatoare ale societatii.
3. Un domeniu specializat al practicii medicale alcatuit din discipline distincte
care isi concentreaza disponibilitatile asupra unei anumite populatii in scopul
promovarii si mentinerii sanatatii si bunastarii precum si prevenirii bolilor,
incapacitatii si decesului prematur.
Domeniile principale ale sanatatii publice:
1. Cunoasterea si evaluarea problemelor populatiei utilizând notiuni de
demografie, morbiditate, scrining si studii epidemiologice.
2. Influenta factorilor de risc.
3. Notiuni de biostatistica.
4. Notiuni de probabilitate.
5. Notiuni de legislatie sanitara.
6. Ingrijiri primare de sanatate.
7. Calitatea serviciilor de sanatate.
8. Notiuni de prevenire a principalelor cauze de imbolnavire prin programe
nationale de sanatate.
Obiectele de studiu ale sanatatii publice cuprind:
1. Cunoasterea starii de sanatate a populatiei.
2. Identificarea nevoilor de sanatate ale comunitatii.
3. Cunoasterea morbilitatii si a factorilor care ii determina.
 4. Cunoasterea masurilor care determina aprobarea, promovarea si refacerea
starii de sanatate si asigurarea controlului sanatatii prin efortul conjugal al
intregii colectivitati.
Metode si tehnici utilizate in sanatatea publica:
1. Metode si tehnici biostatice.
2. Statistici sanitare si epidemiologice.
3. Metode si tehnici utilizate morbilitatii si a relatiilor de cauzalitate dintre
factorii de risc si boala.
4. Elementele de educatie pentru educatie si legislatie sanitara.
5. Cercetarea consumului medical al populatiei.
6. Influenta factorilor de risc.
7. Coeficienta medicala si a asistentei medicale.
8. Eficienta medicala si economica a asistentei medicale.
Starea de sanatate reprezinta o bunastare completa fizica, mintala si sociala care consta
numai in absenta bolii sau a infirmitatii.
Sanatatea este rezultatul interactiunii dintre zestrea biologica, genetica a omului si conditiile
mediului sau de viata si de activitate naturala si sociala.
Boala reprezinta o neadaptare sau o deficienta de aparare a organismului ca si absenta
reactiei la stimulii la care organismul este expus.
Starea de sanatate si disconfort – boala, incapacitate, invaliditate si terminând cu decesul.
Factori endogeni – sunt reprezentati de sex, rasa, vârsta, caracteristicile biologice,
receptivitatea la infectii ereditare si caracteristicile demografice ale populatiei.
Factori de mediu:
a.
Fizici – temperatura, umiditatea, radiatii, zgomote.
b.
Geodinamici – zona geografica.
c.
Chimici.
d.
Biologici – bacterii, fungi, paraziti.
e.
Mediul socio – economic – pragul de saracie, stilul de viata alimentar,
conditii de viata si munca precum si nivelul de instruire.
Factori comportamentali – anturaj, mijloace financiare, factori de mediu, experienta
individuala.
Stilul de viata cuprinde obiceiurile alimentare, consumul de alcool, consumul de droguri,
fumatul, stresul, sedentarismul, comportamentul sexual si comportamentul rutier.
Serviciul de preventie curativ si de recuperare:
1. Afectiunile determinate de alcool – intoxicatii, afectiuni neuro – psihice,
ciroze, pancreatite, cancerul cavitatii bucale, cancerul esofago – faringian.
2. Afectiunile determinate de fumat – afectiuni bronho – pulmonare, afectiuni
digestive, afectiuni pulmonare.
3. Afectiunile determinate de droguri – probleme de sanatate fizica, psihica,
comportamentale, consumul a crescut dupa 1960.
 4. Stresul – reprezinta ansamblul raspândirii specifice, date la orice fel de
solicitare, date de organism si determina o stare de boala cu consecinte fizice,
psihice si sociale:
a. Tipul A – persoane nerabdatoare, grabite, afectiuni vasculare.
b. Tipul B – persoane calme, eficiente, organizate.
c. Tipul C – persoane interiorizate, melancolice, predispuse
cancerelor.

II .Măsurarea stării de sănătate:

Evaluarea stării de sănătate se realizează din punct de vedere al populaţiei care trebuie
informată în legătură cu:
- propriile probleme de sănătate;
- modul de prevenire al bolilor;
- principalii factori de risc ce influenţează sănătatea.
Servicii de sănătate:
În acest caz evaluările se referă la stabilirea nevoii de servicii medicale, determinarea
priorităţilor şi evaluarea calitativă a serviciilor medicale.
Cunoştinţele medicale – cercetarea medicală.
Evaluarea tehnicilor de dialog şi perceperea problemelor de sănătate la nivel comunitar.
Consumul medical reprezintă totalitatea îngrijirilor medicale şi farmaceutice acordate
unei persoane sau a unui grup de către serviciile medico – farmaceutice.
Clasificarea indicatorilor de măsurare a stării de sănătate a populaţiei:
1. Indicatorii stării de sănătate sunt speranţa de viaţă, mortalitatea (generală,
infantilă, specifică pe cauzele de deces), morbiditatea (pe cauze de îmbolnăvire,
cauze profesionale, calitatea vieţii).
2. Indicatorii stilului de viaţă sunt consumul de tutun, alcool, droguri, alimentaţie.
3. Indicatorii de caracterizare a condiţiilor de viaţă şi de muncă sunt rata de
angajare, rata şomajului, condiţiile mediului de muncă, condiţiile mediului de locuit,
condiţiile mediului înconjurător (apei, aerului).
4. Indicatorii protecţiei sănătăţii sunt sursele de finanţare, resursele umane, resursele,
costul pentru fiecare bolnav internat, costul medicamentelor pentru fiecare bolnav
internat.
Caracteristicile demografice se referă la vârstă, sex, stare civilă, locul de rezidenţă, venit.
Factorii de risc asociaţi bolilor:
1. Bolile inimii sunt determinate de fumat, hipertensiune arterială, hipercolesterolemie,
diabet zaharat, sedentarism.
2. Accidentele vaselor cerebrale sunt determinate de hipertensiune.
3. Cancerele sunt determinate de comportamentul sexual, fumat, alcool, dietă
necorespunzătoare, contaminanţii mediului, medicamente.
4. Accidentele de circulaţie sunt determinate de ingestia de alcool, ingestia de
medicamente (ingestia de extraveral).
5. Alte accidente sunt domestice, disponibilitatea armelor de foc.
6. Sinucideri, omucideri sunt determinate de ingestia de alcool, droguri greşit folosite.
7. Ciroza este produsă fie de alcool sau hepatite care nu au fost tratate.
8. Gripa sau pneumonia sunt determinate de vaccinările ineficiente sau de fumat.
 În România factorii de risc asociaţi bolilor sunt bolile cardio – vasculare, tumorile
maligne, tulburările mentale si de comportament, accidente, otrăviri, bolile aparatului
digestiv, bolile aparatului respirator, bolile infecţioase, malformaţii congenitale.
După O. M. S. cei mai importanţi factori de risc asociaţi bolilor sunt comportamentul
sexual cu risc, hipertensiunea arterială, consumul crescut de alcool, lipsa apei potabile, lipsa
igienii, deficienţa de fier a organismului, poluarea mediului, colesterolul crescut şi obezitatea.

III. IGIENA AERULUI

Atmosfera – este un amestec de gaze şi vapori de apă, formând un înveliş deasupra

scoarţei terestre. Atmosfera se întinde de la sol până la o înălţime de 50 kilometri.
Compoziţia aerului:
O2 =20 – 21%
CO2 = 0.03 – 0.04% → Aer inspirat
N2 = 78 – 79%
O2 = 10 – 17%
CO2 = 78 – 79% → Aer expirat
N2 = 78 – 79%

Clima – reprezintă totalitatea factorilor ce caracterizează meteorul climatic, un teritoriu şi

anume: temperatura, nivel de precipitaţii, grad de însorire, umiditate.
Categorii de zone climatice – sunt de 3 categorii: polare, temperate, calde.
Cele polare au temperaturi scăzute, iar în cele temperate care sunt cele mai populate sunt
determinate de boli virotice, boli microbiene şi boli degenerative (cancere).
Proprietăţi fizice ale aerului şi influenţa factorilor fizici asupra organismului.
Aerul atmosferic se caracterizează printr-o serie de fenomene şi procese fizice care
acţionează permanent asupra organismului.
Factorii fizici sunt: temperatura, umiditatea, curenţii de aer, presiunea atmosferică,
electricitatea atmosferică. Aceşti factori au influenţe directe sau indirecte asupra organismului
uman.
Temperatura – este determinată şi de radiaţia solară.
Semnificaţia igienico – sanitară a temperaturii:
1. Determină procesul de termo – reglare al organismului.
2. Determină caracteristicile climatice ale unei zone climatice.
3. Formarea curenţilor de aer cu implicaţie în procesul de impurificare atmosferică.
4. Morbiditate.
5. Temperatura optimă a organismului uman este de 18 – 220 C.
Umiditatea – reprezintă cantitatea de apă din aer.
Semnificaţia igienico – sanitară a umidităţii:
1. Acţionează direct asupra organismului influenţând termo – reglarea.
2. Determină caracteristicile climatului.
3. Intervine în poluare.
4. Valorile normale sunt între 35 – 65%.
Curenţii de aer – reprezintă deplasări ale maselor de aer în direcţii diferite datorită
încălzirii inegale a suprafeţei solului de către radiaţiile solare.
 Clasificarea curenţilor de aer:
a. Orizontali:
- periodici;
- neperiodici.
b. Verticali:
- ascendenţi;
- descendenţi.
Importanţa igienico – sanitară a curenţilor de aer:
1. Intervin în termo – reglarea organismului.
2. Au rol în autoepurarea atmosferei.
3. Determină caracteristici climatice ale unui teritoriu.
4. Valorile normale sunt de 0.1 – 0.2 metri / secundă.
Presiunea atmosferică – este presiunea exercitată de aerul atmosferic prin greutatea sa
asupra tuturor corpurilor de la suprafaţa pămintului. Se exprimă în milimetri coloană de mercur /
1 centimetru pătrat. Presiunea atmosferică normală este de 760 milimetri coloană de mercur / 1
centimetru pătrat şi ea scade la 10.33 metri altitudine cu 1 milimetru coloană de mercur / 1
centimetru pătrat. Exercită efecte directe şi indirecte asupra organismului. La altitudine de 2000
– 2500 metri intervin procese compensatorii ale organismului. Între 2500 – 6000 metri se
instalează răul de altitudine. Manifestările sunt: cianoza, vertij, cefalee, epistachis, hemofizii. La
6000 – 7000 metri predomină stările nervoase şi apare euforia. Persoanele care trăiesc la munte
se aclimatizează.
Electricitatea atmosferică – este formată din aero – ionizarea, cimpul aero – electric,
cimpul electric terestru şi fenomene electrice.
Aero – ionizarea – reprezintă prezenţa unor ioni încărcaţi cu sarcini electrice în aerul
atmosferic. Aceste particule sunt de dimensiuni mari care se găsesc în zone poluante şi particule
de dimensiuni mici se găsesc în zone nepoluante.
Poluarea atmosferică – înseamnă prezenţa substanţelor străine în compoziţia normală a
aerului sau variaţii importante ale concentraţiilor componenţilor săi care pot produce direct sau
indirect afectarea stării de sănătate. Poluanţii atmosferici se clasifică în: fizici, chimici şi
biologici.
Poluanţii chimici se împart în: iritanţi, asfixianţi, toxici, cancerigeni, fibrozanţi.
Poluanţi chimici iritanţi – oxizi de sulf, oxizi de azot (monoxidul de azot asi dioxidul de
azot), substanţele oxidante (aldehide, cetone, hidrocarburi), clorul (acid clorhidric), amoniacul şi
pulberile (diametru mare care se depun pe sol şi diametru mic se depun în plămini).
Poluanţi chimici asfixianţi: monoxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, acidul cianhidric,
nitriţi determină blocarea sistemului respirator. Monoxidul de carbon se leagă cu hemoglobina
formind carboxihemoglobina. Afinitate mai mare decit oxigenul (202).
Efecte acute: mai puţin de 2% de carboxihemoglobina nu produce modificări în
organism; între 2 – 10% apar tulburări vizuale; între 20 – 40% apar cefalea, greţuri, vărsaturi;
cind este mai mare de 40% se produce pierderea cunoştinţei; iar cind este mai mare de 60% se
produce decesul.
Efecte cronice: oboseala, tulburări de somn.
Poluanti chimici toxici – sunt reprezentati deunele metale cum ar fi: plumb, cadniu,
mercur, arsen, flor si de unele substante pesticide, provenienta lor fiind industriala sau telurica.
Plumbul – poate fi sub forma de vapori supulberi fine si principalasursa este circulatia
auto, arderea carbunelui sau din diferite activitati industriale.
 Cadniu – este un metal alb –argintiu, provine din industrie si mai este inhalat in
organism prin fumul de tigara.
Mercurul – esteun metal alb – argintiu stralucitor, contaminarea se face prin apa si
alimente, provine din industrie sau din depozite naturale.
Arsenul – este un metal neferos.
Florul – este un gaz alb – verzui, provine din industria aluminiului, industria sticlei.
Substante pesticide:
Efecte asupra organismului si actioneaza la nivel subcelular. Efectele cronice se refera la
depunerea acestora in organism in anumite organe.
Plumbul – in oasele lungi, par, dinti,vase.
Cadniu – la nivelul aparatului respirator: plamani, sange, hematii, ficat, rinichi, glanda
tiroida.
Mercurul – se fixeaza in rinichi, ficat, creier.
Poluanti chimici cancerigeni – sunt reprezentati de hidrocarburi policiclice aromatice,
nitro – amine si nitro – amide, amine aromatice, pesticidele organice (pentru omorarea
daunatorilor), substante anorganice, tutunul.
Poluanti chimici fibrozati – fibroza reprezinta o prolifilare a fibrei conjunctive,
formarea unor boli care se numesc pneumo – conioze (boli profesionale).
Masuri de prevenire si de combatere a poluantilor chimici:
1. Masuri medicale:
a. Profilaxia primara – se adreseaza in special oamenilor sanatosi. Cunoasterea
prezentei in aer a substantelor chimice si cunoasterea concentratiei maxime
admise.
b. Concentratia maxima admisa (C. M. A.) – esteacea concentratie decelabila
prin metode moderne de explorare care nu exercita efecte directe sau indirecte
asupra starii de sanatate, nu produce senzatii subiective si nu modifica
capacitatea de munca a omului.
c. Indicatorii igienico – sanitari – sunt oxidul de sulf, oxizii de azot, ozonul,
monoxidul de carbon, pulberile si plumbul.
2. Masuri tehnico – administrative – prrivesc fie sursele de poluare sau teritoriile fata de
sursele de poluare.
Poluantii de natura biologica – se gasesc in aerul atmosferic alaturi de poluantii fizici,
chimici si sunt reprezentati de produsele de natura vegetala sau animala. In aer se gasesc bacterii
aerobe si anaerobe, fungi care provin de la suprafata solului, apelor. Au o mare rezistenta in
mediul extern si sunt implicate in procese defermentatie, putrefactie si degradare. Toate aceste
microorganisme formeaza flora saprofita. Pe langa flora saprofita exista si microorganisme de
natura umana sau animala rezultate din caile respiratorii (tuse, stranut), din dejecte, produse
patologice (secretii, sputa). Toate aceste microorganisme formeaza flora mezofila. Au o
rezistenta mai scazuta in mediul extern. In orase este prezenta flora mezofila.
Forme de existenta a microorganismelor:
1. Picatuiri de secretie nazo – faringiana – se numesc picaturi Pfluge si sunt particule
cu dimensiuni mari si sunt eliminate prin tuse, stranut, cantat si vorbit. Sunt alcatuite
din apa, mucus si agenti patogeni (bacterii, virusi, fungi).
2. Nuclee de picaturi – provin din secretii nazo – faringiene, salivare, bronsice si au
dimensiuni mici,raman in aer unde pierd apa astfel incat ramane o pelicula de
 substanta organica care inconjoara agentul patogen, gradul de contaminare este de
50%.
3. Praful bacterian – este format din particule de praf si agenti microbieni. Vehiculeaza
germeni cu rezistenta crescuta in mediul estern.
Exemplu: Bacilul Koch.
Principalul mecanism de patrundere in organism este inhalarea suspensiilor contaminate.
Boli transmise pe calea aerului se numesc boli aerogene.
Indicatori igienico – sanitari – sunt numarul total de germeni (totalitatea
microorganismelor dezvoltate in mediul nutritiv la 370 C.
Exemple: Streptococul β – hemolitic, stafilococii.
Masurile de combatere – sunt ventilatia, curatenia si dezinfectia.

IV. IGIENA APEI

Rol biologic – intervenind in procesul fiziologic al organismului.

Rol in dezvoltarea socio – economica.
Rol biologic:
In organismul uman:
- in 60 – 70% din greutatea corpului uamn;
- corp 97% din greutatea corpului;
- copil de 3 luni – 93%;
- copil de 1 an 81% din greutatea corpului.
Repartitia apei in tesuturi:
- tesutul adipos – 20%;
- tesutul osos – 33%;
- tesutul muscular – 77%;
- tesutul nervos – 85%;
- plasma – 90%;
- saliva – 99.5%.
Bilantul dintre aport si pierderi rezultand echilibru.
Exista dezechilibre la gravide si covalescenti.
Cantitatea de apa care se pierde zilnic de organismul uman este de 2500 mililitri si se
imparte astfel:
- urina – 1500 mililitri;
- materii fecale – 150 mililitri;
- la nivelul tegumentului prin transpiratie – 600 – 800 mililitri;
- umidifierea aerului respirat -300 – 400 mililitri.
Aportul de apa zilnic al organismului uman este de 2500 mililitri si se imparte astfel:
- din bauturi – 15600 mililitri;
- restul provin din alimentele consumate precul si din apa endogena (apa
rezultata din arderile de la nivelul tesuturilor).
Substantele energetice participa la procesele oxidative care se impart in dioxid de carbon
si apa.
Setea apare atunci cand cantitatea de apa din organism scade pana la o valoare cuprinsa
intre 0.1 – 1% din greutatea corpului. Toleranta la sete este de 4 – 5 zile. Reglarea volumului de
pa se face ce catre hipotalamus, gland hipofiza si de glandele suprarenale.
 Dezvoltarea socio – economica: industrie, agricultura rezultand apa folosita.
Sursele de apa:
Cea mai mare parte de apa este apa sarata aproximativ 97.2%, apa dulce 2.8% care se
imparte in ape subterane, ape de suprafata si apele meteorice.
Apele subterane:
a. Apele freatice.
b. Apele de adancime.
a. Apele freatice – se acumuleaza din precipitatii, infiltrarea apelor raurilor si lacurilor.
Ele pot fi superficiale sau mai profunde. Sunt bogate in substante minerale. Sunt usor
contaminabile si contin numerosi agenti biologici, (bacterii, virusi si fungi) si agenti
poluanti. Apele freatice servesc la aprovizionarea, alimentarea fantanilor rurale.
b. Apele de adancime – sunt situate de obicei sub cele freatice. Contin o cantitate mare
de saruri, sunt mai putin contaminate.
Apele de suprafata provenite din precipitatii, topirea zapezilor si sunt de 2 categorii: ape
curgatoare si ape statatoare. Au uncontinut scazut de saruri si trebuie prelucrate pentru a fi
consumate.
Ape statatoare – sunt formate din lacuri, oceane si contin cloruri, brom, magneziu, iod si
clor.
Apele oceanelor solicita material de desalinizare.
Apele meteorice – contin precipitatii, topirea zapezilor, contin 64.5% oxigen, 33.5%
azot, 1.7% dioxid de carbon, urme de amoniac, argon, ozon. Au un continut scazut de ape
minerale.
Patologia infectioasa:
Bolile infectioase – transmise prin apa pot avea mai multe forme de manifestare in
functie de egentul etiologic (care produce boala), in functie de modul de aparitie, numarul de
imbolnaviri. Exista 3 tipuri principale de forme:
Epidemia – are un caracter exploziv, un numar mare de imbolnaviri intr – un interval
scurt de timp. Cazurile sunt grupate intr-un singur teritoriu. Exista aceeasi sursa de contaminare
si inceteaza cand sunt tratate bolnavii.
Endemia – are un numar mic de imbolnaviri, apar la grupari populationalecu un nivel
igienico – sanitar scazut, apare intr-o zona geografica prin consumarea apei de suprafata
netratata.
Forma sporadica – cazuri izolate.
Boli bacteriene transmise prin apa:
Dezinteria – produsa de shegella disenteriae, prin ape cu dejecte menajere, forme usoare
de boala, prin diaree persistenta, febra. Echilibrate hidro – electrolitica si tratament antibiotice.
Holera – constituie un nivel ridicat in zone cu igiena scazuta.
Febra tifoida – compusa din paratifoidele A si B, agentul netiologic este determinat de
salmonela.
Enterite si enterocolite – escherichia coli.
Leptospiroza – rezervorul de infectie il constituie soarele, omul bolnav, omul se
contamineaza prin dejectele de la aceste animale. Traverseaza mucoasa oculara si tubul digestiv.
Produce deces.
Ptulangeria – se transmite prin urina si dejecte.
Tuberculoza – se transmite prin calea aeriana si mai putin prin apa (irigatii), tuberculoze
intestinale.
 Bruceloza – se transmite prin imbaiere, ingestia apei din fantani.
Infectii cutanate – determinate de streptococi si stafilococi.
Boli virale transmise prin apa:
Hepatita A – afectati sunt mai ales copii.
Conjunctivitele.
Boli parazitare:
Amibiaza.
Lambriaza – in zone temperate si tropicale (vegetativa, chistica) infecteaza omul.
Tricomoniaza genitala – se transmite sexual, apa din piscini si stranduri), femeile 20 –
80% si barbatii 5 – 25%.
POLUAREA CHIMICA A APELOR

Auto – purificarea apei:

Poluarea apelor – reprezinta alterarea calitatilor fizice, chimice si biologice produsa
direct sau indirect de activitatile umane in asa masura incat apa nu mai poate poate fi utilizata.
Exista 2 tipuri de poluare:
1. Poluare naturala.
2. Poluare artificiala.
1. Poluarea naturala – calitatea apei poate fi modificata de unele procese fizice,
chimice si biologice. La baza acestor modificari stau rezidurile organice de natura
vegetala sau animala care sunt descompuse prin actiunea bacteriilor care traiesc in
mod obisnuit in apa. Aceste procese de degradare se produc cu consumul oxigenului
din apa si pot produce astfel modificari ale florei cat si a faunei.
Exemplu: Inflorirea apei – dezvoltarea in exces ale algelor albastre, verzi sau ale
unor flagelate determinand modificari de culoare si de miros ale apei.
Apa respectiva obtine o culoare albastra sau verzuie si cu miros urat
prin distrugerea acestor alge se elibereaza niste substante toxice care pot
determina modificari ale hranei. Daca aceasta apa este consumata de om
determina tulburari deoarece sunt tranzitorii.
2. Poluarea artificiala este de 2 tipuri de surse:
a. Poluarea artificiala organizata.
b. Poluarea artificiala neorganizata.
a. Poluarea artificiala organizata se clasifica astfel:
 Ape reziduale comunale – provenite din locuinte, instalatii.
 Ape reziduale industriale – provenite din industrii care au un continut crescut
de substante chimice.
 Ape reziduale zootehnice – care au un continut mare de agenti patogeni.
b. Poluarea artificiala neorganizata – apare in cazul unor accidente care se clasifica
astfel:
 Deversare accidentala de petrol.
 Deversare de substante solide.
 Deversare de ape de irigatii contaminate chimic.
 Deversare de reziduri solide sau de pozitate pe malul raului.
Poluarea chimica
Substante chimice:
 Nitrati – care patrunsi odata cu apa ajung in circulatie unde se combina cu hemoglobina
formand un compus stabil care se numeste methemoglobina. Methemoglobina este un compus
stabil si determina urmatoarele masuri chimice: dispnee, agitatii, convulsii si chiar deces
(existenta unei concentratii mari in sange).
Substante pesticide – la om determina efecte acute sau cronice. Expunerea la aceste
substante determina cefalee, greturi, varsaturi, crampe abdominale, transpiratie, salivatie,
dificultati in respiratie. Efectele cronice sunt determinate prin supunerea organismului in mod
repetat la ingestia apei cu aceste substante pesticide. Efectele cronice determinate de substantele
pesticide sunt efectele hepato – toxice, neuro – toxice si cancerigene.
Metale:
Plumbul – determina intoxicatia cu plumb. Plumbul ajunge in apa datorita faptului ca
plumbul este folosit la fabricarea conductelor de apa si captusirea rezervoarelor de apa. Efctele
climice care le determina sunt anemia, insomnia, greturi, varsaturi si prezenta unui gust metalic.
Mercurul – determina urmatoarele manifestari clinice cum ar fi vertij, cefalee, greturi,
varsaturi, anemie, insomnie.
Poluarea chimica a apelor se poate face cu detergenti. Contaminarea se produce prin
deversarea apelor menajere in bazinele naturale de ape. Prezenta detergentilor in apa determina
modificari ale proprietatilor fizico – chimice ale apelor, precum si cu modificari organoleptice
(gust si miros). O concentratie a detergentilor cuprinsa intre 0.2 – 0.3 miligrame / litru nu
determina modificari ale caliattii apei. Cand acestia ating o concentratie de 2 – 3 miligrame / litru
apar modificari organoleptice, iar cand concentratia lor atinge valori de 6 – 7 miligrame / litru se
produc alterari ale faunei. De obicei apa cu un continut crescut de detergenti nu ajunge in
organism datorita modificarilor organoleptice.
Auto – purificarea apei – reprezinta sursele de apa care sunt poluate cu capacitatea de a
se debarasa de impuritati pe care le primesc partial sau pana la puritatea lor anterioara poluarii.
Procesul de auto – piurificare sunt determinati de factori fizico – chimici cat si biologici.
Factori fizico – chimici:
Dilutia – reprezinta combinarea a 2 medii lichide avand drept rezultat scaderea
concentratiei agentului poluant .
Sedimentarea – reprezinta depunerea suspensiilor din apa pe fundul albiei raurilor.
Radiatii solare:
Radiatiile ultraviolete – aceste raze au efect bactericid, adica de omorare a bacteriilor si
bacteriostatic, adica de inhibare a inmultirii bacteriilor.
Temperatura – scazuta determina un efect bactericid.
Poluanti biologici – unele microorganisme cum ar fi bacteriile, fungii, protozoarele
actioneaza atat asupra substantelor organice cat si a substantelor anorganice din apa in scopul
producerii substratului nutritiv.
Substantele organice sunt degradate pana la nivelul de molecula care au o greutate foarte
mica dupa care sunt mineralizate, iar substantele anorganice sunt descompuse pana la disparitia
lor totala.
CONDITII DE POTABILITATE A APEI

Pentru a fi potabila trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:

