Evolutia ideilor sociologice.

2.1. Auguste Comte (1789-1857) – fondator al sociologiei

Pornind de la revolutia industriala care se desfasoara in Occident, precum si de la logica spiritului uman, el
a impus o metoda noua de gandire a fenomenalitatii istorice si a instruit o disciplina stiintifica cu caracter
pozitiv, care sa explice in termeni precisi evenimentele si procesele din aria existentei umane si sa formuleze
solutii utile, care sa previna dezorganizarea societatii si a istoriei. Pentru realizarea scopului sau si pentru a
justifica intemeierea noii stiinte, care era sociologia, Auguste Comte a procedat in maniera metodica. Mai intai, el
a operat o suma de reflexiuni logice asupra societatii vremii sale si a incercat o interpretare a momentului pe care-
l traversa societatea europeana de la inceputul secolului al XIX-lea. Intr-o a doua etapa, ganditorul francez si-a
impus noua stiinta despre societate, adica sociologia. In fine, intr-o a treia etapa, mentorul noii linii de meditatie
spirituala a elaborat o conceptie politica si a urmarit sa fundamenteze un plan pozitiv de reforma sociala.

Sintetic vorbind, structura de intreg a viziunii comteene decurge din asa-zisa lege a celor trei stadii care consta in
trecerea treptata a spiritului prin trei faze generice. Acestea, desi se deosebesc intre ele si se delimiteaza reciproc,
totusi comporta o logica launtrica a devenirii lor una din alta si – in fond – formeaza un cadru in sinea lui unitar.
Aceste stadii logice sunt: stadiul teologic, stadiul metafizic si stadiul stiintific sau pozitiv. Procesul de trecere de
la un stadiu la altul are loc pretutindeni atat in viata uman-materiala, cat si in cea spirituala, adica atat in istorie cat
si in stiinta.

In istorie, spiritul teologic – dupa Auguste Comte – era specific ordinii de esenta militara si deci ii caracteriza pe
razboinici. In acelasi timp insa, spiritul teologic – cum e de la sine inteles – implica – in mod primordial – rolul
absolutist al preotilor si plasa Biserica intr-un rang social superior. Aceasta, intrucat spiritul omenesc isi indreapta
cercetarile lui “spre natura intima a fiintelor” in general si-si reprezinta fenomenele ca fiind produse prin actiunea
directa si continua a unor “agenti supranaturali”.

In cea de-a doua etapa, cea metafizica, nu se produc mutatii de fond si nu se adauga date de continut de alta
factura, comparativ cu etapa teologica. Agentii supranaturali sunt inlocuiti cu reprezentari speculative, de calitate
abstracta, carora nu le corespunde nimic in plan material - si deci – nu pot avea nici o intrebuintare in sfera actiunii
umane. Esenta lor e una pur teoretica, cu o baza de functionare in sine si cu o logica de efect spiritual. Mai mult
chiar, atari “entitati” (dupa expresia data de Comte) sunt “capabile de a produce prin ele insele fenomenele
observate” si nu lipsesc in nici una dintre explicatiile despre lume. Aceste doua stadii – dupa Auguste Comte –
sunt pe cale de a fi inlocuite cu un al treilea, cel industrial, cand religia va face loc stiintei, iar preotii vor fi
substituiti de catre savanti. Un atare proces se va produce intrucat industria se extinde continuu si – in mod
corespunzator – se restrange constant activitatea militara.

In consecinta, industriasii, bancherii, directorii de fabrici, dupa Auguste Comte, vor ocupa pozitii superioare in
societate si – deci – vor statua principii de ordine sociala cu totul distincte de cele existente in cele doua stadii
anterioare. Obiectul actiunii lor vor fi prelucrarea rationala a resurselor naturii si – deci – folosirea meticuloasa
a stiintei si a tehnicii, in vederea obtinerii unor efecte scontate si pentru a descoperi legile care stau la baza
regularitatilor fenomenale.

