Compuneri pe texte literare (a VIII- a)

Textul literar / opera literară este creația în versuri sau în proză în care autorul conturează un
univers imaginativ, prin intermediul căruia redă faptele, idei, aspecte de natură, folosind un limbaj
expresiv.
Trăsături aplicate în compuneri!
 scopul său este de a trezi emoții puternice lectorului, scop estetic;
 expresivitatea este generată de figuri de stil, imagini artistice, punctuație cu rol stilistic, dar și de
talentul fiecărui scriitor de a folosi resursele limbii;
 limbajul este foarte bogat și variat; cuvintele sunt folosite cu sens figurat;
 între conținut și formă este o strânsă legătură, textul vehiculează valori general-umane prin
diverse teme și motive literare: iubirea, natura, istoria, timpul, adevărul, dreptatea, sinceritatea,
emoția, nostalgia, creativitate, jocul, războiul, tradiția, orașul etc;
 originalitatea se manifestă la toate nivelurile textului (fonetic, morfologic, lexical, semantic,
sintactic, stilistic), deoarece textul exprimă viziunea artistică a autorului.
 prezintă o varietate de forme: opera lirice, epice, dramatice, incluzând diverse specii literare.

GENURILE LITERARE
Genul literar denumește o clasă / categorie de opere literare asemănătoare prin modul de a
prezenta realitatea, prin relația ce se stabilește între creator și lume și prin modalitatea de organizare
a textului, având trăsături proprii. Sunt trei genuri literare: epic, liric și dramatic.

I. GENUL EPIC
Genul epic include operele literare populare și culte în versuri sau proză, în care autorul își
exprimă indirect gândurile, ideile și sentimentele, prin intermediul acțiunii și al personajelor.
Modul de expunere predominant este narațiunea care se poate îmbina cu descrierea, dialogul sau
monologul interior.
Trăsături aplicate în compuneri!
Prezintă o succesiune de întâmplări, fapte, evenimente ce se constituie într-un fir epic.
Instanțe ale comunicării narative: intradiegetice, naratorul prezintă faptele; personajele participă
la acțiune; autorul și cititorul, extradiegetice.
Întâmplările sunt plasate într-un context spațio-temporal prin indici specifici: adverbe și
locuțiuni adverbiale, substantive, nume de locuri sau date; timpul poate fi real sau imaginar; spațiul
poate fi structurat pe mai multe planuri: real, imaginar, terestru, cosmic;
Acțiunea se caracterizează, de obicei, prin unitate compozițională, textul fiind structurat pe
momentele subiectului: expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant,
deznodământul. Evenimentele sunt organizate cronologic (prin înlănțuire sau alternanță) sau
acronic, prin rememorare sau inserție. Timpurile verbale specifice narațiunii sunt imperfectul și
perfectul compus.
Incipitul reprezintă fragmentul introductiv dintr-o operă epică, având relevanță pentru mesajul/
semnificația textului. În foarte multe cazuri, incipitul este gândit în relație cu finalul (simetrie/
contrast/analogie/ reluare etc.), astfel încât opera i se relevă cititorului ca un câmp de semnificație
structurat, ce se cere explorat treptat.

În funcție de gradul implicării în evenimentele povestite, naratorul este:

1. obiectiv – povestește evenimentele la persoana a III-a și adoptă o atitudine detașată față de
acestea, omniscient, omniprezent, heterodiegetic; N>P
2. subiectiv – povestește evenimentele la persoana I, fiind implicat ca personaj în povestire; N=P
3. martor – cel care este sau nu personaj secundar al evenimentelor, rolul său fiind de observator.

Conflictul poate fi:

 exterior – între două personaje, concepții, atitudini, personaj și societate etc.
 interior – în sufletul aceluiași personaj, între datorie și sentiment sau între rațiune și sentiment.
Episoadele și secvențele narative sunt legate prin:
1. înlănțuire – desfășurarea liniară, cronologică a evenimentelor („apoi”, „după câteva zile”);
2. alternanță – procedeu ce constă în alternarea planurilor narative; este întâlnită cu precădere în
roman, dar și în specii mai scurte, cum este povestirea („în acest timp”, „pe când”);
3. inserție – procedeu prin care o narațiune de sine stătătoare este inclusă în altă narațiune. Este
întânită mai ales în specia numită “povestire în ramă”.

Prezența personajelor este o trăsătură distinctivă a genului epic, acestea participă la acțiune în
diferite grade.
Criterii de clasificare Tipologia personajelor
1. După rolul pe care îl au în acțiune - principale; protagonist; eponim;
- secundare; antagonist;
- episodice; catalizator (schematic);
- figurante.
2. În funcție de profilul moral - pozitive;
- negative.
3. Din punctul de vedere al raportării la realitate - fantastice;
- alegorice;
- simbolice (suprapersonajul);
- istorice etc.
4. Din punctul de vedere al implicării în text - personaj-narator;
- persoanaj martor;
- personaj reflector etc.
5. După modul în care sunt construite - individuale;
- colective.

Funcțiile modurilor de expunere

 narațiunea (lat. naratio – povestire, istorisire) - are rol în relatarea evenimentelor;
 descrierea (lat. describere – a zugrăvi, a descrie) – ancorează spațio-temporal acțiunea, având
rol portretistic sau de atmosferă. Prezintă, prin detaliile oferite, notele definitorii ale unui peisaj,
obiect, personaj; are rolul de a trezi sentimente puternice (descrierile literare) sau de a informa
(descrierile științifice);
 dialogul – conferă dinamism textului epic sau dramatic și constituie o modalitate indirectă de
caracterizare a personajelor; creează impresia de verosimilitate a evenimentelor;
 monologul – oferă cititorului acces la interioritatea personajelor; evidențiază zbuciumul
sufletesc al persoanjelor.
Specii epice
A. în versuri: balada, fabula, poemul, epopeea, legenda;
B. în proză: schița, povestirea, nuvela, basmul, romanul etc.

1. Narațiunea. Planul simplu și planul dezvoltat de idei

Narațiunea reprezintă o succesiune de întâmplări, ordonate în ordinea derulării, cronologic.
Ideile principale reprezintă enunțuri scurte ce prezintă informația esențială dintr-o secvență a
unui text. Totalitatea ideilor principale așezate în succesiunea lor constituie planul simplu de
idei. Ideile secundare sunt cele care conțin detalii ce completează informația adusă de ideile
principale. Ideile principale și cele secundare alcătuiesc planul dezvoltat de idei a unui text.
Cerință posibilă
Realizează, în 100-150 de cuvinte, planul simplu al textului literar “Căprioara” de Emil
Gârleanu. În realizarea acesteia trebuie:
- să delimitezi corect secvențele textului;
- să respecți succesiunea întâmplărilor;
- să redactezi un conținut adecvat cerinței formulate;
- să respecți precizarea referitoare la numărul de cuvinte.
Model de redactare a unui plan simplu de idei
Idei principale
Căprioara își mângâie puiul cu afecțiune.
Mama înțelege că trebuie să se despartă de puiul ei, deoarece a sosit momentul înțărcatului.
Pentru a-l proteja, căprioara pleacă cu iedul spre țancuri.
Cei doi pătrund în mijlocul unei păduri întunecate.
Ajungând într-un luminiș, își face apariția lupul, care îl adulmecă pe ied.
Căprioara se sacrifică pentru a-și salva puiul.
Puiul dispare în codru, iar căprioara își dă ultima suflare.
Model de redactare a unui plan dezvoltat de idei
Realizează, în 100-150 de cuvinte, planul simplu al textului literar “Căprioara” de Emil
Gârleanu. În realizarea acesteia trebuie:
- să asociezi corect informațiile ideilor principale;
- să respecți relația cauză-efect;
- să redactezi un conținut adecvat cerinței formulate;
- să respecți precizarea referitoare la numărul de cuvinte.
Idei secundare
Căprioara stă lângă iedul ei, pe care îl dezmiardă cu dragoste, iar acesta îi răspunde, întorcându-și
capul spre ea.
Mama îi linge blana catifelată.
Aceasta înțelege că trebuie să se despartă de puiul ei, deoarece a sosit momentul înțărcatului.
Deși este încercată de milă, știe că e cea mai bună soluție.
Pentru a-l proteja, căprioara pleacă cu iedul spre țancuri.
Până acolo, cei doi trebuie să treacă prin locuri pline de primejdii. Puiul își urmează mama
voinicește, zburdând de bucurie.
Cei doi pătrund în mijlocul unei păduri întunecate. Căprioara încetinește fuga și devine
prevăzătoare, trecând din poiană în poiană.
Ajungând într-un luminiș, își face apariția lupul. Acesta îl adulmecă pe ied cu ochi strălucitori.
Căprioara simte pericolul și se aruncă în mijlocul luminișului. Ea îi atrage atenția lupului,
sacrificându-se pentru puiul ei.
Lupul se repede la prada mai mare. Puiul dispare în codru, iar căprioara îl urmărește până dispare în
pădure, apoi își dă ultima suflare.

2. Momentele subiectului reprezintă etapele acțiunii într-un text epic. Acestea sunt:
 expozițiunea (situația inițială) – fixează reperele spațio-temporale și introduce personajele;
 intriga (elementul perturbator) – momentul în care se declanșează acțiunea;
 desfășurarea acțiunii – cuprinde evenimentele declanșate de intrigă;
 puctul culminant – momentul de maximă intensitate a acțiunii, de tensiune epică, care
determină găsirea unei soluții;
 deznodământul – prezintă finalul acțiunii și rezolvarea conflictului.

Model de redactare a momentelor subiectului

Momentul Ilustrare pe text
subiectului
Expozițiunea În toamna anului 1686, oastea poloneză condusă de regele Sobieski se retrăgea
umilită și înfometată către țara sa. În drumul său întânește Cetatea Neamțului, iar
regele află că aici își țin domnitorii Moldovei bogățiile și proviziile în timpul
războiului.
Intriga Deși hatmanul Iablonovschi îi atrage atenția regelui că nu au tunuri de asalt,
Sobieski, orgolios, ascultând sfatul lui Potoțki, decide să o cucerească.
Desfășurarea În cetate se aflau nouăsprezece plăieși, care, deși, nu aveau prea multă muniție,
acțiunii hotărâsc să nu se predea. Asediual a ținut patru zile, făcând victime de ambele părți.
În a cincea zi, cei nouă plăieși rămași s-au predat, deorece nu mai aveau nici
merinde, nici praf de pușcă. Aceștia au pus condiția să fie lăsați să plece liberi.
Punctul Văzând numărul mic al plăieșilor, Sobieski se înfurie și hotărăște să-i spânzure.
culminant
Deznodământul Iablonovski îi atrage atenția că plăieșii și-au făcut datoria și nu merită să moară.
Regele îi dă dreptate și îi lasă pe moldoveni liberi, așa cum le promisese, dăruindu-
le câte o pungă cu bani.
 APARTENENȚA LA GENUL EPIC - Exemplu de argumentare
Genul epic este genul literar ce cuprinde toate operele literare în proză în care autorul își
exprimă în mod indirect gândurile și sentimentele prin intermediul acțiunii și al personajelor.
În opinia mea, fragmentul din textul “…………….” scris de ………… aparține genului epic
deoarece întrunește caracteristicile acestuia.
În primul rând, fragmentul are o acțiune simplă, liniară: (rezumatul fragmentului). Fiind o
operă epică, persoanjele care participă la acțiune sunt ........... . De asemenea, acțiunea este plastă
într-un context spațio-temporal redat prin indici spațiali ................ și indici temporali ................
În al doilea rând, acțiunea este sintetizată pe momentele subiectului (momentul subiectului
prezentat în fragmentul dat). Ca în orice opera epică, modul principal de expunere este (narațiunea
exemple și alte moduri de expunere). Nararea se face la persoana I, naratorul având rol dublu, de
narator și de personaj (citate) sau la pers. a III-a, naratorul fiind omniscient și omnipresent (citat).
În concluzie, se poate afirma că fragmentul selectat aparține genului epic ...
Compunere model:
Structură Ilustrare pe text
Introducere Opera literară D-l Goe… de I.L.Caragiale aparține unei creații epice deoarece
prezintă particularitățile acesteia: este scrisă în proză, iar autorul își exprimă în mod
indirect ideile și gândurile prin intermediul acțiunii și al personajelor, modul
predominant de expunere fiind narațiunea.
Cuprins În primul rând, se remarcă prezența unui fir narativ care oferă informații despre
excursia lui Goe la București, împreună cu familia, pe data de 10 Mai. Călătoria se
dovedește un lung șir de pozne săvârșite de protagonist: își pierde pălăria cu biletul de
tren, se blochează în toaletă și trage semnalul de alarmă, deranjându-i astfel pe ceilalți
pasageri. Întâmplările sunt relatate la persoana a III-a de un narator omniscient, dar și
implicat, cu atitudine ironică (să nu rămâie, importă, se hotărăște etc.), exprimând
dezacordul privind greșelile de educație ale unor părinți.
În al doilea rând, modurile de expunere sunt specifice: este prezentată narațiunea,
cu rol în înlănțuirea faptelor, descrierea care contribuie la portretizarea personajelor
(“poartă un frumos costum de marinar”), precum și dialogul, cu rol în dinamizarea
acțiunii. Numărul personajelor este limitat: Goe, cele trei doamne, călătorul binevoitor,
conductorul.
Coordonatele spațio-temporale sunt și ele restrânse: peronul gării din urbea X, în
tren, data de 10 Mai, ceea ce susține încadrarea textului în specia epică a schiței.
Încheiere Coroborând argumentele menționate, putem afirma că opera citată aparține genului epic
prin prezența personajelor și a acțiunii, prin viziunea artistică a autorului, personajul
central fiind tipul copilului alintat, răsfățat și obraznic.
Rezumatul este prezentarea pe scurt, scrisă sau orală, a ideilor unei lucrări.
Sugestii de redactare:
- este realizat pe baza ideilor principale; textul va fi segmentat în unități logice, paragrafe;
- nu cuprinde date despre autor și operă; exclude comentariile de orice fel;
- se redactează la persoana a III-a, vorbirea directă se transformă în vorbire indirectă;
- textul rezumat trebuie să fie mai scurt decât cel inițial;
- exprimarea trebuie să fie obiectivă, fără mărci emoționale;
- nu se folosesc: citate, figuri de stil, cuvinte regionale, argotice, arhaisme, ele fiind înlocuite cu
termeni literari; exprimarea să fie clară, concisă, armonioasă și firească;
- ca timpuri verbale, sunt admise prezentul și perfectul compus;
- în relatarea concisă a întâmplărilor se respectă relația cauză-efect, care nu este întotdeauna
similară cu cea a discursului narativ.
Rezumat model - Text-suport: Popa Tanda de Ioan Slavici
Din cauza purtării aspre, preotul Trandafir este transferat din satul bogat, Butucani, în unul
modest, Sărăceni. Ajuns acolo, el este hotărât să schimbe mentalitatea locuitorilor prin mai multe
metode: vorba bună, dojana și chiar batjocura, dar niciuna nu dă rezultate. În ciuda dificultăților, se
dovedește perseverant și de aceea își duce până la capăt obiectivul prin puterea exemplului personal;
își renovează casa și își cultivă grădina, evoluând astfel din punct de vedere material. Starea
îmbelșugată a acestuia este observată de săteni, care adoptă aceeași atitudine, devenind și ei
prosperi. (dezvoltarea acțiunii aici)
Imaginea din final, la vârsta deplinei maturități, alături de copii și de nepoți, ilustrează reușita sa.
 MOTIVAREA APARTENENȚEI LA SPECIA FABULĂ
Definiție: Fabula (lat. fabulatio) este o specie a genului epic, în versuri sau în proză, având
caracter alegoric, în care autorul transmite o morală prin intermediul unor personaje luate din lumea
plantelor, animalelor sau lucrurilor personificate.
Trăsături aplicate în compuneri!
 are rol moralizator, deoarece autorul are o atitudine critică față de defectele înfățișate, urmărind
îndreptarea acestora, el satirizând anumite moravuri cu scopul de a le corecta;
 are o structură specifică, fiind construită din două părți inegale: prima este narativă sau
dialogată (întâmplarea alegorică propriu-zisă), iar a doua parte este morala ce se desprinde
din întâmplarea redată, la început sau la sfârșit, cu rol de a decodifica prima parte a textului;
 principalul mod de expunere este dialogul, care are rol în caracterizarea indirectă prin limbaj a
personajelor, evidențiind trăsăturile definitorii ale acestora;
 la acțiune participă personaje luate din lumea animalelor, plantelor sau obiectelor, ele
reprezentând, procedeul artistic dominant este personificarea;
 personajele ilustrează tipuri umane: naivul, mândrul, ipocritul, vicleanul etc.
Morala unei fabule poate fi:
a) explicită – este formulată de autor, fiind plasată la începutul sau la finalul textului;
b) implicită – nu apare în text, poate fi dedus, cititorul fiind implicat în descoperirea acesteia.

