UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA HORTICULTURĂ

CATEDRA SILVICULTURĂ ŞI GRĂDINI PUBLICE

SISTEME AGROSILVICE ŞI SILVOPASTORALE

CURS DE LECŢII
AUTOR : dr. ing., conf. univ., DIONISIE BOAGHIE

CHIŞINĂU 2018
 INTRODUCERE

Sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI este caracterizat, în aprecierile

specialiştilor şi a structurilor internaţionale de profil, prin fenomene globale, regionale şi locale
de crize şi conflicte: alimentare, energetice, ecologice, politice, climaterice, confesionale etc.
Astfel, problemele de dezvoltare economică şi socială a omenirii necesită protejarea şi
conservarea urgentă a patrimoniul natural: pământul, pădurile, apele, zonele umede, gheţarii,
aerul, zăcămintele subterane şi de suprafaţă. Eforturile organismelor internaţionale şi ale
guvernelor naţionale s-au concentrat asupra soluţionării problemelor de dezvoltare economico-
sociale ale ţărilor, în paralel cu cele de conservare a mediului înconjurător, de asigurare a
echilibrului ecologic. Sunt promovate conceptele de dezvoltare durabilă şi de „economie verde”.
La nivel regional şi locale sunt conjugate eforturile pentru menţinerea şi conservarea resurselor
naturale întru asigurarea necesităţilor generaţiilor actuale şi viitoare.
Pentru Republica Moldova solurile sunt bogăţia naturală, care asigură suportul actual al
economiei naţionale, al principalei ei ramuri – agricultura şi a condiţiilor de existenţă a
poporului. Legătura indisolubilă între pământ şi populaţie reprezintă nu doar o preocupare
milenară, ci însăşi esenţa neamului, istoria, cultura, valorile materiale şi morale etc. Pentru
pământ au luptat şi s-au jertfit înaintaşii noştri, stropindu-l cu sânge şi cu sudoare, dobândind
pâinea cea de toate zilele.
Solul, conform afirmaţiilor academicianului Andrei Ursu, reprezintă „un corp natural
specific rezultat al interacţiunii îndelungate a factorilor pedogenetici, al influienţei organismelor
vii şi reziduurilor organice asupra rocilor geologice”. Exploatarea pîmântului în urma activităţii
umane, în multe cazuri activează procesele naturale, ce duc la degradarea solurilor: eroziunea,
alunecările de teren.
Pentru economia naţională a Republicii Moldova, promovarea unui management integrat
al terenurilor, în care să fie îmbinate armonios interesele diferitor participanţi la procesul de
gospodărire, devine o necesitate primordială: în scopuri agricole, silvice, acvatice, asigurării unui
spaţiu confortabil de trai, a securităţii alimentare, energhetice, ecologice etc. În condiţiile
schimbărilor climatice, în Republica Moldova are loc creşterea temperaturilor, schimbarea
caracterului precipitaţiilor şi sporirea întensităţii hazardelor naturale cum ar fi: secetele,
inundaţiile, alunecările de teren.
Pentru promovarea preocupărilor agricole tradiţionale în aceste condiţii de încălzire
globală, este necesar de a crea condiţii optime de temperaturi şi a unui regim de umeditate şi
evapotranspiraţie vaforabile pentru dezvoltarea plantelor agricole şi silvice. Aceasta impune
aplicarea şi promovarea unor noi practici de pregătire a solurilor, de creştere pentru plantele
agricole, pentru vii şi livezi, pentru vegetaţia lemnoasă. Printre aceste practici un loc aparte
ocupă sistemele agroforestiere şi silvopastorale sau sistemele agrosilvopastorale utilizate în
zonele mediteraniene, în care pe acelaşi teren, într-un echilibru optim ecologic şi economic, sunt
toate componentele: plante agricole, iarbă, arbori fructiferi şi forestieri, animale domestice,
habitatul şi diversitatea biologică naturală.
În perioada anilor 2012-2017 în Republica Moldova se implementează Proiectul P118518
”Agricultura Competitivă în Moldova”, care are ca scop sporirea competitivităţii sectorului
agricol şi a produselor agricole locale prin integrarea practicilor agriculturii ecologice şi a celor
de management durabil al terenurilor. Proiectul are şi sub-componenta „Sprijin pentru
reabilitarea perdelelor forestiere de protecţie”, care vizează reabilitarea reţelei de perdele
forestiere de protecţie pe o suprafaţă de 2,2 mii ha din zona de sud a Republicii Moldova.
În cadrul sub-componentei respective au fost constituite în cadrul Agenţiei „Moldsilva”
două detaşamente şi trei brigăzi mecanizate mobile dotate cu utilaje necesare pentru reabilitarea
perdelelor forestiere de protecţie, efectuarea lucrărilor de reconstrucţie a pădurilor etc.
Detaşamentele mecanizate constituie subunităţi specializate subordonate Agenţiei „Moldsilva”
formate în cadrul entităţilor silvice participante la proiect.

2
 1. SISTEME BIOLOGICE. LANDŞAFT

1.1.Caracterul informaţional al sistemelor biologice

Analizând diferite forme de mişcare ale materiei şi făcând unele comparaţii între
fenomenele şi procesele specifice ale acesteia, a apărut ideea că întregul univers este organizat
după un model unitar, sistematic (Stugren, 1965; Von Bertalanffy, 1973; Botnariuc, 1982;
Vădineanu, 1982 etc.).
Sistemul este conceput ca o unitate organizată ce este divizat în subsisteme, făcând parte
dintr-un sistem superior (supra sistem). Rezultă că lumea materială apare ca ierarhie de sisteme
ce se înglobează unul în altul cu sublinierea că fiecare sistem are un mediu al său pe care îl
influenţează sau dimpotrivă este influenţat de acesta.
În cadrul ierarhiei, orice sistem deşi îşi păstrează organizarea sa proprie, este subordonat
legilor sistemului superior. Fiecare sistem, reprezentând un tot unitar, posedă însuşiri proprii,
care nu se întâlnesc la elementele componente, ele fiind subordonate legilor specifice dezvoltării
sistemului. În sistem existenţa separată şi de sine stătătoare a părţilor lor componente este
imposibilă.
Sistemele biologice pot fi individuale, care corespund unui organism (de exemplu
arborele) sau pot fi colective, însumând în componenţa lor mai multe organisme (pădurea).
Sistemele biologice sunt totodată sisteme deschise, având drept condiţie de existenţă
schimbul continuu de energie şi de materie. De exemplu, plantele prin procesul de fotosinteză
elaborează diferite substanţe organice folosind energia solară şi substanţele minerale din
sistemele anorganice şi cedează o parte din energie sub formă de căldură (Botnariuc, 1982).
Aceste schimbări se realizează în mod autonom, sistemele biologice având capacitatea de a
recepţiona, a prelucra şi a transmite informaţii. O informaţie nu devine utilă decât numai după ce
a ajuns la destinatar. Transmiterea informaţiei de la sursă la destinatar se face pe baza operaţiunii
numită codificare.
În cazul sistemelor biologice vegetale, informaţiile primite din mediul înconjurător sunt
transmise cu viteze reduse şi au un caracter lent. Fac excepţie fenomenele naturale imprevizibile
de tip catastrofic, intervenţiile puternice şi în general nedorite ale omului şi alte cazuri în care
informaţiile se succed într-un timp rapid (rupturile arborilor provocată de gheaţă de la sfârşitul
lunii noiembrie a anului 2000 şi fructificaţia abundentă şi mijlocie a stejarilor în anii 2001 şi
2003).
Sistemele biologice au însuşiri de a fi nedespărţite de mediul înconjurător. Aceste
ansambluri de o pronunţată complexitate, dintre elementele biologice şi cele fizice poartă
denumirea de sisteme ecologice.
Locul superior in ierarhia nivelurilor de organisme al sistemelor biologice îl ocupă
biosfera, alcătuită dintr-o suită de ecosisteme şi care în esenţă cuprinde substanţa vie cu care se
umple părţi din atmosferă, hidrosferă şi litosferă. Biosfera se situează în partea inferioară a
atmosferei, zonă care favorizează proliferarea vieţii. Limita ei superioară este considerată până la
stratul de ozon (circa 30km), deşi deasupra înălţimii de 5km, viaţa devine o raritate.
Biosfera are o structură neuniformă, alcătuită din organisme dispersate asimetric, dar
logic. Astfel numai pe circa 30% din suprafaţa uscatului apare o concentraţie mai mare a
substanţei vii (între 75-125kg/ha). În zonele nordice şi sudice ale Terrei concentraţia substanţei
vii este redusă (10-15 kg/ha), pentru ca în deşerturi să scadă (până la 1 kg/ha).
În afara activităţii biologice, în biosferă există o continuă activitate biochimică la care
participă diverse organisme şi elemente abiotice (oxigenul, apa, căldura, lumina, etc.), care
influenţează transformările biologice, având condiţii favorabile perpetuării vieţii. Astfel viaţa
terestră apare ca un proces continuu în care se disting, pe de o parte diverse generaţii de plante şi
animale, iar pe de altă parte cicluri biotice de migrare a substanţelor cauzate de moartea
indivizilor şi descompunerea lor. În acest lung proces vital se produce o serie de modificări în

3
multitudinea speciilor şi a ariilor de răspândire legate de variaţiile climatice şi tectonice, de
migrarea unor specii (Popescu, Gh., ş.a., 2004)

1.2.Principalele tipuri de landşaft ce necesită protecţie

În procesul complex de evoluţie a vieţii pe pământ populaţiile umane au trăit şi s-au

dezvoltat strâns integrate în mediul natural în care pădurea constituia entitatea biologică de prim
rang. În vremuri imemorabile, viaţa şi evoluţia acestor populaţii nu se deosebeau de a celorlalte
vieţuitoare. Ele erau supuse legilor implacabile ale echilibrului naturii a tot stăpânitoare. Însă, în
perioadele mai apropiate pe scara evoluţiei, mare parte din aceste populaţii umane s-au desprins
treptat din mediul şi conexiunile lor naturale, şi au format un mediu propriu de viaţă, aşezări şi
organizări tot mai evoluate, dar şi un mod de viaţă din ce în ce mai artificial, mai nepotrivit
pentru unele nevoi vitale, nu numai pentru om, ci şi pentru mediul natural. Dacă în faza de
culegător şi cea de vânător, influenţa negativă a omului era mică, ulterior în faza de agricultor,
uriaşe suprafeţe de pădure au fost defrişate şi transformate în păşuni şi terenuri cultivate. Această
influenţă a culminat în faza de industrializare şi urbanizare, când se înlătură pe mari zone ale
globului aproape complet componentele vegetale naturale şi chiar cele de cultură pre a se instala
treptat peisajele industriale şi cele rezidenţiale.
Ca urmare a acestor evoluţii, vaste suprafeţe de păduri naturale ale globului au fost
înlocuite treptat prin defrişări, incendieri, exploatări şi alte acţiuni, cu importate terenuri
destinate agriculturii, păşunatului, instalaţiilor industriale şi de transport, construcţiilor şi altor
folosinţe. Efectele acestor înlocuiri au generat accentuate modificări dintre care în prim plan sunt
cele climatice: oscilaţii ale regimurilor de temperatură şi de precipitaţii, de mişcare eoliană,
soldate cu secete prelungite sau inundaţii catastrofale, cu extinderea teritoriilor aride, a stepelor
şi a deşerturilor, a zonelor cu intense procese de eroziune şi de degradare a solurilor, de mişcare
gravitaţională a terenurilor şi altele.
Omul trăieşte pe suprafaţa pământului, adică pe una din frontierele interioare ale scoarţei
pământului. Prin intermediul activităţii sale, el distruge în mod activ această frontieră, ca
formaţiune naturală creată până la el: mine, sonde, cariere, gropi de fundaţie, oraşe, diguri,
defrişarea pădurilor, erupţiile în atmosferă ş.a. Aşadar, omul exercită presiuni continue asupra
cadrului natural, în deosebi asupra solului şi vegetaţiei forestiere, cu consecinţe negative asupra
landşaftului.
Ce reprezintă landşaftul?
Noţiunea de landşaft este de origine germană şi reprezintă o porţiune din învelişul
geosferic care posedă trăsături proprii, diferite de cele ale porţiunilor învecinate.
Marele pedolog rus V.V. Dokuceaev considera landşaftul ca o sistemă teritorial naturală
complicată, foarte sensibilă, verigile căruia sunt strâns legate reciproc şi interdependente. Este
destul ca să influenţezi asupra uneia din ele (de exemplu, asupra vegetaţiei), ca să se producă
schimbări în celelalte verigi. Studiul landşafturilor a dobândit o importanţă practică pentru
agricultură, silvicultură, amelioraţii. Actualmente landşaftul se prezintă nu numai ca obiecte de
cercetare ştiinţifică, dar şi ca obiect de activitate gospodărească a omului.
Landşaftul reprezintă un teritoriu omogen genetic, cu o structură geologică identică, cu
un relief similar, cu o climă comună, cu o combinare uniformă a condiţiilor termice, a tipurilor
de sol, biocenozelor şi în consecinţă, cu o combinare unicaracteristică a componentelor
geografice mai simple (după A.G. Isacenko, 1980).
Landşafturile ca complexe teritorial naturale stabile sunt studiate individual şi din punct
de vedere tipologic.
Valoarea landşaftului este condiţionată de fluxul de substanţă şi energie, care leagă
componentele landşaftului şi părţile sale morfologice componente (făcieş, unitate de relief, spaţiu
geografic local) într-o sistemă unică. Landşafturile sunt porţiuni de suprafaţă terestră reală cu
proprietăţi şi aspect specific ce se deosebesc de porţiunile învecinate. Fiecare din landşafturi este
format din componente, aflate în relaţii reciproce şi de dezvoltare comună. Principalele

4
componente ce formează landşafturile se divizează în zonale (clima, soluri, ape, lumea vegetală
şi animală) azonale (structura geologică şi relieful). Toate componentele participă la formarea
landşaftului. Caracterul şi structura internă a majorităţii landşafturilor contemporane în mare
măsură depind de modul de gospodărire a omului, deci de influenţa factorilor social-economici.
Spre deosebire de procesele naturale de formare a landşafturilor procesele social-economice
modifică landşafturile cu mult mai repede.
Complexele naturale modificate de om sau create din nou se numesc landşafturi
antropogene. Landşaftul antropogen reprezintă un complex, în care pe toată suprafaţa sa pe o
bună parte din ea una din componente sau câteva componente ale landşaftului natural au fost
supuse modificărilor radicale. Dacă în landşafturile modificate şi create de om nu se intervine cu
activităţi pe o perioadă mai îndelungată de timp ele treptat îşi recapătă caracterele complexelor
naturale, deci se întorc la starea lor iniţială.
Landşafturile antropogene sunt diverse, în dependenţă de genul de activitate al omului se
disting:
-agrolandşafturi (landşafturi agricole) cele mai răspândite între complexele naturale
antropogenizate. Ele ocupă în jur de 11% din suprafaţa locuibilă a uscatului şi servesc pentru
producţia agricolă;
-landşafturi industriale (natural-tehnogene), dintre care cele mai răspândite sunt complexele de
cariere şi surpări, tericone, landşafturile poluate;
-landşafturi a căilor de comunicaţie din care fac parte căile ferate, autostrăzile, gazoductele,
conductele petroliere;
-landşafturi silvice sub aspect de arborete derivate apărute în urma tăierilor rase, incendiilor şi a
masivelor de culturi silvice;
-landşafturi acvatice (rezervoarele de apă, iazurile, canalele, râurile cu teritoriile adiacente);
-landşafturi de recreere, zonele de odihnă a populaţiei şi de turism activ;
-landşafturi rezidenţiale, care se divizează în rurale şi urbane;
-landşafturi beligerative (militare), care au o răspândire limitată sub forme de gropi de explozii,
tranşee, movile etc.
După urmările schimbărilor ce au loc sunt diferenţiate landşafturi culturale şi aculturale
(A.G.Isacenko, 1980).
Primele sunt permanent întreţinute de om în stare stabilă şi cu o productivitate ridicată.
Landşafturile antropogene sunt tipurile de landşafturi de bază, care necesită o îngrijire
bine determinată, păstrarea şi regenerarea lor, modificări prin metode de amelioraţii silvice.

1.3.Fenomene naturale nefavorabile ce au loc în landşafturi

O daună însemnată agriculturii dar şi a altor ramuri din economia naţională este cauzată
de secete, vânturile calde şi uscate, furtunile, vânturile reci şi puternice de iarnă care viscolesc
zăpada, erozia solurilor.
Seceta este procesul meteorologic în urma căruia umiditatea mediului fizic devine
insuficienţă în raport cu nevoile plantelor de cultură, proces cauzat de un regim anticiclonic, care
se menţine timp îndelungat peste un anumit teritoriu.
Acest regim se manifestă prin presiune barică ridicată, precipitaţii puţine sau lipsa de
precipitaţii, umiditate atmosferică redusă, temperaturi diurne ridicate, vânturi frecvente,
puternice şi uscate şi evapotranspiraţie accentuată. În raport cu partea mediului fizic care suferă
de deficit de apă, seceta poate fi atmosferică, pedologică sau mixtă, după cum afectează mediul
aerian, solul sau întregul mediu fizic. Orice formă de secetă este dăunătoare, într-o măsură mai
mare sau mai mică, dar cea mai dăunătoare este seceta mixtă (totală), care se manifestă în
perioada de vegetaţie. La fel sunt dăunătoare secetele însoţite de vânturile calde şi uscate,
puternice, cu viteze de peste 3-5 m/s şi umiditatea relativă a aerului sub 20%, care intensifică
seceta atmosferică şi determină ofilirea culturilor şi furtunile care culcă şi răvăşesc culturile,
spulberă solul, rup crăcile pomilor şi scutură rodul înainte de coacere.

5
 Viscolele pot fi în atmosferă, la suprafaţa solului şi combinată. Viscolul atmosferic se
caracterizează prin vânturi puternice reci care viscoleşte zăpada prin preluarea fulgilor, mişcarea
şi apoi depozitarea lor în locurile liniştite. Viscolul de la suprafaţa solului se caracterizează prin
mişcarea zăpezii uscate, căzută anterior, care se începe la viteza vântului de 3-5m/s. Viscolul
combinat se petrece atât în aer cât şi la suprafaţa solului. Viscolele la viteza vântului de 10-20m/s
se numesc burane, la viteze mai mari de 20m/s-uragane. Vânturile reci şi puternice de iarnă,
viscolind zăpada, dezvelesc semănăturile şi le expun la ger, micşorează rezerva de umiditate, ce
poate duce la seceta pedologică. Zăpada depusă în locurile joase de regulă intensifică procesul de
eroziune după topire. Vânturile reci de iarnă pot duce la îngheţul culturilor horticole, cele de vară
la întârzierea vegetaţiei la plante.
Eroziunea solului este procesul de dislocare a solului şi a stratului subdiacent produs de
acţiunea picăturilor de ploaie şi a scurgerii pluviale de pe versanţi-cazul eroziunii pluviale
respectiv prin acţiunea vântului-cazul eroziunii eoliene. Procesul se poate desfăşura fie în mod
lent, fie în mod rapid, accelerat sau brutal. În timp ce în primul caz el nu este dăunător, în cazul
al doilea el poate afecta considerabil interesele omului, constituind un grav proces de degradare a
terenurilor de cultură.
Eroziunea lentă, numită şi geologică, are loc la suprafaţa solului acoperită cu vegetaţie
naturală nemodificată de activitatea omului şi se petrece de sute de ori mai lent în comparaţie cu
procesele de solificare. După datele prezentate de H. Bennet, pentru spălarea unui strat de sol de
18cm sub coronamentul arboretului natural în rezultatul eroziunii lente este necesar o perioadă
de 500mii ani, pentru formarea aceluiaşi strat de sol, în urma proceselor naturale de solificare
este necesară o perioadă între 2 şi 7mii de ani.
Procesele eroziunii se accelerează odată cu activitatea nechibzuită a omului asupra
solului. De exemplu pentru spălarea unui strat de sol de 18cm pe un ogor negru este necesară o
perioadă între 5 şi 15 ani, prin cultivarea porumbului o perioadă între 9 şi 43ani, prin cultivarea
ierburilor multianuale-peste 3 mii ani.
Ca şi precipitaţiile atmosferice şi scurgerea de suprafaţă pe care acestea o generează,
vântul sau factorul eolian este un agent de modelare a scoarţei terestre, care roade, transportă şi
depune particulele de sol şi de rocă, producând modificări importante pe suprafaţa Terrei.
Vântul este un agent major de modelare, iar eroziunea eoliană pe care acesta o produce
este un proces morfosculptural, căruia îi aparţine morfosculptura majoră. Deşi factorul eolian
pare un agent cu capacitatea redusă de sculptare a scoarţei terestre, totuşi, în realitate, acesta
poate produce uneori modificări substanţiale ale formelor de relief.
Spre deosebire de acţiunea erozivă a apei de scurgere, vântul nu este practic supus
gravitaţiei terestre, poate acţiona atât în sens invers pantei, cât şi pe terenurile plane şi orizontale.
De asemenea, vântul are o acţiune exclusiv de natură fizică, se manifestă în perioadele uscate de
timp şi transportă numai particule mici, capacitatea sa de antrenare fiind de circa 800 ori mai
redusă decât a curenţilor de apă.
Eroziunea eoliană este o formă de eroziune şi reprezintă procesul de dislocare a
particulelor de sol şi de rocă, produs de curenţii de aer. Procesul constă în antrenarea şi
resedimentarea particulelor necoezive sau respectiv în roaderea, transportul şi depozitarea în altă
parte a particulelor coezive Sub raport economic, procesul în cauză reprezintă un proces de
degradare, care constă în spulberarea solurilor productive sau în acoperirea acestora cu
sedimente nefertile.
Eroziunea eoliană este un proces caracteristic şi este provocată de curenţii turbulenţi de
aer a căror viteză depăşeşte 4m/s. Procesul se declanşează în momentul în care forţele
aerodinamice depăşesc forţele de rezistenţă reprezentate prin coeziune şi frecare, iar la
desfăşurarea lui pot fi distinse următoarele fenomene: deflaţia, coraziunea şi sedimentarea
eoliană.
Deflaţia, denumită şi denudaţie eoliană, este fenomenul de spulberare a particulelor solide
produse de curenţii de aer şi constă din mişcarea particulelor necoezive, respectiv din detaşarea
particulelor coezive şi apoi deplasarea acestora.

6
 Coraziunea este fenomenul de şlefuire a părţilor stâncoase şi constă în roaderea stâncilor
produsă de vântul încărcat cu particulele solide. Materialul detaşat în urma roaderii cade la baza
stâncilor sau este preluat de curenţii de aer şi este dus mai departe.
Sedimentarea este fenomenul de depozitare a particulelor antrenate de vânt în urma
deflaţiei sau coraziunii.
În desfăşurarea eroziunii eoliene intervin numeroşi factori şi anume roca, relieful, clima,
solul, vegetaţia şi factorul antropeic.
Eroziunea produsă de vânt este un proces păgubitor. Uneori, acest proces este tot atât de
dăunător ca şi eroziunea pluvială. Între pagubele provocate de eroziunea eoliană se înscriu
subţierea treptată a solului (prin denudare sau ravinare eoliană) sau acoperirea acestuia cu
material nisipos nefertil, dezrădăcinarea culturilor, rănirea sau asfixierea acestora, furtunile negre
ş.a.
Eroziunea eoliană este activă pe o mare întindere de teren de pe suprafaţa terestră,
manifestându-se în regiunile cu climat arid şi semiarid, uneori însă acest proces afectează şi
teritoriile cu climat reavăn, jilav, subumed şi chiar pe cele cu climat umed, conducând periodic la
alterarea capacităţii productive a terenurilor de cultură.
Prin pagubele pe care le produce şi prin amploarea pe care o are, eroziunea pluvială
prezintă un larg interes, iar combaterea ei constituie o problemă de mare importanţă economică.
La scară mondială, eroziunea este considerată o adevărată calamitate, combaterea ei fiind
apreciată ca una dintre cele mai presante probleme ale omenirii.
Eroziunea pluvială este o formă de eroziune care reprezintă procesul de dislocare a
solului şi a substratului petrografic produs de acţiunea precipitaţiilor, care, după ce izbesc solul,
se scurg pe versanţi sub influenţa gravitaţiei fie difuz, fie concentrat şi exercită o triplă acţiune:
de roadere, de transport şi de depunere.
Când se produce lent, procesul în cauză este imperceptibil şi nedăunător. Când se produce
rapid, îmbrăcând forme brutale, procesul devine dăunător şi reprezintă un grav proces de
degradare a terenurilor de cultură. Ca proces de degradare, eroziunea pluvială este legată de
activitatea omului şi, de-a lungul vremii, a generat variatele forme de terenuri denudate, ravenate
sau colmatate de apă, neproductive sau slab productive.
Din punct de vedere geomorfologic, picăturile de ploaie şi apă care se scurge pe versanţi
reprezintă agenţii minori de modelare, iar procesul generat constituie un proces de coborâre pe
pantă sau de transport în masă. Sub raport economic, eroziunea pluvială, în forma ei rapidă de
manifestare, constituie un proces de degradare, care constă din înlăturarea stratelor de sol şi de
rocă de pe terenurile înclinate sub acţiunea apei rezultată din ploi sau din topirea zăpezilor şi din
colmatarea cu materialul dezgărdinat al solului fertil.
În raport cu intensitatea de acţiune a apei, eroziunea pluvială se împarte în eroziune lentă
sau normală şi eroziune rapidă sau accelerată, după cum procesul de solificare ţine pasul cu
procesul de înlăturare a solului sau este devansat de acesta din urmă. În funcţie de modul în care
este înlăturat solul şi apoi substratul litologic, se deosebeşte o eroziune în suprafaţă, denumită şi
pluviodenudaţie, produsă de acţiunea picăturilor de ploaie şi de apa care curge difuz pe terenurile
înclinate şi o eroziune în adâncime, denumită şi torenţială, produsă de apa care se scurge
concentrat, sub formă de şuvoaie, pe linia de cea mai mare pantă.
Eroziunea în suprafaţă reprezintă prima formă de eroziune accelerată şi este produsă prin
acţiunea picăturilor de ploaie şi a scurgerii elementare. Procesul se produce cu precădere pe
terenurile înclinate, cu soluri bătătorite şi destructurate, necoezive, sau slab coezive, lipsite
parţial sau total de scutul protector al vegetaţiei şi constă din înlăturarea treptată a stratului de sol
şi apoi a rocii mame.
Eroziunea în suprafaţă este foarte frecventă în zonele de deal şi ea înlătură anual cantităţi
mari de sol, care, în situaţii extreme, se pot ridica la câteva zeci sau chiar sute de tone la hectar.
Eroziunea în adâncime, denumită şi eroziune liniară, verticală sau torenţială, este forma
cea mai avansată de eroziune pluvială şi ea se produce sub acţiunea şuvoaielor de apă rezultate în
urma ploilor şi a topirii zăpezilor. Concentrarea apelor din precipitaţii în şuvoaie nu exclude

7
scurgerea difuză şi ca urmare eroziunea în adâncime se desfăşoară adeseori în asociere cu
eroziunea în suprafaţă.
Eroziunea torenţială este caracteristică pentru terenurile cu bilanţ pluvial dezechilibrat,
fiind legată de acţiunile care provoacă o rănire a suprafeţei solului (circulaţie, păşunat etc.) sau o
concentrare masivă a apelor. Procesul se produce cu precădere pe roci moi, dar şi în condiţiile
unui substrat mai dur, dacă panta este accentuată. Schematic, acest proces îşi face apariţia în
următoarele situaţii:
-la obârşia cursurilor de apă cu regim hidrologic dezechilibrat;
-pe versanţi şi la baza versanţilor intens exploataţi;
-de-a lungul drumurilor de pământ trasate pe linia de cea mai mare pantă;
-de-a lungul traseelor de scoatere a materialului lemnos rezultat din exploatări;
-de-a lungul potecilor turistice;
-de-a lungul haturilor dintre suprafeţele de cultură.
În procesul de eroziune torenţială se pot distinge două faze evolutive şi anume faza de
şiroire şi faza de ravenare. În scurgerea ei concentrată, sub formă de şuvoaie, apa lasă urme din
ce în ce mai adânci pe suprafaţa scoarţei terestre, generând următoarea suită de forme succedente
de teren: rigole de şiroire, şanţuri de şiroire, ogaşe şi ravene.
Rigolele de şiroire sunt şănţuleţele cu caracter rudimentar şi uneori efemer, cu adâncimea
de până la 20cm. Ele formează o reţea de fire ondulate, legate între ele şi orientate pe linia de cea
mai mare pantă.
Şanţurile de şiroire sunt făgaşe mai mult sau mai puţin individuale cu adâncimea de până
la 50cm. Ele provin din evoluţia unor rigole de şiroire, au profilul longitudinal, paralel cu
profilul terenurilor pe care apar şi se adâncesc treptat, alungindu-se exclusiv de sus în jos, pe
linia de cea mai mare pantă.
Ogaşele sunt făgaşe cu adâncimea cuprinsă între 0,5-2,0m. Acestea urmăresc profilul
terenului pe care se adâncesc, ca şi şanţurile de şiroaie din evoluţia cărora provin şi se dezvoltă
vertical, ,lateral şi regresiv.
Ravenele constituie produsul cel mai evoluat al eroziunii pluviale în adâncime şi
reprezintă făgaşe liniare cu adâncimea de peste 2,0m. Ca şi ogaşele, din evoluţia cărora provin,
acestea se dezvoltă vertical, lateral şi regresiv, supunându-se legilor de evoluţie a eroziunii. Spre
deosebire de ogaşe, ravenele prezintă un profil longitudinal care se abate din ce în ce mai mult de
la profilul terenurilor pe care apar.
Şanţurile de şiroire, ogaşele şi ravenele, efectele morfologice ale eroziunii în adâncime,
pot fi denumite genetic făgaşe torenţiale.
Privit în ansamblu, un făgaş torenţial prezintă trei părţi distincte şi anume o zonă de
desprindere, o zonă de transport şi o zonă de depunere.
Zona de desprindere reprezintă partea superioară sau obârşia făgaşelor torenţiale. Aceasta
lipseşte sau abia se schiţează rudimentar la şanţurile de şiroaie şi ea o mare dezvoltare la ravene.
Obârşia are aspect de perete abrupt, cu contur neregulat şi în cuprinsul ei predomină fenomenul
de roadere. Prin dezvoltare regresivă, obârşia se ramifică, luând adesea forma de labă de gâscă,
forma capabilă să concentreze mari cantităţi de apă.
Zona de transport constituie partea de mijloc a făgaşelor torenţiale. Aceasta are formă de
jgheab sau de canal cu profil transversal neregulat şi în cuprinsul ei predomină fenomenul de
transport, căruia i se asociază roaderea de fund şi laterală. Prin surparea malurilor, la coturi şi
praguri, pe flancurile jgheaburilor de transport iau naştere râpi, respectiv pereţi excavaţi şi
instalabili cu pantă accentuată.
Zona de depunere formează partea terminală a făgaşelor torenţiale, se prezintă sub forma
de evantai şi constă dintr-o acumulare semiconică solzoasă, generată în urma fenomenului de
depunere sau de sedimentare proluvială. Această parte poartă denumirea de con de dejecţie şi
reprezintă o formă pozitivă de teren. Cele trei părţi ale făgaşelor torenţiale sunt legate între ele
printr-un talveg, care reprezintă linia ce uneşte punctele de maximă depresiune dintre cotele
extreme.

