Ministerul Educației, Culturii și Cercetării 

al Republicii Moldova
 
Centrul de Excelență în Economie și Finanțe
Catedra Finanțe

             

Studiu individual nr.4

La disciplina: Economia aplicată

Tema: Productivitatea muncii

A elaborat: Baltag Valeria
Grupa: FA 2007 G
A verificat: Ciobanu Oxana
                                         

Chișinău, 2021
Eficienţa cu care este cheltuită munca în comerţ, reflectată de numărul de personal folosit,
activitatea economică şi cheltuielile efectuate pentru remunerarea muncii, depinde
de productivitatea muncii, considerată unul din indicatorii calitativi ai activităţii comerciale.

Noţiunea şi modul de exprimare a productivităţii muncii

În expresia sa generală, productivitatea înseamnă randamentul, rodnicia cu care sunt
valorificaţi factorii de producţie în economie. Ea se exprimă prin raportul dintre produsul creat
- bunuri şi servicii - şi factorii respectivi, identificîndu-se productivitatea capitalului, a
investiţiilor, a pămîntului, a materiilor prime, a muncii etc. Noţiunea cea mai uzuală este cea
de productivitate a muncii şi fără nici o altă precizare se înţelege întotdeauna aceasta.

Natura activităţii comerciale determină particularităţi în modul de participare a factorilor de

producţie la crearea produsului în această ramură şi, implicit, în măsurarea productivităţii
muncii. Produsul creat de comerţ este un serviciu marfar de mijlocire a schimbului de mărfuri
între producător şi consumator, a cărui mărime este dată de valoarea adăugată bunurilor sub
forma adaosului comercial.

În măsurarea activităţii lucrătorilor comerciali se ia însă în considerare (din necesităţi practice)

întreaga valoare a produselor desfăcute, inclusiv costul mărfurilor plătit furnizorului, astfel că
productivitatea muncii este mult diferenţiată pe ramuri de comerţ în funcţie de acest cost (de
exemplu, vînzările de articole de mercerie comparativ cu vînzările de ţesături de lînă).

La crearea produsului în comerţ participă, în proporţii foarte diferite, alături de muncă, celălalt
factor de producţie - capitalul. Comerţul poate fi practicat cu randament ridicat şi de micul
comerciant, folosind o tonetă sau un chioşc, şi de marele capital, folosind magazine sau depozite.
De aceea productivitatea muncii, ca indicator calitativ, trebuie asociată cu alţi indicatori pentru
aprecierea eficienţei activităţii unităţilor comerciale şi, în primul rînd, cu cei vizînd eficienţa
utilizării bazei tehnico-materiale.

Factorul decisiv în creşterea productivităţii muncii în economie îl constituie progresul tehnic.

Comerţul aparţine, prin natura activităţii sale, sectorului terţiar din economie, în care progresul
tehnic este mai lent în raport cu sectorul primar sau secundar. Ca atare, şi
creşterea productivităţii muncii are anumite limite. Cum însă la calcularea productivităţii
muncii se ia ca activitate volumul vînzărilor, ea creşte şi pe seama factorilor care influenţează
volumul vînzărilor independent de activitatea lucrătorilor şi, în primul rînd, pe seama creşterii
preţurilor.

De ceea, exprimarea dinamicii productivităţii muncii se face şi prin unii indicatori

complementari volumului vînzărilor (de exemplu, numărul de cumpărători deserviţi), care
caracterizează efortul diferit depus de lucrători pentru realizarea unui anumit volum al vînzărilor.

Productivitatea muncii în comerţ se exprimă în două moduri:

prin cantitatea sau valoarea mărfurilor vîndute de un lucrător în unitatea de timp,

denumită metoda directă (W = V / Np);

prin consumul de muncă (ore sau zile de muncă) pentru vînzarea unei unităţi cantitative sau
valorice dintr-un produs, denumită metoda indirectă (t = T / V).
 Ramura de Vînzări mii lei Număr Fond de timp Productivitatea
comerţ sau dePersoane om/zile muncii
societatea
comercială
A V Np T W,t
14 400 100 23 040 W =144 mii leit
=1,6 om-zile
W = 14 400/100 = 144 mii de lei
t = 23040/14400= 1,6 om-zile  la o miie de lei vinzari

Datorită caracterului eterogen al activităţilor desfăşurate de agenţii comerciali şi de profesiile

diferite din comerţ, există variate expresii ale productivităţii muncii, provenite din raportarea
activităţilor specifice fiecărei grupe de personal la numărul de personal respectiv (de
exemplu, productivitatea muncii unui vînzător, sortator de mărfuri, magaziner, bucătar etc.).
De asemenea, se folosesc indicatori de productivitate în funcţie de structura de bază a
personalului: total personal, personal operativ, vînzători.

