Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Teste Functionale-40743
Teste Functionale-40743
Spirometria este utilizata pentru diagnosticarea diverselor afectiuni cronice ale bronhiilor si ale
plămânului (astm, bronhopatie cronica obstructiva, pneumopatie interstitiala, emfizem), pentru a
evalua gravitatea lor si pentru a le urmari evolutia.
O şedinţă de spirometrie dureaza cel mult cateva zeci de minute. Subiectul este asezat pe scaun
cu nasul astupat cu o pensa. El ia in gura un ambou legat printr-un tub flexibil la un aparat de masura,
spirometrul. Pacientul respira mai intai normal, apoi inspira si expira pana la ultima suflare. Volumele
de aer continute in plamanii sai la diferite momente ale respiratiei sunt apoi masurate corelate fiind cu
debitele de aer inspirate sau expirate, pentru a trasa un grafic denumit curba debit-volum; mai este, de
asemenea, posibil sa se masoare capacitatea vitala fortata (volumul total de aer expirat dupa o
inspiratie profunda), precum si V.E.M.S., adica volumul expirator maxim pe secunda (volumul de aer
expirat in cursul primei secunde de expiratie fortata care urmeaza unei inspiratii profunde). Adaugarea
la spirometru a unui circuit complementar care utilizeaza heliul permite sa se calculeze capacitatea
pulmonara totala (volumul maxim pe care il pot contine plamanii).
Spirometrele sunt dispozitive care măsoară cantitatea de aer pe care un subiect o poate inspira
sau expira voluntar. Aparatele se bazează pe două sisteme de măsură:
Câteva dintre aceste aparate au fost miniaturizate şi costul lor s-a redus. În acest fel pot fi
utilizate ambulatoriu sau, în faza experimentală, pentru monitorizarea la domiciliu efectuată direct de
către pacient.
1
- pneumotahograful: măsoară diferenţa de presiune printr-o rezistenţă fixă: variaţia de
presiune între cele două capete ale rezistenţei este direct proporţională cu debitul aerului
care trece prin rezistenţă
- turbina: debitmetrul este constituit dintr-o turbină bidirecţională şi dintr-un cititor pentru
măsurarea întreruperilor razelor infraroşii, determinate de rotaţia unei palete în interiorul
turbinei; perioada impulsurilor este invers proporţională cu fluxul de aer care traversează
turbina
- anemometrul (debitmetrul la cald): funcţionează prin răcirea unor filamente calde de către
fluxul de aer care trece prin interiorul acestuia, flux care îi modifică impedanţa electrică
- debitmetrul cu ultrasunete: măsoară timpul de trecere a unui fascicul de ultrasunete de la un
emitent la un senzor; schimbarea intensităţii undelor este proporţională cu debitul aerului
ventilat.
Variaţia de presiune, de temperatură, de intensitate etc. caracteristică fiecărui tip de senzor de
flux este convertită în semnal electronic şi înregistrată.
Efectuarea spirometriei
1. Condiţii generale
Spirometria se poate înregistra uşor începând cu vârsta de 5 ani, când majoritatea copiilor pot
coopera corect în vederea efectuării unor manevre respiratorii forţate. Jumătate dintre copiii de 3-4 ani
pot colabora pentru efectuarea corectă a spirometriei.
În cazul copiilor, mediul în care se efectuează spirometria trebuie să fie liniştit şi lipsit de
elemente care să distragă atenţia. Părinţii pot să fie prezenţi, însă atenţia copilului trebuie să fie
concentrată asupra persoanei care efectuează testul şi care trebuie să aibă experienţă în lucrul cu
copiii.
- înălţimea
- greutatea
- vârsta
- etnia.
Înregistrarea corectă a acestor parametri este esenţială, întrucât pe baza lor se calculează
valorile spirometrice de referinţă (prezise, normale) la care se raportează cele măsurate în cazul
pacientului.
