UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE

ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ

ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

BAZELE ECONOMIEI

PRODUCTIVITATEA MUNCII IN ROMANIA

Student: VLAD G. ALEXANDRU

INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ
ANUL I
 PRODUCTIVITATEA MUNCII IN ROMANIA

„Productivitatea muncii este, oarecum, o sinteză a întregii folosiri a factorilor de

producţie… Productivitatea muncii rămâne însă, deoarece este condiţionată de factorul de
producţie om, tot aşa de importantă precum este omul faţă de creaţiile sale. Căci toţi ceilalţi
factori ai producţiei - inclusiv capitalul – sunt creaţii ale omului ca mijloace ale gospodăririi, în
timp ce acoperirea nevoilor omeneşti este scopul însuşi al gospodăririi.”
( MIHAI MANOILESCU )

Eficienţa cu care este cheltuită munca în comerţ, reflectată de numărul de personal

folosit, activitatea economică şi cheltuielile efectuate pentru remunerarea muncii, depinde de
productivitatea muncii, considerată unul din indicatorii calitativi ai activităţii comerciale.
Noţiunea şi modul de exprimare a productivităţii muncii
În expresia sa generală, productivitatea înseamnă randamentul, rodnicia cu care sunt
valorificaţi factorii de producţie în economie. Ea se exprimă prin raportul dintre produsul creat -
bunuri şi servicii - şi factorii respectivi, identificîndu-se productivitatea capitalului, a
investiţiilor, a pămîntului, a materiilor prime, a muncii etc. Noţiunea cea mai uzuală este cea de
productivitate a muncii şi fără nici o altă precizare se înţelege întotdeauna aceasta.
Natura activităţii comerciale determină particularităţi în modul de participare a factorilor
de producţie la crearea produsului în această ramură şi, implicit, în măsurarea productivităţii
muncii. Produsul creat de comerţ este un serviciu marfar de mijlocire a schimbului de mărfuri
între producător şi consumator, a cărui mărime este dată de valoarea adăugată bunurilor sub
forma adaosului comercial. În măsurarea activităţii lucrătorilor comerciali se ia însă în
considerare (din necesităţi practice) întreaga valoare a produselor desfăcute, inclusiv costul
mărfurilor plătit furnizorului, astfel că productivitatea muncii este mult diferenţiată pe ramuri de
comerţ în funcţie de acest cost (de exemplu, vînzările de articole de mercerie comparativ cu
vînzările de ţesături de lînă).
La crearea produsului în comerţ participă, în proporţii foarte diferite, alături de muncă,
celălalt factor de producţie - capitalul. Comerţul poate fi practicat cu randament ridicat şi de
micul comerciant, folosind o tonetă sau un chioşc, şi de marele capital, folosind magazine sau
depozite. De aceea productivitatea muncii, ca indicator calitativ, trebuie asociată cu alţi
indicatori pentru aprecierea eficienţei activităţii unităţilor comerciale şi, în primul rînd, cu cei
vizînd eficienţa utilizării bazei tehnico-materiale.
Factorul decisiv în creşterea productivităţii muncii în economie îl constituie progresul
tehnic. Comerţul aparţine, prin natura activităţii sale, sectorului terţiar din economie, în care
progresul tehnic este mai lent în raport cu sectorul primar sau secundar. Ca atare, şi creşterea
productivităţii muncii are anumite limite. Cum însă la calcularea productivităţii muncii se ia
ca activitate volumul vînzărilor, ea creşte şi pe seama factorilor care influenţează volumul
vînzărilor independent de activitatea lucrătorilor şi, în primul rînd, pe seama creşterii preţurilor.
De aceea, exprimarea dinamicii productivităţii muncii se face şi prin unii indicatori
complementari volumului vînzărilor (de exemplu, numărul de cumpărători deserviţi), care
caracterizează efortul diferit depus de lucrători pentru realizarea unui anumit volum al vînzărilor.
 Productivitatea muncii în comerţ se exprimă în două moduri:
-prin cantitatea sau valoarea mărfurilor vîndute de un lucrător în unitatea de timp, denumită

metoda directă ( );
-prin consumul de muncă (ore sau zile de muncă) pentru vînzarea unei unităţi cantitative sau

valorice dintr-un produs, denumită metoda indirectă ( ).