Factorii cu acţiune directă asupra productivităţii muncii sunt factori general valabili pentru
toate ramurile economice, avînd în comerţ particularităţi reieşite din natura procesului de muncă
din această ramură.

Calificarea personalului, ca factor al productivităţii muncii, ţine de esenţa acesteia, de

capacitatea lucrătorului de a obţine rezultate mai bune cu acelaşi efort. Această capacitate creşte
o dată cu ridicarea calificării.

Cointeresarea materială este factorul care motivează interesul fiecărui lucrător sau agent
economic pentru creşterea productivităţii muncii. Efortul pentru însuşirea procedeelor tehnice
noi, preocuparea pentru organizarea raţională a activităţii şi ridicarea calificării personalului
trebuie să se răsfrîngă favorabil o dată cu creşterea productivităţii muncii şi asupra veniturilor
fiecărui lucrător. Această dependenţă se asigură prin sistemul de salarizare a personalului, unde
dinamica salariilor se corelează cu dinamica productivităţii muncii, iar cîştigul fiecărui lucrător
cu interesul lui pentru ridicarea calificării şi raţionalizarea muncii.

Profilul economico-social al zonei în care acţionează fiecare unitate comercială influenţează,

prin mărimea veniturilor băneşti, prin particularităţile demografice, prin comportamentul de
consum al locuitorilor etc., mărimea, structura şi frecvenţa cererii, respectiv volumul vînzărilor
şi, prin acesta, mărimea productivităţii muncii.

O unitate situată într-o localitate dezvoltată economic, cu putere de cumpărare a populaţiei

ridicată şi, deci, cu o valoare medie a unei cumpărături mai mare, va avea şi o productivitate a
muncii pe lucrător superioară unei unităţi dintr-o localitate cu putere economică mai scăzută. În
mod asemănător, se va diferenţia productivitatea muncii într-o unitate situată pe o arteră intens
circulată faţă de una situată pe o arteră slab frecventată.

Nivelul şi dinamica preţurilor influenţează expresia valorică a vînzărilor, determinînd astfel o

diferenţiere între productivitatea muncii exprimată în unităţi fizice şi cea exprimată valoric. De
aceea se impune, pentru calcularea corectă a dinamicii productivităţii muncii, corectarea
indicelui de creştere a acesteia cu indicele preţurilor.
Mărimea unităţilor comerciale constituie un factor de diferenţiere a nivelului productivităţii
muncii pe unităţi, prin posibilităţile mai bune pe care le au unităţile mari de a organiza raţional
munca (în primul rînd, de aplicare a diviziunii muncii) şi de a promova progresul tehnic, precum
şi prin atracţia comercială pe care ele o exercită, sporindu-şi în acest fel volumul vînzărilor. 

Productivitatea muncii se calculează, în principiu, valoric, datorită varietăţii de unităţi fizice

prin care se exprimă cantităţile vîndute şi, deci, dificultăţii sau imposibilităţii însumării lor.
Exprimarea valorică, deşi aduce la acelaşi numitor vînzările, este influenţată de nivelul
preţurilor, astfel că, aceeaşi productivitate în unităţi fizice a doi lucrători poate fi diferită în
expresie valorică în funcţie de preţul pe unitatea de produs.

Pentru înlăturarea acestui neajuns se folosesc unii indicatori complementari, cum sunt: numărul
de cumpărători deserviţi de un lucrător comercial în perioada de referinţă, valoarea medie a unei
cumpărături, precum şi expresia indirectă a productivităţii muncii, respectiv timpul cheltuit
pentru vînzarea unei unităţi fizice dintr-un produs.