1. Conditii organoleptice – se refera la gust si la miros.
Gustul – este rezultatul procesului in apa a elementelor minerale si a gazelor
dizolvate (O2) care afera prospetimea apei. Excesul de dioxid de carbon in apa ii
 confera un gust intepator, fierul – gust metalic, calciu – gust salciu, magneziu – gust
amar, clorurile – gut sarat.
Mirosul – apei potabile este inodor, iar materialele organice, care se descompun
produc mirosuri neplacute ca si prezenta in apa a unor substante chimice (calciu,
produse petroliere).
2. Conditii fizice – aceste conditii fizice sunt determinate cu ajutorul aparatelor si
cuprinde pH-ul, conductivitatea electrica, temperatura, culoare si turbiditate.
pH-ul – este determinat de de concentratia ionilor de hidrogen din apa. Valoarea
normala a pH-ului este de 6.5 – 7.4. Scaderea sau cresterea concentratiei ionilor de
hidrogen din apa exercita efecte nocive asupra mucoasei gastrice.
Conductibilitatea electrica – exprima cantitatea de saruri dizolvate in apa.
Temperatura apei – trebuie sa fie cuprinsa intre 6 – 150 C. In ceea ce priveste
temperatura apei, apele subterane au o temperatura a apei cu atat mai constantacu cat
se afla la o adancime mai mare. O temperatura mai mare de 17 0 C determina un gust
neplacut din cauza gazelor pierdute, iar otemperatura mai mica de 70 C are efecte
nocive asupra organismului (laringite, faringite).
Culoarea – este data de substantele organice dizolvate in apa.
Turbiditatea – ete produsa de materia insolubila care este prezenta in apa sub forma
de particule in suspensie.
3. Conditii chimice – se refera la substantele chimice care se gasesc sub forma de
compusi naturali ai apei sau care provin din poluare. Au efecte negative asupra
organismului.
4. Conditiile bacteriene – apa potabila nu trebuie sa contina bacterii patogene insa
indentificarea lor nu este intotdeauna posibila fie din cauza concentratiei reduse, fie
din cauza unor echipamente sau metode de determinareadecvate.
5. Conditii biologice – organismele din apa atat cele animale cat si cele vegetale se
grupeaza in asociatii care se numesc bio – cianoze. Compunerea acestor asociatii
depinde de conditiile fizice, chimice si biologice ale apei in care traiesc. Astfel exista
microorganisme care traiesc in apa bine oxigenata, altele traiesc in apa lipsite de
hidrogen, iar alte microorganisme sunt adaptate la diferiti poluanti din apa (fero –
bacteriile sau bacterii sulfo – oxidante). Prezenta lor in mediu releva mediul in care se
dezvolta. Analiza lor este rapida si nu necesita tehnici deosebite.
6. Conditiile de radio – activitate a apei – apa potabila are un grad scazut de radio –
activitate datorita substantelor radio – active care se gasesc in solul ce delimiteaza
sursele de apa. Aceasta este radio – activitatea naturala a apei. Pe langa aceasta se
poate adauga si radio – activitatea artificiala provenita din reversarea apelor uzate cu
conditiile radio – activitatilor.
Aprovizionarea cu apa a populatiei – se face cu ajutorul diferitelor tipuri de instalatii:
1. Instalatii centrale – reprezinta ansamblul constructiilor si instalatiilor folosite pentru
colectarea, transportul, corectarea calitativa a apelor, inmagazinarea si distribuirea
apei potabile.
Avantajele acestor instalatii:
- Este aleasa cea mai buna sursa de apa, apoi se face corectarea calitativa a
apelor.
- Permite realizarea unei protectii sanitare organizate.
- In ultimul rand se poate face un control permanent asupra calitatii apelor.
 Exista 2 tipuri de instalatii centrale:
a. Instalatii centrale cu apa de suprafata – care au mai multe sectoare:
 Sectorul de captare – reprezinta totalitatea dispozitivelor plasate in
axul central al apei.
 Sectoare de transport ala apei.
 Sectoare de tratare:
- Sedimentarea.
- Filtrarea.
- Dezinfectia.
 Sectoare de inmagazinare – apa este inmagazinata in bazine de
beton, aerate permanent.
 Sectoare de distributie – reprezinta toatalitatea conductelor situate
substeran in care apa circula cu presiune.
Conditiile retelei de distributie sunt urmatoarele:
 Conductele trebuie sa aiba o panta de inclinare prin care sa se
asigure o buna circulatie a apei.
 Sub zona d inghet se evita incrucisarea cu conductele de apa uzata
si sa se asigure dezinfectia acestor conducte.
b. Instalatii centrale cu apa de profunzime – contin un sector de tratare, unul
de transport si un sector de inmagazinare a apei.
Important: Dedurizarea apei – reprezinta indepartarea sarurilor de calciu si
magneziu aflate in exces prin adaugarea unor substante chimice
(carbonat de sodiu) care reactiveaza cu aceste saruri formand
compusi insolubili. Acestia sunt indepartati prin procesul de
filtrare sau sedimentare. Se face deasemenea deferizarea apei,
demanganizarea apei (indepartarea ferului si mangneziului in
exces).
2. Instalatii de microcentrale – sunt constructii in colectivitatea scolilor, spitalelor,
acestea asigura apei curente la consumatori in cantitati mai mari decat sistemele
locale. Aceste instalatii permit si un anumit grad de prelucrare a apei, iar calitatea
apei poate fi supravegheata.
3. Instalatii locale – se gasesc in mediul rural si sunt reprezentate de fantani. Sursa este
apa freatica (cu cat panza freatica este mai profunda cu atat apa este mai buna).
Controlul fantanilor:
Depistarea si eliminarea surselor de poluare cum ar fi depozitele de gunoi, depozite de
substante chimice, reconditionarea fantinilor trebuie cercetate deficientele de constructie.
Dezinfectia fantanilor trebuie realizata prin metode chimice, adica adaugarea de substante
clorigene cum ar fi cloramina, clorura de var, hipocloritul de sodiu in lipsa substantelor clorigene
se adauga iod sau brom determinand gust neplacut.
Metode fizice – fierberea se face timp de 20 minute, metoda care se foloseste foarte rar,
doar in cazul epidemiilor sau a contaminarii apelor de adancime.
 V. IGIENA SOLULUI

Proprietati fizice ale solului:

1. Permeabilitatea pentru apa si aer.
2. Capilaritatea.
3. Filtrarea.
4. Temperatura.
1. Permeabilitatea – solurile solubile cu porozitate crescuta au o capilaritate crescuta.
Permeabilitatea pentru apa a solului este importanta in formarea si acumularea
rezervelor de apa subterana si asigurarea apei necesare vegetatiei. Cucat un sol este
mai permeabil pentru apa cu atat gradul de salubritate al solului respectiv e mai
scazut.
2. Capilaritatea – reprezinta capacitatea solului de a permite ridicarea apei subterane
prin pori catre straturile superficiale telurice. Capilaritatea variaza invers
proportional cu starea de granulatie a solului si anume: solurile cu granulatie mare au
capilaritate scazuta (apa se ridica cu 0.3 – 0.5 metri).
3. Filtrarea – este capacitatea solului de a retine in porii saidiferite impuritati care il
strabate. In general solul esterau conducator de caldura. Solurile alcatuite din granule
finesiumede se incalzesc mai gru si pierd caldura mai gru, iar cele alcatuite din
granule mari se incalzesc usor, dar pierd usor caldura inmagaznata.
Proprietati chimice ale solului:
Solul este alcatuit din substante minerale care pot fi de 2 feluri:
- Macroelemente – calciu siliciu, aluminiu, ferul, magneziul.
- Microelemente – flor, iod, brom, cupru, mangan.
Unele substante au proprietati radiocative – uraniu.
Substante organice care provin din degradarea organismelor vegetale si animale –
cernoziomul.
Proprietati fiziologice ale solului:
Solul este bogat in microorganisme. Acestea se gasesc mai ales in straturile superficiale,
iar la o adancime mai mare de 4 metri solulsolull este aproape steril.

POLUAREA SOLULUI

Se poate face prin depozitarea neigienica a rezidurilor solide, lichide, a dejectelor

animalelor, depozitarea neigienica a dejectelor industriale, utilizarea necorespunzatoare in
agricultura a substantelor fertilizante sau cele impotriva daunatorilor sau poluarea cu ape
irigante.
Substante chimece poluante sunt:
1. Rezidurile menajere organice (lichide sau solide) care afecteaza primii 10 – 20
centimetri din sol.
2. Substantele fertilizante utilizate in exces contin mari cantitati de fosfor, nitrati, azot.
3. Pesticidele se gasesc in sursele de ape subterane, organismul uman, organo –
cloruratele care persista foarte mult timp la suprafata si in interiorul solului timp de
ani. Substantele organo – fosforice care rezista saptamani sau luni in sol.
4. Substante provenite din industrii.
 5. Substante radioactive.
Poluarea cu agenti biologici a-i solului:
Flora microbiana coontin agenti patogeni, sporulate.
Microorganismele au drept surse:
- Intestinul uman – bacilul tific, bacilul paratific, virusurile de hepatita A si E
(care se transmit pe cale orala).
- Intestinul animalic – vibrionul holerei, bacilul dezinteriei, stafilococul
Escherichia Coly.
- In dejectele si cadravele animalelor – bacilul tetanic, bacilul botulinic,
clostridiile care pot polua solul cu leptospire si brucele.
- Fungii, geo – helmintii (Ascaris Limbricoides), bio – helmintii (teniile).
Criterii sanitare de apreciere a poluarii solului:
Aprecierea poluarii solului se face cu ajutorul indicatorilor igienico – sanitari. Sunt
indicatori chimici si indicatori biologici.
Indicatorii biologici – reprezinta numarul total de germeni la temperatura de 370 C. Sol
nepoluat 10000 germeni / gram de sol; sol poluat 100000 germeni / gram de sol; sol foarte poluat
peste 1000000 germeni / gram de sol.
Bacterii coliforme – reprezinta bacteriile provenite din intestinul uman si a animalelor.
Bacteriile sulfito – reducatoare – cand in sol exista un numar mare de bacterii sulfito –
reducatoare.
Bacteriile termofile – se dezvolta in solurile bogate in ulei.
Ouale de geo – helminti – in solurtile curate nu exista oua, solurile putin poluate au cel
mult 10 oua / gram de sol, solurile poluate au intre 10 – 100 oua / gram de sol si solurile foarte
poluate au peste 100 oua / gram se sol.
Indicatori chimici – sunt reprezentati de produsii intermediari a-i proceselor de bio –
degradare. Gradul de impurificare a solului se apreciaza dupa cantitatea de substanta in curs de
degradare sau in curs de mineralizare prezenta in sol in comparatie cu solul asemanator ca
structura, dar nepoluat.
Masuri de protectie sanitara si asanare a solului:
Protectia sanitara cuprinde totalitatea m,asurilor care au drept scop limitarea patrunderii
in sol a diferitelor impuritati pana la intensitati care nu deregleaza procesul de autoepurare, nu
contribuie la acumularea substantelor nocive in plante, nu polueaza aerul astmosferic si nici apa.
1. Unitati sanitaro – tehnice de colectare si neutralizare a deseurilor.
2. Utilizarea rationala a substantelor chimice in agricultura.
3. Pentru solurile umede masuri de aerare si de drenare.
4. Solurile contaminate se pot supune dezinfectiei atunci cand exista poluare
microbiana, dar aceasta se face pentru portiuni reduse deoarece necesita mari cantitati
de dezinfectanti (10 – 15 kilograme – metru patrat).

VI. IGIENA RADIATIILOR

Radiatiile – sunt unde care se propaga sub forma de raze exercitand asupra organismului
uman efecte sanogene sau patogene in functie de expunere.
Clasificarea radiatiilor:
1. Radiatii neionizante.
2. Radiatii ionizante.
 1. Radiatiile neionizante:
Radiatiile ultra – violete – au lungimi de unda cuprinse intre 100 – 400 nanometri se
exercita 3 tipuri de efecte:
- Lungimi de unda mai mici de 280 nanometri – efect bactericid.
- Lungimi de unda intre 280 – 320 nanometri – efect eritematos.
- Lungimi de unda intre 320 – 400 nanometri – efect pigmento – geneza.
Sursele de radiatii sunt:
1. Naturale – bronzarea si este produsa de Soare.
2. Artificiale – sunt produse de industrie (sudura, topirea materialelor).
Radiatile ultra – violete reprezinta 5% din energia solara. Pe pamant ajung 1% din
radiatiile ultra – violete, iar restul sunt absorbite de stratul de ozon.
Efecte asupra organismului – in functie de doza determina actiune stimulatoare
reprezentata prin efect sanogen.
Efecte patologice manifestandu-se imediat sau tardiv.
Reactiile imediate cuprind pigmentarea = bronzarea – reprezinta un fenomen de aparare a
organismului.
Pigmentarea se produce prin formarea pigmentului melanic din promelanina de catre
celulele situate in derm numite melanocite.
O scadere a cresterii celulelor la nivel tegumentar intr-un interval de 24 ore. Sinteza
vitaminei D

1. IGIENA AERULUI

Invelisul gazos al pamintului care poarta denumirea de atmosfera se divide in 3 zone

distincte, atit subaspectul compozitiei chimice, cit si al proprietatilor fizice si anume:
homosfera, heterosfera si exosfera.
Homosfera are ca principala caracteristica omogenitatea compozitiei chimice, ea
divizindu-se la rindul ei in troposfera, stratosfera si mezosfera.
Troposfera are o inaltime medie de 10000-12000 m (10-12 km), atingind la poli
6000-8000 m iar la ecuator 16000-18000 m si se caracterizeaza prin turbulenta sau prin
continua miscare si agitare a aerului, de unde si denumirea sa (tropos - agitat),
Stratosfera atinge 35000-40000 (35-45 km) si este separate de tropostera prin
tropopauza. Stratosfera se caracterizeaza prin reducere a turbulentei si este urmata de
stratopauza care o separa de mezosfera.
Mezosfera se intinde pina la aproximativ 100 km.
Heterosfera este separata de homosfera prin mezopauza si atinge aproximativ 2000
km. Heterosfera se caracterizeaza printr-o ionizare foarte puternica, fapt pentru care se
mai denumeste si ionosfera. In heterosfera exista o temperatura ridicata mai ales pina la
1000 -1200 km, fapt pentru care heterosfera mai este cunoscuta si sub denumirea de
termosfera.
Exosfera, separata de heterosfera prin terrnopauza, reprezinta invelisul cel mai
excentric al atmosferei si practic nu are limite.
Asupra organismului uman desigur ca influenta cea mai puternica si imediata o are
troposfera, atit prin compozitia sa chimica cit si prin proprietatile sale fizice.
 Prin compozitia sa chimica, aerul influenteaza sehimbul de gaze dintre organism si
mediu. In acest sens, dupa cum se stie, omul inhaleaza zilnic in medie 14-15 m3 de aer,
ceea ce reprezinta o cantitate mult mai mare fata de apa (2,5 dm3) si alimente (1,5 kg). In
plus, contactul intre aer si organism, numai la nivelul aparatului respirator, se realizeaza
pe o suprafata de peste 90 m2, fapt ce scoate in evidenta importanta deosebita a
compozitiei chimice a aerului asupra sanatatii populatiei.

COMPOZITIA CHIMICA A AERULUI SI INFLUENTA SA

ASUPRA ORGANISMULUI

Din punct de vedere chimic, aerul este un amestec de gaze, format din azot (aprox.
78%), oxigen (aprox. 20-21%), bioxid de carbon (aprox. 0,03-0,04%) si alte gaze,
denumite gaze rare sau nobile, ca argon, xenon, neon, krypton si ozon (aprox. 0,010/0)'
La acestea se adauga vapori de apa (0,2-0,6%), pulberi, polen, bacterii, fungi etc. In
cantitati variabile. In cursul actului respirator se produc unele modificari in compozitia
chimica a aerului in sensul scaderii cantitatii de oxigen si cresterii cantitatii de bioxid
de carbon. Azotul neluind parte la procesul respiratiei ramine neschimbat.

Tot prin actul respirator se modifica si cantitatea de va pori de apa, aerul expirat
fiind practic saturat.
Aerul influenteaza sanatatea prin modificarea compozitiei sale chimice,
modificare ce se poate realiza atit prin scaderea sau cresterea concentratiei gazelor
componente, cit si prin modificarea presiunii atmosferice la care are loc schimbul de
gaze intre organism si mediu.
De fapt influenta asupra organismului uman este consecinta modificarii presiunii
partiale a gazelor care intra in amestecul de gaze care formeaza aerul atmosferic.
Presiunea partiala a unui gaz se poate calcula luind in considerare atit concentratia
gazului din amestec cit si presiunea atmosferica :

presiunea partiala = concentratia x presiunea/100

Luind ca exemplu oxigenul, presiunea sa partial a in conditii normale de

concentratie si presiune este de 159 mmHg, cifra ce rezulta din:

concentratie (21) x presiunea atmosferica (760) = 159,60 presiune partiala

 INFLUENTA VARIATIEI PRESIUNII PARTIALE A AZOTULUI

Azotul, desi nu intra in procesul respiratiei, produce totusi influente evidente asupra
sanatatii, in caz de modificare a presiunii sale partiale; in mod expres aceste influente sint
produse de cresterea presiunii partiale ca urmare a cresterii presiunii atmosferice.
Dupa cum se stie, presiunea aerului creste pe masura ce se coboara sub nivelul marii,
ca in cazul submarinelor, a muncii in chesoane, la scafandri si scafandrii autonomi, la
pescuitorii de perle, in minele adinci etc.
La coborire sub nivelul marii presiunea atrnosferica creste pentru fiecare 10 m cu o
atmosfera.
In general, organismul uman suporta relativ bine cresterea presiunii atmosferice chiar pina
la 7-8 atmosfere, dar numai pe o durata mica de timp. Cresterea presiunii aerului are ca
principala consecinta resterea presiunii partiale a gazelor din amestecul care formeaza
aerul atmosferic si ca urmare solvirea lor in plasma. Cresterea presiunii partiale a
oxigenului si bioxidului de carbon nu influenteaza in mod deosebit organismul uman
deoarece fiind gaze reactive intra in diferite combinatii. Oxigenul se fixeaza pe
hemoglobin a iar bioxidul de carbon intra
in sistemele tampon.
Singurul gaz care nu intra in combinatii chi mice este azotul, iar ca urmare a solvarii
sale mai crescute in singe, azotul se depoziteaza in diferite tesuturi mai ales in cele
bogate in lipide, ca tesutul adipos si In special cel nervos. Ca urmare a acestui fapt apar 0
serie de tulburari caracteristice depozitarii azotului si cunoscute sub denumirea de
narcoza hiperbarii sau betia adincurilor, cu evolutie in 2 faze distincte : prima de excitatie
si a doua de inhibitie.
In faza de excitatie, in general de scurta durata, apar o serie de simptome ca
hiperreflectivitatea, neliniste, agitatie etc., care ulterior se transforma in simptome
caracteristice fazei de inhibitie si anume : adinamie, somnolenta, bradicardie, bradipnee,
hiporeflectivitate pina la lipotimie.
Elementul cel mai important al narcozei hiperbare il reprezinta pierderea contactului
cu mediul inconjurator care poate duce la consecinte grave, in special la accidente,
uneori chiar mortale. Literatura de specialitate descrie numeroase cazuri de deces prin
narcoza hiperbara atit la muncitori cit mai ales la sportivii amatori.
Cunoasterea simptomelor determinate de cresterea presiunii partiale a azotului, mai
ales a celor premonitorii pierderii constientei este obligatorie pentru toate persoanele care
coboara sub apa pentru a putea preintimpina consecintele grave si nedorite ale narcozei
hiperbare.
In acelasi timp insa este tot atit de importanta si cunoasterea consecintelor situatiei
inverse, respectiv ale revenirii la suprafata. In aceste conditii de reducere a presiunii
atmosferice se produce o scadere a presiunii partiale a gazelor si ca atare trecerea lor din
stare a solvita din nou in stare gazoasa cu eliminare la nivelul plaminului. Daca insa
trecerea din stare lichida in stare gazoasa se produce intr-un ritm mai rapid decit

19
eliminarea lor la nivel pulmonar prin procesul respiratiei, o parte a gazelor se
acumuleaza in singe si pot da nastere la embolii gazoase care se pot localiza in diferite
organe si tesuturi dintre care cu consecinte foarte grave sint cele produse in ereier, cord
sau plamin. Din cele 3 gaze principale care intra in compozitia aerului, cel mai frecvent
emboliile gazoase sint determinate de azot datorrta proportiei sale crescute fata de oxigen
si bioxid de carbon si mai ales a reactivitatii sale aratata anterior.
Aparitia emboliilor gazoase este precedata de o serie de semne ca dureri articulare si
musculare, furnicaturi in membre, hiperestezie cutanata, emfizem subcutan sau chiar
aparitia unor pareze. Cunoasterea acestor semne premonitorii aparitiei emboliei propriu-
zise are o mare importanta deoarece atrage atentia asupra iminentei unui accident grav.
In asemenea cazuri, pentru evitarea producerii emboliei se recomanda
coborirea din nou la adincime, ceea ce are drept consecinta imediata cresterea presiunii
atmosferice si deci a presiunii partiale a azotului si reso1virea sa in singe.
Pentru prevenirea acestor fenomene se recomanda aplicarea decomprimarii lente sau
progresive prin ridicarea la suprafata in trepte, Aceasta se traduce prin rea1izarea unor pauze
in ridicarea la suprafata ; in mod obisnuit se reduce presiunea la jumatate din presiunea
initiala si se face o pauza pentru eliminarea completa a gazelor (azotului), apoi se reduce din
nou presiunea la jumatate si alta pauza pina la ajungerea la suprafata.
De asemenea, pentru preintimplnarea accidentelor se recomanda o buna selectie a
persoanelor care vor activa la presiuni crescute si evitarea mai ales a celor obezi precum si a
celor suferinzi de afectiuni cardiace sau pulmonare. Antrenamentul, care reprezinta un
excelent mijloc de adapt are a organismului fata de actiunea nociva a presiunilor crescute,
trebuie efectuat metodic si fara intreruperi de lunga durata, acestea putind duce 1a pierderea
acomodarii organismului. In fine, in ultimul timp, se recomanda inlocuirea azotu1ui cu he1iu
in aerul inspirat de cei care practica activitati profesionale sau recreativ-sportive la presiuni
crescute.

1.1.2. INFLUENTA VARIATIEI PRESIUNII PARTIALE A OXIGENULUI

Dupa cum se stie, oxigenu1 este indispensabil vietii omului, fapt pentru care variatia
presiunii sale partiale se rasfringe puternic si rapid asupra sanatatii.
Daca in cazu1 azotu1ui actiunea nociva am vazut ca este determinata de cresterea
presiunii partiale ca urmare a cresterii presiunii atmosferice, in cazul oxigenu1ui actiunea
nociva este produsa de scaderea presiunii partiale si de cele mai multe ori datorita scaderii
presiunii atmosferice.
Desigur nu pot fi omise nici situatiile in care scad ere a presiunii partiale a oxigenului
este datorita scaderii concentratiei sale, cum este cazul in explozii puternice eu un consum
mare de oxigen, la adincimi foarte mari sau in incaperi ermetic inchise si in prezenta altor
gaze in concentratie mare. In mod obisnuit insa in atmosfera libera concentratia oxigenului se
mentine in limite foarte putin variabile, desi dupa cum se stie consumul de oxigen este foarte
mare. Astfel, se consuma mari cantitati de oxigen prin respiratia oamenilor si animalelor, prin

20
procesele naturale de fermentatie si descompunere a substantelor organice, dar mai ales prin
arderile de tot felul, in care un loc important il ocupa cele industriale si cele reprezentate de
vehicule (1 kg de benzina consuma 3 kg de oxigen). Totodata insa, in natura oxigenul este
eliberat in cantitate mare de catre plante prin procesul de asimilatie clorofiliana, fapt care
dupa unele ealeule estimative depaseste inca eu mult consumul de oxigen existent in
momentul de fata; pentru viitorul mai indepartat pot aparea insa situatii in care scaderea
concentratiei oxigenului atmosferic ia intervina in reducerea periculoasa a presiunii partiale a
acestui gaz.

La baza scaderii presiunii partiale a oxigenului sta insa mai ales scaderea presiunii
atmosferice. In acest sens, presiunea atmosferica scade cu altitudinea si anume cu 1 mm de
mercur pentru fiecare 10 m.
Scaderea presiunii atmosferice duce implicit la scaderea presiunii partiale a
oxigenului si ca atare la insuficienta oxigenare a singelui, la hipoxemie si hipoxie
consecutiva. Tulburarile care apar sint deci consecinta lipsei de oxigen a organismului eu
toate consecintele sale la nivelul diferitelor organe, aparate si sisteme. Din acest punct de
vedere se diferentiaza doua sindroame si anume :
Raul de munte care apare la persoanele care fac ascensiuni pe munti, in general de la
o altitudine de 2500 - 3000 metri, iar la cei neantrenati chiar la inaltimi mai mici.
Raul de munte se manifesta prin oboseala, tahipnee si chiar dispnee, tahicardie,
cefalee, vertije, somnolenta, cianoza, mai ales la extremitati, epistaxis, hemoptizii, lipotimie
si in cazuri extreme chiar deces.
Este semnificativ insa faptul ca la aceasta altitudine calculind presiunea partiala a
oxigenului constatam o scadere, dar o scadere care inca este compatibila cu functiile
normale ale organismului sau in orice caz nu cu tulburari atit de grave ca cele aratate mai
sus. Dealtfel, acest fapt este confirmat si de aceea ca la aceleasi altitudini dare a persoanele
nu ascensioneaza pe munte ci zboara cu avionul IlIU prezinta in cele mai
multe cazuri nici o tulburare.
Aceasta arata ca de fapt acest sindrom nu este propriu-zis consecinta singulara a
scaderii presiunii partiale a oxigenului, cit mai ales a consumului crescut de oxigen a
organismului determinat de efortul depus pentru ascensiunea pe munte. Numai imbinarea
ambelor elemente aratate duce la aparitia raului de munte.
De aici se poate trage concluzia ca una din conditiile principale ale ascensiunilor pe
munte consta in evitarea unor eforturi deosebite si mai ales in antrenarea persoanelor care
ascensioneaza. De asemenea, unele persoane suferinde de anumite afectiuni cronice ca
scleroza pulmonara, cardiopatii (chiar compensate), hipertensiune arteriala, anemii etc.,
prezinta contraindicatii a face ascensiuni montane.
Raul de altitudine reprezinta cel de-al doilea sindrom si apare la inaltimi mult mai
mari, de peste 6000-7000 metri. Acest sindrom prezinta unele semne comune eu raul de
munte, dar mai accentuate. Se constata astfel tulburari respiratorii care pot merge pina la
respiratia Chaine-Stokes, tulburari cardiovasculare cu tahicardie, hipertensiune arteriala si

21
dureri precordiale, tulburari digestive cu balonari abdominale, greata si varna, tulburari
senzoriale, mai ales otice, datorite bombarii timpanului si dureri in urechi, vertije
puternice cu pierderea echilibrului, dureri musculare si articulare etc.
Toate aceste tulburari se datoresc in principal scaderii presiunii partiale a
oxigenului sub pragul satisfacerii nevoilor limita ale organismului. Din acest motiv raul
de altitudine apare si la persoane care nu depun nici un efort si care se gasesc in stare de
repaus in diferite aparate de zbor la mari inaltimi. In aceste conditii insa, in plus fata de
scaderea presiunii partiale a oxigenului sl aparitia hipoxiei, se intilneste si influenta
scaderii propriu-zise a presiunii atmosferice ca 0 componenta fizica a aerului, ceea ce
duce la distensia gazelor din tubul digestiv, cresterea presiunii interne din urechea medie
etc. De asemenea nu se poate neglija nici interventia altor factori ca zgomotul produs de
aparatele de zbor, trepidatiile acestora ca si golurile de aer care determina caderi bruste,
uneori cu diterente mari de inaltime.
Prevenirea acestor tulburari se poate realiza prin administrarea de oxigen sub
"presiune, care inlatura cea mai mare parte a tulburarilor aratate mai sus. Dar la altitudini
foarte mari, de 10 000 - 12 000 m la care zboara astazi aeronavele, aceasta metoda nu mai
da rezultatele scontate tocmai datorita componentei fizice a presiunii atmosferice. De
aceea astazi prevenirea acestor efecte se realizeaza prin presurizarea
aparatelor de zbor, astfel incit in interiorul aeronavelor presiunea atmosferica si implicit si
presiunea partiala a oxigenului se men tin la valori constante.
Organismul uman an are capacitate a de a se adapta la scadere a presiunii partiale a
oxigenului. Astfel, se stie ca in conditiile altitudinilor moderate se produce 0 crestere atit
a numarului de eritrocite cit si a cantitatii de hemoglobina, precum si 0 reglare a
dinamieii respiratiei si circulatiei sanguine, elemente care au dus chiar la recomandarea
curei de altitudine pentru persoanele anemice, convalescente dupa unele afectiuni grave,
copiilor in general.
Aceste modificari functionale, in general tranzitorii, pot capata un caracter
permanent la persoane care locuiesc in zone de mari altitudini, ea Himalaia, Anzii
Cordilieri etc. La aceste persoane se constata o serie de modificari adaptative definitive,
ca cele aratate anterior (numar de eritrocite, cantitatea de hemoglobina) cit si altele in
plus, cum sint conformatia toracelui care capata un aspect globulos cu cresterea
volumului respirator si altele.
In ceea ce priveste cresterea presiunii partiale a oxigenului, aceasta este in general
bine suportata de organism. Se stie astfel ca uneori se administreaza in scopuri terapeutice
chiar oxigen pur sau in amestec eu cantitati foarte reduse de bioxid de carbon (carbogen)
cu efecte favorabile asupra organismului. Totusi in cazul cind actiunea oxigenului este
prelungita in timp sau presiunea sa partiala este foarte ridicata,
pot aparea unele tulburari mai ales ale sistemului nervos (agitatie, convulsii) determinate
de depasirea tensiunei prag.