Ramura de comerţ Fond de
Vînzări Număr de Productivitatea
sau societatea timp
mii lei Persoane muncii
comercială om/zile
V Np T W, t
A W =144 mii lei
14 400 100 23 040
t =1,6 om-zile

144 mii de lei

1,6 om-zile la o miie de lei vinzari

Datorită caracterului eterogen al activităţilor desfăşurate de agenţii comerciali şi de

profesiile diferite din comerţ, există variate expresii ale productivităţii muncii, provenite din
raportarea activităţilor specifice fiecărei grupe de personal la numărul de personal respectiv (de
exemplu, productivitatea muncii unui vînzător, sortator de mărfuri, magaziner, bucătar etc.).
De asemenea, se folosesc indicatori de productivitate în funcţie de structura de bază a
personalului: total personal, personal operativ, vînzători.
Factorii cu acţiune directă asupra productivităţii muncii sunt factori general valabili
pentru toate ramurile economice, avînd în comerţ particularităţi reieşite din natura procesului de
muncă din această ramură.
Calificarea personalului, ca factor al productivităţii muncii, ţine de esenţa acesteia, de
capacitatea lucrătorului de a obţine rezultate mai bune cu acelaşi efort. Această capacitate creşte
o dată cu ridicarea calificării.
Cointeresarea materială este factorul care motivează interesul fiecărui lucrător sau
agent economic pentru creşterea productivităţii muncii. Efortul pentru însuşirea procedeelor
tehnice noi, preocuparea pentru organizarea raţională a activităţii şi ridicarea calificării
personalului trebuie să se răsfrîngă favorabil o dată cu creşterea productivităţii muncii şi asupra
veniturilor fiecărui lucrător. Această dependenţă se asigură prin sistemul de salarizare a
personalului, unde dinamica salariilor se corelează cu dinamica productivităţii muncii, iar
cîştigul fiecărui lucrător cu interesul lui pentru ridicarea calificării şi raţionalizarea muncii.
Profilul economico-social al zonei în care acţionează fiecare unitate comercială
influenţează, prin mărimea veniturilor băneşti, prin particularităţile demografice, prin
comportamentul de consum al locuitorilor etc., mărimea, structura şi frecvenţa cererii, respectiv
volumul vînzărilor şi, prin acesta, mărimea productivităţii muncii. O unitate situată într-o
localitate dezvoltată economic, cu putere de cumpărare a populaţiei ridicată şi, deci, cu o valoare
medie a unei cumpărături mai mare, va avea şi o productivitate a muncii pe lucrător superioară
unei unităţi dintr-o localitate cu putere economică mai scăzută. În mod asemănător, se va
diferenţia productivitatea muncii într-o unitate situată pe o arteră intens circulată faţă de una
situată pe o arteră slab frecventată.
Nivelul şi dinamica preţurilor influenţează expresia valorică a vînzărilor, determinînd
astfel o diferenţiere între productivitatea muncii exprimată în unităţi fizice şi cea exprimată
valoric. De aceea se impune, pentru calcularea corectă a dinamicii productivităţii muncii,
corectarea indicelui de creştere a acesteia cu indicele preţurilor.
Mărimea unităţilor comerciale constituie un factor de diferenţiere a nivelului
productivităţii muncii pe unităţi, prin posibilităţile mai bune pe care le au unităţile mari de a
organiza raţional munca (în primul rînd, de aplicare a diviziunii muncii) şi de a promova
progresul tehnic, precum şi prin atracţia comercială pe care ele o exercită, sporindu-şi în acest fel
volumul vînzărilor.
Productivitatea muncii se calculează, în principiu, valoric, datorită varietăţii de unităţi
fizice prin care se exprimă cantităţile vîndute şi, deci, dificultăţii sau imposibilităţii însumării lor.
Exprimarea valorică, deşi aduce la acelaşi numitor vînzările, este influenţată de nivelul
preţurilor, astfel că, aceeaşi productivitate în unităţi fizice a doi lucrători poate fi diferită în
expresie valorică în funcţie de preţul pe unitatea de produs. Pentru înlăturarea acestui neajuns se
folosesc unii indicatori complementari, cum sunt: numărul de cumpărători deserviţi de un
lucrător comercial în perioada de referinţă, valoarea medie a unei cumpărături, precum şi
expresia indirectă a productivităţii muncii, respectiv timpul cheltuit pentru vînzarea unei unităţi
fizice dintr-un produs.
Variabilitatea cererii zilnice a populaţiei, datorită obiceiurilor de cumpărare şi a influenţei