Este foarte important să i se explice copilului în detaliu cum trebuie efectuată manevra
expiratorie. Mişcările ventilatorii necesare înregistrării spirometriei trebuie demonstrate direct
copilului, încurajându-l să le efectueze la rândul său şi permiţând încercări repetate. Este nevoie de
încurajare permanentă, pe toată durata manevrelor respiratorii, pentru a fi siguri că ele sunt forţate şi
complete.
Riscuri şi contraindicaţii
- hemoptizia
- pneumotoraxul
- bolile cardio-vasculare necontrolate
- intervenţiile chirurgicale recente.
Controlul infecţiilor
3. Efectuarea propriu-zisă
Pentru a putea discuta despre efectuarea propriu-zisă este util să ne raportăm la Clasificarea
volumelor pulmonare, care este reprezentată în figura 1
3
Figura 1: Reprezentarea volumelor pulmonare. Se observă variaţia volumelor în timpul unei respiraţii
de repaus (la volum curent) şi în timpul inspiraţiei şi expiraţiei forţate.
Volumele pulmonare şi debitele ventilatorii se pot măsura spirometric folosind tehnici diferite:
Mişcările respiratorii descrise mai sus se pot înregistra grafic în coordonate diferite: sub forma
unui grafic volum-timp sau a unuia flux-volum:
a. Spirometria lentă: subiectul respiră liniştit prin piesa bucală (volumul curent); după câteva
respiraţii este rugat să inspire lent, cât de mult posibil, până la umplerea completă a plămânilor, apoi
să expire lent tot aerul, până la golirea completă a plămânilor. În acest fel se pot măsura volumele
pulmonare în condiţii de debit scăzut, la pacienţii cu obstrucţie bronşică, la care manevrele forţate duc
4
la creşterea presiunii intratoracice şi la închiderea precoce a căilor aeriene; volumul de aer mobilizat
forţat va fi mult scăzut faţă de cel mobilizat prin manevre lente.
b.1. Spirometria forţată: subiectul respiră liniştit prin piesa bucală (volumul curent); după
câteva respiraţii este rugat să inspire lent, cât de mult posibil, până la umplerea completă a plămânilor,
apoi să expire cât mai rapid posibil, până la golirea completă a plămânilor. Pentru înregistrarea unei
inspiraţii forţate, subiectul trebuie, apoi, să inspire rapid şi complet. Înregistrarea grafică va conţine o
curbă expiratorie forţată şi o curbă inspiratorie forţată (buclă flux-volum) (figura 4).
b.2. Înregistrarea exclusivă a expiraţiei forţate (expirograma forţată) constă într-o inspiraţie
maximală până la atingerea capacităţii pulmonare totale (TLC) (în timpul căreia subiectul nu este
conectat la aparat), urmată de o expiraţie maximală rapidă printr-o piesă bucală legată la spirometru,
expiraţie continuată până la atingerea volumului rezidual (RV). Rezultatele obţinute pot fi mai puţin
corecte, datorită ezitărilor în momentul prinderii piesei bucale, la sfârşitul inspiraţiei complete. Nu se
pot înregistra datele măsurabile în inspiraţie, obligatorii în cazul pacienţilor cu obstrucţie a căilor
respiratorii superioare (stenoză traheală sau laringeală de diverse cauze, disfuncţii ale corzilor vocale
etc).
Curbele spirometrice sunt considerate acceptabile pentru interpretare dacă sunt îndeplinite
următoarele criterii:
1. efortul expirator este maximal (încă de la debutul expirului): fluxul expirator creşte brusc,
cu atingerea precoce a valorii maxime (de vârf, PEF); se înscrie grafic o curbă aproape
verticală
2. reducerea treptată a fluxurilor pe măsură ce expiraţia continuă: se înregistrează un traseu
continuu, fără întreruperi sau incizuri (care se pot datorita tusei, de exemplu).
