Productivitatea muncii

STROE CARMEN FLORINA

A.P-anul 1

În expresia sa generală, productivitatea înseamnă randamentul, rodnicia

cu care sunt valorificaţi factorii de producţie în economie. Ea se exprimă
prin raportul dintre produsul creat - bunuri şi servicii - şi factorii respectivi,
identificîndu-se productivitatea capitalului, a investiţiilor, a pămîntului, a
materiilor prime, a muncii etc. Noţiunea cea mai uzuală este cea de
productivitate a muncii şi fără nici o altă precizare se înţelege
întotdeauna aceasta.

Natura activităţii comerciale determină particularităţi în modul de

participare a factorilor de producţie la crearea produsului în această
ramură şi, implicit, în măsurarea productivităţii muncii. Produsul creat de
comerţ este un serviciu marfar de mijlocire a schimbului de mărfuri între
producător şi consumator, a cărui mărime este dată de valoarea
adăugată bunurilor sub forma adaosului comercial.

În măsurarea activităţii lucrătorilor comerciali se ia însă în considerare (din

necesităţi practice) întreaga valoare a produselor desfăcute, inclusiv
costul mărfurilor plătit furnizorului, astfel că productivitatea muncii este
mult diferenţiată pe ramuri de comerţ în funcţie de acest cost (de
exemplu, vînzările de articole de mercerie comparativ cu vînzările de
ţesături de lînă).

La crearea produsului în comerţ participă, în proporţii foarte diferite, alături

de muncă, celălalt factor de producţie - capitalul. Comerţul poate fi
practicat cu randament ridicat şi de micul comerciant, folosind o tonetă
sau un chioşc, şi de marele capital, folosind magazine sau depozite. De
aceea productivitatea muncii, ca indicator calitativ, trebuie asociată cu
alţi indicatori pentru aprecierea eficienţei activităţii unităţilor comerciale şi,
în primul rînd, cu cei vizînd eficienţa utilizării bazei tehnico-materiale.
Factorul decisiv în creşterea productivităţii muncii în economie îl
constituie progresul tehnic. Comerţul aparţine, prin natura activităţii sale,
sectorului terţiar din economie, în care progresul tehnic este mai lent în
raport cu sectorul primar sau secundar. Ca atare, şi creşterea
productivităţii muncii are anumite limite. Cum însă la calcularea
productivităţii muncii se ia ca activitate volumul vînzărilor, ea creşte şi pe
seama factorilor care influenţează volumul vînzărilor independent de
activitatea lucrătorilor şi, în primul rînd, pe seama creşterii preţurilor.

De ceea, exprimarea dinamicii productivităţii muncii se face şi prin unii

indicatori complementari volumului vînzărilor (de exemplu, numărul de
cumpărători deserviţi), care caracterizează efortul diferit depus de
lucrători pentru realizarea unui anumit volum al vînzărilor.

Productivitatea muncii în comerţ se exprimă în două moduri:

1. prin cantitatea sau valoarea mărfurilor vîndute de un lucrător în

unitatea de timp, denumită metoda directă (W = V / Np);
2. prin consumul de muncă (ore sau zile de muncă) pentru vînzarea
unei unităţi cantitative sau valorice dintr-un produs, denumită
metoda indirectă (t = T / V).

Factorii productivităţii muncii

Din conţinutul şi modul de exprimare a productivităţii muncii rezultă că
ea este determinată de capacitatea lucrătorului comercial de a vinde într-
o unitate de timp, cu acelaşi efort, o cantitate mai mare dintr-un produs.
Această capacitate este determinată de numeroşi factori, unii avînd
asupra ei o acţiune directă, ţinînd de însuşi procesul muncii, iar alţii o
acţiune indirectă, influenţînd volumul vînzărilor independent de efortul
lucrătorului şi, prin acestea, productivitatea muncii.

Progresul tehnic este factorul principal de care depinde randamentul

muncii, cantitatea de mărfuri vehiculată în unitatea de timp, durata
operaţiunilor legate de mişcarea mărfurilor, timpul de vînzare depinzînd în
mare măsură de procedeele şi mijloacele tehnice folosite de lucrătorii
comerciali.

Influenţa progresului tehnic asupra productivităţii muncii depinde de

măsura în care diversele activităţi comerciale sunt receptive la formele de
manifestare a acestuia. Astfel, operaţiunile de vehiculare a mărfurilor în
interiorul depozitelor şi magazinelor, legate de primirea, stocarea şi livrarea
(vînzarea) mărfurilor, preambalarea mărfurilor, producţia în alimentaţia
publică şi altele, cunosc posibilităţi largi de mecanizare sau mică
mecanizare, prin introducerea utilajelor de transport, ridicat, stivuit, dozat
etc.

Organizarea muncii şi, pe un plan mai larg, organizarea activităţii

economice acţionează asupra productivităţii muncii ca factor asociat
progresului tehnic. Metodele ştiinţifice, raţionale de organizare a muncii
intensifică progresul tehnic, determinînd micşorarea cheltuielilor de muncă
pentru vînzarea produselor.

Organizarea muncii priveşte întregul circuit al mişcării mărfurilor, formele

de realizare a ei fiind specifice magazinelor sau depozitelor, personalului
operativ sau tehnico-administrativ. În acest proces intră organizarea
interioară a unităţilor, diviziunea profesională a muncii, alcătuirea
formaţiilor de personal în concordanţă cu diviziunea muncii şi cu cerinţele
valorificării cît mai depline a fondului de timp.