Fabula - Model argumentare pe text la prima vedere

Definiția…În opinia mea, opera ………… (titlul), de ………………(numele autorului),
este o fabulă, specie a genului epic în…………(versuri sau proză), în care aspecte negative ale
societății umane sunt înfățișate sub masca unei povești cu animale, cu scop moralizator, didactic.
În primul rând, în acțiune sunt implicate personaje luate din lumea animală / vegetală:
…………….(prezentarea personajelor din textul suport) prin intermediul cărora autorul
satirizează defecte umane precum: …………… (prezentarea trăsăturilor umane satirizate). În plus,
principalul mod de expunere este dialogul cu rol în caracterizarea indirectă a personajelor …..
(exemplu / citat).
În al doilea rând, textul are o structură specifică: povestea-alegorie și o morală. Povestea
prezintă ...................(rezumatul textului suport). Morala .................... (citat), ca finalitate didactică,
trimite la ideea că: ………………… (învățătura care se desprinde din text).
În concluzie, trăsăturile prezentate mai sus justifică încadrarea textului-suport în specia
fabulei. Autorul are atitudine critică față de defectele înfățișate, urmărind îndreptatea acestora.
Fabula - Argumentare pe textul studiat
Definiția… . Opera „Câinele și cățelul”, de Grigore Alexandrescu, este o fabulă, specie a
genului epic în versuri, în care aspecte negative ale societății umane sunt înfățișate sub masca unei
povești cu animale, cu scop moralizator, didactic.
În primul rând, sunt prezentate personaje-animale: boul, dulăul Samson și cățelul
Samurache, prin intermediul cărora autorul satirizează defecte umane precum: demagogia,
ipocrizia, dar și naivitatea. Din punct de vedere structural, textul prezintă o scurtă narațiune
dialogată la care iau parte personaje din lumea animalieră. Dulăul Samson, plin de importanță, ține
un discurs în care afirmă că nu contează originea nobilă, ci meritele personale. Cățelul Samurache îl
crede și i se adresează cu admirație, ca unui frate mai mare. Enervat, dulăul îl ceartă și îl jignește,
dezvăluindu-și adevăratele concepții, conform cărora egalitatea nu se aplică tuturora. De fapt, în
spatele acestor idei democratice afișate, se ascunde o atitudine superioară.
În al doilea rând, textul are o structură specifică: povestea-alegorie și o morală. Opera
prezintă defectele omenești puse pe seama animalelor, devenite simboluri ale satirei. Câinele
reprezintă tipul omului parvenit și demagog, trăsături care reies indirect din limbaj: „Și eu poate
sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place”. Samurache este imaginea omului slab și credul. Morala, fiind
explicită, cuprinde ultimele două versuri: „Aceasta între noi adesea o vedem/ Și numai cu cei
mari egalitate vrem”, ca finalitate didactică, autorul trimite la ideea că în societatea umană
egalitatea există doar la nivelul declarațiilor, deoarece, în fapt, cei puternici o ignoră.
În concluzie, trăsăturile prezentate mai sus justifică încadrarea textului-suport în specia
fabulei, atât la nivelul formei cât și al conținutului. Autorul își exprimă atitudinea critică față de
defectele înfățișate urmărind îndreptarea acestora.
 MOTIVAREA APARTENENȚEI LA SPECIA BASM POPULAR
Basmul este o specie a genului epic în proză, în care întâmplările reale se îmbină cu cele
fantastice, la care participă personaje ce simbolizează binele și răul, aflate în confruntare. Basmul
este una dintre cele mai vechi specii literare, poate fi populară (creație anonimă, colectivă) sau cultă
(creația unui autor). Personajul central reprezintă ipostaza binelui și promovează valori morale,
tema basmului fiind lupta dintre bine și rău. Basmul popular are caracter anonim, oral, colectiv și
tradițional. Procedeele stilistice specifice sunt personificarea, repetiția, comparația și antiteza.
Limbajul este simplu având accente arhaice sau regionale, trăsătura definitorie fiind oralitatea.
Trăsături aplicate în compuneri!
Basmele cuprind anumite elemente stereotipe (se întâlnesc în toate basmele):
a) formule specifice;
- inițială – introduce cititorul în lumea ficțională și anticipează caracterul fantastic al
întâmplărilor, facând trecerea din planul real în cel ireal;
- mediană – leagă secvențele textului și menține treaz interesul cititorului;
- finală – restabilește echilibrul inițial și îl aduce pe cititor în lumea reală.
b) prezența obiectelor miraculoase;
c) folosirea unor cifre simbolice precum 3, 7, 9 etc.;
d) acțiunea respectă un tipar narativ: situația inițială, de echilibru; apariția unui element perturbator;
încercările de restabilire a echilibrului; restabilirea echilibrului;
e) timpul și spațiul sunt neprecizate, vag conturate: “odată ca niciodată”, “Tărâmul Celălalt”;
f) personajele se împart în mai multe categorii:
- eroul sau protagonistul ilustrează binele și este înzestrat cu însușiri ieșite din comun;
- personajul negativ sau antagonistul;
- ajutoarele sunt personajele care se împlică și ajută eroul în probele sale;
- donatoarele sunt cele care oferă un obiect eroului.
g) prezența unor motive narative specific: superioritatea mezinului, călătoria, probele, vicleșugul
răufăcătorului, căsătoria, răsplata eroului etc;
h) basmul se încheie cu victoria binelui, impunând norme morale: binele, adevărul, curajul,
dreptatea, demnitatea, prietenia, milostenia, bunătatea, credința, frumusețea, blândețea, inteligența.

Exemplu de argumentare a apartenenței textului la specia basm

Basmul este specia genului epic în proză sau, mai rar, în versuri în care realul se împletește
cu fabulosul, la acțiune participând personaje pozitive și negative prin care se evidențiază lupta
dintre bine și rău, finalizându-se aproape întotdeauna cu victoria binelui.
În opinia mea, textul “...................” scris de ................ aparține acestei specii literare
deoarece întrunește caracteristicile acesteia.
În primul rând, în fragment, modul de expunere predominant este narațiunea care
contribuie la relatarea evenimentelor în ordine cronologică. Apar întâmplări reale, obișnuite, care se
împletesc cu cele fantastice: (rezumat). De asemenea, timpul și spațiul sunt imaginare: (exemple).
În al doilea rând, în acțiune sunt antrenate personajele reprezentând binele ………… și
răul ………….. Acestea au atât trăsături obișnuite cât și puteri supraomenești ………. .
Personajul central, eroul, întruchipează binele și se află în conflict cu personajele ce reprezintă răul.
Se remarcă, de asemenea, prezența ajutoarelor ………. (obiecte magice, ființe necuvântătoare) ce
intervin în lupta cu răul și sprijină protagonistul în situații dificile.
În concluzie, putem afirma apartenența acestui text la specia basm popular.

Basm popular - Argumentare pe text studiat

Basmul popular, “reflectarea vieții în moduri fabuloase” (G. Călinescu),este specie a genului
epic în proză, în care întâmplările reale se îmbină cu cele fantastice, la care participă personaje ce
simbolizează binele și răul, aflate în confruntare, finalizată cu victoria binelui. Ca orice operă
populară, are autor anonim și colectiv, caracter oral, circulă prin viu grai, are o structură
schematizată, cu formule compoziționale și motive literare specifice.
Opera literară “Prâslea cel voinic și merele de aur” este specie a genului epic în proză, în
care întâmplări reale se împletesc cu altele neobișnuite, la care participă personaje reprezentând
binele și răul. Textul are autor anonim și colectiv, fiind cules de Petre Ispirescu.
În primul rând, textul se constituie într-o succesiune de întâmplări ce îmbină realul cu
fantasticul. Un împărat are în grădina sa un măr ale cărui roade sunt furate înainte de coacere de un
hoț necunoscut. După încercările eșuate ale fraților săi de a-l prinde, Prâslea stă la pândă și reușește
să-l rănească, apoi pleacă în căutarea lui. Ajungând pe celălalt tărâm, el învinge zmeii și le salvează
pe fetele ținute prizoniere de aceștia. Frații mai mari, invidioși, îi vor moartea, dar mezinul reușește
să se salveze cu ajutorul unei zgipsoroaice și se întoarce în împărăția tatălui său. După aflarea
adevărului, vinovații sunt pedepsiți, iar Prâslea se însoară cu cea mai mică dintre fetele salvate.
În plus, reperele spațio-temporale sunt nedeterminate: “odată, la curtea unui împărat”. Se
remarcă de asemenea formulele specific: inițială “a fost odată ca niciodată”, prin care cititorul este
introdus în atmosfera fantastică, și cea finală “și încălecai pe-o șea și v-o spusei dumneavoastră
așa”, care scoate cititorul din lumea ficțiunii.
În al doilea rând, personajele pot fi împărțite pe categorii: protagonistul (mezinul),
antagoniștii (zmeii - personaje fantastice și frații invidioși care îi doresc moartea) și auxiliare
(corbul, zgripsoroaica, meșterul argintar). Eroul întâmplărilor este Prâslea, reprezentantul binelui.
Numele său îi sugerează calitățile: cel mic dar cel viteaz. Trăsăturile sale reies mai ales prin
caracterizare indirectă, din fapte, atitudine și relațiile cu ceilalți: inteligența (când își face un plan
pentru a prinde hoțul), curajul și vitejia (în confruntarea cu zmeii), dar și mila (salvează puii de
zgripsor și nu se răzbună pe frații săi). De asemenea, este înzestrat cu însușiri supraomenești: are o
forță deoebită, înțelege graiul făpturilor de pe celălalt tărâm, se poate metamorfoza prin foc,
transformă palatele în mere. Apar și cifre magice: trei zmei, trei fete de împărat și trei frați.
În concluzie, se poate afirma că opera citată este un basm popular prin caracterul sincretic,
oral, anonim și colectiv, prin promovarea valorilor morale de bine, frumos și adevăr, prin
confruntarea dintre bine și rău cu biruința binelui asupra răului, prin intermediul personajelor
simbolice și al acțiunii plasate într-un timp și spațiu imaginare, având caracter moralizator.

MOTIVAREA APARTENENȚEI LA SPECIA BALADĂ POPULARĂ

Balada este specia genului epic în versuri de mică întindere și cu o acțiune simplă în care
sunt prezentate întâmplări inspirate din trecutul istoric sau legendar al românilor, care reflectă o
întâmplare eroică, o legendă, un fapt istoric, o personalitate istorică sau legendară.
Tipologie:
1. Balada populară (cântecul bătrânesc) – prezintă trăsăturile unei creații folclorice: autor anonim
și colectiv, caracter oral, sincretic și tradițional.
*sincretic = sunt implicate mai multe arte: literatură, muzică, mimică și gestică.
2. Balada cultă – autorul preia și transformă, în funcție de viziunea artistică proprie, unele
elemente din opera populară, preferând simbolurile lirice, metafora, alegoria.
Trăsături aplicate în compuneri!
 are un subiect variat în care intervin elemente fabuloase;
 acțiunea este simplă și se desfășoară liniar, conflictul este puternic;
 deznodământul are o încărcătură morală și filosofică;
 personajele sunt puține la număr, aflate în antiteză, având, uneori, puteri supranaturale;
 protagonistul are însușiri excepționale, care sunt puse în valoare în momentul confruntării cu
un obstacol sau cu un personaj antagonist;
 limbajul baladei populare este încărcat cu regionalisme, arhaisme și expresii populare;
 dativul etic și diminutivele sunt mărci ale implicării afective ale autorului anonim;
 în funcție de temă, există balade: fantastice, legendare, păstorești, istorice, eroice, haiducești.

Exemplu de argumentare a apartenenței textului la specia baladă:

Balada este specia genului epic în versuri de mică întindere și cu o acțiune simplă în care
sunt prezentate întâmplări inspirate din trecutul istoric, eroic sau legendar al românilor.
În opinia mea, fragmentul din textul „................” aparține speciei baladă întrunind
caracteristicile / trăsăturile acesteia.
În primul rând, apar puține personaje: ........... dintre care se evidențiază protagonistul ........
și antagonistul ................ , înzestrate cu însușiri excepționale …………. . Acestea sunt antrenate în
derularea unei acțiuni simple: ……………………………. (REZUMAT).
În al doilea rând, firul epic se împletește cu elemente lirice (2 – 3 figuri de stil / imagini
artistice). În plus, remarcăm prezența unor elementele specifice operei de factură populară:
rimă ...... , ritm ..... , măsură .......... .
În concluzie, se poate afirma că textul selectat se încadrează în specia baladă... .
 Balada populară - Argumentare pe text studiat
Folclorul reprezintă o componentă fundamentală a culturii unui popor, fiind prima sa formă
de manifestare artistică. Una dintre speciile reprezentative este balada populară, creație epică în
versuri, în care este prezentată o întâmplare ieșită din comun. Opera literară “Miorița” este o baladă
populară, ce valorifică unul dintre cele patru mituri fundamentale ale poporului nostru. Ea prezintă
particularitățile acestei specii la nivel formal și de conținut.
În primul rând, fiind o creație populară, are toate trăsăturile unui astfel de text: autorul este
anonim și colectiv, opera cunoscând sute de variante: a circulat pe cale orală din cele mai vechi
timpuri; are caracter sincretic, putând fi acompaniată muzical. Specificul tradițional rezultă din
temele și motivele abordate, limbaj și elemente de prozodie specifice. Tema este reprezentată de
existența pastorală, căreia i se asociază motive precum: transhumanța, animalul neobișnuit etc.
Modurile de expunere sunt narațiunea, descrierea și dialogul. Acțiunea este simplă și liniară.
În al doilea rând, opera are și o încărcătură lirico-dramatică generată de tensiunea
întâmplărilor. Subiectul se organizează pe momentele specifice. Expozițiunea fixează cadrul spațio-
temporal (“pe-un picior de plai”) și introduce protagoniștii evenimentelor, cei trei ciobănei. Intriga
constă în decizia luată de baciul ungurean și de cel vrâncean de a-l omorî pe cel moldovean pentru
că acesta este mai bogat. Desfășurarea acțiunii începe în momentul în care mioara năzdrăvană îl
înștiințează pe stăpânul ei. Deși avertizat, ciobănașul nu face nimic pentru a împiedica omorul.
Atitudinea sa este senină, detașată: “Să-i spui lui vrâncean/ Și lui ungurean/ Ca să mă
îngroape/Aice, pe-aproape,/ În strunga de oi,/ Să fiu tot cu voi”. El vrea ca moartea lui să fie
prezentată celor dragi ca pe o nuntă de proporții cosmice, acest aspect fiind redat prin intermediul
alegoriei: “Să le spui curat/ Că m-am însurat/Cu-o mândră crăiasă,/ A lumii mireasă”. Baciul
moldovean își amintește cu duioșie de măicuța sa, acesta fiind punctul culminant, momentul de
maxima tensiune a operei: “Dacă-i întâlni/ Măicuță bătrână,/ Cu brâul de lână,/ Din ochi
lăcrimând,/ Pe câmp alegând”. Personajul, simbolic, întruchipează atitudinea specifică a
poporului nostru: hărnicia, mândria, respectul față de părinți, comunicarea cu natura și atitudinea
senină a omului în fața morții. La nivel prozodic, versurile sunt cu măsură scurtă de 5-6 silabe, rima
este împerecheată, iar ritmul trohaic. Se remarcă utilizarea termenilor populari și a diminutivelor:
“cânii”, “paseri”, “ciobănei”, “fluieraș”, “fețișoara”, “măicuță”.
Toate aceste argumente prezentate conduc la concluzia că opera literară “Miorița”, culeasă
de Vasile Alecsandri, este o baladă populară românească reprezentativă pentru spiritualitatea noastră
deoarece prezintă întâmplări ieșite din comun, cu temă pastorală și cu încărcătură morală, personajul
prezentând însușiri excepționale și aflându-se în antiteză cu celelalte personaje.