Procesul de trecere de la stadiile teologic si metafizic la cel pozitiv, precum si inlocuirea treptata a activitatii
militare cu cea industriala – in doctrina lui Comte – nu urmeaza unei ordini de succesiune exacta si nu are loc in
baza unui criteriu de evolutie de la inferior la superior. Opozitia dintre ele nu le face incompatibile. Dimpotriva,
sunt etape istorice in care cele trei stari ale spiritului uman coexista efectiv, iar ideea de egalitate intre ele e de
realitate neindoielnica. Din atari motive, in epoca moderna coexista organic toate cele trei spete spirituale si nu
apare nici un indiciu plauzibil care sa ateste ca vreuna dintre ele nu are un suport obiectiv. E de retinut insa ca
legea celor trei stari sau – cu o alta denumire – legea celor trei stadii – nu are sens riguros decat cu referire la
modul in care gandirea devine pozitiva si in raport cu clasificarea stiintelor cunoscute in acea vreme. Fiindca
ordinea de asezare a acestora din urma, ca si pozitia ocupata de catre una in raport cu cealalta atesta ordinea
pozitivarii constiintei insasi si certifica necesitatea parvenirii spiritului de la stadiul teologic la cel metafizic si de la
acesta la cel stiintific. Auguste Comte considera ca modul de a gandi in maniera pozitiva s-a impus mai intai in
matematici apoi in astronomie si fizica, in chimie si biologie si mai tarziu in disciplinele despre societate, respectiv
in sociologie. Ca stiinta a intregului istoric si ca “fizica sociala”, noul domeniu, care este sociologia, trebuia sa
introduca spiritul pozitiv si in domeniul existentei umane si sa solutioneze astfel criza lumii moderne. Studiind
statica si dinamica sociala si cercetand ordinea si progresul in istorie, noua disciplina despre om urma sa
generalizeze sistemul de idei pozitive si avea ca finalitate reformarea vietii sociale.

2.2. Herbert Spencer (1820-1903) – legile evolutiei sociale

Opera lui Comte a fost continuata si dezvoltata de sociologul englez Herbert Spencer. El a incercat sa
explice ordinea sociala si schimbarea sociala comparand societatea cu un organism viu. Folosind aceasta
“analogie organica”, Spencer a vazut societatea ca pe un “sistem” compus din parti independente. Dupa
parerea lui, sociologia descopera structurile sociale importante si studiaza modul in care acestea
functioneaza pentru a produce o societate stabila. In anumite privinte, el a fost un precursor al scolii de
gandire sociologica “structural-functionalista”, despre care se va discuta mai tarziu in acest capitol.

Spencer a fost deosebit de interesat de conceptul evolutiv al “supravietuirii celor mai puternici” si l-a
aplicat la studiul schimbarii societatilor. Modul sau de a privi lucrurile, etichetat drept darwinism
social, l-a facut sa sustina ca, daca guvernul nu ar interveni, societatea s-ar debarasa de “neputinciosi”,
permitandu-le doar celor mai buni sa supravietuiasca si sa se reproduca.

2.3. Karl Marx (1818-1883) – lupta de clasa

Desi el insusi nu s-a considerat un sociolog, a influentat puternic gandirea sociologica. Fata de Spencer,
Marx a vazut dezvoltarea societatii prin revolutie. Orice societate, afirma Marx, cunoaste inevitabil
transformari radicale, periodic, ceea ce determina manifestarea actiunilor revolutionare. Societatea este
analizata de Marx ca un sistem alcatuit din forte de productie si relatii de productie, rolul determinant
avandu-l in acest raport capacitatile ce produc bunuri. Sistemul social este structurat in baza economica
si suprastructura juridica, politica, religioasa, artistica. Cum are loc schimbarea sociala? Dupa Marx,
prefacerile sociale sunt provocate atunci cand fortele de productie determina sensul evolutiei societatii.
Motorul dezvoltarii sociale il reprezinta lupta de clasa deoarece in orice societate bazata pe proprietatea
privata asupra mijloacelor de productie fiinteaza, inevitabil, un conflict intre detinatorii de mijloace de
productie si cei care-si vand forta de munca proprietarilor. Explicatia data de Marx se refera la ritmul
rapid de progres cunoscut de fortele de productie, iar noile tehnologii si moduri de organizare a
productiei conduc, indiscutabil, la aparitia unor noi clase capabile sa gestioneze progresul rezultat din
modificarile produse in planul productiei materiale. Aceasta noua clasa lupta, astfel, impotriva vechilor
clase interesate in a-si mentine pozitiile conducatoare in stat. In acest mod a explicat Marx aparitia
societatii capitaliste occidentale si tot in aceeasi maniera a apreciat ca va avea loc inlocuirea societatii
capitaliste cu societatea comunista, act infaptuit de proletariat, vazut ca o clasa atasata progresului
determinat de dezvoltarea industriala si tehnologica. Revolutia comunista ar duce la instaurarea unei
societati lipsite de clase sociale si de proprietate, ea fiind organizata pe principiul “de la fiecare dupa
nevoi, fiecaruia dupa necesitati”, care s-a dovedit utopic in tarile care au fost obligate sa experimenteze
modelul marxist de societate. Cu un limbaj nu intotdeauna riguros stiintific, conceptia lui Marx dezvaluie
mecanisme ale functionarii si organizarii societatii capitaliste occidentale, explica modul cum se stabilesc
relatiile intre componentele sociale, argumenteaza rolul primordial al productiei in orice societate.