factorilor sezonieri şi conjuncturali, face ca productivitatea muncii să cunoască oscilaţii în
cursul anului. Apare astfel obiectiv o folosire incompletă sau, dimpotrivă, o suprasolicitare a
forţei de muncă, cu consecinţe asupra eficienţei activităţii comerciale (cheltuieli cu salarizarea
personalului).
Productivitatea muncii este diferită pe ramuri de comerţ, fiecare grupă de mărfuri
solicitînd prin proprietăţile fizice (stare fizică, volum, greutate), complexitatea sortimentală şi
formele de vînzare un consum de timp de muncă diferit pentru comercializarea unei unităţi
valorice dintr-un produs. În bună parte, acest consum depinde şi de felul în care mărfurile sunt
livrate de producători, adică în dozaj, ambalaj, loturi care să permită circulaţia şi vînzarea lor
economicoasă.
Diferenţieri există în nivelul productivităţii muncii şi pe societăţile comerciale sau
magazinele cu profil asemănător, deoarece vînzările fiecăruia sunt influenţate atît de factori
interni (calitatea activităţii), cît şi de factori externi (puterea de cumpărare din zonă). Gradul de
dispersie a valorilor productivităţii muncii pe unităţi de un anumit profil faţă de media pe tipul
respectiv semnifică modul diferit de gestiune a resurselor umane în unităţi.
Factorii productivităţii muncii
Din conţinutul şi modul de exprimare a productivităţii muncii rezultă că ea este
determinată de capacitatea lucrătorului comercial de a vinde într-o unitate de timp, cu acelaşi
efort, o cantitate mai mare dintr-un produs. Această capacitate este determinată de numeroşi
factori, unii avînd asupra ei o acţiune directă, ţinînd de însuşi procesul muncii, iar alţii o acţiune
indirectă, influenţînd volumul vînzărilor independent de efortul lucrătorului şi, prin acestea,
productivitatea muncii.
Progresul tehnic este factorul principal de care depinde randamentul muncii, cantitatea
de mărfuri vehiculată în unitatea de timp, durata operaţiunilor legate de mişcarea mărfurilor,
timpul de vînzare depinzînd în mare măsură de procedeele şi mijloacele tehnice folosite de
lucrătorii comerciali.
Influenţa progresului tehnic asupra productivităţii muncii depinde de măsura în care
diversele activităţi comerciale sunt receptive la formele de manifestare a acestuia. Astfel,
operaţiunile de vehiculare a mărfurilor în interiorul depozitelor şi magazinelor, legate de
primirea, stocarea şi livrarea (vînzarea) mărfurilor, preambalarea mărfurilor, producţia în
alimentaţia publică şi altele, cunosc posibilităţi largi de mecanizare sau mică mecanizare, prin
introducerea utilajelor de transport, ridicat, stivuit, dozat etc. De asemenea, cantitatea de mărfuri
vîndută în magazine, precum şi numărul de consumatori deserviţi în unitatea de timp de acelaşi
personal depind de puterea de atracţie a magazinelor, mărită prin gradul de modernizare a
acestora, prin modul de prezentare a mărfurilor, prin formele de vînzare practicate şi prin
serviciile oferite la vînzarea mărfurilor.
Progresul tehnic este astăzi puternic reliefat de realizările din domeniul informaticii. În
comerţ, tehnica informaţiilor şi prelucrarea electronică a datelor permit cunoaşterea mai profundă
a pieţei, uşurinţa în încheierea tranzacţiilor şi executarea comenzilor, posibilităţi de gestiune
raţională a stocurilor în unităţi etc., care sporesc volumul operaţiunilor de vînzare-cumpărare şi,
prin aceasta, randamentul muncii lucrătorilor comerciali.
Progresul tehnic în comerţ, ca factor de sporire a productivităţii muncii, trebuie asociat
cu progresul tehnic din celelalte ramuri economice, timpul cheltuit pentru distribuţia mărfurilor
fiind influenţat de modul de prezentare a produselor pentru vînzare şi de condiţiile lor de
circulaţie asigurate de aceste ramuri. Pregătirea mărfurilor în cantităţi uzuale pentru consum
chiar de către industrie, adaptarea mijloacelor de transport la operaţiunile de încărcare-descărcare
a conteinerelor şi paletelor, proiectarea unor utilaje după principii ergonomice micşorează timpul
de circulaţie a mărfurilor şi contribuie la creşterea productivităţii muncii lucrătorilor
comerciali.
Organizarea muncii şi, pe un plan mai larg, organizarea activităţii economice acţionează
asupra productivităţii muncii ca factor asociat progresului tehnic. Metodele ştiinţifice, raţionale
