Facultatea de Educatie Fizica si Sport- Kinetoterapie si Motricitate Speciala

Fundamentele stiintifice ale jocurilor sportive

Gimnastica ritmica
Fotbal
 Gimnastica ritmica

Gimnastica ritmică este o ramură a gimnasticii, fiind singura disciplină sportivă

exclusiv feminină. Este o disciplină sportivă exclusiv estetică care face parte din familia
disciplinelor cu caracter autoplastic. Programele de gimnastică ritmică se desfășoară pe
muzică și sunt notate de arbitri.
Echipamentul utilizat de gimnaste este alcătuit din: o pereche de măciuci, o panglică, o
coardă, o minge și un cerc.

Această disciplină sportivă este caracterizată prin interacţiunea dintre mişcarea

corpului, cea a unor obiecte portative specifice şi muzică.

Astfel se disting următoarele caracteristici spaţiale ale miscarilor corporale:

Direcţii: înainte - înapoi, lareral, sus – jos.

Traiectorii de mişcare a segmentelor: în arc, circulare, în formă de opt.

Planuri: sagital, frontal, orizontal

Axe corporale: longitudinal, transversal, sagital

Unghuri articulare: specifice gradelor de libertate ale articulaţiilor angajate în mişcare

Coarda este un obiect ambidextru care în coordonare cu mişcarea corporală solicită

specific coordonarea braţe – picioare. Măsura acesteia se face dup după înălţimea gimnastei,
respectiv: distanţa de sub axila dreaptă, pe sub tălpi la axila stângă. La capătul corzii se
admite un nod.

Coarda este folosită în:

1. Acţiuni specifice, cum ar fi:

Sărituri cu treceri prin coada ţinută de capete întinsă sau pliată şi învârtită înainte, înapoi
sau lateral;
Rotări ale corzii în diferite planuri şi direcţii, simple sau cu treceri ale corpului sau a unor
segmente peste obiect ;
Despriderea unui capăt cu reapucare;
Mânuiri : balansări, circumducţii, mişcări în opt, voaluri.
 2. Acţiuni nespecifice:

-Înfăşurare pe corp sau pe segmente;

-Şepuiri;
-Spirale.

Probele competitionale specifice gimnasticii ritmice

1. Proba individuală- este reprezentată de sportive care evoluează în mod individual la

exerciţii cu obiecte. La nivel de senioare şi junioare se concurează cu 4 exerciţii cu 4
din cele 5 obiecte specifice stabilite la fiecare 2 ani.
2. Proba de ansamblu- este realizată de un grup de 5 sportive care evoluează împreună.

Gimnastica ritmică în sistemul activităţilor de educaţie fizică şi sport are mai multe forme
de practicare:

- activităţi de educaţie fizică organizate în învăţământul de toate gradele;

- activităţi de pregătire sportivă specializată şi de performanţă;

- activităţi demonstrative si cultural educative

Pentru a avea postura corecta în gimnastica ritmica se ţine cont de mai multe
aspecte. Atitudinea corporală trebuie să fie elegantă în care trunchiul are o permanentă
tendinţă de înălţare. Linia gâtului este degajată, umerii coboraţi cu omoplaţii cât mai
apropiaţi.
Abdomenul este tras înapoi, musculatura încordată (tonus controlat), musculatura
trunchiului strânsă ca un corset în jurul axului vertical. Coloana vertebrală dreaptă, cu
uşoara tendinţă de micşorare a mărimii normale a curburilor în menţinerea poziţiilor
 Fotbalul

Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În  2004, forul ce
guvernează acest sport la nivel mondial FIFA a recunoscut China ca fiind locul de naștere al
fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau un sport asemănător numit cuju. Regulile
au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la sportul practicat astăzi.

Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din 11

jucători fiecare. La începutul secolului al XXI-lea era jucat de peste 250 de milioane de
jucători în peste 200 de țări, ceea ce îl face cel mai popular sport din lume.
Se joacă cu o minge sferică pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu câte o poartă la
fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta
adversarului. În afara portarului, ceilalți jucători nu se pot folosi de mâini pentru a manevra
mingea. Câștigătorul meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la încheierea
partidei.
Legile jocului au fost formate în Anglia de The Football Association în 1863, unde a
primit denumirea de association football, pentru a nu se confunda cu numele altor forme de
fotbal existente în acele timpuri, printre care fotbalul american sau fotbalul australian. În
aceste zone este cunoscut și sub numele de soccer, termen originar din Anglia, apărut în anii
1880 ca o abreviere Oxford "-er" a cuvântului „asociație”.