8
 Terenurile afectate de eroziunea pluvială sunt caracterizate, în funcţie de intensitatea
procesului, printr-un anumit grad de eroziune.
1. Eroziune slabă. S-a spălat până la 25% din orizontul cu humus, sau până la 50%
din suborizontul A1.
2. Eroziune moderată. S-a spălat 25-50% din orizontul cu humus, respectiv 50-100%
din suborizontul A1.
3. Eroziune puternică. S-a spălat 50-100% din orizontul cu humus, respectiv până la
100% din suborizontul A2.
4. Eroziune foarte puternică. Acţiunea se desfăşoară la nivelul orizonturilor
intermediare (A/C; B; B/C).
5. Eroziune excesivă. S-a spălat întregul strat de sol şi a apărut la zi roca mamă.
Gradele de eroziune în suprafaţă se stabilesc prin compararea profilului de sol existent în
fiecare unitate de studiu cu un profil normal, martor sau de comparaţie, fiind socotit
reprezentativ pentru situaţia respectivă.
Pagubele provocate de eroziunea pluvială sunt însemnate şi mărimile lor diferă în
dependenţă de condiţiile geografice.
Eroziunea în suprafaţă are urmări grave asupra capacităţii productive a solurilor.
Terenurile afectate de eroziunea în suprafaţă se caracterizează prin soluri a căror fertilitate a fost
redusă până la anulare întregrală. Chiar dacă solul nu a fost complet înlăturat, acesta suferă o
serie de modificări de natură fizică, chimică şi microbiologică din rândul cărora menţionăm
subţierea stratului activ, reducerea humusului şi în paralel cu aceasta pierderea azotului şi a
fosforului, reducerea şi micşorarea microfaunei şi microflorei, modificarea texturii şi reducerea
intervalului activ al umidităţii. Eroziunea în suprafaţă succede şi apoi merge în paralel cu
dereglarea regimului hidric, contribuind la creşterea debitelor de viitură şi la poluarea apelor din
reţeaua primară, reprezentând totodată importante surse de aluviuni pentru cursurile de apă.
Eroziunea în suprafaţă, pe lângă consecinţele de ordin pedologic şi hidrologic, are urmări
de factură climatică şi peisagistică. Datorită creşterii considerabile a scurgerii superficiale şi a
evaporaţiei nivelul freatic coboară, izvoarele se împuţinează, vegetaţia se răreşte şi este înlocuită
de specii xerofile, iar regiunea afectată intră pe un făgaş de stepizare treptată. La fel se alterează
şi estetica peisajelor, aspectul proaspăt şi optimist fiind înlocuit cu aspecte triste, terenurile
erodate lăsând impresia jalnică a unui organism bolnav.
Eroziunea în adâncile duce la extremum consecinţele produse de eroziunea în suprafaţă.
Eroziunea torenţială înlătură într-un timp relativ scurt întregul strat de sol apoi pătrunde în
substratul litologic, transformând terenurile afectate în terenuri complet neproductive.
Dezvoltarea sa verticală şi laterală zdruncină echilibrul versanţilor determinând, în condiţii
speciale de substrat, declanşarea unor mişcări gravitaţionale de teren, care amplifică şi agravează
degradarea. Prin dezvoltarea sa longitudinală procesul distruge drumurile de exploatare şi
constituie o permanentă ameninţare gospodăriilor ţărăneşti şi pentru alte bunuri economico-
sociale.
La sfârşitul anilor '60 a secolului trecut tribunul protecţiei mediului înconjurător
elveţianul Ian Dorst scria în cartea ”Până când v-a dispărea natura” că, odată cu apariţia
momentului critic al eroziunii „puterile aerului, Pământului şi a apei duc la degradarea totală a
acelor terenuri unde omul prin activităţile sale nechibzuite încalcă echilibrul natural,……..în
urmă rămân landşafturi jalnice: pământul în cicatrice şi răni adânci” (Dorst, 1968, p 189).
Mişcarea gravitaţională. Între procesele morfosculpturale de nivelare a scoarţei terestre
se înscrie şi procesul de deplasare gravitaţională. Ca şi eroziunea pluvială, acest proces
reprezintă o „coborâre pe pantă” sau un proces de transport în masă şi aparţine de morfosculptură
minoră. Procesul se poate desfăşura lent sau capătă forme brutale de manifestare purtând diverse
denumiri.
În formele sale brutale de manifestare, procesul de deplasare gravitaţională este un proces
deosebit de păgubitor, constituind un periculos proces de degradare, care afectează stabilitatea

9
agrolandşafturilor, landşafturilor industriale şi celor a căilor de comunicaţie, landşafturilor
rezidenţiale şi a celor silvice.
Procesul de deplasare gravitaţională, numită şi deplasare de teren, se produce ca deplasări
umede în care s-au inclus alunecările de teren şi scurgerile (torenţii) de noroi (glod) şi deplasările
uscate, în care s-au încadrat surpările (deplasările laterale) şi prăbuşirile (deplasări verticale).
Procesul de deplasare gravitaţională este un proces de degradare, care afectează
stabilitatea landşafturilor, produs de acţiunea directă a gravitaţiei terestre, completată într-o
măsură mai mare sau mai mică de acţiunea apei de infiltraţie.
Procesul de deplasare gravitaţională poate avea numeroase forme, în funcţie de condiţiile
în care se produce. Cele mai obişnuite criterii de diferenţiere a procesului sunt:
-natura mişcării de deplasare (alunecări, curgeri noroioase şi surpări-prăbuşiri, după cum
materialul deprins alunecă, curge sau cade în gol, iar apoi se rostogoleşte sau nu);
-natura maselor care se deplasează (deplasări de mase consistente, deplasări de noroi şi deplasări
mixte);
-grosimea stratului angajat în deplasare (deplasări superficiale-sub 1m adâncime, puţin adânci-
între 1 şi 5m adâncime, adânci-între 5 şi 20m adâncime şi foarte adânci-peste 20m adâncime);
-forma în plan a terenului afectat (deplasare areală sau liniară);
-natura şi modul de dispunere a rocilor din substrat, respectiv în funcţie de tectonia locală
(deplasare gravitaţională asecvent, consecvent şi insecvent).
Procesul de deplasare gravitaţională se manifestă cu precădere pe de o parte pe terenurile
cu substrat impermeabil format din marne şi argile, iar pe de altă parte pe terenurile care au în
substrat alternanţe de roci permeabile (nisipuri, pietrişuri, gresii, conglomerate) cu roci
impermeabile.
Procesele erozionale şi caracterele negative ale lor depind de intervenţia nechibzuită şi
caracterul de gospodărire şi folosire a teritoriilor de către om.

1.4.Influenţa antropogenă asupra landşafturilor

În condiţiile actuale acţiunea umană în dependenţă de scară şi profunzime, modifică

adânc unele componente naturale şi landşafturile. Influenţa omului asupra integrităţii sferei
landşaftului cât şi a proceselor, care se petrec în el, se manifestă în primul rând în folosirea
resurselor naturale, a mişcărilor mecanice a maselor tari, de dezechilibru a regimurilor termic şi
hidric a teritoriilor, a celui biologic şi a migrării elementelor chimice.
O daună colosală aduce landşafturilor eroziunile eoliană şi pluvială, mişcarea
gravitaţională, sărăturile şi înmlăştinirile, poluările în masă a teritoriilor.
Etapa antropogenă de existenţă a agrolandşafturilor a modificat cu mult munca depusă de
natură, privind formarea solurilor, la început procesele erozive fiind lente sau normale, trecând
apoi în eroziuni accelerate (sub formă brutală).
Fenomenele erozionale influenţează puternic şi multilateral învelişul de sol. Sunt
evidenţiate următoarele procese sau grupe de procese: exogeneza secundară a învelişului de sol,
degumificarea, carbonatizarea, degradarea biologică, înrăutăţirea progresivă a structurii
învelişului de sol. Sub influenţa eroziunii se intensifică distrugerea solului şi a versantului, ca
purtător de sol, în urma proceselor exogene.
I.Constantinov (1987) a efectuat un calcul aproximativ de spălare a solului în mm/an pe
zone, rezultatele fiind uimitoare: în mediu pe republică pentru versanţii cu înclinări între 3 0 şi 80
anual se spală 2,06mm (maximum în centrul republicii-3,75mm, minimum la nordul republicii-
0,70mm). Aceste date ne demonstrează că eroziunea după intensitate depăşeşte procesele de
solificare.
Concomitent cu procesul de spălare a solului prin eroziune se petrece micşorarea
humusului în sol pe suprafeţe însemnate. Luând în considerare că, suprafaţa ocupată de terenurile
mijlociu şi puternic erodate ocupă peste 410mii hectare şi pierderea humusului în orizontul de 0-
50cm este de 53%, din totalul de 216t/ha dintr-un profil normal de sol, pierderea totală de humus

10
pe această suprafaţă este de 44mln tone. Terenurile slab erodate ocupă o suprafaţă de 465,5ha şi
pierd 20% din rezerva de humus. Pierderile de humus constituie în jur de 20mln tone. Pierderea
totală constituie în jur de 64mln tone. (Krupenikov I.A. 1992). Paralel cu degumificarea solului
se pierde azotul din sol, luând în considerare că el constituie 5-6% din cantitatea de humus,
pierdem în jur de 3-3,5mln tone. Cifrele prezentate ne vorbesc de pagubele colosale suportate de
sol prin eroziune.
Odată cu procesul de degumificare a solului se petrece procesul de reîntoarcere a
carbonaţilor în straturile superioare ale profilului de sol. Foarte bine se observă acest proces la
cernoziomurile obişnuite, la care chiar la o eroziune slabă de suprafaţă stratul de 0-20cm conţine
carbonaţi. Pentru cernoziomurile tipice, unde carbonaţii apar în orizonturile mai jos de 70 cm,
sub influenţa eroziunii slabe, carbonaţii îi întâlnim în stratul de 40-50cm. Pentru cernoziomurile
carbonatice sub influenţa eroziunii slabe în stratul de 0-20cm cantitatea de CaCO 3 în comparaţie
cu un profil normal etalon creşte de patru ori.
Procesul de carbonizare duce la sărăcirea profilului de sol, la un fel de reevoluţie.
Verigile evoluţionale de dezvoltare pentru cernoziomuri în republică sunt: cernoziomuri
carbanatice-obişnuite-tipice-cambice. Dacă examinăm în comun datele privind humusul şi
carbonaţii, atunci se va primi că, cernoziomurile obişnuite slab erodate iese la nivelul celor
carbonatice, a cernoziomurilor tipice-la nivelul celor obişnuite. Cu intensificarea proceselor de
eroziune profilul de sol se reduce considerabil, îşi pierde capacitatea de a întreţine viguros o
vegetaţie utilă, degradând puternic, este greu de le atribuit un anumit subtit de dezvoltare
contemporană.
Întreg complexul fenomenelor exogene erozionale influenţează brusc la activitatea
biologică din sol, ducând la degradarea ei. Cu cât condiţiile de viaţă din sol se îndepărtează de
condiţiile optime, cea mai mare parte de organisme şi microorganisme animale şi vegetale
devine mai săracă în specii. Spre exemplu, A. A. Prohina transferând numărul râmelor la
greutatea lor în kg/ha ne demonstrează că, în cernoziomurile obişnuite neerodate avem 156 kg/ha
râme, în cele slab erodate-96kg/ha, mijlociu erodate-72kg/ha, puternic erodate-60kg/ha, aproape
de 2,5 ori mai puţine decât în profilul etalon. Aproximativ în aceeaşi proprietate se schimbă
numărul nevertebratelor: intr-un metru pătrat de cernoziom obişnuit neerodat întâlnim peste 52
specimeni; în cel slab erodat-38; mijlociu erodat-32, puternic erodat-17 specimeni. În solurile
spălate în compoziţia mezofaunei se produce o reducere bruscă a numărului de saprofagi, care se
hrănesc cu substanţă organică moartă (26 specimeni la 1m2 în solurile neerodate, 17-în solurile
slab erodate, 12-în solurile mijlociu erodate şi numai 6-în solurile puternic erodate) şi creşterea
numărului de fitofagi, care folosesc pentru hrană rădăcinile vii, de aceea sunt dăunătoare pentru
plante (Krupenikov I.A.,1992).
Dezvoltarea neuniformă spaţială a eroziunii duce la diferenţierea marilor areale de sol de
altă dată în areale mai mici, care se deosebesc deseori printr-un mare contrast. De la începuturi
structura învelişului de sol din republică se deosebeşte printr-o complexitate destul de înaltă ceea
ce a prezentat condiţii de o mare mozaicitate a landşafturilor naturale, apoi a agrolandşafturilor.
Eroziunea brusc a intensificat această complexitate.
Succesiunea micşorării suprafeţelor arealelor solurilor de pădure şi a cernoziomurilor în
concordanţă cu creşterea intensificării proceselor de eroziune se caracterizează stereotipic: de
acum la trecerea de la profile pline de sol la cele slab erodate suprafeţele arealelor se micşorează
de două ori, trei, câte odată şi de mai multe ori. Arealele solurilor puternic erodate sunt în mediu
de 4-7 ori mai mici decât a celor cu profile pline. Cifrele prezentate ne servesc ca criterii
obiective de degradare a învelişului de sol, fragmentarea exagerată a lui, creşterea dificultăţii de
folosire a solului în fitotehnie, înrăutăţirea regimului de umiditate a teritoriului, corespunzător
slăbirea funcţiilor hidrologice a solului.
Solul apare şi este produsul interacţiunii unui mare număr de factori. Drept cuvânt solul
este oglinda landşafturilor, deoarece el sintetizează şi reflectă întregul complex al condiţiilor
geografice.

11
 2. CARACTERISTICI GENERALE ALE FONDULUI FUNCIAR

2.1. Suprafaţa totală a fondului funciar, inclusiv pe categorii de folosinţă

Republica Moldova este situată în partea de sud-est a Europei, învecinându-se cu

România la vest şi cu Ucraina la nord, est şi sud. Lungimea totală a frontierelor este de 1.389
km, din care 450 km - cu România, care se întinde aproape integral pe râul Prut, până la vărsarea
lui în fluviul Dunărea, şi 939 km - cu Ucraina, desfăşurându-se predominant pe uscat şi doar un
sector mic pe fluviul Nistru. Republica Moldova se întinde între 45º28’ şi 18º28’ N latitudine
nordică (aproximativ 350 km) şi între 26º40’ şi 30º6’ E longitudine estică (aproximativ 150 km).
Acest stat ocupă o suprafaţă de 33.843 km², din care 472 km² sunt ape. Deşi Republica Moldova
nu are ieşire directă la mare, portul Giurgiuleşti de pe Dunăre asigură transportul maritim.
Conform Cadastrului funciar aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 971 din 12 august
2016, fondul funciar al Republicii Moldova este compus din categoriile de folosinţă prezentate în
Tabelul 2.1.1. Terenurile arabile ocupă circa 54% din suprafaţa ţării, fâneţe şi păşuni – 10%, iar
suprafaţa acoperită cu păduri – 12,2%.
Tabelul 2.1.1
Fondul funciar al Republicii Moldova
Suprafaţa Ponderea din suprafaţa
Categoria de folosinţă
ocupată, ha ţării, %
I. Terenuri agricole 2 499 584,60 73,9
1.1. Teren arabil 1 822 911,53 53,9
1.2. Plantaţii multianuale 288 900,27 8,5
1.3. Fâneţe şi păşuni 347 153,67 10,3
1.4. Pârloagă 40 619,14 1,2
II. Terenuri aflate în stadiul de ameliorare şi
2 613,11 0,1
restabilire a fertilităţii
III. Plantaţii forestiere 465 252,64 13,7
3.1. Terenuri silvice 414 098,55 12,2
3.2. Vegetaţia forestieră 51 154,09 1,5
IV. Terenuri sub apă 96 663,36 2,9
V. Drumuri 88 466,34 2,6
VI. Străzi 49 661,98 1,5
VII. Construcţii şi curţi 98 348,38 2,9
VIII. Alte terenuri 84 029,96 2,5
TOTAL 3 384 620,37 100,0

12
 8.3 0.2
32.7 10.1
31.4 78.2
0.8
0.4 Nord
65.1 16.9
42.6 20.8
31.3 Centru
0.4
77.3 1.3
%

12.2 Sud
39.2 11.6
27.3
0.5
78.2 UATS
20.1 8.5 9.4 0.2
10 0.1 N
Total Terenuri Terenuri Terenuri Terenuri Terenuri Terenuri
terenuri agricole erodate forestiere desfundate afectate de afectate de
ripi alunecari

Figura 1.1. Calitatea fondului funciar şi starea învelişului de sol sub aspect regional
Sursa: Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM.

a. Populaţia, numărul de comune şi localităţi

Figura 2.1.1. Calitatea fondului funciar şi starea învelişului de sol sub aspect regional

Calitatea fondului funciar şi starea învelişului de sol, în aspect regional, este diferită şi
depinde de factorii naturali şi antropici locali. Cel mai valorificat înveliş de sol este înregistrat în
regiunea de nord şi stânga Nistrului (câte 78,2% din suprafaţa).
Conform Biroului Naţional de Statistică, numărul populaţiei stabile al Republicii
Moldova la 01.01.2016 a constituit 3553,1 mii persoane şi este în scădere faţă de aceeaşi
perioadă a anului 2015 cu 2103 persoane (Tabelul 2.1.2). Mai mult de jumătate din populaţia
ţării o constituie locuitorii mediului rural – 2042,0 mii persoane, sau 57,5%. În mediul urban
locuiesc 1511,1 mii persoane, sau 42,5%. Repartizarea populaţiei după sexe se prezintă astfel:
51,9% (1844,0 mii persoane) – femei şi 48,1% (1709,1 mii persoane) – bărbaţi.

Tabelul 2.1.2
Populaţia stabilă a Republicii Moldova (la începutul anului), persoane
Regiuni de Ambele sexe Masculin Feminin
dezvoltare/
2015 2016 2015 2016 2015 2016
municipii
Populaţie, total
Total ţară 3 555 159 3 553 056 1 710 244 1 709 085 1 844 915 1 843 971
Mun. Chişinău 809 563 814 147 379 348 381 059 430 215 433 088
Nord 991 246 987 475 473 000 471 535 518 246 515 940

13
 Regiuni de Ambele sexe Masculin Feminin
dezvoltare/ 2015 2016 2015 2016 2015 2016
municipii
Centru 1 058 669 1 057 096 517 675 516 970 540 994 540 126
Sud 533 921 532 462 262 302 261 607 271 619 270 855
UTA
161 760 161 876 77 919 77 914 83 841 83 962
Găgăuzia
Populaţia urbană
Total ţară 1 507 265 1 511 051 708 035 709 179 799 230 801 872
Mun. Chişinău 736 065 739 903 343 423 344 846 392 642 395 057
Nord 356 920 356 866 167 498 167 451 189 422 1 189 415
Centru 207 215 207 229 98 321 98 230 108 894 108 999
Sud 141 575 141 293 67 688 67 476 73 887 73 817
UTA 65 490 65 760 31 105 31 176 34 385 34 584
Găgăuzia
Populaţia rurală
Total în ţară 2 047 894 2 042 005 1 002 209 999 906 1 045 685 1 042 099
9
Mun. Chişinău 73 498 74 244 35 925 36 213 37 573 38 031
Nord 634 326 630 609 305 502 304 084 328 824 326 525
Centru 851 454 849 867 419 354 418 740 432 100 431 127
Sud 392 346 391 169 194 614 194 131 197 732 197 038
UTA 96 270 96 116 46 814 46 738 49 456 49 378
Găgăuzia

Sub aspect administrativ, Republica Moldova este organizată în unităţi administrativ-

teritoriale: raioane, oraşe (municipii), comune şi sate. Raioanele constituie nivelul al doilea al
Organizării administrativ-teritoriale a Republicii Moldova, după comune, sate şi oraşe
(municipii), care constituie nivelul întâi. Conform Legii nr. 764 din 27.12.2001 privind
organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, raionul este o unitate administrativ-
teritorială alcătuită din sate (comune) şi oraşe, unite prin teritoriu, relaţii economice şi social-
culturale. Oraşul în care îşi are sediul consiliul raional este numit oraş-reşedinţă. Raionul poartă
denumirea oraşului-reşedinţă. Hotarele administrative ale raionului reprezintă perimetrul
suprafeţei localităţilor incluse în componenţa acestuia şi care coincide cu hotarele dintre
localităţile raionului dat şi localităţile raionului limitrof.

14
 Figura 2.1.2. Harta administrativă a Republicii Moldova

Astăzi, statul este împărţit de jure în 32 de raioane, 5 municipii (Chişinău, Bălţi, Bender,
Comrat şi Tiraspol) şi două Unităţi teritoriale autonome recunoscute: UTA Găgăuzia (U.T.A.G.)
şi Unităţile Administrativ-teritoriale din Stânga Nistrului (U.T.A.N.) (Fig. 2.1.2, Tabelul 2.1.3).
Tabelul 2.1.3
Organizarea administrativă a teritoriului Republicii Moldova, la 1 ianuarie 2015
Municipii

Comune Sate
Comune
Oraşe

Nr. Sate subordo-

Total

Tipul Denumire subordonate subordonate

d/o nate oraşelor
municipiilor comunelor
1 municipiu Chişinău 1 - 6 3 12 13 35
2 municipiu Bălţi 1 2 - - - - 3
3 municipiu Bender 1 1 - - - - 2
4 UTA Găgăuzia 1 - 2 1 23 5 32
5 UAT Transnistria 1 - 9 2 69 66 147
6 raion Anenii Noi - - 1 5 25 14 45
7 raion Basarabeasca - - 1 - 6 3 10
8 raion Briceni - - 2 - 26 11 39

15
 Municipii
Comune Sate

Comune
Oraşe
Nr. Sate subordo-

Total
Tipul Denumire subordonate subordonate
d/o nate oraşelor
municipiilor comunelor

9 raion Cahul - - 1 1 36 17 55
10 raion Cantemir - - 1 - 26 24 51
11 raion Călăraşi - - 1 1 27 15 44
12 raion Căuşeni - - 2 1 28 17 48
13 raion Cimişlia - - 1 3 22 13 39
14 raion Criuleni - - 1 2 24 16 43
15 raion Donduşeni - - 1 - 21 8 30
16 raion Drochia - - 1 - 27 12 40
17 raion Dubăsari - - - - 11 4 15
18 raion Edineţ - - 2 4 30 13 49
19 raion Făleşti - - 1 1 32 42 76
20 raion Floreşti - - 3 - 37 34 74
21 raion Glodeni - - 1 1 18 15 35
22 raion Hînceşti - - 1 - 38 24 63
23 raion Ialoveni - - 1 - 24 9 34
24 raion Leova - - 2 1 23 14 40
25 raion Nisporeni - - 1 - 22 16 39
26 raion Ocniţa - - 3 - 18 12 33
27 raion Orhei - - 1 - 37 37 75
28 raion Rezina - - 1 3 24 13 41
29 raion Rîşcani - - 2 6 26 21 55
30 raion Sîngerei - - 2 1 24 43 70
31 raion Soroca - - 1 - 34 33 68
32 raion Străşeni - - 2 2 25 10 39
33 raion Şoldăneşti - - 1 - 22 10 33
34 raion Ştefan Vodă - - 1 - 22 3 26
35 raion Taraclia - - 2 - 13 11 26
36 raion Teleneşti - - 1 2 30 21 54
37 raion Ungheni - - 2 1 31 40 74
TOTAL 5 3 61 41 913 659 1682

Sursa: Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova.

2.2.Principalele ocupaţii ale populaţiei

Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor şi puterea de cumpărare rămâne printre cele
mai joase în Europa, la nivelul US$4,671 în perioada 2010–2014. PIB-ul Republicii Moldova în
mare măsura depinde de servicii, în special de transport şi financiare (şi în particular de
remitenţele de la emigranţi). Ca rezultat, sectoarele cum ar fi agricultura şi industria reprezintă
doar o parte limitată al economiei naţionale.
O sursă importantă a PIB-ului naţional sunt remitenţele de la emigranţi, care susţin
consumul privat şi creşterea economică generală înregistrată după anul 2001. Guvernul
recunoaşte că un model economic bazat pe remitenţe nu este durabil. Strategia Naţională de
Dezvoltare Moldova 2020 subliniază, că fără o schimbare în paradigma de dezvoltare, economia
va putea creşte cu maximum 5% anual în 2012–2020; o rată de creştere care va împiedica
Moldova să atingă obiectivele prioritare de dezvoltare social-economică. În rezultat, politicile
naţionale de dezvoltare sunt axate pe întărirea sectoarelor productive, cum ar fi agricultura şi
industria.
În anul 2015 populaţia economic activă (populaţia ocupată în câmpul muncii, plus
şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1265,6 mii persoane, fiind în creştere cu 2,7% (33,2

16
 mii) faţă de anul 2014. Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia populaţiei
active de 15 ani şi peste în populaţia totală de aceeaşi categorie de vârstă) a constituit 42,4%,
înregistrând o creştere de 1,2% faţă de anul 2014 ( 41,2%).
Populaţia ocupată în câmpul muncii a constituit 1203,6 mii persoane, în creştere cu 18,7
mii faţă de 2014 (+1,6%). Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste, faţă de populaţia totală
din aceeaşi categorie de vârstă, a fost de 40,3%, înregistrând o creştere nesemnificativă faţă de
anul 2014 (+0,7 %).
Din distribuţia ocupării, după activităţile din economia naţională, rezultă că în sectorul
agricol au activat 381,9 mii persoane sau 31,7% din totalul persoanelor ocupate (Tabelul 2.2.1.).
Din rândul acestora, 40% (sau 13,0% din total ocupare) o constituie persoanele încadrate în
producerea produselor agricole, în exclusivitate pentru consumul propriu. Faţă de 2014 numărul
populaţiei ce activează în agricultură a crescut cu 20,8 mii, sau cu 5,8%.
În activităţile non-agricole au fost ocupate 821,7 mii persoane. Ponderea persoanelor
ocupate în industrie constituie 12,3%, iar în construcţii, respectiv, 5,4%. În sectorul servicii
activează 50,5% din totalul persoanelor ocupate, ponderea acestora fiind în descreştere faţă de
anul 2014 (51,6%).
Tabelul 2.2.1.
Populaţia ocupată în activităţile economice în anul 2015

Ponderea din
Activităţi economice Total, mii persoane populaţia ocupată,
%
Agricultură, economia vânatului şi piscicultură 381,9 31,7
Industrie 148,3 12,3
Construcţii 65,4 5,4
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul;
189,6 15,7
Hoteluri şi restaurante
Transporturi şi comunicaţii 76,3 6,3
Administraţie publică; Învăţământ;
235,8 19,6
Sănătate şi asistenţă socială
Alte activităţi 106,4 8,8
TOTAL 1203,6 100

În repartizarea după forme de proprietate 73,5% din populaţie a fost ocupată în sectorul
privat şi 26,5% - în sectorul public (Tabelul 2.2.2.).
Tabelul 2.2.2.
Populaţia ocupată pe activităţi economice după forma de proprietate în anul 2015

Activităţi economice, mii oameni

Comerţ cu Administraţie
Agricultură, ridicata şi publică;
Forma de Transporturi
Total economia cu Învăţământ; Alte
proprietate Industrie Construcţii şi
vânatului şi amănuntul; Sănătate şi activităţi
comunicaţii
piscicultură Hoteluri şi asistenţă
restaurante socială
Privată 884,5 376,8 130,3 63,6 184,1 44,4 11,0 74,2
Publică 319,1 5,1 18,0 0 5,5 31,9 224,7 32,2
TOTAL 1203,6 381,9 148,3 65,4 189,6 76,3 235,8 106,4

2.3. Elemente generale privind cadrul natural

17
 Relieful actual al Republicii Moldova este fragmentat, reprezentat printr-o succesiune de
podişuri şi câmpii relativ joase. În ansamblu acesta este înclinat de la nord-vest spre sud-est. Cele
mai ridicate regiuni sunt cele din podişurile de nord-vest şi centru (300-400 m deasupra nivelului
mării), în partea de sud altitudinile fiind mai reduse (100-200 m). Altitudinea medie este de 147
m, cea maximă de 429,5 m, în Dealul Bălăneşti, iar cea minimă – circa 2 m, în cursul inferior al
Nistrului.
Amplasarea geografică a Republicii Moldova îmbină condiţiile naturale a trei zone
biogeografice. Partea de nord este reprezentată prin Zona de Silvostepă şi include Podişul
Moldovei de Nord, Dealurile Prenistrene, periferia Podişului Codrilor şi unele înălţimi (Rădoaia,
Visoca etc.) cu altitudini până la 350 m. Pădurile de gorun, stejar, carpen, paltin ocupă
preponderent solurile cenuşii şi sunt caracteristice acestei zone. Între regiunile deluroase ale
silvostepei, unde suma precipitaţiilor constituie 550-600 mm, se evidenţiază Câmpia văluroasă a
Stepei Bălţilor cu altitudinile predominante de 160-200 m şi suma precipitaţiilor până la 500
mm. Sub învelişul ierbos al stepei mezofite în condiţiile naturale s-au format cernoziomurile
levigate şi tipice.
Podişul Codrilor ocupă partea centrală a Republicii Moldova, altitudinile absolute ale
căruia depăşesc 400 m, cu relief extrem de fragmentat, aproape muntos, cu suma precipitaţiilor
atmosferice de peste 600 mm. Aici se află limita estică a pădurilor de foioase ale zonei Europei
Centrale – cu gorun, fag, tei argintiu pe soluri brune. Periferia Podişului Codrilor este constituită
din silvostepă cu soluri cenuşii şi cernoziom levigat.
În sudul ţării se întinde Câmpia Moldovei de Sud cu suprafaţă fragmentată de văi largi şi
disecate de ravene. Interfluviile ating câţiva kilometri în lăţime, sunt plane şi puţin ondulate.
Altitudinea maximă a Câmpiei Moldovei de Sud este de 247 m. Între râurile Prut şi Ialpug se
evidenţiază Colinele Tigheciului – regiune deluroasă ce se întinde în direcţia submeridională în
partea de sud-vest a republicii. Altitudinea maximă este de 301 m (d. Lărguţa). În condiţii
naturale, vegetaţia stepelor xerofite cu păiuş şi negară prevala în câmpie, iar de-a lungul
dealurilor pătrundeau pădurile de stejar pufos. În aceste regiuni se reflectă influenţa condiţiilor
zonei mediteraneene. Suma medie a precipitaţiilor nu depăşeşte 500 mm, învelişul de sol este
reprezentat de cernoziomurile tipice slab humifere şi carbonatice. Partea sudică a republicii este
cea mai vulnerabilă la secetă şi diferite forme de eroziune; în ultimii ani progresează procesele
de deşertificare.
La est de Podişul Nistrului, pe malul stâng al fluviului omonim, pătrund ramificaţii
ale Podişului Podoliei cu un relief fragmentat de o reţea de văi adânci în formă de canioane. La
sud de oraşul Dubăsari este situată Câmpia Nistrului Inferior cu suprafaţă plană şi slab
fragmentată, cu altitudini absolute până la 175 m.