de organizare a muncii intensifică progresul tehnic, determinînd micşorarea cheltuielilor de
muncă pentru vînzarea produselor.
Organizarea muncii priveşte întregul circuit al mişcării mărfurilor, formele de realizare a
ei fiind specifice magazinelor sau depozitelor, personalului operativ sau tehnico-administrativ. În
acest proces intră organizarea interioară a unităţilor, diviziunea profesională a muncii, alcătuirea
formaţiilor de personal în concordanţă cu diviziunea muncii şi cu cerinţele valorificării cît mai
depline a fondului de timp. De asemenea, organizarea muncii se extinde asupra proceselor
operative din unităţi - aprovizionarea, pregătirea mărfurilor pentru vînzare, vînzarea etc. -
respectiv asupra muncii lucrătorilor care le înfăptuiesc, precum şi asupra relaţiilor cu partenerii
din mediul extern al unităţilor comerciale (relaţiile cu furnizorii). Acest cadru larg reflectă
condiţionarea muncii lucrătorilor operativi de calitatea activităţii de conducere şi, în primul rînd,
de asigurarea unei oferte corespunzătoare cu cererea de mărfuri.
În această interpretare, organizarea activităţii are şi un aspect macroeconomic, constînd în
structuri ale distribuţiei care să uşureze formarea ofertei în comerţ, în prospectarea pieţei,
organizarea relaţiilor comercianţilor cu producătorii şi, pe un plan mai larg, a cadrului
instituţional care să faciliteze tranzacţiile comerciale.
Prin calificare, lucrătorul comercial răspunde exigenţelor legate de promovarea
progresului tehnic, organizarea raţională a activităţii, introducerea metodelor ştiinţifice de
conducere, care intervin în procesul muncii, precum şi aspiraţiilor sale pentru împlinirea
personalităţii.
 Cerinţele calificării sunt specifice fiecărei profesii şi influenţează productivitatea
muncii prin manifestarea raţionalităţii în exercitarea activităţilor de către fiecare lucrător în
sistemul diviziunii muncii în comerţ şi prin capacitatea de adaptare la solicitările profesiei.
Factorii cu acţiune indirectă asupra productivităţii muncii sunt de natură eterogenă,
influenţînd volumul activităţii din unităţi independent de procesul muncii, iar prin intermediul
vînzărilor productivitatea muncii lucrătorilor. Asemenea factori sunt prezenţi în multe ramuri
economice. De exemplu, fertilitatea solului sau condiţiile climatice în agricultură, bogăţia
zăcămintelor în ramurile extractive etc. diferenţiază productivitatea muncii de la o ţară la alta
sau de la o zonă la alta.
În comerţ, aceşti factori exprimă sintetic condiţiile în care se desfăşoară procesul muncii,
fie că acestea se referă la mediul extern unităţilor, fie la particularităţile de comercializare a
diferitelor grupe de mărfuri.
Aceste aspecte explică diferenţierile în nivelul productivităţii muncii pe medii socio-
economice (urban, rural), pe judeţe, pe localităţi.
Proprietăţile mărfurilor, desemnate prin însuşirile fizico-chimice, diferenţiază obiectiv
consumul de muncă pentru vînzarea unei unităţi fizice sau valorice dintr-un produs (de exemplu,
legumele şi fructele în raport cu produsele de panificaţie sau produsele textile în raport cu cele de
mercerie). De aceea, la societăţile comerciale cu o structură variată a vînzărilor apar schimbări în
dinamica productivităţii muncii o dată cu modificarea ponderii diferitelor grupe de mărfuri în
volumul total al vînzărilor. Pentru evidenţierea corectă a productivităţii muncii, indicele de
dinamică a acesteia se corectează cu indicele consumului de muncă.
Exemplu:
În perioada (trimestrul) T0, o unitate comercială a realizat un volum de vînzări de 1620
mii lei, cu 50 de salariaţi, ceea ce corespunde unei productivităţi a muncii de 32,4 mii lei, iar în
perioada T1, 1730 mii lei cu 60 de salariaţi, deci o productivitate a muncii de 28,8 mii lei.
Indicele de creştere a productivităţii muncii (W1/W0) a fost în perioada T0-T1 de 0,88%, deci în
scădere.
Influenţa modificării structurii vînzărilor asupra indicelui productivităţii muncii rezultă
din următorii indicatori:
Grupele de Volumul Structura la 100 Norma Consumul de timp (t)
mărfuri vînzărilor mii lei vînzări (%) de vînzare (om-zile la 100 mii lei
(mii lei) (mii.lei) vînzări)
T0 T1 T0 T1 T0 T1
A 260 590 16 34 20 0,80 1.70
B 580 310 36 18 50 0,72 0,36
C 780 830 48 48 80 0,60 0,60
Total 1620 1730 100 100 - 2,12 2,66