1.1.3. INFLUENTA VARIATIEI PRESIUNII PARTIALE A BIOXIDULUI DE CARBON

22
 Bioxidul de carbon actioneaza asupra organismului prin cresterea presiunii sale
partiale, La concentratia foarte midi la care se gaseste in mod natural, CO 2 nu este influentat
de variatiile presiunii atmosferice. De aceea cresterea presiunii sale partiale se realizeaza pe
seama cresterii concentratiei sale.
In mod obisnuit, in natura CO2 este produs ca urmare a respiratiei omului si
animalelor, a diverselor procese naturale de f'ermentatie, a trecerii bicarbonatilor in carbonati,
la nivelul marilor si oceanelor, dar mai ales ca urmare a combustiilor de tot felul.
Concomitent insa in natura se constata si un consum permanent de CO 2 datorat
proceselor de fotosinteza a plantelor, solvirii partiale a CO 2 din aer in apa de precipitatii, a
trecerii carbonatilor in bicarbonati in apa marilor si oceanelor etc. Datorita acestor fapte
concentratia CO2 din aer s-a mentinut multa vreme neschimbata.
In ultimul timp insa se constata o usoara crestere a cantitatii de CO2 din aer,
determinata mai ales de nivelul crescut al arderilor care depasesc capacitatea plantelor de a-I
utiliza, dar si datorita reducerii de pe suprafata pamintului a zonelor verzi. Daca pentru
prezent se pare ca aceasta crestere nu este periculoasa, in schimb in viitor ar putea duce la
aparitia unor fenomene nefavorabile. S-au emis astfel 2 ipoteze, ambele legate de acumularea
de CO2 in atmosfera unde formeaza un strat izolator pentru radiatiile solare si in special cele
infrarosii.
O prima ipoteza sustine ca in aceste conditii radiatiile emise de suprafata solului s-ar
cumula ducind astfel la cresterea temperaturii pamintului. Pina in prezent insa aceasta ipoteza
nu s-a confirmat, ci din contra se pare ca temperatura pamintului s-ar reduce. Aceasta
constatare vine in sprijinul celeilalte ipoteze care arata ca ecranul de CO 2 impiedica trecerea
radiatiilor solare calorice catre sol. In orice caz, problema ca atare exista si poate exercita
efecte deosebit de importante asupra sanatatii oamenilor.
Bioxidul de carbon insa exercita efecte nocive asupra organismului uman, nu atit prin
acumularea lui in atmosfera cit mai ales prin cresterea concentratiei sale la nivelul solului.
Concentratii erescute de CO2 se intilnesc in incaperile inchise ermetic, in fabricile de bere sau
de alcool, in zone in care se petrec fenomene fermentative in general, in minele adinci, in
locuri declive ca urmare a faptului ca este mai greu decit aerul. In aceste conditii, CO 2 poate
actiona ca toxic, primele semne privind actiunea sa asupra organismului putind aparea abia la
concentratii de 2-3% sau de aprox. 100 de ori concentratia normala din aerul atmosferic.
Aceste semne constau din unele modificari respiratorii cu cresterea frecventei si amplitudinii
respiratiei, data fiind actiunea cunoscuta a CO 2 ca excitant al centrului respirator. La
concentratii de 4-5% apare dispneea, senzatie de constrictie toracica, unele tulburari
senzoriale si chiar o usoara crestere a tensiunii arteriale. La 6-8%, se constata cefalee,
vertije, greata si voma, adinamie, somnolenta, la 9-10% apare lipotimia iar la 0 concentratie
de peste 16% se produce paralizia centrilor respiratorii eu deces prin stop respirator.
Ca masuri profilactice fata de actiunea nociva a cresterii presiunii partiale a CO2 din
aer se recomanda instituirea unei bune ventilatii a incaperilor in care au loc procese chimice
sau biologice cu producerea de CO 2, utilizarea de masti de protectie in cazul patrunderii in

23
locuri periculoase (ex. in puturile adinci) si educatia sanitara a populatiei pentru evitarea
zonelor periculoase. Dealtfel, in ultimul timp, CO2 este considerat de Organizatia Mondiala a
Sanatatii ca unul din principalii poluanti atmosferici, actiunea sa trecind din sf era
compozitiei chimice normale a aerului in cea a poluarii acestuia.

1.2. POLUAREA AERULUI SI ACTIUNEA SA ASUPRA SANATATII

Prin poluarea aerului se intelege prezenta in atmosfera a unor substante care, in functie
de concentratie si/sau timp de actiune, produc modificari ale sanatatii, genereaza disconfort
sau altereaza mediul.
Aceste substante pot fi diferite de cele care se gasesc in compozitia normala (ideala) a
aerului sau pot sa fie compusi care fac parte din acestea, cum ar fi ozonul, bioxidul de
carbon, radonul etc.
Din definitie rezulta si faptul ca nu consideram atmosfera poluata, decit in masura in
care substantele prezente in aer exercita un efect nociv asupra omului sau mediului.

1.2.1. NATURA AGENTILOR POLUANTI

Poluantii atmosferici reprezinta o paleta foarte larga de substante, deosebit atit ca

natura chimica, cit si ca efecte realizate asupra omului sau mediului.
Clasificarea cea mai folosita tine cont de stare a de agregare a poluantilor (si nu de
natura chimica), avind un pregnant caracter operational atit pentru estimarea concentratiilor,
clt sl a efectelor produse.
Aceasta clasificare stabileste 2 categorii de poluanti :
- suspensiile din aer care cup rind poluantii dispersati in aer sub forma de substante in
stare de agregare lichida sau solida ;
- gazele si vaporii poluanti, aflati in amestec in aer sub forma de dispersie moleculara
(gazoasa).

1.2.1.1. SUSPENSIILE DIN AER SAU AEROSOLII

Reprezinta poluanti aflati dispersati in aer sub forma de particule solide sau lichide.
Un astfel de sistem aerodispersat este format din particule cu dimensiuni cuprinse intre 100
µm - 0,001 µm ; la dimensiuni mai mari sistemul este extrem de instabil (suspensiile se
depun foarte repede) iar la dimensiuni mai mici ajungem la nivelul dimensiunilor moleculare
- respectiv al dispersiei gazoase. Cele mai raspindite suspensii sint cele solide (pulberile) dar
si suspensiile lichide pot reprezenta uneori poluanti atmosferici. Tinand seama de varietatea
mare a aerosolilor, de proprietatile lor fizico-chimice, de efectele biologice, exista numeroase
clasificari ale acestora. Printre cele mai raspindite clasif'icari ale sistemelor aerodispersate
este cea prop usa de W. Gibbs, dupa care aerosolii se impart in trei categorii si anume :
- Aerosolii cu dimensiuni mai mari de 10 µm, care sedimenteaza in aer imobil cu

24
viteza uniform accelerata, conform legii gravitatiei si care nu difuzeaza.
- Aerosolii cu dimensiuni lntre 10-0,1 µm, care sedimenteaza in aer imobil, cu
viteza uniforma, conform legii lui Stokes si difuzeaza putin in aer imobil.
- Aerosolii cu dimensiuni intre 0,1-0,001 µm care in aer imobil nu sedimenteaza
deoarece impulsul pe care il primesc de la ciocnirea cu moleculele de aer intrece forta de
gravitatie. Aceste particule difuzeaza foarte puternic in atmosfera si se deplaseaza
permanent fiind animate de miscari browniene.
Aceasta clasificare caracterizeaza destul de bine aerosolii in primul rind prin
proprietatile fizico-chimice si in al doilea rind prin stabilitatea in aer a celor trei categorii.
Dar si nivelul pana la care patrund in aparatul respirator este diferit la cele trei categorii :
astfel aerosolii din prima categorie sint retinuti in caile respiratorii superioare, cei din
categoria a doua patrund adinc putind ajunge la alveola pulmonara si se retin in proportie
mare in tot aparatul respirator, iar cei din categoria a treia, desi pot patrunde pina ia alveola
unde se retin in primul rind, sint eliminati in proportie insemnata odata cu aerul expirat.
Actiunea pulberilor asupra organismului. Aparatul respirator este cel mai frecvent
afectat de pulberile din atmosfera, care patrund in arborele respirator si pot ajunge pina la
alveola.
Fata de aceasta nocivitate foarte raspindita in natura, organismul
si-a creat filogenetic o serie de mijloace de aparare a aparatului respirator. Nocivitatea
maxima a pulberilor exercitindu-se la nivelul alveolei pulmonare - deci a cimpului de
hematoza - mijloacele cele mai eficiente se gasesc la nivelul cailor respiratorii, care
realizeaza retinerea unei importante proportii din particulele in suspensie. Prin
suprasolicitarea acestor mijloace pot aparea imbolnaviri ale cailor respiratorii.
Retinerea in caile respiratorii protejeaza deci zona cea mai sensibila a aparatului
respirator (alveola pulmonara) la actiunea nociva a pulberilor. Pulberile retinute in
momentul respiratiei exercita actiunea lor nociva in functie de proprietatile lor, dar si in
functie de cantitatea retinuta.
Retinerea pulberilor incepe de la nivelul foselor narinare unde pe firisoare de par se
retine o anumita cantitate. In dreptul meaturilor nazale prin sicanele realizate in calea
curentului de aer, cum si prin schimbarea directiei de miscare a aerului de la vertical la
orizontal, se realizeaza o retinere a particulelor in suspensie pe suprafata mucoasei nazale
datorita impactului curentului de aer pe mucoasa acoperita de o lama de secretie, De
asemenea, in dreptul meaturilor ia nastere o miscare turbulenta a aerului care faciliteaza
depunerea. Eficienta retinerii in fosele nazale este foarte mare, la acest nivel retinindu-se in
special particule mari, peste 10µm.
In caile respiratorii un mecanism de retinere foarte eficient datorita vitezei mari a
aerului este impactul realizat in regiunile unde, datorita ramificarii arbore1ui respirator,
co1oana de aer isi schimba directia si particulele, in special cele mai mari fiind proiectate
prin inertie pe suprafata adeziva a mucoasei.
Schimbarea de directie a aeru1ui este foarte frecventa, incepind de la cavitatile
naza1e, faringe, laringe, bifurcatia traheei, bifurcatiile bronsice.

25
 Alt fenomen fizic care aduce in contact pulberile din aerul inspirat cu mucoasa
bronsica il reprezinta miscarea turbulenta a aerului inspirat, turbulenta care rezulta din
schimbarile de directie si, in special, din cauza reducerii permanente a calibrului caller
respiratorii. Aceasta miscare a aerului aduce noi mase de aer in contact cu mucoasa si
deci noi cantitati de pu1beri ajung sa se alipeasca pe secretia mucoasa existenta aici.
Pe masura ce aeru1 patrunde mai in profunzime, el isi reduce treptat viteza, iar
particu1e1e mai mari se depun datorita gravitatiei. Mecanismul acesta pare a fi foarte
eficient in bronsiile mici.
In sfirsit, exista in aer si particu1e de dimensiuni foarte mici (sub 0,1 µm) care se
gasesc in permanents miscare (miscare browniana). Datorita acestei deplasari in zig-zag
unele din aceste partieule pot atinge suprafata mucoasei la nivelul careia pot ramine
depuse. Acest mecanism de retinere poate fi efieient numai in caile respiratorii mai
profunde (unde viteza aeru1ui este midi) sau in alveo1a pulmonara,
In alveola, in afara acestui mecanism de retinere mentionat mai sus, partieulele
care patrund pot fi retinute de surfactant. Suspensiile retinute in aparatul respirator sint
eliminate prin mecanismele de clearance pulmonar reprezentate in caile respiratorii de
aparatu1 muco-ciliar iar in alveola predominant de activitatea macrofagelor. Astfel caile
respiratorii (incepind eu fosele nazale si pina la bronsiola terminala) sint acoperite de o
mucoasa fermata dintr-un epiteliu eilindric eiliat presarat cu glande mucoase (respectiv
celule ealiciforme). Aceste glande asigura existenta pe suprafata epiteliului a unei lame de
mucus in care se retin, in momentul eontactului eu el, e1ementele existente in aerul
inspirat. Miscarea cililor vibratili se face in permanenta inspre faringe, asigurand in acest
mod deplasarea lamei de mucus in aceasta directie. Particulele care se retin de la nazofaringe
si pina la bronsiolele terminale vor fi transportate deci cu ajutorul cililor vibratili, de lama de
mucus pina la nivelul orofaringelui, unde mucusul este inghitit sau expectorat. Radiografic s-
a determinat ca un corp strain asezat pe lama de mucus 1a bifurcatia traheei ajunge in laringe
dupa 8 minute. Aceasta deplasare a lamei de mucus poate fi accelerata prin reflexul de tuse
sau stranut, care poate aparea la concentratii mari de pu1beri sau 1a pulberi cu efect tritant
pronuntat.
La eliminarea particulelor retinute in bronsii contribuie si fagocitoza, particulele
putind fi inglobate de celule fagocitare mobilizate si sa fie eliminate odata cu acestea.
Particulele care patrund in alveola sint si ele treptat eliminate, in acest caz eliminarea fiind
mult mai lenta. Pulberile pot parasi alveola pe diferite cai. Cea mai mare parte dintre ele vor
fi fagocitate de macrofage alveolare.
Aceste celule incarcate cu pu1beri (coniofage, Staubzellen) pot fi eliminate si pe cale
bronsica, ajungind aici in momentul unor acte fiziologice ca tuse sau stranut. Coniofagele pot
patrunde prin stomatele alveolare in interstitiul pulmonar si de aici in caile limfatice de unde
eliminarea este foarte lenta. Particulele nefagocitate pot, in timpul tusei sau stranutului, sa fie
eliminate din alveola in bronsii.
Actiunea nociva a suspensiilor. In mod schematic putem vorbi de urmatoarele
mecanisme de actiune :

26
 Actiunea toxica. Aceasta este realizata de pulberi toxice, care patrunse in organism
provoaca o intoxicatie cu mecanism fizio-patologic, tablou clinic si aspect anatomo-
patologic caracteristic, indiferent de calea de patrundere. Astfel, aerosolii de Pb sau compusii
plumbului vor da nastere intoxicatiei saturniene. In mod similar se vor comporta aerosolii de
F, As sau alte substante toxice. Toxicele care se gasesc in atmosfera
sub forma de aerosoli patrund in organism in primul rind pe cale respiratorie (prin inhalare)
fapt care mareste toxicitatea datorita suprafetei enorme de contact cu mediul intern pe care-l
confera aparatul respirator si a trecerii directe in circulatia generala.
Actiunea alergica. Fenomenul de sensibilitate fata de agentii alergizanti din atmosfera
este extrem de raspindit; persoanele care prezinta o patologie alergica mai mult sau mai putin
bine exprimata fiind in numar foarte mare. Agentii sensibilizatori sub forma de aerosoli pot fi
gasiti in orice mediu de viata sau de munca; in locuinta, in atmosfera libera sau in mediul de
munca, Astfel, in atmosfera se pot gasi in mod natural particule in suspensie de natura
vegetala (polen, ciuperci) care sa declanseze fenomene alergice, dar care nu pot fi
considerate propriu-zis poluanti.
In locuinta, mici fragmente provenite din rufarie, covoare, mobila, puful din perne,
Una sau paiele din saltele, mucegaiuri sau resturi de insecte (in special acarieni) pot duce de
asemenea la aparitia alergiei. In mediul industrial apar mai frecvent fenomene alergice la
muncitorii care lucreaza cu lemn, cinepa, in, lina, blanuri, cauciuc, faina, coloranti, produse
cosmetice, antipirina, chinina etc.

Actiunea fotodinamica. Unii produsi ai carbunelui (antracenul, acridina) sau ai

petrolului (smoala, parafina) au proprietatea de a intensifica actiunea biologica a radiatiilor
solare, cu manifestari in special la nivelul tegumentelor si mucoaselor. Tulburari legate de
depunerea acestor substante pe piele sau conjunctiva au fost descrise in special la
muncitorii care lucreaza cu gudron de huila (probabil datorita continutului
acestuia in antracen si acridina).
Actiunea cancerigena. Inhalarea anumitor aerosoli poate favoriza dezvoltarea
neoformatiilor maligne, in special la nivelul plaminului (indeosebi bronhii) sau al
laringelui, primele observatii de acest gen fiind facute pe muncitorii expusi anumitor
pulberi. Astfel, s-a descris cancerul profesional la minerii din mine de cobalt de la
Schneeberg si la cele de uraniu de la Joachimstal. Pulberile din aceste mine sint
radioactive, efectul cancerigen putind fi deci atribuit in special radonului. Cele de la
Schneeberg contin si arsen, substanta de asemenea incriminata a favoriza dezvoltarea
cancerului. In mediul extern pot aparea substante cancerigene anorganice (pulberi de
azbest) dar mai ales hidrocarburi policiclice aromatice (indeosebi benzpiren) rezultate din
arderi si condensate pe particule de fum.
Actiunea infectanta. Pulberile pot vehicula si o serie de germeni patogeni, rezultati
fie din germenii eliminati de oameni si care ajung sa adere pe particule de praf (praf
bacterian - vezi capitolul aeromicro - flora), fie in conditii de productie unde rezulta din
prelucrarea unor produse animale contaminate.

27
 Actiunea iritanta. Anumite categorii de pulberi pot avea o actiune iritanta asupra
pielii si in special asupra mucoaselor cu care vin in contact. Actiunea lor iritanta poate fi
consecinta duritatii si a formei lor (aciculare, cu margini colturoase, dure) care sa provoace
leziuni mecanice, sau poate depinde de compozitia chimica caustica (crom, praf de tutun,
var etc.). Reactii iritative pot fi produse - in masura mai mare sau mai mica - de orice
suspensie din aer care af'ecteaza si suprasolicita mecanismele de clearance mecanic sau
biocid. Intensitatea fenomenelor iritative depinde de natura si concentratia pulberilor,
precum si de proprietatile adsorbante ale unor pulberi (de ex. carbune), care pot fixa astfel
gazele iritante, potentind efectul acestora.
Actiunea fibrozanta sau pneumoconiogena. Acest mod de actiune cuprinde
fenomenele patologice care apar in urma expunerii la anumite categorii de pulberi.
Imbolnavirea produsa este caracteristica inhalarii pulberii respective ca agent etiologic si
are un aspect clinic si anatomopatologic bine conturat si specific, in aceasta categorie
intrind pneumoconiozele.

1.2.1.2. GAZELE SI VAPORII POLUANTI

Gazele si vaporii poluanti patrund in organism predominant pe cale respiratorie sau

calea cutanata, cea digestiva fiind secundara. Patrunderea in aparatul respirator of era
gazelor din aer posibilitatile cele mai mari de absorbtie, contactul cel mai intim dintre
mediul intern si mediul extern fiind realizat de alveola pulmonara. La nivelul alveolar se
realizeaza o suprafata enorma de contact cu toxicele din aer (cca. 7 milioane alveole au o
suprafata de 90 m2). Prin membrana alveolara, care are o grosime de numai citiva microni,
difuziunea in circulatia generala se face extrem de usor. In acest mod patrunderea pe cale
respiratorie in circulatia general a si raspindirea toxicului se face foarte usor: barierele opuse
de organism sint foarte putin eficiente (lipseste in primul rind bariera hepatica cu potentialul
antitoxic foarte mare). Filtratul realizat de caile respiratorii atit de eficace in protejarea
tesutului pulmonar fata de aerosoli joaca in cazul substantelor gazoase un rol mult mai mic.
Absorbtia toxicu1ui pe cale respiratorie se face in functie de concentratia lui in aer, vo1umu1
ventilatiei pulmonare, debitul cardiac si un coeficient de distributie (K), care este direct
proportional cu concentratia toxicului in singele arterial si invers proportional cu concentratia
lui in aerul alveolar.

K= concentratia toxicului in singele arterial / concentratia toxicului in aerul alveolar

Coeficientul indica faptul ca raspindirea in organism a unui toxic este dependenta de

solubilitatea lui in apa ; cu cit solubilitatea creste cu atit valoarea K este mai mare si
raspindirea se face mai usor. Coeficientu1 K este o valoare caracteristica pentru fiecare
substanta : de 2,1 pentru benzina, 338,4 pentru acetona, 200 pentru alcool etilic etc. In raport
cu 1ocu1 predominant de actiune se disting gazele iritante care actioneaza in special asupra
aparatului respirator si cele care actioneaza asupra organismului dupa trecerea in circulatia

28
generala. Gazele iritante reprezinta agentii poluanti ai aerului si sint foarte raspinditi. In
aceasta categorie intra SO2, NO2, NH3, substantele oxidante etc. In functie de solubilitatea lor
in apa vor actiona predominant asupra unor segmente ale aparatului respirator. Cele cu
hidrosolubilitate mare (C1, SO2) vor actiona initial asupra cailor respiratorii superioare si
numai mai tirztu asupra celor profunde si a a1veo1elor pulmonare. Cele cu hidrosolubilitate
mai mica (oxizi de azot, ozon) pot actiona de la inceput si asupra portiunii terminale a
arborelui respirator si asupra alveolei. Gaze1e iritante pot actiona asupra tuturor mucoaselor
cu care vin in contact, actiunea lor fiind cu atit mai intensa cu cit au solubilitatea mai mare in
apa. In afara de mucoasa aparatului respirator poate fi afectata si mucoasa oculara in cazul
unor concentratii mari dind 1eziuni
conjunctivale si modificari pulmonare acute (sindrom traheo-bronsic bronho-bronsiolitic,
bronho-pulmonar sau edemul pulmonar acut toxic). In concentratii mid si timp indelungat de
expunere afecteaza predominant mecanismele de clearance pulmonar. Astfel, in caile
respiratorii produc hipersecretia de mucus, urmata de hipertrofie de glande mucoase si celule
caliciforme precum si modificari ale activitatii aparatului ciliar mergind pina la paralizie de
cili vibratili. La nivelul alveolei, poluantii afecteaza activitatea tnacrofage1or pulmonare si -
indeosebi cei oxidanti - calitatea surfactantului.
In ceea ce priveste cea de a doua categorie a gazelor si vaporilor toxici care au actiune
predominant general a dupa trecerea in circulatie generala, modul lor de actiune poate fi
foarte diferit, repartitia lor in singe sau in diferite organe depinzind de natura toxicului.
In linii genera1e vorbind, toxicele pot afecta toate tesuturile (toxice protop1asmatice
sau universale) sau pot leza cu precadere anumite organe sau tesuturi (toxice cu actiune
electiva). Se disting in mod clasic gaze cu actiune asfixianta, care au drept efect toxic hipoxia
sau anoxia (de ex., oxidul de carbon), gaze cu actiune narcotica si gaze cu actiune sistemica,
toxicitatea acestora manifestindu-se selectiv asupra anumitor organe sau sisteme.
Factori de care depinde toxicitatea gaze lor si vaporilor toxici. Desigur ca toxicitatea unei
substante care polueaza aerul sub forma gazoasa tine in primul rind de natura chimica si deci
de potentialul toxic al substantei. Insa in realizarea unei concentratii mai mari sau mai mici,
cum si in realizarea unei receptivitati deosebite, concur o suma de factori. Acesti factori pot fi
grupati in 3 categorii: factori care tin de toxic, factori care tin de mediul exterior si factori
care tin de receptivitatea organismului expus.
Factori care tin de particularitatile toxicului. Acesti factori caracterizeaza substanta din
punct de vedere toxicologic. Evident ca pe primul plan sta structura chimica a toxicului si
puterea lui de reactie cu celulele din organism. In afara de aceste proprietati, tinind seama de
compozitia chimica, in determinarea toxicitatii unei substante intervin si o serie de proprietati
fizice cum ar fi solubilitatea, volatilitatea, tensiunea vaporilor, punctul de fierbere, starea de
agregare etc. Astfel in cazul gazelor si vaporilor toxici solubilitatea joaca un rol de prima
importanta. Compusii solubili in umorile sau secretiile organismului vor fi mai toxici decit cei
insolubili. Este cunoscut exemplul sulfatului de bariu care (desi sarurile de bariu sint foarte
toxice) poate fi administrat fara grija pentru examene radiologice gastro-intestinale fiind
practic insolubil. De asemenea sublimatul fiind solubil in apa este foarte toxic in timp ce

29
sulfura de mercur, insolubila, este aproape inof'ensiva. In functie de solubilitatea in apa si
grasimi am vazut ca se face patrunderea in organism, distributia in diferitele organe si viteza
de eliminare pe cale respiratorie.
O alta proprietate fizicii de mare importanta este volatilitatea, trecerea in stare de
vapori fiind in functie de aceasta proprietate. In toxicologia industriala exista notiunea de
toxicitate efectiva (sau bifazica), care reprezinta produsul dintre volatilitatea si toxicitatea
reala (monofazica sau absoluta) a substantei. Este importanta si starea de agregare, starea
gazoasa permitind cel mai usor patrunderea respiratorie. Toxicele sub forma de aerosoli
patrund eu at it mai usor eu cit au o dispersie mai mare. Intre factorii care tin de toxic trebuie
mentionata si concentratia de gaze si vapori si timpul de actiune la care este expus
organismul.
Factori care tin de mediul extern. Dintre proprietatlle mediului extern, cele care
influenteaza cel mai mult toxicitatea unei substante gazoase sint proprietatile fizice ale aerului
si anume temperatura, umiditatea si curentii de aer.
Temperatura aerului influenteaza volatilitatea si viteza de evaporare a unei substante,
facilitind in acest fel, in cazul cind este crescuta, trecerea ei in stare gazoasa. De asemenea,
temperatura influenteaza difuziunea gazelor in atmosfera.
Temperatura crescuta modifica si reactivitatea organismului crescind minut-volumul
cardiac si respirator, hiperernia tegumentelor si cantitatea de secretie sudorala. In acest fel se
faciliteaza patrunderea toxicelor prin piele, absorbtia lor pe cale respiratorie cum si
raspindirea lor in organism. In conditii de temperatura ridicata, de alte modificari (ale
secretiei gastrice, excretiei de urina etc.), precum si de crestere a metabolismului,
receptivitatea organismului fata de substantele toxice este crescuta.
Umiditatea aerului modifica puterea de difuziune a gazelor in atmosfera, o umiditate
crescuta scazind in general difuziunea. De asemenea, umiditatea mare poate duce la
modificari chimice (de e xemplu SO 2 poate, solvindu-se in aerosoli de ceata, sa dea acid
sulfuros sau, prin oxidare catalizata de anumiti factori sa formeze SO 3 si acid sulfuric,
oxizii de azot sa dea acid azotos sau azotic, respectiv azotiti sau azotati cu mecanisme de
actiune toxica complet diferit). In atmosfera exterioara precipitatrile, prin dizolvare si
precipitare pe sol, reduc cantitatea de gaze din atmosfera.
Curentii de aer cresc difuziunea gazelor in atmosfera, realizind o diluare a lor in
masa de aer. Totusi curentii de aer pot avea si un efect negativ, prin faptul ca transporta
toxicele putind realiza intoxicatii si la distanta de locul de producere.
Factorii care tin de organismul expus. Receptivitatea fata de gazele si vaporii toxici
este diferita in functie de o suma de conditii, citind in acest sens copiii si adolescentii care
au o receptivitate mai mare. De asemenea, femeile se pare ca sint mai sensibile la actiunea
toxicelor, aceasta sensibilitate crescind in perioada in care in general rezistenta
organismului femeii este scazuta (graviditate, in perioada alaptarii, in timpul menstruatiei).
Efortul fizic prin cresterea debitului respirator si cardiac mareste posibilitatea de absorbtie
si raspindire in organism a gazelor si vaporilor toxici.
Bolnavii si convalescentii de asemenea au o receptivitate crescuta fata de toxice.