Figura 2.3.1. Profile de sol

Cea mai mare parte a teritoriului Moldovei reprezintă Platforma Moldovenească, sectorul
de sud-vest al Platformei Europei de Est.
Republica Moldova se caracterizează printru-un înveliş de sol complex. Variabilitatea
solurilor este determinată de condiţiile climatice, relieful, vegetaţia etc. Solurile predominante în

18
Republica Moldova sunt cernoziomurile, care ocupă circa 70% din suprafaţa fondului funciar
(Tabelul 2.3.1.).
Tabelul 2.3.1.
Unităţile principale de soluri, suprafaţa şi nota de bonitare
Numărul Suprafaţa Nota de
Clasa Tip Subtip
de areale ha % bonitate
tipic
Brun 287 23023 0,68 72
luvic
albic 55 4446 0,13 58
tipic 2456 146274 4,33 68
Cenuşiu
molic 2558 170623 5,05 78
vertic x x x 50
Automorfe

argiloiluvial 2033 132535 3,93 88

12,9
levigat 8448 438239 94
8
moderat humifer 4721 335894 9,95 100
Cernoziom tipic slab humifer 20,7
9171 669856 82
(obişnuit) 3
21,6
carbonatic 13782 731302 71
6
vertic 554 14359 0,43 50
levigată
tipică
Litomorfe

Rendzună 367 15502 0,46 xxxx

mărnoasă
(pseudorendzină)
molic
Vertisol xx xx xx xxxx
ocric
Sol levigat
cernozimoi 229 5628 0,17 85
tipic
Hidromorfe

d
tipică 25
Mocirlă gleică 20
turbică 1107 2938 0,09 xxxx
tipic
Sol turbos xxxx
gleic
molic
Halomorfe

Soloneţ 331 3797 0,11 34

gleic
molic 34
Solonceac 35 503 0,01
hidric 10
molic 4083 123124 3,65 85
Sol deluvial
ocric 192 10151 0,30 85
molic 85
Dinamomorfe

2636 238707 6,93

stratificat 80
Sol aluvial hidric 462 48283 1,43 25
turbic 30 25726 0,76 -
vertic 154 36386 1,08 48
molic
Sol antropic xxx xxx xxx xxxx
ocric
Suprafeţe distruse de alunecări de teren 3615 133347 3,94 xxxx
Cernoziomuri soloneţizate şi salinizate 788 18334 0,55 xxxx

19
 Numărul Suprafaţa Nota de
Clasa Tip Subtip
de areale ha % bonitate
337600
TOTAL 59177 100
0
Note:
x) Suprafeţele sunt incluse în arealele solurilor cenuşii tipice,
xx) Suprafeţele sunt incluse în arealele cernoziomurilor vertice;
xxx) Suprafeţele sunt incluse în arealele cernoziomurilor şi solurilor cenuşii;
xxxx) Nota nu a fost stabilită.

3. FACTORII PRINCIPALI DE DEGRADARE A TERENURILOR AGRICOLE

3.1. Degradarea terenurilor (clasificare, amploare etc.)

Condiţiile naturale, în combinaţie cu cele antropice, determină, pe de o parte, intensitatea

şi direcţia proceselor de formare a solurilor, iar pe de altă parte, caracterul şi gradul de evoluare a
proceselor de degradare a învelişului de sol. În funcţie de combinarea factorilor naturali şi
antropici se modifică formele şi proporţiile degradării terenurilor.
Conform Legii (nr. 1041 din 15.06.2000) pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor
degradate sunt considerate a fi degradate terenurile care, prin eroziune, poluare sau prin acţiunea
distructivă a unor factori antropici, şi-au pierdut definitiv capacitatea de producţie agricolă, dar
care pot fi ameliorate prin împădurire şi prin alte lucrări pentru restabilirea ecosistemelor, şi
anume:
a) terenurile cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă;
b) terenurile cu eroziune de adâncime – ogaşe, ravene, torenţi;
c) terenurile afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpări şi scurgeri noroioase;
d) terenurile nisipoase expuse erodării de către vânt sau apă;
e) terenurile cu pietriş, bolovăniş, grohotiş, stâncării şi depozite de aluviuni
torenţiale;
f) terenurile cu exces permanent de umiditate;
g) terenurile sărăturate;
h) terenurile poluate cu substanţe chimice, petroliere sau noxe;
i) terenurile ocupate cu cariere deschise, cu halde miniere, cu deşeuri de producţie
sau menajere etc.;
j) terenurile cu biocenoze afectate sau distruse;
k) terenurile neproductive.

20
Figura 3.1.1. Terenuri sărăturate din Zona de Sud Figura 3.1.2.Carieră deschisă din Zona de Nord

Printre procesele exogene contemporane, ce conduc la distrugerea învelişului de sol pot fi

menţionate următoarele: de eroziune şi alunecări de teren, proluviale – deluviale, de prăbuşire,
coluviale, de sufoziune şi carst. Cel mai puternic se manifestă procesele de eroziune şi alunecări
de teren, acestea fiind cauza principală a distrugerii învelişului de sol şi a degradării terenurilor.
Gradul de manifestare a însuşirilor nefavorabile se evidenţiază prin următoarele clase de
soluri:
Nedegradate, productivitatea solurilor corespunzând fertilităţii lor naturale, abaterea
posibilă a valorilor însuşirilor în direcţie nefavorabilă fiind de până la 5%;
Slab degradate, solurile, productivitatea cărora s-a redus cu 5-25%;
Moderat degradate, solurile, productivitatea cărora s-a redus cu 25-50%;
Puternic degradate, capacitatea lor productivă fiind redusă cu 50-75%;
Foarte puternic degradate, capacitatea lor productivă fiind redusă cu peste 75%.

Figura 3.1.3. Teren degradat din Zona de Nord Figura 3.1.4. Ravene (ogaşe) din Zona de Sud

În Republica Moldova predomină eroziunea solului provocată de apă, dar are loc şi cea
produsă de vânt - eoliană. Eroziunea solului provocată de apă se divizează în două tipuri:
De suprafaţă (pedologică), când învelişul de sol este uniform afectat de eroziune;
Liniară (ravenară), când spălarea se produce pe hotare liniare.
Unul dintre factorii naturali, care influienţează cel mai mult procesul de eroziune, este cel
climatic: precipitaţiile, caracterul de cădere al acestora, dar există şi eroziune cauzată de apa
rezultată de la topirea zăpezilor. Pe locul doi, ca factor important cu impact asupra proceselor de
eroziune, este relieful. Indicatorii reliefului, ce condiţionează intensitatea manifestării eroziunii
solurilor sunt: gradul de fragmentare a teritoriului, adâncimea bazei locale de eroziune,
înclinarea medie, lungimea şi forma versanţilor.
În Republica Moldova, conform datelor experimentale, cantitatea de sol spălat prin
eroziune creşte proporţional cu lungimea versantului. Creşterea lungimii versantului cu 100 m
conduce la mărimea cantităţii de sol spălat de 1,5 ori, dublarea lungimii versantului de la 200
până la 400 m sporeşte această cantitate de 4 ori.
Eroziunea solului este o problemă majoră cauzată de factori naturali cum sunt
particularităţile reliefului şi ale climei, dar mai este amplificată şi prin dimensiunile foarte mari
ale pământului arabil în structura terenurilor agricole. Practicile defectuoase de gestionare a
terenurilor, cum sunt păşunatul excesiv, tăierea masivă a pădurilor şi tufişurilor şi cultivarea în
pante abrupte, a culturilor agricole accelerează eroziunea. Eroziunea hidrică afectează terenuri
agricole situate în pantă. Efectele secundare ale eroziunii sunt poluarea şi înnămolirea cursurilor
de apă şi a bazinelor acvatice. Suprafaţa totală a terenurilor supuse eroziunii constituie 942991
ha (Tabelul 3.1.1.) sau 889905 ha, fără terenurile din stânga Nistrului.

21
 Tabelul 3.1.1.
Suprafaţa terenurilor erodate în Republica Moldova (datele din a. 2014)
Denumirea Din care Nota medie Terenuri erodate, ha
Nr. unităţilor Total terenuri supuse ponderată de
d/o administrativ- agricole, ha cercetărilor bonitate, inclusiv
Total
teritoriale pedologice, ha puncte slab moderat puternic
1 r-ul Anenii Noi 66 130,25 63151 59 25086 15246 6748 3092
2 r-ul Basarabeasca 23 183,50 21637 56 10054 5573 2980 1501
3 r-ul Briceni 62 405,41 57860 70 14272 9840 3238 1194
4 r-ul Cahul 116 332,55 113660 58 51206 23827 17619 9760
5 r-ul Cantemir 64 960,50 62508 57 27042 14517 8906 3619
6 r-ul Călăraşi 40 958,16 35049 50 23199 9922 8877 4400
7 r-ul Căuşeni 102 247,86 97521 61 32068 17470 9171,5 5427
8 r-ul Cimişlia 71 804,67 68890 62 33749 20108 10080 3561
9 r-ul Criuleni 52 183,83 48523 69 16842 11064 4637 1141
10 r-ul Donduşeni 53 180,61 48943 78 12983 9013 3137 833
11 r-ul Drochia 87 296,19 81077 73 25637 18879 5491 1267
12 r-ul Dubăsari 22 766,08 21267 65 4333 2869 922 542
13 r-ul Edineţi 74 373,99 67492 78 17210 12228 3514 1468
14 r-ul Făleşti 80 622,45 77377 61 38837 21501 9838 7498
15 r-ul Floreşti 89 297,36 83796 71 27979 19863 6000 2116
16 r-ul Glodeni 56 353,12 52680 72 22197 15515 4897 1785
17 r-ul Hânceşti 93 135,89 87040 58 40999 20137 13234 7628
18 r-ul Ialoveni 52 886,32 51630 58 27710 13249 9647 4814
19 r-ul Leova 57 319,01 58132 57 27525 13993 8897 4635
20 r-ul Nisporeni 39 063,88 34652 54 17944 8189 6314 3441
21 r-ul Ocniţa 45 897,52 42758 69 16992 11522 3954 1514
22 r-ul Orhei 82 599,58 74466 63 31002 18884 8923 3194
23 r-ul Rezina 43 199,10 41313 62 22404 13094 7000 2310
24 r-ul Râşcani 76 371,52 71447 70 28177 16274 8308 3595
25 r-ul Sângerei 79 661,21 75878 55 33562 16634 10329 6599
26 r-ul Soroca 82 697,79 78170 70 34800 22163 9365 3272
27 r-ul Străşeni 34 627,33 32240 55 16016 7831 5445 2740
28 r-ul Şoldăneşti 41 328,44 38671 74 15112 9312 4558 1242
29 r-ul Ştefan Vodă 78 760,46 76206 62 24959 14573 7969 2417
30 r-ul Taraclia 57 320,14 57118 57 25879 14143 8432 3303
31 r-ul Teleneşti 63 746,15 62670 57 34030 18681 10615 4733
32 r-ul Ungheni 73 728,84 68255 53 32184 13727 11229 7228
33 mun. Chişinău 31 139,89 26761 64 11936 6780 3678 1478
34 mun. Bălţi 4 032,27 2618 65 623 541 46 36
35 mun. Bender 1 812,09 1236 83 230 209 21  
36 UTA Găgăuzia 147 004,53 145294 58 64271 35454 18836 9981
UAT din stânga
37 264 231,83 23866 68 53940 37936 12439 3565
Nistrului
TOTAL 2514 660,32 2151855 63 942991 540765 275295 126931

22
3.2. Impactul de mediu, social şi economic al degradării terenurilor şi solului

Solul este principală resursă naturală de valoare inestimabilă a Republicii Moldova pe

care se bazează securitatea alimentară, potenţialul economic şi bunăstarea poporului. Solurile se
găsesc într-un proces continuu de degradare, într-un ritm accelerat, ce conduce inevitabil la
diminuarea fertilităţii solului, a gradului de aprovizionare a solului cu principalele elemente
nutritive: azot, fosfor, potasiu, cunoscut fiind faptul că elementele nutritive din sol, pierdute prin
eroziune, nu se mai pot restitui în forma iniţială prin aplicare de îngrăşăminte.
Eroziunea solului înrăutăţeşte regimul hidric al solului, condiţiile de scurgere a apelor şi
situaţia hidrologică a teritoriului; exercită o influenţă extrem de negativă asupra biotei solului –
totalitatea şi numărul de bacterii, ciuperci, animale mici, care populează solul şi care prin
activitatea lor comună determină productivitatea solului. Deja la o slabă manifestare a
fenomenului de eroziune, producţia culturilor de câmp scade cu 10-20%, la o manifestare
moderată – cu 30-40% şi la cea puternică – cu 50-60% şi mai mult.
Dauna adusă economiei naţionale de eroziunea de suprafaţă a solurilor este extrem de
mare. Pierderile anuale medii ponderate ale recoltei pe terenurile erodate constituie:
Pe arătură (întreaga suprafaţa a solurilor arabile erodate – 431,7 mii ha) – 27%;
Pe plantaţiile pomiviticole (întreaga suprafaţa a solurilor erodate – 139,9 mii ha) – 30%;
Pe păşuni (întreaga suprafaţa a solurilor erodate – 134,4 mii ha) – 37%.
Astfel, prejudicii indirecte, cauzate de eroziunea solurilor şi calculate pe seama
pierderilor recoltei culturilor agricole, se estimează la 576 milioane lei (estimările din a. 2004).
Prejudiciul direct, cauzat de eroziune, se exprimă prin pierderile de sol fertil spălat de pe
versanţi. Anual de pe 1 ha de soluri erodate se pierd în medie 30 t de sol fertil. În Republica
Moldova, fără Transnistria, pierderile de sol fertil constituie 21 milioane tone, ceea ce
corespunde distrugerii a 1600 ha de cernoziom cu profil normal, cu nota de bonitate de 100
puncte şi costul normativ al 1 ha de 926 496 lei. Dauna rezultată din pierderile a 21 milioane
tone de sol fertil se estimează la circa 1 mlrd 482 mil lei.

4. MĂSURI NECESARE PENTRU PROTECŢIA TERENURILOR ŞI SOLURILOR

Solurile din Republica Moldova sunt supuse procesului natural de eroziune şi celui
antropic. Cel antropic este capabil, în condiţiile concrete, să intensifice sau să diminuieze
procesul de eroziune. Starea calitativă a învelişului de sol, conform datelor Institutului de
Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie „Nicolae Dimo”, poate fi apreciată în 7 clase:
1. Soluri cu nota de bonitate înaltă (clasa I), 80-100 puncte – 689 mii ha (27%).
2. Soluri cu nota de bonitate (clasa II), 71-80 puncte – 536 mii ha (2%).
3. Soluri cu nota de bonitate mai puţin de 70 puncte (clasele III-VII) – 52%.
Ponderea mare a celor 5 clase cu bonitatea mai mică de 70 puncte este una alarmantă şi
care impune măsuri urgente de diminuare a proceselor de degradare a solurilor, scoaterea din
circuitul agricol a celor puternic şi mediu erodate.
Principiul de bază al strategiei de combatere a degradării resurselor funciare constă în
determinarea problemelor, cauzelor şi realizarea acţiunilor necesare, bazându-se pe datele din
cadastru şi monitoringul calităţii solurilor. Conform Programului de conservare şi sporire a
fertilităţii solurilor pentru anii 2011-2020 (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 626 din
20.08.2011) va fi creat sistemul informaţional al calităţii solurilor cu actualizarea permanentă a
bazei de date. Realizarea obiectivului respectiv prevede fondarea băncii de date cu indicii stării
de calitate (chimici, fizici, fizico-chimici, biologici) şi nota de bonitate a solurilor. Rezultatele
elaborării sistemului informaţional al calităţii solurilor vor fi utilizate în următoarele scopuri:
evidenţierea stării de calitate a solurilor şi a zonelor vulnerabile; întocmirea proiectelor de
îmbunătăţiri funciare şi aplicarea tehnologiilor intensive pentru sporirea capacităţii de producţie

23
a solurilor; administrarea relaţiilor funciare; calcularea corectă a impozitului şi altor plăţi
funciare. Programul menţionat a avut ca scop protecţia antierozională, ameliorarea solurilor
degradate, valorificarea terenurilor degradate şi celor puternic degradate prin următoarele tipuri
de lucrări:
lucrări teritorial-organizatorice;
lucrări agrotehnice;
lucrări silvoameliorative;
lucrări hidroameliorative (hidrotehnice).

4.1. Măsuri organizatoric-gospodăreşti

Scopul de bază al organizării şi amenajării teritoriului îl constituie diminuarea eroziunii şi a

diferitor fenomene cu impact negativ asupra stării terenurilor şi solurilor, conservarea şi
ameliorarea peisajului naţional, asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării,
urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea.
Organizarea teritoriului este un mecanism de punere în ordine a exploatării terenurilor,
soluţionarea relaţiilor juridice, economico-sociale, organizatorico-teritoriale, a celor agronomice
şi ecologice. În Republica Moldova activează Institutul de Proiectări pentru Organizarea
Teritoriului (IPOT) care se ocupă anume cu aceste activităţi.
Elaborarea măsurilor organizatoric-gospodăreşti ar trebui să înceapă cu următoarele:
analiza structurii fondului funciar pe categorii de destinaţie şi de folosinţă;
identificarea la nivel de comună a structurii pe natură de proprietate a terenurilor;
prezenţa formelor asociative de folosire a terenurilor agricole;
analiza practicilor de pregătire a solului, îngrijiri şi a asortimentului de plante
agricole utilizate;
prezenţa infrastructurii locale de drumuri, inclusiv şi ale celor temporare;
sursele existente de apă;
prezenţa reţelelor existente de perdele forestiere de protecţie;
formele de intercalare a terenurilor agricole cu cele cu vegetaţie naturală (păduri,
sectoare de stepă ş.a.);
identificarea posibilităţii de creare a sistemului de haturi între proprietari şi/sau
între câmpuri prin înerbarea unor fîşii cu lăţimea de până la 1 m şi/sau plantarea
de arbori şi arbuşti;
identificarea direcţiilor dorite de proprietari de dezvoltare a producerii agricole;
determinarea diferitor scenarii de dezvoltare cu identificarea a celor optime şi
raţionale ale gospodăririi terenurilor, reieşind din condiţiile pedoclimatice;
identificarea proceselor existente de degradare a solurilor şi dinamica lor.
Sistemul de organizare a teritoriului constă în atribuirea terenurilor, amenajarea
organizatorico-economică şi organizatorico-teritorială în scopuri de obţinere a producţiei
agricole şi protecţia solurilor de eroziune şi de alte fenomene de degradare. Lucrările menţionate
presupun elaborarea proiectelor de organizare a terenurilor agricole, cu implementarea
asolamentelor, în baza materialelor ridicărilor topografice, cercetărilor pedologice, hidrotehnice,
geobotanice, economice ş.a., elaborarea şi impunerea pentru toţi deţinătorii de terenuri a
principiilor antierozionale de lucrare şi de conservare a solului.
La organizarea teritoriului este necesar de ţinut cont de particularităţile reliefului şi de
faptul că în Moldova predomină terenuri în pantă. Acţiunea organizatorică pe prim-plan este
determinarea pentru fiecare solă sau parcelă, situată pe versanţi, a limitelor reţelei de reglare a
scurgerilor. Hotarele liniare ale acestei reţele sunt destinate asigurării reţinerii unui anumit volum
de apă şi evacuării dirijate a excesului acestuia. Limitele parcelelor de lucru, solelor, valurilor de
pământ, sistemelor de cultură în fâşii, rândurilor plantaţiilor pomicole se planifică cu înclinarea

24
platformei inversă pantei de 1,5-20. În limitele unei sole pot exista 3-5 parcele de lucru cu
suprafaţa de 5 până la 20 ha.
Distanţele dintre hotarele liniare ale obiectelor de reglare a scurgerilor se determină în baza
vitezei calculate şi celei admisibile a scurgerilor. Vitezele de scurgerile a apelor, calculate pentru
orice punct al versantului, se determină în funcţie de lungime şi gradul de înclinare al acestuia,
precum şi reieşind din proprietăţile solurilor.
Este importantă organizarea corectă a reţelei de drumuri. Drumurile, ce merg de-a lungul
pantei de jos în sus, deja sunt periculoase şi se pot transforma uşor în ogaşe şi râpi. Pentru a
preveni această situaţie, drumurile pe pantă se protejează cu şanţuri de scurgere pe ambele părţi.

4.2. Măsuri agrotehnice de protecţie a solurilor

Pentru prevenirea proceselor negative, care se manifestă în condiţiile terenurilor în pantă,

un rol important revine măsurilor de protecţie antierozională complexă a solurilor. Conform
datelor prezentate de autorii V. Cibotaru, Gr. Dobrovolschi, I. Constantinov, D. Capuş,
capacitatea de protecţie a solului de către culturile de câmp este diferită la diverse faze de
dezvoltare: de la 15 până la 51% pentru culturile prăşitoare, de la 68 până la 95% pentru culturile
de toamnă, de primăvară şi leguminoase, de la 90 la 97% pentru ierburile perene. După
înlăturarea masei verzi, spălarea solului se intensifică cu 48%, iar scurgerea apei – cu 6%. În
funcţie de mărimea pantei şi gradul de eroziune a solului, se recomandă un şir de metode de
lucrare de bază a solului, dintre care, principalele sunt expuse în Tabelul 3.8.
Tabelul 4.2.1.
Metode de lucrare de bază a solului

Panta, starea
Culturi Măsurile privind lucrarea de bază a solului
solurilor
Dezmiriştirea, aratul la 20-22 cm. Lucrarea solului
de toamnă cu discuri sau cu grape БИГ-3. Cultivarea înainte
de semănat la adâncimea de 6-7 cm cu grape.
Aratul de toamnă la 33-35 cm cu subsolajul ПН-4-
1-30,
35. Nivelarea şi fisurarea arăturii de toamnă
neerodate şi slab
concomitent cu agregatul ЩН-2-140 din toamnă
erodate
de primăvară (sfecla de zahăr). Aratul la 25-27 cm. Fără
nivelarea arăturii de toamnă. Grăparea de
primăvară şi cultivarea la 6-8 cm (culturi
prăşitoare, leguminoase pentru boabe).
Discuire şi afânare cu freză după recoltare la
de toamnă adâncime de 12-15 cm. Lucrarea solului cu grape
3-50,
БИГ-3.
erodate slab şi
Aratul cu plugul cu corp de subsolaj încastrate
moderat
de primăvară ПЛН-4-35 la 20-22 cm. Fisurarea de toamnă cu
fisuratorul – cârtiţă de tip ЩН-2-140.
Lucrarea superficială a solului la adâncime de 10-
12 cm cu agregare cu БДТ sau КФТ- 3,6 (arătură
de toamnă
timpurie de toamnă). În lipsa acestora, lucrarea
solului se face cu discuri şi grape aciculare БИГ -3.
5-70,
Lucrarea solului fără întoarcerea brazdei la
erodat moderat
adâncimea de 20-22 cm cu cizel sau scarificator cu
de primăvară păstrarea resturilor vegetale de la recoltare.
Fisurarea arăturii de toamnă cu agregatul ЩН-2-
140 peste 10 m de curbe de nivel.
Peste 70, Terenul arabil se repartizează pentru înierbare cu ierburi perene.

25
 Panta, starea
Culturi Măsurile privind lucrarea de bază a solului
solurilor
puternic erodate Însămânţarea se face primăvara timpuriu fără acoperire.

În scopul evitării şi minimalizării diverselor forme de degradare a solului - eroziunea cu

apă şi/sau eoliană, reducerea rezervelor de humus şi elemente biofile, compactarea şi
destructurarea, supraumezirea, salinizarea şi soloneţizarea, alunecarea şi surparea de teren,
poluarea fizică, chimică şi biologică - utilizatorii terenurilor trebuie să întreprindă măsurile
generale de precauţie, cum ar fi:
1. Efectuarea concomitentă a mai multor lucrări (operaţii) în cadrul activităţilor de
pregătire a solului şi de întreţinere a culturilor la o singură trecere pentru
minimizarea numărului de treceri a tractoarelor.
2. Tocarea şi încorporarea în sol, prin discuire şi arat, a miriştii şi oricăror altor resturi
vegetale.
3. Includerea în asolament sau în rotaţia culturilor a ierburilor perene (amelioratoare).
4. Utilizarea maşinilor agricole cu pneuri de presiune joasă şi cu roţi late pentru
micşorarea acţiunii de comprimare a solului.
5. Excluderea din asolamente a culturilor care provoacă degradarea fizică a solului.
6. Reducerea până la 20% a ponderii culturilor tehnice, iar a rapiţei până la 5% în
componenţa asolamentelor şi efectuarea sistematică a lucrărilor de redresare a stării
fizice a solurilor în cadrul terenurilor ocupate de acestea.
Schimbarea în fiecare an a adâncimii de arătură, în corelare cu tehnologiile diferitelor
culturi din asolament şi efectuarea periodică (o dată la 4-5 ani) a lucrărilor de afânare la
adâncimea de 35-40 cm, folosind în acest scop, după caz, pluguri de subsolaj sau cizele, pluguri
fără cormană, afânătoare speciale; toate tipurile de lucrare a solului pe pantă se execută strict pe
curbe de nivel.

4.3. Rolul fitoameliorativ al unor culturi agricole

Prin noţiunea de fitoameliorare se subînţeleg diferite procedee de protecţie a terenurilor

în pantă cu ajutorul vegetaţiei. La acestea se referă: alegerea culturilor în asolament, care în
timpul căderii ploilor torenţiale, ar contribui la reducerea substanţială a scurgerii şi a eroziunii
solului; semănăturile pe direcţia curbelor de nivel; aplicarea sistemului de cultură în fâşii;
semănatul benzilor-tampon; lăsarea pe iarnă a miriştii înalte; semănatul culiselor pentru reţinerea
zăpezii; semănatul şi încorporarea îngrăşămintelor verzi, mulcirea solului cu resturi vegetale;
înierbarea canalelor de descărcare a excesului de apă, plantarea perdelelor forestiere de protecţie
din arbori şi arbuşti.
Biomasa aeriană şi subterană a plantelor constituie un factor important de protecţie a
solului. Gradul de influenţă al acestora depinde de specii (Tabelul 4.3.1.). Ierburile perene au un
rol protector cel mai înalt.
Tabelul 4.3.1.
Valorile coeficienţilor influenţei culturilor de câmp asupra eroziunii

Coeficienţii
Culturi agricole
de protecţie de pericol erozional
Ogor negru 0,0 1,0
Porumb 0,18 0,82
Floarea soarelui 0,20 0,80
Tutun, cartof 0,25 0,75
Mazăre, măzăriche 0,61 0,39
Ovăz, orz 0,68 0,32
Grâu 0,80 0,20

26
 Coeficienţii
Culturi agricole
de protecţie de pericol erozional
Ierburi anuale 0,89 0,11
Ierburi perene (anul I şi II de vegetaţie) 0,89 0,03

Structura semănăturilor trebuie să se modifice după porţiunile mărimii pantei, ţinând cont
de capacitatea pedoprotectoare a culturilor de câmp. Masivele de şes şi versanţii în pantă lină sub
30 urmează a fi repartizaţi pentru asolamente de câmp. Pe versanţi de 3-5 0 se amplasează
asolamente antierozionale. Terenurile în pantă de peste 70, cu soluri erodate puternic, trebuie să
fie repartizate în fond pentru asanare prin însămânţarea ierburilor perene, precum şi a culturilor
semănate des (Tabelul 4.3.2.).
Tabelul 4.3.2.
Raportul culturilor pe terenuri în pantă

Panta Raportul culturilor în asolamente, % Protecţia antierozională

terenului prăşitoare semănate des ierburi perene a solurilor, %
Până la 10 50-60 25-30 10-15 100
1-30 40-50 30-35 15-20 69
3-50 30-40 35-40 20-25 73
5-70 20-25 45-50 25-30 82
Peste 70 - 30-35 65-70 93

La o astfel de proporţie a culturilor agricole pierderile din cauza eroziunii se reduc cu 70-
90%. Din datele prezentate în Tabelul 3.10 este evident că minimizarea efectului negativ al
eroziunii solului poate fi atinsă prin alegerea corectă a culturilor agricole cultivate.

4.4. Măsuri hidrotehnice simple

Un element important al sistemului de protecţie a solului împotriva eroziunii îl constituie

construcţiile hidrotehnice antierozionale (CHA). Destinaţia principală a acestora este reglarea
scurgerilor superficiale şi evacuarea, dirijarea accesului de apă pluvială, cu folosirea maximă a
depresiunilor naturale ale reliefului şi reţelei hidrografice existente (fundul vâlcelelor, albiile
pârâiaşelor etc.).
Pentru alegerea diferenţiată a CHA sunt stabilite patru grupe tehnologice de terenuri şi
pentru fiecare dintre aceasta se propune un set propriu de construcţii antierozionale (Tabelul
4.4.1.):
grupa I – terenuri arabile situate pe versanţi cu pante sub 30;
grupa II – terenuri ocupate de plantaţiile pomicole (vii, livezi), amplasate pe
versanţi cu pante de la 3 până la 150;
grupa III – terenurile utilizate ca păşuni şi fâneţe;
grupa IV – terenurile care se repartizează pentru împădurire cu soluri puternic
erodate, cu ravene sau afectate de alunecări.
Tabelul 4.4.1.
Construcţii hidrotehnice antierozionale pe grupe funcţionale
Grupa
I II III IV
tehnologică
Construcţii - Valuri de - valuri-canale de - valuri din - iazuri
hidrotehnice pământ lucrabile coastă din material antierozionale;
antierozionale cu baza largă, material pământos pentru dispersoare de
formate prin pământos; evacuarea apă;
arătură, pentru - drumuri cu dirijată a - valuri de
reglarea platforma surplusului de pământ pentru

27
 Grupa
I II III IV
tehnologică
scurgerilor;
- Valuri de
pământ formate
prin arătură cu
un taluz care nu
se lucrează
pentru evacuarea
înclinată invers
surplusului de apă pluvială;
pantei terenului;
apă pluvială; - canalele de
- dispersoare ale
- valuri – canale coastă;
curenţilor de apă,
de pământ pentru - dispersoare ale evacuarea dirijată
debuşee
evacuarea curenţilor de apă; a apei; baraje de
înierbate;
dirijată a - debuşee pământ pe fundul
- treceri tubulare;
scurgerilor de înierbate; ravenei
- descărcătoare
apă; - treceri tubulare;
tubulare de apă;
- diguri de - iazuri
- baraje din
pământ; antierozionale
nuiele şi beton
- debuşee
înierbate
(naturale şi
artificiale);
- treceri tubulare;
- descărcătoare
tubulare de apă.

După destinaţia funcţională CHA construite din material pământos se divizează în felul
următor: de reţinere a apei, colectare, orientare şi evacuare în emisar a curenţilor de apă pluvială.
După tipul de construcţii: instalaţii de curent rapid, baraje din material pământos, valuri
din material pământos, valuri-şanţuri, debuşee.
După metoda de construire: formate prin arătură şi combinate (rambleu-arătură). Toate
construcţiile hidrotehnice antierozionale se referă la clasa a IV-a de construcţii capitale.

4.5. Extinderea reţelei de perdelele forestiere de protecţie

Conform definiţiei generale, perdele forestiere de protecţie (PFP) sunt formaţiuni cu

vegetaţie forestieră, amplasate la o anumită distanţă unele faţă de altele sau faţă de un obiectiv cu
scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători şi/sau pentru ameliorarea
climatică, economică şi estetico-sanitară a terenurilor. Influienţa perdelelor forestiere de
protecţie asupra terenurilor şi culturilor agricole este legată de structura acestora, lăţimea şi
înăţimea lor. În practică se disting următoarele structuri cu impact asupra curenţilor de aer:
penetrabile, impenetrabile şi semipenetrabile. Structura şi înălţimea perdelelor forestiere este
determinată de speciile de arbori şi arbuşti constituante, de proporţiile şi amplasarea acestora.
Principalele efecte ale instalării perdelelor forestiere de protecţie constau în:
a) Îmbunătăţirea condiţiilor microclimatice, micşorarea amplitudinii diurne a
temperaturii aerului, reducerea vitezei vântului, reţinerea zăpezii, reducerea
evapotranspiraţiei neproductive, sporirea umidităţii aerului.
b) Îmbunătăţirea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a culturilor agricole limitrofe
până la o distanţă egală cu 20-30 înălţimi ale perdelei, în partea de sub vânt
(adăpostită) şi de 5-12 ori înălţimea perdelei, în partea din vânt (expusă).