Consumul de timp (t) s-a calculat prin raportarea structurii la 100 de mii de lei vînzări la
norma de vînzare. Indicele consumului de muncă (T1/T0=2,66/2,12) a fost de 1,25. Sporirea lui s-
a datorat creşterii ponderii grupei A în volumul total al vînzărilor, de la 16% în T0 la 34% în T1,
grupă cu un consum mai mare de muncă, reflectat în norma mai mică de vînzări.
 Corectând indicele productivităţii muncii cu indicele consumului de muncă, se obţine
indicele real al dinamicii productivităţii muncii: IW = 0,88 x 1,25 = 1,10 , deci o creştere în loc
de o aparentă scădere.
Acest aspect este interpretat ca efectul de scară în activitatea comercială şi el este
superior pentru mărfurile de cerere periodică sau rară şi care se adresează populaţiei unei întregi
zone. La produsele de cerere curentă concentrarea activităţii poate avea efecte contrarii,
determinînd scăderea productivităţii muncii dacă reţeaua comercială se îndepărtează de
consumatori.
Căile de creştere a productivităţii muncii
Nivelul şi dinamica productivităţii muncii sunt indicatori calitativi ai activităţii
comerciale, creşterea lor avînd consecinţe favorabile asupra eficienţei activităţii comerciale.
Creşterea productivităţii muncii duce la sporirea volumului vînzărilor, în condiţiile folosirii
aceluiaşi număr de lucrători, ceea ce determină în final micşorarea cheltuielilor cu remunerarea
muncii pe unitatea de produs. Totodată, creşterea productivităţii muncii fiind însoţită de
creşterea salariului mediu, ca o condiţie a cointeresării lucrătorilor în rezultatele muncii lor,
constituie un factor al ridicării standardului de viaţă al acestora.
Căile de creştere a productivităţii muncii reprezintă mijloace de intensificare a acţiunii
pozitive a diferiţilor factori care o influenţează. Astfel, promovarea progresului tehnic în comerţ,
organizarea ştiinţifică a muncii în întreg circuitul comercial, ridicarea calificării personalului şi
perfecţionarea formelor de cointeresare a lucrătorilor comerciali sunt domenii cuprinzînd un larg
spectru de măsuri ce acţionează aspra factorilor direcţi. Se pot enunţa, exemplificativ, măsuri
cum sunt mecanizarea operaţiunilor de mişcare a mărfurilor în depozite şi magazine, pregătirea
comercială a mărfurilor în industrie în cantităţi care să permită folosirea paletelor şi a
conteinerelor, promovarea formelor rapide de vînzare, expunerea largă a sortimentelor în
magazine (pentru crearea cererii spontane), adîncirea diviziunii muncii în cadrul formaţiilor de
personal, aplicarea principilor de ergonomie a muncii şi altele. Alături de măsurile care
influenţează acţiunea factorilor direcţi, cercetarea mai profundă a pieţei şi lărgirea comunicaţiilor
cu piaţa a oricărei firme, amplasarea unităţilor comerciale în zonele de afluenţă a consumatorilor,
concentrarea şi specializarea reţelei comerciale, îmbinarea diferitelor forme de reţea comercială,
perfecţionarea relaţiilor cu furnizorii şi altele, duc la creşterea volumului vînzărilor şi devin
mijloace de acţiune indirectă asupra creşterii productivităţii muncii.
România conduce detașat în clasamentul european al creșterii productivității muncii pe
ora lucrată întocmit pe ultimii cinci ani, potrivit datelor furnizate de către Eurostat.
În intervalul 2011- 2015, acest indicator s-a îmbunătățit cu nu mai puțin de 18,7% raportat la
media UE, mult peste situația consemnată în statele baltice Letonia (+11,0%) și Lituania
(+8,5%), urmate de Bulgaria (+8,3%).
Oarecum paradoxal față de rezultatele în privința ritmului de ameliorare a PIB/locuitor,
rezultă o medie a reducerii decalajelor de productivitate în raport cu media europeană ( din care
facem parte, prin urmare am ridicat-o întrucâtva cu ponderea noastră relativ redusă) de peste trei
procente pe an.
De menționat că am împărțit țările pe grupe, luând arbitrar ca referință un plus/minus de
2% față de media europeană în dinamica ei, care nu prea ajută țările care vin din urmă și nici nu
afectează țările dezvoltate.
 Productivitatea muncii pe ora lucrată este calculată ca produsul real al activității (
PIB deflatat măsurat ca volum, cu referința în anul 2010) pe unitatea de muncă depusă (
măsurată prin numărul total de ore lucrate). Acest mod de calcul oferă o imagine mai bună a
evoluțiilor privind productivitatea în economie decât productivitatea muncii pe persoană
angajată, deoarece elimină diferențele rezultate din compoziția forței de muncă de tip angajat
cu normă întreagă/ angajat cu timp redus de lucru.
Se poate observa că Irlanda, intercalată în grupul fostelor țări din blocul estic și Ungaria,
vecină cu Finlanda pe segmentul în care sunt grupate statele vestice mai puțin performante (
interesantă asociere din perspectiva istorică și socio-culturală ) fac notă discordantă în bine și în
rău. Totodată, situația actuală a Greciei se poate explica și prin poziționarea codașă, care reflectă
nu doar lipsa de locuri de muncă dar și scăderea puternică a productivității muncii pe orele
lucrate relativ la evoluțiile din alte state UE.
Două perechi relevante
Interesantă alăturarea situațiilor din Germania și Bulgaria (ambele cu o ameliorare a
nivelului de trai de circa patru procente în ultimii cinci ani, pe de o parte), și din România și
Polonia ( care au avansat ambele cu câte zece procente, dar ei mai mult decât noi ca puncte
procentuale în raport cu media europeană, deoarece aveau o bază de pornire mai ridicată, pe de
altă parte.