30
Exista anumite boli care scad in mod deosebit puterea de rezistenta a organismului, cum ar
fi bolile pulmonare cronice, anemiile, afectiunile hepatice sau renale, afectiunile endocrine
etc.
In general bolile cronice au drept consecinta o scadere de rezistenta si fata de acest
factor nociv al mediului exterior.
De asemenea, rezistenta fata de toxice depinde si de stare a de nutritie a colectivitatii
expuse. O alimentatie rationala, cuprinzind toti factorii alimentari in cantitate si proportii
corespunzatoare, creste rezistenta generala a organismului. O alimentatie bogata in proteine
animale, saruri minerale si vitamine asigura o rezistenta buna a organismelor expuse.
Intoxicatiile cronice, in special alcoolismul, scad de asemenea rezistenta fata de gazele si
vaporii toxici.

1.2.2. SURSELE DE POLUARE A AERULUI

Sursele de poluare a atmosferei se pot clasifica in surse naturale si surse artificiale.

Sursele naturale (reprezentate de eruptiile vulcanice, descompuneri naturale ale
materialului organic, erodarea solului, pulberile de meteoriti etc.) au un potential poluant
redus si nu pun decit cu totul exceptional probleme de sanatate. Au fost citate ca provocind
modificari patologice numai invazii masive de praf de sol in zonele populate. Astfel, in
Middle West (S.U.A.), in urma unei furtuni de praf s-a citat cresterea importanta a
morbiditatii si mortalitatii populatiei prin infectii respiratorii acute. In conditii similare au
fost citate cazuri de cresterea incidentei acestor boli si in Africa, America Centrala, America
de Sud si Asia, iar in Mexic s-a observat la taranii care fac carausie in zone foarte nisipoase,
leziuni de fibroza nodulara a plaminilor. Sursele principale de poluare a aerului, care de fapt
au ridicat aceasta problema la importanta care i se atribuie in prezent, sint reprezentate de
sursele artificiale, dintre acestea cele mai importante fiind procesele de combustie,
transporturile si procesele industriale diverse.

1.2.2.1. PROCESELE DE COMBUSTIE

Principala sursa de poluare a aerului, indiferent de originea poluarii, o reprezinta

procesele de combustie in vederea obtinerii energiei electrice, termice sau mecanice pentru
procese industriale, incMzirea locuintelor sau functionarea motoarelor.
Principalele resurse de energie sint reprezentate de carbune, petrolul si derivatii sai si
gaze le naturale. Atat carbunele cit si petrolul elimina la ardere cantitati apreciabile de
produsi poluanti, cantitatea acestora depinzind de calitatea procesului de ardere si de
puritatea combustibilului. Teoretic la un combustibil de puritate perfecta si la o ardere
completa ar rezulta numai bioxid de carbon si apa si eventual urme de oxizi de azot prin
reactie cu azotul atmosferic. Insa nici una din cele doua conditii nu se realizeaza practic
astfel ca impreuna cu cele trei componente mentionate rezulta si un amestec de suspensii si
gaze in concentratie foarte diferita, care intra in compozitia fumului sau a gazelor de

31
esapament. Elementele gazoase sint formate - in afara CO 2 si oxizi de azot - in special din
bioxid de sulf, oxid de carbon, hidro-carburi, aldehide etc. Elementele in suspensie sint
reprezentate de particule de cenusa - de natura minerala, particule de carbune nears sau - in
cazul in care combustibilul contine elemente volatile in cantitate mare - particule de
funingine.
Elementele in suspensie si indeosebi particulele de carbune au mare capacitate
adsorbanta, retinind o parte din gazele care intra in compozitia fumului si constituind nuclei
de condensare pentru substantele cu temperatura de evaporare ridicata. Acest amestec
difuzeaza in atmosfera realizind concentratii diferite ale tuturor acestor componente. Natura
combustibilului joaca un rol de prima importanta privind compozitia si concentratia
produsilor de poluare rezultati din arderi, carbunele constituind inca principal a sursa de
energie pentru industrie si - in unele tari - pentru incalzitul locuintelor. Produsii mentionati
anterior sint caracteristici, iar cantitatea lor este cu atit mai mare cu cit carbunele este mai
inferior. De mentionat ca la arderea carbunelui rezulta, prin procesele de distilare si piroliza
unor hidrocarburi, o serie de hidrocarburi aromate policiclice, dintre care unele reprezinta
substante cu efect cancerigen (3-4 benzpiren s.a.),
Arderea produsilor de petrol formeaza mai putine elemente minerale in suspensie, iar
continutul in oxizi de sulf depinde de continutul natural in sulf al acestor produsi.
Continutul in hidrocarburi este in general mai ridicat. Arderea gazelor naturale este mai
putin nociva din punct de vedere al poluarii atmosferei, produsii rezultati din ardere fiind in
cantitati mai mici si realizind concentratii mai reduse in special in ceea ce priveste
suspensiile. Oxidul de carbon rezultat la arderea incompleta conteaza ca factor nociv in
primul rind la poluarea incaperilor si mai putin in cea exterioara. Oxizii de azot constituie
principalul poluant gazos al acestui combustibil. Este de sernnalat faptul ca s-a citat
prezenta hidrocarburilor policiclice cancerigene si in fumul rezultat din arderea gazelor
naturale, desi in concentratii mult mai reduse decit la arderea carbunelui sau petrolului.

1.2.2.2. TRANSPORTURILE (COMBUSTIE IN FOCARE MOBILE)

Dintre mijloacele de transport, autovehiculele constituie principala sursa de poluare,

atit prin numarul lor mare cit si prin cantitatea in substante poluante eliminata. Dintre
acestea cele mai importante sint hidrocarburile - inclusiv hidrocarburi policic1ice aromatice
-, oxidul de carbon, oxizii de azot si plumbul. Plumbul prezent ca tetraetil de plumb in
benzina utilizata de motoarele auto, care folosesc benzina cu cifra octanica ridicata, eliminat
la rindul lui in gazele de esapament sub forma de suspensii de plumb mineral, constituie un
factor de poluare, tot mai mult luat in considerare in prezent. Motoarele Diesel - bine reglate
- polueaza mai putin atmosfera, in schimb motoarele in doi timpi sint cele mai poluante.
Hidrocarburile rezultate de la arderea benzinei in motoarele eu ardere interna au ca efect si
formarea substantelor oxidante care iau nastere fotochimic sub actiunea radiatiilor solare din
reactiile dintre aceste hidrocarburi, oxizii de azot si oxigenul atmosferica. Acest tip de
poluare este caracteristic localitatilor cu trafic auto intens si insorire puternica (Los Angeles,

32
Tokio) realizindu-se asa-numita poluare oxidanta fotochimica, in timp ce in majoritatea
oraselor mari - indeosebi in Europa - domina poluarea prin fumul rezultat din combustii
produs de industrii si incalzitul locuintelor in care domina suspensiile, oxizii de azot si
bioxidul de sulf.
Transporturile feroviare sau maritime pot contribui la poluarea aerului din anumite
localitati tot datorita arderii combustibilului necesar producerii de energie. In raport cu
transporturile auto, transporturile feroviare au o importanta mult mai redusa, De asemenea,
poluarea aerului produsa de transporturi aeriene nu ridica in prezent probleme notabile de
sanatate.

1.2.2.3. PROCESE INDUSTRIALE DIVERSE

In afara proceselor de ardere a combustibilului, prezente la majoritatea industriilor -

dar indeosebi la cea termo-energetica - industriile contribuie in functie de profil si proces
tehnologie la poluarea aerului cu o diversitate de produsi poluanti eliminati sub forma de
suspensii sau gaze.
Astfel industria siderurgica elimina in atmosfera cantitati mari de pulberi, in
concentratie si compozitie diferite in functie de sectorul unde iau nastere (aglomerare,
cocsificare, furnale, otelarii etc.). Din punct de vedere al compozitiei domina oxizii de fier,
mangan, arsen, carbune, funingine, cenusa etc. De asemenea, dintre gazele toxice mai
importante sint bioxidul de sulf, oxizii de azot, oxidul de carbon, hidrogenul sulfurat etc.
Metalurgia neferoasa aduce in atmosfera localitatilor suspensii sub forma de oxizi
metalici (Pb, Zn, Cd), precum si gaze toxice, frecvent fiind tot bioxidul de sulf. In industria
de aluminiu produsul de poluare cel mai nociv este reprezentat de fluor. Industria
materialelor de constructii poate polua atmosfera in primul rind cu pulberi, pe primul loc
situindu-se fabricile de ciment, care polueaza constant si pe mari distante atmosfera din jur.
Chiar daca pulberile de ciment nu au nocivitate foarte mare, constituie un risc pentru
populatie si in orice caz un factor important de disconfort.
Dintre pulberile care au nocivitate ridicata si reprezinta in prezent un factor de poluare
tot mai raspindit sint de mentionat pulberile de azbest, provenite de la extractia acestui
produs, din utilizarea lui in industrie, constructii si frinele autovehiculelor.
Industria chimica polueaza atmosfera cu substante foarte diferite in functie de profilul
acesteia. In principal produsii eliminati sint sub forma gazoasa, mai putin suspensii. Dintre
suspensiile cele mai nocive eliminate in atmosfera de aceste industrii semnalam compusii
fluorului proveniti de la industria de ingrasaminte, plumbul de la industria de coloranti,
detergenti etc. Dintre gaze rnentionam bioxidul de sulf si acidul sulfuric (fabricile de
ingrasaminte superfosfatice, fabricile de acid sulfuric, fabricile de hirtie, industria textila,
industria farmaceutica etc.), hidrogenul sulfurat (fabricile de matase artificiala din viscoza,
fabricile de insecto-fungicide, fabricile de cauciuc sintetic etc.), sulfura de carbon (fabricile
de hirtie, fabricile de viscoza etc.), mercaptani (fabricile de celuloza, fabricile de viscoza,
industria petroliera ete.), oxizi de azot (fabrici de acid azotic, fabrici de acid sulfuric, fabrici

33
de ingrasaminte azotoase etc.), clorul (fabrici de clor si acid clorhidric de ierbicide si
insecticide, de produsi ai clorului, uzine textile, fabrici de hirtie si celuloza, industria farmace
utica etc.), hidrocarburi (industria petrochimica, industria cauciucului sintetic si alti polimeri
etc.), eteri, cetone, fenoli etc.
Enuntarea sumara a principalelor surse de poluare si a celor mai raspinditi agenti
poluanti indica diversitatea mare a proceselor actuale de poluare. Majoritatea materialelor
aparute in ultlma perioada, arata ca factorii prinoipali care produc poluarea in marile erase
sint reprezentate de procesele de ardere industriala si casnica si circulatia autovehiculelor.
Celelalte procese industriale isi aduc contributia la realizarea poluarii in functie de profilul
lor, devenind dominante numai in erase industriale mai mici sau pe teritorii limitate in marile
orase.

1.2.3. FACTORI CARE CONDITIONEAZA POLUAREA SI AUTOPURIFICAREA AERULUI

Produsii eliminati in atmosfera de diversele surse de poluare sufera o serie de

procese care au drept rezultat, in general, o reducere treptata a concentratiei lor, pina la
disparitia lor completa din aer. Acesta este procesul de autopurificare a aerului. In mod
obisnuit acest proces este suficient de eficace pentru a mentine o compozitie normala a
aerului; cind insa cantitatea de substante poluante este prea mare sau cind scade puterea
de autopurificare a aerului, concentratia impuritatilor poate deveni periculoasa pentru
colectivitatea expusa.
Factorii care conditioneaza o putere mai mica sau mai mare de autopurificare a
aerului sint: factorii meteorologici, factorii topografici, vegetatia, suprafetele de apa si
elementele urbanistice.
In general autopurificarea aerului se realizeaza prin doua mecanisme de baza,
Primul factor este dat de diluarea poluantilor eliminati de sursa; cu cit diluarea se face
mai usor si in timp mai scurt, cu atit concentratia impuritatilor din aer devine mai mica.
Un al doilea mecanism este reprezentat de depunerea elementelor de poluare pe sol
(sedimentare). Mecanismul dilutiei este deosebit de eficient pentru poluantii gazosi, iar
cel al sedimentarii pentru suspensii. Totusi, cele doua mecanisme nu trebuie intelese in
mod separat deoarece si diluarea suspensiilor reprezinta un mijloc eficace de
autopurificare iar gazele sau vaporii pot sa se de puna pe sol cu ajutorul precipitatiilor
atmosferice, prin solvire in picaturi de ceata, prin adsorbtie pe suspensii solide sau prin
fixarea lor de catre vegetatie sau apele de suprafata.
In afara acestor fenomene de baza care reduc concentratia impuritatilor din aer, in
atmosfera mai au loc fenomene de interactiune reciproca intre elementele de poluare
(condensare, adsorbtie, reactii chimice) care pot duce la scaderea concentratiei lor sau la
modificarea toxicitatii.

34
1.2.3.1. ROLUL FACTORILOR METEOROLOGICI IN PROCESUL DE
AUTOPURIFICARE

Factorii meteorologici constituie principalul element natural care contribuie la

realizarea unei autopurificari eficiente. Dintre factorii meteorologici, fenomenul
atmosferic cel mai important este turbulenta atmosferei, turbulenta care este conditionata
de curentii de aer si gradientul de temperatura.
Curentii de aer pot fi orizontali si verticali. Curentii orizontali vor usura diluarea
elementelor poluante numai daca au o anumita intensitate, curentii foarte slabi diluind
putin si realizind mai mult un transport al impuritatilor catre teritoriile vecine. Usurind
mecanismul de diluare, curentii orizontali contribuie la autopurificarea aerului si au
totodata si un efect negativ, ei fiind aceia care usureaza raspindirea poluantilor pe teritorii
mai mult sau mai putin intinse. In functie de directia si viteza acestor curenti orizontali, se
formeaza la o anumita distanta punctul in care agentii poluanti eliminati de o sursa
realizeaza concentratia lor maxima (punctul de concentratie maxima). Astfel, daca ne
referim, spre exemplu, la fumul eliminat de cosul unei industrii , acesta
va fi deplasat de curentii orizontali spre sol, coloana de impuritati atingind solul la o
anumita distanta, distanta care este in functie de compozitia si proprietatile fizice ale
fumului in momentul eliminarii, inaltimea cosului si directia si intensitatea vintului. Dar
nu numai reaIizarea punctului de con centra tie maxima este important de cunoscut
pentru efectul pecare il pot avea poluantii asupra populatiei, dar si nivelul general de
poluare care depinde de curentii de aer orizontali. Pe directia acestor curenti se va realiza
de fapt poluarea teritoriilor din jur, poluarea fiind mai mare pe directia de deplasare a
curentilor dominanti din aer din regiunea respective. Absenta curentilor de aer (calmul
atmosferic) reprezinta un factor climatic de agravare a poluarii aerului prin
faptul ca impiedica difuzia si diluarea poluantilor in atmosfera.
Temperatura aerului influenteaza nivelul de poluare indeosebi prin modul cum
determina curentii verticali de aer. Acestia rezulta din diferenta de temperatura care exista
intre straturile inferioare si cele superioare ale atmosferei. Stratul de la suprafata solului,
incalait de acesta, are o temperatura mai ridicata decit straturile de aer de la inaltime.
Acesta este gradientul normal de temperatura (temperatura scade cu inaltimea). Datorita
acestei diferente de temperatura, aerul mai cald de la suprafata solului are tendinta de a se
ridica formind curentii verticali ascensionali. Acesti curenti antreneaza cu ei substantele
poluante, le ridica pana in straturile superioare ale atmosferei unde curentii orizontali
puternici le imprastie, diluindu-le foarte mult. Desi impiedica sedimentarea, acesti curenti
verticali, prin diluarea foarte mare a agentilor de poluare, reprezinta unul din mijloacele
cele mai active de autopurificare a aerului. Exista insa imprejurari cand gradientul de
temperatura se inverseaza realizindu-se asa-numita "inversie termica". De obicei aceasta
situatie apare in perioada cand solul, racindu-se mult, in special noaptea, raceste si stratul
de aer cu care este in conact. In anumite conditii meteorologice stratul de aer in contact cu
solul se raceste mai mult decit straturile superioare ale atmosferei. Aceasta se intimpla

35
mai ales toamna si la inceputul si sfirsitul iernii. De asemenea se poate produce si in vai,
un de noaptea aerul rece coboara de pe inaltimi. Aceste mase de aer mai reci decit
straturile superioare ale atmosferei realizeaza conditia de "inversie termica" in care
temperatura, in loc sa scada
cu inaltimea, creste in straturile de aer aflate la inaltime mai mare. In aceste conditii
curentii verticali nu se mai produc si poluantii eliminati au tendinta de a se acumula la
suprafata solului. Inversia termica este situatia cea mai nefavorabila autopurificarii
aerului, cea care in majoritate a cazurilor po ate duce la concentrari ale impuritatilor din
aer pina la valori care sa produca efecte grave.
Umiditatea aerului joaca si ea un rol important in procesul de autopurificare, atit
prin vaporii de apa din atmosfera, cit si prin precipitatiile atmosferice. Umiditatea aerului
impiedica in general difuzarea impuritatilor, fenomenele de condensare fiind mai active,
iar frecventa zilelor cu ceata fiind mai mare in zonele poluate. Ceata reprezinta si ea un
factor care impiedica aut opurifi care a aerului prin impiedicarea difuziunii si deci a
diluarii in aer a elementelor de impurificare. In plus se pot produce anumite reactii
chimice, care, in prezenta cetei, sa duca la formarea de compusi noi. Astfel, SO 2 sau SO3
se solva in picaturile de ceata dind picaturi de acid sulfuros sau sulfuric, respectiv sulfati
cu efect iritant foarte puternic. Se considera in general drept conditii meteorologice cele
mai putin favorabile ceata, calmul atmosferic si inversia termica. Cind acesti trei factori se
asociaza se poate realize o poluare a aerului de gravitate extrema. Precipitatiile atmosferice
au rol favorabil, usurand autopurificarea aerului, in primul rind, prin precipitarea pe sol a
suspensiilor, si in al doilea rind prin precipitarea substantelor gazoase care se pot solvi in
picaturile de ploaie.

1.2.3.2. ROLUL FACTORILOR TOPOGRAFICI IN PROCESUL DE AUTOPURIFICARE

Asezarea topografica a localitatilor si industriilor care elimina produsi de poluare a

aerului influenteaza mult concentrarea acestor produsi in aer in primul rind prin faptul ca
topografia determina o anumita deplasare a maselor de aer. Majoritatea accidentelor grave
datorita poluarii aerului, s-au produs in regiuni industriale asezate pe vai adinci. In aceste
conditii regimul eolian este mult influentat, valea aflindu-se intr-o oarecare masura protejata
de influenta circulatiei atmosferice generale iar solul nefiind maturat de vinturi, ca intr-o
zona libera cu un regim analog. Circulatia zilnica a aerului in vai se face aproximativ in felul
urmator: ziua aerul incalzit de radiatiile solare urea pe versantul vaii, iar noaptea aerul rece
coboara de pe inaltimi. Se pot realiza in acest fel conditii de inversie termica sau in orice caz,
a ventilare mai putin intensa. Impuritatile eliminate vor avea tendinta de stagnare si
acumulare. In cazul cind intre surse de poluare si localitate se gaseste un deal sau a creasta de
munte, prin schimbarea directiei vintului, localitatea poate fi aparata de aerul incarcat cu
impuritati.
Suprafetele de apa contribuie la autopurificarea aerului prin faptul ca retin pe
suprafata lor impuritatile depuse si impiedica ridicarea lor ulterioara in atmosfera. De

36
asemenea, oglinzile intinse de apa influenteaza si regimul vinturilor prin diferenta de
temperatura intre zi si noapte (briza marina) cum si prin faptul ca frecarea vintului la
suprafata lor fiind mult mai mica decit la suprafata solului, f'avorizeaza curentii orizontali.
Vegetatia reprezinta un element adjuvant al autopurificarii prin faptul ca fixeaza praful
de sol si reduce poluantii din atmosfera in special cei aflati sub forma de suspensii. In acest
fel praful este fixat de portiunile lipicioase ale plantelor (frunze in special). De asemenea,
vegetatia favorizeaza sedimentarea aerosolilor care lovindu-se de frunze si ramuri, isi pierd
inertia si se depun. Vegetatia din zonele poluate este acoperita de aceste pulberi, retinute care
impiedica procesele biochimice naturale din plante (in special fotosinteza). Ploile spala
periodic particulele depuse, permitind vegetatiei sa-si reia activitatea biologica normala.
Vegetatia contribuie si la reducerea concentratiei gazelor si vaporilor din atmosfera.

1.2.3.3. ROLUL FACTORULUI URBANISTIC IN AUTOPURIFICARE

Sistematizarea localitatilor contribuie in buna masura la realizarea unei anumite concentratii

a poluantilor in interiorul acestora. In primul rind conteaza amplasarea industriilor in raport
cu cartierele de locuit, amplasarea prea apropiata sau pe directia vinturilor dominante
contribuind la realizarea unei poluari mai mari. Crearea zonelor industriale cored amplasate cu
respectarea zonelor de protectie sanitara realizeaza o reducere importanta a concentratiilor la
care este supusa populatia. Acelasi lucru se poate spune despre gari, porturi, depouri etc. In
interiorul localitatii strazile inguste, prost orientate si ventilate si fara plantatii realizeaza
conditii defectuoase de autopurificare. In sistematizarea unei localitati trebuie tinut seama de
toti acesti factori pentru a evita realizarea unor concentratii nocive de poluanti.

1.2.4.1. ACTIUNEA POLUARII AERULUI ASUPRA SANATATII

In actiunea poluarii aerului asupra sanatatii distingem actiunea directa, caracterizata

prin efectul patogen al poluantilor in functie de natura, concentratia si timpul de actiune a
acestora, si actiunea indirecta rezultata din efectul daunator asupra mediului.

1.2.4.1. ACTUNEA DIRECTA A POLUARII AERULUI ASUPRA SANATATII

In cadrul acestei actiuni se disting efectele imediate (acute) si efectele tardive (cronice)
sau de lunga durata.
Efectele imediate (acute) sint caracterizate prin modificari ale sanatatii care urmeaza la
scurt timp dupa expunerea la poluanti atmosferici. In acest tip de efecte avem fenomenele
toxice acute sau modificari ale sanatatii In cazul In care expunerea la concentratii crescute de
poluanti provoaca agravarea sau decompensarea unei boli preexistente. In general efectele
imediate sint caracteristice nivelurilor ridicate de poluare a aerului.
Efectele tardive (cronice sau de lunga durata) se datoreaza expunerii populatiei timp
indelungat la concentratii moderate de poluanti atmosferici. Impactul acestora cu organismul

37
uman genereaza in timp aparitia fenomenelor patologice, timp care poate fi reprezentat de ani
sau zeci de ani. In producerea cumularii actiunii poluantilor distingem fie o cumulare a
substantei poluante, fie o cumulare functionala, produsa de suprasolicitarea mecanismelor de
aparare. In prima categorie sint cuprinsi toxici cumulativi (Pb, F, Hg etc.) care se depun in
diferite tesuturi sau organe si care - depasind pragul de toleranta al organismului uman -
provoaca aparitia fenomenelor toxice. In a doua categorie se gasesc poluanti care due In timp
la mcdificari initial Iunctionale reversibile ulterior morfologice si partial ireversibile cu aparitia
de imbolnaviri (poluanti iritanti).
In cadrul efectelor tardive se distinge ca o subgrupa efectul intirziat (sau de foarte lunga
durata) in care latenta cu care apar fenomenele patologice cuprinde uneori decenii. In acest caz
este vorba de actiunea cancerigena si/sau mutagena a poluantilor atmosferici. Poluarea aerului
este de obicei produsa de un complex de substante cu actiuni diferite asupra organismului
uman. Din punctul de vedere al efectului direct, agentii poluanti pot fi clasificati in urmatoarele
grupe:
- po1uanti iritanti;
- poluanti asfixianti;
- poluanti sistemici;
- poluanti cancerigeni, teratogeni si mutageni;
- poluanti fibrozanti;
- poluanti alergizanti.