28
 c) Creşterea condiţiilor de fertilitate şi conservare a solului, reducerea eroziunii şi a
scurgerilor de apă pe pante, reducerea până la oprirea totală a deflaţiei, sporirea
umidităţii solului, îmbogăţirea solului în humus şi alte substanţe nutritive şi
modificarea Ph-ului acestuia, datorită surplusului de substanţă organică din frunze
şi rădăcini.
d) Creşterea producţiei de masă lemnoasă şi de produse accesorii.
e) Sporirea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră.
f) Protecţia obiectivelor economico-sociale şi căilor de comunicaţii.
g) Crearea condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea faunei locale.
h) Creşterea biodiversităţii zonale.
i) Ameliorarea stocului de carbon.
j) Reconstrucţia şi îmbunătăţirea peisajului.
În funcţie de distanţă şi amplasare, perdelele forestiere de protecţie pe terenurile agricole
se împart în următoarele categorii:
a) Perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole de vânt (paravânt).
b) Perdele forestiere de protecţie antierozională a terenurilor.
c) Perdele forestiere de protecţie a malurilor vâlcelelor.
d) Perdele forestiere de protecţie a malurilor râpilor (ravenelor).
e) Perdele forestiere de protecţie a apelor.
În continuare sunt expuse unele particularităţi tehnice privind crearea diferitor tipuri de
sisteme forestiere de protecţie a câmpurilor agricole, apelor etc.
1. Plantaţiile forestiere de protecţie pe terenurile cu destinaţie agricolă (Fig.4.5.1.) se
amplasează astfel, ca fiecare categorie să corespundă funcţiei sale de bază, iar împreună să
influenţeze maximal ameliorarea landşaftului agricol.
Perdelele forestiere de protecţie a solurilor de vânturi sunt amplasate pe terenuri irigate şi
neirigate cu panta de până la 1,5°. Perdelele forestiere de protecţie longitudinale de bază se
amplasează perpendicular direcţiei vânturilor uscate de sud-est; se admit devieri de până la 30°,
iar cele secundare se amplasează perpendicular celor longitudinale.

Figura 4.5.1. Sistem de perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole (r-nul Nisporeni)

29
 2. Pe versanţii cu gradul de înclinare de peste 1,5° se amplasează perdele forestiere
antierozionale de regularizare a scurgerilor de-a curmezişul pantelor, în strânsă coordonare cu
organizarea generală a teritoriului. Aceste perdele corespund direcţiei generale a curbelor de
nivel cu o abatere spre vârful ravenelor şi văilor cca 1° – pe versanţi cu panta până la 3° şi cu 1-
2° – pe versanţi cu panta mai mare de 32°. Eficacitatea perdelelor forestiere antierozionale pentru
regularizarea scurgerilor poate fi majorată prin amenajarea drumurilor cu pantă inversă şi
talazurilor amplasate de-a lungul lizierei perdelelor forestiere de protecţie pe toată lungimea lor.
Perdelele forestiere antierozionale se proiectează cu lăţimea de 13 m şi 8 m. Distanţa
dintre perdele forestiere de protecţie cu lăţimea de 23 m nu trebuie să depăşească 450-500 m,
pentru a se asigura influenţa faunei asupra landşaftului agrar. Perdelele forestiere de 8 m, de
regulă, se amplasează între cele de 13 m, pentru îmbunătăţirea funcţiilor lor de protecţie a solului
şi ameliorare a regimului hidrotermic al terenurilor agricole.
3. Perdelele forestiere de protecţie în vâlcele se amplasează de-a lungul malurilor
acestora. Amplasarea lor este obligatorie, dacă malul ravenei este abrupt şi terenul este folosit
drept păşune sau înţelenit. În cazul în care terenurile în pantă, din amonte şi până în aval, sunt
ocupate de terenuri agricole, perdelele forestiere de protecţie în vâlcele, sunt înlocuite cu perdele
forestiere antierozionale, care se amplasează pe toată lungimea terenurilor în pantă, din amonte
până în lunca râului.
4. Perdelele forestiere de protecţie a malurilor ravenelor se proiectează de-a lungul
râpelor adânci, la distanţa de 2-3 m de la malul stabilizat sau de 1-2 m de la malul ce se va forma
şi hotarele căruia sunt determinate, în funcţie de adâncimea râpei, şi se prelungesc cu 30-40 m
mai sus de culme, lăsând între ele vâlcele înţelenite cu lăţimea de 3-4 m, pe care mai târziu se
plantează arbuşti.
5. Perdelele forestiere de protecţie a apelor (Fig. 3.8) se amplasează de-a lungul malurilor
lacurilor (bazinelor de apă), albiei râurilor. Acestea consolidează malurile, reţin scurgerile solide,
protejează bazinele de apă şi râurile de înnămolire. Se proiectează din 3 fâşii: de consolidare a
malurilor, de drenaj şi de regularizare a scurgerilor. Pe pantele slab înclinate cu soluri neerodate
amenajarea fâşiilor de regularizare a scurgerilor nu este obligatorie.

Figura 4.5.2. Perdele forestiere de protecţie a apelor (fl. Prut, r-nul Cahul)

30
 Conform prevederilor Strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier naţional şi
Hotărîrii Guvernului nr. 636 din 26.05.2003 „Despre aprobarea Programului de valorificare a
terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solurilor”, pentru perioada 2001-2020 sunt prevăzute
următoarele lucrări silvoameliorative: crearea noilor perdele forestiere de protecţie, reconstrucţia
plantaţiilor forestiere, dintre care perdele forestiere de protecţie a câmpurilor – 12,14 mii ha,
perdele forestiere antierozionale – 28,33 mii ha, perdele forestiere riverane – 14,94 mii ha,
reconstrucţia perdelelor forestiere – 5,02 mii ha. Majoritatea acestor lucrări încă nu au fost
îndeplinite, cu excepţia reconstrucţiei/reabilitării perdelelor forestiere în cadrul PACM (2,2 mii
ha).

4.6. Extinderea plantaţiilor forestiere de protecţie

În calitate de terenuri degradate se prezintă cele care, prin eroziune, poluare sau prin
acţiunea distructivă, şi-au pierdut capacitatea de producţie agricolă, dar care pot fi ameliorate
prin împădurire.
Activitatea umană intensivă se extinde pe 87,5% din teritoriul republicii, ceea ce conduce
la degradarea echilibrului ecologic, intensificarea proceselor de degradare a solurilor şi
deteriorare a terenurilor. Este indicată folosirea speciilor şi formelor rezistente de arbori şi
arbuşti, care au o importanţa multifuncţională – începând cu reţinerea zăpezii până la adăpostirea
animalelor, de la îmbunătăţirea regimului salin al solului, până la asigurarea sanitaro-igienică a
teritoriului. Astfel, asortimentul de arbori şi arbuşti, destinaţi împăduririi terenurilor degradate,
trebuie să corespundă următoarelor exigenţe:
capacitate de stabilizare şi consolidare a formelor de relief;
diminuarea scurgerilor de suprafaţă şi infiltrare a apei în sol;
diminuarea gradului de înnămolire a bazinelor acvatice prin colmatarea
scurgerilor de suprafaţă;
capacitate de supravieţuire pe soluri sărăturate.
La alegerea asortimentului de arbori şi arbuşti, pentru împădurirea terenurilor degradate
sunt favorizate speciile autohtone de o productivitate şi stabilitate înaltă, precum şi exoţii
perspectivi. Exoţii se introduc prioritar în cazul condiţiilor pedomorfologice dificile (eroziuni
puternice, ravene, ogaşe etc.), precum şi în scopul ameliorării aspectului estetic al zonelor de
recreaţie existente sau preconizate de a fi constituite.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 101 din 10 februarie 2014 cu privire la ,,Planul naţional de
extindere a suprafeţelor cu vegetaţie forestieră pentru anii 2014-2018” (PNE 2014-2018) se
prevede asigurarea extinderii vegetaţiei forestiere pentru anii 2014-2018 pe o suprafaţa de 13041
ha, din care împădurirea terenurilor degradate (râpi, terenuri supuse alunecărilor de teren,
terenuri erodate etc.) pe o suprafaţă de 10386,9 ha, inclusiv: anul 2015 – 2500 ha, anul 2016 –
2500 ha, anul 2017 – 2500 ha, anul 2018 – 2886,9 ha.
În contextul implementării prevederilor PNE 2014-2018 entităţile silvice vor împăduri
terenuri degradate puse la dispoziţie prin decizie de către autorităţile publice locale (APL)
(Tabelul 4.6.1.).
Tabelul 4.6.1.

Suprafaţa terenurilor alocate de APL pentru împădurire la prima etapă a PNE 2014-2018

Nr. Suprafaţa alocată

Entitatea silvică Raionul administrativ
d/o pentru împădurire, ha
1 Sîngerei 44,4
Bălţi
2 Făleşti 23,0
Total ÎS Bălţi 67,4
3 Călăraşi Călăraşi 97,17

31
 Nr. Suprafaţa alocată
Entitatea silvică Raionul administrativ
d/o pentru împădurire, ha
4 Străşeni 3,19
Chişinău
5 Anenii Noi 102,0
Total ÎS Chişinău 105,19
6 Cimişlia Cimişlia 115,0
7 Rîşcani 66,3
8 Glodeni Glodeni 63,0
9 Făleşti 68,72
Total ÎS Glodeni 198,0
10 Briceni 49,58
11 Edineţ 127,85
Edineţ
12 Donduşeni 46,54
13 Drochia 22,43
Total ÎS Edineţ 246,4
14 Hînceşti-Silva Hînceşti 149,94
15 Nisporeni-Silva Nisporeni 125,01
16 Orhei Orhei 40,87
17 Silva-Centru Ungheni 135,13
18 Sil-Răzeni Ialoveni 168,87
19 Cantemir 35,3
Silva-Sud Cahul
20 Taraclia 36,81
Total ÎS Silva-Sud Cahul 72,11
21 Soroca Drochia 57,4
22 Străşeni Străşeni 59,55
23 Rezina 15,1
Şoldăneşti
24 Şoldăneşti 20,8
Total ÎS Şoldăneşti 35,9
25 Teleneşti Teleneşti 186,0
26 Ştefan Vodă 67,7
27 Tighina Căuşeni 49,0
28 Anenii Noi 33,5
Total ÎS Tighina 150,2
29 Manta-V Cahul 50,66
30 Basarabeasca 193,15
Iargara
31 Leova 32,0
Total ÎS Iargara 225,15
32 Comrat UTA Găgăuzia 218,0
TOTAL 2504,0

Mecanismul de împădurire a terenurilor degradate este stabilit prin Hotărârea Guvernului

nr. 1186 din 28.10.2016 pentru aprobarea Regulamentului privind efectuarea lucrărilor de
împădurire a terenurilor degradate, proprietate publică, a unităţilor administrativ-teritoriale şi a
terenurilor degradate proprietate privată. Conform documentului respectiv, terenurile degradate,
propuse spre ameliorare prin împădurire, sunt scoase din circuitul economic şi se înregistrează ca
terenuri destinate împăduririi. Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale de nivelul
al doilea (consiliul raional/municipal) schimbă destinaţia terenurilor agricole, la propunerea
consiliilor unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul 1, în temeiul cererii proprietarului, iar
serviciile raionale relaţii funciare şi cadastru asigură introducerea modificărilor respective în
registrul cadastral.

32
 Împădurirea terenurilor degradate, proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale şi a
persoanelor private, se realizează prin două modalităţi:
a) Cu păstrarea drepturilor de proprietate asupra terenurilor degradate destinate
împăduririi.
b) Cu transmiterea terenurilor degradate destinate împăduririi în proprietatea statului
(entităţi silvice de stat teritoriale).
Împădurirea terenurilor degradate, cu păstrarea drepturilor de proprietate a unităţilor
administrativ-teritoriale şi a persoanelor private, se face în bază de contract de servicii silvice şi
de alte activităţi forestiere cu operatorii economici prestatori ai serviciilor de extindere a pădurii
(în continuare – operatori economici), selectaţi de Agenţia „Moldsilva” în baza concursului,
conform Legii nr. 131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice şi cu perfectarea actelor de
primire-predare.
Împădurirea terenurilor degradate cu transmiterea în proprietatea statului (entităţii,
operatorului economic) se efectuează, în baza prevederilor art. 8 al Legii nr. 1041-XIV din 15
iunie 2000 pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate. În aceste cazuri, costurile
aferente procesului de schimbare a proprietarului sunt acoperite din bani publici, conform
prevederilor legale. Transmiterea drepturilor de proprietate asupra terenurilor se efectuează în
conformitate cu prevederile art. 6 al Legii nr. 91 din 5 aprilie 2007 privind terenurile proprietate
publică şi delimitarea lor, precum şi reglamentările aferente modului de atribuire, modificării
destinaţiei şi schimbului de terenuri.
Transmiterea către operatorii economici a terenurilor degradate proprietate a unităţilor
administrativ-teritoriale, spre împădurire se realizează doar după efectuarea tuturor procedurilor
legale, care includ următoarele acţiuni:
a) Consultarea publică a procesului de alocare a terenurilor sub împădurire.
b) Emiterea deciziei consiliului local privind transmiterea terenului spre împădurire şi
modificarea categoriei de destinaţie a terenurilor agricole cu gradul de evaluare a
fertilităţii naturale mai mic de 40 de puncte, conform art. 9 din Codul funciar (nr.
828-XII din 25 decembrie 1991), precum şi reglamentările aferente modului de
atribuire, modificării destinaţiei şi schimbului de terenuri.
c) Evacuarea stânelor şi mutarea căilor de deplasare a animalelor domestice spre
păşunile publice la cel puţin 500 m de la hotarele terenurilor alocate pentru
împădurire.
d) Modificarea categoriei de destinaţie/folosinţă a terenurilor.
e) Stabilirea şi materializarea în natură a hotarelor şi elaborarea schiţelor (la scara
1:5000-1:10000).
Operatorii economici restituie terenurile cu culturi silvice proprietarilor doar după
realizarea de aceştia a stării de masiv, cu perfectarea actelor bilaterale de primire-predare,
inclusiv cu eliberarea facturii fiscale. După semnarea actelor respective, responsabilitatea pentru
menţinerea şi asigurarea integrităţii plantaţiilor forestiere noi aparţine proprietarilor, care aplică
regimul silvic, conform prevederilor Codului silvic (nr. 887-XIII din 21 iunie 1996).
Restituirea terenurilor silvice împădurite se realizează luându-se în calcul costurile
(contravaloarea contabilizată) de împădurire şi întreţinere aferente datei de până la transmiterea
acestora proprietarilor. Procedura de primire-predare se efectuează cu respectarea Legii
contabilităţii (nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007), Standardului Naţional de Contabilitate,
Particularităţile Contabilităţii în Agricultură, ordinului Ministerului Finanţelor.
Estimarea volumelor anuale a lucrărilor de împădurire a terenurilor degradate, proprietate
publică, a unităţilor administrativ-teritoriale şi a terenurilor degradate, proprietate privată, se
realizează de către Agenţia „Moldsilva” şi/sau entităţile silvice subordonate. Datele primare se
asigură de serviciile raionale relaţii funciare şi cadastru, precum şi de proprietarii terenurilor
degradate prin prezentarea şi/sau entităţilor silvice subordonate a listelor terenurilor degradate
propuse pentru împădurire.

33
 Estimarea costurilor lucrărilor de împădurire a terenurilor degradate, proprietate publică,
a unităţilor administrativ-teritoriale şi a terenurilor degradate, proprietate privată, se realizează în
baza hărţilor tehnologice la lucrările de proiectare şi cultură silvică, elaborate de Institutul de
Cercetări şi Amenajări Silvice, coordonate şi publicate conform legislaţiei în vigoare.
Din cauza complexităţii lucrărilor de împădurire a terenurilor degradate, proiectarea
culturilor silvice se realizează sub egida Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, cu
argumentarea tehnico-ştiinţifică corespunzătoare. Proiectarea lucrărilor de împădurire a
terenurilor degradate se efectuează în corespundere cu prevederile reglementărilor tehnice
aprobate de Agenţia „Moldsilva” (norme şi îndrumări tehnice, ghiduri, proiecte-tip etc.).
Lucrările de creare a plantaţiilor forestiere pe terenuri degradate demarează cu perfectarea
proiectelor de împădurire, bazate pe efectuarea unui complex de lucrări de prospecţiune (lucrări
pregătitoare, de stabilire a condiţiilor iniţiale etc.). După finalizarea lucrărilor respective, se
efectuează ridicarea în plan a terenurilor destinate împăduririi (la scara 1:5000-1:10000). Schiţa
sectorului se anexează la proiectul de împădurire.
Efectuarea studiului pedologic al terenului degradat, destinat împăduririi, este obligatorie.
Acesta se elaborează de instituţiile abilitate cu dreptul de desfăşurare a investigaţiilor pedologice
(Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului „N. Dimo”) şi presupune, în mod
obligatoriu, evaluări pe teren şi în laborator. În baza studiului se elaborează harta pedologică la
scara 1:5000, schiţa pedologică, în care se evaluează pretabilitatea terenului pentru împădurire şi
argumentarea ecopedogenetică, dar şi cea economică, precum şi prognoze vizând evoluţia
terenului. Materialele respective se transmit instituţiilor abilitate cu dreptul de efectuare a
proiectărilor silvice (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice) pentru proiectarea nemijlocită a
culturilor silvice.
Procesul de proiectare a culturilor silvice pe terenuri degradate include efectuarea
studiului privind starea actuală a florei şi a vegetaţiei pe terenurile destinate împăduririi. Studiul
respectiv se elaborează de instituţiile abilitate ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei (Grădina
Botanică). În baza cercetărilor din teren se argumentează starea actuală şi se recomandă terenuri
care sunt destinate pentru conservarea biodiversităţii şi terenuri care sunt alocate pentru
împădurire. Materialele respective se transmit instituţiilor abilitate cu dreptul de efectuare a
proiectărilor silvice (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice).
Proiectul de împădurire a terenurilor degradate, include un capitol în care sunt evaluate
posibilele riscuri şi sunt stipulate măsurile de reducere a acestora. Evaluării prioritare sunt
supuse riscurile care au o influenţă majoră asupra stării şi integrităţii culturilor silvice (incendii,
inundaţii, secete, păşunatul animalelor, tăieri ilicite etc.).
Pe parcursul procesului de împădurire a terenurilor degradate, unităţile administrativ-
teritoriale şi persoanele private beneficiare contribuie la paza plantaţiilor silvice contra tăierilor
ilicite, păşunatului animalelor, precum şi prevenirea altor încălcări ale legislaţiei silvice.
Delimitarea obligaţiilor părţilor se realizează la etapa iniţială, în cadrul contractelor de servicii
silvice cu operatorii economici.
Acţiunile prioritare asumate de unităţile administrativ-teritoriale beneficiare ale
programelor naţionale finanţate din mijloace publice sunt următoarele:
a) Implementarea regimului silvic în toate plantaţiile forestiere deţinute.
b) Menţinerea terenurilor împădurite în categoria terenuri ale fondului forestier în
conformitate cu prevederile art. 77-79 ale Codului silvic.
c) Examinarea periodică, la şedinţele consiliilor locale, a gestionării terenurilor cu
vegetaţie forestieră deţinute (asigurarea pazei, efectuarea tratamentelor şi
lucrărilor de îngrijire şi conducere, împădurirea terenurilor degradate etc.).
d) Constituirea, în conformitate cu art. 5 al Legii nr. 1041-XIV din 15 iunie 2000
pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, a comisiilor privind
selectarea terenurilor degradate destinate ameliorării prin împădurire.
e) Alocarea, prin deciziile consiliilor locale, a terenurilor degradate pentru scopuri
de împădurire.

34
 f) Organizarea efectuării inventarierilor anuale ale culturilor silvice deţinute care nu
au realizat starea de masiv.
g) Organizarea pazei nemijlocite a terenurilor cu vegetaţie forestieră deţinute
împotriva eventualelor contravenţii silvice (inclusiv efectuarea reviziilor de
toamnă şi primăvară).
h) Contribuirea la soluţionarea conflictelor care pot afecta starea plantaţiilor
forestiere deţinute (conflicte legate de combaterea păşunatului nelegitim, tăierilor
ilicite, amplasarea stânelor, poluarea cu deşeuri menajere, deschiderea nelegitimă
de drumuri, cariere etc.).
Unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii), în administrarea cărora sunt
plantaţii forestiere (păduri, perdele forestiere etc.) cu suprafaţa totală de peste 150 ha, trebuie să
prevadă în schema de încadrare şi salarizare funcţii de specialişti silvici (pădurari, maiştri etc., în
funcţie de suprafaţa deţinută), care vor asigura implementarea regimului silvic în toate plantaţiile
forestiere (paza contra tăierilor ilicite, păşunatului animalelor etc.; folosirea şi regenerarea etc.).
Agenţia „Moldsilva”, prin intermediul structurilor subordonate (Institutul de Cercetări şi
Amenajări Silvice, entităţi silvice etc.), acordă asistenţă tehnică la procesul de gestionare a
terenurilor cu vegetaţie forestieră (păduri, perdele forestiere de protecţie etc.), deţinute de
unităţile administrativ-teritoriale şi persoane private, privind:
a) Aplicarea normelor tehnice, economice, juridice şi silvice care asigură respectarea
regimului silvic.
b) Respectarea modului de eliberare a lemnului pe picior.
c) Respectarea prevederilor amenajamentelor silvice.
d) Regenerarea pădurilor şi împădurirea terenurilor goale.
e) Respectarea tehnologiilor corespunzătoare la executarea lucrărilor de gospodărire
a pădurilor.
f) Organizarea pazei terenurilor cu vegetaţie forestieră, inclusiv efectuarea reviziilor
de toamnă şi primăvară.
g) Respectarea modului stabilit de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier,
cadastrului silvic de stat şi monitoringului forestier.
h) Efectuarea folosinţelor silvice şi valorificarea raţională a resurselor forestiere.
i) Utilizarea raţională a fondului cinegetic şi ţinerea evidenţei faunei sălbatice.
j) Respectarea regulilor şi termenelor stabilite pentru vânătoare, a măsurilor de
securitate la vânătoare.
Structurile Ministerului Mediului (Inspectoratul Ecologic de Stat) vor efectua anual
controlul asupra stării şi integrităţii culturilor silvice create pe terenuri degradate în cadrul
programelor naţionale finanţate din mijloace publice. Activitatea Inspectoratului Ecologic de Stat
în domeniul dat include controlul anual asupra prezenţei terenurilor degradate, inclusiv influenţa
acestora asupra localităţilor, obiectivelor de interes naţional sau viaţa locuitorilor. Controlul se
va finaliza cu un act de estimare a eventualelor daune materiale aduse populaţiei şi agenţilor
economici de la nealocarea oportună într-un ameliorare, prin împădurire, a terenurilor degradate,
aflate în proprietate. Actele respective vor servi Inspectoratului Ecologic de Stat drept probe de
bază pentru iniţierea procedurii de expropriere pentru utilitate publică a terenurilor degradate, în
condiţiile legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Astfel de terenuri vor fi ulterior transmise în
administrarea Agenţiei „Moldsilva” (entităţi silvice de stat teritoriale).

4.7. Inierbarea permanenta şi temporară a solului în plantaţii multianuale

Pentru reducerea proceselor de scurgere şi colmatarea văilor adiacente sau a apelor de

suprafaţă în plantaţii multianuale (livezi, vii etc.) este utilizată pe larg înierbarea intervalului
dintre rânduri (Fig. 3.9). Benzile înierbate sunt cele mai potrivite şi eficiente pentru prevenirea
scurgerilor excesive de apă pe terenurile situate în pantă, dacă interceptează aceste canale de
scurgere, în acest mod se reduce şi viteza de înaintare. Benzile înierbate sunt deosebit de

35
eficiente şi la mişcarea (spălarea) nitraţilor, precum şi atunci când pânza de apă freatică este
situată la mică adâncime. Principalele avantaje ale înerbării solului în plantaţiile multianuale sunt
următoarele:
a) Combaterea eroziunii şi supraîncălzirii solului.
b) Îmbunătăţirea structurii solului.
c) Reducerea tasării solului.
d) Permiterea deplasării libere a tehnicii în perioadele ploioase.
Înierbarea intervalelor dintre rânduri se recomandǎ în special în plantaţiile multianuale
situate pe terenuri în pantǎ, începând cu al doilea an de la plantare. Înierbarea intervalelor dintre
rânduri se face primǎvara timpuriu sau în luna august cu un amestec de graminee şi leguminoase:
Lolium perene, Lolium multiflorum, Poa pratensis, Dactilis glomerata, Phleum pratense,
Festuca rubra, Trifolium repens, Trifolium pratense etc. Cantitatea de sǎmânţǎ folositǎ pentru
semǎnat este de 30-50 kg/ha, în funcţie de amestec şi lǎţimea benzii înierbate. Pentru întreţinerea
acestui covor vegetal se fac cosiri repetate (4-5 ori pe an), iar masa vegetativǎ rezultatǎ poate fi
folosită în aceiaşi plantaţie în calitate de mulci. Pentru ca sistemul sǎ fie cât mai eficient este
recomandat sǎ se aplice doze suplimentare de azot, sǎ se facǎ irigarea plantaţiilor pentru a se
asigura apa necesarǎ pomilor/viţei de vie şi covorului vegetal pe toatǎ perioada de vegetaţie.

Figura 4.7.1.. Înierbarea intervalelor dintre rânduri în plantaţii multianuale (r-nul Orhei)

5. BAZELE TEORETICE ALE SISTEMELOR AGROSILVICE

5.1.Noţiuni generale

Protecţia pământului şi a podoabelor lui constituie o datorie sfântă a tuturor locuitorilor

săi, iar cunoaşterea solului, din care îşi trag seva dătătoare de viaţă plantele naturale şi cultivate,
constituie pentru toţi cei ce lucrează în ramurile de activitate pentru care pământul reprezintă
mijlocul principal de producţie şi obiectul muncii o datorie de onoare. „Dacă vrea să-şi aşeze
temeinic edificiul culturii sale de viitor, spunea profesorul C.D.Chiriţă, neamul nostru trebuie să
se întoarcă la rosturile fireşti ale pământului pe care destinul ne-a chemat spre a ne împlini
menirea”.
Pământul, ca simbol al bogăţiei şi bunăstării, trebuie să fie nu numai fertil, ci şi curat şi
sănătos. De aceea, trebuie să-l cunoaştem, pentru al folosi dar şi pentru al ocroti (D.R. Târziu,
2006).
Astfel conceput şi înţeles, solul este un sistem natural dinamic, complex, polidispers şi
deschis informaţional care prezintă integralitate şi programe, cu capacitatea de autoreglare şi
realizare a unei stări de echilibru dinamic.
Perdelele forestiere de protecţie îndeplinesc acel rol multifuncţional de păstrare,
transformare şi reconstrucţie a agrolandşafturilor (solului).

36
 Sistemul agrosilvic reprezintă, pe de o parte un complex de perdele silvoameliorative (de
protecţie a câmpurilor, antierozionale, pastorale, etc.), pe de altă parte plantele cultivate cu rol
agricol şi pastoral şi care, ca sistem integrat, au ca scop crearea condiţiilor favorabile pentru
agricultură în ansamblu, majorând potenţialul energetic al câmpurilor protejate. Sistemele
agrosilvice transferă agrolandşafturile simple în agrolandşafturi compuse, corespunzător mai
rezistente, numite agrosilvolandşafturi. Sistemele agrosilvice ridică ponderea suprafeţelor
împădurite, ameliorează circuitul de umiditate şi căldură, a schimbului de gaze. Pentru teritoriile
protejate se ameliorează regimul hidrotermic, se micşorează (se anulează) scurgerile torenţiale de
suprafaţă, se activează procesele de solificare, se diminuează influinţa negativă a vânturilor
uscate şi secetelor, mai curate şi mai ridicate devin nivelurile apelor în râuri şi rezervoare, mai
bogată este varietatea florei şi faunei. Perdelele de protecţie se prezintă ca un mijloc important de
protecţie ecologică a agrosferei.
Sistemul agrosilvic, ca sistem integrat, trebuie să fie compus dintr-o serie de componente
minerale, organice, vii sau moarte, care îşi păstrează trăsăturile lor caracteristice, dar care la
nivel de sistem se subordonează sistemului integru.
Totodată sistemul agrosilvic trebuie să fie un sistem deschis, prezentând o serie de
programe determinate de alcătuirea şi funcţionarea sa ca sistem. Aceste programe pot fi: proprii,
care asigură existenţa şi funcţionarea sa ca sistem, superioare, ale ecosistemului în care se
integrează şi inferioare, ale elementelor sale componente.
Sistemul agrosilvic trebuie să fie dinamic complex, solul şi vegetaţia forestieră evoluând
odată cu evoluţia factorilor pedogenetici şi în special a celor climatici şi a vegetaţiei care o va
forma.
R. Moldova este o ţară agrară. Solurile constituie una din principalele băgaţii naturale şi
sunt suportul pentru dezvoltarea agriculturii, asigurând securitatea alimentară şi contribuind la
potenţialul necesar pentru prosperitatea economiei naţionale şi populaţiei.
Actualmente suprafaţa totală a perdelelor forestiere de protecţie este exprimată în
suprafaţa de 30,8mii hectare (a câmpurilor agricole, drumurilor, râurilor şi bazinelor acvatice
etc.) şi sunt ele oare la nivelul cerinţelor şi îşi pot îndeplini funcţiile atribuite?
Perdelele forestiere de protecţie pot fi sub formă de fâşie (bandă), pâlcuri, în masive.
Efectul maxim al perdelelor de protecţie se va atinge atunci, când multitudinea perdelelor de
protecţie vor forma coridoarele forestiere de interconexiune, care au o deosebită importanţă atât
pentru viabilitatea fondului forestier ca atare, cât şi pentru protecţia biodiversităţii, solurilor,
apelor etc.
Practici agro-silvoculturale (agro - forestiere, silvo-pastorale) - reprezintă totalitatea
sistemelor de utilizare a teritoriului, care asociază arborii sau altă vegetaţie lemnoasă perene cu
producţia de animale şi / sau de vegetaţie pe aceeaşi unitate de suprafaţă.
Pădure-element al landşaftului geografic, unitate funcţională a biosferei, compusă din
comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, animale şi
microorganisme, care în dezvoltarea lor biologică sînt interdependente şi acţionează asupra
habitatului lor. Sunt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o
suprafaţă de peste 0,25 ha.
Fondul forestier - pădurile, terenurile destinate împăduririi, terenurile afectate
gospodăriei silvice, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice sau
în Cadastrul funciar ca păduri şi/sau plantaţii forestiere. Fondul forestier cuprinde toate
pădurile, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire.

37
 Ecosistem – complex dinamic al comunităţilor de plante, animale şi microorganisme,
precum şi mediul lor abiotic, integrate într-un tot unitar prin relaţii reciproce.
Habitat – spaţiu, loc de trai folosit de un organism, unde el convieţuieşte cu alte
organisme şi este influenţat de componentele landşaftice şi de climă.
Reţea ecologică – totalitatea biotopurilor, care asigură mediul de trai al speciilor,
respectând cerinţele vitale şi garantând supravieţuirea lor în plan durabil.
Specie – unitate structurală de bază în sistemul organismelor vii; totalitatea populaţiilor care se
încrucişează şi produc urmaşi fertili, ocupă o regiune limitată, dispun de particularităţi
morfofiziologice comune şi se află în relaţii comune cu factorii biotici şi abiotici ai mediului.
Regenerarea pădurii - proces de înlocuire a generaţiei de arbori bătrâni cu o nouă
generaţie, tânără.
Gestionarea fondului forestier - activitate de gospodărire şi utilizare a resurselor
forestiere în scopul îndeplinirii politicii statului în domeniile respective.
Teren degradat - terenul, care şi-a pierdut total sau parţial capacitatea productivă a
solului prin eroziune de apă, colmatare, eroziune de vânt, deplasare, sărăturare, înmlăştinire, sau
ca urmare a influenţelor activităţilor umane.
Amenajamentul silvic – document elaborat după amenajarea pădurilor, care include un
sistem de măsuri pentru asigurarea gospodăririi raţionale a terenurilor din fondul forestier şi
realizării folosinţelor silvice, regenerarea eficientă, paza şi protecţia pădurilor promovarea unei
politici tehnico-ştiinţifice unice, bazate pe concepţia de dezvoltare durabilă a pădurilor şi
silviculturii.
Ogaşe - eroziune în adâncime până la 2 metri.
Ravene-eroziune în adâncime de peste 2 metri.
Deflaţia-procesul de spulberare a particulelor de sol şi rocă.