Mai ales că cele două prechi menționate au o fiecare o trăsătură caracteristică. Bulgaria,
aflată în regim de curs fix, folosește ca monedă națională exact fosta marcă germană, indexată la
valoarea de 1,9596 leva/euro. În schimb, România și Polonia au cursuri flotante foarte apropiate
ca nivel de raportare nominală la euro.
În atare condiții, se pare că o diminuare minoră a productivității în raport cu media
europeană este firească pentru o economie dezvoltată și nu a împiedicat Germania să crească
nivelul de trai măsurat ca PIB/locuitor tot raportat la media europeană.
Deși Bulgaria a avansat cu peste opt procente, a realizat cam aceeași creștere procentuală
de nivel de trai dar decalajul față de germani s-a mărit de la 74% din media UE la 77% din media
UE.
România a performat în ultimii cinci ani la nivel de ameliorare a productivității față de
UE, a crescut nivelul de trai de două ori și jumătate mai repede decât Germania și s-a distanțat de
Bulgaria. Ceea ce vine să confirme decizia luată în timpul crizei din 1998-1999, contrar
insistențelor FMI, de a nu trece la regimul de consiliu monetar (curs fix) și a oferit flexibilitatea
necesară optimizării politicilor economice.
Totuși decalajul față de nemți s-a păstrat la 69% din media UE, în pofida diferenței uriașe
de creștere la nivel de productivitate. Sub performanța Poloniei, care, cu aceeași majorare
procentuală de nivel de trai în 2015 față de 2010 ( la un avans al productivității aproape de trei
ori mai mic !) a mai și redus cu un punct procentual distanța care o separă de vecina de la vest.
Sunt câteva date care ne arată că binele, chiar dacă arată bine pe hârtie la o privire
superficială, este dușmanul mai binelui. TREBUIE să creștem mai repede și mai cu cap decât o
facem în prezent dacă vrem să mai prindem din urmă vreodată țările dezvoltate care
peformează.