CARACTERIZAREA DE PERSONAJ
Personajul literar este instanța narativă definitorie pentru genul epic, prezintă viziunea
autorului asupra temei literare care se transmite prin fapte, relații, vorbe și comportament.
Personajul literar este un tip uman semnificativ sau o individualitate cu trăsături fizice, morale sau
intelectuale distincte. La nivel expresiv, epitetele și inversiunile conturează în mod original
portretul personajului; comparațiile realizează analogii cu alter personaje, iar antiteza plasează
personajul în contrast cu alte personaje.
Modalități de caracterizare a unui personaj
- directe: - de narator, de alte personaje, autocaracterizarea;
-  indirecte: - prin gesturi, fapte, atitudini, gânduri, limbaj, nume;
- mediul în care se află sau din care provine;
- relațiile cu alte personaje.
Exprimarea opiniei despre atitudinea unui personaj dintr-un text epic
Definiție: exprimarea opiniei despre atitudinea unui personaj dintr-un text epic poate avea în vedere:
- statutul personajului în text;
- ipostaza în care apare acesta;
- pasiunile/ preocupările personajului care dezvăluie anumite trăsături de caracter;
- valoarea morală/ defectul pe care o/ îl ilustrează personajul;
- mesajul și sentimentele pe care le transmite autorul prin intermediul acestuia;
- procedeele stilistice folosite de autor în evidențierea unor trăsături;
- tipologia în care se încadrează personajul: visătorul/ambițiosul/ zgârcitul/ copilul răsfățat și
needucat/ aspirantul la o condiție superioară etc.
 Plan de caracterizare personaj pe text la prima vedere
Personajul este instanța naratorială prin intermediul căreia autorul textului epic sau dramatic
își exprimă viziunea despre lume, atitudinea față de aceasta, sentimentele sau ideile.
Personajul ................ (numele), din opera ............... (titlul), de ................ (numele autorului), este
creionat în text ............. (atât prin mijloace directe, cât și indirecte de caracterizare / prin mijloace
directe de caracterizare / prin mijloace indirecte de caracterizare).
Portretul acestuia se realizează atât prin mijloace directe, cât și indirecte, conturând atât
trăsături umane, cât și însușiri supranaturale. Caracterizarea directă se realizează prin ...............
(portret fizic, făcut de narator / de alte personaje / făcut prin autocaracterizare) .............. : (pentru
fiecare modalitate de caracterizare prezentată în text se va indica un citat ilustrativ).
Ca modalități de caracterizare indirectă se remarcă …………. (se vor enumera toate
modalitățile de caracterizare indirectă prezente în text: comportament / limbaj / mediu / /
vestimentație / nume etc). Comportamentul: .............. (citat / citate) sugerează .................. (ce
trăsătură de caracter sugerează fiecare citat). Prin limbaj: .............. (citat / citate) este scoasă în
evidență ............. (ce trăsătură de caracter scoate în evidență fiecare citat). Mediul în care trăiește
personajul .............. (citat / citate) trimite la ............. (la ce trăsătură de caracter trimite mediul în
care trăiește personajul). Vestimentația: .............. (citat / citate) trimite la ............. (ce trăsătură
de caracter conturează vestimentația). Prin intermediul numelui, autorul dorește să atragă atenția
asupra: ..........
(asupra cărei trăsături de caracter vrea să atragă atenția autorul prin intermediul numelui).
Ca urmare, personajul ............ (numele) reprezintă ................... (ce tipologie reprezintă, ce
teză vrea să susțină autorul prin intermediul acestuia, ce asemănări existăîntre personajul în
discuție și alte personaje din literatura română și universală etc.).

Model argumentare – Caracterizare de personaj din text studiat

Personajul este instanța naratorială prin intermediul căreia autorul textului epic sau dramatic
își exprimă viziunea despre lume, atitudinea față de aceasta, sentimentele sau ideile.
Personajul Prâslea din opera „Prâslea cel voinic și merele de aur”, de Petre Ispirescu, este
personajul principal al operei, apărând în toate momentele subiectului.
Portretul acestuia se realizează atât prin mijloace directe, cât și indirecte, conturând atât
trăsături umane, cât și însușiri supranaturale.
Chiar dacă tatăl său îl consideră prea tânăr și nepriceput: „Fugi d-aici, nesocotitule, frații
tăi cei mai mari și atâți oameni voinici și deprinși cu nevoile n-au putut face nimic, și tocmai tu,
un mucos ca tine, o să izbutească?”, așa cum o sugerează de altfel și numele, el își asumă cu
modestie misiunea de a păzi mărul de aur, încercare în care frații mai mari eșuaseră: „Eu nu mă
încumet a prinde pe hoți, ci zic că o încercare de voi face și eu, nu poate să-ți aducă niciun rău”.
Isteț și prevăzător: „Se duse, își luă cărți de cetit, două țepușe... Își alese un loc de pândă într-un
colț, pe lângă pom, bătu țepușele-n pământ și se puse între ele, așa cum să-i vină una dinainte și
alta la spate ...”, acesta reușește să-l rănească pe hoț. În plus, se dovedește viteaz și curajos,
înfruntându-i pe cei trei frați zmei care răpiseră trei fete de împărat: „Prâslea mai strânse o dată pe
zmeu de-i pârâi oasele... și-l trânti de îl băgă până la gât în pământ, și-i și tăie capul”, milostiv și
inimos, salvând puii zgipsoroaicei, dârz și tenace în atingerea scopului propus, acela de a se întoarce
pe tărâmul oamenilor. Cinstit și corect, dar și generos, mezinul îi iartă pe frații săi mai mari, care
doriseră „să-l piardă”: „Tată, eu îi iert” și lasă pedepsirea acestora pe seama Divinității: „Ieșiră
câte trei frați în curte, dinaintea palatului, aruncară săgețile în sus și, când căzură, ale fraților
celor mai mari căzură drept în creștetul capului și-i omorâră...”.
Pe lângă trăsăturile umane demne de un viitor împărat, Prâslea este învestit cu puteri
supranaturale, așa cum se întâmplă adesea în cazul eroului de basm: dovedește forță ieșită din
comun în timpul luptei cu zmeii, cunoaște graiul corbului și al făpturilor de pe celălalt tărâm, se
metamorfozează în pară de foc, transformă palatele zmeilor în mere, își taie o bucată din coapsă
pentru a hrăni zgipsoroaica.
Prin împletirea tuturor acestor calități se creionează un prototip, acel Făt-Frumos, eroul prin
excelență al basmului, proiecție în imaginar a idealurilor de bine, frumos și adevăr ale unui întreg
popor.
 SEMNIFICAȚIA TITLULUI UNEI OPERE EPICE
Titlul unei opere literare este un element sugestiv sau rezumativ care orientează lectura
cititorului, creând un orizont de așteptare. Element paratextual, titlul unei opere prefigurează
mesajul acesteia, ca o cheie de lectură.
El îndeplinește în textul epic mai multe roluri:
- poate indica tema, personajele, ideea centrală a textului;
- face trimitere la o anumită specie literară, Pastel, Idilă, Odă.
De exemplu, un grup nominal care indică un reper spațio-temporal anticipează caracterul
descriptiv (România pitorească); prezența unor elemente fantastice trimite la specia basmului (Făt-
Frumos din lacrimă); numele a două personaje animaliere sau obiecte anunță specia fabulei (Boul și
vițelul), numele unui personaj sugerează că acesta este subiectul operei (Ion) etc.
În funcție de structură, titlul poate fi:
a. sintetic – conține un singur termen;
b. analitic – este format dintr-un grup de cuvinte.
Din punct de vedere semantic, are sens: propriu sau figurat.
Nota bene!
Semnele de punctuație folosite în unele titluri dobândesc rol stilistic. De pildă, punctele de
suspensie sugerează ironia autorului (Dl. Goe…), semnul exclamării arată un îndemn, incitând la
aventură (Toate pânzele sus!), semnul întrebării stârnește curiozitatea sau ironia (Unde fugim de
acasă?) etc.
Anumite titluri sunt construite pe tehnica așteptării frustate, tehnică ce constă în crearea unui
orizont de așteptare ce nu coincide cu mesajul textului. Cititorul poate observa acest lucru după
terminarea lecturii textului respectiv.
Planul redactării compunerii
I. Introducere
 Indicarea elementelor care compun titlul. Structura titlului. Sens propriu sau figurat.
II. Cuprins
 Comentarea titlului, în funcție de structură și de procedeele artistice pe care le conține (dacă este
cazul).
 Punerea titlului în relație cu textul ca element anticipator sau nu.
 Identificarea termenilor din câmpul semantic dominant.
 Relevarea ideilor prezente în text și comentarea adecvată a cel puțin două figuri de stil și imagini
artistice.
III. Încheiere. Exprimarea opiniei personale asupra semnificației textului.

Cerință posibilă
Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți semnificația titlului
prin raportarea la fragmentul citat. În compunerea ta, trebuie:
- să ilustrezi relația dintre titlu și fragmentul citat;
- să evidențiezi două mijloace artistice prin care este susținută ideea sugerată de titlu;
- să respecți structura specifică tipului de compunere cerut;
- să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.

“Soarele asfințise; deasupra răsăritului, undeva, mai stăpânea încă rumeneala lui. Aburii
bălții începură a pluti pretudindeni pe luciul undelor. Și Delta cu profunzimi misterioase se întindea
până departe în jurul nostru, din colțul Acela de Dunăre veche. Umbra cucerea bolțile de sălcii și
cărările printer trestii. Apele acelea nesfârșite care domneau pretutindeni, într-un ținut întreg,
alcătuiau o stăpânire a necunoscutului și a tainei. De la mistrețul care dormitează pe plăvii, de la
lebedele și pelicanii care înspumează noaptea negrul ghiolurilor, până la popoarele de păsărele,
până la puzderia de pești, până la nesfârșitele miliarde de gângănii neștiute și nebănuite, - toate
trăiesc din apele acestea care au întins o bogată împărăție, care aduc nomolul plin de hrană din
munții și câmpiile depărtării. De mii și mii de ani, s-a plămădit aici ca într-o înfrigurare viața; și
lupta s-a desfășurat pentru o rază de lumină și pentru un fir de hrană din seninul de sus până la
fundul nomolului, jos.” (Mihail Sadoveanu – “Taine” - fragment)
Compunere model pe baza textului dat
Introducere
În opinia mea, titlul textului Taine de Mihail Sadoveanu este un element paratextual, o cheie
de interpretare, orientând lectura cititorului și conturând un orizont de așteptare. Este un titlu
sintetic, format dintr-un singur cuvânt cu valoare metaforică incluzând ideea eternului mister al
naturii. De asemenea, dat fiind că decorul descris este Delta Dunării, tărâm nou, ivit din ape, el face
trimitere și la mitul genezei.
Cuprins
În primul rând, fragmentul citat înfățișează imaginea unui asfințit în Deltă, loc de o
frumusețe sălbatică, desprins parcă din Rai. Tabloul este dominat de elemente ce sugerează misterul
și cuprinde, implicit, și atitudinea autorului, surprins de miracolele care îl înconjoară. Apa, ca
element primordial, simbol al vieții și al regenerării, constituie elementul cheie al descrierii.
Corelația dintre titlu și text este evidentă și la nivelul modului în care contemplatorul se
raportează la aceasta. În plan orizontal, ochiul nu poate cuprinde vastitatea împărăției acvatice
(“apele acelea nesfârșite care domneau pretutindeni”) și, tocmai de aceea, tot ceea ce ascunde
privirii este învăluit în mister (“alcătuiau o stăpânire a necunoscutului și a tainei”). Aceeași idee
este susținută și în plan vertical, atât deasupra apelor (“aburii bălții”), cât și în străfundurile ei
(“profunzimi misterioase”). Vietățile care animă Delta, lebede, pelicani, mistreți, păsări, pești și
gîngănii, par niște creaturi fabuloase ale acestei lumi. Mitul genezei este susținut în ultima parte a
fragmentului, autorul accentuând ideea că Delta este un tărâm nou clădit în timp, un tărâm în care
viața se naște perpetuu.
În al doilea rând, legătura dintre titlu și text se observă și la nivelul unor construcții care
conțin cuvinte din același câmp semantic cu cel din titlu (“profunzimi misterioase”, “stăpânirea
necunoscutului și a tainei”), dar și alte cuvinte și sintagme cu valențe stilistice care sugerează ideea
de taină, de necunoscut (“aburii”, “umbra”, “negrul ghiolurilor”, “gângănii neștiute și
nebănuite”, “puzderia de pești”, “munții și câmpiile depărtării”).
Încheiere
Așadar, titlul face trimitere la ideea că natura, în toată splendoarea și diversitatea formelor ei,
rămâne mereu o taină care incită ființa umană la cunoaștere și o farmecă mereu. Uimitoare sunt
aspectele naturii, indiferent de zona în care te afli, la șes, la deal, la munte sau la mare, fiecare loc
având un farmec aparte.
 MOTIVAREA APARTENENȚEI LA SPECIA SCHIȚĂ

Schița (it. schizzo) este o specie a genului epic, în proză, de mici dimensiuni, în care este
prezentat un fapt semnificativ din viața unui personaj.
Trăsături aplicate în compuneri!
 acțiunea este liniară și prezintă un instantaneu epic (un episod definitoriu pentru viața unuia sau
a mai multor personaje); naratorul poate fi subiectiv sau obiectiv;
 protagonistul este conturat în linii mari și are o însușire dominantă, întruchipând, de obicei, un
tip uman: copilul răsfățat, needucat, obraznic, elevul leneș etc.;
 timpul și spațiul sunt restrânse; numărul de personaje este redus;
 modul predominant de expunere este narațiunea, impletită cu dialogul și descrierea;
 faptele au un caracter verosimil, ele putând avea loc și în realitate.
Planul argumentării pentru conceptul operațional schiță
I. Introducere
 Definiție și trăsături. Încadrarea fragmentului în categoria de text.
II. Cuprins
 Operă epică. Prezentarea pe scurt a acțiunii. Coordonatele spațio-temporale restrânse
 Moduri de expunere. Personajul tipic
III. Încheiere
 Formularea concluziilor.