5.2.Înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie

Perdelele forestiere de protecţie sunt fâşii de specii lemnoase arborescente şi arbustive de

lăţimi diferite, instalate pentru a proteja anumite obiecte împotriva unor factori dăunători.
Funcţiile perdelelor forestiere de protecţie sunt multiple:
-reducerea vitezei vântului, care influenţează benefic asupra altor factori ecologici, precum:
reducerea sau împiedicarea spulberării zăpezii şi a solului, evitarea furtunilor de praf,
dezrădăcinarea sau colmatarea culturilor tinere, reducerea evotranspiraţiei excesive;
-micşorarea amplitudinilor diurne şi anuale ale temperaturii aerului şi solului;
-reducerea scurgerilor de suprafaţă şi a eroziunii solului de către apă, pe terenurile cu inclinare
moderată, puternică şi foarte puternică;
-împiedicarea alunecărilor de teren;
-producerea unor cantităţi uneori însemnate de lemn, fructe, seminţe, flori pentru apicultură,
frunze pentru sericicultură;

38
-realizarea unor condiţii favorabile pentru adăpostirea şi hrănirea faunei de interes cinegetic.
Perdelele de protecţie a culturilor agricole se deosebesc după:
-desime (penetrabilitate), fiind: impenetrabile, constituite din culturi compacte, care nu pot fi
străbătute de curenţii de aer şi care realizează în partea de „sub vânt” o zonă de calm;
semipenetrabile (dantelate)-culturi mai rare al căror profil prezintă numeroase goluri în plan
vertical, în partea superioară ori în cea inferioară a perdelei, sau între stratul arbustiv şi coroanele
arborilor apar porţiuni dantelate (ciuruite) prin care trece uşor mare parte a aerului; penetrabile-
culturi rare, lipsite de arbuşti, străbătute pe întreaga lor lăţime de curenţii de aer;
-compoziţie: perdele forestiere alcătuite din arbori şi arbuşti forestieri; perdele tehno-forestiere
când speciile producătoare de materii prime de importanţă industrială participă în proporţie de
cel puţin 20%; perdele forestiere pomicole, când conţin cel puţin 20% arbori şi arbuşti fructiferi;
-orientarea faţă de vânturile dăunătoare dominante: perdele principale (longitudinale) aşezate
perpendicular pe direcţia vântului dăunător dominant sau pe rezultanta vânturilor dăunătoare
dominante, admiţându-se o deviere de 300 (excepţional 450), având în vedere forma terenului
sau/şi organizarea teritoriului; perdele secundare sau transversale care se orientează aproximativ
perpendicular pe cele principale.
Compoziţia de împădurire, orientarea optimă, lăţimea, distanţele dintre perdele diferă în
funcţie de zona geografică, în raport cu factorii naturali (geomorfologia, clima-în special cu
direcţia şi viteza vânturilor dăunătoare, regimul de precipitaţii, solul). Se alcătuiesc din specii
repede crescătoare autohtone, de valoare economică ridicată (specii arborescente forestiere,
pomi, arbuşti fructiferi sau forestieri, specii melifere care atrag albinele ce asigură polenizarea
plantelor agricole, specii ce atrag păsările, care distrug insectele vătămătoare. Sunt de evitat
speciile lemnoase care sunt gazde intermediare pentru dăunătorii culturilor agricole (dracila,
sângerul, salba, vişinul turcesc, mălinul).
Lăţimea perdelei se exprimă în metri (distanţa dintre rândurile marginale, plus câte un
metru în exteriorul rândurilor marginale) sau în numărul de rânduri care de obicei este impar (3-5
la perdele secundare până la 7 la perdele principale). Rândurile externe se numesc marginale,
următoarele către interiorul perdelei se numesc postmarginale, rândul central-axul perdelei, iar
rândul (rândurile) între axul perdelei şi rândurile postmarginale-miezul perdelei. Distanţa dintre
rânduri este, de regulă, de 2,5m, iar dintre exemplare pe rând-0,75-1,0 metri; între plopii
euramericani se aplică o distanţă minimă de 2,5metri. Distanţa (d) dintre perdelele principale se
stabileşte în funcţie de lăţimea fâşiei protejate, care, la rândul ei, depinde de înălţimea (H), pe
care o realizează exemplarele din perdea la vârsta de 25-30ani, folosind formula: d=25H,
apreciindu-se că, speciile principale ale perdelelor realizează, în medie următoarele înălţimi:
20m-în staţiuni de bonitate superioară, 15m în staţiuni de bonitate mijlocie şi numai 10m-în
staţiuni de bonitate inferioară. În consecinţă, între perdelele principale distanţa este de la 250
(300)m până la 500m. Distanţa dintre perdele secundare (D) se adoptă de circa patru ori distanţa
dintre perdelele principale, astfel că unităţile de cultură protejate au suprafeţele de la 25 până la
100ha. Dacă terenurile agricole au înclinare mai mare de 10-12 grade, perdelele principale se
amplasează paralel cu curbele de nivel, au lăţimi mai mari de 10m, iar distanţa dintre ele se
reduce. În terenurile ocupate cu culturi agricole irigate, perdelele forestiere se situează de-a
lungul canalelor magistrale şi a canalelor distribuitoare.

5.3.Influenţa ameliorativă a perdelelor forestiere de protecţie asupra componentelor

landşafturilor

Influenţa perdelelor de protecţie asupra curenţilor de aer. Eficacitatea aerodinamică a

perdelelor de protecţie depind de construcţia lor, gradul de penetrabilitate a profilului transversal,
viteza vântului, orientarea perdelelor faţă de vânturile dăunătoare dominante, înălţimea
arboretelor, desimea de amplasare a fâşiilor în teritoriu şi aşezarea lor pe elementele de relief.
Eficienţa perdelelor de protecţie se determină în dependenţă de distanţele până la care se reduce
viteza vântului.

39
 Perdelele forestiere impenetrabile acţionează după modelul ecranelor impermeabile.
Curenţii de aer îşi încetează viteza la o distanţă de 7-10 înălţimi a perdelei de protecţie, apoi
datorită apariţiei pernuţelor de aer sunt transbordaţi peste fâşie şi în rezultatul formării după
perdea a unui spaţiu rarefiat repede îşi refac viteza lor. Distanţa efectivă de influenţă a perdelelor
de protecţie impenetrabile după zona de calm este de 15-20H (Fig.1), distanţa maximă nu
depăşeşte 25H. În zona dată viteza vântului se micşorează cu 30-35%.
Perdelele forestiere penetrabile acţionează după modelul difuzoarelor aerodinamice, care
divizează curenţii de aer în două părţi: o parte direcţionată de coronamente şi transbordată peste
perdea, altă parte trece prin tulpini în zona supraterană a fâşiei. În rezultatul înălţimii acestor doi
curenţi după fâşia de protecţie viteza minimă a vântului apare la 5-7H de la fâşie şi creşterea
vitezei se petrece treptat. Distanţa efectivă de influenţă a acestor perdele de protecţie constituie
35-40H, micşorând viteza vântului cu 35-40%. Perdelele de protecţie penetrabile au un
randament înalt, când înălţimea penetrabilă a trunchiurilor variază între 2,5-3,5m şi înălţimea
fâşiei fiind de 15-18m.
Perdelele semipenetrabile influenţează benefic asupra vântului influenţând curenţii de aer
după modelul ecranului dantelat (ciuruit). Distanţa efectivă de influenţă a cestor perdele este de
35-40H (5-7H din direcţia de vânt a fâşiei şi 30-35H după fâşie). În zona efectivă viteza vântului
se coboară cu 35-40%. O eficacitate înaltă au perdelele cu penetrabilitatea de 40-50%.
Influenţa pozitivă a perdelelor de protecţie asupra curenţilor de aer scade odată cu
orientarea fperdelelor faţă de vânturi dominate de la 900 până la 00 şi creşte odată cu mărimea
vitezei vântului şi desimii de amplasare a perdelelor de protecţie în teritoriu. Perdelele de
protecţie unitare sunt neefective. Este cunoscut, că curenţii de aer în mişcarea lor reproduc
conturile reliefului, dar totuşi, o eficienţă ridicată o au perdelele de protecţie aşezate pe culmile
dealurilor şi pe versanţii puternic vânturaţi.
Influenţa pozitivă asupra curenţilor de aer o au numai perdelele forestiere de protecţie dar
şi culturile silvice cu rol antierozional, influenţa cărora este adecvată perdelelor de protecţie
impenetrabile.
Influenţa perdelelor de protecţie asupra repartiţiei zăpezii. Toate perdelele forestiere
de protecţie au o influenţă benefică asupra repartiţiei zăpezii, deoarece în teren deschis zăpada
este spulberă şi aşezată în locurile joase şi în reţeaua hidrografică, fiind strămutată la distanţe de
2-3km de la locul de cădere. În sistemele perdelelor de protecţie cea mai mare parte de zăpadă
este reţinută pe câmpiile asolamentelor şi în perdelele de protecţie: 1m liniar de perdea reţine
adăugător la volumul de zăpadă din teren deschis de la 50 până la 80m 3, având un rol important
la protecţia culturilor agricole de la îngheţuri, creşterea rezervelor de umiditate pe câmpiile
dintre perdele.
Cele mai efective, privind repartiţia zăpezii, sunt perdele de protecţie penetrabile, care în
comparaţie cu celelalte perdele (impenetrabile, semipenetrabile), reţin mai puţină zăpadă între
perdele şi mai uniform o repartizată pe suprafaţa între perdele.
În perdelele impenetrabile se formează suluri de zăpadă cu înălţimi de până la 3m şi mai
mare, cu o coborâre scurtă în direcţia câmpului (nu mai mult de 5-6H a fâşiei). După zona de
coborâre apare o zonă fără zăpadă sau cu zăpada slabă, astfel perdelele forestiere impenetrabile
se pot folosi la protecţia obiectelor de menire socială împotriva înzăpezirii lor.
Influenţa perdelelor de protecţie asupra temperaturii şi umidităţii aerului de la
suprafaţa solului.Aceşti indici meteorologici se schimbă în principal datorită schimbării
regimului eolian şi cel turbulent. Ziua în perioada caldă a anului temperatura între perdelele de
protecţie poate fi cu 1-20C mai mare decât în teren deschis. Cu creşterea desimii perdelelor de
protecţie aceste diferenţieri cresc şi din direcţia vântului la marginea perdelei impenetrabile pe
timp foarte cald temperatura poate fi mai mare cu 5-60C. În orele nocturne lângă perdelele de
protecţie impenetrabile temperatura scade, ce poate provoca îngheţuri la suprafaţa solului. Pentru
perdelele penetrabile şi semipenetrabile aceşti factorii negativi dispar.
Perdelele forestiere de protecţie influenţează asupra regimului termic diferit. În ansamblu,
pe perioada de vegetaţie diferenţa dintre sumele temperaturilor active dintre perdelele de

40
 protecţie şi teren deschis este nesemnificativă (variind între 3-5%) important este altceva:
sistemele de perdele forestiere de protecţie exercită influenţă termoregulatorie asupra câmpurilor
protejate. Primăvara, când este insuficienţă de căldură, între perdele de protecţie creşte suma
temperaturilor pozitive. În perioadele următoare suma temperaturilor pozitive scad, devine mai
răcoros.
Asupra umidităţii aerului de la suprafaţa solului perdelele de protecţie şi culturile silvice
în masiv influenţează pozitiv. Pe sectoarele dintre perdele umiditatea relativă a aerului în mediu
creşte cu 2-3%, iar cea absolută-cu 0,5-1mm. În zilele cu vânturi uscate este posibilă creşterea
umidităţii relative cu 8-10%, iar cea absolută-cu 1,5-3mm. Pe timp mohorât diferenţe între
umiditatea aerului pe sectoarele dintre perdele şi teren deschis nu se observă. Pe sectoarele cu un
schimb turbulent mai ridicat este posibilă o scădere nesemnificativă a umidităţii aerului.
Distanţa de influenţă a perdelelor de protecţie asupra temperaturii şi umidităţii aerului nu
depăşeşte 10-15H. In această zonă chiar şi în perioadele cu timp uscat umiditatea relativă a
aerului este aproape de cea optimală (70%) şi foarte rar poate să scadă sub cea minimă accesibilă
pentru plante-50%. Pentru plante umiditatea relativă critică (sub 20%) în sistema perdelelor de
protecţie este un fenomen destul de rar.
Influenţa perdelelor de protecţie asupra evaporării. În sistema perdelelor de protecţie
intensitatea evaporării tot timpul este mai mică în comparaţie cu terenurile deschise. Aceasta se
datorează micşorării vitezei vântului, a umidităţii aerului ridicată şi a schimbului turbulent redus.
În zona de la marginea perdelei de protecţie din direcţia vântului la distanţa de 2-3H în zilele cu
vânturi uscate evaporarea scade de 2-3 ori, în zona de 25H-în mediu cu 15%. (tabelul 5.3.1.).
Tabelul 5.3.1.
Influenţa perdelei de protecţie asupra evaporării (după V.A.Bodrov)

Influenţa evaporării, % din evaporarea în teren

deschis, la distanţa de la perdeaua de protecţie (în
Orele de observări
înălţimea perdelei), m
3 5 10 15 20 25
Orele de zi (între 10şi 16) 50 60 77 80 85 92
Orele de seară (între ora 16 şi apusul soarelui) 38 50 66 78 76 82
Orele nocturne (de la apus până la răsărire) 24 40 66 74 78 83
Orele de dimineaţă (de la răsărire până la ora 10) 27 50 70 76 80 86
Indicii medii 35 50 69 76 80 86

Coeficientul de umezire, după G.N.Vâsoţkii, se determină prin raportul dintre precipitaţii

şi evaporare. Reducerea intensităţii de evaporare pe sectoarele dintre perdele în condiţii aride vă
aduce la creşterea artificială a coeficientului de umezire apropiindu-le de valoarea optimă (1,0).
Perdelele forestiere pe terenurile irigate micşorează evaporarea apei de pe luciul de apă
din canale, rezervoare şi de pe câmpuri, ceea ce ne permite micşorarea normei de irigare.
Influenţa perdelelor de protecţie asupra îngheţului şi dezgheţului solului. În sistema
perdelelor de protecţie creşterea grosimii stratului de zăpadă şi scăderea vitezei vânturilor reci
contribuie la micşorarea adâncimii de îngheţ a solului. În diferiţi ani şi diferite condiţii
adâncimea de îngheţ a solului din teritoriul dintre perdelele de protecţie şi terenurile deschise
este diferită. Depinde de un întreg complex de factori: grosimea stratului de zăpadă, durata de
acţiune a vânturilor reci, expoziţia şi unghiul de înclinare a versanţilor, aranjamentul în spaţiu a
perdelelor de protecţie ş.a.
În perdelele de protecţie solul nu îngheaţă sau îngheaţă la o adâncime neînsemnată, ceea
ce permite înfiltrarea scurgerilor de suprafaţă în sol în momentul topirii zăpezilor. Când avem o
corelare benefică între condiţiile climaterice şi un strat masiv de zăpadă, dezgheţul total a solului
în spaţiul dintre fâşiile de protecţie începe mai înainte, până ce zăpada se va topi. De regulă solul
începe să se dezgheţe începând cu orizonturile inferioare, dar după apariţia golurilor cu zăpadă

41
topită, repede se dezgheaţă şi orizontul de la suprafaţă, se permite înfiltrarea în sol a apei
provenită din topirea zăpezii.
Durata de topire a zăpezii este cu 7-10 zile mai lungă pe sectoarele dintre fâşiile de
protecţie în comparaţie cu terenurile deschise, ceea ce permite infiltrarea totală a apei din topirea
zăpezii.
Influenţa perdelelor de protecţie asupra scurgerii de suprafaţă. Perdelele de protecţie
a câmpurilor reduc cu mult scurgerile de suprafaţă. Un rol important în reducerea scurgerilor de
apă din topirea zăpezii şi din ploile torenţiale îl joacă plantaţiile silvice, îndeosebi cele situate pe
curbe de nivel-conturi de apărare (perdele de protecţie în combinare cu valuri de pământ şi
canale). Perdelele de protecţie protejează solul de îngheţ datorită acumulărilor mari de zăpadă,
corespunzător mărind efectul lor privind regularizarea scurgerilor de suprafaţă.
În perdele de protecţie chiar şi în iernile nefavorabile solul este în stare să înfiltreze apa
cu o intensitate de până la 1mm/min. Perdelele de protecţie îmbunătăţesc cu mult structura
solului, drenându-l cu sistemele radiculare. Litiera şi pătura ierbacee formează în calea
scurgerilor o suprafaţă grunţuroasă. Datorită acestor influenţe benefice perdelele de protecţie
joacă un rol important în regularizarea scurgerilor de suprafaţă în perioada estivală a anului. Pe
solurile cenuşii de pădure coeficientul de infiltrare a apei în sol în perdelele de protecţie este de
6-12mm/min, pe solurile carbonatice 7,7-21mm/min. Intensitatea de infiltrare pentru aceleaşi
soluri pe păşuni este corespunzător egală cu 0,4 şi 1,2-2,4mm/min.
Cu cât perdelele de protecţie au o lăţime mai mare şi o compactitate ridicată, cu atât mai
mare este intensitatea de infiltrare a apei în sol şi mai mică scurgerile de suprafaţa de pe
terenurile agricole învecinate. Însă perdele forestiere de protecţie prea late scot din circuitul
agricol suprafeţe însemnate de pământ arabil, ce nu este convenabil din punct de vedere
economic.
Influenţa perdelelor de protecţie asupra regimului de umiditate a solurilor şi a
apelor subterane. Datorită stratului gros de zăpadă, micşorării scurgerilor de suprafaţă şi a
evaporării apei, solurile de pe câmpurile din sistema perdelelor de protecţie infiltrează cu 10-
30% mai multă umiditate în comparaţie cu terenurile deschise. Cea mai mare rezervă de
umiditate în sol se înregistrează în sistema perdelelor de protecţie semipenetrabile şi penetrabile.
Perdelele de protecţie impenetrabile reţin o cantitate însemnată de zăpadă în ele şi nu asigură
răspândirea uniformă a zăpezii pe câmpurile adiacente. Ca rezultat, umezirea solului pe
câmpurile protejate de perdelele protecţie impenetrabile se petrece neuniform. Rezervele de apă
în sol în această sistemă de protecţie este mai mică în comparaţie cu rezervele de apă în sol pe
câmpurile protejate de perdelele de protecţie penetrabile. Perdelele impenetrabile se
„îndestulează” în primul rând pe sine cu umiditate.
În rezultatul reducerii pierderii umidităţii la evaporare şi absenţei scurgerilor de suprafaţă
după ploile torenţiale, pe câmpurile dintre perdelele de protecţie regimul de umiditate din sol este
mai mare în comparaţie cu terenurile deschise chiar şi în perioada estivală-mijlociu (sfârşitul
lunii august).
În sistema agrosilvică este posibil sa-şi ridice semnificativ nivelul şi apele subterane, atât
sub perdelele de protecţie, dar şi pe întreg teritoriu protejat de ele. Spre exemplu, rezultatele
obţinute la staţia experimentală Povoljia, zona de stepă cu cernoziomuri, apele subterane în
agrosilvolandşafturile de câmpie sau ridicat cu 5-7m; de la 8-10m la 2,5-3m. Ca rezultat zona de
rizosferă a culturilor agricole permanent este îndestulată cu umiditate din zona capilară
marginală a apelor subterane.
În cazul, când apele subterane sunt aproape de suprafaţă, asemenea proprietăţi benefice
ale perdelelor de protecţie pot deveni negative, mai ales primăvara, când creşte hidromorfia
solului şi îngreunează lucrările agricole de primăvară.
Perdelele de protecţie folosesc o cantitate însemnată de umiditate la transpiraţie. De
exemplu, un arbore de plop cu vârsta de 15 ani poate s-ă cheltuie la transpiraţie pe perioada de
vegetaţie în jur de 80-100m3 de apă.Ca rezultat, sub perdelele de protecţie la sfârşitul sezonului
de vegetaţie solul este mai uscat şi nivelul apelor subterane coboară mai jos în comparaţie cu

42
câmpurile adiacente. Această influenţă de drenare a perdelelor de protecţie este folosită pe larg în
sistemele agrosilvice de pe suprafeţele irigabile. Sub influenţa aliniamentelor de arbori de-a
lungul canalelor de irigare are loc coborârea nivelului apelor subterane sub 3m, prevenind astfel
procesul repetat de solificare a solului în această zonă.
Influenţa perdelelor de protecţie asupra solului. În sistemele agrosilvice datorită
umidităţii ridicate se petrece bazificarea solurilor. Acest proces are importanţă negativă în zonele
cu exces de umiditate şi pozitivă în zonele cu deficit de umiditate. În rezultatul amelioraţiei
biologice a solurilor sărurile uşor solubile sunt spălate şi transportate în orizonturile inferioare, se
petrece procesul de dessolificare a solurilor, proces bine evidenţiat sub perdelele de protecţie şi
în zona apropiată a lizierei.
În sistemele agrosilvice se petrece activizarea proceselor biologice în sol şi ameliorarea
stării lui. Sub coronamentul arboretelor se petrece un proces intensiv de acumulare a humusului,
care variază de la 0,8 până la 2,9t/ha. Acumularea humusului se înregistrează şi în suprafeţele
dintre perdelele de protecţie datorită dezvoltării mai bune a plantelor şi acumulării în sol a unei
cantităţi însemnate de substanţă organică.
Rolul antierozional al perdelelor de protecţie. Sistemele agrosilvice protejează efectiv
solul împotriva eroziunii eoliene, aceste sisteme micşorează viteza vântului în rafale cu 40-60%.
Cele mai efective sunt sistemele perdelelor de protecţie semipenetrabile având ecranul penetrabil
în jur de 30-45%.
Sistemele agrosilvice au o mare importanţă în lupta cu eroziunea pluvială bazându-se pe
capacitatea lor de reţinere a precipitaţiilor (zăpadă, ploi) şi trecerea lor din scurgerile de suprafaţă
în scurgeri subterane, în fixarea cu ajutorul rădăcinilor solului şi mineralelor, în oprirea
(colmatarea) scurgerilor tari şi purificarea lor de îngrăşămintele minerale şi ierbicide. Colmatând
particulele mici, fâşiile de protecţie împiedică transportul lor în râuri şi lacuri, protejându-le de
nămolire.
Sistemele agrosilvice instalate pe terenurile cu relief accidentat protejează versanţii de la
eroziune, alunecări, surpări. Plantaţiile silvice cu rol antierozional sunt folosite şi la recultivarea
biologică a terenurilor folosite sub cariere, drumuri, construcţii industriale ş.a.
Influenţa perdelelor de protecţie asupra transpiraţiei culturilor agricole. În teren
deschis pe timp arid brusc creşte transpiraţia plantelor şi scade productivitatea lor. Sub influenţa
perdelelor de protecţie productivitatea transpiraţiei (cantitatea de substanţă uscată, gr, care se
formează la consumarea 1litru de apă) creşte iar coeficientul de transpiraţie (cantitatea de apă,
consumată la producerea unităţii de substanţă uscată) scade (tabelul 5.3.2.). Influenţa benefică a
perdelelor de protecţie asupra transpiraţiei este determinată de viteza vântului şi a schimbului
turbulent.
Tabelul 5.3.2.
Influenţa perdelelor de protecţia supra transpiraţiei plantelor

Distanţa de la perdea, m Coeficientul de transpiraţie Productivitatea transpiraţiei, g

10-15 482 2,077
30-35 455 2,196
100-105 483 2,007
150-155 660 1,515
400-405 622 1,609

Prin cercetări s-a stabilit, că mărimea roadei culturilor agricole corespunde intensităţii de
transpiraţie. În sistemele agrosilvice pe perioada de vegetaţie intensitatea de transpiraţie este mai
mare ca în teren deschis, corespunzător contribuie la creşterea roadei. La diferite distanţe de la
perdea intensitatea transpiraţiei sumare şi productivitatea sunt diferite.

5.4. Importanţa social-economică a perdelelor de protecţie

43
 Diversitatea landşaftului, prezenţa arborilor şi a arbuştilor, a surselor de apă au o
importanţă colosală ca zone de asanare, estetice şi de recreere. Cunoscuta părere a purităţii
landşafturilor agricole însă nu corespunde realităţii. Agricultura de astăzi încă nu poate exista
fără a folosi îngrăşămintele minerale şi substanţele chimice pentru protecţia plantelor, cu
rămăşiţele cărora se poluează scurgerile de suprafaţă de pe câmpurile agricole. Cel mai puternic
poluează mediul înconjurător complexele de creştere a animalelor şi resturile de furaj însilozat.
Agrolandşafturile sunt nevoite să suporte influenţa poluanţilor aruncaţi în aer de uzinele chimice,
metalurgice şi energetice, iar terenurile agricole adiacente autostrăzilor sunt puternic poluate cu
plumb, cobalt, nichel, cu substanţe cancerigene şi alte substanţe dăunătoare.
Perdelele de protecţie din sistemele agrosilvice contribuie la asanarea mediului aerian.
Funcţiile de protecţie a perdelelor referitor la asanarea maselor de aer de la suprafaţa solului
constau în curăţarea aerului de praf şi toxicanţii gazoşi, îmbogăţirea cu oxigen, fitoncide şi ioni
încărcaţi negativ. Perdelele de protecţie coboară nivelul zgomotului şi a frecvenţei sale
caracteristice.
Scurgerile de suprafaţă trecând prin perdelele de protecţie semnificativ îşi îmbunătăţesc
caracteristicile organoleptice (culoarea, mirosul, puritatea). Se reduce conţinutul în apă a
nitraţilor, ionilor de amoniu, pesticidelor. Cel mai efectiv îşi îndeplinesc aceste funcţii plantaţiile
în vârstă, bine dezvoltate, cu structuri compuse, având o litieră bogată şi un subarboret bine
dezvoltat.
Rolul sanitaro-igienic a perdelelor de protecţie din sistemele agrosilvice în ceea ce
priveşte poluanţii aruncaţi în aer de întreprinderile industriale şi autotransport constă în
localizarea şi limitarea migrării lor în teritoriu. În afară de aceasta, fitoeliminările active din
punct de vedere biochimic a arborilor şi arbuştilor oxidează, neutralizează amestecurile
zburătoare, transformându-le în substanţe neutre le elimină din aer.
Totuşi, nu trebuie să presupunem, că putem efectua asanarea aerului din teritoriul
agrolandşaftului cu ajutorul perdelelor de protecţie. Dar ele pot să completeze măsurile tehnico-
organizatorice. Şi totuşi, plantaţiile verzi produc oxigen şi refac compoziţia aerului, ceea ce nu se
poate de executat cu alte mijloace.
Posibilitatea perdelelor de protecţie, privind purificarea mediului înconjurător de poluare
este foarte mare, dar nu şi fără limite. Plantaţiile singure suferă de emisiile industriale, de gazele
de eşapament, poluarea solului. De aceea, pentru stabilitatea agrolandşafturilor este necesar de
luat în considerare reacţia arborilor şi arbuştilor la influenţa componenţilor-poluanţi asupra lor,
folosind în compoziţia arboretelor a speciilor rezistente la aceşti factori.
Plantaţiile silvice, speciile în parte de arbori şi arbuşti, prezintă un material enorm pentru
modelarea artistică a agrolandşafturilor. Amplasarea fâşiilor de protecţie în teritoriu se limitează
cu funcţiile atribuite lor, dar în interiorul lor se poate de mărit diversitatea speciilor, în cazul
reliefului accidentat posibilităţile agrosilvodizainului este nelimitat.
Perdelele de protecţie reprezintă o zonă de agrement a populaţiei, dar totodată intensitatea
de recreere influenţează la starea plantaţiilor în ceea ce priveşte longevitatea lor şi capacitatea de
protecţie a factorilor de mediu. Aceasta impune la organizarea proceselor de agrement în
condiţiile agrosilvolandşafturilor.
Plantaţiile silvice permit optimizarea landşafturilor antropenizate, ridicarea productivităţii
şi rezistenţii lor, asanarea mediului înconjurător şi garantarea protecţiei ecologice.
Importanţa economică a perdelelor forestiere de protecţie din sistemele agrosilvice se
caracterizează prin importanţa fitotehnică şi silvotehnică care se prezintă prin cantitatea şi
calitatea roadei, volumele de masă lemnoasă şi corespunzător a produselor accesorii produse de
perdelele de protecţie (fructe, pomuşoare, ciuperci, plante medicinale). Roadele medii la hectar
tot timpul este superioară în sistema agrosilvică în comparaţie cu terenurile deschise. Aceasta
este în strânsă corelaţie cu îmbunătăţirea condiţiilor microclimatice a câmpurilor protejate, a unui
potenţial bioclimatic ridicat a teritoriului, a creşterii eficacităţii transpiraţiei şi a protecţiei solului
şi a plantelor de eroziunea eoliană şi pluvială. Pe teritoriile mari aflate în sistemele agrosilvice se

44
observă o creştere a precipitaţiilor, majoritatea revenind lunilor mai-iunie (perioadă când se pune
baza viitoarei roade).
După datele Institutului Naţional Rus de Cercetări Agrosilvoameliorative roadele medii a
culturilor agricole în sisteme agrosilvice este mai mare în comparaţie cu terenul deschis cu 14-
24% în stepă şi cu 24-31% în stepele aride. În general, creşterea roadei constituie, %: pentru
graminee-18-25, culturi tehnice-20-26, culturi furagere-29-41.
Perdelele de protecţie din sistemele agrosilvice cu rol pastoral, ridică capacitatea de hrană
a păşunilor şi productivitatea complexului animalier cu 12-15%, în unele situaţii chiar de 1,5-2
ori.
Importanţa silvică a perdelelor de protecţie constă în volumul de masă lemnoasă evoluat
din lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor şi exploatării forestiere care poate fi folosit
conform necesităţilor sociale (construcţie, reparaţii, lemn de foc, etc.). Frunzele şi frunzarii pot fi
folosiţi ca hrană pentru animale.
Perdelele de protecţie servesc ca surse melifere, adăpost pentru insectele polenizatoare,
rezerve importante de ciuperci, pomuşoare, fructe, materie primă pentru produsele medicinale.