1.2.4.1.1. POLUANTI IRITANTI

Acesti poluanti sint reprezentati de gaze iritante (SO 2, NO2, Cl2, NH3, substante
oxidante etc.) si suspensii. Sint agentii poluanti cei mai raspinditi, rezultind atit din
procese de combustie, cit si din circulatia autovehiculelor sau diferite tehnologii
industriale.
Efectul lor dominant se realizeaza la nivelul aparatului respirator, putind produce la
concentratii ridicate intoxicatii acute accidentale cu leziuni grave ale mucoasei cailor
respiratorii si edem pulmonar toxic. La concentratii sub nivelul toxic acut se produce o
suprasolicitare a mecanisme lor de clearance pulmonar caracterizat prin afectarea
aparatului muco-ciliar la nivelul cailor respiratorii (initial hipersecretie de mucus, urrnata
de hipertrofia glandelor mucoase si celulelor caliciforme insotite de reducerea motilitatii
cililor vibratili) si afectarea macrofagelor alveolare.
In conditii de poluare a aerului numai exceptional in mod accidental - se pot atinge
concentratii capabile a produce intoxicatii acute. Totusi se disting in functie de nivelele de
poluare - efecte acute (imediate) si efecte cronice sau tardive.
Efectele imediate (acute) ale poluarii irltante au fost constatate in zone in care
concentratia iritantilor atmosferici atingea niveluri deosebit de ridicate si in care s-a
insotit de o crestere alarmanta a mortalitatii populatiei expuse, insotita de un numar mare
de cazuri grave de boala,

38
 Primul accident de poluare severa a avut loc in 1930 pe Valea Meusei, linga Liege
(Belgia) intr-o zona industrializata. La inceput de iarna, dupa o perioada de inversie
termica, ceata si calm atmosferic, au aparut brusc intr-un interval scurt de timp un numar
mare de imbolnaviri - predominant cardiovasculare si respiratorii - si un nu-
mar de 60 de decese atribuite poluarii aerului.
In situatii meteorologice similare, episoade asemanatoare au aparut in 1948 la
Donora (S.U.A.) cu 20 decese pre cum si cel mai mare accident de acest fel, semnalat in
decembrie 1952 la Londra cu 4000 de decese. Patologia dominanta a fost cea pulmonara si
cardiovasculara cuprinzind indeosebi persoanele peste 45 de ani si copiii mici (sub 1 an).
In general Imbolnavirile si decesele au avut drept cauza insuficienta respiratorie si cardiac.
Aceleasi boli au fost si cele care au constituit solicitarile maxime pentru internarile de
urgenta, Un studiu mai amanuntit asupra mortalitatii produsa de ceata toxica de la Londra
din 1952 a constatat ca in saptamina in care s-a produs poluarea masiva numarul de decese
prin bronsita a fost de 704 fata de 76 in saptamina precedenta, prin gripa a fost de 24, fata
de 2 in saptamina anterioara, cel prin pneumonie de 168, fata de 45, prin tuberculoza de 77,
fata de 14, iar prin boli coronariene si miocardice de 525, fata de 206. Rezulta ca bolile
acute si cronice respiratorii, precum si cardiopatiile au dat cele mai importante diferente de
mortalitate.
Studii de morbiditate si mortalitate au fost efectuate si in conditii de poluare mai putin
severa. Astfel la Londra, Martin si Bradley au gasit un paralelism intre curba mortalitatii
generale si a mortalitatii prin boli respiratorii cronice si poluarea aerului cu fum si bioxid
de sulf. Morbiditatea generala si prin boli respiratorii a prezentat de asemenea o corelatie
semnificativa cu nivelul de poluare cu SO2 si funingine. Studii alternative au confirmat
aceste observatii, stabilindu-se si relatii cantitative intre poluarea eu iritanti atmosferici si
cresterea mortalitatii si morbiditatii generale si prin boli respiratorii si cardiovasculare.
Astfel in cazul in care nivelul SO2 in aer depaseste 1,5 mg/m3 si al suspensiilor negre
(funingine) 2,0 mg/m3 in 21 ore, se observa o crestere a mortalitatii generale si prin boli
cardiovasculare si respiratorii cu mai mult de 20%, insotita si de o crestere importanta a
imbolnavirilor si internarilor in spital.
Cind concentratia particulelor negre in suspensie si SO2 din aer depaseste 0,5mg/m3
timp de 24 ore, se observa de asemenea in zilele urmatoare o crestere a mortalitatii in
populatie generala, fiind afectati in special bolnavii cardiovasculari si respiratori (Comitetul
de experti O.M.S. privind criteriile calitatii aerului, 1972). Aceste concentratii produc si o
crestere insemnata a spitalizarilor.
Un alt efect imediat al poluarii iritante il reprezinta agravarea bronsitei cronice.
Lawther a fost primul care a demonstrat ca la cresterea nivelului de poluare cu SO 2 si
suspensii se produce o agravare in evolutia bronsitei cronice, manifestata prin cresterea
expectoratiei, eventual aparitia de infectie bronsica, accentuarea dispneei etc. Pe baza
observatiilor facute in diferite tari. Comitetul de experti O.M.S. mentionat anterior a ajuns
la conc1uzia ca fenomenele de agravare a bronsitei cronice apar cind concentratia medie de
24 ore a 802 depaseste 0,25-0,5 mg/m3 si cea de suspensii negre (funingine) 0,25 mg/m3,

39
acest nivel de poluare persistind mai mult decit 24 ore .
Efectele tardive (cronice sau de lunga durata) sint consecinta expunerii timp indelungat
la niveluri moderate de poluare iritativa, caracterizindu-se prin rolul pe care il joaca in
etiologia bronhopneumopatiilor cronice nespecifice si a influentei asupra frecventei si
gravitatii infectiilor respiratorii acute.
Notiunea de bronhopneumopatie cronica nespecifica are un caracter operational si nu
desemneaza o entitate nosologica distinct. In cadrul acestei notiuni se grupeaza bronsita
cronica, emfizemul pulmonar si astmul bronsic, boli in care poluarea iritanta a aerului joaca
un rol important.
Bronsita cronica. Aceasta boala considerata caracteristica pentru populatia din
insulele britanice, cunoaste de asemenea o foarte mare raspindire in ultimele decenii,
incidenta ei fiind tot rnai mare, indeosebi in tarile cu un grad mare de urbanizare si
industrializare. Fiind o boala de lunga durata, invalidanta, cu prognostic gray, care
influenteaza in masura importanta mortalitatea generala din aceste tari dar care provoaca si
reducerea capacitatii de munca, cu tratament prelungit si spitalizari repetate, avind
repereusiuni mari familiale si sociale, este firesc sa fi constituit in ultimii ani obiect de
studiu privitor la etiologie, patogenie, profilaxie si tratament. Evolutia acestor boli este
caracterizata prin alternarea de perioade de acalmie si puseuri evolutive, fiecare puseu acut
insotindu-se de accentuarea ireversibila a insuf'icientei respiratorii si deci a invaliditatii
bolnavului. Factorii de mediu intervin am ca agenti etiologici ai bolii, cit si ca factori
determinanti sau favorizanti ai aparitiei puseurilor evolutive. Cum aceasta boala se intrica
frecvent cu astmul si emfizernul pulmonar, constituind impreuna brohopneumopatia cronica
obstructiva, a fost necesara a delimitare mai precisa a cadrului nosologic si a
simptomatologiei - in special de debut - pentru a perrnite desfasurarea unor studii
epidemiologice corespunzatoare. In urma unor cercetari ample efectuate in ultimii 20 de ani
s-a ajuns la concluzia ca bronsita cronica rezulta din actiunea factorilor exogeni (sau
provocatori) asupra unui teren sensibilizat de anumiti factori endogeni (sau bazali). Factorii
etiologici exogeni principali sint reprezentati de tabagismul cronic si poluarea aerului la care
se adauga factorii climatici si unii factori sociali de mediu urban, conditiile de locuit
(aglomerare) nivelul de viata mediocru, factorii endogeni principali fiind reprezentati de
unii factori constitutionali genetici cum ar fi carentele imunitare conge nitale,
mucoviscidozele, deficitul de alfa 1 antitripsina si mai ales hiperreactivitatea bronsica.
Dintre factorii exogeni asupra tabagismului cronic ca factor etiologic al bronsitei
cronice exista in prezent un consens unanim. Mult mai complicata si subtila a fost
stabilirea relatiei cu poluarea aerului, cu atit mai mult cu cit cresterea poluarii este de
multe ori determinata de modificari ale conditiilor meteorologice cunoscute a favoriza
puseurile evolutive ale bronsitei cronice. Un element important care constituie o
concluzie ferma a unor studii epidemiologice ca un factor etiologic important al acestei
boli il reprezinta factorul urban. Majoritatea studiilor efectuate in ultimii ani arata o
incidenta crescuta a bronsitei cronice in mediul urban fata de mediul rural, mai mult decit
atita prevalenta domina in orase, in zonele de mari aglomeratii si in zonele cu poluare a

40
aerului mai ridicata. Aceste studii au fost facute atit pe fumatori, cit si pe nef'umatori,
barbati sau femei de diferite profesiuni. Aceasta prevalenta urbana a bronsitei cronice a
fost sernnalata si la noi in tara.
Studii de prevalenta efectuate pe populatie urbana in raport cu populatie rural a au
consemnat in majoritatea lor posibilitatea efectului poluarii. Astfel Ogilive in studiul
efectuat la Newcastle upon Tyne si Gateshead gaseste frecventa cea mai mare in
localitatea urbana. Mai mult decit atit, Higgins si Cochrane si grupul de studiu format de
"College of General Practitioners" au aratat in Anglia ca diferenta de prevalenta a
bronsitei din mediul rural si urban nu poate fi explicata numai prin deosebirile sociale,
tabagism sau diterente de diagnostic, poluarea constituind un factor important. Daly
gaseste ca cca. 33% din diferentele gasite in mediul urban fata de mediul rural se datoresc
poluarii aerului si 66% celorlalti factori. Fournier gaseste in nordul Frantei o influenta
semnificativa a poluarii aerului asupra bronhopneumopatiilor cronice nespecifice. Studiile
efectuate de Reid pe postasii din Londra, Cornvall si Raffle pe personalul de pe
autobuzele din acelasi oras au aratat ca, chiar in cazul cind conditiile sociale sint identice,
ramine un exces al morbiditatii prin bronsita cronica in zonele cele mai intens poluate
situate in nord-estul regiunii londoneze.
Majoritatea studiilor efectuate asupra incidentei cu toate riscurile si neajunsurile
metodei - sau asupra prevalentei bronsitei cronice au aratat ca dintre factorii caracteristici
mediului urban, poluarea aerului reprezinta factorul etiologic major. Dintre agentii
poluanti corelarea s-a fiicut in special cu concentratia bioxidului de sulf si a suspensiilor
din aer.
In ceea ce priveste influenta asupra morbiditatii date le actuale arata ca la o medie
anuala a bioxidului de sulf de peste 0,2 mg/m3 si o concentratie medie anuala a
suspensiilor peste 0,150 mg/m3 ne putem astepta la o crestere a frecventei bronsitei
cronice la populatia adulta (intre 40 si 60 de ani) din mediul urban. Este de remarcat
faptul ca aceste concentratii se gasesc sub pragul la care se constata experimental efecte
nocive, pentru acesti poluanti izolati, efectul fiind probabil rezultatul unei actiuni
sinergice a celor doua categorii de poluanti la care se adauga desigur si altii care intra in
compozitia am de heterogena a poluarii iritante a aerului. Cunostintele actuale s-au
imbogatit cu o observatie importanta si anume ca in conditii de poluare iritanta a aerului
creste frecventa si gravitatea infectiilor respiratorii la copii si - mai mult - apar cu
frecventa ridicata cazuri eu discrete simptome bronsice cronice (tuse persistenta, dispnee)
insotite partial si de usoare fenomene obstructive. S-a constatat astfel ca, pe linga efectul
direct, poluarea aerului poate contribui la formarea de la virsta tinara a terenului bronsic,
favorizind infectiile repetate ale cailor respiratorii si influentind terenul alergic sau cel
putin hiperreactivitatea bronsica. In felul acesta, pe ling a faptul ca constituie un agent
etiologic, exogen, agentii iritanti pot produce modificari in reactivitatea pulmonara fata de
agentii iritanti exteriori, putind favoriza astfel prin alter area terenului, declansarea
bronsitei cronice.
Frecventa crescuta a simptomelor respiratorii eronice la copii, lnsotite de discrete

41
modificari functionale respiratorii este de asteptat cind concentratia medie anuala a SO 3 si
a funinginei depaseste 0,1 mg/m3.
Emfizemul pulmonar. In ceea ce priveste emfizemul pulmonar acesta apare
frecvent intricat cu bronsita cronica, prezentind insa o incidenta crescuta in mediul urban
poluat. Emfizemul se coreleaza de asemenea si eu fumatul sau eu expunerile profesionale
la pulberi si toxice iritante. Observatii asupra prevalentei emfizemului pe material
necroptie in dona erase foarte diferite din America de Nord, St. Louis (S.U.A.) ca oras
foarte industrializat si Winnipeg (Canada) ca oras agricol au aratat ca frecventa
emfizemului pulmonar a fost semnificativ mai mare in St. Louis, caracteristic fiind si
faptul ca aparea la virste mai tinere si avea tendinta de evolutie mai rapida. Cum cazurile
grave de emfizem apareau numai la fumatori, s-a cercetat frecventa emfizemului sever la
grupe similare de fumatori din cele doua orase, gasindu-l de 4 ori mai frecvent la St. Louis
decit la Winnipeg. In mecanismul de producere a emfizemului pulmonar, un ro1 important il
joaca enzimele proteolitice puse in libertate de celule, in special macrofage pulmonare, fapt
care explica emfizemul produs de deficitu1 constitutional de alfa-1-antitripsina, Cresterea
frecventei emfizemului in cazul expunerii la atmosfera poluata cu poluanti iritanti poate fi
datorata cresterii cantitatii de enzime proteolitice puse in libertate de macrofagele distruse,
care sa depaseasca posibilitatea de neutralizare a alfa-1-antitripsinei
disponibile, chiar daca nu exista un deficit constitutional.
Astmul bronsic. S-a semnalat in diferite tari frecventa mai crescuta a astmului bronsic
in zonele intens poluate, tara a fi pusa in evidenta existenta vreunui alergen. Astmul si crizele
de astm apar astfel in conditiile de poluare a aerului si in afara poluarii cu substante
identificate ca alergeni. Dar si in conditiile de poluare iritanta, fara alergeni identificabili s-a
semna1at prezenta astmului cu frecventa crescuta. Primele observatii au fost fa cute la
Yokohama in 1946 cind la personalul militar american s-a observat aparitia unui numar mare
de imbolnaviri ale aparatului respirator cu manifestari predominant astmatice. Nu s-a putut
pune in evidenta nici un alergen, singura corelatie stabilindu-se cu nive1u1 de po1uare a
aerului. Afectiunea se instala dupa 6-18 luni de la venirea in localitate si disparea dupa
parasirea ei. Si in Okinava au fost descrise imbolnaviri similare. Ulterior s-au observat si 1a
populatia japoneza existenta unor imbolnaviri identice. Ulterior s-a observat ca prin largirea
zonei industriale din Yokohama, aria de poluare si zona in care apar cu. frecventa mare
cazurile de astm s-a extins. In 1946, Yoshida a gasit in zona industriala Yokaichi o corelatie
strinsa intre astmul bronsic, frecventa crizelor si nivelul de poluare a aerului, concentratia de
bioxid de sulf din aer si conditiile meteorologice. Fenomenul se observa numai iarna.
Bolnavii care paraseau localitatea in timpul iernii nu faceau accesele de astm.
R. A. Prindle arata ca 1a Nashville in S.U.A., frecventa crizelor de astm printre
persoane1e susceptibile, observata timp de un an, era strins corelata cu nive1ul de po1uare a
aerului, exprimat in bioxid de sulf, fiind totodata in numar mai mare in zonele in care
poluarea aerului era mai pronuntata.
Observatii similare s-au facut in diferite localitati poluate. Si la noi in tara, intr-o
loca1itate cu industrie siderurgica s-a observat cresterea numarului de crize de astm la copiii

42
bolnavi de astm infantil, in raport cu nivelul crescut de poluare a aerului, determinat de
conditii meteoro1ogice nefavorabile.
Desigur ca in conditiile in care nu se pune in evidenta un alergen din aer, interpretarea
acestor imbolnaviri este dificila. S-a considerat ca ar fi posibil ca sa existe agenti poluanti
care ar actiona ca alergeni incompleti de tipu1 haptenelor care ar constitui in organism
impreuna cu proteine1e umane alergeni completi, fara ca acest fenomen sa fi putut fi dovedit.
Mult mai probabila este actiunea agentilor iritanti poluanti (bioxid de sulf, acid sulfuric,
pu1beri etc.) ca factori declansatori ai crizelor de astm la bolnavi sensibilizati anterior prin
reactia spastica reflexa si prin actiunea asupra muscu1aturii bronsiilor. De asemenea
favorizarea infectiei bronsice la bolnavii de bronsita cronic a poate facilita aparitia
fenomene1or de alergie microbiana la acesti bolnavi. Faptul ca favorizeaza aparitia crizelor
astmatiforme la bo1navii de bronsita cronica este sustinuta si de observatia ca in majoritatea
cazurilor accese1e de astm bronsic core1ate cu po1uarea aeru1ui se observau la persoane cu
manifestari bronsitice in antecedente, fenomene descrise de Yokohama si in cazul astmului.
Relatia dintre fenomenele de alergie bronsica si poluare iritanta a aeru1ui este din
punct de vedere f'iziopatologic mai mult presupusa decit dernonstrata. Cercetari recente
urmaresc sa demonstreze masura in care agentii iritanti din mediul poluat pot fi farmacologic
activi in sensul de a fi potentatori ai produsilor de tip histaminic. Se citeaza un extract din
fumul de oras care s-a dovedit a fi activ fata de intestinul de cobai; experientele facute cu
bioxid de sulf si pulberi in amestec, nu au dat pina in prezent rezultate pozitive. Abordarea
farmacologica si nu numai toxicologica a efectului iritantilor din atmosfera deschide noi
perspective in cercetarea actiunii poluarii aerului asupra aparatului respirator.
In felul acesta agentii poluanti din atmosfera intervin atit ca factori etiologici cit si ca
factori agravanti ai celor 3 entitati nosologice, frecvent intricate intre ele, care constituie
bronhopneumopatia cronica obstructiva, respectiv bronsita cronica, astmul si emfizemul
pulmonar. Aceasta agresiune se realizeaza atit prin efect direct cit si indirect prin modificarea
terenului in sensul cresterii susceptibilitatii aparatului respirator fata de actiunea nociva a
factorilor etiologici. Din acest punct de vedere trebuie adaugat in legatura cu etiologia
bronsitei cronice, si observatiile recente care considera ca infectiile acute respiratorii repetate
in copilarie pregatesc pentru virsta adulta terenul aparitiei bronsitei cronice (D. D. Reid).
Infectiile respiratorii acute. Influenta asupra infectiilor respiratorii acute, incluzind atit
infectiile cailor respiratorii superioare cit si a celor profunde si alveolare, a fost presupusa de
la primele observatii asupra efectelor poluarii aerului asupra sanatatii oamenilor. Inca la
sfirsitul secolului trecut in zona industriala Ruhr s-a semna1at ca frecventa pneumoniei era
cu 135% mai mare decit in zonele neindustrializate.
Shnurer in 1938 a aratat, pe material necroptic, ca pneumonia, bronsita si emfizemul
cresc proportional cu gradul de incarcare a plaminului cu pulberi. Babaiant a gasit in zonele
poluate industrial din Leningrad o incidenta crescuta a pneumopatiilor, indeosebi a celor
acute. Logan a semnalat ca in cursul accidentului de poluare severa de la
Londra numarul de decese prin gripa a fost de 24 fata de 2 in saptamina precedenta, iar prin
pneumonie de 168 fata de 45. In schimb Martin si Bradley in studiul efectelor imediate ale

43
poluarii nu au putut corela mortalitatea si morbiditatea prin pneumonie cu oscilatiile
observate in nivelul de poluare a aerului. Stocks a gasit o corelatie semnificativa intre
concentratia fumului din aer si mortalitatea prin pneumonie iar Gorhman gaseste de
asemenea corelatie puternic semnificativa intre continutul in sulfati a depunerilor din
atmosfera si frecventa pneumoniei.
Studiile efectuate de F. Curtis Dohan in Statele Unite ale Americii au scos in
evidenta aspecte noi ale patologiei respiratorii sub influenta poluarii aerului; cercetarile
prezinta valoare deosebita prin faptul ca s-a urmarit morbiditatea in cinci localitati cu
niveluri de poluare a aerului diferite si pe grupe de populatie foarte omogena (respectiv
loturile au fost formate din femei de aceeasi profesiune salariate ale societatilor de
radiodifuziune). Dispunind de date de poluare foarte detaliate a cercetat corelarea
acestora cu incidenta anumitor boli pe o perioada de 3 ani folosind ca evidenta primara
certificate de boala cu incapacitate temporara de munca cu o durata mai mare de 7 zile.
Nivelul poluarii aerului, indeosebi cu bioxid de sulf, se coreleaza cu incidenta bolilor
respiratorii acute si cronice, in timp ce bolile altor aparate nu prezinta corelatii
semnificative. Deosebit de semnificativa este inIluenta asupra virozelor respiratorii, care
apar mai frecvent si cu durata medie mai mare in cazul localitatilor cu nivel de poluare
crescut. Intimplator in cursul studiului, populatia din localitatile studiate a fost afectata de
valul pandemic cu virus gripal A2 perioada in care relatia cu poluarea s-a mentinut.
Desigur ca este greu de presupus ca receptivitatea populatiei la virus gripal s-a modificat
sub actiunea poluarii, este probabil ca diferentele observate, dupa cum presupune si
autorul, sa corespunda de fapt existentei unui numar crescut de cazuri cu gravitate mai
mare la persoanele expuse atmosferei poluate, in lucrare urmarindu-se doar cazurile cu
durata mai mare de 7 zile. In orice caz cercetarile mentionate constituie prima observatie
epidemiologies care stabileste o relatie strinsa intre frecventa si gravitatea virozelor
respiratorii si nivelul de poluare a aerului. In legatura cu agravarea virozelor respiratorii
sub actiunea produselor de poluare a aerului este de mentionat observatia facuta de Kehoe
si colaboratorii in 1932 privind efectul expunerii profesionale prelungite la bioxid de sulf
in concentratii mult mai ridicate decit cele gasite in atmosfera urbana (6-70 ppm).
Autorii nu gasesc incidenta crescuta a virozelor respiratorii comune la muncitorii expusi
dar gasesc durata medie de imbolnavire mult mai mare, semnalind in felul acesta
posibilitatea existentei unui efect agravant al bioxidului de sulf. Cercetarile lui Curtis
Dohan au fost confirmate in parte de Ipsen si colaboratorii care gasesc de asemenea
corelatie intre nivelul de poluare a aerului si patologia respiratorie acuta (cu durata mai
mare de 7 zile) relatie pe care o gasesc inca legata si cu o serie de conditii meteorologice
(scaderi de temperatura, umiditate ere scuta a aerului).
Un alt aspect al efectului posibil al poluarli aerului asupra patologiei umane il
reprezinta influenta asupra patologiei respiratorii infantile. Desi statisticile mondiale
indica o scadere accentuata a mortalitatii prin boli respiratorii incepind cu deceniul al V-
lea, morbiditatea respiratorie a copiilor ridica in present o serie de aspecte epidemiologice
particulare cu consecinte importante asupra capacitatii lor biologice.

44
Bronhopneumopatiile acute ale primei sau celei de a doua copilarii se port datora infectiei
cu agentii microbieni sau virali sau pot sa cunoasca ca element etiopatogenic principal un
factor alergic.
Colley arata ca o infectie acuta respiratorie in copilarie se poate rezolva fara modificari
restante respiratorii sau dimpotriva pot rezulta discrete alterari functionale sau
morfologice, in functie de starea organismului si de intensitatea cu care actioneaza factorii
de mediu; aceste doua conditii sint cele care dicteaza existent a si intensitatea alterarii
reziduale, alterare respiratorie care se poate traduce si clinic dar indeosebi determina fara
manifestari clinice deosebite o susceptibilitate crescuta la actiunea factorilor de mediu,
care se va manifesta mai ales Ia virsta adulta. Dintre factorii mediului extern cei mai
importanti par a fi reprezentati de poluarea aerului si conditiile sociale.
Relatia cu po1uarea aerului este privita in prezent atit din punct de vedere al
influentei pe care o exercita asupra mortalitatii si morbiditatii prin infectii respiratorii cit si
prin repercusiunile pe care le pot prezenta infectiile respiratorii repetate si prelungite
pentru virsta adulta. Douglas si Waller au intreprins un studiu care a cuprins un numar de
3866 copii nascuti in anul 1946, urmariti pina la virsta de 15 ani, cu scopul de a stabili
masura in care infectiile respiratorii se coreleaza cu rezidenta indelungata in zone cu nivel
ridicat, mediu si slab de poluare a aerului, nivelul poluarii fiind apreciat pe baza
consumului de carbune. Autorii au putut demonstra ea frecventa si gravitatea infectiilor
aparatului respirator se coreleaza in mod semnificativ cu nivelul de poluare a aeru1ui.
Wahdan a supus examinarii clinice si a cercetat functia respiratorie la 11 000 copii
de 11 ani dintr-o zona urbana poluata (Sheffield) si o zona rurala lipsita de po1uare a
aeru1ui (Valea G1amorgan din Walles) si a gasit o corelatie strinsa intre frecventa
infectiilor respiratorii din antecedente si nivelu1 de po1uare a aerului si o diferenta
serrinificativa in ceea ce priveste probe1e functionale respiratorii intre zona urbana si cea
rurala.
Poluarea aerului constituie astfel un factor agravant al patologiei infectioase
respiratorii la virsta copilariei care se traduce prin modificarea capacitatii biologice a
acestora.
Alte efecte. Exista cercetari care au stabilit o influenta a poluarii iritante a aerului
asupra dezvoltarii fizice si neuropsihice a copiilor, asupra procesului de osificare precum si
modificari hematologice.

1.2.4.1.2. Poluanti asfixianti

Poluantii asfixianti cuprind acele substante a caror efect patogen predominant il

reprezinta hipoxia sau anoxia prin blocarea aportului, transportu1ui sau utilizarii
oxigenului in procesele metabolice, numarul substantelor din acest grup fiind destul de
mare (CO, H2S, acid cianhidric si cianuri etc.). Dintre acestea cel mai raspindit poluant
atmosferic este CO (monoxidul de carbon), in timp ce hidrogenul sulfurat sau cianurile
sint legate de procese industriale, constituind riscuri importante pentru sanatate numai in

45
conditii accidentale.
Monoxidul de carbon cunoaste ca principala sursa de po1uare a aerului procesele de
combustie incomplete. In cursul arderii, disponibilul prea redus de oxigen face ca
transformarea C in CO2 sa ramina incompleta, rezultind cantitati mari de CO. La
temperaturi foarte ridicate se poate produce si alt fenomen: CO 2 disociaza in CO si oxigen
atomic; in cazul racirii bruste a gazelor, CO format nu se mai reoxideaza si se elimina ca
atare.
Cea mai mare parte din monoxidul de carbon din atmosfera rezulta din activitatile
oamenilor, principa1ele surse artificiale fiind fumul rezultat din arderea carbunelui, gazele
de esapament ale autovehiculelor, precum si unele produse industriale (industria fierului si
otelului, industria petrochimica, industria hirtiei etc.). Cantitati mici de CO provin din surse
naturale, pe primu1 loc situindu-se oxidarea metanului, format din descompunerea materialului
organic, din apa oceanelor si din descompunerea c1orofilei. Formarea monoxidului de carbon
din CO2 in atmosfera prin actiunea radiatiilor ultraviolete, desi posibila, este foarte redusa
datorita energiilor mari necesare Iotodisocierii bioxidului de carbon. Stabilitatea in atmosfera a
CO este foarte mare, mecanismele naturale de indepartare fiind putin eficiente.
In zonele dens populate rezulta, din sursele artificiale, foarte mari cantitati de CO, care,
datorita densitatii mici au tendinta de a se ridica spre straturile superioare ale atmosferei.
Eliminarea prin cosuri inalte nu duce decit rareori (in conditii meteorologice nefavorabile) la
cresterea apreciabila a concentratiei la nivelul solului. Riscuri mai mari pentru om rezulta din
eliminarea CO din gazele de esapament ale autovehiculelor sau in cazul poluarii aerului din
incaperi (functionarea defectuoasa a sistemelor de incalzit, utilizarea flacarilor cu ardere
deschisa etc.).
Din punct de vedere al expunerii omului la CO trebuie mentionat si fumatul, fumul de
tigareta putind contine pina 1a 4% CO, realizind in aerul din plamini concentratii pina la 400-
500 ppm (467-584 mg/m3 in momentul inhalarii fumului.
Efectele asupra organismului uman sunt determinate in primul rind de capacitatea de a
forma cu hemoglobina (Hb) un complex (carbo xihemoglobina - COHb), prin deplasarea O 2 fix
at pe hemoglobina, realizind o blocare a capacitatii de fixare a oxigenului de catre singe.
Cum constanta de echilibru a reactiei dintre HbO 2 si CO este de aproximativ 240,
rezulta ca mici cantitati de monoxid de carbon pot intra in competitie cu concentratiile
obisnuite de oxigen din aer. Cantitatea de COHb formata depinde de concentratia monoxidului
de carbon din aer. In raport cu concentratiile de CO si O 2 din aer se realizeaza o concentratie
de COHb de echilibru in singe, valoarea acestuia fiind estimata dupa formula:

% COHb = 0,16 X ppm CO + 0,5

in care:
% COHb - procentul de COHb din singele circudant
ppm CO = concentratia de CO in aer, exprimata in ppm.