MOTIVAREA APARTENENȚEI LA SPECIA NUVELĂ

Nuvela (fr. nouvelle, it. novela) este specia genului epic în proză, de dimensiuni cuprinse
între schiță și roman, cu un conflict epic concentrat, interesul naratorului fixându-se asupra
personajului, surprins în evoluție, în mediul său de viață.
Trăsături aplicate în compuneri!
 autorul își exprimă în mod indirect ideile și sentimentele, prin intermediul acțiunii și al
personajelor, “vocea” care relatează întâmplările este naratorul;
 modul de expunere predominant este narațiunea ce alternează cu descrierea și dialogul;
 sunt prezenți indici spațio-temporali care conferă verosimilitate evenimentelor;
 are o construcție riguroasă, cu intrigă complexă;
 narațiunea se desfășoară liniar, cronologic, pe un singur fir epic;
 acțiunea dezvoltă o etapă din viața personajelor a căror personalitate se dezvăluie într-un
conflict puternic; interesul naratorului se focalizează asupra personajului și mai puțin pe acțiune;
 relațiile spațio-temporale sunt, de regulă, precizate, ceea ce conferă impresia de
verosimilitate, păstrând legătura cu realitatea;
 relatarea se realizează, de obicei, la persoana a III-a, din perspectiva unui narator
omniscient.
 II. GENUL LIRIC
Genul liric reunește operele literare în care autorul își exprimă subiectiv reflecțiile, ideile și
sentimentele, printr-un limbaj artistic expresiv care ia forma descrierii și a monologului. Numele
acestui gen literar vine din Grecia antică, lat. lyra, deoarece poeziile erau acompaniate de liră.
Trăsături aplicate în compuneri!
Eul liric este instanța poetică prin care se exprimă autorul, este vocea care împărtășește
cititorului viziunea poetului asupra unei teme. În funcție de intențiile poetului, acesta poate apărea în
diverse ipostaze: confesivă, contemplativă, reflexivă, interogativă, exclamativă, pasională, de
angajare etc. Alte ipostaze: îndrăgostitul, creatorul, contemplatorul, gânditorul, revoltatul,
căutătorul de ideal etc..
Eul liric se exprimă prin mărci lexico-gramaticale specifice: verbe, pronume și adjective
pronominale la persoana I și a II-a singular și plural, precum și anumite elemente ce subiectivează
discursul liric: interjecții, interogații retorice, exclamații, substantive în vocativ, verbe la imperativ.
În lirismul obiectiv accentul cade asupra realității exterioare, în poezia peisagistică.
Expresivitatea operei este rezultatul folosirii figurilor de stil și al imaginilor artistice.
Punctuația dobândește și ea valențe expresive.
Tema unei poezii reprezintă un aspect general al realității: copilăria, natura, dragostea,
destinul, călătoria, creația, geniul, timpul, cunoașterea; în vreme ce motivele sunt particularizări ale
temei: fereastra, lacul, pădurea, izvorul, stelele, soarele, plânsul, amintirea, toamna, trecerea
timpului etc. Motivele literare pot fi explicite (un cuvânt sau o sintagmă) sau implicite (sugerate
doar prin imaginile poetice). Un motiv care se repetă devine laitmotiv, concentrând semnificațiile
poeziei. Motivul literar este unitatea minimală care contribuie la construirea temei.
Titlul este un element paratextual prin care se identifică respectiva creație. Este reprezentat
sub forma unei unități lingvistice (cuvânt, sintagmă, propoziție) care indică prin sugestie, metaforă
sau simbol mesajul operei. Titlul este o cheie de lectură prin intermediul căreia descifrăm universul
ficțional al operei. Acesta poate indica tema, un motiv central sau specia.
Elementele de prozodie
Textul liric este structurat în versuri și strofe. Versul reprezintă un rând dintr-o poezie, care
poate să aibă înțeles deplin sau își poate completa sensul cu versurile următoare. Strofa reprezintă
un ansamblu de două sau mai multe versuri, definit prin unitate de sens. Tipuri de strofă:
monovers/monostih, distih, tertian/terțet, catren, cvinarie/cvintet, sextină, septină, octet, stofă
polimorfă.
Rima – reprezintă potrivirea armonioasă din punct de vedere acustic a silabelor de la sfârșitul
unor versuri; identitatea sunetelor de la sfârșitul a două sau mai multe versuri, începând cu ultima
silabă accentuată. Tipuri de rimă:
a) rima împerecheată – aabb;
b) rima îmbrățișată – abba;
c) rima încrucișată – abab;
d) monorima – aaaa;
e) versul alb, rima imperfectă și liberă.
Ritmul – reprezintă succesiunea regulată a unor silabe accentuate și neaccentuate.
Piciorul metric – unitatea ritmică formată dintr-un număr constant de silabe accentuate și
neaccentuate care se repedă în mod regulat, într-un vers; poate fi de două, trei sau patru silabe.
a) ritmul trohaic – alcătuit din două silabe, din care prima este accentuată, iar a doua este
neaccentuată (- -)
b) ritmul iambic – alcătuit din două silabe, din care prima este neacentuată, iar a doua
accentuată (- -)
c) amfibrahic – având trei silabe, prima și ultima neaccentuate (- - -)
d) anapest – ritm trisilabic cu primele două silabe neaccentuate(- - -)
e) dactil –picior metric trisilabic având prima silabă accentuată(- - -)
Măsura – numărul de silabe dintr-un vers.
Muzicalitatea este rezultatul elementelor de prozodie: rimă, ritm, măsură, refren.
Nota bene!
Specii literare lirice: doina, pastelul, idila, psalmul, elegia, meditația, poemul, arta poetică etc.
 Figurile de stil
Aliterația [fr. alliteration, repetarea aceleiași litere] - figură „Prin vulturi vântul viu vuia.”
de sunet care constă în repetarea consoanelor în silabe care se (G. Coșbuc, Nunta Zamfirei)
„Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de
succed, pentru obținerea unui efect auditiv, euforic. ploaie...” (M. Eminescu, Scrisoarea III)
Antiteza [lat. lit. antithesis] – figură de stil ce constă în „Vreme trece, vreme vine...”; „Ea –
alăturarea unui enunț, a unor semnificații opuse, care se pun un înger ce se roagă- / El un demon
reciproc în lumină pentru a evidenția contrastul. ce visează”. (M. Eminescu)
Asonanța [fr. assonance] – repetiția vocalei accentuate în „Cu ceața groasă oblojind copacii/
două sau mai multe cuvinte plasate în succesiune Coboară jos cerul ca o prelată”
(Marin Sorescu, Sonet)
Comparația [lat. comparatio, „asemănare, stabilire”] – „Ochii negri mi-au fost dragi/ Că-s
alăturarea a doi termeni, pe baza unei trăsături comune sau a frumoși ca și doi fagi”. (Folclor)
unei asemănări, pentru a-l evidenția pe primul prin „Toamna prin văzduh adie/ Ca un
intermediul celui de-al doilea (apar adverbe ce semnifică zbor de libelulă”. (George
asemănarea între comparat și comparand: ca, precum, cum). Topîrceanu)
Personificarea este figura de stil prin care lucrurilor, „Îmi cade cerul în genunchi”
obiectelor li se atribuie însușiri umane. Ea se evidențiază prin (Marin Sorescu, Lumina dată)
folosirea cuvintelor care exprimă acțiuni, sentimente, atitudini „Iar padurea lin suspină...”
sau calități umane. (Mihai Eminescu)
Alegoria [fr. Allegorie - „desfășurare a închipuirii”] este un „Dintre sute de catarge / Care lasă
procedeu literar, constând în exprimarea unei idei abstracte malurile, / Câte oare le vor sparge /
prin mijloace concrete; altfel spus, este o amplă metaforă ce vânturile, valurile?” – alegoria
permite un transfer din planul abstract/ profund al perisabilității existenței umane
înțelesurilor într-un plan de suprafață, figurativ. (M. Eminescu)
Epitetul [gr. epitheton, „cuvânt adăugat”] – figură de stil „Iubite înger scump”, „Suferință tu,
prin care se atribuie însușiri neobișnuite, originale unui dureros de dulce”(Mihai Eminescu)
obiect, fenomen sau acțiune. La nivel gramatical, epitetul „...e un ger amar, cumplit!” (V.
poate fi un adjectiv, un adverb, un substantiv, un verb; există Alecsandri); „Domnișoară / De
epitete ornante, cromatice, personificatoare. cristal și scorțișoară”(T. Arghezi)
Interogația retorică [lat. interogatio, „întrebare”] – figură „Unde ești, copilărie,/ Cu pădurea
de stil realizată sub forma unei/ unor întrebări de la care nu se ta cu tot?”
așteaptă un răspuns, darprin intermediul căreia/ cărora se (Mihai Eminescu, O rămâi...)
transmit o idee, o supoziție, o atitudine.
Hiperbola [fr. hyperbole] – figură de stil ce constă în „Vodă-i un munte” (G. Coșbuc)
exagerarea, prin amplificare sau diminuare, a unei trăsături /a „Pe pământ lor li se pare că se
unui / obiect. naruie tot cerul”(M. Eminescu)
Metafora [gr. metaphora, „transport, metaforă”] – figură de „Cartea mea-i, fiule, o treaptă”
stil care constă în denumirea unui obiect prin altul, pe baza (Tudor Arghezi, Testament)
unei analogii. Este o comparație din care lipsește elementul “Soarele, lacrima Domnului/ Cade
de legătură (ca, precum, asemenea); prin urmare se produce o în mările somnului” (L. Blaga)
echivalare, o identitate între cei doi termeni alăturați. “Vibrau scântei de vis… noian de
Considerată simbolul poeziei, are mare forță plastică. negru”(George Bacovia)
Oximoronul [gr. oxys, „înțepător, picant” și gr. moros, „suferință tu, dureros de dulce” ;
„prostănac, năuc” ] –constă în asocierea în aceeași sintagmă „bulgări fluizi” (Mihai Eminescu,
a doi termeni ce exprimă noțiuni contradictorii. Odă [în metru antic])
Inversiunea [fr. inversion, lat. inversio] – figură de stil care „Dulcele, ce începu/ cântecul l-auzi
constă în schimbarea topicii obișnuite a enunțului pentru a și tu?”(L. Blaga, Ceas de vară)
accentua un anumit cuvânt, o idee, o însușire „Dragu-mi era satul nostru, cu
Ozana cea frumos curgătoare”I. C.
Repetiția [fr. repetion, lat. repetitio] –reluarea unui cuvânt „ O, ramâi, rămâi la mine, ”; „Anii
sau a unui grup de cuvinte pentru a evidenția aspecte ale tăi se par ca clipe, / Clipe dulci se
obiectelor sau acțiunilor, ori pentru a întări o impresie. par ca veacuri”. (M. Eminescu)
Enumerația – înșiruirea unor termeni pentru accentuarea „Nu era azi, nici mâine, nici ieri,
ideii exprimate sau sublinierea aspectelor descrise. nici totdeauna” (Mihai Eminescu)
 MOTIVAREA APARTENENȚEI LA GENUL LIRIC

Exemplu de argumentare a apartenenței la genul liric

Genul liric este categoria care cuprinde toate operele literare în versuri în care autorii își
exprimă în mod direct gândurile și sentimentele cu ajutorul imaginilor artistice și al figurilor de stil,
textul fiind organizat în versuri.
În opinia mea, poezia „...............” scrisă de .............. aparține genului liric deoarece
întrunește caracteristicile acestei categorii literare.
În primul rând, eul liric își face simțită prezența prin intermediul mărcilor lexico-
gramaticale: ................... . Discursul liric impresionează prin simplitatea și foța poetului de a crea
imagini artistice de mari emoții. În imaginea artistică de tip (auditiv / vizual / dinamic) „...............”
construită prin / realizată prin / constituită din (figura de stil) sugerează / exprimă / aduce în prim-
plan (frumusețea cadrului natural / sentimentul de admirație ce-l cuprinde pe eul liric / trecerea
ireversibilă a timpului / sentimente de nostalgie, bucurie, tristețe, iubire / comuniunea strânsă
între om și natură). Această imagine artistică se împletește cu cea de tip (aici trebuie povestit
despre o altă imagine artistică față de cea de dinainte).
În al doilea rând, eul liric aflat în ipostaza de .............. transmite în mod direct gândurile și
sentimentele de ............. față de ................... . Modul de expunere este descrierea care se realizează
cu ajutorul grupului nominal adjectiv – substantiv .......................... .
În concluzie, am demonstrat apartenența poeziei „...............” la genul liric prin trăsăturile
mai sus menționate.

Model de argumentare pe text studiat

Introducere
Opera literară Emoție de toamnă de Nichita Stănescu este un text liric, deoarece trăirile și
ideile autorului sunt transmise în mod direct. Expresivitatea textului este accentuată de prezența
limbajului și a punctuației expresive. Textul liric are, de asemenea, o structură specifică.
Cuprins
Un prim argument se referă la prezența mărcilor specifice eului liric încă din incipitul
textului, utilizarea persoanei I singular a pronumelui personal „-mi” și a verbelor de persoana I: „mă
apropii” și „tac” confirmă acest aspect. Monologul liric de tip confesiv conturează un univers
metamorfozat conform sentimentelor eului liric, încadrând creația în categoria lirismului de tip
subiectiv. Tema iubirii se îmbină cu tema naturii sugerând teama eului liric de a pierde legătura de
iubire, fapt ce duce la transferul sentimentelor către exterior pe care îl transfigurează: „Să-mi
crească aripi”. Anumite motive contribuie la construirea celor două teme, cum ar fi: umbra,
copacul, aripile, toamna, luna etc.
Al doilea argument constă în prezența limbajului poetic expresiv, așa cum se reflectă în
textul-suport. Această poezie este o metaforă ce sugerează ideea că sentimentul de dragoste se poate
spulbera, ilustrare a efemerității condiției umane. Încă din titlul textului, substantivele „emoție” și
„toamnă” sunt utilizate cu sens figurat, anticipând starea de dezamăgire a eului liric, generată de
perisabilitatea iubirii. Chinul lăuntric duce însă la crearea operei artistice: „Și-atunci mă apropii de
pietre și tac,/ iau cuvintele și le-nec în mare”. Astfel, creația artistică este singura capabilă să prefacă
artistic realitatea, idee reflectată de ultimele două versuri: „Șuier luna și o răsar și o prefac/ într-o
dragoste mare”. În plus, elementele de versificație, rima variată (împerecheată – în strofa de șase
versuri, încrucișată - în strofa catren), iar măsura inegală a versurilor (între 7 și 15 silabe) conturează
un ritm grav, apăsător, în concordanță cu sentimentele transmise. Măsura inegală, numărul variat de
versuri în strofe și prezența ingambamentului sunt modalități moderne de prozodie.
Concluzie
Poezia Emoție de toamnă de Nichita Stănescu este o creație lirică deoarece, prin „vocea”
eului liric, autorul își exprimă diversele sentimente legate de condiția efemeră a iubirii.
Expresivitatea se realizează prin intermediul figurilor de stil și al punctuației și elementele de
versificație susțin încadrarea textului-suport în categoria operelor aparținând genului liric.