2.4. Emile Durkheim (1858-1917) – concepte si principii metodologice

Acestui mare ganditor ii revin – in principal – doua merite deosebite:

a) a elaborat cadrul conceptual specific sociologiei si a definit termenii ei

operationali;
 b) a statuat anume principii metodologice pentru noua disciplina sociala si n-a
ezitat nici un moment in a o considera ca apta sa ajute la transformarea mediului
social. Fiindca Emile Durkheim, ca si compatriotul sau Auguste Comte, era preocupat sa
dezvolte nu o disciplina abstracta in sine si nici una de efect “decorativ”, ci o disciplina care
sa se implice profund in procesul de “reconstruire sociala a Frantei” si sa formuleze solutii
eficiente privitoare la functionarea normala a societatii.

Prin cercetari de fapte si prin investigatii de arhiva, sociologul francez a persistat obsedant in ideea
existentei unei stiinte obiective despre societate si a fost absolut convins ca domeniul ei nu-l constituie
nici indivizii in unicitatea lor si nici suma lor aritmetica. Intr-un fel, complexitatea intregului – in doctrina
pe care o prezentam – nu este rezultatul unei insumari de ordin cantitativ si nici nu poate fi considerata
drept o consecinta statistica a unor ecuatii algebrice. E drept ca societatea este alcatuita din indivizi, iar
existenta lor constituie o necesitate indubitabila pentru existenta societatii insasi. Dar, realitatea
acesteia din urma, ca si evolutia ei in timp nu sunt variabile dependente de activitatile fiecarui individ
luat in parte si nici expresii efective ale psihologiei lor specifice, ci sunt constituiri in sine sau realitati cu
caracter “sui generis”: “socialul se explica prin social” – scria Durkheim – sau si mai exact: “un fapt
social nu poate fi explicat decat tot printr-un fapt social”. Un astfel de fapt, ca si legile lui actuale
comporta un alt substrat ontologic decat cel personal si se revendica in alte roluri comparativ cu cele
psihologice. In virtutea unor atari premise si in intentia de a contrazice factura spiritualista a altor
doctrine (ex.: Gabriel Tarde), Emile Durkheim a elaborat cunoscuta teorie “a faptului social” si i-a
fixat propozitiile definitorii, si anume:

faptele sociale trebuie considerate ca lucruri;

fiind exterioare individului particular si exercitand o presiune fortata asupra acestuia,

ele au un rol coercitiv si indeplinesc o functie socializatoare.

In lucrarea sa Regulile metodei sociologice, definind faptele sociale ca lucruri si

analizand factura fizica a acestora, Emile Durkheim avanseaza un al doilea concept
fundamental, acela de morfologie sociala. “Fara indoiala – scria el – ca e bine sa
pastram numele de morfologie pentru faptele sociale care privesc substratul social, dar cu
conditia de a nu pierde din vedere ca ele sunt de aceeasi natura ca si celelalte. Definitia
noastra va cuprinde deci tot ce este definit, daca spunem: Este fapt social orice fel de a
face, fixat sau nu, capabil sa exercite asupra individului o constrangere exterioara; sau
care este general pentru o intreaga societate data, avand totusi o existenta proprie,
independenta de manifestarile sale individuale”.