46
 Carboxihemoglobina este un produs reversibil, scaderea concentratiei de CO din aer
avind drept urmare transform area acestuia din nou in oxihemoglobina.
Fenomenul se produce cind concentratia COHb este superioara valorii de echilibru pe
care ar determina-o concentratia de CO din aer la un moment dat.
Timpul in care se realizeaza concentratia de echilibru a COHb din singe depinde atit de
concentratia CO din aer, cit si de volumul ventilatiei pulmonare, 1a rindul lui provocat in
primul rind de activitatea fizica depusa. De asemenea depinde de valoarea initiala a COHb
din singe.
In medie, la o persoana in repaus sint necesare 3 ore pentru a atinge 50% din
valoarea de echilibru a COHb din singe cu conditia de a avea valori minime (sub 0,5%) de
COHb in singe inainte de expunere.
Efectul asfixiant al CO este determinat de formele de hipoxie produse de reducerea
cantitatii de oxihemoglobina circulanta, determinind efecte imediate (acute) si efecte de
lunga durata (cronice).
Efectele imediate (acute) sint legate de tulburari produse de hipoxie sau anoxie si
depind de procentul de COHb format.
In mod normal exista o proportie de COHb in singe ca rezultat al expunerii 1a
concentratii mid de CO din aer si mai ales de formarea CO endogen rezultat din
metabolismul hemoglobinei. Concentratii de 0,5% - 0,8% COHb in singe reprezinta conditia
norrnala pentru persoane fara expunere la CO exogen.
Pana la 2% COHb in singe nu s-au semnalat modificari fiziologice sau patologice.
Intre 2-10% COHb in singe pot aparea prime le semne legate de hipoxie, tolerate fara
manifestari subiective de majoritatea persoanelor. S-au descris la unele persoane modificari
senzor iale si psihomotorii (acuitate vizuala, sensibilitate cromatica, dexteritate manuala,
scaderea performantelor intelectua1e). Chiar daca 1a majoritatea lor nu apar alterari
functionale decelabile, aceste niveluri de concentratii ale COHb s-au dovedit a provoca
efecte evidente la persoane care prezinta tulburari de circulatie cerebrala, au consumat
alcool, au luat sedative, antihistaminice de sinteza sau substante hipotensoare.
La niveluri joase de carboxihemoglobina din singe (4-6%) s-au descris modificari ale
saturatiei in oxigen la nivelul miocardului care - 1a persoane cu functie miocardica alterata -
pot determina manifestari patologice evidente.
Intre 10-20% pe linga fenomenele descrise anterior se adauga cefalee, scaderea
evidenta a performantelor fizice si intelectuale, dispnee discreta.
Intre 20-40% apar fenomenele de intoxicatie acuta cu cefa1ee intensa, ameteli,
greturi, adinamie, tulburari senzoriale, 1a peste 40% se instaleaza pierderea de cunostinta
iar 1a 60% COHb in singe moartea survine in scurt timp.
Efectele cronice (de lunga durata). Se descrie o intoxicatie cronica 1a persoane expuse
timp indelungat 1a concentratii relativ ridicate de monoxid de carbon caracterizata in primul
rind printr-un sindrom astenic.
In concentratii relativ mai reduse, dar repetate, monoxidul de carbon poate avea o
serie de efecte secundare.

47
 Cele mai importante efecte asupra aparatu1ui cardiovascular le are monoxidul de
carbon. Expunerile de lunga durata la concentratii mai ridicate cu valori de COHb peste
15% pot provoca alterari miocardice grave (sindromul Shinsu). Scaderea semnificativa a
saturatiei in oxigen 1a nivelul miocardului observata de la niveluri de COHb de 4% poate
provoca decompensari ale unei cardiopatii sau poate constitui factor declansator al unui
accident acut in cursul cardiopatiei ischemice.
Valori ale COHb de 5-10% existente timp indelungat in singe, prin modificarile de
permeabilitate vasculara, alterari din vasa vasorum si modificari enzimatice, favorizeaza
depunerea de aterom in peretele vascular. Astfel se explica partial frecventa mai mare a
aterosclerozei la fumatori sau persoane expuse la concentratii relativ ridicate de CO. Astrup
si colab. (1967) au reprodus experimental fenomenul depunerilor de aterom in peretele
vascular al iepurilor hraniti cu colestero1, realizindu-se o incidenta mai mare in cazul
expunerii concomitente la CO.
In sfirsit, printre efectele secundare este de mentionat si efectul asupra embrionului si
fatului, COHb strabatind bariera fetoplacentara. Expunerea femeilor insarcinate la
concentratii ridicate de CO (inclusiv fumatul) creste frecventa malformatiilor congenitale si -
indeosebi - produce hipotrofia fatului la nastere.

1.2.4.1.3. Poluanlii sistemici

Poluantii sistemici reprezinta agentii poluanti a caror actiune se exercita asupra

diferitelor organe si sisteme ale organismului uman, efectul fiind specific substantei in cauza.
Poluantii sistemici sint foarte numerosi provenind in special din procese industriale si de 1a
mijloacele de transport. Dintre acestia o atentie speciala este acordata in prezent plumbului,
fluorului, mercurului si cadmiului, datorita raspindirii lor tot mai mari in mediu pre cum si
faptului ca se cumuleaza atit in mediu, cit si in organismul uman cu posibilitatea de a
produce in mod insidios alterari patologice grave.
Plumbul este un poluant ubicuitar provenind, in aer, din industria de extragere si
prelucrare a plumbului si a compusilor de plumb precum si din gazele de esapament ale
autovehiculelor care folosesc benzina cu adaos de tetraetil sau tetrametil de plumb ca
antidetonant. In atmosfera se gaseste sub forma de vapori si in special de suspensii.
Daca poluarile industriale afecteaza teritorii relativ limitate, cresterea circulatiei
autovehiculelor a adus dupa sine si o crestere a nivelului de poluare a aerului in toate
localitatile.
Plumbul este un poluant al mediului, putind ajunge in organismul uman odata cu
alimentele (cu continut natural de Pb sau continut crescut, datorita cuitivarii in zone
poluate sau datorita contaminarii in timpul prepararii sau conservarii lor) sau apa (prin
poluari industriale a surselor de apa sau a eliberarii plumbului din conducte de plumb sau
material plastic).
Expunerea populatiei la plumb poate fi profesionala sau neprofesionala, expunerea
profesionala constituind obiect de studiu al medicinii muncii. In expunerea neprofesionala

48
aportul de plumb este inevitabil, cea mai mare parte din plumbul patruns in organism
fiind ingerat odata cu alimentele si in cantitate mai mica pe cale hidrica sau prin inhalare
(dupa datele lui Keboe - considerate in prezent de majoritatea specialistilor ca fiind prea
joase - dintr-un total de 0,35 mg de plumb patrunse in mod obisnuit zilnic in organism,
0,31 mg provin din alimente si cite 0,02 mg din apa si aer). Odata patruns in organism,
plumbul ingerat se absoarbe doar in proportie de 5-10%, in timp ce plumbul inhalat se
absoarbe in proportie de 30-50%. Se observa deci ca cele mai mici cresteri ale nivelului
de poluare a aerului cu plumb, reprezinta riscuri insemnate privind absorbtia de plumb.
Astfel la un continut al aerului de 1µg/Pb/m3 absorbtia de plumb ar fi de 6-10 µg.
Patruns in circulatie, plumbul se gaseste in cantitati mici in plasma, cea mai mare
parte fiind fixata in hematii. Plumbul se depoziteaza in cea mai mare parte in oase -
indeosebi in oasele lungi. In sistemul osos se gaseste cca. 50% din plumbul existent in
corpul uman si cca. 90% din cel depozitat. De asemenea se depoziteaza si in fanere.
Odata cu virsta, o parte din plumbul metabolizat tinde sa acumuleze si in tesuturile moi.
Eliminarea se face predominant prin fecale si urina, in proportii mai mici prin
secretie sudorala, saliva si lapte.
Expunerea neprofesionala la plumb duce doar in situatii exceptionale la intoxicatie
saturnina, cel mai frecvent, intoxicatiile grave fiind datorite contaminarii alimentelor sau
bauturilor acide cu plumb. De asemenea s-au semnalat intoxicatii si la copii - in special in
S.U.A. datorate fenomenului pica (in special ingerare de tencuieli colorate cu vopsele
continind plumb).
Fenomenul cel mai important insa il reprezinta riscul de absorbtie crescuta la
plumb. Cum s-a aratat anterior, plumbul este un poluant ubicuitar si - desi nu este un
bioelement - absorbtia de plumb este inevitabila. Pina la anumite niveluri de incarcare,
plumbul este perfect tolerat de organismul uman. Depasite aceste niveluri de incarcare,
fara a provoca semne de intoxicatie, pot determina - indeosebi la populatii eu sensibilitate
mai mare (copiii fiind cei mai sensibili) - modifiearl fiziopatologice cu repercusiuni in
stare a de sanatate, caracterizate prin tulburari nespecifice. Pragurile de incarcare cu
plumb care sa defineasca absorbtia crescuta sint mai greu de stabilit; fenomenele
subiective fiind lipsite de specificitate si inconstante, criteriile cele mai bune sint
reprezentate de testele biochimice, care sint de doua categorii: teste de incarcare propriu-
zisa si teste legate de alterarea sintezei hemoglobinei.
In ceea ce priveste testele de incarcare, mai utilizate sint plumbemia (25-30 µg/100
cm3 singe total) si plumburia (30-40 µg/l), continutul plumbului din par si din dinti.
Testele legate de actiunea plumbului asupra sintezei hemoglobinei cuprind indeosebi
determinarea acidului deltaaminolevulinic (ALA) urinar (2,5-5 mg/l urina), ALA
dehidraza (20-25 u/l eritrocite - valorile fiind cu atit mai mici, cu cit incarcarea este mai
mare), coproporfirinele urinare si protoporfirinele libere eritrocitare. Aceste teste traduc
impactul plumbului asupra enzimelor antrenate in sinteza hemoglobinei, care se realizeaza
in mod cert asupra a cel putin 2 enzime (ALA dehidraza si ferochelataza) si - posibil - si pe
alte enzime. Scaderea activitatii ALA dehidrazei duce la cresterea eliminarilor de ALA

49
urinar, iar inhibarea ferochelatazei la cresterea protoporfirinelor libere eritrocitare si ulterior
a coproporfirinelor urinare. Modificarea acestor parametri biochimici dincolo de valorile
"normale" traduce absorbtia crescuta de
plumb care se poate manifesta prin tulburari nervoase (iritabilitate, insomnie, cefalee),
digestive (inapetenta, greturi, tulburari de tranzit intestinal, dureri abdominale), articulare,
cardiovasculare. Este de mentionat ca absorbtia crescuta de plumb poate afecta si fatul,
avorturile spontane si nasterile premature aparand cu frecventa mai mare.
Copiii reprezinta o grupa cu risc maxim, in cazul absorbtiei crescute dominind
semnele nervoase traduse prin iritabilitate, adaptare scolara dificila, tulburari de somn. S-a
mentionat de asemenea si posibilitatea unei dezvoltari neuropsihice deficitare a copiilor.
Fluorul reprezinta de asemenea un poluant cu mare stabilitate in mediu si capacitate
de cumulare in organismul uman. In poluarea aerului originea este predominant industriala,
principalele surse fiind fabricile de aluminiu si cele de ingrasaminte fosfatice; fluorul
rezulta de asemenea in cantitati mici si din industria siderurgica si cea a materialelor de
constructii. In aer se gaseste atit sub forma gazoasa, cit mai ales sub forma de suspensii.
Agresivitatea este dependenta de gradul de solubilitate a vaporilor de acid fluorhidric si a
fluorurilor, in functie de care se realizeaza procentul patruns in circulatie dupa inhalare.
Efectul este pe de o parte iritant prin vaporii sau particulele inhalate si sistemic prin
natura toxica a fluorului. Cum fluoroza produsa pe eale hidrica este mai frecventa
(hidrofluoroza) efectul patogen sistemic este descris la capitolul de igiena apei.
Este de mentionat numai ca riscurile de fluoroza grava - inclusiv de fluoroza a
tesuturilor moi - sint mai mari in zonele poluate industrial cu fluor, poluarile de lunga
durata ducind in aceste zone la incarcarea mediului si cresterea concentratiei acestui
element atit in apa, cit si in organismele vegetale sau animale. Mercurul si cadmiul sint de
asemenea poluanti atmosferici de origine in special industriala. Intoxicatiile aparute fiind
predominant de origine hidrica, vor fi de asemenea tratate la capitolul de igiena apei.

1.2.4.1.4. Poluantii fibrozanti

Poluantii fibrozanti cuprind un grup de substante care patrunse in plamin determina

reactie fibroasa prin mecanisme complexe, specifice fiecarei substante.
Poluantii fibrozanti sint forrnati in general din suspensii care se depoziteaza in
plamin declansind reactiile fibroase caracteristice. In patologia profesionala deterrnina
pneumoconiozele, dintre care cea mai grava si cea mai frecventa este silicoza, produsa de
bioxidul de siliciu cristalizat. Tot pneumoconioze sint si sideroza produsa de oxizii de fier,
azbestoza produsa de pulberea de azbest, pneumoconioza minerilor din minele de carbune
etc.
In ce masura exista reactii de tipul fibrozei pulmonare la populatia expusa la
atmosfera poluata a constituit multa vreme obiect de disputa. In afara unor modificari
discrete observate incidental in zone de desert cu praf cu continut ridicat de SiO 2, reactiile
fibroase pulmonare nu au fost acceptate a exista ca urmare a actiunii pulberilor din aer.

50
 Primele observatii au fost fa cute in perioada 1952-1956 de prof. N. Gh. Lupu si dr.
Velican care - in zone cu poluare industrial intensa cu pulberi - au descris la copii discrete
modificari radiologice pulmonare, aspect al plaminului denumit de autori "plamin
imbatranit". Modificarile morfologice prod use le-au incadrat in sindromul
pneumoconiozelor neprofesionale. Contestata multa vreme, in prezent actiunea fibrezanta a
suspensiilor poluante este acceptata fiind folosita si denumirea de "actiune pe populatie a
pulberilor pneumoconiogene" (Selikeff).
Cele mai frecvente modificari fibroase s-au observat in zone in care suspensiile
poluante au un continut ridicat de SiO 2 sau oxizi de fier; multe din aceste constatari s-au
facut pe copiii din aceste zone.

1.2.4.1.5. Poluantii cancerigeni

Numarul substantelor chimice cu efect cancerigen cert sau potential este in

permanenta crestere, un numar important din aceste substante putind fi gasite si in rindul
poluantilor atmosferici. Mecanismul de actiune insuficient descifrat, pre cum si faptul ca
pentru multe substante cancerigenitatea este demonstrata numai pe animale fac sa nu existe
suficiente elemente de certitudine in judecarea riscului real pentru populatie.
Dintre cancerigenii gasiti ca poluanti atmosferici unii sint in prezent mai bine
cunoscuti, putind face parte atit din grupul cancerigenilor organici, cit si a celor anorganici.
Printre cancerigenii organici pe primul loc se gasesc hidrocarburile policiclice
aromatice, indeosebi 3-4 benzpirenul, considerat a contribui la aparitia cancerului
pulmonar. Influenta poluarii aerului asupra dezvoltarii cancerului bronhopulmonar a fost
luata in considerare pornind de la faptul ca aceasta boala marcheaza o crestere importanta in
ultimul secol, crestere care s-a accentuat mult in ultimii 25 de ani, continuind a fi evidenta si
in prezent. Este de mentionat si faptul ca cresterea se face pe seama epiteliomului bronsic si
nu a adenocarcinornului. Epoca de crestere a incidentei cancerului coincide cu procesul de
industrializare si urbanizare caracteristic tarilor dezvoltate. Un al doilea aspect este legat
de faptul ca exista o deosebire intre incidenta bolii in mediul urban si in mediul rural. In
sfirsit, factorul decisiv l-a reprezentat faptul ca in atmosfera urbana s-a pus in evidenta
prezenta hidrocarburilor policiclice cancerigene, indeosebi 3-4 benzpirenul. Existents
acestui factor a fost considerata ca suficient pentru a permite ipoteza unei corelatii posibile
intre cancerul pulmonar si poluare. Cum 3-4 benzpirenul rezulta din arderea carbunelui
sau a produsilor petrolieri, acesta este prezent in zonele poluate atit de industrii, cit si de
incalzitul locuintelor sau circulatia autovehiculelor. Corelatia insa s-a facut cu mare
dificultate, daca se ia in considerare si faptul ca fumatul de tigarete este astazi recunoscut a
fi factorul cancerigen principal la care este supus epiteliul bronsic, pe linga dificultatile
identificarii unui agent etiologic intr-o boala cu etiologie putin cunoscuta si oricum
complexa. Nici Sabad nu a putut stabili corelatii foarte strinse intre poluare si incidenta
bolii, desi in conditii de mediu urban si indeosebi mediu urban poluat, boala apare mai
frecvent. In prezent datele existente arata ca, desi nu se poate nega efectul posibil al

51
poluarii aerului, acesta apare ca neglijabil in raport cu fumatul de tigarete. Doll (1972),
studiind incidenta cancerului in lume, observind incidentele mari pe care le prezinta
cancerul pulmonar in zonele industrializate si urbanizate ale lumii, isi pune din nou
intrebarea daca - pe linga factorii cunoscuti ca fumatul - nu intervine si poluarea aerului ca
un element de baza, chiar daca date le existente in prezent sint neconcludente.
In prezent datele experimentale incep a elucida efectul cancerigen al hidrocarburilor
policiclice aromatice, prin caile diferite de metabolizare - existind posibilitatea aparitiei
metabolitilor cu efect cancerigen puternic.
Printre cancerigenii organici mai mentionam aminele aromatice, indeosebi β-
naftilamina, responsabila de aparitia cancerului vezical, produsii fiind eliminati in special
de industria de coloranti de anilina.
Un cancerigen organic este si clorura de vinil care poate produce - dupa un numar
mare de ani de la expunere - angiosarcom hepatic. Observata in special la muncitorii din
fabricile de policlorura de vinil, exista si riscul imbolnavirilor neprofesionale in cazul
utilizarii substantei ca atare (a fost utilizata in unele tari si ca agent propulsor in spray-uri -
in special cele care contineau fixativ pentru par - in prezent interzis).
De asemenea, efect cancerigen - cel putin pe animale - s-a constatat a avea si
insecticidele organo-clorurate. Intre cancerigeni anorganici mentionam As, Cr, Be, Se, Co -
substante provenite in special din poluari industriale.
Un aspect particular il prezinta efectul cancerigen al azbestului. Expunerea la azbest
poate provoca - pe linga pneumoconioza caracteristica - si aparitia de placi pleurale si
peritoneale care degenereaza aparind o forma caracteristica de cancer a seroaselor -
mezoteliomul
pleural sau peritoneal pre cum si cancer bronhopulmonar.
Boala se instaleaza la multi ani de la expunere - depasind de muIte ori 15 ani,
observata indeosebi ca boala profesionala. In prezent exista date care atesta prezenta cu
frecventa ridicata a corpilor azbestozici (formatiuni morfologice caracteristice prezentei
azbestului in plamin) la persoane fara expunere profesionala. Frecventa este mai mare in
tarile cu economie dezvoltata. Existenta aecstor corpi azbestozici atesta cel putin expunerea
populatiei la acest poluant si faptul ca apare ca un agent raspindit in mediu, cu provenienta in
special de la exploatarile de azbest, industria de prelucrare a acestuia, industria de
azbociment, fabricile de frine pentru autovehicule. Utilizarea azbestului in constructii si
circulatia autovehiculelor (la frinare se elibereaza mici cantitati de azbest) confirm a
raspindirea in mediul urban a acestui poluant. Cele doua elemente - marea raspindire si
prezenta corpilor azbestozici in plaminul persoanelor neexpuse profesional - subliniaza riscul
cancerigen legat de poluarea aerului cu azbest.

1.2.4.1.6. Poluantii alergizanti

Poluantii alergizanti sint responsabili de cresterea frecventei bolilor alergice, si in mod

deosebit a alergenilor respiratori. Principalii factori alergizanti din atmosfera sint reprezentati

52
de produsi naturali ca polenul, fungii sau produsi volatili rezultati din anumite vegetale. Desi
acestia se gasesc pe primul loc in producerea alergiilor respiratorii, nu pot fi considerati
propriu-zis poluanti.
De asemenea praful de casa - cu continut ridicat organic provenit din rufarii, covoare,
mobila, cadavre de insecte (in special mici acarieni etc.) - constituie de asemenea alergeni
frecvent responsabili de boli alergice.
Produsii alergizanti (alergeni completi sau haptene) organici si anorganici pot proveni
si din poluari industriale - in special din industria chimica. Cea mai grava "epidemie" de astm
bronsic a fost cea descrisa la New Orleans - unde alergenii au fost produsii de ardere
proveniti de la halele de depunere a reziduurilor industriale din apropierea orasului,
provocind 100 cazuri in 1958 ai 500 cazuri in 1962.
Relatia intre astmul bronsic si poluantii iritanti nu poate fi - in lumina cunostintelor
actuale - considerata ca fiind rezultatul constituirii acestor poluanti ca alergeni.

1.2.4.2. ACTIUNEA INDIRECTA A AERULUI POLUANT ASUPRA SANATATII

Produsii de poluare din atmosfera pot provoca modificari ale mediului care sa se
rasfranga asupra sanatatii si a conditiilor generale de viata ale populatiei. Dintre acestea
mentionam actiunea asupra microclimatului, a radiatiilor solare, a faunei si florei, a
conditiilor de viata si a conditiilor economice.
Actiunea asupra microclimatului. Microclimatul dintr-un oras poluat poate fi
modificat de impuritatile din atmosfera. In primul rind particulele din aer si unele substante
higroscopice (SO3) faciliteaza condensarea vaporilor de apa ducind la cresterea frecventei
zilelor de ceata, Radiatiile solare sint retinute de impuritatile din aer, cele calorice, care
influenteaza microclimatul orasenesc, putind ajunge si ele in cantitate mai redusa la nivelul
solului. In cazul unor eliminari masive de fum, pulberi si gaze, radiatiile calorice solare pot fi
impiedicate in asa masura incit incalzirea solului sa se faca insuficient si sa se creeze conditii
favorabile formarii inversiunii termice (in special cind exista si ceata).
Actiunea asupra radiatiior luminoase. Retinerea radiatiilor luminoase sol are de dare
impuritati in special de aerosoli, scade apreciabil luminozitatea. La aceasta scadere
contribuie si frecventa mai mare a cetei din orase impurificate. Aceasta reducere a
luminozitatii se cifreaza in jur de 10-30%. Dupa datele publicate de serviciul de sanatate
publica din S.U.A. (U.S. Public Health Service), in orase foarte poluate aceasta
reducere poate atinge proportia de 50%, media fiind intre 15-20%.
Actiunea asupra radiatiilor ultraviolete. Radiatiile ultraviolete solare sint si mal
sensibile, fiind retinute de poluantii din aer in proportie mai mare decit cele luminoase si
calorice. In schimb anumiti poluanti ca oxizii de azot, fluorul etc., ajunsi la mari altitudini,
pot modifica concentratia de ozon din ionosfera, crescind permeabilitatea atmosferei pentru
radiatiile ultraviolete, indeosebi pentru cele cu lungime de unda mica. In zonele poluate se
creeaza conditii de carenta in radiatii ultraviolete cu toate consecintele ei biologice.
Actiunea asupra plantelor. Vegetatia este foarte sensibila la actiunea gazelor toxice si

53
a pulberilor, sensibilitatea fiind in functie de specie. Astfel, coniferele sau pomii fructiferi
sint foarte sensibili, mai rezistenti fiind spre exemplu stejarul sau salcimul. In jurul unor
surse puternice de poluare, pe distante care merg de la sute de metri pina la 10-25 km
vegetatia poate fi distrusa aducindu-se astfel pagube economice importante.
Actiunea asupra animalelor. Actiunea aerului poluat se exercita si asupra animalelor.
In cazul accidentelor cu intoxicatii acute citate anterior a murit si un numar insemnat de
animale domestice. In jurul fabricilor de aluminiu sau superfosfat, care elimina cantitati
mari de fluor, s-a observat fluoroza vitelor. Animalele, in acest caz au facut boala atit din
cauza inhalarii fluorului, cit mai ales prin consumarea furajelor poluate. Foarte sensibile la
aerul poluat sint albinele, care mor in scurt timp de la expunere. Aprecieri asupra influentei
pe care o exercita poluarea atmosferei asupra animalelor permit de asemenea sa tragem
concluzii privind efectele posibile asupra omului.
Unele animale sensibile, in special albinele, pot constitui indicatori utili asupra
gradului de poluare a aerului in jurul unei surse, cum si asupra intinderii teritoriului supus
impurificarii.
Actiunea asupra conditiilor de viata. Pulberile, fumul si gazele, in cantitate foarte
mare, afecteaza conditiile de viata ale oamenilor din teritoriul poluat prin disconfortul pe
care-l creeaza, mirosuri neplacute, provoaca murdarirea locuintei, a mobilei si a obiectelor
din casa. De asemenea, ingreuiaza aerisirea locuintei, populatia evitind deschiderea
prelungita a geamurilor. SO2, SO3, HCI, oxizii de azot etc., pot provoca coroziunea
materialelor de constructii si a metalelor. Compusii cu fluor pateaza geamurile de sticla.
Substantele oxidante sau acide degradeaza obiectele din cauciuc sau metal. Funinginea
adera de suprafetele pe care se depune.
Din poluarea aerului rezulta si o suma de pierderi economice. Lasind la o parte
pierderile pe care le reprezinta insisi produsii eliminati, se mentioneaza ca pagube
importante pentru populatie si ingruierea transporturillor datorata scaderii vizibilitatii,
cresterea costului iluminatului artificial, reparatia frecventa a constructiilor, distrugerea
plantelor si animalelor, pericolul de degradare a unor opere de arta etc.

1.2.5. PREVENIREA SI COMBATEREA POLUARII AERULUI

Masurile de prevenire si combatere a poluarii aerului constituie o necesitate sociala

de mare importanta in epoca actuala. Distingem masuri legislative, masuri medicale si
masuri tehnice si administrative.
Cadrul legislativ de baza la noi in tara este asigurat de Legea nr. 9/1973 privind
protectia mediului inconjurator, care contine o serie de prevederi in domeniul protectiei
aerului, cu obligatii care revin ministerelor, organelor locale ale puterii de stat, organizatiilor
obstesti si cetatenilor. Ministerul Sanatatii urmareste prin reteaua sanitara influenta poluarii
aerului asupra sanatatii, propune norme privind calitatea aerului, controleaza respectarea
acestora si asigura prevenirea imbolnavirilor la populatia expusa la un risc crescut. Legea nr.
3/1978 privind asigurarea sanatatii populatiei cuprinde de asemenea sarcinile si obligatiile

54
retelei sanitare in acest domeniu.