MOTIVAREA APARTENENȚEI LA SPECIA PASTEL

 Pastelul este o specie a genului liric, în versuri, în care este prezentat un peisaj sau un tablou,
anotimpuri sau momente ale zilei, cu ajutorul imaginilor artistice și al figurilor de stil, prin
intermediul căruia se transmit sentimentele eului liric aflat în stare contemplativă.
Trăsături aplicate în compuneri!
 este un text cu caracter descriptiv (descrie un peisaj din natură sau din interior), principalul mod
de expunere fiind descrierea, care se realizează cu ajutorul grupului nominal substantiv-adjectiv;
termenul de “pastel” desemnând, în pictură, un peisaj realizat în creion moale, catifelat, ușor
colorat; sunt frecvente imaginile cromatice – vizuale, olfactive, auditive sau cinetice (2-3 ex. );
 perspectiva descrierii este prezentată la început din plan îndepărtat, iar pe parcurs privirea eului
liric se îndreaptă către detalii; (2-3 ex. );
 tabloul descris generează emoții, gânduri și trăiri celui care îl contemplă, lirismul subiectiv este
predominant, prin ;
 eul liric, aflat în ipostaza de contemplator, își transmite în mod direct gândurile, ideile și
sentimentele de …….. față de ……………; ipostaza contemplative este completată de una
reflexive sau confesivă;
 în poezia de tip pastel este dominată de culoarea ……….., redată prin intermediul epitetelor
cromatice (2-3 ex. );
 tema de fond a pastelului – natura – se află frecvent în corelație cu alte teme și motive precum
trecerea timpului, copilăria, iubirea, creația, călătoria, visarea, amintirea etc.
Pastelul - Model argumentare pe text la prima vedere
În opinia mea, opera „................” (titlul), de …………… (numele autorului), este un
pastel, specie a genului liric în versuri, în care este descris un tablou în natură, în culori calde, față
de care sunt exprimate impresiile și sentimentele autorului.
În primul rând, apar mărci lexico-gramaticale ale prezenței eului liric: verbe la persoana I:
………… (exemple) / ale relației eu liric - interlocutor ………… (exemple) iar autorul popular
creează imagini artistice vizuale …………. (exemple) / auditive ………… (exemple) / olfactive
………… (exemple), cu ajutorul figurilor de stil: …………… (numirea a trei-patru figure de stil
diferite, ilustrate cu ajutorul citatelor).
În al doilea rând, textul este o descriere, deoarece se remarcă numeroase substantive și
adjective: …………… (exemple din text) și puține verbe, majoritatea de stare: ...(exemple din text).
În plus, această descriere a unui tablou din natură, în culori calde, surprins în …….. (în ce
anotimp sau moment al zilei este surprins, cu prezentarea unui camp semantic, care justifică
afirmația), se creionează în versuri, având o structură ………………. (de X strofe sau astrofizică),
măsura scurtă / lungă, egală/ inegală de …………..silabe, rimă ………… și ritm ………..
În concluzie, trăsăturile prezentate justifică încadrarea textului-suport în specia pastel.
Pastelul - Model argumentare pe text studiat
În opinia mea, opera „Iarna”, de Vasile Alecsandri, este un pastel, specie a genului liric în
versuri, în care este descris un tablou în natură, în culori calde, față de care sunt exprimate impresiile
și sentimentele autorului.
În primul rând, apar mărci lexico-gramaticale ale prezenței eului liric: ale relației eu liric -
interlocutor interjecția „iată”, iar poetul creează imagini artistice vizuale „lungi troiene
călătoare”, „soarele...se prevede printre nori”, „se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum”,
și auditive „voios răsună clinchete de zurgălăi”, create cu ajutorul figurilor de stil: epitetul dublu:
„(soarele) rotund și palid”, epitete în inversiune: „cumplita (iarnă)”, „mândra (țară)”, „doritul
(soare)”, metaforele: „troiene călătoare”, „ai țării umeri dalbi”, „zale argintie”, comparațiile:
„fulgii – ca un roi de fluturi albi”, „soarele – se prevede printre nori ca un vis de tinerețe printre
anii trecători”, „plopii – ca fantasme albe”.
În al doilea rând, textul este o descriere, deoarece se remarcă numeroase substantive și
adjective: „cumplita iarnă”, „norii de zăpadă”, „lungi troiene călătoare”, „flori de gheață”, „anii
trecători”, „întinderea pustie”, „satele perdute sub clăbucii albi de fum”, și puține verbe,
majoritatea de stare: „se îmbracă”, „se prevede”, „se văd”, „încetează”.
În plus, această descriere a unui tablou din natură, în culori calde, surprins în anotimpul
preferat al autorului, iarna („norii de zăpadă”, „fulgii zbor”, „Ziua ninge, noaptea ninge...”, „tot e
alb...”, „Iat-o sanie ușoară”,), se creionează în versuri, având o structură de patru catrene (,
măsura lungă, egală, de 16 silabe, rimă împerecheată și ritm trohaic.
În concluzie, trăsăturile mai sus prezentate justifică încadrarea textului-suport în specia
pastelului.
Text-suport: Iarna de Vasile Alecsandri
Structura Redactarea compunerii model
Introducere Pastelul este o specie a genului liric în care este prezentat un tablou de natură, o
priveliște sau un moment al unui anotimp, prin intermediul căruia sunt transmise
sentimentele eului liric aflat în stare contemplativă, cu ajutorul mijloacelor
artistice expressive. Termenul a fost împrumutat din artele plastice, unde
denumește un desen în culori calde, lipsite de stridență.
Opera literară Iarna de Vasile Alecsandri este un pastel, deoarece prezintă
particularitățile acestei specii literare, atât la nivelul formei cât și al conținutului.
Cuprins În primul rând, textul are un caracter descriptiv ce prezintă, prin intermediul
descrierii literare, un tablou de natură hibernal, constituit pe trei planuri: terestru
(câmpuri), cosmic (văzduh) și uman (copiii cu săniile).
La nivel compozițional, textul cuprinde două secvențe lirice: partea întâi –
primele trei strofe – panorama naturii potopite de zăpadă, iar a doua – revenirea la
viață, peisajul fiind însuflețit de apariția soarelui și de prezența omului. Privirea
eului liric este, mai întâi, orientată spre o imagine de ansamblu (țara, satele),
pentru ca apoi să se concentreze pe detalii semnificative (roi de fluturi albi). Dacă
prima secvență surprinde monotonia iernii, zăpada uniformizând totul (Tot e alb,
Procedee pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare), în final apare o imagine ce dă viață
stilistice tabloului, aducând o ușoară notă de optimism: Iat-o sanie ușoară. Soarele
specific: figuri strălucește din nou și dezmiardă oceanul de ninsoare, în timp ce sunetul
de stil și zurgălăilor sugerează plăcerea unei plimbări cu sania într-o zi frumoasă de iarnă.
imagini În al doilea rând, poetul percepe realitatea în mod subiectiv, filtrând ceea ce
artistice vede prin sensibilitatea sa. Eul liric contemplator își exprimă sentimentele de
nostalgie generate de tabloul contemplat, prin intermediul mijloacelor expresive.
Grupul Astfel, la nivel stilistic, predomină epitetele cu rol descriptiv (rotund și palid,
nominal argintie), ce accentuează atmosfera de calm și liniște a tabloului, iarcomparația
se prevede […]/ ca un vis de tinerețe sugerează dorința de a reveni în trecut.
Cromatica este dominate de alb, cuvânt-cheie, redată la nivel stylistic prin epitete
Ilustrarea cromatice (fantasme albe, clăbuci albi), ce conferă tabloului o notă de
acestor luminozitate. Metafora din secvența soarele dezmiardă oceanul de ninsoare
trăsături crează o imagine vizuală de mare profunzime, sugerând nemărginirea. La nivelul
imaginilor artistice predomină cele vizuale (se prevede printre nori, întinderea
pustie), dar în final apare și una auditivă (clinchete de zurgălăi). La nivel
morfologic, se remarcă cu precădere grupul nominal (norii de zăpadă, țurțuri
lucitori etc), iar verbele (zbor, plutesc) conferă dinamism.
Încheiere În concluzie, pe baza argumentelor prezentate, se poate afirma că textul dat este
un pastel, ce redă, prin mijloace expresive, înfiorarea poetului față de spectacolul
naturii hibernale, generatoare de melancolie, peisajul îndemnându-l să mediteze la
trecera ireversibilă a timpului.

 MOTIVAREA APARTENENȚEI LA SPECIA DOINĂ

Doina este specia genului liric în versuri, specifică poporului nostru, în care sunt exprimate
puternice și variate sentimente de dor, de jale, de tristețe, de înstrăinare, de regret față de anumite
împrejurări ale vieții, proiectate într-un mediu rural și pastoral sau arhaic etc.
Trăsături aplicate în compuneri!
 se deschide cu o formulă tipică, aceasta se poate relua și pe parcursul textului, cu rol stilistic
(“Foaie verde…”, “Foicică de rogoz”, “Foicică de sulfină”), accentuând caracterul tradițional al
speciei;
 temele obișnuite ale doinei populare sunt iubirea, libertatea, dreptatea, înstrăinarea, trecerea
timpului, comuniunea omului cu natura, singurătatea;
 cuprinde motive literare folclorice specifice creației populare ca: motivul codrului, al haiducului,
motivul dreptății, având ecou sensibil al celor mai profunde trăiri omenești cu rezonanță în
lumea arhaică a satului românesc etc;
 discursul liric devine o confesiune lirică, exprimând sentimentele poetului anonim;
 prezența eului liric este dovedită de folosirea substantivelor în vocative, interjecții, exclamații și
a dativului etic (-mi);
 autorul anonim apelează la un limbaj artistic sugestiv, prin intermediul imaginilor artistice și al
figurilor de stil; repetiția și metafora sunt figurile de stil predominante, fără a fi excluse și
celelalte;
 apar multe epitete în inversiune, diminutive și cuvinte din registrul popular;
 elementele de prozodie contribuie la crearea muzicalității. În acest sens, ritmul este trohaic, rima
împerecheată / imperfectă / monorimă, iar versurile sunt scurte cu măsură de 7-8 silabe;
 la nivelul structurii, apar simetria compozițională și paralelismul sintactic, care asigură operei
echilibrul discursiv;
 mesajul operei are o mare putere de generalizare, în funcție de sentimentul dominant față de
anumite aspecte ale vieții, doinele sunt: de haiducie, de cătănie, de dragoste, de dor, de
înstrăinare, de noroc, de jale etc;
 vocabularul poetic este impregnate cu termini și expresii populare, cu arhaisme și regionalism
specific zonei în care a fost create.
Tipologie:
1. doina populară - prezintă trăsăturile unei creații folclorice: autor anonim și colectiv, caracter
oral, tradițional și sincretic (poate fi însoțită de o melodie potrivită);
2. doina cultă – în această situație, autorul preia și transformă, în funcție de viziunea artistică
proprie, unele elemente din opera populară.

Doina - Model argumentare pe text la prima vedere

În opinia mea, opera „ ...................”, de ………………….., este o doină, specie a genului
liric în versuri, aparținând literaturii populare, creație anonimă, orală, colectivă și sincretică, în care
sunt exprimate sentimente profunde.
În primul rând, apar mărci lexico-gramaticale ale prezenței eului liric: verbe la persoana I:
………… (exemple) / ale relației eu liric - interlocutor ………… (exemple) iar autorul popular
crează imagini artistice vizuale …………. (exemple) / auditive ………… (exemple) / olfactive
………… (exemple), cu ajutorul figurilor de stil: …………… (numirea a trei-patru figure de stil
diferite, ilustrate cu ajutorul citatelor).
În al doilea rând, sentimental dominant este cel de …………. (ce sentiment predomină),
fiind vorba, deci, despre o doină …………….. (ce tip de doină reprezintă textul-suport), așa cum o
sugerează și construcțiile ……………… (prezentarea construcțiilor din câmpul semantic al
sentimentului dominant). În plus, în text se remarcă elemente specifice operei de factură populară:
……………. (elemente de versificație, de vocabular popular, de oralitate a stilului).
În concluzie, trăsăturile mai sus prezentate justifică încadrarea textului-suport în specia doinei.

Doina - Argumentare pe text studiat

În opinia mea, opera „Măi bădiță, floare dulce” este o doină, specie a genului liric în
versuri, aparținând literaturii populare, creație anonimă, orală, colectivă și sincretică, în care sunt
exprimate sentimente profunde.
În primul rând, apar mărci lexico-gramaticale ale prezenței eului liric: verbe la persoana I:
„aș găsi”, „aș duce” și forme pronominale la persoana I: „la noi”, „ (inimii) mele”, iar autorul
popular crează imagini artistice vizuale „te-aș răsădi-n grădină”, „te-aș face stog în prag” cu
ajutorul figurilor de stil: metaforele „floare dulce”, „morișca de argint și paralelismul sintactic: „ Și
te-aș îmblăti cu drag/ Și te-aș măcina mărunt”.
În al doilea rând, sentimentul dominant este iubirea, fiind vorba, deci, despre o doină de
dragoste, așa cum o sugerează și construcțiile: „bădiță, floare dulce”, „te-aș îmblăti cu drag” , „te-
aș da inimii mele”.
În plus, în text se remarcă elemente specifice operei de factură populară: …………….
elemente de versificație: structura astrofică, monorima, măsura scurtă de 4-8 silabe, ritmul trohaic;
elemente de vocabular popular: diminutivul cu valoare afectivă: „bădiță”, „stog”, „te-aș
îmblăti”, „să se stâmpere”, „jele” și de oralitate a stilului: construcția în cazul vocativ: „floare
dulce”, formele pronominale la persoana a II-a: „te(-aș răsădi)” și punctele de suspensie din final.
În concluzie, trăsăturile mai sus prezentate justifică încadrarea textului-suport în specia
doinei.
  SEMNIFICAȚIA TITLULUI UNEI OPERE LIRICE
Titlul unei opere literare este un element sugestiv sau rezumativ care orientează lectura
cititorului, creând un orizont de așteptare. Element paratextual, titlul anticipează semnificațiile
textului liric, atrăgând atenția prin sonoritate sau ineditul exprimării.
În textele lirice, titlul îndeplinește mai multe roluri:
 anticipează tema, motivele centrale și starea dominantă a eului liric;
 face trimitere la o anumită specie literară. De pildă, o secvență ce conține coordonatele spațiale
sau temporale anunță un text descriptiv și specia pastelului (Noapte de vară); o anumită structură
poetică anticipează arta poetică (Cuvânt, Iambul) etc.;
 poate avea sens propriu (Dimineața) sau figurat (Minune);
 este în strânsă relație cu textul, susținând mesajul acestuia.
Titlul se poate clasifica după următoarele criterii:
I. După structură: - sintetic – alcătuit dintr-un singur cuvânt;
- analitic – alcătuit din două sau mai multe cuvinte.
II. După relația cu textul: - denotativ/ obiectiv, cu sens propriu, ușor de identificat;
- conotativ/ subiectiv, cu sens figurat, sugerând anumite aspect.
III. După modul în care se reflectă în text:
- interior, când titlul se reia în cadrul textului;
- exterior, când cuvintele din titlu nu se regăsesc în operă.
IV. După capacitatea de a reflecta semnificații:
- transparent, când fixează explicit elementele textului;
- metaforic sau simbolic, transmițând prin sugestie sau analogie elementele esențiale.
Titlurile transparente pot controla cadrul spațio-temporal al creației, pot indica numele
personajului central al unei opere epice/ dramatice; pot indica temă/ motiv central / idee poetică sau
pot denumi specia din care fac parte.
Titlurile simbolice sau metaforice pot face referiri la sentimente, trăiri, atmosferă, o
experiență semnificativă sau atitudinea eului poetic.
Semnificația titlului
Titlul este un prag al prelecturii ce anticipează intenția autorului anunțând tema poeziei.
Titlul poeziei…….. scrisă de ………… este unul sugestiv aflat în strânsă legătură cu întreg
conținutul textului.
Acesta este format, din punct de vedere morfologic, din … (specificați părțile de vorbire și
semnele de punctuație sau ortografie) și din punct de vedere stilistic …….. (precizez figura de stil).
Tema poeziei o constituie ……… (natura, iubirea, timpul) fapt sugerat chiar de titlu. Pe tot
parcursul discursului liric se întâlnesc termeni care fac parte din câmpul lexical al …… (al naturii,
al iubirii, al timpului) (exemple de cuvinte).
Un rol important în sesizarea semnificației titlului îl constituie imaginile artistice și figurile de stil
(2 – 3 imagini artistice).
Titlul este un element de compoziție încărcat cu semnificații, un veritabil liant între spațiul
receptării și universul ficțiunii artistice.

Planul redactării compunerii

I. Introducere. Indicarea elementelor care compun titlul.
 Folosirea titlului cu sens propriu sau figurat.
II. Cuprins
 Comentariile titlului în funcție de structură și de procedeele artistice pe care le conține (dacă este
cazul).
 Punerea titlului în relație cu textul ca element anticipator.
 Relevarea ideilor prezente în text și comentarea adecvată a cel puțin două figure de stil și
imagini artistice.
 Structura specifică textului liric; precizarea și comentarea elementelor de versificație (ritm, rimă,
măsură).
III.  Încheiere. Exprimarea opiniei personale asupra semnificației textului.

Model de compunere:
 Structura Redactarea compunerii model
compunerii
Introducere Titlul este un element sugestiv sau rezumativ care orientează lectura
creând un orizont de așteptare cititorului. Titlul operei literare “Noapte de
iarnă” de George Topârceanu anticipează în textul de față tema naturii,
motivele central (iarna, zăpada, streșinile), precum și trăirile eului liric, de
încântare și de nostalgie în același timp.
Cuprins În primul rând, din punct de vedere structural, titlul este analitic, fiind
alcătuit din două substantive nearticulate, unul în nominativ, iar celălalt în
Structură acuzativ. Acestea au sens propriu și fixează elementele temporale ale unui
cadru nocturn hibernal, ceea ce conferă poeziei aspectul unui pastel. Eul liric
Sens propriu își exprimă sentimentele de admirație în fața spectacolului inegalabil al
naturii zugrăvite.
Tablou din natură Relația dintre textul poetic și titlu este foarte strânsă, fapt vizibil prin
prezența a numeroși termini din câmpul lexical al iernii (“promoroacă”,
Eul liric în stare “zăpadă” etc.), dar și a procedeelor artistice variate, care susțin mesajul
contemplativă poetic. Textul debutează astfel cu o imagine vizuală realizată printr-o
metaforă, “Cad din cer mărgăritare”, ce pune în antiteză strălucirea ninsorii
Procedee artistice cu liniștea orașului adormit în întuneric.
și comentarea a Personificarea este și ea prezentă în mai multe secvențe lirice: “plopii…
două dintre acestea stau de veghe, iarna tristă-mbracă/ streșinile somnoroase” etc., accentuând
atmosfera de basm a cadrului. Poezia dobândește încărcătură afectivă și prin
Ilustrarea acestor punctuație: exclamația susține bucuria eului liric, iar punctele de suspensie
trăsături. conferă un caracter meditativ versurilor.
Incheierea Așadar, titlul poeziei configurează un tablou nocturn de iarnă plin de farmec,
fiind strânsă relația cu conținutul de idei.

EXPRIMAREA OPINIEI DESPRE MESAJUL / SEMNIFICAȚIA UNUI

TEXT LIRIC
Exprimarea opiniei despre mesajul / semnificația unui text liric poate avea în vedere:
- tema textului: dragostea, natura, timpul, creația, condiția poetului etc.;
- caracterul versurilor: confesiv, descriptiv, reflexiv, de artă poetică;
- atitudinea poetului față de temă: admirație, melancolie, regret, nemulțumire, revoltă, sarcasm,
resemnare etc;
- structura discursului liric în funcție de mai multe planuri: exterior/interior, trecut/prezent etc.;
- ipostazele în care apare eul liric: îndrăgostitul, revoltatul, căutătorul unui ideal, artistul,
contemplatorul etc.;
- atmosfera care se degajă din poezie: familiară/ stranie/ monotonă/ apăsătoare/ feerică/ tensionată/
meditativă/ sumbră/ gravă/ elegiacă etc.;
- specia literară în care se încadrează textul: pastel, doină, imn, odă, idilă, meditație, artă poetică
etc.;
- modurile de expunere prin care se transmite mesajul poetic, descriere, dialog, monolog,
confesiune;
- analiza textului la diverse niveluri:
a) fonetic (repetarea unor sunete, aliterația, asonanța, elemente de versificație);
b) morfologic (modurile și timpurile verbului, părți de vorbire folosite cu rol expresiv);
c) lexical (câmpurile lexicale dominante, între care se pot stabili diverse relații);
d) stilistic (procedeele artistice variate ce susțin mesajul poetic: figuri de stil, imagini artistice).