Variabilitatea cererii zilnice a populaţiei, datorită obiceiurilor de cumpărare şi a influenţei

factorilor sezonieri şi conjuncturali, face ca productivitatea muncii să cunoască oscilaţii în
cursul anului. Apare astfel obiectiv o folosire incompletă sau, dimpotrivă, o suprasolicitare a
forţei de muncă, cu consecinţe asupra eficienţei activităţii comerciale (cheltuieli cu salarizarea
personalului).

Productivitatea muncii este diferită pe ramuri de comerţ, fiecare grupă de mărfuri solicitînd

prin proprietăţile fizice (stare fizică, volum, greutate), complexitatea sortimentală şi formele de
vînzare un consum de timp de muncă diferit pentru comercializarea unei unităţi valorice dintr-un
produs. În bună parte, acest consum depinde şi de felul în care mărfurile sunt livrate de
producători, adică în dozaj, ambalaj, loturi care să permită circulaţia şi vînzarea lor
economicoasă.

Diferenţieri există în nivelul productivităţii muncii şi pe societăţile comerciale sau magazinele

cu profil asemănător, deoarece vînzările fiecăruia sunt influenţate atît de factori interni (calitatea
activităţii), cît şi de factori externi (puterea de cumpărare din zonă). Gradul de dispersie a
valorilor productivităţii muncii pe unităţi de un anumit profil faţă de media pe tipul respectiv
semnifică modul diferit de gestiune a resurselor umane în unităţi.

Factorii productivităţii muncii

Din conţinutul şi modul de exprimare a productivităţii muncii rezultă că ea este determinată
de capacitatea lucrătorului comercial de a vinde într-o unitate de timp, cu acelaşi efort, o
cantitate mai mare dintr-un produs. Această capacitate este determinată de numeroşi factori, unii
avînd asupra ei o acţiune directă, ţinînd de însuşi procesul muncii, iar alţii o acţiune indirectă,
influenţînd volumul vînzărilor independent de efortul lucrătorului şi, prin
acestea, productivitatea muncii.

Progresul tehnic este factorul principal de care depinde randamentul muncii, cantitatea de

mărfuri vehiculată în unitatea de timp, durata operaţiunilor legate de mişcarea mărfurilor, timpul
de vînzare depinzînd în mare măsură de procedeele şi mijloacele tehnice folosite de lucrătorii
comerciali.
Influenţa progresului tehnic asupra productivităţii muncii depinde de măsura în care diversele
activităţi comerciale sunt receptive la formele de manifestare a acestuia. Astfel, operaţiunile de
vehiculare a mărfurilor în interiorul depozitelor şi magazinelor, legate de primirea, stocarea şi
livrarea (vînzarea) mărfurilor, preambalarea mărfurilor, producţia în alimentaţia publică şi altele,
cunosc posibilităţi largi de mecanizare sau mică mecanizare, prin introducerea utilajelor de
transport, ridicat, stivuit, dozat etc.
De asemenea, cantitatea de mărfuri vîndută în magazine, precum şi numărul de consumatori
deserviţi în unitatea de timp de acelaşi personal depind de puterea de atracţie a magazinelor,
mărită prin gradul de modernizare a acestora, prin modul de prezentare a mărfurilor, prin formele
de vînzare practicate şi prin serviciile oferite la vînzarea mărfurilor.
Progresul tehnic este astăzi puternic reliefat de realizările din domeniul informaticii. În comerţ,
tehnica informaţiilor şi prelucrarea electronică a datelor permit cunoaşterea mai profundă a
pieţei, uşurinţa în încheierea tranzacţiilor şi executarea comenzilor, posibilităţi de gestiune
raţională a stocurilor în unităţi etc., care sporesc volumul operaţiunilor de vînzare-cumpărare şi,
prin aceasta, randamentul muncii lucrătorilor comerciali.

Progresul tehnic în comerţ, ca factor de sporire a productivităţii muncii, trebuie asociat cu

progresul tehnic din celelalte ramuri economice, timpul cheltuit pentru distribuţia mărfurilor
fiind influenţat de modul de prezentare a produselor pentru vînzare şi de condiţiile lor de
circulaţie asigurate de aceste ramuri. Pregătirea mărfurilor în cantităţi uzuale pentru consum
chiar de către industrie, adaptarea mijloacelor de transport la operaţiunile de încărcare-descărcare
a conteinerelor şi paletelor, proiectarea unor utilaje după principii ergonomice micşorează timpul
de circulaţie a mărfurilor şi contribuie la creşterea productivităţii muncii lucrătorilor
comerciali.