3. durata expiraţiei active de cel puţin două 2-3 secunde la copiii mai mici, iar la copiii mai
mari şi la adolescenţi de cel puţin 6 secunde; efectuarea unei expiraţii complete este
indicată de atingerea unui mic platou la finalul curbei flux-volum (figura 4) sau al curbei
volum-timp.
Trebuie obţinute cel puţin trei teste care să satisfacă criteriile de acceptabilitate.
Cele mai mari două valori ale capacităţii vitale forţate (CVF) măsurate pe curbe diferite nu
trebuie să difere între ele cu mai mult de 5% sau 100 ml. Aceleaşi valori se aplică şi pentru cele mai
mari două valori ale volumului expirat în prima secundă (VEMS) măsurat pe curbe diferite. Această
diferenţă foarte mică între parametri măsuraţi pe curbe diferite arată că acele curbe sunt reproductibile.
Cea mai bună curbă (dintre cele care îndeplinesc criteriile de acceptabilitate) este cea la care se
calculează suma cea mai mare între CVF şi VEMS.
5
Dacă nu se obţin curbe acceptabile şi reproductibile, nu se recomandă efectuarea a mai mult de
8 încercări, unul din motive fiind acela că la pacienţii astmatici, în urma unor eforturi repetate, se
poate manifesta o scădere progresivă a valorilor spirometrice.
Dintre copiii care efectuează testul spirometric pentru prima dată, cel puţin jumătate nu reuşesc
să îl efectueze corespunzător. După încercări repetate şi cu ajutorul personalului care are experienţă cu
copiii, cea mai mare parte a subiecţilor reuşesc să efectueze testul, îndeplinind criteriile controlului de
calitate.
Spirometrii de calitate bună nu se obţin decât cu aparate corect calibrate (indiferent de tipul sau
de vechimea lor) şi cu verificarea permanentă a corectitudinii manevrelor respiratorii şi a aspectului
curbelor în timp real.
Dintre volumele şi capacităţile pulmonare din figura 3, prin spirometrie se pot măsura doar
volumele care nu au în componenţă volumul rezidual:
- capacitatea vitală (lentă sau forţată, inspiratorie sau expiratorie); între valorile CV
măsurată prin manevre diferite nu trebuie să existe diferenţe mai mari de 5%; la pacienţii
cu obstrucţie bronşică, CV forţată < CV lentă şi CV expiratorie < CV inspiratorie
- volumul curent
- volumele de rezervă, inspirator şi expirator
- capacitatea inspiratorie
Scăderea volumelor pulmonare caracterizează sindromul restrictiv.
Viteza cu care circulă aerul în bronşii în timpul respiraţiei forţate dă informaţii esenţiale asupra
calibrului căilor aeriene: îngustarea acestora (obstrucţia bronşică) determină scăderea debitelor
ventilatorii, în special în timpul manevrelor forţate.
Din analiza volumului expirat în funcţie de timp se obţin mai mulţi parametri:
- VEMS
- FEV3, FEV6
- FEV0,5
Se calculează şi debitul aerului expirat în diverse momente ale expiraţiei forţate (debite
instantanee sau medii):
6
Figura 2: Curba flux-volum în cazul unui subiect normal.
Unii din aceşti parametri depind foarte mult de gradul de cooperare a pacientului: parametrii
obţinuţi din analiza la volume mari (adică până la eliminarea a 25% din CVF) sunt consideraţi
dependenţi de efort (VEMS, PEF şi FEF25), în timp ce fluxurile măsurate la volume mai mici (FEF50,
FEF75 şi FEF25-75) nu depind de cooperarea voluntară; depind, însă, foarte mult de corectitudinea
expiraţiei, care trebuie să fie suficient de lungă.
Raportul VEMS/CVF (indicele Tiffeneau) este un parametru foarte sensibil; valoarea lui
scăzută asigură diagnosticul obstrucţiei bronşice. Este esenţial în diferenţierea afecţiunilor obstructive
de cele restrictive: dacă scăderea VEMS se datorează scăderii de volum (de exemplu, în cazul unei
rezecţii pulmonare), raportul dintre VEMS şi CVF va fi normal.