Cerință posibilă:
Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să-ți exprimi opinia despre
mesajul/ semnificația textului liric citat. În compunerea ta, trebuie:
- să-ți exprimi un punct de vedere pertinent;
- să-ți susții opinia prin două argumente potrivite, pe baza textului;
- să respecți structura specifică tipului de compunere cerut;
- să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.
Model de compunere:
Introducere
În opinia mea, opera literară Crăiasa din povești de Mihai Eminescu este o creație lirică de o
mare sensibilitate și profunzime artistică, ce susține ideea că dragostea poate fi o cale de reintegrare
a ființei umane în univers.
Cuprins
În primul rând, discursul liric este organizat pe două planuri, care corespund celor două teme
predilecte din lirica eminesciană: planul exterior, al naturii și cel interior, sufletesc, al iubirii. Titlul,
prag simbolic spre lumea operei, este o metaforă sugestivă care face trimitere la o ființă imaginară,
plină de farmec, specifică basmului, prin care este accentuată delicatețea iubitei. Mesajul poetic se
conturează încă din primele strofe ale textului. Astfel, imaginarul eminescian armonizează
elementele naturii terestre: lacul, florile, câmpia, trestiile, cu cele astrale nocturne, conturând un loc
magic prin intermediul căruia îndrăgostitul trece într-un alt plan de existent, în mit. Atmosfera este
una romantic prin excelență: “Și anină-n haina nopții/ Boabe mari de piatră scumpă”. Imaginea
lacului “pe care norii/ Au urzit o umbră fină” sugerează un spațiu ocrotitor, în care există
numeroase elemente cu efect hipnotic: “bulgări de lumină”, “unda fermecată”, “lacul vrăjit” etc.
Foșnetul frunzelor și sunetul apei conturează un topos aparte, care izolează cuplul de restul lumii.
Natura pare o întruchipare a principiului feminine.
În al doilea rând, poezia trezește sentimente de încântare prin imaginea iubitei, realizată
prin motivul oglindirii, care este reflectată de razele astrului nopții: “Ea se uită…Păru-i galben,/
Fața ei lucesc în lună,/ Iar în ochii ei albaștri/ Toate basmele s-adună”. Portretul schițat este un
prototip al feminității din lirica eminesciană, plin de candoarea poveștilor, simbol al purității. Lumea
reală se împletește cu cea imaginară, aici personajele din basmele populare, Sfânta Miercuri și
Sfânta Vineri, conferind o notă fabuloasă. Repetiția epitetului “vrăjit”: “vrăjit de mult e lacul”și
“vrăjiți sunt tradafirii” amplifică magia tabloului. Finalul poeziei sugerează integrarea omului în
natură prin inocență și iubire. Aliterațiile și asonanțele: “Lângă lac”, “Neguri albe, strălucite/
Naște luna argintie,/ Ea le scoate peste ape,/ Le întinde pe câmpie” contribuie la crearea
muzicalității versurilor, susținute și de elementele de prozodie: măsura de opt silabe, rima
încrucișată și ritmul trohaic.
Încheiere
În concluzie, opera literară Crăiasa din povești de Mihai Eminescu crează într-o idilă cu
elemente de pastel, un tablou plin de vrajă cu elemente fabuloase, sugerând armonia ce se poate
stabili între om și natură.

III.  GENUL DRAMATIC
 Genul dramatic reunește totalitatea textelor operelor literare organizate în acte și scene,
scrise sub formă de dialog sau monolog și destinate reprezentării scenice. În operele dramatice
personajele comunică în mod direct, într-un cadru artistic asigurat de lumini, decor, costume și
muzică, iar intervențiile autorului se realizează în didascalii.
Trăsături aplicate în compuneri!
Autorul își exprimă în mod indirect ideile și sentimentele, prin intermediul acțiunii și al
personajelor; intervențiile autorului apar în indicații scenice sau didascalii, așezate între paranteze,
prin care se fac precizări despre decor, relațiile dintre personaje, starea lor interioară etc.
Didascaliile oferă informații despre decor, lumini, atmosferă, starea sufletească, mimica și
gesturile personajelor, acestea fiind destinate regizorului în vederea montării spectacolului sau
actorilor în vederea jocului scenic.
Modul predominant de expunere este dialogul care alternează cu monologul sau descrierea.
Acțiunea operei dramatice se caracterizează prin concizie temporală și spațială pentru a
putea fi redată pe scenă. Acțiunea este declanșată de conflictul dramatic, ce constă în confruntarea a
două sau mai multe personaje, idei și situații. Conflictul este puternic în tragedie și drama, iar în
comedie este superficial.
Textul este structurat în acte, scene și tablouri. Actul permite schimbarea planului acțiunii
iar scenele au la bază interacțiunea dintre personaje. Tablourile marchează schimbarea decorului
sau trecerea timpului. La începutul operei se află lista cu personaje și rolul lor în cadrul piesei, iar
înaintea fiecărei replici este precizat numele personajului care o rostește.
Costumele și decorul reprezintă un cod visual reprezentând epoca în care se petrece
acțiunea sau un mijloc de caracterizare. Ca artă sincretică, teatrul îmbină literatura, muzica, dansul și
picture.
Specii dramatice: comedia, tragedia, drama, vodevilul, feeria, tragi-comedia, drama de idei,
drama-parabolă, drama de tip mitic, teatrul absurdului etc.

COMEDIA este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri, care provoacă râsul
prin prezentarea unor acțiuni și personaje hazlii, cu un deznodământ vesel, dar având caracter
moralizator. Opera dramatică este împărțită în acte și scene, mai rar, în tablouri: actul și tabloul
prezintă o parte din acțiune desfășurată în același decor, iar scena marchează intrările și ieșirile
personajelor.
Trăsături aplicate în compuneri!
 conflictul comediei este derizoriu, personajele confruntându-se cu probleme aparent importante;
 spre deosebire de tragedie, în care se confruntă personaje puternice, purtătoare a unor valori
morale, în comedie, acestea sunt inferioare, fiind ridiculizate;
 apare o categorie estetică proprie: comicul, ce rezultă din anumite situații, caracterul
personajelor, contrastul dintre aparență și esență, limbaj etc;
 modurile de expunere dominante sunt dialogul și monologul dramatic, în susccesiune de replici;
 indicațiile scenice realizate, de obicei, prin descriere, oferă informații date de autor despre
decor, mișcare în scenă a personajelor și comportamentul lor;
 intenția autorului este de a critica anumite defecte umane, urmărind îndreptarea lor.
În funcție de aspectele prezentate, există mai multe tipuri de comedii:
 comedii de situație – acțiunea cuprinde răsturnări de situații, confuzii, încurcături;
 comedii de caracter – prezintă personaje care stârnesc râsul prin contrastul dintre ceea ce vor să
pară și ceea ce sunt în realitate, dintre aparență și esență;
 comedii de moravuri – prezintă defecte umane la nivel social sau individual.
Comicul este o categorie estetică ce rezultă din anumite situații, caracterul personajelor,
felul acestora de a vorbi, diferența dintre aparență și esență etc.
În funcție de elementul declanșator, există mai multe tipuri de comic:
1. de intenție – exprimă intenția critică și moralizatoare a autorului;
2. de limbaj – rezultă din felul de a vorbi a persoanjelor, reprezentând și o modalitate indirectă
de caracterizare a acestora. Este declanșat de greșelile de logică și de vocabular, lipsa
coerenței discursului, deformarea unor neologisme etc.
3. de nume – rezultă din numele personajelor alese de autor, cu scopul de a sugera o trăsătură;
4. de caracter – vizează caracterul personajelor, acestea putând fi încadrate în mai multe
tipologii: tipul junelui prim, tipul slugarnicului și al lingușitorului, tipul parvenitului și al
demagogului etc.
 5. de situație – rezultă din anumite situații, confuzii, qui-pro-quo-uri etc.

Genul dramatic - Model argumentare pe text la prima vedere

În opinia mea, opera ........................ (titlul), de ......................... (numele autorului),
aparține genului dramatic, în care autorul se exprimă în mod indirect, prin intermediul personajelor,
care sunt antrenate în derularea unor evenimente într-un anumit timp și spațiu, creația literară având
ca mod de expunere dominant dialogul și fiind destinată reprezentării scenice.
În primul rând, în deschidere apare o listă cu numele personajelor și precizări privind
ocupația acestora: verbe la persoana I: ………… (două exemple). Textul este structurat în …………
(X) acte, care conțin câte ………….(câte scene conține fiecare act) sa fiecărei replici este indicat
numele personajului care o rostește: .............. (citat în care se transcrie o astfel de replică) și se
remarcă prezența didascaliilor, ca modalități de intervenție directă a autorului: …… (două exemple).
În al doilea rând, modul de expunere specific este dialogul, iar prezența acestuia impune
apariția elementelor de oralitate a stilului ……… (prezentarea a trei-patru elemente de oralitate,
cu citate pentru fiecare).
În plus, se remarcă prezența personajelor ………. (care sunt personajele) și a unui conflict
dramatic ……….. (ce forțe sunt antrenate în conflict și cum evoluează, pe scurt, acesta).
Evenimentelesunt plasate într-un cadru spațio-temporal, marcat prin indici specifici: ............
(exemple de indici de timp și de spațiu).
În concluzie, trăsăturile mai sus prezentate justifică încadrarea textului-suport în genul
dramatic.
Genul dramatic - Model argumentare pe text studiat
În opinia mea, opera „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, aparține genului dramatic,
în care autorul se exprimă în mod indirect, prin intermediul personajelor, care sunt antrenate în
derularea unor evenimente într-un anumit timp și spațiu, creația literară având ca mod de expunere
dominant dialogul și fiind destinată reprezentării scenice.
În primul rând, în deschidere apare o listă cu numele personajelor și precizări privind
ocupația acestora: Ștefan Tipătescu, prefectul județului, Nae Cațavencu, avocat. Textul este
structurat în patru acte, care conțin câte nouă, paisprezece, șapte și respectiv paisprezece scene.
Înaintea fiecărei replici este indicat numele personajului care o rostește: „TIPĂTESCU: Să-mi afli
ce scrisoare e aia și de cine e vorba” și se remarcă prezența didascaliilor, ca modalități de
intervenție directă a autorului: „ZOE (ieșind din dreapta misterios și coborând repede lângă el)”.
În al doilea rând, modul de expunere specific este dialogul, iar prezența acestuia impune
apariția elementelor de oralitate a stilului: interjecții și construcții în cazul vocative: „Ei? și le-ați
numărat, coane Fănică?”; verbe la modul imperativ: „Nu umbla cu mofturi, Ghiță”; puncte de
suspensie, exclamații și interogații: „Nu s-alege!”, „Eu vampir, ai?”.
În plus, se remarcă prezența personajelor și a unui conflict dramatic între cele două facțiuni
ale aceluiași partid: pe de o parte, grupul Tipătescu, Trahanache, Farfuridi, Brânzovenescu, și, pe
de altă parte, grupul Cațavencu, Ionescu, Popescu. La început, primul grup pare să piardă orice
șansă de a-și impune candidatul, pe Farfuridi, din cauza scrisorii de amor compromițătoare
pentru cuplul Tipătescu – Zoe Trahanache, pe care aceasta din urmă o pierde și care este găsită
și folosită ca obiect de șantaj de către „adversarul politic” Nae Cațavencu. În momentul în care
abilul Zaharia Trahanache este gata să-l contracareze pe Cațavencu, de la „centru” este impus
drept candidat Agamemnon Dandanache. Evenimentele sunt plasate într-un cadru spațio-temporal,
marcat prin indici specifici: „în capitala unui județ de munte” și „în zilele noastre”.
În concluzie, trăsăturile mai sus prezentate justifică încadrarea textului-suport în genul
dramatic.

1. Exprimarea opiniei despre atitudinea unui personaj dintr-un text dramatic

Exprimarea opiniei despre atitudinea unui personaj dintr-un text dramatic poate avea în vedere:
- contextul în care apare personajul și rolul său în conflictul dramatic;
- modul în care se raportează la celelalte personaje;
- tipul uman pe care îl ilustrează, în funcție de textul dramatic (de exemplu, un personaj comic
este construit baza contrastului dintre aparență și esență și se ocupă cu probleme mai puțin
importante, personajul unei drame/ tragedii este măcinat de dorințe contradictorii și luptă pentru
afirmarea unor valori morale);
- replicile sale dezvăluie trăsături de caracter;
- personajul figurant întregește ambianța scenic, dar nu are vreo replica; participă doar prin
gesturi, atitudini sau replici foarte scurte de mirare sau teamă;
- indicațiile scenice / didascaliile conțin indicii comportamentale/ gestuale/ atitudinale
semnificative;
- sentimentele pe care le trezește cititorului;
- procedeele stilistice folosite în construirea acestuia.
Personajul literar este persoana care participă la acțiunea unei opere, epice sau dramatice, ca
instanță a comunicării narative, construită după viziunea autorului.
Modalități de caracterizare:
- directă: a) de autor în didascalii; b) de alte personaje; c) autocaracterizare;
- indirectă: a) prin gesturi, fapte, atitudini; b) mediul în care se află sau din care provine;
c) gânduri, limbaj, nume, relațiile cu alte personaje.
După rolul în operă, personajele pot fi: principale, secundare, episodice, figurante (figuranți).
După semnificația morală, personajele pot fi: positive, negative.
După modul în care sunt construite, personajele pot fi: individuale, colective.
Redactarea caracterizării:
I. Introducerea oferă informații despre lumea textului; în general (text epic sau dramatic). Precizez
personajul ales și o idee care ordonează compunerea. Includerea personajului în operă.
II. Cuprinsul urmărește două mijloace de caracterizare la care se adaugă și fragmente ilustrative din
opera. De asemenea sunt prezentate două trăsături commentate și relațiile personajului cu alte
personaje. Evidențierea mijloacelor artistice folosite în caracterizare.
III. Încheierea – formulează opinia personală cu privire la personajul ales/ menționat.
Cerință posibilă
Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să caracterizezi un personaj dintr-un
text dramatic studiat/ la prima vedere. În compunerea ta, trebuie:
- să prezinți patru trăsături ale personajului ales;
- să ilustrezi cele patru trăsături cu exemple adecvate, selectate din fragmentul citat;
- să respecți structura specifică tipului de compunere cerut;
- să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.
3. Exprimarea opiniei despre mesajul/semnificația unui text dramatic
Exprimarea opiniei despre mesajul unui text dramatic poate avea în vedere:
- tema textului;
- moravurile surprinse și atitudinea autorului față de acestea;
- declanșarea conflictului dramatic;
- ipostazele în care apar personajele;
- indicațiile scenice/ didascaliile conțin indicii comportamentale/ gestuale/ atitudinale
semnificative;
- promovarea unor valori morale;
- sentimentele pe care le trezește cititorului;
- rolul dialogului în text etc.
Cerință posibilă
Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să-ți exprimi opinia despre mesajul/
semnificația textului citat. În compunerea ta, trebuie:
- să formulezi o opinie despre mesajul fragmentului;
- să-ți susții opinia prin două argumente potrivite, pe baza textului;
- să respecți structura specifică tipului de compunere cerut;
- să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.