Organizarea muncii şi, pe un plan mai larg, organizarea activităţii economice acţionează

asupra productivităţii muncii ca factor asociat progresului tehnic. Metodele ştiinţifice, raţionale
de organizare a muncii intensifică progresul tehnic, determinînd micşorarea cheltuielilor de
muncă pentru vînzarea produselor.

Organizarea muncii priveşte întregul circuit al mişcării mărfurilor, formele de realizare a ei fiind
specifice magazinelor sau depozitelor, personalului operativ sau tehnico-administrativ. În acest
proces intră organizarea interioară a unităţilor, diviziunea profesională a muncii, alcătuirea
formaţiilor de personal în concordanţă cu diviziunea muncii şi cu cerinţele valorificării cît mai
depline a fondului de timp.

De asemenea, organizarea muncii se extinde asupra proceselor operative din unităţi -

aprovizionarea, pregătirea mărfurilor pentru vînzare, vînzarea etc. - respectiv asupra muncii
lucrătorilor care le înfăptuiesc, precum şi asupra relaţiilor cu partenerii din mediul extern al
unităţilor comerciale (relaţiile cu furnizorii). Acest cadru larg reflectă condiţionarea muncii
lucrătorilor operativi de calitatea activităţii de conducere şi, în primul rînd, de asigurarea unei
oferte corespunzătoare cu cererea de mărfuri.

În această interpretare, organizarea activităţii are şi un aspect macroeconomic, constînd în

structuri ale distribuţiei care să uşureze formarea ofertei în comerţ, în prospectarea pieţei,
organizarea relaţiilor comercianţilor cu producătorii şi, pe un plan mai larg, a cadrului
instituţional care să faciliteze tranzacţiile comerciale.
 Prin calificare, lucrătorul comercial răspunde exigenţelor legate de promovarea progresului
tehnic, organizarea raţională a activităţii, introducerea metodelor ştiinţifice de conducere, care
intervin în procesul muncii, precum şi aspiraţiilor sale pentru împlinirea personalităţii.
Cerinţele calificării sunt specifice fiecărei profesii şi influenţează productivitatea muncii prin
manifestarea raţionalităţii în exercitarea activităţilor de către fiecare lucrător în sistemul
diviziunii muncii în comerţ şi prin capacitatea de adaptare la solicitările profesiei.
Factorii cu acţiune indirectă asupra productivităţii muncii sunt de natură eterogenă,
influenţînd volumul activităţii din unităţi independent de procesul muncii, iar prin intermediul
vînzărilor productivitatea muncii lucrătorilor. Asemenea factori sunt prezenţi în multe ramuri
economice. De exemplu, fertilitatea solului sau condiţiile climatice în agricultură, bogăţia
zăcămintelor în ramurile extractive etc. diferenţiază productivitatea muncii de la o ţară la alta
sau de la o zonă la alta.

În comerţ, aceşti factori exprimă sintetic condiţiile în care se desfăşoară procesul muncii, fie că
acestea se referă la mediul extern unităţilor, fie la particularităţile de comercializare a diferitelor
grupe de mărfuri.
Aceste aspecte explică diferenţierile în nivelul productivităţii muncii pe medii socio-economice
(urban, rural), pe judeţe, pe localităţi.

Proprietăţile mărfurilor, desemnate prin însuşirile fizico-chimice, diferenţiază obiectiv

consumul de muncă pentru vînzarea unei unităţi fizice sau valorice dintr-un produs (de exemplu,
legumele şi fructele în raport cu produsele de panificaţie sau produsele textile în raport cu cele de
mercerie). De aceea, la societăţile comerciale cu o structură variată a vînzărilor apar schimbări în
dinamica productivităţii muncii o dată cu modificarea ponderii diferitelor grupe de mărfuri în
volumul total al vînzărilor. Pentru evidenţierea corectă a productivităţii muncii, indicele de
dinamică a acesteia se corectează cu indicele consumului de muncă.
Exemplu:
În perioada (trimestrul) T0, o unitate comercială a realizat un volum de vînzări de 1620 mii lei, cu
50 de salariaţi, ceea ce corespunde unei productivităţi a muncii de 32,4 mii lei, iar în perioada T1,
1730 mii lei cu 60 de salariaţi, deci o productivitate a muncii de 28,8 mii lei. Indicele de
creştere a productivităţii muncii  (W1/W0) a fost în perioada T0-T1 de 0,88%, deci în scădere.
Influenţa modificării structurii vînzărilor asupra indicelui productivităţii muncii rezultă din
următorii indicatori:

Grupele Volumul Structura la 100 Norma de Consumul de

de vînzărilor(mii lei) mii lei vînzări vînzare timp (t) (om-
mărfuri (%) (mii.lei) zile la 100 mii
lei vînzări)
T0 T1 T0 T1 T0 T1
A 260 590 16 34 20 0.80 1.70
B 580 310 36 18 50 0.72 0.36
C 780 830 48 48 80 0.60 0.60
Total 1620 1730 100 100 - 2.12 2.66
Consumul de timp (t) s-a calculat prin raportarea structurii la 100 de mii de lei vînzări la norma
de vînzare. Indicele consumului de muncă (T1/T0=2,66/2,12) a fost de 1,25. Sporirea lui s-a
datorat creşterii ponderii grupei A în volumul total al vînzărilor, de la 16% în T0 la 34% în T1,
grupă cu un consum mai mare de muncă, reflectat în norma mai mică de vînzări.

Corectînd indicele productivităţii muncii cu indicele consumului de muncă, se obţine indicele

real al dinamicii productivităţii muncii: IW = 0,88 x 1,25 = 1,10 , deci o creştere în loc de o
aparentă scădere.

Acest aspect este interpretat ca efectul de scară în activitatea comercială şi el este superior pentru
mărfurile de cerere periodică sau rară şi care se adresează populaţiei unei întregi zone. La
produsele de cerere curentă concentrarea activităţii poate avea efecte contrarii, determinînd
scăderea productivităţii muncii dacă reţeaua comercială se îndepărtează de consumatori.

Căile de creştere a productivităţii muncii

Nivelul şi dinamica productivităţii muncii sunt indicatori calitativi ai activităţii comerciale,
creşterea lor avînd consecinţe favorabile asupra eficienţei activităţii comerciale. Creşterea
productivităţii muncii duce la sporirea volumului vînzărilor, în condiţiile folosirii aceluiaşi
număr de lucrători, ceea ce determină în final micşorarea cheltuielilor cu remunerarea muncii pe
unitatea de produs.
Totodată, creşterea productivităţii muncii fiind însoţită de creşterea salariului mediu, ca o
condiţie a cointeresării lucrătorilor în rezultatele muncii lor, constituie un factor al ridicării
standardului de viaţă al acestora.

Căile de creştere a productivităţii muncii reprezintă mijloace de intensificare a acţiunii

pozitive a diferiţilor factori care o influenţează. Astfel, promovarea progresului tehnic în comerţ,
organizarea ştiinţifică a muncii în întreg circuitul comercial, ridicarea calificării personalului şi
perfecţionarea formelor de cointeresare a lucrătorilor comerciali sunt domenii cuprinzînd un larg
spectru de măsuri ce acţionează aspra factorilor direcţi.
Se pot enunţa, exemplificativ, măsuri cum sunt mecanizarea operaţiunilor de mişcare a
mărfurilor în depozite şi magazine, pregătirea comercială a mărfurilor în industrie în cantităţi
care să permită folosirea paletelor şi a conteinerelor, promovarea formelor rapide de vînzare,
expunerea largă a sortimentelor în magazine (pentru crearea cererii spontane), adîncirea
diviziunii muncii în cadrul formaţiilor de personal, aplicarea principilor de ergonomie a muncii
şi altele.
Alături de măsurile care influenţează acţiunea factorilor direcţi, cercetarea mai profundă a pieţei
şi lărgirea comunicaţiilor cu piaţa a oricărei firme, amplasarea unităţilor comerciale în zonele de
afluenţă a consumatorilor, concentrarea şi specializarea reţelei comerciale, îmbinarea diferitelor
forme de reţea comercială, perfecţionarea relaţiilor cu furnizorii şi altele, duc la creşterea
volumului vînzărilor şi devin mijloace de acţiune indirectă asupra creşterii productivităţii muncii.