Fotbalul se joacă după un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile Jocului.
Acestea sunt dezvoltate în continuare:
Două echipe de câte 11 jucători fiecare încearcă să lovească o minge rotundă (mingea de
fotbal), cu scopul de a o introduce în poarta adversă. Echipa care înscrie mai multe goluri
până la finalul jocului este declarată câștigătoare; dacă ambele echipe au marcat același
număr de goluri, meciul este considerat egal. Una dintre primele reguli este interzicerea
atingerii intenționate a mingii cu mâna în timpul jocului (excepție fac portarii). Singura dată
când jucătorul se poate folosi de mâini este atunci când aruncă de la margine (execută
un aut). În rest, jucătorii se pot folosi de orice parte a corpului pentru a direcționa mingea.
Jucătorii se pot apropia de poarta adversă astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la picior);
prin pasarea mingii între coechipieri și prin șutarea acesteia spre poartă. Jucătorii adverși pot
recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea adversarului. Contactul
fizic este limitat.
Jocul se oprește doar în momentul în care mingea părăsește cu întreaga circumferință o linie
ce marchează terenul (fie pe pământ, fie în aer) sau când arbitrul fluieră. Jocul se reia prin
diferite metode, analizate în continuare.
 Legile jocului nu impun o altă poziție ocupată în teren de vreun jucător, în afara celei
de portar. De-a lungul timpului au apărut o serie de poziții specifice.
Acestea sunt:

 fundaș - jucător specializat în prevenirea încercărilor de a marca ale adversarilor;

 mijlocașul - jucător care organizează jocul ofensiv al echipei și oferă pase decisive
atacanților; totodată el ajută apărătorii, încercând să oprească atacurile adverse încă de la
început;
 atacantul - jucător al cărui principal rol este acela de a marca goluri.
Aceste poziții sunt împărțite la rândul lor, după timpul petrecut de un jucător într-o anumită
parte a terenului de joc. De exemplu, există fundași centrali sau mijlocași stânga.
Aceste poziții nu sunt restricționate de reguli, iar fotbaliștii sunt liberi să-și schimbe pozițiile
în timpul jocului. Acest lucru se aplică și portarilor, care, deși în marea majoritate a timpului
se află în preajma propriei porți, pot participa oricând la jocul ofensiv al echipei. Cele mai
întâlnite cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.

Regulile jocului au fost conturate la mijlocul secolului al XIX-lea pentru a standardiza

regulile unei mari varietăți de jocuri asemănătoare, jucate în școlile din Marea
Britanie. Regulile Cambridge, asemănătoare cu cele de astăzi, au fost create la Colegiul
Trinity din Cambridge, în 1848, la o întâlnire a reprezentanților mai multor colegii: Colegiul
Eton, Școala Harrow, Școala de Rugby, Colegiul Winchester și Școala Shrewsbury. Dar, ele
erau departe de a fi niște reguli universale. În anii 1850, s-au format multe cluburi,
independente de școli sau universități, care jucau diferite forme de fotbal.
Multe foloseau propriile lor reguli, cel mai bun exemplu fiind clubul Sheffield F.C. (format
din foști elevi ai Scoala Harrow).
Acesta a luat ființă în 1857, iar regulile create de ei au dus la formarea Federației de Fotbal
Sheffield & Hallamshire, în 1867. În 1862, John Charles Thring de la Școala Uppingham a
creat un alt set de reguli des folosit.
Aceste eforturi au condus la înființarea The Football Association.
Astăzi, regulile jocului sunt stabilite de International Football Association Board (IFAB).

Legile principale ale jocului sunt în număr de 17. Aceleași legi se aplică la toate
nivelurile fotbalistice, chiar dacă prefața regulamentului permite federațiilor naționale să
modifice anumite pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori, femei, etc.) Pe lângă cele
17 legi, numeroase alte decizii și directive IFAB contribuie la reglementarea jocului de
fotbal. Legile pot fi găsite pe site-ul oficial al FIFA.