MODURILE DE EXPUNERE

1. Narațiunea este modul de expunere specific operelor epice cu ajutorul căruia este prezentată
 de către un narator (vocea autorului) derularea unor întâmplări (evenimente), într-un anumit
cadru temporal și spațial, în care sunt implicate personaje. Narațiunea poate să apară și în textul
dramatic, în indicațiile de regie. Narațiunea presupune: un narator; derularea unor evenimente;
prezența unor personaje; prezența unor indici (cuvinte, structuri) de timp și de spațiu; prezența a
numeroase verbe, în general, de mișcare.
Narațiunea poate apărea în textul literar dar și în textul nonliterar.
Narațiunea literară poate apărea în versuri (poemul, epopeea, balada etc.). În plus,
narațiunea literară presupune:
- posibilitatea valorificării tuturor registrelor stilistice;
- prezența unor mijloace de expresivitate precum: figuri de stil, imagini artistice, părți de
vorbire cu valoare expresivă (timpuri și moduri verbale cu rol stilistic, substantive în cazul
vocativ, verbe la modul imperativ, adverbe, expresii, locuțiuni);
- semne de punctuație cu rol expresiv (puncte de suspensie, exclamații, interogații etc.).
 În textul nonliterar nu vorbim despre narator. Apar persoane (și nu personaje), care sunt
antrenate în derularea unor evenimente ce aparțin realității. Ca narațiuni nonliterare pot apărea:
- narațiunea științifică (în documente, cercetări istorice, geografice, matematice, fizice,
chimice, biologice, tehnologice etc., în biografii, tabele cronologice etc.);
- narațiunea jurnalistică (în știri, interviuri, emisiuni, articole aparținând presei scrise și
audiovizualului);
- anecdota (relatarea unui eveniment real cu final neașteptat, inedit, deseori având un final
comic).
Narațiunea poate să fie:
- obiectivă, la persoana a III-a, implicând prezența naratorului omniscient;
- subiectivă, la persoana I, implicând prezența naratorului personaj sau martor al
evenimentelor.
Compunerea narativă are la bază narațiunea, mod de expunere ce constă în succesiunea unor
întâmplări, fixate într-un anumit timp și spațiu.

Trăsături aplicate în compuneri!

 întâmplările sunt legate cauzal și urmăresc momentele subiectului: expozițiunea, intriga,
desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul;
 prezența reperelor spațio-temporale;
 relatarea este făcută de un narator la persoana I sau a III-a;
 elementul declanșator al evenimentelor este conflictul;
 personajele sunt cele care participă la acțiune;
 narațiunea se poate împleti cu dialogul, descrierea sau monologul interior;
 textul trebuie să răspundă la întrebările: cine?, ce?, când?, unde?, de ce?

Tipuri de compuneri narative:

I. După construcție:
a) după un plan propus de profesor;
b) cu un început/ final dat;
c) după un tablou/ ilustrație/ portet etc.;

II. După scop și mijloace de realizare:

a) literară – vizează emoționarea, sensibilitatea cititorului, scopul este artistic;
b) nonliterară – vizează informarea/ educarea cititorului.

III. În funcție de perspectiva asupra faptelor:

a) subiectivă – este radactată la peroana I, naratorul fiind personaj sau martor al întâmplării;
b) obiectivă – este realizată la persoana a III-a de un narator detașat, omniscient.

Etape de redactare a unei compuneri narative

INTRODUCERE Era o zi frumoasă de primăvară. Mă aflam împreună cu colegii și cu
Expozițiunea
doamna dirigintă la munte, la Bușteni, pentru a culege plante pentru ierbar.
Plini de entuziasm, am pornit în drumeție pe poteci neumblate, pline de un aer misterios.
Intriga Traseul de câteva ore a fost o aventură în toată regula!
Nu făcuserăm mai mult de câteva sute de metri, când unul dintre colegi, Dan, a luat-o
înainte spunând că vrea să ne facă o surpriză… botanică. Doamna dirigintă l-a lăsat să se
îndepărteze, mai ales că îl știa băiat descurcăreț și cunoscător al acelor locuri.
CUPRINS Am mai înaintat puțin și ne-am oprit să-l așteptăm, dar…nimic. Oare ce se întâmplase?
Desfășurarea
Am încercat să-l căutăm cu binoclul, să-l strigăm, apoi ne-am împărțit în mai multe grupuri
acțiunii și am pornit pe urmele lui.
După ceva timp, Maria ne-a chemat și ne-a arătat șapca lui Dan căzută la intrarea unei
peșteri. Am intrat cu inima cât un purice. Era întuneric, iar lanterne nu aveam. Cu
Punctul culminant
telefoanele aprinse, am început să înaintăm și să-l strigăm. În depărtare, s-a auzit deodată o
voce care cerea ajutor. Am luat-o la fugă, și ce credeți?
Dan căzuse într-un râu subteran și încerca să iasă, dar era încurcat de rucsacul prea greu.
Cum să procedăm? Niciunul dintre noi nu știa să înoate...Inima ne bătea gata să iasă din
piept, uitându-ne la colegul nostru care se zbătea neputincios. Atunci, ingenios, Marius, a
găsit o creangă, la intrarea în peșteră, pe care i-a întins-o, și...Dan a fost salvat. Odată ajuns
pe mal, acesta ne-a întins victorios trofeul...o ciupercă numită mușchiul luminos, care crește
în peșteri și este foarte rară.
ÎNCHEIERE După ce am ieșit la lumină și ne-am revenit, ne-am continuat drumeția, bucuroși că totul se
Deznodământul
terminase cu bine…Am învățat atunci că știința cere uneori sacrificii, dar ne-am promis, în
același timp, că vom fi mai atenți anul viitor.

2. Descrierea este modul de expunere prin intermediul căruia sunt prezentate aspectele generale sau
particulare ale unui cadru, fenomen, obiect, personaj, etc. Spre deosebire de narațiune, care impune
ideea de dinamic, de mișcare, descrierea presupune aspectul static al noțiunilor. Față de
narațiune, care utilizează numeroase verbe, în general de mișcare, descrierea uzează de numeroase
substantive și adjective, folosind puține verbe, în majoritate de stare.
Descrierea de tip portret este și o modalitate directă de caracterizare a personajelor.
Descrierile în care autorul (naratorul, personajul) se referă la el însuși se numesc autoportrete.
Ca și narațiunea, descrierea poate fi literară, artistică (subiectivă)sau nonliterară (științifică).
Descrierea literară poate apărea în versuri (în pastel) sau în proză în care se prezintă sugestiv un
colț din natură , un obiect sau o persoană, prin intermediul figurilor de stil și al imaginilor artistice.
Trăsături aplicate în compuneri!
 exprimă o viziune subiectivă asupra aspectelor descrise;
 scopul său este de a impresiona, de a sensibiliza cititorul;
 punctuația poate dobândi valențe expresive, în acord cu trăirile autorului;
 în funcție de forma textului, poate fi în versuri sau în proză;
 ținând cont de obiectul descrierii, aceasta este:
a) descriere-tablou (prezintă un colț din natură, surprinde caracteristicile unui cadru);
b) descriere-portret (înfățișează chipuri umane cu trăsături fizice și/sau morale);
 la nivel stilistic predomină enumerația și epitetul;
 cromatica este sugestivă, iar culoarea poate conferi tabloului descris o notă de melancolie,
luminozitate, mister etc;
 fiind vorba de o prezentare detaliată a unor trăsături, într-un astfel de text predomină
substantivele, adjectivele și unele adverbe.
 Motivarea apartenenței la descriere
 În textul nonliterar (științific):
- discursul este obiectiv, la persoana a III-a;
- descrierea surprinde aspecte reale, demonstrabile;
- este utilizat registrul standard și cel neologic al limbii;
- se preferă timpul prezent al indicativului.
Descrierea științifică se face doar în proză.
 În textul literar, descrierea presupune:
- discursul la persoanele I sau a III-a;
- prezența elementelor de expresivitate;
- utilizarea verbelor la imperfect (mai rar la prezent);
- posibilitatea de valorificare a tuturor registrelor stilistice.
În textul narativ, descrierea poate să apară:
- în incipit, unde conturează cadrul desfășurării evenimentelor sau/și portrete ale personajelor;
- în interiorul textului, atunci când se schimbă cadrul ori apar noi personaje, creând o pauză în
desfășurarea epică și având drept efect apariția unei tensiuni de așteptare benefică pentru receptor;
- la final, prezintă, de obicei, revenirea la starea de echilibru, ca urmare a finalizării conflictului.
Planul argumentării pentru descrierea de tip tablou în proză
Introducere
 Enunțarea trăsăturilor descrierii literare.
Cuprins
 Aspectele descrise. Sentimentele determinate de obiectul/ peisajul descrise. Planurile tabloului.
Perspectiva privitorului. Imaginile artistice folosite și figurile de stil. Grupul nominal predomină
Încheiere.

Planul argumentării pentru descrierea de tip portret în proză

Introducere
 Prezentarea trăsăturilor descrierii literare
 Includerea textului în categoria de tip portret
Cuprins
 Aspectele descries. Sentimentele determinate de obiectul/ peisajul descries. Tipul de portret:
fizic/moral/mixt. Modul de expunere. Imaginile artistice folosite și figurile de stil. Grupul
nominal predomină
Încheiere
Compunerea descriptivă este acea compunere în care sunt prezentate trăsăturile unui peisaj, oraș,
interior sau persoană.
Introducere  Scrie un scurt fragment narativ în care să fixezi în atenția cititorului peisajul descris,
împrejurarea în care te-ai aflat sau te-a determinat să te oprești asupra acelui aspect pe
care îl vei descrie.
Cuprins  Formulează o frază în care să prezinți imaginea de ansamblu a tabloului înfățișat.
 Surpinde planurile/ perspectivele acelui tablou (în plan vertical, orizontal, în prim-plan,
în fundal).
 Prezintă aspectele semnificative privind formele și culorile peisajului descris.
 Pentru a da expresivitate descrierii, integrează figuri de stil și imagini artistice, de
exemplu: „ochiul roșu al soarelui la apus răspândea văpăi stinse, însângerate”; „umerii
goi ai munților erau acoperiți cu o hlamidă albă”; „pe cerul de peruzea pluteau nori
pufoși de zahăr ars” etc.
Încheiere  Formulează o frază în care să-ți exprimi sentimentele, trăirile generate de tabloul descris,
ca încheiere a stării contemplative.

Model de compunere:
În fiecare dimineață priveam mut de fascinație oceanul alb, ce se întindea în fața cabanei
noastre, oferind o panoramă încântătoare asupra Bucegilor.
Munții maestuoși, cu paltonul lor alb, semănau cu niște paznici ai naturii, iar brazii îți
îmbracaseră strai nou, atrăgând privirile cu strălucirea lor de cristal. Dar nimic nu era mai frumos
decât spectacolul norilor! Asemenea unei dantele de abur, ei se roteau amețitor, căpătând forme
ciudate …
Pe pârtie, schiorii păreau niște litere în mișcare ce scriau un poem dedicate iernii.
Misterul locului se adâncea noaptea, când luna poleia totul. Niciodată stelele nu mi s-au părut mai
frumoase ca atunci! Întregul peisaj emana bucurie și optimism. Dacă ascultai atent, simțeai adierea
vântului ce te îndemna să dansezi cu fulgii. Sunetul lui mă fermeca … parcă eram hipnotizat! Erau
ca niște lacrimi ale cerului, ce cădeau fără încetare, încât aveai impresia că cerul se unește cu
pământul într-o cascadă strălucitoare.
Adoram să schiez la nocturnă, pentru că aveam impresia că depășesc granițele lumii reale,
pătrunzând într-un tărâm de basm. Încet-încet, zgomotele se stingeau, iar cabanele și copacii din
vale, asemenea unor niște statui înalte și amorțite pe vecie, păreau dornice să cucereasă înălțimile.
Nu voi putea uita niciodată măreția acelui regat alb!

Model de compunere:
Imediat după apusul soarelui, peste mare se așternea o lumină tulbure, ca de ceață ușoară.
În depărtare, un vapor ca o jucărie abandonată pare să stea pe loc. Nici marea nu se mai vede prea
bine, apa are din loc în loc culoarea petrolului. Dar aproape de țărm, valurile neliniștite se sparg pe
nisip într-o spumă albă. Pe plajă, oameni în grupuri sau singuri, pescăruși, luminile colorate de la
baruri, care se aprind și se sting la interval regulate. Muzica și vocile abia se mai aud. Nimic nu
poate întrerupe zgomotul ritmic al valurilor. Frânturi de melodii și de chemări se topesc în el și se
ascund, apoi, în nisipul care înghite marea.
Marea mi-a creat mereu impresia că natura e vie, că respiră și comunică într-un limbaj
obscur pe care oamenii îl vor descifra cândva.

Compunere model:
Din clipa în care l-am cunoscut, mi-am dat seama că vom deveni foarte apropiați, ca doi frați.
Îl apreciez foarte mult că mă înțelege, mă face să râd și mă încurajează la nevoie.
Unele prietene mă invidiază, dar eu le spun că Tudor îmi este doar cel mai bun prieten. Cu
timpul, am început să înțeleg de ce erau invidioase... în ochii lui albaștri ca bolta cerească s-ar putea
pierde orice fată, dar eu văd în el un om puternic și un amic loial. Părul auriu ca razele blândului
soare îi pune în evidență chipul luminos, angelic. Este o fire ambițioasă și poate obține tot ce-și pune
în minte. Practică judo de performanță, dar este îndrăgostit și de fotbal, baschet și înot. Fiind unele
dintre sporturile mele preferate, ne uităm împreună la unele meciuri și competiții.
Adoră petrecerile și radiază de fericire când este admirat și în centrul atenției, dar câteodată
are tendința să exagereze și să se dea mare.
Cel mai mult îmi place firea sa veselă. Oricât de rău m-aș simți, el reușește să-mi readucă
buna dispoziție. De altfel, în preajma lui oricine se distrează și se simte bine.
Nu o să încerc niciodată să-l schimb și îi mulțumesc că îmi este mereu alături și că prețuiește
prietenia mea.
REPERE ÎN DESCRIERE - PORTRET
fața ovală, luminoasă, pătrată, rotunda, palidă, pistruiată,
zâmbitoare etc.
ochii jucăuși, vioi, sclipitori, albaștri, rotunzi, calzi, migdalați,
căprui, verzi, de viezure, sașiu, miop, hipermetrop, chior etc.
Portretul nasul acvilin, cârn, drept, borcănat etc.
fizic bărbia ascuțită, pătrată etc.
fruntea lată, îngustă, înaltă etc.
gura mică, delicată, mare etc.
părul ciufulit, creț, drept, în cozi, lung, scurt, des, cârlionțat, rar,
blond, șaten, brunet, roșcat etc.
silueta pitic(ă), scund(ă), îndesat(ă), atletic(ă), corpolent(ă), de talie
mică/mijlocie, slăbuț(ă), etc
mâinile delicate, osoase, groase, subțiri, mici, mari, blânde, alonjă, etc.
picioarele zvelte, mici, mari, fuleu, în X, crăcănat, etc.
Portretul Trăsături pozitive amabil, curajos, exigent, harnic, îndrăzneț, optimist, prietenos,
moral comunicativ, energic, drăguț, simpatic, afabil, cald, bun,
ambițios, modest, competent, serios, altruist, ordonat,
politicos, zâmbitor, nostim, elegant, silitor, devotat, etc.
Trăsături negative invidios, infatuat, egoist, încăpățânat, malițios, nepăsător,
orgolios, inhibat, impulsive, dezagreabil, antipatic, rece, rău,
pretențios, leneș, superficial, dezordonat, laș, mincinos,
nepoliticos, plictisitor, violent etc.