1.2.5.1. MASURI MEDICALE

Masurile medicale au la baza stabilirea criteriilor privind calitatea aerului si

elaborarea normelor de calitate. In stabilirea criteriilor se pleaca de la conceptia ca prezenta
in atmosfera a unor substante straine este inevitabila, cunoasterea cit mai exacta a pragurilor
de nocivitate reprezeritind obiectivul principal si in functie de acesta stabilirea normelor
sanitare. Din punct de vedere al pragurilor se descrie pragul efectului nul, pragul de
incomodare (disconfort, rnodificari ale mediului), pragul de toxicitate sau nocivitate
(modificari fiziopatologice) si pragul de urgenta (cresterea mortalitatii si/sau morbiditatii).
Revenind la definitia poluarii, criteriile de calitate a aerului urmaresc evitarea poluarii, deci
limitarea concentratiilor din atmosfera sub pragul la care produc alterarea sanatatii
(imediata, de lunga durata, tardiva), genereaza disconfort sau altereaza mediul.
Normele sanitare, denumite si concentratii maxime admisibile, reprezinta
concentratiile la care substantele patrunse in atmosfera respecta - in lumina cunostintelor
actuale - acest criteriu de baza.
Stabilirea acestor concentratii reprezinta o munca de cercetare deosebit de grea si
cere folosirea celor mai exacte metode.
In ceea ce priveste modul de exprimare a acestor concentratii maxims admise, in mod
obisnuit se face in mg/m3 de aer in zona de respiratie a omului.
Poluantii din atmosfera sufera periodic variatii foarte mari, in functie de toti factorii
care ii influenteaza, cantitatea de poluanti din aer caracterizindu-se printr-o mare
instabilitate. Din acest motiv normele maxime admise se pot exprima prin mai multe valori:
concentratiile medii anuale, lunare, zilnice, care reprezinta valoarea integrata a
concentratiilor de poluanti pe perioada respectiva si concentratiile maxime momentane sau
de scurta durata, care caracterizeaza valorile maxime realizate pe o perioada scurta de timp
intr-un anumit loc (1 min., 5 min., 30 min., 1 ora etc.). La noi in tara se utilizeaza
concentratiile de 24 ore si de 30 min.
Concentratiile integrate pe perioade mai lungi de timp, permit estimarea efectelor
cronice si tardive, concentratiile zilnice atit cronice, cit si imediate, iar cele de scurta durata
a efectelor imediate.
Pentru pulberi, in afara exprimarii in concentratii (mg/m3), exista si norme stabilite
pe baza unor indici relativi, cum ar fi cantitatea de pulberi depusa pe unitate de suprafata
in unitate de timp (folosind metoda sedimentarii). De obicei se exprima in g/m 2/24 ore,
g/m2/1una sau t/km2/an. Si acest indice poate da o orientare in aprecierea gradului de
poluare a aerului.
Un aspect particular il reprezinta efectul concomitent al mai multor poluanti care au
actiune sinergica.
Sinergismul poate fi de potentare (efectul produs este mai mare decit simpla insumare
de efecte) sau de insumare. Pentru efectul de potentare dispunem in prezent de foarte putine

55
cunostinte. In stabilirea CMA pentru gaze iritante si suspensii (in special pentru SO 2 si
funingine) s-a tinut cont de efectul de potentare a acestor poluanti.
Pentru efectul de insumare se utilizeaza un sistem de calcul dupa formula:

in care:
C1, C2, C3 . . .C1 = concentratiile gasite in atmosfera
N1, N2, N3 …N I = CMA pentru poluantii respectivi.

De asemenea, pe langa CMA, utilizarea unor concentratii de avertizare, respectiv

alarma - practicate in unele tari industrializate - concentratii care atrag atentia - in conditii de
poluari excesive - asupra unor riscuri imediate grave, este utila, indicind luarea unor
masuri de urgenta (incetarea activitatii mdustriale, oprirea circulatiei autovehiculelor etc.).
Masurile medicale cuprind cunoasterea exacta a impactului cu sanatatea a poluarii
aerului - prin studii epidemiologice, precum si realizarea ocrotirii sanatatii in mod
diferentiat a populatiei expuse la un risc crescut.

1.2.5.2. MASURI TEHNICE SI ADMINISTRATIVE

Avind drept criteriu de calitate a aerului, CMA a substantelor poluante din atmosfera
localitatilor, masurile de profilaxie urmaresc reducerea cantitatii de poluanti eliminate de
diferite surse pina la nivelul CMA precum si crearea unor conditii care sa impiedice
acumularea produsilor de poluare in interiorul orasului. In acest scop masurile
privesc atit sursele de poluare, cit si teritoriul expus.
Masuri privind sursele de poluare. In ceea ce priveste incalzitul locuintelor, masurile de
profilaxie a poluarii aerului sint relativ dificile. Masuri eficace sint folosirea unui
combustibil corespunzator si in special procesul de ardere sa fie cit mai complet. De
asemenea este foarte igienic incalzitul central pe cartier, care inlocuieste multitudinea de
surse de poluare printr-una singura, sursa la care pot fi luate cu mai multa usurinta masuri
corespunzatoare de protectie sanitara a aerului.
In orase, transporturile feroviare, maritime si indeosebi auto pot contribui in oarecare
masura la poluarea aerului. Pentru a reduce nocivitatea acestor surse se cere ca garile,
depourile de locomotive sau porturile sa fie amplasate corect in orase, la distanta suficienta
de cartierul de locuit. Pentru transporturile auto este necesar sa se toloseasca un
combustibil corespunzator, iar conceperea, intretinerea si folosirea acestor motoare sa fie cit
mai bune, in asa fel inoit sa se reduci la maximum cantitatea de gaze de esapament
eliminate. Se preconizeaza si reducerea continutului de tetraetil de plumb din benzina in
vederea reducerii poluarii mediului cu plumb.
In cazul poluarii intinse in anumite zone din localitate, datorita circulatiei

56
autovehiculelor, se vor lua masuri de restringere a circulatiei, temporare sau definitive. In
ceea ce priveste sursele industriale de poluare masurile prevad reducerea eliminarilor si
amplasarea lor corecta.
Exista in present o suma de procedee care fara a putea impiedica cu totul eliminarea
de produsi de poluare in atmosfera, contribuie foarte mult la reducerea lor.
Astfel, elemente1e in suspensie (pulberi, cenuse, funingine) pot fi captate in
proportie mare prin diferite mijloace de retinere a lor inainte de eliminarea pe cos Eficienta
cea mai mare o au filtrele electrostatice. Produsii, inainte de eliminare, sint trecuti printr-un
dispozitiv in care se realizeaza un cimp electrostatic la tensiuni foarte mari, in care
particulele in suspensie se conglomereaza si se depun.
Folosirea acestor procedee face ca in eliminarile industriale concentratia aerosolilor
sa fie mult mai mica.
Pentru gaze si vaporii toxici exista o suma de procedee care au drept scop captarea,
neutralizarea, reducerea concentratiei sau chiar recuperarea unor produsi cu valoare
economica. Astfel, gazele de furnal captate pot fi folosite drept combustibil. Pentru
reducerea concentratiei de oxizi de sulf (802, 803) se folosesc diferite tehnologii, cu
eficacitate relativ redusa.
Este recomandabil de asemenea sa se reduca cit mai mult posibil pierderile
neorganizate; majoritatea produsilor de poluare sa se elimine prin dispozitive controlate
(cosuri), masurile de reducere a impurificarii fiind in acest mod mult mai usor de luat. Este
de dorit ca eliminarile sa se faca in asa fel incit sa usureze procesele naturale de
autopurificare a aerului. O masura foarte simpla este cresterea inaltimii cosurilor, inaltimea
mai mare facilitind dispersia si diluarea rapida a produsilor eliminati. De asemenea, cu cit
temperatura produsilor eliminati pe cos va fi mai mare, cu atit acestia se vor ridica mai
repede in straturile superioare ale atmosferei, iar diluarea lor se va realiza in conditii mai
bune.
Masuri privind teritoriul unde sint amplasate industriile. In primul rind trebuie evitata
amplasarea industriilor in vai sau depresiuni adinci, autopurificarea, in aceste conditii,
facindu-se defectuos si putindu-se realiza o acumulare a produsilor nocivi.
In raport cu localitatea, industriile trebuie asezate astfel incit vinturile dominante sa
nu aduca produsii de poluare deasupra localitatii, industriilor li se rezerva o anumita zona
din oras (zona industriala) amplasata la distanta suficient de mare de cartierele de locuit si
in mod corespunzator in raport cu vinturile dominante.
Intre intreprinderile industriale si zonele locuite ale orasului trebuie sa existe o
distanta suficient de mare pentru a evita influenta nociva asupra populatiei. Acest teritoriu,
variabil ca intindere dupa potentialul de poluare a fiecarui tip de industrie, poarta numele
de zona de protectie sanitara. Dimensiunea acestor zone depinde de cantitatea de produsi de
poluare eliminati de industria respectiva, dincolo de limitele acestei zone, CMA neputind fi
depasite.
Pe teritoriul zonelor de protectie sanitara nu se admite constructia de locuinte, scoli,
institutii pentru copii sau institutii curativo-profilactice. Se admite doar construirea unor

57
cladiri anexe ale intreprinderii. Pentru a creste puterea de autopurificare a aerului, zona de
protectie sanitara trebuie amenajata corespunzator si anume trebuie plantata cu pomi si
arbusti rezistenti la actiunea agentilor poluanti pentru a realiza o perdea de plantatii intre
industrie si cartierele locuite. De asemenea este utila amenajarea de oglinzi de apa.
La reducerea concentratiei de produsi de impurificare contribuie si sistematizarea
corecta a centrului populat in special prin realizarea distantei corespunzatoare iritre cladiri,
latimea si orientarea corecta a strazilor (creind astfel conditii bune de ventilare) si amenajarea
unor suprafete suficient de mari de spatii verzi si oglinzi de apa (riuri, lacuri).

1.3. CONTAMINAREA AERULUI SI ACTIUNEA ASUPRA SANATATII

1.3.1. MICROFLORA AERULUI

Atmosfera - desi nu dispune de o microflora proprie, care sa creasca si sa se dezvolte

in aer - contine permanent microorganisme. Din punctul de vedere al naturii lor, sint virusuri,
bacterii si ciuperci microseopice (fungi). Marea majoritate a acestor microorganisme provin
de pe sol, suprafete de apa si vegetatie.
Structura si densitatea florei microbiene din aer se schimba in zonele in care exista
colectivitati omenesti organizate. Pe langa germenii din natura apar si germeni adaptati
parazitismului uman si animal (microflora poluanta), densitatea lor in aer crescind in functie
de densitatea populatiei din zona respectiva. De asemenea, raportul dintre flora din natura si
flora de origine umaria se schimba, aceasta din urma putind deveni precumpanitoare in
conditii de incapere, cind exista insalubritate, aglomeratie si/sau ventilatie deficitara.
Exista deci in atmosfera doua grupe de microorganisme: flora din natura si flora de
origine umaria sau animala, flora din natura jucind un rol important in procese biologice
(fermentatii, biodegradare a unor substante etc.). Flora din natura prezinta importanta pentru
patologia umana in masura in care microorganismele pot constitui alergene; exista de
asemenea in natura fungi sau actinomicete conditionat patogene - frecventa bolilor produse
de acestea fiind insa rara.
Microorganismele de origine umana sau animala pot fi grupate in saprofite,
conditionat patogene si strict patogene. Cele saprofite nu joaca nici un rol in patogenia
infectioasa, in timp ce germenii conditionat patogeni si indeosebi cei patogeni pot provoca
imbolnaviri specifice, aerul in acest caz constituind o cale de transmitere a acestor boli.

1.3.2. ROLUL AERULUI IN RASPINDIREA BOLILOR INFECTIOASE

Aerul joaca un rol epidemiologic important, constituind calea de transmisie pentru un

numar mare de agenti patogeni. Bolile infectioase care se transmit pe calea aerului se gasesc
pe primul loc, ca frecventa, cel putin in zona temperata a globului terestru. Astfel avem bolile
infectioase ale copilariei (rujeola, rubeola, scarlatina, varicela, infectia urliana etc.), gripa
si celelalte viroze respiratorii, micoplasmoza, difteria, variola, tuberculoza, pneumonia,

58
paittacoza, diferite micoze respiratorii etc. Exista boli care, pe linga alte cai de transmitere,
se pot raspindi si pe cale aerogena, cum ar fi poliomielita, tularemia sau mai rar ciuma,
carbuncle etc. De asemenea, flora patogena sau conditionat patogena din aer poate provoca
infectarea plagilor sau a arsurilor.
Supravietuirea in aer a germenilor patogeni sau conditionat patogeni, depinde de o
serie de factori. In general aerul nu ofera conditii de dezvoltare a microflorei de origine
umana, supravietuirea lor fiind limitatii de existenta unor conditii defavorabile. Astfel,
temperatura aerului sufera mari variatii si numai intlmplator corespunde conditiilor optime
pentru metabolismul florei mezofile (35-40°); nici umiditatea aerului nu indeplineste
cerintele bacteriilor din acest grup, atit prin valoarea in general scazuta a umiditatii
relative, cit si prin oscilatiile permanente pe care le prezinta. In aer lipseste orice suport
nutritiv pentru microorganismele care paraziteaza organisme umane sau animale. La acesti
factori nefavorabili se adauga existenta unor agenti cu actiune bactericidii sau
bacteriostatica, dintre care cel mai important il reprezinta radiatiile ultraviolete. In aceste
imprejurari nu poate fi vorba de dezvoltarea acestor microorganisme, ci numai de un
potential mai mare sau mai mic de rezistenta. Din acest punct de vedere microorganismele
se deosebesc foarte mult intre ele, caracteristicile lor biologice determinind capacitatea de
supravietuire in mediul extern. In linii generale putem considera ca sporii de ciuperci
microscopice si bacteriile sporulate au rezistenta cea mai mare, urmind formele vegetative
ale bacteriilor si virusurile. La ultimele doua grupe exista mari difererite de la specie la
specie. Astfel unii au rezistenta relativ mare cum ar fi bacilul tuberculozei, bacilul difteric,
unii piococi etc., altii au rezistenta mai mica (virusul gripal, pneumococul etc.), iar altii o
rezistenta foarte mica, de la citeva minute la cel mult citeva ore (de exemplu virusul
rujeolei).
Microorganismele poluante nu se gasesc in aer sub forma de corpi microbieni
izolati ci, in general, aderente de un anumit substrat. Din acest motiv se considera ca sint
distribuite in aer sub 3 forme:
- Picaturile de secretie nazala, buco-faringiana sau bronsica. Acestea sint picaturi
care ajung in aer in momentul actelor obisnuite de stranut, tusit, cintat sau vorbit.
Cantitatea cea mai mare de picaturi se elimina la stranut ; tot prin stranut, picaturile sint
proiectate la distanta cea mai mare. Numarul picaturilor si distanta la care sint proiectate
este mai mica in timpul tusitului, fiind cea mai mica in timpul vorbitului.
Flugge (1899) a fost primul care a sustinut ca picaturile de secretii nazofaringiene,
bronsice sau salivare, eliminate de bolnav sau purtator, due la raspindirea bolilor
infectioase (din acest motiv aceste picaturi poarta si numele de picaturi Flugge). Acestea
sint particule de dimensiuni mari (mai mari de 100 µm). Datorita dimensiunilor lor,
sedimenteazii foarte rapid dupa eliminare si se depun in general la 1,5-2 m (cel mult 2,5
m) de cel care le elimina.
- Nucleii de picaturi Wells. Particulele de secretie nazofaringiana, salivarii si
bronsica de dimensiuni mici au o stabilitate mai mare in aer si exista posibilitatea ca,
inainte de a sedimenta, sa piarda complet apa si sa ramana un rest de substanta organica si

59
eventual microorganismul respectiv. In acest mod, dimensiunea scade si mai mult, iar
stabilitatea in atmosfera creste. Aceste formatiuni isi pierd structura de picatura si devin,
dupa denumirea propusa de Wells (1934), "nuclei de picaturi". Teoretic acesti nuclei de
picaturi ar sedimenta in atmosfera complet linistita cu o viteza de 30-60 cm/ora, insa, cum in
incaperi exista permanent curenti de aer, stabilitatea lor devine si mai mare, putind ramine in
atmosfera ore intregi si sa fie transportati de curentii de aer dintr-o incapere in alta sau chiar
de la un etaj la altul. Datorita nucleilor de picaturi, distanta de raspindire pe calea aerului a
infectiilor respiratorii creste foarte mult.
Puterea infectanta a picaturilor Flugge este mult mai mare decit a nucleilor de picaturi,
deoarece practic toate picaturile sint contaminate cu microbii din gura si caile respiratorii, in
timp ce dintre nucleii de picaturi numai un numar de circa 50% contin germeni.
- Praful bacterian (pulberea bacterifora). Praful bacterian este constituit din particule
de praf pe care adera microorganisme de origine umaria sau animala. Acesti germeni pot sa
provina din picaturile sau nucleii de picaturi depusi pe sol sau pe podeaua incaperti, din
puroiul plagilor supurate, din expectoratii sau secretiile nazo-faringiene uscate si din dejecte.
Particulele de praf de dimensiuni mai mari se depun rapid, in timp ce cele de dimensiuni mai
mici ramin un timp mai indelung at in suspensie in aer. Praful depus pe podeaua unei incaperi
poate fi din nou adus in suspensie in timpul maturatului sau datorita curentiler de aer. Un
mare numar de particule de praf contaminate poate ajunge in aer in momentul scuturarii
covoarelor, a rufariei de pat sau a celei de corp. In special, in conditii de spital, momentul in
care se face curatenia incaperii sau scuturarea rufariei de pat (schimbarea lenjeriei de pat
etc.), este una din imprejurarile in care in aer se gaseste cel mai mare numar de germeni. Prin
intermediul prafului bacterian se transmit in special acele afectiuni ai carer agenti patogeni au
o rezistenta mai mare in mediul extern.
Praful bacterian poate contribui in masura importanta la raspindirea unor infectii cu
piococi, a scarlatinei, difteriei, tuberculozei etc. Exista si posibilitatea ca unele viroze ai carer
agenti patogeni sint mai rezistenti in mediul extern sa fie transmise si prin intermediul
prafului bacterian.
Tinind seama de faptul ca transmiterea unei boli infectioase prin intermediul
picaturilor de secretie presupune un timp foarte scurt de trecere a germenilor prin aer, datorita
sedimentaril rapide a particulelor, multi autori mcadreaza acest mod de transmitere in
categoria contaminarilor prin contact, recunoscind drept boli aerogene (care au aerul drept
cale de transmitere) numai pe cele transmise prin nuclei de picaturi sau praf bacterian. Isi
sustin acest punct de vedere si prin faptul ca masurile de profilaxie sint diferite. In cazul
transmiterii prin picaturi, masurile principale sint de izolare a bolnavului, igiena individual a
stricta si educatie sanitara ; in cazul transmiterii prin praf bacterian sau nuclei de picaturi,
esentiale sint masurile de dezinfectie, curatenie si ventilatie. Desi exista aceste deosebiri intre
modul de transmitere prin picaturi si cele prin nuclei de picaturi, cele doua categorii nu pot fi
totusi considerate separat, avind in vedere modul lor identic de formare, cum si faptul ca
cunosc tot aerul drept cale de transmitere, chiar daca exista diterente in ceea ce priveste
timpul cit dureaza trecerea prin mediul aerian.

60
 Indiferent de formele sub care se gasesc in aer, germenii patogeni si conditionat
patogeni pot provoca imbolnavirea organismelor expuse in primul rind prin inhalarea
suspensiilor contaminate (picaturi, nuclei de picaturi, praf), provocind boli ale aparatului
respirator sau unele boli infectioase, care cunosc drept poarta de intrare aparatul respirator;
de asemenea, prin depunerea lor pe plagi pot provoca aparitia supuratiilor. In special, in salile
de operatii existenta unei incarcari mari bacteriene a aerului poate reprezenta un factor
important in aparitia supuratiei plagilor operatorii.

1.3.3. CRITERII DE APRECIERE A CONTAMINARII AERULUI

Analiza bacteriologlca a aerului nu se practica decit in mod excepfional in scop de

diagnostic epidemiologic (respectiv punerea in evident a a agentului patogen in aer in caz de
epidemii), deoarece nu prezinta semnificatie deosebita. Aplicatia practica a acestei analize
este de ordin sanitar, permitind caracterizarea din punet de vedere igienic a potentialului pe
care il are ambianta de a permite transmiterea aerogena a infectiilor. Cum densitatea
germenilor de provenienta umana sau animala este foarte redusa in atmosfera exterioara,
metoda isi are domeniul de aplicatie in special pentru aprecierea conditiilor sanitare din
incaperi.
Deoarece se urmareste stabilirea potentialului de transmitere aerogena a germenilor
patogeni si conditionat patogeni, analiza bacteriologica a aerului nu urmareste punerea in
evidenta a unui anumit microorganism patogen, ci masura in care aerul este incarcat cu
microflora de origine umaria sau animala. Se recurge in felul acesta la anumiti indicatori
bacteriologici de contaminare a aerului.

1.3.3.1. NUMARUL TOTAL DE GERMENI DIN AER CARE SE DEZVOLTA LA 37°

(FLORA MEZOFILA DIN AER)

Semnificatia acestui indicator consta in faptul ca ne permite a aprecia masura in care

aerul este incarcat cu flora de origine umaria sau animala, deoarece la temperatura de
incubare de 37° se dezvolta cu precadere aceasta flora. Indicatia, desi foarte globala, permite
a face aprecieri asupra conditiilor sanitare dintr-o incapere (aglomerare, ventilatie, stare de
curatenie), care influenteaza transmiterea infectiilor pe calea aerului. Prezinta dezavantajul ca
temperatura de 37° nu selectioneaza numai flora mezofila, existind un numar suficient de
mare de germeni psihrofili care se pot dezvolta la aceasta temperatura. Prin simplitatea
determinarii, ramine indicatorul cel mai curent utilizat.

1.3.3.2. STREPTOCOCII HEMOLlTICI (β-HEMOLITICI) SI VIRIDANS (α-HEMOLITICI)

Acest grup de germeni este indicator de contaminare a aerului cu flora nazofaringiana

si bucala. Semnificatia prezentei acestor germeni in aer este data de faptul ca majoritatea
infectiilor aerogene sint provocate de agenti patogeni care se elimina prin picaturi de secretie

61
nazolaringiana, salivara si bronsica. Cum streptococii viridans se gasesc la majoritatea
persoanelor in faringe si cavitatea bucala si exceptional altundeva in organism (cu exceptia
tulpinilor hemolitice de enterococi, care ajung rareori in aer) constituie indicatori fideli de
contaminare a aerului pe aceasta cale. Streptococii hemolitici (β-hemolitici) se gasesc mai
putin frecvent in faringele oamenilor, fiind agenti patogeni. In cazul cind se gasesc in aer au,
pe langa semnificatia sanitara, si semnificatie epidemiologica, semnalind prezenta unui
bolnav sau purtator de germeni.

1.3.3.3. STAFILOCOCII

Acesti germeni sint prezenti atit in caile respiratorii superioare, cit si pe suprafata
cutanata a omului. Majoritatea tulpinilor sint nepatogene, o parte sint conditionat patogene si
foarte putine sint patogene. Rezistenta lor in aer fiind relativ mare, contamineaza constant
mediul de viata al omului. Semnificatia este apropiata de cea care o au microorganismele
mezofile, indicind insa mai precis originea umana sau animala a contaminarii aerului.
Se pot determina toti stafilococii sau numai tulpini care au unul sau doua caractere de
patogenitate, in special formarea de pigment auriu sau/si hemolizina.

1.3.3.4. GERMENII DIN GRUPUL COLIFORM

Prezenta in aer a germenilor din grupul coliform traduce un grad ridicat de

insalubrizare a mediului. Acest indicator se preteaza atit pentru aprecierea salubritatii
locuintei cit si pentru caracterizarea conditiilor sanitare din spitale, in special din spitalul de
pediatrie.
Analiza bacteriologica a aerului se practica in mod deosebit in incaperile in care
transmiterea aerogene a intectiilor trebuie sa fie evitata in mod deosebit, constituind in aceste
cazuri un mijloc de control al conditiilor sanitare (test de salubritate).
Institutiile unde controlul bacteriologic este indicat sint urmatoarele :
- Spitalele, in scopul aplicarii masurilor de profilaxie a infectiilor intraspitalicesti.
- Institutii de copii (crese, camine, scoli).
- Industria alimentara cu scopul evitarii contaminarii si degradarii produselor si unitatile de
alimentatie publica.
- Laboratoarele de microbiologie.
- Industria de medicamente si produse biologice in vederea evitarii contaminarii acestor
produse.
De asemenea, controlul bacteriologic al aerului se poate efectua si in sali publice sau
chiar in locuinte cu scopul caracterizarii sanitare a acestora. In sfirsit, o ultima indicatie de
aplicare a analizei bacteriologice a aerului este reprezentata de controlul eficacitatii
dezinfectiei aerului dintr-o incapere.
Pentru continutul bacterian al aerului nu exista pana inprezent standarde. Pe baza
unor cercetari s-au facut insa propuneri de norme, cu ajutorul carora sa se poata aprecia

62
gradul de contaminare a aerului.
In incaperi numarul total de germeni mezofili se recomanda sa fie sub 2 500/m 3, iar
streptococii hemolitici sa nu depaseasca 1%, maximum 2% din numarul total de germeni,
iar coliformii sa fie absenti.
In industria alimentara numarul de mezofili sa nu depaseasca 600/m 3, iar fungii
3
300/m .
In institutiile de copii se recomanda ca flora saprofita sa fie sub 1 500/m 3
(exceptional 2 000/m3).
Pentru spitale se recomanda ca, dupa curatenie cu dezinfectie, flora din aer sa nu
depaseasca urmatoarele valori, in functie de destinatia incaperii :
- sali de operatie : 300 germeni mezofili/m3;
- sali speciale (sali de pansamente, sali de terapie intensiva, sali de pregatire a solutiilor
perfuzabile, saloane de copii prematuri, sali de nasteri, saloane de terapie intensiva,
bucatarii dietetice, biberonerii): 500 germeni mezofili/m3 ;
- saloane de bolnavi si alte incaperi : 600 germeni mezofili/m3.
Flora hemolitica sl coliformii trebuie sa fie absenti in toate incaperile de spital.
In ceea ce priveste prezenta stafilococilor in aer se considera ca, cu cit proportia lor
este mai mare, cu atit este mai certa contaminarea de origine umana. Semnificatia
stafilococilor creste daca se iau in consideratie indeosebi stafilococii aurii si/sau
hemolitici.
Coliformii, traducind o insalubrizare mare, trebuie sa fie absenti in aerul incaperilor
locuite.

1.3.4. MASURI DE COMBATERE SI PROFILAXIE A CONTAMINARII AERULUI

Masurile principale pentru prevenirea si combaterea contaminarii aerului sint :

- ventilatie;
- curatenie;
- dezinfectia aerului.

1.3.4.1. VENTILATIA

Ventilatia este una din metodele cele mai bune pentru reducerea numarului de
germeni din aer, atit sub forma de picaturi cit si sub forma de nuclei de picaturi sau praf
bacterian. Asigurarea cubajului necesar in incaperi si aplicarea masurilor de ventilatie
natural a si artificiala in vederea realizarii unui schimb suficient de aer realizeaza si
protectia fata de infectiile aerogene. Chiar daca in sali publice (de exemplu, cinematografe,
sali de curs), puterea de contaminare a aerului este foarte mare, ventilatia buna poate
contribui la scaderea incarcari microbiene a aerului. In anumite incaperi de spital, la
calculul volumului de schimb si la alegerea sistemului de ventilatie trebuie tinut seama si
de aeromicroflora. Astfel, in saloanele din spitalele de boli contagioase, cantitatea de aer

63
introdus prin ventilatie trebuie sa fie mai mica decit cea extrasa, pentru a impiedica
raspindirea aerului contaminat pe culoarele spitalului. In salile de operatie se procedeaza
invers (aerul introdus sa fie in cantitate mai mare decit cel extras), pentru a impiedica
patrunderea aerului de pe culoarele care eventual ar contine piococi in sala de operatie. In
incaperile de spital unde se cere o puritate deosebita a aerului se practice sistemul de
ventilatie cu curent laminar de aer dezinfectat.
Sistemul de ventilatie prin recirculare este din punctul de vedere al aeromicroflorei,
neigienic, contribuind de fapt la raspindirea florei patogene pe calea aerului. Un astfel de
procedeu poate fi utilizat numai cu conditia filtrarii si/sau dezinfectiei aerului recirculant.