VEMS reprezintă 75-85% din capacitatea vitală (adică se elimină 75-85% din CV în prima
secundă a expirului forţat (figura 2), fiind astfel un bun indicator integrat al permeabilităţii căilor
respiratorii, care variază invers proporţional şi liniar cu gradul de obstrucţie bronşică. Raportul are o
uşoară tendinţă de scădere (naturală) la adolescenţă şi apoi odată cu îmbătrânirea, de aceea este mai
scăzut la adulţi decât la copii.
- VIMS
- PIF
- FIF50
7
Parametri ventilatori esenţiali sunt:
Spirometriile care respectă criteriile de calitate furnizează valori corecte pentru interpretare.
Parametrii ventilatori înregistraţi spirometric se raportează la valorile considerate normale pentru un
copil cu vârsta, sexul, înălţimea şi etnia pacientului/pacientei care efectuează spirometria.
Concluzii
Valorile obţinute pentru parametrii spirometrici nu pot fi interpretaţi corect decât dacă
spirometrele sunt corect calibrate şi sunt respectate criteriile de calitate tehnică a înregistrării.
Diagnosticul corect al disfuncţiilor ventilatorii şi al răspunsului bronhodilatator este esenţial pentru un
diagnostic clinic corect şi pentru o atitudine terapeutică adecvată.
8
normale, constand in VER si VR. Aceste constante exprima limitele intre care se desfasoara procesul
ventilator; scaderea lor, in special a CV confirma restrictia pulmonara.
Capacitatea vitala . Scaderea cu 20% a valorii ideale este patologica, la scaderea cu 40% apare
dispneea. In compozitia sa intra VC,VER,VIR. Desi este un test statistic, cand valoarea ei scade sub
1500 ml, arata o disfunctie ventilatorie restrictiva. Scaderea apare in afectiuni care micsoreaza
mobilitatea cutiei toracice ( toracoplastii)si in reducerea directa sau indirecta a parenchimului
pulmonar (lobectomii, astm bronsic).
Dintre celelalte volume si capacitati, volumul rezidual este extrem de important pentru
diagnostic: cresterea in obstructii (stenoze) bronsice , mai ales cand obstacolul intereseaza branhiile.
Este crescut si in emfizemul pulmonar.
- volumul respirator sau debitul ventilator de repaus (DVR) reprezinta cantitatea de aer
ventilat de plămân intr-un minut in conditie de respiratie linistita. DVR este de 6-8 l /minut
(16x500) rezultand din inmultirea numarului respiratiilor pe minut cu CV ;
- debitul respirator maxim (DRM) reprezinta volumul maxim de aer care poate fi respirat
intr-un minut. Este foarte important pentru aprecierea functiei respiratorii. Se calculeaza
dupa formula VEMS x 30.
- Volumul respirator maxim pe secunda (VEMS) reprezinta testul de baza al ventilatiei si
arata gradul de permeabilitate bronsica si elasticitatea alveolara, deci disfunctiile
obstructive, spastice sau organice.
Debitul respirator maxim DRM este una dintre cele mai valoroase probe ale functiei
pulmonare. Normal, variaza intre 100-140 l/minut, la barbati 80-100 l/minut la femei. Marcheaza
limita superioara a posibilitatilor vebntilatorii si este functie de frecventa si amplitudine. Frecventa
optima este de 80-90 l/minut. Reducerea DRM poate fi determinata fie de reducerea CV, fie de
scaderea VEMS-ului.
VEMS are valoarea normala de peste 70% din CV. Scaderea sub aceasta limita exprima o
disfunctie distructiva, provocata fie de o permeabilitate bronsica alterata, fie de o elasticitatea
pulmonara reduse.
9
(CPT)
Volumul rezidual (VR) ↑ ↓ ↓
VR/CPT ↑ ↔
10
2. Bodypletismografie
11
12
13