3. Dialogul este modul de expunere specific textului dramatic și epic, care prezintă replicile a două
sau mai multe personaje (persoane). În realizarea dialogului nu este suficientă simpla prezență a
celor două instanțe: emițătorul și receptorul. Dialogul mai presupune folosirea de către cei doi a
aceluiași cod și schimbarea rolurilor. Informația ajunge în primă instanță de la emițător la
receptorul care o înțelege și care răspunde, devenind la rândul său emițător etc.
În scris, fiecare replica este marcată grafic prin intermediul liniei de dialog sau a
ghilimelelor și este precedată de două puncte (:) și de așa-numitele verbe declarative sau
verbele spunerii sau discendi: a zice, a grăi, a declara, a șopti, a striga, a întreba, a răspunde etc.
Dialogul presupune utilizarea unor forme și formule specifice:
- de inițiere (bună ziua, bună, salut, alo, servus etc.);
- de menținere (da, nu, așa este, înțeleg, nu înțeleg, sunt de acord, nu sunt de acord, cum zici tu
etc.);
- de încheiere (la revedere, pa, ciao, ne mai vedem, pe curând, la bună vedere etc.).
Ca varietăți ale dialogului apar:
- monologul (un personaj vorbește singur, exprimându-și gândurile și sentimentele sau povestind
un eveniment);
- monologul interior (apare și în textul liric și redă gândurile unui personaj, fluxul conștiinței sau
chiar al inconștientului în succesiunea lor firească, bazată pe resorturi libere, subiective, fără
vreo ordine logică obligatorie);
- aparteul (în teatru).
Dialogul poate să apară atât în textul literar, cât și în cel nonliterar.
În textul epic, dialogul are următoarele funcții:
- redă vorbirea directă;
- dinamizează și dramatizează desfășurarea epică;
- este o modalitate indirectă de caracterizare a personajelor prin limbaj.
Secvența narativă
Secvența narativă reprezintă un moment, o parte a unui text narativ care conține o singură
acțiune, realizată de unul sau mai multe personaje. Între diferitele secvențe narative pot apărea
descrieri de tip tablou sau de tip portret, comentarii ale autorului etc.
În textele literare (dar și nonliterare), succesiunea secvențelor narative nu trebuie să respecte
în mod obligatoriu ordinea firească, cronologică a evenimentelor, dar modificarea ordinii firești va
avea întotdeauna o semnificație în economia textului.
Legătura dintre diferitele secvențe narative se realizează, în vederea coeziunii textului,
prin așa-numiții conectori interfrastici:
- conjuncții și locuțiuni conjuncționale coordonatoare (și, nici, dar, iar, însă, ci, sau, ori,
așadar, deci, prin urmare, în concluzie);
- locuțiuni adverbiale (de altfel, de aceea etc.);
- indici de timp (atunci, apoi, a doua zi, peste o săptămână, luna viitoare, anul trecut, anul
viitor, peste doi ani, secolul trecut, î.e.n. (înaintea erei noastre), e.n. (era noastră), d.H. (după
Hristos), î.H. (înainte de Hristos) etc.);
- repetiții ale unor cuvinte-cheie prin intermediul topicii.
Ca tehnici folosite pentru asamblarea în text a secvențelor narative se remarcă:
- înlănțuirea (secvențele decurg în mod cronologic unele din altele, de la cauză la efect);
- alternanța (presupune existența mai multor planuri narative care sunt prezentate pe rând);
- inserția (apare în „povestea în ramă”, unde în interiorul unei povești sunt inserate altele).
Trecerea de la ramă la povestea din interiorul ramei se face atunci când un personaj din ramă își
asumă rolul de narator, spunând, la rândul său, o poveste nouă.
Textul dialogat asigură comunicarea a cel puțin două personae, prin intermediul replicilor.
Trăsături aplicate în compuneri!
 modul de expunere utilizat este dialogul;
 sunt precizate persoanele prezente la dialog;
 este marcat grafic de linia de dialog și de verbele spunerii sau discendi: a spune, a întreba, a
șopti, a răspunde etc.;
 la nivel morfologic, apar substantive la modul vocativ și verbe, la imperativ;
 creează impresia de oralitate (impresia de viu grai a unui text scris) prin interjecții, exclamații,
interogații etc.
 impune o intonație specifică prin semnele de punctuație folosite.

COMPUNERI PE TEXTE NONLITERARE

Textul nonliterar este scris de un autor/emițător care nu se implică afectiv în cele relatate.
Trăsături:
 face referire la un eveniment, obiect, fenomen din realitate;
  scopul textului este de a informa, de a convinge (persuasiv), de a comunica date exacte, idei;
 termenii sunt folosiți cu sens propriu (denotativ);
 lipsesc figurile de stil și alte procedee expresive;
 apar termeni științifici, neologisme, termeni de specialitate;
 este redactat, de obicei, la persoana a III-a;
 în această categorie intră: rețetele, mersul trenurilor, articolele de ziar, instrucțiunile de folosire
pentru anumite aparate etc.
Tipuri de Trăsături
texte
nonliterare
ȘTIREA - dimensiuni reduse;
- scop informativ;
- informațiile sunt de actualitate;
- abordează teme variate: politică,
economie, relații internaționale,
probleme sociale, culturale,
fenomene naturale, sport;
- este făcută publică prin mass-
media;
- limbajul în care este scrisă este
accesibil
ANUNȚUL - scop informativ și persuasiv;
- dimensiuni reduse, fiind precizate
datele importante;
- structură simplă;
- cuvintele sunt folosite cu sens
propriu.
RECLAMA - are scop persuasiv, deoarece
urmărește promovarea unui produs;
- mesajul textului este susținut de
imagini sugestive;
- sloganul trebuie să fie frapant și
ușor de ținut minte (conține jocuri
de cuvinte, repetiții, alte mijloace
artistice).
ARTICOLUL - text caracter publicistic, pe o temă
DE ZIAR/ politică, socială, economică,
REVISTĂ sportivă,culturală, artistică,
științifică;
- temele abordate sunt de interes
general;
- scop informativ și educativ;
- limbajul este variat.
Exemple
Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 2
mondial, este principal favorite la turneul WTA Premier
de la Sydney, unde va juca direct în turul doi, cu
învingătoarea din meciul dintre sportivele francize
Caroline Garcia și Kristina Mladenovic.
Halep și Garcia nu s-au întâlnit niciodată, însă cu
Mladenovic, sportive din Constanța a disputant trei
meciuri, câștigând unul singur.
(http://www.mediafax.ro)
Ofer spre închiriere URGENT apartament trei
camera (92 mp) nou (nemobilat sau mobilat) cu central
proprie, apometre, loc de parcare, et. 1, în imobil dat în
folosință în decembrie 2015 în zona Piața Gorjului, Preț
400 euro.
Tel. 0745xxxxxx
Orga flexibilă cu claviatură pliabilă Roll-up 49 clape
permite rularea, conferind astfel ușurință la depozitarea
în spații restrânse și transportarea facilă. Pianul
portabil flexibil Portable Rollil Piano reprezintă un
cadou inspirit și deosebit pentru un copil talentat sau
pentru cei care doresc să se inițieze în tainele
instrumentelor cu clape. (oferteshop.ro)
Un manual cu noțiuni de drept, realizat de judecătorul
Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al
Magistraturii, va fi distribuit gratuit de la sfârșitul lunii
ianuarie, în liceele din București. Elevii de liceu vor
învăța despre drepturile lor în relația cu părinții, despre
codul muncii, despre pedepse și răspundere penală,
despre vârsta consimțământului și ce este violul, dintr-
un manual conceput în urma cursurilor de drept
organizate în 2013-2014 în școli, de către judecători și
procurori.
Judecătorul Cristi Danileț a povestit pentru
„Adevărul” că „Manualul de educție juridică pentru
liceeni” este destinat și elevilor de clasa a VIII-a, având
în vedere că de la 14 ani copiii pot să răspundă penal
pentru faptele lor. (http://adevărul.ro)

În funcție de scopul comunicării, textele nonliterare pot fi:

TIPUL DE TEXT TRĂSĂTURI EXEMPLE
INFORMATIV - transmite informații bine Teatrul Odeon și Asociația Clasic e fantastic
organizate; au plăcerea de a anunța lansarea unui nou
 - vocbularul este specific
domeniului din care face parte
textul;
- informațiile sunt aplicabile în
realitate;
- nu urmărește obținerea unei
concluzii;
- evidențiază răspunsul la
întrebările: Despre ce se
informează?, Cine?, Ce?, Unde?,
Cum?, De ce?
NARATIV - prezintă o succesiune de
întâmplări;
- acțiunea prezentată trebuie să
fie logică, unitară;
- evenimentelese desfășoară pe
anumitecoordonate spațio-
temporale reale;
- cel care relatează este emițător,
iar destinatarul este ascultător
sau cititor.
DESCRIPTIV - prezintă particularitățile unui
cadru spațial/ ale unei persoane;
- predomină grupul nominal;
- poate apărea enumerația;
proiect educativ prin și pentru muzică adresat
copiilor. Proiectul Clasic e fantastic a fost
inaugurat duminică, 27 ianuarie 2013, ora 11.00
cu spectacolul COPILĂRIA LUI MOZART.
Eu și Nicky am mers la Biserica Evanghelică.
Crainic a venit să se uite un pic la dantura mea. A
devenit o obișnuință pentru mine, din două în
două săptămâni, pentru că nu-mi doresc să am
vreo problemă.
La ceai a fost Micky, care va fi dus de mama sa
în această seară în sud, unde este soare, (…) Sitta
va veni înapoi cât se poate de repede. Ceaiul l-am
luat împreună cu Micky, apoi am discutat
îndelung cu Sitta, […].
Grădinile propriu-zise, însemnând multă
verdeață și specii diferite de plante sunt în partea
de nord (…) Toate statuile sunt grupate câte
patru; astfel sunt reliefate cele patru anotimpuri,
patru continente, patru temperamente etc.

- scopul este informativ.

ARGUMENTATIV - respectă structura unui text În opinia mea, lumea în care trăim este puternic
argumentativ (ipoteza, influențată de evoluția tehnologică, internetul
argumentația, concluzia); fiind un element foarte important în viața
- urmărește să obțină o fiecăruia dintre noi.
concluzie; În primul rând, acesta joacă un rol definitive în
- folosește tehnici argumentative documentarea și informarea rapidă. Printr-un
ca: exemplul, citatul, explicația simplu click, putem accesa diverse site-uri
etc. educaționale, dicționare, lucrări științifice și chiar
opere literare, reușind astfel să finalizăm la timp
proiecte școlare foarte complexe. De asemenea,
putem comunica mai ușor grație rețelelor de
socializare, precum facebook, skype sau
messenger. Astfel, putem considera această
invenție a secolului al XXI-lea ca pe o descoperire
uimitoare, ce ne poate face viața mult mai ușoară.
Compunerea reflexivă este cea în care sunt exprimate gânduri, emoții, trăiri, generate de un
anumit eveniment: vizionarea unui film sau concert, participarea la un concurs, implicarea în diverse
proiecte, citirea unei cărți, vizitarea unui muzeu.
Ea constă în notarea cât mai nuanțată a sentimentelor trăite, folosind mijloace lingvistice
adecvate contextului: interjecții, exclamații, interogații, elemente nonverbale etc.
Exprimarea sentimentelor, cu ocazia unui eveniment personal, social sau cultural
INTRODUCERE
 Formulează o frază în care să prezinți evenimentul la care te vei referi în compunere.
Precizează reperele spațiale și temporale ale acesteia.
CUPRINS
 Evidențiază aspectele care te-au impresionat în mod pozitiv sau negativ.
 Oferă cât mai multe detalii despre eveniment, pentru a motiva astfel diversitatea emoțiilor și
sentimentelor generate de acel prilej.
 Pentru a reda trăirile, integrează mijloace lingvistice adecvate, cum ar fi: verbe, pronumeși adjective
pronominale la persoana I și a II-a, interjecții, exclamații, interogații retorice, elemente nonverbale etc.
Pentru a nuanța compunerea și a oferi și o altă perspectivă asupra evenimentului, poți introduce și alți
participanți, prezentând reacțiile acestora și, eventual, dacă îți împărtășesc sentimentele sau nu.
ÎNCHEIERE
Formulează o concluzie referitoare la felul în care te-a marcat evenimentul prezentat.

Cerință posibilă
Redactează o compunere de 150 - 300 de cuvinte, în care să-ți exprimi sentimentele, cu
ocazia unui concurs la care ai participat.
În compunerea ta, trebuie:
- să prezinți contextul participării la acel concurs;
- să prezinți două aspecte care te-au impresionat;
- să ai un conținut adecvat cerinței;
- să respecți precizarea referitoare la numărul de cuvinte.
Compunere model
Doamna profesoară de geografie ne-a anunțat la începutul anului școlar că va organiza o
lecție interactivă sub formă de concurs numită „România – o provocare turistică”. Participanții
urmau să lucreze în grupe de maximum cinci elevi, documentându-se despre o anumită regiune a
țării și apoi primeau niște întrebări propuse de comisie.
Fiind fascinate de tot ce înseamnă călătorie și turism, m-am înscris imediat. Tema echipei
mele era „Munții Apuseni”. Am fost foarte bucuroasă și, în zilele care au urmat, n-am făcut nimic
altceva decât să împrumut cărți de la bibliotecă și să caut informații pe internet despre această
minunată regiune. Am răsfoit și reviste de specialitate, unde am găsit multe curiozități, pe care
recunosc că nu le știam, acesta fiind un prilej să aflu lucruri noi.
Ziua cea mare sosise! Toți participanții așteptau nerăbdători începerea concursului într-o sală
devenită neîncăpătoare…Doamna profesoară, urmată de alte doamne, a intrat și a împărțit fiecărei
echipe câte o foaie pe care erau notate, cu litere mici, mai multe întrebări. Grupa care strângea cele
mai multe răspunsuri corecte, câștiga premiul cel mare. Emoționați, dar și fericiți că sosise
momentul mult-așteptat, ne-am mobilizat și am reușit să obținem puctajul cel mai bun. Bucuria a
atins cote maxime în acele clipe! Inima îmi bătea puternic, gata-gata să iasă din piept.
Am primit felicitări de la colegi și mărturisesc că această lecție modernă și atrăgătoare a
însemnat o provocare pe care nu o voi uita mult timp…
Cerință posibilă
Redactează o compunere de 150 - 300 de cuvinte, în care să-ți exprimi opinia privind
importanța informării asupra unui oraș înainte de a-l vizita.
În compunerea ta, trebuie:
- să prezinți două argumente pertinente pro și/ sau contra temei enunțate;
- să ilustrezi cele două argumente cu exemple;
- să ai un conținut adecvat cerinței;
- să respecți precizarea referitoare la numărul de cuvinte.
În opinia mea, pentru a descoperi farmecul deplin al unui oraș trebuie să te informezi cu
privire la istoria și atracțiile turistice ale acestuia înainte de a-l vizita.
În primul rând, istoria unui loc ne poate ajuta să înțelegem mai bine specificul acestuia,
care se reflectă în numeroasele „arhive vii” întâlnite la tot pasul. Un exemplu în acest sens este
orașul Roma a cărui istorie tumultoasă poate fi cunoscută din manuale, documentarele de pe
National Geographic sau filmele celebrului regizor italian Federico Fellini. Astfel, întâlnirea
propriu-zisă este mai emoționantă, chiar zguduitoare, când te gândești că tu, un călător din secolul al
XXI-lea, mergi pe o străduță pe care acum 2000 de ani a trecut însuși împăratul Imperiului Roman
din acea perioadă, Traian.
În al doilea rând, ghidurile turistice sunt importante pentru a descoperi ușor și repede
punctele de interes al orașului pe care urmează să-l vizitezi. În acest fel, se câștigă timp și poți
savura în voie vizitele la muzee sau în alte locuri pline de farmec.
În concluzie, documentarea în legătură cu un oraș înainte de a-l vizita este importantă
pentru oricare dintre noi.

Exprimarea unei opinii despre o anumită temă/ eveniment

Sugestii de redactare a unei compuneri de exprimare a opiniei
IPOTEZA  Fiind un text argumentativ, trebuie să respecți structura acestuia și să
folosești mijloace lingvistice adecvate acestui tip.
  Formulează o frază în care să-ți exprimi opinia, cu ajutorul sintagmelor:
„În opinia mea”; „Eu consider/ cred/ sunt de părere”, cu privire la tema
compunerii. Trebuie să reiasă că ai o părere clară despre acel fapt, părere pe care o
vei susține prin argumentele enunțate în cuprins.
CUPRINS  Argumentele trebuie introduse cu alineat, prin sintagmele: „În primul
rând”; „În al doilea rând”. Dacă vrei să formulezi un argument și un
Enunțarea contraargument, poți folosi următoarele sintagme: „Pe de o parte”; „Pe de altă
argumentelor parte”.
/  Găsește cele mai convingătoare argumente pentru a-ți susține părerile.
contraargum  Ordonează argumentele în mod gradat, de la cel mai puțin, la cel mai
entelor și convingător.
dezvoltarea  Pentru a le dezvolta, oferă exemple din viața ta personală sau din cea a
lor altor persoane care să sprijine argumentele enunțate. Poți folosi ca exemple situații
sau persoanje din operele literare.
 Pentru a asigura coerența textului și a lega argumentele de exemple,
folosește cuvinte și expresii de legătură, cum ar fi: „deoarece”; „precum”; „ca
ilustrare”; „pentru că”; „dovadă că”; „totodată”; „de altfel”; „în același
timp”; „spre exemplu” etc.
 Nu te abate de la tema compunerii și nu divaga de la subiect.
 Respectă normele limbii literare, de ortografie și de punctuație.
CONCLUZIA  Formulează o concluzie în care să reiei ideea enunțată la început, sintetizând-o
din perspectiva argumentelor enunțate.
 Folosește construcții cu valoare conclusivă, cum ar fi: „În concluzie”; „Prin
urmare”; „În final”; „Rezumând”; „În consecință”; „Așadar”; „Iată de ce”