6. ORGANIZAREA ŞI AMELIORAREA TERENURILOR ÎN SISTEMELE

AGROSILVICE CU DEFICIT DE APĂ

6.1.Organizarea şi amenajarea teritoriului în sistemele agrosilvice

In condiţiile Republicii Moldova organizarea şi amenajarea teritoriului este asociată în

primul rând, cu spaţiul rural, economia căruia depinde de dezvoltarea armonioasa a intravilanului
şi extravilanului, de dezvoltarea agriculturii şi a industriei prelucrătoare.
Organizarea teritoriului va include elemente necesare pentru protecţia şi utilizarea
raţională, şi eficientă a terenurilor agricole.
Amenajarea teritoriului va include atât plantaţii multianuale, fâşii forestiere, sisteme de
protecţie împotriva eroziunii, sisteme de irigare şi desecare, etc., cât şi de obiecte de procesare a
materiei prime, ferme zootehnice, alte obiecte ecologice şi sociale.
Măsuri obligatorii de protecţie antierozională. Întreg teritoriul dintre r.Prut şi r.Nistru
este expus primejdiei eroziunii solului. Influenţa negativă a acestui flagel s-a manifestat intensiv
pe parcursul anilor 1970-1990. Actualmente, în urma investigaţiilor din acest domeniu s-a
demonstrat că situaţia devine critică. Dacă nu se vor întreprinde măsuri eficiente, concrete,
procesele pot deveni ireversibile. Ce poate însemna pentru Republica Moldova o situaţie
ireversibilă în ceea ce priveşte eroziunea solului?
In condiţiile în care economia naţională şi întreaga societate depinde de starea calităţii
solului, acest declin ecologic din agrolandşafturi ar echivala cu statalitatea, societatea, etc. (I.
Botnarenco, 2009).
Anume din aceste considerente măsurile de protecţie antierozională capătă o importanţă
primordială privind consolidarea terenurilor agricole.
Măsurile obligatorii de protecţie a solului împotriva eroziunii se divizează în:
-măsuri teritorial-organizatorice, care include organizarea specială a teritoriului, bazată pe
formele de relief şi particularităţile solului, măsuri ce sunt utilizate în primul rând şi numai după
aceasta sunt utilizate altele;
-măsuri tehnico-agroameliorative, sunt cele mai universale, accesibile şi se aplică în comun cu
tehnologiile de lucrare a terenurilor prin utilizarea unor mecanisme simple, în care principalul
element al acestui complex de măsuri este selectarea culturilor de câmp în funcţie de potenţialul
lor de protejare a terenurilor de pantă împotriva eroziunii (în condiţii concrete pot fi propuse
variante alternative, dar obligatorii);

45
-măsuri silvoameliorative, care include perdele forestiere amplasate pe teren, în funcţie de forma
reliefului şi destinate stopării eroziunii solului (pluvială şi eoliană), creării unui spaţiu de
acumulare şi păstrare a umidităţii în sol, stimulării activităţii factorilor biologici în protecţia
plantelor;
-măsuri hidroameliorative, care au drept scop regularizarea umidităţii solului, inclusiv pe pante,
combaterea eroziunii, protejând stratul de sol fertil, prevenirea sau neutralizarea salinizării
solului şi se aplică în cazul în care măsurile teritorial-organizatorice, agroameliorative,
silvoameliorative nu se soldează cu rezultatele dorite.
Măsurile obligatorii de protecţie împotriva eroziunii sunt un element de bază al
proiectului de organizare a teritoriului. În baza recomandărilor ştiinţific fundamentate, în
proiectul de organizare a teritoriului sunt preconizate masurile respective de protecţie, în
dependenţă de particularităţile reliefului, solului, etc.
Proiectul de organizare a teritoriului include în sine volumul minim necesar obligatoriu
pentru utilizatorii de terenuri pentru a nu admite ireversibilitatea proceselor eroziunii pentru
fiecare caz concret şi, în ansamblu, pentru un teritoriu mai vast.
Masuri obligatorii de protecţie a mediului. Procesul de producţie în agricultură devine
tot mai diversificat, cu tehnologii noi, cu influenţă majoră asupra mediului.
In scopul minimalizării impactului negativ asupra mediului se stabilesc diferite zone de
protecţie, zone sanitare, etc.
Protecţia mediului depăşeşte hotarele terenurilor destinate agriculturii. Mai des necesita
protecţie terenurile fondului apelor. Dezvoltarea infrastructurii rurale este însoţită, în majoritatea
cazurilor de construcţia obiectelor de protecţie a mediului. Protecţia mediului devine un criteriu
al consolidării spaţiului rural în ansamblu.
Accesul la teren (obiectul de producţie). In cadrul organizării teritoriului, accesul liber
la teren, la un alt obiect de producţie, constituie un criteriu important al eficienţei proiectului de
organizare.
Particularităţile obiectelor agricole de producţie, indiferent de faptul dacă este acesta un
câmp sau o fermă, un obiect de procesare, etc., constă în faptul că, atât spre obiect, cât şi de la
obiect, sunt transportate în permanenţă volume importante de materie primă, producţie gata,
deşeuri, etc.
La rândul sau lucrarea solului, de asemenea necesită transporturi de tehnică (maşini,
tractoare, utilaje).
Amplasarea căilor de acces se efectuează conform cerinţelor de protecţie împotriva
eroziunii, cât şi cele de protecţie a mediului.

6.2.Complexul de măsuri pentru ameliorarea terenurilor cu deficit de apă în sistemele

agrosilvice

Pe o suprafaţa de peste 60% din teritoriul republicii este instalat climatul uscat,
caracterizat prin precipitaţii puţine şi neuniform repartizate în timp, prin mare amplitudine
termică (diurnă, lunară, sezonieră şi anuală) şi prin vânturi puternice şi frecvente în toate
anotimpurile şi anume reci iarna, calde şi uscate vara şi primăvara. Ca urmare a acestor caractere
climatice, în teritoriile date are loc pe de o parte un deficit de apă în sol şi atmosferă şi o
evotranspiraţie excesivă, iar pe de altă parte-spulberarea solului şi zăpezii si respectiv ofilirea,
răvăşirea sau degerarea culturilor vegetale.
In condiţiile arătate, perdelele forestiere de protecţie a câmpurilor îndeplinesc o serie de
roluri pozitive, care le justifică pe deplin necesitatea. Un prim rol este de natură climatică şi el se
concretizează în ameliorarea climatului local, domolind vântul, veriga principală în lanţul
condiţiilor de uscăciune. Ameliorarea condiţiilor climatice are influenţe pozitive şi asupra
solului, având loc o ameliorare generală a condiţiilor staţionale. Un alt rol este de natură
economică şi se concretizează pe de o parte în asigurarea unor recolte vegetale stabile, mari şi de
calitate pe terenurile protejate, iar pe de altă parte în furnizarea unor produse valoroase, necesare

46
economiei locale ca lemn, fructe, frunze, flori ş.a. In sfârşit, un alt rol îndeplinit de perdele este
de factură estetico-sanitară şi constă în înfrumuseţarea peisajului, cât şi în ameliorarea generală a
condiţiilor igienico-sanitare.
Cercetările efectuate în legătură cu influenţele perdelelor de protective în sistemele
agrosilvice au demonstrat o influinţă pozitivă importantă asupra vitezei vântului, temperaturii
aerului, umidităţii din sol şi atmosfera, evotranspiraţiei şi solului, determinând un spor de recoltă
în toate culturile.
In general, perdelele forestiere de protecţie reprezintă fâşii de pădure de lăţime variabilă,
formate din rânduri de arbori sau de arbori şi arbuşti, care se instalează la marginea unui
obiectiv, pentru a-l proteja împotriva unor factori dăunători. In acest fel, în sfera noţiunii la care
ne referim intră o suită de perdele forestiere protectoare şi anume: mantalele de lizieră pentru
protecţia arboretelor împotriva vitelor, perdelele antierozionale de protecţie a solului şi a apelor
împotriva eroziunii, perdele paranisipuri de protecţie a diverselor obiective împotriva înnisipării,
perdelele parazăpezi de protecţie a căilor de comunicaţie şi a aşezărilor omeneşti împotriva
înzăpezirii, precum şi perdelele forestiere de protecţie a câmpurilor împotriva secetei şi eroziunii
eoliene. In continuarea cursului vor fi studiate ultima categorie de perdele, adică perdelele
forestiere de protective a câmpurilor agricole şi silvice împotriva secetei. Acestea sunt benzi de
pădure formate din cel puţin trei rânduri de arbori sau de arbori şi arbuşti, care se instalează pe
marginea terenurilor de cultură agricolă sau silvică în vederea diminuării până la anulare a
consecinţelor negative ale secetei.

6.2.1.Aşezarea perdelelor forestiere de protecţie

Amplasarea perdelelor forestiere de protecţie a câmpurilor nu se face la întâmplare, ci în

raport cu anumite reguli şi principii, astfel încât acestea să satisfacă la maximum rolul de
protecţie a obiectivelor, să nu stânjenească activitatea de cultură şi de exploatare a terenurilor şi
să ocupe o suprafaţă cat mai redusă.
Principalele elemente de aşezare ale perdelelor forestiere de protecţie sunt orientarea
acestora, distanţa dintre ele si lăţimea lor. Evident, aceste elemente se stabilesc de la caz la caz în
funcţie de felul perdelelor.
Aşezarea perdelelor forestiere de protecţie a câmpurilor neirigate. Sunt recomandate
în cazul terenurilor cu panta redusă, mai mică de 5g, perdelele principale se dispun perpendicular
pe direcţia vânturilor dăunătoare sau pe rezultanta acestor vanturi, iar cele secundare se aşează
perpendicular pe precedentele. Ţinând seama de organizarea teritoriului (asolamentele), de forma
terenului sau de alte considerente se poate admite o deviere de pana la 30 g fata de orientarea de
principiu.
Ca vânturi dăunătoare sunt considerate vanturile calde şi uscate, care intensifică seceta
atmosferică şi determină ofilirea culturilor, vânturile reci şi puternice de iarnă, care viscolesc
zăpada, dezvelesc semănaturile şi le expun la ger şi furtunile care culcă şi răvăşesc culturile,
spulberă solul, rup crăcile pomilor şi scutură rodul înainte de coacere. Direcţia acestor vânturi se
stabileşte pe baza datelor furnizate de staţiile meteorologice din apropiere. In cazul furtunilor,
folosind frecvenţele şi tăriile medii anuale, prin înmulţirea acestora şi apoi prin însumarea
cifrelor obţinute pe direcţii opuse se construieşte o diagramă din care se obţine rezultanta
generală, pe care, perpendicular sau cât mai perpendicular, se aşează perdelele principale.
Pentru Republica Moldova dominante sunt vânturile calde şi uscate în perioada
primăvară-vară din direcţia sud-estică şi opuse pe direcţie sunt vânturile puternice din direcţia
nord-vestică în restul anului.
De aceea perdelele de protecţie principale în condiţiile republicii trebuie să fie aşezate pe
direcţia de la nord-est spre sud-vest.
Distanţa dintre perdelele principale se stabileşte în funcţie de lăţimea fâşii protejate, care
la rândul ei depinde de înălţimea pe care o realizează arborii din compoziţie la 25-30 ani în
condiţiile date.

47
 Suprafaţa făşiilor protejate nu trebuie sa depăşească 100ha, având distanţele între
perdelele secundare între 1000-2000m.
Corespunzător, vom putea avea o protecţie maximă a culturilor agricole şi anularea
consecinţelor negative ale secetei dacă distanţa dintre perdelele de protecţie principale va fi între
500-600m pentru zona de centru-nord a republicii şi 400-500m pentru zona de centru-sud a
republicii iar pentru zona extremă de sud a republicii, cu un climat foarte uscat, sunt
recomandate distanţe între 300-400m. De regulă distanţa în metri se calculează cu formula
d=25xH în care, H este înălţimea probabilă a arborilor şi se ia de circa 20m în condiţii relativ
bune (cernoziom cambic şi cernoziom tipic), de circa 15m în condiţii mijlocii (cernoziom
obişnuit) şi circa 10m în condiţii mai grele (cernoziom carbonatic, soluri saline, soluri puternic
erodate ş.a). Schematic reţeaua de perdele forestiere de protecţie sunt reprezentate în fig.1.
Perdelele forestiere de protecţie principale constau din 5-7 rânduri de arbori si arbuşti,
ceea ce înseamnă o lăţime de 12-17m; perdelele secundare din 3-5 rânduri de arbori, având o
lăţime de 7-12m. In orice caz, reţinem faptul că, prin reducerea lăţimii şi mărirea distantei
suprafaţa ocupată de perdele se micşorează. In general, această suprafaţă nu trebuie sa
depăşească 5% din întinderea teritoriului protejat. Perdelele forestiere la care ne referim sunt de
tip semipenetrabil.
Pentru zona de nord a republicii, unde avem un strat de zăpadă permanent, perdelele
forestiere de protecţie se pot crea de tipul celor penetrabile. Perdelele forestiere de protecţie a
câmpurilor de tip impenetrabil nu sunt recomandate. Pentru a se asigura trecerea între unităţile de
cultură a agregatelor, transportului, oamenilor şi animalelor la intersecţia perdelelor principale cu
cele secundare (dintr-o reţea) se lasă deschideri cu lăţimea de 30-50m şi se dispun în zigzag, iar
de-a lungul perdelelor principale, din 500 în 500m, se lasă deschideri de 6-7m şi se dispun oblic
(fig.2).
Aşezarea perdelelor forestiere de protecţie a câmpurilor irigate. Pe câmpurile irigate
perdelele forestiere de protecţie au rolul să reducă pierderile de apă prin evaporaţie, să împiedice
culcarea şi răvăşirea culturilor de către vanturi, sa stopeze înmlăştinirea şi sărăturarea secundară
a solului, etc.
Pe câmpurile irigate se execută perdele forestiere de protecţie în jurul acumulărilor de
apa, de-a lungul canalelor magistrale şi a canalelor distribuitoare principale şi aliniamente
forestiere formate de 1-2 rânduri de plopi euramericani în lungul canalelor distribuitoare
secundare, a canalelor de irigaţie si a canalelor de evacuare cu caracter permanent.
Perdelele forestiere care se instalează în jurul acumulărilor de apă au rolul sa consolideze
malul, să-l apere de eroziune şi să reducă evaporaţia de pe luciul de apă. Acestea sunt de tip
semipenetrabil sau compacte şi au lăţimea de 11-20m fiind formate din 7-13 rânduri de arbori şi
arbuşti. Dacă terenurile din jur sunt inclinate şi, ca urmare, există pericolul colmatării, pentru a
împiedica eroziunea şi pentru a filtra scurgerea pluvială, perdeaua de consolidare se întregeşte cu
o perdea de filtrare cu mulţi arbuşti, cu lăţimea de 20-60m (I. Ciortuz,1981).
Perdelele forestiere de protecţie instalate în lungul canalelor mari de irigare au rolul să
reducă pierderile de apă prin evapotranspiraţie şi să împiedice spulberarea zăpezii şi culcarea
culturilor. Acestea se dispun de regulă, pe partea vântuită a canalelor, sunt semipenetrabile-
penetrabile şi au lăţimea de 10-17m (3-7 rânduri).
Aşezarea perdelelor forestiere de protecţie a livezilor, viilor si pepinierelor.
Protejarea livezilor, a plantaţiilor viticole şi a pepinierelor (silvice sau agricole) împotriva
vanturilor dăunătoare, a uscăciunii şi a gerului se poate realiza printr-o reţea de perdele
penetrabile sau semipenetrabile amplasate pe conturul acestora sau atât pe contur cat si interior.
In cazul livezilor, viilor si pepinierelor cu suprafaţa mai mică de 20ha, perdelele
forestiere de protecţie se dispun pe marginea acestora şi anume pe întregul contur sau numai pe o
parte a acestuia. Acestea au lăţimea de 10-12m, fiind formate din 3-5 rânduri. In cazul
suprafeţelor mai mari de 20ha, perdelele forestiere marginale se întregesc cu perdele interioare
de lăţime redusă (3 rânduri), sau cu aliniamente dispuse la distanta de 200-400m şi având în
compoziţie specii columnare înalte (plop, ş.a.).

48
6.2.2.Crearea perdelelor forestiere de protecţie

Instalarea cu succes a perdelelor forestiere de protecţie a câmpurilor reclamă, pe de o

parte o alegere atentă a speciilor de arbori şi arbuşti şi o grupare judicioasă a acestora în formule
şi scheme de amestec, iar pe de altă parte-adoptarea unei tehnici adecvate de lucru. Numai printr-
o alegere corectă a speciilor, printr-o grupare raţională a acestora şi prin folosirea unei tehnici de
instalare corespunzătoare se pot obţine arborete rezistente, productive şi cu însuşiri reale de
protejare a culturilor şi a altor obiective.
Speciile de folosit la crearea perdelelor forestiere de protecţie. Ca urmare a condiţiilor
extreme în care se lucrează, alegerea speciilor pentru împădurirea terenurilor cu deficit de apă, în
general şi pentru crearea perdelelor forestiere de protecţie, în special, este o problema dificilă.
Această problemă devine şi mai grea atunci când secetei i se adăugă şi un proces oarecare de
degradare a solului cum ar fi eroziunea sau sărăturarea.
Pentru crearea perdelelor forestiere de protecţie trebuie alese acele specii care pot vegeta
cu succes în condiţiile respective de climă şi sol, manifestă rezistentă la acţiunea factorilor
nefavorabili, prezintă o bună dezvoltare a trunchiurilor şi a coroanelor, asigurând o protecţie
corespunzătoare şi care pot oferi produse multiple şi variate. De asemenea, trebuie de ales specii
fructifere şi melifere, care atrag păsările şi albinele, vieţuitoare deosebit de preţioase, care distrug
insectele vătămătoare şi respectiv ajută la polenizarea plantelor de cultură. Astfel, pe lângă stejari
atenţie cuvenită trebuie acordată speciilor foioase repede crescătoare, speciilor stimulatoare de
creştere, celor protectoare a solului şi litierelor, precum şi celor care dau fructe, frunze, flori şi
alte produse necesare. In acelaşi timp trebuie evitate din motive de protecţie a plantelor, speciile
de arbori şi arbuşti care oferă mediu de dezvoltare pentru dăunătorii culturilor protejate, cum
sunt: dracila, cruşinul (care ajută la dezvoltarea ruginii grâului); sângerul şi salba râioasă (care
favorizează dezvoltarea păduchilor verzi); păducelul, malinul, vişinul turcesc, frasinul verde
(care adăpostesc o serie de insecte dăunătoare livezilor) ş.a.
După rolul pe care-l au în perdele, speciile folosite se împart în: specii arborescente
principale, specii arborescente secundare sau de ajutor, specii arbustive de protecţie a solului,
specii marginale sau de apărare (arbori şi arbuşti cu ghimpi) şi specii cu rol special pentru
producţie de fructe sau alte bunuri necesare. Pornind de la această împărţire recomandăm
următoarele specii de arbori şi arbuşti pentru crearea perdelelor forestiere de protecţie în
republică:
-ca specii arborescente principale:
stejar pedunculat-în toate zonele republicii în afară de solurile aluviale stratificate
hidromorfe, soluri carbonatice, soluri sărăturate;
gorunul-pe podişuri din zona forestieră a republicii, pe solurile cenuşii şi brune, pe
cernoziomuri argiloiluviale;
stejar pufos-in Câmpia Colino-Deluroasă a Moldovei de Sud, în afară de solurile aluviale
hidromorfe, solurile carbonatice, solurile sărăturate;
frasinul-pe solurile ravene, semihidromorfe, soluri cenuşii, cernoziomuri argiloiluviale
din zona forestieră;
nucul comun-in toate zonele republicii pe soluri cenuşii şi cernoziomuri, evitând solurile
sărăturate, grele, soluri carbonatice;
salcâmul alb-în toate zonele republicii, pe toate tipurile de sol, soluri sărăturate,
degradate, prundişuri, evitând soluri carbonatice;
glădiţă, soforă-pe toate tipurile de soluri, mai ales în zona de sud a republicii, pe soluri
carbonatice;
ulmul-atât pe soluri hidromorfe cat si pe cele nehidromorfe în condiţii aride de
dezvoltare;
plopii (piramidal, canadian, balsamic, alb, negru, PLX, ş.a)-pe soluri aluviale hidromorfe
şi scurt inundabile;
sălciile (albă, căprească)-lacovişti.

49
-ca specii arborescente secundare:
paltinul de câmp, jugastrul, mărul pădureţ, parul de pădure-pe toate tipurile de sol,
evitând prundişurile, lacoviştile şi zona extremă de sud cu climat foarte arid;
teiul pucios, teiul argintiu, cireşul-în toate zonele pe soluri cenuşii, cernoziomuri
argiloiluviale şi cambice, evitând sărăturile, prundişurile, solurile carbonatice, lacoviştile;
velnişul, paltinul de munte, carpenul-pe soluri ravene, semihidromorfe din zona
forestieră, evitând soluri sărăturate;
-ca specii arbustive de protecţie a solului:
scumpia, sângerul, lemnul câinesc, caprifoiul, salbă moale, caragana, călinul, coacăzul
auriu-în toate zonele republicii, evitând lacoviştile;
cornul, alunul, clocotişul-pe solurile cenuşii, cernoziomurile argiloiluviale, cambice,
tipice, evitând solurile sărăturate;
-ca specii marginale; maclura, sălcioara, cătina albă, măcieş, porumbar;
-specii cu rol special pomicol si tehnic; zarzăr, corcoduş, mar, par, zmeur, coacăz negru, coacăz
auriu, prun, dud, scumpie;
In cazul câmpurilor irigate alegerea speciilor de folosit la crearea perdelelor forestiere de
protecţie capătă o notă particulară. Principalele specii, care trebuie luate în considerare, sunt
plopii negri hibrizi, specii repede crescătoare foarte eficiente, atât sub raportul protecţiei, cât şi
din punctul de vedere al producţiei de lemn.
Formule şi scheme de amestec pentru crearea perdelelor forestiere de protecţie. Ca
elemente de proiectare, formulele şi schemele de amestec, respectiv asortimentul, proporţia şi
dispunerea spaţială a speciilor folosite depind pe de o parte de caracteristicile biologice ale
acestor specii (iuţeala de creştere, temperament, mod de înrădăcinare), iar pe de altă parte de
lăţimea perdelelor şi de rolul pe care acestea îl au de îndeplinit.
In raport cu asortimentul şi proporţia speciilor folosite, în practica silvică se deosebesc
patru tipuri de perdele şi anume: tipul arborescent, tipul arborescent-umbros, tipul arborescent cu
arbuşti şi tipul mixt. Primul tip cuprinde perdele forestiere alcătuite exclusiv din arbori dispuşi
intr-un etaj. Cel de-al doilea tip cuprinde perdele forestiere alcătuite exclusiv din arbori dispuşi
în două etaje şi anume unul superior format din specii principale şi unul inferior format din
specii secundare însoţitoare. Al treilea tip cuprinde în compoziţie specii de arbori şi arbuşti într-
un raport de 1:1. Formula de principiu a acestui tip este 25% specii arborescente principale (P)
25% specii arborescente secundare (S) şi 50% specii arbustive (a). In cel de-al patrulea tip se
cuprinde perdele formate tot din arbori şi arbuşti, dar proporţia speciilor arbustive în compoziţie
se ridica la o treime, aceste specii introducându-se în rândurile marginale (şi eventual şi
postmarginale) în amestec cu speciile pomicole şi alte specii cu rol special.
Perdelele forestiere arborescente sunt perdele penetrabile, perdele forestiere arborescente
umbroase sunt perdele penetrabile-semipenetrabile, iar perdelele forestiere arborescente cu
arbuşti şi cele mixte sunt perdele semipenetrabile-impenetrabile (compacte). Gradul de
penetrabilitate faţă de vânt depinde în mare măsură şi de lăţimea perdelelor respective şi el poate
fi reglat prin lucrările de îngrijire.
Puieţii de arbori şi arbuşti se introduc la distanţele menţionate (2,5m între rânduri şi 0,75-
1m pe rând), revenind 4000-5700puieţi/ha de perdea. Rândurile pot fi pure sau formate din mai
multe specii dispuse alternativ.
Schema de amestec şi modul de dispunere a puieţilor se poate exprima fie sub formă
analitică, indicându-se compoziţia pe rânduri sau grupe de rânduri, fie sub formă grafică,
figurându-se profilul şi vederea în plan a perdelei şi indicându-se atât distanţele de lucru cât şi
semnificaţia semnelor folosite. Spre exemplu, în fig.3 se dă schema unei perdele de 5 rânduri,
având compoziţia 40%P+30%S+30%a
Aşezarea în rândurile marginale (şi post-marginale) a unor specii de interes special, ca şi
variaţia distanţelor între rânduri sau pe rând, ca urmare a folosirii unor specii care necesită un
spaţiu mai mare, sau a aplicării unor procedee speciale de lucru, cum ar fi, de exemplu,
însămânţarea în cuiburi grupate cu ghindă a stejarului complică adesea mult problema stabilirii

50
formulelor şi schemelor de amestec. Pentru a nu comite greşeli, mai ales ceea ce priveşte
proporţia speciilor, formulele şi schemele se stabilesc concomitent şi anume, întâi se stabileşte
asortimentul de specii, apoi schema, iar la sfârşit se determină proporţia de participare a fiecărei
specii.
Numărul de puieţi la ha de perdea N, dintr-o anumită specie, se poate determina uşor,
folosind următoarea formulă de calcul:
10000 xn
N= ;
bxe
In care:
b-este lăţimea totală a perdelei, inclusive cei 2m de lizieră;
n-numărul de rânduri în care se întroduce specia în cauză;
e-distanţa dintre puieţi, din specia respectivă, pe rândurile de perdea.

6.2.3.Tehnica instalării perdelelor forestiere de protecţie

Instalarea pe teren a perdelelor forestiere de protecţie a câmpurilor este o acţiune a cărei

complexitate depinde de condiţiile concrete în care se lucrează. Prin tehnica adoptată trebuie să
se asigure captarea integrală a apei din precipitaţii, reducerea evaporaţiei şi distrugerea
buruienilor.
In mod schematic, tehnica instalării perdelelor prevede următoarele succesiuni de
operaţii:
-delimitarea făşiilor de lucru şi curăţarea terenurilor de preexistenţi;
-pregătirea solului;
-instalarea propriu-zisă a perdelelor;
-completarea golurilor şi întreţinerea culturilor până la realizarea stării de masiv:
Operaţia de bază de care depinde în mare măsură reuşita lucrărilor de instalare a
perdelelor este pregătirea atentă a solului, prin care se urmăreşte atât acumularea umidităţii în sol
cât şi combaterea buruienilor.
Pe terenurile lipsite de buruieni şi cu condiţii relative bune de umiditate, pregătirea
solului începe cu dezmiriştirea şi se continuă cu o arătură adâncă de toamnă, care rămâne
negrapată peste iarna. Primăvara următoare de timpuriu, se execută o grapare pentru nivelarea
terenului şi păstrarea umidităţii acumulate, iar apoi se trece la instalarea propriu-zisă a
perdelelor. In cazul zonelor cu climat semiarid sau pe terenurile năpădite de pir, de rapiţă sau de
alte buruieni, pentru pregătirea solului în vederea împăduririi se recurge la sistemul ogorului
negru. Acest sistem cuprinde dezmiriştirea, o arătură profundă în toamna premergătoare
ogorului, lucrări repetate de întreţinere a ogorului negru, o arătură adâncă în toamna următoare
ogorului şi lucrările de nivelare din primăvară, care succede anului de ogor. Acest sistem este cel
mai reuşit şi el asigură condiţii optime de împădurire.
Instalarea propriu-zisă a perdelelor forestiere de protecţie se realizează prin plantare,
butăşire şi însămânţare. Metoda principală de lucru este plantarea cu material săditor de calitate
superioară, provenit din zona dată.
Dintre speciile care pot fi introduce şi prin butăşire sunt plopii negri, coacăzul auriu ş.a.,
specii care se butăşesc uşor. Însămânţarea se poate aplica doar în cazul stejarului, care se poate
întroduce în cuiburi simple sau grupate.
Ca metodă principală de instalare, plantarea se poate efectua în gropi, în despicătură, sub
brazda plugului sau mecanizat, cu maşini speciale de plantat, cum sunt maşinile SSN-1; SLC-1;
puieţii de talie înaltă se plantează cu maşinile MPS-1; MPLC-1, agregatul de plantat LPA-1.
Plantarea mecanizată este cu mult mai rentabilă decât plantarea manuală, având în vedere că un
ha de perdea plantat manual necesită în medie circa 20zile-om.
După plantare, puieţii de foioase, cu excepţia celor de frasin si de ulm de Turkestan, se
retează la 2cm de la suprafaţa solului. In toamna următoare sau în primăvara următoare se
procedează la completarea golurilor, iar apoi cultura se întreţine atent până ce coroanele puieţilor

51
se ating. Întreţinerea se poate efectua manual, mecanizat şi mixt şi ea constă din praşile repetate
pentru distrugerea buruienilor şi crustei, afânarea solului cu cultivatorul între rânduri, arătura de
toamna a culturilor. Întreţinerea durează 3-5 ani şi se efectuează de 3-5 (6) ori pe an, numărul
întreţinerilor descrescând în timp.
Pentru prelucrarea solului între rânduri se folosesc cultivatoarele CL-2,5; CGS-5; CRN-
3,5; DLCN-6, pentru prelucrarea solului pe rand-CRL-1A; CBL-1;CBL-2; CUN-4.
Cultivatoarele lucrează cel mai eficient când înălţimea buruienilor nu depăşesc 10cm. Depăşirea
acestei înălţimi înrăutăţesc calitatea lucrărilor. Lizierele făşiilor se recomandă de întreţinut prin
lucrări în fiecare an.

7. PRACTICI AGROFORESTIERE APLICATE

7.1. Clasificarea şi aspecte generale practici agroforestiere

Practicile agroforestiere presupun utilizarea terenurilor prin asocierea vegetaţiei lemnoase

(arbori, arbuşti) cu culturile agricole şi/ sau creşterea animalelor pe aceleaşi suprafeţe.
Practicile agroforestiere sunt parte integrantă a managementului durabil al terenurilor, prin
faptul că, asigurând necesităţile generaţiilor actuale, nu compromit necesităţile generaţiilor
viitoare şi sunt benefice nu doar producătorilor agricoli, dar şi mediului înconjurător. Prin
instalarea sistemelor agroforestiere se reduce la minim posibilitatea unei exploatări intensive a
resurselor naturale, care scade capacitatea acestora de regenerare, însă se garantează reînnoirea
permanentă a resurselor folosite, precum solurile, apa, vegetaţia forestieră
În funcţie de scopul urmărit, amplasarea arborilor (izolat, în grupuri, pe marginea
terenurilor/parcelelor), dar ţinând cont şi de condiţiile pedoclimatice locale, pot fi evidenţiate
următoarele sisteme agro-forestiere:
a) Ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate.
b) Arbori şi tufişuri (desişuri) multifuncţionale în mijlocul culturilor.
c) Perdele forestiere de protecţie.
d) Culturi intercalate între rândurile de arbori.
e) Terenuri necultivate (pârloage) ameliorate în culturi itinerante.
f) Garduri de protecţie.