1.3.4.2. CURATENIA

Datorita faptului ca exista flora patogena aderenta de praful depus in incaperi,

curatenia reprezinta si un mijloc de a reduce posibilitatile de transmitere a bolilor pe calea
aerului. Germenii din praful bacterian sint in general mai rezistenti la conditiile mediului
extern. Faptul ca adera de particule relativ mari face ca stabilitatea lor sa fie mica,
sedimenteaza repede, insa pot fi readusi oricind in suspensie.
O masura foarte buna este intretinerea unei curatenii perfecte cu indepartarea corecta
a prafului din incaperi. In institutii de copii, cazarmi, spitale se recomanda impregnarea
podelelor cu ulei. In cazul cind exis a ciment sau linoleum este recomandata spalarea eu
agenti dezinfectanti.
In spitale, camine, cazarmi, internate etc., un numar important de germeni adera si
de praful din paturi, rufarie de pat sau cea de corp. Asigurarea unui circuit local al rufariei
poate evita contaminarea aerului.
Masurile impotriva prafului din camera sint cu atit mai necesare, cu cit mijloacele
propriu-zise de dezinfectie a aerului au o eficacitate mai redusa asupra prafului bacterian,
dat fiind ca particulele de praf protejeaza intr-o anumita masura celula bacteriana de
actiunea agentilor dezinfectanti.

1.3.4.3. DEZINFECTIA AERULUI

Masurile de dezinfectie a aerului se adreseaza unor procedee fizice si unor procedee

chimice. Ca procedeu fizic este folosita actiunea bactericida a razelor ultraviolete, iar ca
procedeu chimic diferite substante care, sub forma de vapori sau aerosoli, au actiune
distrugatoare asupra florei din aer.
Radiatiile ultraviolete. Folosirea radiatiilor ultraviolete in dezinfectarea aerului se
bazeaza pe proprietatea bactericida a acestui spectru radiant, in special in jurul lungimilor
de unda de 250 nm. Folosirea lampilor de ultraviolete, care emit un spectru apropiat, poate
duce la reducerea cu 100% a germenilor in conditii experimentale. In conditii naturale
insa, avind in vedere variatiile mari de dimensiuni ale particulelor contaminate din aer (de
la picaturi sau praf bacterian mare pina la nuclei de picaturi cu dimensiuni foarte mici) si

64
faptul ca unii germeni pot fi acoperiti cu pelicule protectoare, reducerea nu depaseste 50-
75% dintre bacterii. Un inconvenient al acestui mijloc foarte eficace de dezinfectie il
prezinta si efectul nociv asupra pielii sau ochilor persoanelor expuse la radiatie directa -
persoane care trebuie protejate pentru a nu aparea accidente.
Din aceste motive, o iradiere completa a unei incaperi nu se poate face decit in
absenta persoanelor din camera, iar personalul care manipuleaza aparatul trebuie sa aiba
ochelari si haine de protectie. Astfel de iradieri se pot face ca dezinfectie terminala in
camere care au fost intens contaminate (cabinete de consultatie, cabinete radiologice,
camere de izolare pentru bolnavi contagiosi, sali de operatie etc.).
De asemenea, in spitale s-au folosit si asa-numitele perdele de radiatii ultraviolete, in
special la intrarea in boxe de izolare din spitalele de contagiosi sau in jurul mesei de
operatic. Acest procedeu nu poate fi utilizat decit cu o instruire completa a personalului
asupra pericolului unei iradieri directe prelungite.
Wells a experimentat un procedeu de recirculatie a aerului, aerul din incapere fiind
extras prin conducte in care se realizeaza iradierea ultravioleta. Cum praful bacterian este
relativ rezistent la actiunea acestor radiatii, pe traiectul acestor conducte se interpun si filtre
pentru praf. Apoi aerul este din nou introdus in camera. Acest procedeu a fost recomandat
pentru sali de operatie, sali publice (cinematografe, restaurante etc.), sau chiar trenuri fara a
avea insa o utilizare prea larga. Utilizarea lui este limitata de faptul ca eficienta de reducere
a bolilor respiratorii acute este relativ mici (datorita transmiterii prin picaturi) si costul
foarte ridicat.
In afara acestor procedee artificiale, folosite in special in conditiile unor Incaperi
intens contaminate, pentru incaperile de locuit, orientarea buna a incaperii si existenta unei
cantitati suficiente de radiatie solara directa pot contribui la reducerea numarului de
germeni din incapere.
In opozitie cu metodele chimice, efectul bacterioid maxim al radiatiilor ultraviolete
se exercita la umiditati relativ mici.
Metodele chimice de dezinfectie folosesc o serie de substante chimice dispersate in aer
sub forma de aerosoli sau vapori, care au un efect bactericid.
Lister a fost primul care a folosit dezinfectia chimica a aerului in sali de operatie,
prin pulverizare de acid carbolic. Efectul a fost insa neinsemnat, Masurile de asepsie
dovedindu-se mult superioare in prevenirea infectarii suprafetei plagilor, dezinfectia
chimica a aerului a fost mai mult sau mai putin luata in consideratie ulterior.
Substantele care se folosesc in mod obisnuit la dezinfectia terminala in camerele de
izolare a bolnavilor contagiosi (din spitale, institutii sau de la domiciliu), ca formolul sau
vaporii sulfurosi, au un efect mai redus asupra microorganismelor, care se gasesc in
suspensie in aer decit asupra celor aderente pe suprafata.
Substantele care se folosesc in primul rind pentru dezinfectia chimica a aerului sint:
substantele clorigene (cloramina, hipoclorit de sodiu, varul cloros), acidul lactic, rezorcina
si hexilrezorcina, precum si glicoli ca propilenglicol sau trietilenglicol. Aceste sub stante se
raspindesc in aer sub forma de vapori sau aerosoli. La inceput s-a crezut ca efectul

65
bactericid ar fi datorit contactului dintre particulele bacteriene si aerosolii de substanta
chimica. Ulterior s-a vazut ca de fapt efectul se datoreste exclusiv actiunii vaporilor acestor
substante, cele pulverizate neavind efect decit prin particulele foarte fine, care se evapora in
atmosfera. Vaporii acestor substante (care au in general o tensiune mica de vapori)
condenseaza pe particulele de suspensie si deci si pe cele care contin germeni, solutia
concentrindu-se la acest nivel pina la doze bactericide. Din cauza ca este necesara existenta
unei concentratii superioare realizata prin condensare, efectul este maxim la o umiditate de
40-50%.
La umiditati mari, apropiere de saturatie, pe particule contaminate condenseaza, atit
vapori de apa, cit si vapori de substanta dezinfectanta, impiedicind realizarea unei
concentratii suficient de mari. In atmosfera foarte uscata, condensarea se face foarte greu si
efectul bactericid, de asemenea, mult diminuat.
In afara acestor substante s-a incercat si utilizarea unor rasini sau a fumului rezultat
din arderea unor substante vegetale.
Indiferent de substanta chimica folosita s-a constatat ca prin dezinfectia chimica a
aerului se distrug in special germenii din nucleii de picaturi; cei aderenti de praf sau din
picaturi mari de secretie au o rezistenta ceva mai mare. De asemenea s-a observat ca bacilii
gram-negativi sint mai sensibili decit cei gram-pozitivi.

1.4. CLIMA SI RELATIA SA CU SANATATEA

Clima este definita ca totalitatea factorilor fizici (cosmici, atmosferici, terestri si

telurici) si biologici, caracteristici pentru o anumita regiune si care actioneaza asupra
omului. Factorii climatici dominanti sint
factorii meteorologici, respectiv fenomenele atmosferice care au loc in troposfera. La
realizarea acestor fenomene concura factorii cosmici, terestri, telurici si biologici (de ex.
inclinatia si durata de stralucire a soarelui, configuratia terenului, vegetatia, intinderea
suprafetelor de apa, altitudinea etc.).
Ceea ce caracterizeaza clima in primul rind sint factorii meteorologici. In grupul
mare al acestor fenomene atmosferice trebuie facute distinctii intre notiunile de clima si
vreme. Clima este reprezentata de suma factorilor care caracterizeaza din punct de vedere
meteoroclimatic un teritoriu (temperatura, precipitatii, insorire, nebulozitate, umiditate, vint
etc.). Clima are o stabilitate foarte mare in timp si nu sufera modificari apreciabile decit la
intervale de secole sau milenii. Vremea in schimb se caracterizeaza in primul rind printr-o
foarte mare instabilitate, schimbindu-se uneori chiar de mai multe ori pe zi. Vremea este
determinata de deplasarea unor mase de aer cu caractere meteorologice diferite
(temperatura, presiune atmosferica, umiditate). Aceste mase de aer se deplaseaza
permanent, schimbarea lor intr-un anumit teritoriu depinzind de diferentele de presiune
atmosferica, de zona geografica, anotimp, conditii particulare etc. Clima poate fi definita si
ca suma tuturor starilor de vreme dintr-o regiune. Din punctul de vedere al actiunii asupra
organismului clima si vremea se deosebesc mult astfel incit vor fi tratate separat.

66
1.4.1. ZONELE CLIMATICE

Dupa situarea geografica, suprafata pamintului se imparte in 5 zone climatice de

baza si anume: zona tropicala, doua zone temperate si doua zone polare. Zonele polare sint
separate de zonele temperate prin izoterma anuala de 0° situata aproximativ la nivelul
paralelei de 661/2°. Zonele temperate sint separate de zona polara prin izoterma anuala de
20° (situata in dreptul paralelei de 231/2°).

1.4.1.1. ZONELE POLARE

Zonele polare se caracterizeaza climatologic prin faptul ca temperatura medie

anuala este sub 0°, umiditatea relativa este mare desi cea absoluta este mica si indeosebi
prin existenta zilelor si noptilor polare. Regimul de radiatii este satisfacator numai in
perioada lungilor zile polare prin faptul ca atmosfera relativ pura are o buna permeabilitate
pentru radiatii. Din punct de vedere al patologiei din aceste teritorii se observa in general
un numar relativ redus de boli infectioase, datorita caracteristicilor de clima dar in primul
rind datorita densitatii reduse a populatiei. Prin absenta contactului cu boala, bolile
contagioase - indeosebi aerogene - dau forme grave. Rahitismul nu este cunoscut la
eschimosi, carenta de radiatii fiind compensata de consumul mare de alimente de origine
animala bogate in lipide si consumate uneori in stare cruda.

1.4.1.2. ZONELE TEMPERATE

Zonele temperate se caracterizeaza prin insorire medie, deosebiri mari climaterice

de la un anotimp la altul si prin schimbari frecvente ale vremii. Influenta maritima sau a
platoului continental, relieful sau alte conditii locale creeaza diferente destul de pronuntate
de la o regiune la alta, fapt care a facut sa se descrie o serie de subzone climatice distincte.
In zonele temperate atit bolile microbiene, cit si cele virotice sint relativ frecvente,
multe avind caracter sezonier. Infectiile respiratorii prezinta incidenta maxima in aceste
zone climatice. Nivelul de civilizatie ridicat, formarea marilor aglomerari urbane, o mare
parte din timp petrecut in incaperi fac ca contactul dintre oameni sa fie foarte strins, fapt ce
explica frecventa mai ridicata si aparitia la virste mai tinere a acestor boli. Foarte
caracteristice acestor zone sint si bolile reumatismale inflamatorii si artropatiile
degenerative legate de conditiile de viata; in aceste zone gasim frecventa cea mai mare a
bolilor cronice si degenerative. Unele boli lipsesc fie datorita absentei unor vectori (febra
galbena), fie datorita unor masuri sanitare si gradului mai mare de civilizatie (pesta).

1.4.1.3. ZONA TROPICALA

Zona tropicala se caracterizeaza prin insorire maxima, temperatura ridicata si

67
schimbari de vreme cu caracter ritmic. Se disting in cadrul zonei tropicale 3 subzone:
climatul tropical marram - cald si umed, climatul tropical uscat (de stepa, savana, preerii si
desert) si climatul tropical de altitudine mai rece si cu radiatii solare foarte puternice.
In patologia acestor regiuni domina bolile transmise prin vectori (febra galbena,
oncocercoza, malaria, pesta etc.) si bolile parazitare (filarioza, dizenteria amibiana etc.), De
asemenea se gasesc boli la care contribuie conditiile sociale si un grad de civilizatie mai
redus, majoritatea tarilor din aceasta regiune fiind tari in curs de dezvoltare. Astfel holera se
gaseste sub forma endemica in India sau Asia de sud-est de unde periodic determina
aparitia valurilor pandemice. In zonele cele mai putin dezvoltate economic se descriu si
carente alimentare grave urmate de boli de subnutritie.

1.4.2. TIPURILE DE CLIMA

In cadrul diferitelor zone climatice se realizeaza in functie de caracteristicile loco-

regionale, o serie de tipuri de clima (sau climate) care, din punct de vedere bioclimatologic
au o foarte mare importanta.
Astfel, diferitele tipuri de clima se impart bioc1imatic in doua mari grupe:
- climatul excitant sau specific;
- climatul indiferent sau nespecific.
In climatul excitant intra climatul alpin (sau de inaltime) si climatul de stepa. In cel
indiferent climatul de ses, de coline. Climatul subalpin si cel marin au o pozitie
intermediara, cuprinzind atit elemente excitante, cit si elementele indiferente. Factorii
excitanti sint reprezentati in special de variatii de presiune atmosferica, diferente mari de
temperatura - diurne si anuale - curenti de aer puternici si radiatie solara intensa.

1.4.2.1. CLIMATUL ALPIN

Climatul alpin sau de altitudine peste 1 000 m este un climat excitant care produce in
organism reactii puternice, ducind la aparitia unor modificari stabile. Clima se
caracterizeaza prin presiunea atmosferica scazuta, radiatie ultravioleta si luminoasa
crescuta, curenti de aer puternici, umiditate si temperatura scazuta. Aerul este curat si
puternic ionizat.
In aceste conditii climatice creste continutul singelui in Ca si P si se reduce K.
Colesterolul este crescut. Creste numarul de hematii in singele periferic. De asemenea
creste volumul respirator, frecventa pulsului si tensiunea arteriala. Debitul cardiac este
marit si metabolismul general si cel azotat crescut.

1.4.2.2. CLIMATUL DE STEPA

Clima de stepa este excitanta prin caldura mare din timpul verii, uscaciunea si
insolatia mare. De asemenea, la efectul excitant contribuie si deosebirile mari de

68
temperatura dintre zi si noapte, cum si curentii de aer de intensitate mare. Tensiunea
arteriala este influentata mult de eforturile musculare. Reactiile de focar sint intense. In
general este o clima care solicita organismul.

1.4.2.3. CLIMATUL DE SES

Climatul de ses si coline (sub 400-500 m) este un climat indiferent, climat de crutare
pentru bolnavi si convalescenti. Lipsa unor factori climatici cu contraste puternice face ca si
solicitarea organismului sa fie redusa.

1.4.2.4. CIiMATUL SUBALPIN

Elementele indiferente ale climatului de ses trec treptat spre cele excitante ale
climatului alpin. Astfel presiunea atmosferica scade cu inaltimea, intensitatea curentilor de
aer creste ca si radiatia solara. De asemenea temperatura scade cu inaltimea.
Se realizeaza in acest fel un climat de trecere, cu efecte regeneratoare foarte bune,
fara a avea insa efectul excitant puternic al climatului alpin.

1.4.2.5. CLIMATUL MARIN

Climatul marin este un climat care cuprinde atit elemente indiferente, cit si elemente
excitante. Elementele indiferente sint: presiunea atmosferica constanta, umiditatea destul de
ridicata, diferente mici de temperatura intre zi si noapte. De asemenea iernile sint mai
blinde, verile mai racoroase. Elementele excitante sint reprezentate de radiatia solara
crescuta, curenti de aer puternici precum si prezenta aerosolilor salini bogati in iod. In
general apetitul este crescut, metabolismul general se intensifica, creste amplitudinea
respiratorie, pre cum si numarul de hematii si incarcarea in hemoglobina. Prin radiatia
ultravioleta intensa este influentat pozitiv metabolismul fosfocalcic.
Climatul marin este diferit dupa conditiile locale. Exista diferente in functie de
latitudine, intre climatul din largul marii, de pe insule sau de pe litoral. In ce priveste
climatul de litoral acesta este influentat de climatul teritoriului respectiv. Astfel la noi in tara
elementele excitante ale climatului marin sint preponderente, suprapunindu-se factorii
excitanti ai climatului de stepa din Dobrogea.

1.4.3. INFLUENTA SCHIMBARILOR DE VREME ASUPRA ORGANISMULUI

Influenta schimbarilor de vreme asupra sanatatii este bine cunoscuta inca din
antichitate. Exacerbarea durerilor reumatice sau a celor cicatriceale la anumite schimbari de
vreme, aparitia mai frecventa a accidentelor vasculare sau a tulburarilor alergice etc., sint
fapte de observatie curenta.
In explicarea acestor fenomene s-a atribuit un rol important in decursul timpului

69
Iactor ilor meteorologici izolati cum ar fi umiditatea, temperatura, curentii de aer, presiunea
atmosferica sau radiatiile. Daca pentru fenomenele cutanate de sensibilizare la radiatia
solara (lucite) sau pentru leziunile produse de radiatia ultravioletii (eritem, fotoftalmie),
factorul izolat poate fi incriminat, pentru majoritatea tulburarilor meteorotrope este greu de
acceptat faptul ca ar fi generate de un singur factor. Desi aparitia crizelor astmatice este
legata de cresterea umiditatii si de ceata, crizele vasculare sau durerile reumatice de variatii
ale presiunii atmosferice, este greu de presupus din complexul meteorologic actioneaza un
singur factor. Mult mai probabila este conceptia care leaga aparitia fenomenelor
meteorotrope de schimbarea maselor de aer si aparitia fronturilor atmosferice, care
actioneaza prin tot complexul de factori care le compun, tulburarile fiind legate de modificari
fiziologice produse de efortul de adaptare a organismului la noile conditii meteorologice.
Masele de aer reprezinta cantitati mari de aer cu proprietati identice fizico-chimice,
care se deplaseaza in straturile inferioare ale atmosferei, in apropierea solului acoperind,
pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp, un anumit teritoriu. In deplasarea lor
intilnesc alte mase de aer, pe care le inlocuiesc in teritoriul in care patrund. In zona de contact
dintre doua mase de aer se realizeaza frontul atmosferic.
Masele de aer mai importante sint :
- masele de aer cald, de obicei tropical, care iau nastere pentru regiunile noastre mai frecvent
in regiunea rnediteraneana si atlantica si care de obicei se deplaseaza spre zone mai reci;
- masele de aer rece (polar sau arctic) iau nastere in regiunea polara si se deplaseaza in
general spre zone mai calde.
Dupa cum aceste mase de aer se deplaseaza pe continent sau pe suprafata marii,
capata numele de aer continental sau maritim. Aerul continental este mai uscat si mai incarcat
cu impuritati, cel maritim este mai curat si mai umed. Continentale sau maritime pot fi atit
masele calde cit si cele reci.
Proprietatile fizice (temperatura, umiditate, presiune etc.), sint relativ constante in
interiorul unei mase de aer. Incalzirea unei mase reci se face treptat, pe masura ce patrunde in
regiuni mai calde, 1a fel si racirea unei mase calde. Schimbari bruste ale temperaturilor fizice
ale aerului au loc numai in zona de front, unde de fapt se schimba in masura importanta
structura fizica a atmosferei. Dupa cum masa de aer care patrunde este calda sau rece, frontul
poarta si el numele de front cald sau rece.
La schimbarea maselor de aer se produc modificari de adaptare in organismul uman
care pot duce pina la aparitia unor simptome sau chiar la declansarea unor fenomene
patologice grave.
Sensibilitatea la schimbarile de vreme (meteorosensibilitatea) este un fenomen biologic
caracteristic tuturor organismelor vegetale si animale. La om - mai mult sau mai putin
constient - se produc modificari fiziologice de adaptare. La persoanele care au o labilitate
fiziologica mai mare (indeosebi vegetativa sau endocrina) aceste modificari de adaptare au
intensitate mai mare traducindu-se in aparitia unor simp tome (cefalee, iritabilitate sau
somnolenta, modificari ale capacitatii de munca). In acest caz vorbim de meteorolabilitate.
In sfirsit, 1a anumite categorii de boli ca de exemplu bolile cardiovasculare

70
cronice, ulcer gastric sau duodenal, endocrinopatii, nevroze, epilepsii etc., schimbarea de
vreme poate constitui factor de agravare a bolii. In aceasta situatie vorbim de
meteoropatologie.
Schimbarile de vreme actioneaza prin intermediul receptorilor periferici (cutanati
si din mucoasa cailor respiratorii), informatia este transmisa sistemului nervos central,
integrarea si analizarea realizindu-se predominant la nivel diencefalic. Prin sistemul
diencefalic sint influentate ulterior aparatul endocrin, sistemul nervos vegetativ si scoarta
cerebrala. In sfera psihica, apare la vreme inchisa cu plafon coborit de nori tendinta la
somnolenta, proasta dispozitie iar randamentul muncii scade, in special al celei
intelectuale. Patologia nervoasa este influentata, spre exemplu, crizele comitiale fiind mult
mai frecvente la schimbarile de vreme. Sint de asemenea cunoscute migrenele care apar
la patrunderea unui front de aer rece sau cald.
Mult influentat este sistemul nervos vegetativ. Fronturile reci se insotesc de
simpaticotonie, cele calde de vagotonie. Bolile cu componenta vegetativa important a
prezinta predominant crize in perioadele in stabile cu schimbari frecvente ale maselor de
aer (primavara si toamna). Aceasta periodicitate sezoniera este foarte bine exprimata in
ulcerul gastric si duodenal. Bohle vasculare prezinta exacerbari la schimbarea de vreme si
in special la patrunderea unor fronturi reci. Astfel s-a observat ca incidenta infarctului de
miocard sau a accidentului vascular cerebral este crescuta in perioadele instabile de
vreme si in special la apropierea unui front rece. Exacerbarea durerilor reumatice in
special a formelor cronice, degenerative, la schimbari de vreme este bine cunoscuta. De
asemenea in aceste perioade apar mai frecvent durerile cicatriceale.
Si asupra patologiei infectioase, vremea are o influenta foarte mare atit prin
modificarea rezistentei organismului cit si prin conditii care se realizeaza pentru
vehicularea agentului patogen de 1a bolnav sau purtator la organismul receptiv. Astfel
catarurile acute respiratorii sint mult mai frecvente in perioadele de vreme instabila
(primavara si toamna). De asemenea bronsiticii cronici prezinta exacerbari in aceleasi
perioade.
Caracterul sezonier al unor boli infecto-contagioase tine - pe langa alti factori - si
de conditiile de vreme.
De asemenea au fost descrise fenomene metearotrope si in cazul afectiunilor
alergice (in special astmul bronsic) si al tulburarilor endocrine.

1.4.4. ACLIMATIZAREA

Prin aclimatizare intelegem modificarile functionale si organice care se produc in

organismul oamenilor la trecerea dintr-un climat intr-altul, modificari care apar in
procesul de adaptare la climatul respectiv. Reactiile fiziologice si fiziopatologice care
apar pot fi brutale si in consecinta importante asupra sanatatii, in cazul cind schimbarea
de climat se face brusc si la conditii mult diferite de cele la care organismul este adaptat
sau in cazul cind persoanele supuse procesului de aclimatizare sint cu rezistenta scazuta

71
(copii, bolnavi, batrini, cei sufeinzi de boli cronice etc.). Din punct de vedere profilactic
este esentiala stabilirea contraindicatiilor in procesul de aclimatizare si a masurilor care
trebuie luate pentru a evita aparitia imbolnavirilor.
Procese de aclimatizare au loc nu numai in cazul trecerii unor persoane sau grupe de
persoane dintr-un teritoriu geografic in altul cu conditii climatice diferite, ci si in cazul
expunerii in procesul muncii la factori fizici meteorologici deosebiti de cei la care
organismele sint adaptate. Astfel avem de-a face tot cu un proces de adaptare si in cazul
muncii in ateliere calde sau reci. si in aceste cazuri trebuie sa treaca un timp pina cind
organismul isi adapteaza mecanismele fiziologice, in special functia de termoreglare
pentru a face fata, fara aparitia unor tulburari, noilor conditii ale ambiantei termice.
Tot in sens mai restrins si modificarile fiziologice si fiziopatologice care apar la
altitudini sint, in ultima instanta, rezultatul unui proces de aclimatizare. La baza adaptarii
la altitudine sta marirea rezistentei organismului fata de presiunea partiala scazuta a
oxigenului in tesuturi si adaptarea sistemelor enzimatice oxido-reducatoare tisulare pentru
compensarea hipoxiei.
Privita in sensul cel mai larg, al proceselor care au loc in cadrul adaptarii la
conditiile non-create. In cazul schimbarii regiunii geografice si a climatului, problema
aclimatizarii devine mult mai complicata, deoarece aici nu actioneaza numai factorii
meteorologici ci un complex de factori cu actiune asupra organismului.
In ceea ce priveste zonele climatice s-a observat faptul ca persoanele din zonele
temperate se aclimatizeaza mai usor la climatul rece decit la cel tropical. In special
climatul tropical umed este foarte greu suportat. In schimb, persoanele din zona tropicala
se adapteaza foarte greu climatului rece sau sezonului rece din climatul temperat.
De asemenea, in raport cu tipurile de clima, s-a observat ca aclimatizarea este mult
mai grea la climatele excitante (alpin, de stepa si in parte cel marin) decit la climatele
indiferente.
Aclimatizarea depinde si de rezistenta organismului. Astfel, copiii si batrinii se
adapteaza mult mai greu unui climat nou. De asemenea s-a observat ca femeile din zona
temperata se aclimatizeaza mult mai greu decit barbatii in zona tropicala. Bolnavii si
convalescentii fac mult mai des tulburari de aclimatizare. In special prezinta tulburari de
aclimatizare persoanele cu tulburari nervoase, instabilitate neurovegetativa sau tulburari
vasculare.
In sens mai larg aclimatizarea nu reprezinta numai adaptarea la fenomenele
climatice ci si o adaptare la conditiile de igiena ale regiunii precum si la mediul social.
Astfel prin trecerea dintr-un climat in altul, organismul trebuie sa se adapteze la
conditii noi de viata. Un factor important il reprezinta si tipul nou de alimentatie la care
organismul trebuie sa se adapteze.
De asemenea in regiunea noua in care se gaseste, persoana care urmeaza sa se
aclimatizeze, poate gasi o patologie infectioasa si parazitara noua, fata de care
posibilitatea de aparare imunobiologica sa fie foarte redusa (receptivitatea fiind foarte
mare).

72
 In anumite zone geografice, ca rezultat al adaptarii agentilor patogeni la conditiile
de mediu, care dirijeaza ecologia speciilor respective, apar asa-numitele boli cu focalitate
naturala (antropo-zoonoze, encefalite virotice etc.). Boala fiind caracteristica anumitor
teritorii geografice, persoanele recent stabilite in regiunea respectiva, lipsite de orice bagaj
imun, vor face cu mai multa usurinta boala.
Exista deci o anumita patologie, cu caractere particulare in diferite teritorii
geografice, legata de conditiile climatice, de vreme, de factori care permit realizarea unei
anumite patologii infectioase (rezervoare de infectii, cai de transmitere, receptivitate), de
alimentatie, conditiile sociale, alti factori naturali (relief, altitudine, apa de suprafata, sol
etc.).
Datorita acestor particularitati existente in ce priveste patologia din diferite regiuni
s-a creat notiunea de patologie geografica, Daca in realitate exista anumite particularitati ale
patologiei in diferite teritorii geografice, legate de conditiile de mediu existente, nu trebuie
pierdut din vedere faptul ca, in buna parte, la realizarea acestei patologii contribuie si
factorii sociali.
Pentru prevenirea tulburarilor care pot sa apara in cursul aclimatizarii trebuie luate o
serie de masuri sanitare. In afara de faptul ca este necesara o riguroasa selectie medicala,
care sa inlature persoanele cu posibilitati scazute de adaptare, este necesara si asigurarea
unui regim de viata si de munca corespunzatcare, locuinte, care sa reduca actiunea
factorilor excesivi, alimentatie rational a, imbracaminte adecvata etc. Cu aceste masuri
luate, modificarile fiziopatologice, care se produc in timpul aclimatizarii pot sa se instaleze
cu minimum de tulburari.

73