7.2. Suprafaţa şi starea perdelelor forestiere de protecţie

Suprafaţa totală a perdelelor forestiere de protecţie (PFP) constituie 30745,67 ha, dintre
care în proprietatea publică a statului se află 5713,83 ha, proprietatea publică a autorităţilor
locale – 24921,65 ha şi doar 110,2 ha – în proprietate privată. Perdelele forestiere ocupă 1,7%
din suprafaţa terenurilor arabile. Luând în consideraţie recomandările în vigoare, aspectele
caracteristice ţării (relief, soluri, climă, grad de împădurire etc.), ponderea PFP trebuie să
constituie minim 4% din suprafaţa terenurilor arabile sau o creştere cu circa 40 mii ha.
În 2011 personalul Inspectoratului Ecologic de Stat, în comun cu autorităţile
administraţiei publice locale şi cu implicarea personalului silvic, a efectuat revizia pe terenurile
acoperite cu vegetaţia forestieră şi fâşiile de protecţie aflate în gestiunea primăriilor. În rezultatul
reviziei s-a stabilit că 85% din suprafeţele examinate sunt în stare satisfăcătoare, restul 15%
aflându-se într-o stare avansată de degradare. Cauza principală este gradul scăzut de organizare a
pazei şi gospodăririi, precum şi volumele înalte ale tăierilor ilicite pentru satisfacerea nevoilor
populaţiei locale în lemn de foc.
Reabilitarea perdelelor forestiere de protecţie aflate preponderent în zona de sud a ţării,
unde starea acestora este cea mai alarmantă, este obiectivul principal al Proiectului ”Agricultura
Competitivă în Moldova” (PACM) la sub-componenta ”Sprijin pentru reabilitarea perdelelor
forestiere de protecţie”, prevăzut pentru perioada 2014-2017. În acest proiect au fost incluse

52
2200 ha de perdele forestiere de protecţie (PFP) gestionate de 76 primării (Tabelul 7.2.1.).
Suprafaţa medie a unei perdele forestiere este de 2,1 ha, iar suprafaţa medie a perdelelor
forestiere preconizate a fi reabilitate în cadrul proiectului în raza unei primării este de 31 ha.
Activitatea proiectului este în zona de responsabilitate a nouă entităţi silvice: ÎS Iargara, ÎS Silva-
Sud, ÎS Comrat, ÎSC Cimişlia, ÎS Hînceşti-Silva, ÎS Tighina, ÎS Chişinău, ÎSC Manta-V, ÎSC Sil-
Răzeni.
Tabelul 7.2.1.
Repartiţia pe entităţi silvice a suprafeţelor cu perdele forestiere destinate reabilitării în cadrul
proiectului PACM
Nr.
Entitatea silvică Raionul administrativ Numărul de primării Suprafaţa, ha
d/o
Basarabeasca 2 111,8
1 ÎS Iargara
Leova 7 224,1
Total pe ÎS Iargara 9 335,9
2 ÎSC Manta-V Cahul 2 77,8
Total pe ÎSC Manta-V 2 77,8
Taraclia 1 108,9
3 ÎS Silva-Sud Cantemir 6 156,4
Cahul 2 64,4
Total pe ÎS Silva-Sud 9 329,7
Căuşeni 5 245,78
4 ÎS Tighina
Ştefan Vodă 7 173,71
Total pe ÎS Tighina 12 419,49
5 ÎS Hînceşti-Silva Hînceşti 8 232,8
Total pe ÎS Hînceşti-Silva 8 232,8
6 ÎS Chişinău Anenii Noi 6 191,2
Total pe ÎS Chişinău 6 191,2
7 ÎS Comrat UTA Găgăuzia 13 300,8
Total pe ÎS Comrat 13 300,8
8 ÎSC Cimişlia Cimişlia 12 182,7
Total pe ÎSC Cimişlia 12 182,7
9 ÎSC Sil-Răzeni Ialoveni 5 129,6
Total pe ÎSC Sil-Răzeni 5 129,6
TOTAL GENERAL 76 2200

Sub-componenta susţine, la nivel de comunitate, activităţile care vizează inversarea

procesului de degradare a acestor perdele de protecţie (Fig. 4.10), în partea de sud a ţării, unde
degradarea solului ajunge la proporţii alarmante. Principalele lucrări tehnice pentru restabilirea
perdelelor forestiere sunt realizate de entităţile silvice subordonate Agenţiei “Moldsilva”, în
strânsă cooperare cu comunităţile locale.

53
 Figura 7.2.1. Starea iniţială a perdelelor forestiere de protecţie incluse în PACM

7.3. Suprafaţa şi starea altor tipuri de vegetaţie forestieră de protecţie

Vegetaţia forestieră, în afară de păduri, perdele forestiere de protecţie a câmpurilor) este

reprezentată încă de pâlcuri şi grupe de arbori solitari (nuc, paltin, frasin, salcâm, mai rar stejar,
tei etc.). Suprafaţa plantaţiilor de arbori şi arbuşti în Republica Moldova constituie 51154,09 ha,
din care 10275,94 ha sunt în proprietatea publică a statului, 498,54 ha – în proprietatea privată şi
restul (40379,62 ha) se află în gestiunea autorităţilor publice locale.
Gradul înalt de dispersare, organizarea insuficientă a pazei, tăierile ilicite din cadrul
plantaţiilor de arbori şi arbuşti deţinute de primării, au condus la degradarea acestora şi sunt
necesare intervenţii silvotehnice şi silvoameliorative pentru ameliorarea stării acestora.

7.4. Suprafaţa şi starea pădurilor din cadrul fondului forestier

Conform evidenţelor oficiale, fondul forestier naţional constituie 447,5 mii ha sau 13,2%
din teritoriul Republicii Moldova (Tabelul 4.14). Majoritatea terenurilor fondului forestier (81%)
se află în proprietatea statului, restul sunt deţinute de primării (18,4%) şi doar 0,6% – de
proprietari privaţi. Deşi are o participare relativ nesemnificativă, fondul forestier, proprietate
privată, este în continuă creştere, comparativ cu anul 2005 efectiv s-a triplat ca suprafaţă şi
pondere.
Tabelul 7.4.1.
Structura fondului forestier conform Cadastrului funciar la 01.01.2016
Suprafaţa totală/pondere,
Categoriile de deţinători
mii ha/%
Fond forestier proprietate publică a statului 362,3/ 81,0
Fond forestier proprietate publică a unităţilor
82,2/ 18,4
administrativ-teritoriale
Fond forestier proprietate privată 3,0/ 0,6
TOTAL: 447,5/100

În Moldova, indicele de acoperire a teritoriului cu păduri, pe parcursul ultimelor două

secole, a scăzut de la 30% până la circa 6% (anul 1918), urmând ca în perioada postbelică să fie
parţial recuperat până la 11,4% (Tabelul 7.4.2; Fig. 7.4.1.). Indicatorul respectiv este mult sub
media europeană (circa 30%), fiind aproape de sarcina pe termen mediu (15%), stabilită printr-
un şir de documente naţionale de politici şi strategii. În consecinţă, se înregistrează intensificarea
proceselor de eroziune a solului şi de alunecare a terenurilor, de schimbare nefavorabilă a
regimului hidrologic, aridizarea continuă a condiţiilor de mediu. Pădurile reprezintă principalul
element privind asigurarea echilibrului ecologic în acest spaţiu geografic. Astfel, problema

54
conservării şi dezvoltării durabile a pădurilor existente, precum şi extinderea terenurilor
forestiere prin împădurirea de noi suprafeţe inapte utilizării agricole, constituie o problemă de
interes naţional.
Tabelul 7.4.2.
Structura terenurilor acoperite cu păduri, conform Cadastrului funciar la 01.01.2016
Suprafaţa acoperită cu păduri/pondere,
Categoriile de deţinători
mii ha/%
Terenuri proprietate publică a statului 331,2/ 85,7
Terenuri proprietate publică a unităţilor
51,9/13,4
administrativ-teritoriale
Terenuri proprietate privată 3,3/ 0,9
TOTAL: 386,4/100

374.6 386.4
400 366.2 355.1
333.9
350 301.2
271.2
300 247.6
230.0 222.0
250
200
150
100
50
0
1848 1918 1945 1966 1973 1983 1993 2003 2010 2016

Figura 7.4.1.. Evoluţia suprafeţelor acoperite cu păduri în Republica Moldova, mii ha

Suprafeţele împădurite sunt repartizate neuniform pe teritoriul republicii, fiind

condiţionate atât de factori naturali (latitudinea geografică, altitudinea şi fragmentarea reliefului,
cantitatea de precipitaţii atmosferice), cât şi antropici (reţeaua de localităţi, densitatea populaţiei,
gradul de valorificare agricolă etc.). Prin urmare, cele mai mari suprafeţe silvice (48%) se
întâlnesc în Regiunea Centrală, în special în Podişul Codrilor la altitudini de peste 200-250 m.
Cele mai mari suprafeţe împădurite sunt localizate în raioanele Hânceşti (38,5 mii ha), Orhei
(27,1 mii ha), Străşeni (25,2 mii ha), Călăraşi (23,2 mii ha), Ungheni (22,7 mii ha). Ponderea
medie depăşeşte 20%, variind de la 9% în raionul Dubăsari - la 36% în raionul Străşeni.
În majoritatea raioanelor şi comunelor, cu excepţia celor situate în Podişul Codrilor, se
constată un deficit acut de suprafeţe forestiere pentru satisfacerea adecvată a funcţiilor
economice, sociale şi ecologice. Majoritatea suprafeţelor forestiere sunt dispersate şi
fragmentate, din care motiv nu este asigurată caraca ecologică a teritoriului. Diminuarea
cantitativă şi calitativă a pădurilor, îndeosebi a celor comunale, a perdelelor forestiere de
protecţie a apelor şi terenurilor agricole, condiţionează intensificarea calamităţilor meteo-
climatice, perturbarea regimului hidrologic, aridizarea teritoriului şi enorme pierderi economice,
ecologice.
Pădurile aflate în gestiunea unităţilor administrativ-teritoriale sunt încadrate în categoria
pădurilor de protecţie a terenurilor şi solurilor, precum şi de protecţie contra factorilor climatici
şi industriali dăunători.
Caracteristica generală actuală a pădurilor comunale şi private:
trupuri mici dispersate în extravilanul localităţilor rurale şi urbane;
au drept specie de bază salcâmul;
regimul silvic se respectă parţial;

55
 doar pentru circa 25% se dispune de proiecte de amenajament silvic;
măsurile de îngrijire şi conducere se aplică de la caz la caz, cu întârzieri;
sunt afectate de păşunat şi tăieri ilicite, poluare cu deşeuri etc.
Compoziţia pădurilor Moldovei este predominată de specii de foioase (97,8%), inclusiv
cvercinee – 44,1%, frăsinete – 5,7%, cărpinete – 4,3%, salcâmete – 33,1%), plopişuri –3,0%)
etc., răşinoasele fiind prezentate doar în proporţie de 2,2% (Fig. 7.4.2.).

Salcâm; 33.12; 33.1%

Frasin; 5.7; 5.7%
Plop/salcie; 3.01; 3.0%
Carpen; 4.31; 4.3%
Cvercinee; 44.06; 44.1%

Tei; 1.5; 1.5%

Alte specii; 8.3; 8.3% Figura

4.12.
Repartiţia pădurilor pe grupe de specii, %

Figura 7.4.2. Repartiţia pădurilor pe grupe de specii, %

Cvercineele sunt cele mai valoroase arborete ale fondului forestier. Din suprafaţa totală a
acestora – 27% provin din sămânţă şi 73% din lăstari. Ponderea mare a cvercineelor provenite
din lăstari este una din consecinţele gospodăririi lor în crâng pe parcursul mai multor secole.
Această repartiţie influenţează şi productivitatea cvercineelor, din care 43% sunt de
productivitate superioară şi 57% de productivitate inferioară.
Poziţia secundă este ocupată de salcâmete, care posedă o valoare ecologică şi economică
redusă şi au o însemnătate predominant locală, dar deloc neglijabilă. Salcâmetele predomină
absolut în pădurile comunale, îndeosebi în afara Podişului Codrilor, precum şi în fâşiile
forestiere de protecţie a terenurilor agricole. În perioada postbelică, salcâmul a avut un rol
decisiv în extinderea plantaţiilor forestiere. Ca urmare, ponderea acestuia a crescut de la doar
900 ha, în 1925, la peste 130 mii ha – în prezent.
Prin diversitatea lor structurală şi funcţională pădurile se impun ca cele mai valoroase
asociaţii de vegetaţie naturală. Constituind o resursă naturală bioregenerabilă, în cazul unei
gospodăriri raţionale, pădurea poate să ofere beneficii economice constante, fără să-şi diminueze
funcţionalitatea ecologică. Dintre numeroasele funcţii ale pădurii se prezintă următoarele:
1. Funcţia climatică. Se manifestă prin atenuarea excesivităţii termice, hidrice şi eoliene a
climatului, precum şi prin favorizarea şi regularizarea precipitaţiilor în tot cuprinsul
pădurii, comparativ cu terenul descoperit.
2. Funcţia hidrologică. Constă în infiltrarea apei în sol, diminuarea la maximum a scurgerii
precipitaţiilor la suprafaţa solului. În pădure, înainte de a ajunge la sol, precipitaţiile sunt
interceptate de arbori şi litieră. De aceia, cantitatea de precipitaţii căzută în pădure diferă
de cea din teren descoperit.

56
Figura 7.4.3. Vegetaţia forestieră în procesul îndeplinirii funcţiilor climatice, hidrologice şi
antierozionale

3. Funcţia antierozională. Rezidă în rezultantă a doi vectori:

1) Absorbirea şocului picăturilor de ploaie la impactul cu componentele
supratereste ale pădurii şi evitarea perturbării solului. Spre deosebire de terenurile
despădurite, în pădure precipitaţiile sunt reţinute din coronament până în litieră.
2) Capacitatea componentelor subterane ale arborilor de consolidare a solului,
malurilor, talazurilor, etc. Astfel, într-o pădure matură de gorun de bonitate
mijlocie, un arbore mediu, cu diametrul de 40 cm, dezvoltă o biomasă subterană
de 121 kg, din care 51 kg rădăcini.
4. Funcţia oxică. Aceasta constă în capacitatea pădurii de a producere oxigen. În procesul de
formare a unei tone de masă lemnoasă, pădurea eliberează 1,3 t oxigen şi consumă 1,8 t
bioxid de carbon. Prin fotosinteză pădurea îndeplineşte trei funcţii importante din punct
de vedere economic şi ecologic:
produce materie primă fără poluare şi fără consum de energie terestră;
absoarbe bioxid de carbon şi diferite noxe din biosferă;
emană oxigenul indispensabil vieţii animale.
5. Funcţia mediogenă. Constă în proprietatea pădurii de a genera mediu. Cel mai evident
exemplu mediogen al pădurii constă în formarea humusului. Astfel, după secole şi milenii
de la despădurire, omul beneficiază încă de solurile formate de pădure.
6. Funcţia estetică. Rezidă în capacitatea pădurii de a înfrumuseţa peisajul. Sub acest raport,
pădurile prin varietatea lor de forme şi culori, înfrumuseţează peisajul unei regiuni, ajută
vitalizarea sufletească a omului care, astfel îşi poate regăsi liniştea şi pacea.
7. Funcţia sanitar-igienică. Constă în capacitatea pădurii de igienizare a aerului şi de
exercitare a mijloacelor climato-terapeutice. Frunzele şi florile plantelor de pădure emană
în atmosferă substanţe volatile antiseptice – fitoncidele.
8. Funcţia antifonică. Rezidă în capacitatea pădurii de atenuare a zgomotului. Efectele
nocive ale zgomotului afectează o mare parte a populaţiei, mai ales în zonele urbane. S-a
constatat că, în comparaţie cu populaţia urbană din ţările dezvoltate, auzul este mai bun la
populaţia ţărilor cu condiţii de viaţă mai aproape de cele naturale.
9. Funcţia recreativă. Constă în capacitatea pădurii de deconectare, refacere şi stimulare a
spiritului şi organismului uman. Omul, deşi mutat în habitate puternic artificializate ale
oraşelor, nu-şi va schimba niciodată natura lui anatomică şi sufletească. Dorinţa de
reîntoarcere în natură este înscrisă în codul genetic. O limitare a posibilităţilor de a relua
periodic contactul cu natura îl va expune la suferinţe psihice şi fizice.
10. Funcţia economică. Rezultă în capacitatea pădurii de a fi una din principalele surse de
materii prime lemnoase şi nelemnoase.
Literatura de specialitate consemnează aproape 5000 de utilizări diferite ale lemnului.
Dar, pe măsura înlocuirii lui cu alte materii prime sau prelucrate, lemnul îşi găseşte
mereu noi întrebuinţări, acesta însoţindu-l pe om din leagăn până la mormânt. Lemnul

57
 este prima şi cea mai folosită sursă de energie pentru încălzit. Lemnul de foc, în
consumul mondial, constituie cca. 45% din volumul tăierilor.
Pădurile din Republica Moldova sunt încadrate în grupa I funcţională, având în exclusivitate
funcţii de protecţie a mediului înconjurător. În raport cu funcţiile care le revin, se disting 5
subgrupe funcţionale (Figura 7.4.4.).

47.4 Păduri cu funcţii de protecţie a

apelor
Păduri cu funcţii de protecţie a
terenurilor şi solurilor

26.4 Păduri cu funcţii de protecţie contra

factorilor climatici şi industriali
dăunatori
16.7
Păduri cu funcţii de recreare
7.9 Păduri de interes ştiintific şi
ocrotire a genofondului şi Figura
1.6
ecofondului forestier 4.14. Structura
fondului
forestier pe
subgrupe funcţionale

Figura 7.4.4. Structura fondului forestier pe subgrupe funcţionale

Pădurile actuale, în marea lor majoritate, reprezintă păduri secundare, cele primare
constituind doar 4% din suprafaţa totală. Vârsta medie a arboretelor este de 45 de ani.
Majoritatea arboretelor sunt de provenienţă vegetativă: din lăstari – 56,5% şi 43,5% din sămânţă.
Circa 40% dintre ele nu corespund condiţiilor de creştere, inclusiv: salcâmul – 52%, carpenul –
8%, frasinul – 15%, alte specii – 20%. Peste 1/3 din arborete sunt create din specii introduse
artificial, care nu se înscriu în ecosistemele naturale autohtone. Din aceste considerente, starea de
vegetaţie a ultimelor şi rezistenţa lor la factori biotici şi abiotici nefavorabili sunt foarte reduse.
Condiţiile climaterice anomale şi aride pe parcursul ultimilor ani au avut un efect negativ
asupra stării silvopatologice şi fitosanitare a pădurilor. Analiza condiţiilor climaterice din ultimii
6 ani arată că perioadele secetoase sunt de amploare, având şi un caracter intensiv. Astfel, în
perioada 2010-2015 pe teritoriul ţării au fost înregistrate secete în anii: 2011, 2012, 2015.
Secetele din anii respectivi au fost clasificate ca fiind cele mai puternice după intensitate, după
teritoriul afectat şi daunele produse. Aceste secete au produs schimbări în regimul hidrologic al
solului, au redus nivelul apelor freatice, înrăutăţind astfel condiţiile de creştere şi dezvoltare a
principalelor specii de arbori şi arbuşti. În rezultatul acestor secete s-a simţit o slăbire bruscă a
ecosistemelor forestiere, reducerea rezistenţei biologice a arborilor la acţiunea factorilor negativi,
ceea ce a dus la degradarea arboretelor, intensificarea proceselor de uscare pe suprafeţe mari şi
crearea condiţiilor pentru răspândirea în masă a dăunătorilor fitofagi şi xilofagi.
Conform rezultatelor cercetărilor silvopatologice detaliate, prezentate de entităţile silvice
subordonate Agenţiei „Moldsilva” şi prelucrate de specialiştii Centrului de Monitoring şi
Protecţia Pădurilor (CMPP) din cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, în toamna
anului 2015 se constată că suprafaţa focarelor de dăunători defoliatori este de 43,8 mii ha.
Comparativ cu sfârşitul anului 2014 (63,5 ha), se observă o descreştere a suprafeţei focarelor de
dăunători defoliatori cu 31%. În acelaşi timp, se observă o descreştere a suprafeţelor ocupate de
dăunători xilofagi şi arboretelor afectate de fenomenul uscării. Comparativ cu anii precedenţi,
această suprafaţă s-a micşorat cu 1,4 mii ha, ceea ce constituie 12%. Descreşterea suprafeţelor

58
focarelor de dăunători xilofagi şi a suprafeţei arboretelor afectate de fenomenul uscări a avut loc
(inclusiv) în urma efectuării la timp a tăierilor de igienă selectivă şi rasă.

7.5. Metode principale aplicate pentru prevenirea şi combaterea degradării terenurilor şi

solului

Conform studiilor şi practicilor naţionale şi internaţionale rezultă că împădurirea

terenurilor expuse fenomenului de secetă şi aridizare constituie un mijloc deosebit de eficace în
combaterea proceselor de degradare. În Republica Moldova se implementează două proiecte
importante în cadrul Mecanismului Dezvoltării Nepoluante al Protocolului de la Kyoto
”Conservarea solurilor în Moldova” (PCSM) şi ”Dezvoltarea pădurilor comunale în Moldova”
(PDSFCM), activitatea principală a cărora prevede plantarea pe terenuri degradate a vegetaţiei
forestiere pe suprafaţa totală de 28,8 mii ha. Ambele proiecte au o însemnătate naţională majoră,
la realizarea cărora participă peste 500 de primării. Lucrările de împădurire şi menţinere a
culturilor silvice, până la atingerea acestora stării de masiv, sunt efectuate de entităţile silvice
subordonate Agenţiei ”Moldsilva” (Tabelul 7.5.1.).
Tabelul 7.5.1.
Suprafeţele împădurite în cadrul proiectelor PCSM şi PDSFCM

Nr Suprafaţa terenurilor împădurite în cadrul proiectelor,

. Entitatea silvică ha
d/o PCSM PDSFCM Total
1 ÎSC Străşeni 430,1 173,76 603,86
2 ÎS Soroca 857,99 526,18 1384,17
3 ÎS Edineţ 775,54 429,1 1204,64
4 ÎS Şoldăneşti 439,4 0,0 439,4
5 ÎS Orhei 858,42 117,66 976,08
6 ÎS Nisporeni 553,4 245,28 798,68
7 ÎS Iargara 1508,4 1063,8 2572,2
8 ÎS Hînceşti-Silva 694,84 263,43 958,27
9 ÎS Glodeni 1290 313,6 1603,6
10 ÎS Călăraşi 285,5 208,89 494,39
11 ÎS Bălţi 893,8 404 1297,8
12 ÎSC Manta-V 708,98 291,73 1000,71
13 ÎS Teleneşti 396,14 240,09 636,23
14 ÎS Silva-Centru, Ungheni 1342,16 493,95 1836,11
15 ÎSC Silva-Sud, Cahul 2181,1 504,09 2685,19
16 ÎSC Sil-Răzeni, Ialoveni 726,6 507,85 1234,45
17 RN Codrii 12,0 0,0 12,0
18 ÎS Chişinău 965,47 619,34 1584,81
19 ÎS Tighina 2338,87 1019,24 3358,11
20 ÎS Comrat 1802,5 264,9 2067,4
21 RN Plaiul Fagului 217,96 38,32 256,28
22 RN Pădurea Domnească 151,6 67,98 219,58
23 ÎSC Cimişlia 859,14 675,65 1534,79
TOTAL 20289,91 8468,84 28758,75
Notă: ÎS – Întreprindere pentru silvicultură; ÎSC – Întreprindere silvo-cinegetică; RN – Rezervaţie Naturală.
Activităţile programate în cadrul acestor proiecte vor derula pe parcursul a minim 100 de
ani. Lucrările de plantare au fost realizate în perioada 2002-2009 (Fig. 7.5.1.; Fig. 7.5.2.). În
perioada 2010-2015 au fost efectuate lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor formate, de

59
pază şi protecţie, menţinere, de asigurare a continuităţii, inclusiv în contextul
ameliorării/conservării biodiversităţii.

Figura 7.5.1. Sector din cadrul PCSM până la Figura 7.5.2. Acelaşi sector peste trei ani
plantarea culturilor silvice, Primăria Zorile, r- după plantarea culturilor silvice, Primăria
nul Orhei Zorile, r-nul Orhei

Primăriile, care au alocat terenurile degradate sub împădurire, au avut posibilitatea de a

îmbunătăţi starea pajiştilor şi a vegetaţiei forestiere comunale, precum şi a perfecţiona
managementul resurselor deţinute, prin aderarea la Granturi ”Dezvoltarea pădurilor comunale”
(2004-2008) şi ”Programul de susţinere a comunităţilor pentru managementul durabil şi integrat
al pădurilor şi sechestrarea carbonului prin împădurire” (2009-2014). În total, la sursele
granturilor respective au aderat 69 de primării (Tabelul 7.5.2. şi 7.5.3.).
Tabelul 7.5.2.
Activităţile principale realizate în cadrul Grantului Japonez "Dezvoltarea pădurilor comunale"

Tipurile principalele de lucrări, ha

Amenajarea Reconstrucţia Ajutorarea
Primăria Raion Ameliorarea
vegetaţiei arboretelor regenerării naturale
stării pajiştilor
forestiere degradate a arboretelor
Lebedenco Cahul 208,0 0 19,2 32
Bravicea Călăraşi 333,0 0 0 30
Onişcani Călăraşi 201,0 8,0 15 30
Rădeni Călăraşi 0,0 0 0 42
Tuzara Călăraşi 41,0 0 0 36
Copceac Ciadîr-Lunga 0,0 0 37 34
Gaidar Ciadîr-Lunga 54,0 0 15 46
Hîrtop Cimişlia 174,7 0 0 111
Cioc-Maidan Comrat 126 0 0 35
Comrat Comrat 490 0 0 35
Suruceni Ialoveni 106 0 5 30
Cazangic Leova 0 0 30,7 43,4
Boldureşti Nisporeni 90,0 0 16 50
Călimăneşti Nisporeni 30,9 0 6,4 30
Grozeşti Nisporeni 26,0 0 10 30
Marinici Nisporeni 37,3 0 13 35
Nisporeni Nisporeni 251,2 0 0 36
Şişcani Nisporeni 100,0 0 13 39,5
Vărzăreşti Nisporeni 426,0 0 10 33
Cucuruzeni Orhei 45 0 10 48
Puţuntei Orhei 109 0 0 52
Stepi-Soci Orhei 0 0 48 38

60
 Tipurile principalele de lucrări, ha
Amenajarea Reconstrucţia Ajutorarea
Primăria Raion Ameliorarea
vegetaţiei arboretelor regenerării naturale
stării pajiştilor
forestiere degradate a arboretelor
Zorile Orhei 85 0 12,3 37
Ghiduleni Rezina 143,6 0 25 40
Horodişte Rîşcani 52,4 6,0 0 33
Bursuceni Sîngerei 0,0 0 31 31,8
Drăgăneşti Sîngerei 0,0 0 31,5 30
Sîngerei Sîngerei 214,0 0 0 38,9
Rubleniţa Soroca 0,0 0 31 35
Talmaza Ştefan Vodă 68,0 0 0 37
Volintiri Ştefan Vodă 197,0 0 21,9 42
Cojuşna Străşeni 124,0 2,0 0 34
Găleşti Străşeni 36,0 0 5,85 31
Rădeni Străşeni 25,0 0 15 35
Străşeni Străşeni 85,0 0 0 32
Vorniceni Străşeni 186,3 0 9 35
Brînzenii Noi Teleneşti 127 0 0 50
Chiştelniţa Teleneşti 58 0 0 43,3
Chiţcanii Vechi Teleneşti 30 0 9 42
Ghiliceni Teleneşti 61 0 0 30
Ineşti Teleneşti 35,8 0 15 30
Mîndreşti Teleneşti 69,4 0 0 50
Ordăşei Teleneşti 73 0 0 45
Pistruieni Teleneşti 42 0 0 30
Ratuş Teleneşti 12 0 18 40
Ţînţăreni Teleneşti 54 0 5 40
Tîrşiţei Teleneşti 44 0 20 30
Verejeni Teleneşti 0 0 30 40
Boghenii Noi Ungheni 672,0 0 0 30
Sineşti Ungheni 498,0 0 0 32
TOTAL 4310,3 16,0 527,85 1919,9

Tabelul 7.5.3.
Activităţile principale realizate în cadrul Grantului „Programul de susţinere a comunităţilor
pentru managementul durabil şi integrat al pădurilor şi sechestrarea carbonului prin împădurire”

Tipurile principalele de lucrări, ha

Amenajarea Reconstrucţia Ajutorarea
Primăria Raion Ameliorarea
vegetaţiei arboretelor regenerării naturale
stării pajiştilor
forestiere degradate a arboretelor
Drăgăneşti Sîngerei 44,45 8,8 0 28,6
Cazangic Leova 0 21,5 10,0 40,0
Condrăteşti Ungheni 47,16 5,0 0 40,0
Rubleniţa Soroca 49,62 10,0 0 18,0
Recea Străşeni 293,19 2,26 4,0 12,0
Ciuciuleni Hînceşti 0 32,0 0 10,0
Mihăileni Rîşcani 119,24 11,08 3,33 10,54
Vărzăreşti Nisporeni 0 0 30,1 15,0
Hîrtop Cimişlia 78,0 0 4,5 56,0
Valea Perjii Taraclia 104,64 0 17,0 20,5
Mîndreşti Teleneşti 33,0 0 0 110,0
Lozova Străşeni 155,79 15,0 0 25,0
Onişcani Călăraşi 52,17 0 7,0 60,0
Ţiganca Cantemir 31,0 0 0 50,0
Ucrainca Căuşeni 54,7 0 4,1 36,0
Bahrineşti Floreşti 0 50,0 0 10,0

61
 Tipurile principalele de lucrări, ha
Amenajarea Reconstrucţia Ajutorarea
Primăria Raion Ameliorarea
vegetaţiei arboretelor regenerării naturale
stării pajiştilor
forestiere degradate a arboretelor
Rădeni Călăraşi 71,1 15,0 0 45,0
Băcioi Chişinău 28,21 0,9 0,96 11,4
Sîngerei Sîngerei 0 38,0 0 10,0
TOTAL - 0 0 0 0

Lucrările programate în cele 69 proiecte au influenţat pozitiv pădurile şi pajiştile

comunelor respective, contribuie substanţial la ameliorarea stării generale a acestora, la ridicarea
nivelului de gospodărire, obţinerea unor beneficii ecologice şi economice apreciabile pentru
populaţia din localităţile solicitante. Astfel, în păduri şi alte tipuri de vegetaţie forestieră s-au
realizat lucrări pe suprafaţa de 6307 ha, inclusiv pe 5473 ha s-au efectuat lucrări de amenajare a
pădurilor şi pe 834 ha - lucrări de reconstrucţie/ajutorare/completare a regenerării arboretelor,
distruse anterior, prioritar prin tăieri ilicite. Pentru reabilitarea arboretelor respective au fost
utilizaţi circa 310 mii puieţi de talie mică şi mare (Fig. 7.5.3.).

Figura 7.5.3. Arborete din Primăria Copceac, UTA Găgăuzia, reabilitate în cadrul Grantului
Japonez

De asemenea, în cadrul mini-proiectelor respective s-a realizat ameliorarea, prin diferite

metode, a 2528 ha pajişti comunale (Fig. 7.5.4., 7.5.5. şi 7.5.6.). Pentru înfăptuirea activităţilor
de ameliorare a pajiştilor comunale, primăriile beneficiare au procurat şi valorificat circa 51 tone
de seminţe de ierburi (raigras, păiuş, lucernă, sparcetă etc.) şi circa 477 tone de fertilizanţi.

Figura 7.5.4. Pajişte de luncă (fâneaţă) din Figura 7.5.5. Pajişte de luncă (fâneaţă) din
Primăria Grozeşti, r-nul Nisporeni ameliorată Primăria Şişcani, r-nul Nisporeni ameliorată în
în cadrul Grantului Japonez cadrul Grantului Japonez

62
Figura 7.5.6. Fâneaţă din Primăria Lozova, r-nul Străşeni, ameliorată în cadrul Grantului Japonez

Începând cu primul an de implementare, activităţile granturilor respective au avut un

impact pozitiv şi asupra dezvoltării social-economice a comunităţilor beneficiare. Astfel, pe
parcursul anilor 2004-2014, în rezultatul implementării activităţilor, au fost create 1600 de locuri
noi de muncă (temporare şi permanente), a fost recoltat şi realizat populaţiei locale un volum de
circa 835 m3, masă lemnoasă, din pădurile comunale ameliorate prin diferite metode a fost
recoltat un volum de circa 28 mii tone de furaje pentru hrana animalelor domestice (Fig. 7.5.7. şi
7.5.8.).

Figura 7.5.7. Recoltarea ierbii pe fâneaţă din Figura 7.5.8. Fâneaţă, înainte de coasă, din
Primăria Vărzăreşti, r-nul Nisporeni, Primăria Vorniceni, r-nul Străşeni, ameliorată
ameliorată în cadrul Grantului Japonez în cadrul Grantului Japonez

63
 8.ROLUL COMPLEXELOR ANTIEROZIONALE ÎN SISTEMELE AGROSILVICE

8.1.Măsuri de organizare-gospodărire şi protecţie antierozională

Măsurile de protecţie antierozională a terenurilor împotriva eroziunii pluviale prezintă o

activitate complexă şi ea se referă pe de o parte la prevenirea procesului, iar pe de altă parte la
combaterea acestuia. Prevenirea eroziunii este pe deplin posibilă şi ea poate fi realizată relativ
uşor, ţinând seama de factorii declanşatori şi de condiţiile favorabile ale procesului. Combaterea
degradării prin eroziune este de asemenea posibilă şi ea se poate desfăşura cu succes, ţinând
seama pe de o parte de cauzele şi de condiţiile procesului, iar pe de altă parte de starea
terenurilor afectate. Acţiunea se îndreaptă atât asupra scurgerii pluviale, cât şi asupra terenurilor
degradate şi urmăreşte realizarea următoarelor obiective: regularizarea scurgerii pluviale,
ameliorarea şi protejarea solului şi punerea în valoare a terenurilor.
În raport cu obiectivele urmărite, cu diversitatea de situaţii care pot fi întâlnite şi cu
multitudinea factorilor care intervin în desfăşurarea procesului de degradare, în acţiunea de
combatere a eroziunii pluviale se face uz de un ansamblu de măsuri şi de lucrări denumit sistemă
(complex) antierozională. Măsurile antierozionale sunt de natură organizatorică şi de
gospodărire, cuprind reguli şi restricţii de folosire şi de exploatare şi se referă la terenurile care
prin poziţia şi starea lor pot influesnţa într-un fel sau într-altul desfăşurarea procesului. Lucrările
antierozionale au caracter tehnic, cuprind lucrări agrotehnice, lucrări fitoameliorative de
împădurire şi de înierbare şi lucrări speciale cu caracter de construcţii şi se aplică pe terenurile
degradate prin eroziune sau ameninţate grav de acest proces.
În cadrul sistemei antierozionale, rolul cel mai important revine lucrărilor
fitoameliorative şi în special lucrărilor de împădurire. Vegetaţia forestieră constituie mijlocul
radical de combatere a degradării prin eroziune, întroducerea ei conducând la realizarea integrală
a obiectivelor menţionate anterior. Toate celelalte măsuri şi lucrări au un rol secundar, ele fiind
menite să sprijine, să întregească, sau să suplinească temporar rolul vegetaţiei forestiere. În
acţiunea de ameliorare a terenurilor erodate se disting în mod schematic două etape. În prima
etapă rolul principal revine lucrărilor antierozionale cu caracter special, iar în cea de-a doua
etapă rolul principal este preluat de lucrările fitoameliorative.
O etapă importantă în evaluarea măsurilor de organizare gospodărire este organizarea
antierozională a teritoriului, care prevede (după V.G.Şatalov, 1977):
-separarea teritoriului pentru diferite tipuri de asolamente:
-alegerea schemelor asolamentelor şi aşezarea direcţiilor lungi ale câmpurilor;
-separarea terenurilor puternic erodate de pe versanţi şi includerea lor la înierbare, sau sub
plantaţii multianuale;
-alegerea variantei optime de aşezare a perdelelor forestiere de protecţie pe versanţi;
-separarea sectoarelor puternic erodate din fondul hidrografic sub împăduriri masive;
-alegerea şi aşezarea optimă a construcţiilor hidrotehnice antierozionale;
-alegerea felului de aranjament a drumurilor de câmp, a trecătoarelor pentru vite, a utilagelor
agricole ş.a.;
-elaborarea măsurilor organizatorice privind păşunatul vitelor;
-alegerea agrotehnicii de prelucrare a solului şi îngrijire a culturilor, de fertilizare a solului, a
procedeelor de irigare şi a altor măsuri.
Este foarte important ca măsurile enumerate să fie corect amplasate pe teritoriul
landşaftului luând în considerare şi forma de relief. La baza măsurilor de organizare
antierozională a teritoriului trebuie să fie clasificarea utilizării lor. Pentru silvoamelioratori o
largă răspândire a căpătat clasificarea categoriilor de terenuri dată de A.S. Cozimenco, care
propune evidenţierea fondurilor de terenuri după unghiul de înclinare a versanţilor, gradul de
eroziune a solului şi caracterul de folosinţă a terenurilor, după cum urmează:

64
-fondul din zona cumpenelor de până, include platourile şi culmile de dealuri cu unghiul de
înclinare de până la 5g , fiind folosit la creşterea diferitor culturi agricole în sistemele de bază a
asolamentelor de câmp;
-fondul reţelei de scurgere a apelor, situat mai jos de fondul din zona cumpenelor de apă, pe
versanţii cu unghiul de înclinare mai mare de 6 g (versanţii de mijloc), care este înierbat
permanent sau unde se folosesc asolamente speciale de protecţie a solului cu un conţinut bogat
de ierburi multianuale;
-fondul hidrografic de acumulare a apelor-include versanţii inferiori, fundurile de văi, râpile,
reţeaua hidrografică veche cu unghiul de înclinare a taluzului de 8-9 g. Fondul hidrografic de
regulă este folosit sub păşunat sau terenuri silvice, excepţie făcând fondurile de văi mai largi şi
luncile pârăiaşelor, care pot fi folosite parţial şi în agricultură.
În perioada amenajării teritoriului este repartizat pământul sub diferite tipuri de perdele
forestiere de protecţie, drumuri, obiecte agricole. Drumurile trebuie să fie aşezate pe cumpenele
de apă şi treimea superioară a versanţilor, în cazuri de necesitate pe liniile de scurgere a apelor.
Nu se permite amplasarea drumurilor de-a lungul reţelei hidrografice şi sub un unghi ascuţit faţă
de versant. Măsurile de organizare-gospodărire prevăd aşezarea pe direcţia lungă a câmpurilor a
asolamentelor transversal faţă de versant şi alte recomandări ce ţin de preîntâmpinarea distrugerii
solului de către eroziunea pluvială.
În proiectarea sistemelor agrosilvice se pun următoarele probleme fundamentale:
-stabilirea cu grijă a caracterului şi a extensiunii intervenţiilor, pentru a realiza un ansamblu
ieftin şi eficient;
-localizarea şi eşalonarea judicioasă a măsurilor şi a lucrărilor, pentru a obţine o sistemă
(complex) armonioasă, capabilă să se încadreze în unitatea de mediu şi să conducă la atingerea
obiectivelor urmărite.

8.2.Măsuri şi lucrări agrotehnice din cadrul sistemei (complexului) antierozionale

După caracterul influenţei şi a distanţei măsurile antierozionale se pot subdivide în patru

grupe principale.
În prima grupă întră metodele agrotehnice direcţionate spre îmbunătăţirea radicală a
proprietăţilor hidrofizice şi în primul rând, penetrabilitatea solului (adâncimea stratului de sol
prelucrat, recultivarea şi restructurarea solului, deschiderea despicăturilor în sol, drenarea solului
ş.a.). La grupa a doua se referă metodele speciale de reţinere a apei (prelucrarea solului
transversală şi de contur, formarea gropiţelor, crearea surpărilor, crearea de microlimane ş.a). În
grupa a treia întră metodele ce sporesc rezistenţa antierozională a solului (prelucrarea solului prin
subsolaj, mulcirea solului ş.a). În grupa a patra se pot include metodele îndreptate la repartiţia
uniformă a zăpezii pe suprafaţă şi a topirii uniforme (reţinerea zăpezii în fâşii, în perdele
forestiere de protecţie a câmpurilor, tasarea zăpezii, aratul zăpezii).
Aceste metode agrotehnice se execută sau cu unelte ordinare de prelucrare a solului, sau
cu unelte perfecţionate şi mecanisme speciale. Principalele metode agrotehnice sunt:
-prelucrarea transversală (de contur) a solului-se petrece pe versanţii largi cu configuraţia plană,
rectiliniu, transversal versantului, în cazul reliefului accidentat-pe curbe de nivel, adică pe
contur. Eficacitatea prelucrării transversale (de contur) a solului variază în dependenţă de relief,
cantitatea precipitaţiilor, stabilitatea solurilor şi a altor factori;
-adâncirea stratului de sol prelucrat (la adâncimi de peste 25cm)-ridică sondarea generală şi
necapelară a solului, ameliorează structura şi penetrabilitatea solului;
-arătura în trepte-în acest caz se distruge talpa plugului (capătă un profil în trepte), executând
arătura cu un plug cu 4 corpuri la care 2 corpuri (1 şi al 3-lea) sunt instalate mai jos cu 12-15cm
în comparaţie cu celelalte două (al 2-lea şi al 4-lea);
-arătura combinată-se execută cu orice plug având scurtată cormana la unul din trei corpuri, ca
rezultat pe suprafaţa solului se formează o succesiune peste 35cm a brazdelor şi valurilor de sol
cu înălţimea de 15-18cm, capabile să reţină scurgerile apelor din topirea zăpezilor;

65
-arătura celulară-se execută cu ajutorul dispozitivului PRNT-9000 la plugul PLN-4-35;
-deschiderea de despicături în sol-se foloseşte la reţinerea scurgerilor de suprafaţă şi micşorarea
spălării solului de pe solurile compacte. Despicăturile cu adâncimea de 40-60cm se deschid cu
ajutorul cuţitului-despicător în fâşii de peste 1-1,4m, despicătura având lăţimea de 3-4cm. În
despicături cu ajutorul unor dispozitive speciale se poate de întrodus miriştea mărunţită, paiele
mărunţite, rumeguş-în această situaţie despicăturile se pot păstra timp de 3-5ani;
-mulcirea sau acoperirea solului-se foloseşte frunze, paie alte resturi ale culturilor agricole şi are
drept scop evitarea pierderii umidităţii din sol, tot odată aceste resturi amortizează şocul
picăturilor de ploaie, reduce viteza de scurgere pluvială, sporind rezistenţa solului.
Cele mai eficiente dintre măsurile agrotehnice antierozionale sunt: lucrarea solului în
profunzime, recultivarea solurilor prin fertilizare, prelucrarea solului prin subsolaj sau
scarificarea la adâncimi de 60-80cm.

8.3.Măsuri şi lucrări fitoameliorative din cadrul sistemei (complexului) antierozionale

8.3.1.Rolul vegetaţiei în sistemele antierozionale

Vegetaţia constituie o adevărată stavilă în calea degradării solului prin eroziune pluvială.
Oriunde covorul vegetal se păstrează intact, procesul de eroziune nu poate îmbrăca forme brutale
de manifestare. Declanşarea eroziunii pluviale accelerate este legată exclusiv de dispariţia
parţială sau totală a covorului vegetal, în urma unor acţiuni de natură climatică sau antropică.
În timpurile străvechi, pe vremea când terenurile erau acoperite integral de vegetaţie
ierbacee sau lemnoasă, eroziunea pluvială nu era imaginată, deoarece acţiunea erozivă a apei era
anihilată de acţiunea protectoare exercitată de covorul de plante. Dar de-a lungul secolelor, în
istoria omenirii a avut loc un vast proces de defrişare şi de desţelenire, urmat de extinderea
culturii plantelor agricole şi a păşunilor pe terenurile în pantă. Ca urmare, echilibrul dintre climă,
sol şi vegetaţie a fost zdruncinată, iar rezultatul a fost inevitabil şi anume declanşarea eroziunii
accelerate.
Cercetările efectuate până în prezent arată că, învelişul vegetal apară integritatea
solurilor, împiedicând eroziunea accelerată. Aceasta amortizează puterea picăturilor de ploaie,
reţine la nivelul plafonului de frunze, ramuri şi tulpini precum şi în stratul de litieră sau de ţelină
o cantitate importantă de apă, favorizează infiltraţia, reduce viteza scurgerii pluviale şi sporeşte
rezistenţa solului, mărindu-i coeziunea.
Rolul antierozional al covorului vegetal depinde de natura şi de starea vegetaţiei. Pot fi
deosebite următoarele formaţii vegetale: păduri (inclusiv tufărişul), pajişti naturale (inclusiv
buruienişurile) şi culturi agricole.
Pădurile constituie scutul optim de protejare a solului împotriva acţiunii erozive a apei
din precipitaţii. Cercetările efectuate prezintă următoarele aspecte, legate de rolul antierozional
executat de vegetaţia forestieră:
-pădurea amortizează şocul picăturilor de ploaie, dispersează stropii de apă, reţine în coronament
şi în stratul de litieră o mare cantitate de apă;
-pădurea împiedică spulberarea zăpezii şi prelungeşte durata de topire a acestora;
-pădurea favorizează infiltraţia apelor din precipitaţii, determinând o scurgere predominant
subterană;
-pădurea reduce viteza scurgerii pluviale de suprafaţă, împiedicând concentrarea rapidă a apelor
rezultate din ploi şi topirea zăpezilor;
-pădurea consolidează solul prin rădăcinile puternice şi abundente ale arborilor, arbuştilor şi
subarbuştilor.
Cercetările efectuate în alte ţări, cum sunt Austria, Italia, S.U.A., Romania, Rusia ş.a.,
arată că vegetaţia forestieră reţine în coronament la consistenţa plină o cantitate de apă egală cu
15-20% din precipitaţiile anuale, în cazul arboretelor de foioase, şi cu 25-30% din precipitaţiile
anuale, în cazul arboretelor de răşinoase. În cazul ploilor torenţiale intercepţia coronamentelor se

66
ridică la circa 10% din cantitatea de apă căzută. Dacă la cantitatea de precipitaţii reţinută de
coronamente să adaugă cantitatea de apă reţinută de litieră şi de neregularităţile terenului rezultă
retenţia totală sau retenţia superficială, care în pădure se poate ridica la 15-20mm coloană de apă.
(I. Ciortuz, 1981).
În pădure spulberarea zăpezii este practic împiedicată, iar durata de topire a stratului de
zăpadă acumulată este mai lungă 8-12 zile în comparaţie cu terenurile descoperite. În plus,
favorizând infiltraţia şi reducând viteza de scurgere a apelor de suprafaţă, pădurea asigură reţelei
hidrografice ape limpezi şi debite relativ constate, lipsite de variaţii bruşte. În pădure,
intensitatea de infiltraţie este de minimum 4 ori mai mare, iar viteza de scurgere este de 4 ori mai
mică decât pe păşuni (I.Ciortuz, 1981).
Rolul hidrologic şi antierozional nu poate fi îndeplinit integral decât de arboretele cu
consistenţa plină, litieră continuă şi înhumificare normală. Cele mai bune sub acest raport se
dovedesc arboretele închise de amestec, de vârstă mijlocie şi cu litieră afânată, caz în care se
poate lua în considerare un coeficient mediu de scurgere de cel mult 0, 10, o viteză de scurgere
mai redusă decât 0,1m/s şi cu un cuantum al eroziunii normale mai mic de 0,500 m3/an/ha.
Micşorarea consistenţei arborilor, înlăturarea litierei, bătătorirea şi rănirea solului prin exploatări,
păşunat, turism nereglement ş.a., conduc la reducerea până la anulare a rolului hidrologic şi
antierozional al pădurii, ajungându-se la o sporire considerabilă a scurgerii şi a cuantumului
eroziunii.
Pajiştile naturale constituie al doilea scut de apărare a solului împotriva acţiunii erozive a
apei rezultate din precipitaţii. Comportarea acestora faţă de eroziunea pluvială depinde de modul
în care sunt folosite şi exploatate. Se deosebesc două feluri de pajişti şi anume fâneţe şi păşuni.
Fâneţele constituie pajişti, care apără bine solul împotriva eroziunii. Locul pe care-l
ocupă aceste pajişti, sub raport antierozional, depinde de modul lor de exploatare. În timp ce
fâneţele bune, cu ţelina intactă şi cu solul afânat, structurat şi coeziv, se apropie şi chiar depăşesc
din punct de vedere antierozional pădurea, fâneţele slabe, păşunate intens după cosire, cu ţelină
avariată şi cu sol bătătorit, destructurat şi rănit, se comportă mult diferit în comparaţie cu
pădurea, apropiindu-se de izlazuri.
Cercetările efectuate ne prezintă următoarele aspecte, legate de rolul antierozional al
fâneţelor:
-fâneaţa amortizează şocul picăturilor de ploaie şi reţine pe frunzele şi tulpinile ierburilor precum
şi în stratul de ţelină o cantitate apreciabilă de apă;
-fâneaţa prezintă o rugozitate ridicată şi ca urmare micşorează viteza de scurgere a apelor
rezultate din ploi şi din topirea zăpezii;
-fâneaţa sporeşte considerabil coeziunea solului şi ameliorează structura şi permeabilitatea
acestuia.
În fâneţele normale se poate admite o reţinere totală de 10-15mm, un coeficient de
scurgere egal cu 0,1-0,3, o viteză de scurgere de circa 0,10-0,20m/s şi un cuantum al eroziunii
mai mic de 1m3/an ha (I. Ciortuz, 1981). Dintre ierburile generatoare de ţelină bună fac parte o
serie de graminee şi de leguminoase cum sunt ovăsciorul (Arrhenatherum elatius), iarba vântului
(Agrostis temis), păişorul roşu (Festuca rubra), firuţa (Poa.sp), lucerna (Medicago sativa), trifoiul
mărunt (Medicago lupulina), trifoiul de câmp (Trifolium campestre) ş.a., a căror prezenţă ridică
mult valoarea pajiştilor, atât sub raport antierozional, cât şi sub raport furajer.
Păşunile sau izlazurile sunt pajişti cu însuşiri antierozionale mult mai reduse, ca urmare a
dezvoltării mai slabe a ierburilor, a răririi sau dispariţiei speciilor generatoare de ţelină şi a
bătătoririi, destructurării, impermeabilizării şi rănirii solului. Pe terenurile puternic înclinate,
izlazurile reprezintă o folosinţă periculoasă, care reclamă o atentă exploatare. Păşunatul timpuriu
(primăvara), târziu (toamna) şi imediat după ploaie, practicat cu multe vite pe suprafeţe reduse
constituie un mod neraţional de exploatare a păşunilor. Aceste practici au condus în multe cazuri
la degradarea înaintată a unor păşuni şi la transformarea lor în adevărate focare de eroziune.
Cercetările efectuate dovedesc că, dacă păşunile bine gospodărite se apropie sub raport
antierozional de fâneţe, pe păşunile intens exploatate, cu solul bătătorit, destructurat şi rănit de

67
copitele vitelor, scurgerea elementară depăşeşte 50%, situându-se adeseori peste 70% iar
eroziunea ia forme violente, dislocând cantităţi de material de ordinul zecilor sau chiar al sutelor
de metri cubi pe an şi hectar (I. Ciortuz, 1981).
În condiţiile republicii, o bună parte din suprafaţa folosită ca păşune cuprinde terenuri cu
panta mult prea mare pentru o asemenea folosinţă şi, în urma unui mod defectuos de exploatare,
se prezintă nesatisfăcător, atât sub raport furajer cât şi sub raport hidrologic şi antierozional. Ca
urmare, ameliorarea şi refacerea păşunilor degradate se execută prin fertilizare, supraînsămânţare
şi reînsămânţare, iar în cazurile de degradare avansată transformarea acestora în fâneţe sau
transferarea la sectorul forestier în vederea împăduririi sunt probleme actuale de mare interes
economic.
Culturile agricole, privite prin prisma legăturii lor cu eroziunea se pot grupa în culturi ale
eroziunii slabe, culturi ale eroziunii mijlocii şi culturi ale eroziunii puternice. În prima grupă
întră fâneaţa cultivată şi livezile, în grupa a doua culturile de plante neprăşitoare, iar în grupa a
treia-culturile de plante prăşitoare. Rezultatele cercetărilor efectuate arată că, dacă se consideră
pierderile anuale de sol prin eroziune la cultura de grâu egale cu unitatea, atunci la cultura de
ierburi acestea ar fi egale cu 1⁄70, ar la cultura de porumb cu 7 (Ciortuz I.1981).
În republică suprafaţa ocupată de culturile agricole (teren arabil), conform cadastrului la
data de 01.01.2010, reprezintă circa 49% (1657610ha) din teritoriul republicii. Din suprafaţa data
platourile şi culmile ocupa 35%, fundurile de văi şi luncile 8%, restul de 57% este ocupat de
versanţi, 65% din suprafaţa ocupată de versanţi au înclinare uşoară 3-5˚; scurgerile şi eroziunea
poate fi moderată pe aceşti versanţi; 23% cu înclinare moderată 6-15˚, pe aceşti versanţi
eroziunea poate lua forme puternice si 12% din suprafaţa sunt versanţi repezi cu înclinare între
15-25˚, eroziunea pe aceşti versanţi poate lua forme foarte puternice şi chiar excesive. Aşadar, o
bună parte din suprafaţa terenului arabil din republică este situată pe versanţi, ceea ce obligă să
se respecte cu stricteţe regulile agrotehnicii antierozionale (arături pe curba de nivel, culturi în
benzi, amenajarea de terase etc.), pentru a limita până la anulare scurgerea şi acţiunea erozivă a
apelor de scurgere.

8.3.2.Lucrari fitoameliorative de împădurire in sistemele antierozionale

Împădurirea reprezintă calea fundamentală de urmat în lupta cu degradarea prin eroziune.

Rolul vegetaţiei forestiere este decisiv deoarece ea regularizează scurgerea pluvială, stabilizează,
reface, ameliorează şi protejează solul şi valorifică terenurile, constituind un mijloc important,
complet şi definitiv de combatere a eroziunii pluviale.
Experienţa acumulată şi cercetările efectuate în mai multe ţări, în condiţii dintre cele mai
diferite sub raportul degradării, dovedesc posibilitatea împăduririi în majoritatea cazurilor
întâlnite in natură. Dar, instalarea artificială a pădurii reclamă în mod obligatoriu un minimum de
condiţii, care dacă nu sunt îndeplinite succesul nu poate fi asigurat nici uşor, nici repede şi nici
ieftin.
Împăduririle terenurilor în pantă erodate prezintă numeroase particularităţi şi îmbracă o
serie de forme în raport cu condiţiile de lucru. Această activitate ridică de asemenea un şir de
probleme specifice referitoare la alegerea speciilor, stabilirea sortimentelor, proporţiilor şi
schemelor şi adoptarea tehnicii de lucru.
Culturile silvice care se instalează pe terenurile afectate de eroziunea pluvială diferă ca
formă şi destinaţie, dar întotdeauna acestea sunt destinate să stopeze procesul, să protejeze şi să
amelioreze solul şi să pună în valoare terenurile respective. În mod schematic, aceste culturi se
împart în culturi masive şi sub formă de benzi.
Culturile masive-reprezintă principala formă de împădurire a terenurilor. Acestea
vizează pe de o parte terenurile erodate, iar pe de altă parte-terenurile agricole supuse degradării,
care sunt puse sub întrebarea de a fi folosite agricol în mod rentabil, şi care, în consecinţă, sunt
cedate pentru ameliorare şi punere în valoare prin împădurire.

68
 Culturile sub formă de benzi-se referă la terenurile agricole afectate doar parţial dar
ameninţate în continuare de procesul de eroziune pluvială şi care reclamă în mod necesar
prezenţa pădurii cu rol de protecţie. Aceste culturi se împart în garduri vii şi perdele
antierozionale. Gardurile vii sunt culturi de înălţime redusă, formate din 2-4 rânduri de specii
arbustive sau specii arborescente,conformate la tuns ,cu lăţimea de 1-2m şi se dispun pe conturul
perimetrelor de ameliorare, de-a lungul drumurilor de exploatare, în plantaţiile viti-pomicole s.a.
Perdelele antierozionale sunt culturi de înălţime mare, formate din 3-25 de rânduri de specii
arborescente şi arbustive, cu lăţimea de cel puţin 10m şi se dispun pe cumpenele de apă (perdele
de cumpănă), pe versanţi de-a lungul curbelor de nivel (perdele absorbante), de-a lungul
făgaşelor şi a pâraielor torenţiale (perdele de mal), în albiile minore ale cursurilor de apă (perdele
de protecţie a lacurilor de acumulare). Dintre aceste culturi, interes special în sistemele
agrosilvice prezintă perdelele absorbante de pe versanţii văilor şi perdelele de protecţie a
lacurilor de acumulare.
Perdelele absorbante-se instalează pe versanţii bazinelor hidrografice, paralel cu
izohipsele şi au rolul să transforme scurgerea de suprafaţă în scurgere subterană (fig.3).
In cazul terenurilor agricole cu panta de peste 6% problema principală devine problema
scurgerii pluviale. In acest caz, perdelele principale se aşează paralel cu izohipsele, iar distanta
(d) dintre ele se ia egală cu cel mult distanţa critică de eroziune, putând fi calculată cu formula:
100 xH
d=
4+i
In care:
H este înălţimea probabilă a arborilor, i-este panta medie a terenului, în procente.
Lăţimea parcelelor antierozionale (b), în metri poate fi stabilită cu următoarea formulă
raţională:
dxixk
b=
y−i
In care:
d-distanţa dintre perdele, în metri;
i-intensitatea ploii de calcul, în mm/min;
k-coeficientul de scurgere;
y-intensitatea de infiltraţie a apei în solul din perdea, în mm/min.
Lăţimea perdelelor absorbante rezultată din calcule poate fi redusă în mod convenabil,
executând între rândurile de puieţi valuri de pământ sau şanţuri de retenţie a apei de scurgere.
Perdelele de protecţie a lacurilor de acumulare-se instalează pe malul acestor lacuri şi
au rol să consolideze malul şi să-l apere de valuri, să filtreze scurgerea de pe versanţi, să reducă
evaporaţia apei acumulate şi să înfrumuseţeze zona. Aceste perdele sunt alcătuite din două benzi
şi anume: o bandă de consolidare şi o bandă de filtrare (fig4).
Fig.4.Perderea forestieră de protecţie a unui lac de acumulare.
Prima bandă se dispune sub cota maximă a nivelului apei din lac, are o lăţime variabilă în
funcţie de gradul de oscilaţie a nivelului şi este alcătuită din specii rezistente la excesul de apă
(salcie, plop, sânger s.a.), iar banda a doua se aşează de asupra cotei maxime a apei, are o lăţime
de 20-60m, în funcţie de pantă, lungimea folosită şi starea versanţilor şi este alcătuită din specii
de arbori şi de arbuşti corespunzătoare condiţiilor pedoclimatice.
Specii, formule şi scheme de amestec pentru împădurire în sistemele antierozionale.
Reuşita în activitatea de împădurire a terenurilor afectate de acţiunea erozivă a apelor constă în
alegerea cu grijă a speciilor de folosit.
La alegerea speciilor forestiere se ia în considerare pe de o parte condiţiile staţionale şi
exigentele ecologice ale speciilor respective faţă de aceste condiţii, pe de altă parte de rolul
principal pe care-l are de îndeplinit cultura forestieră ce se instalează. Comparând condiţiile
staţionale, stabilite prin cartare cu exigentele ecologice ale speciilor, amelioratorul poate stabili,
pentru fiecare tip staţional sau clasă de degradare in parte, lista speciilor care pot fi utilizate cu
succes la împădurire.

69
 Speciile ce se pot folosi la împădurirea terenurilor afectate de eroziunea pluvială variază,
în funcţie de zonă şi subzona de vegetaţie şi în raport cu natura şi intensitatea degradării. In
activitate pot fi utile indicaţiile din tabelul alăturat, în care se prezintă speciile ce pot fi folosite la
împădurire în raport cu etajele fitoclimatice şi cu degradarea terenurilor (tabelul 8.3.1).
Tabelul 8.3.2.1.
Specii recomandate pentru împădurirea terenurilor erodate din Republica Moldova pe etaje
fitoclimatice

Etajul Terenuri moderat Terenuri Terenuri foarte Terenuri Conuri de

fitoclimatic pluviodenudate puternic puternic ravenate dejectie si
pluviodenudate pluviodenudate terasamente
Etajul Stejar pufos, Salcâm, ulm de Salcâm, pin Salcâm, Plop negru,
vegetaţiei stejar Turkestan, pin negru, sălcioară, plopi
xerice(Ss) penduculat, negru, arţar, sălcioară, cătina albă, euramericani,
salcâm, arţar, glădiţă soforă, vişin turcesc, cătina de salcie, sânger
paltin, jugastru, vişin turcesc, liliac, lemn garduri
arţar tătăresc, corcoduş câinesc,
lemn câinesc lemn câinesc, scumpie,
corn, salbă moale corn cătina alba
Etajul Stejar Salcâm, ulm de Salcâm, pin Salcâm, Plop
stejarului penduculat, Turkestan, negru, glădiţă, sălcioară, negru,plopi
penduculat gorun, salcâm, soforă, glădiţă, sălcioară, vişin cătina albă, euramericani,
(FD1) nuc, cireş, corcoduş, turcesc, cătina de salcie, sânger
frasin, paltin, vişin turcesc, cenuşar, liliac, garduri
jugastru, cireş, lemn câinesc, scumpie, lemn
arţar, lemn măcieş, câinesc, cătina
câinesc, sânger, sânger, corn, albă, cătina de
corn, salbă păducel garduri
Etajul Gorun, salcâm, Salcâm, glădiţă, Salcâm, pin Salcâm, Anin negru,
gorunului soforă, nuc soforă, pin negru, sălcioară anin alb,
(FD2) comun, nuc negru, sălcioară, cătina alba salcie, sânger,
negru, frasin, sălcioară, vişin liliac, scumpie, răchită roşie
paltin, arţar, turcesc, paltin, lemn câinesc,
jugastru, cireş, cireş,corcoduş, cătina alba
corn, sânger, sânger, lemn
măcieş, salbă câinesc, măcieş,
corn

In rândul speciilor cu cea mai largă utilizare în practica ameliorării terenurilor erodate şi
calmate de apă se înscriu pinul negru, salcâmul alb, aninul alb şi cătina albă.
Pinul negru (austriac) este o specie frecvent folosită la împădurirea terenurilor degradate.
Prezintă o mare amplitudine ecologică, rezistând bine la ger, dar si la secete prelungite.
Vegetează bine pe soluri brune de pădure, cernoziomuri degradate, pseudorendzine şi soluri
humifere pe straturi calcaroase, se poate instala pe soluri crude superficiale şi pe nisipuri uscate.
Salcâmul poate fi folosit până la etajul gorunului, nu este indicată cultura salcâmului pe soluri
calcaroase, luto-argiloase, argiloase, pe soluri uscate, pe soluri crude superficiale sau compacte,
nu suportă inundaţiile. Cătina albă, considerată o adevărată afilie a terenurilor degradate, poate fi
utilizată în cele mai rele situaţii de la câmpie şi până în regiunea dealurilor înalte.

70
 Din punct de vedere ameliorativ, hidrologic s.a., arboretele de amestec sunt mai
corespunzătoare decât arboretele pure. Ca urmare, la împădurirea terenurilor erodate se va căuta
să se realizeze culturi de amestec, evitându-se pe cât este posibil monoculturile.
Formula de împădurire, care redă asortimentul şi proporţia speciilor, se stabileşte în
funcţie de intensitatea degradării prin eroziune. In condiţii de degradare avansată arboretele au
de îndeplinit rol principal de protecţie sau peisagistic, acestea vor fi reprezentate prin culturi cu
un procent ridicat de arbuşti. Uneori, în astfel de situaţii, se recurge la monoculturi arborescente
sau arbustive, cu caracter permanent sau provizoriu. In cazul terenurilor apropiate de starea
normală, culturile care se creează au de regulă, rol de protecţie şi producţie şi în consecinţă vor fi
reprezentate prin amestecuri formate din specii principale, secundare de amestec şi de ameliorare
a condiţiilor de sol.
Notând cu „P‟ specii principale cu „A‟ specii de amestec şi cu „a‟ speciile de ameliorare
(arbustive), se pot stabili următoarele formule de împădurire:
1)70%P+30%A 6)70%P(A)+30%a
2)60%P+40%A 7)60%P(A)+40%a
3)50%P+50%A 8)50%P(A)+50%a
4)50%P+25%A+25%a 9)100%P(A)
5)40%P+30%A+30%a 10)100%a
Prin aplicarea acestor formule pot rezulta pinete cu paltin, pinete cu paltin cu arbuşti,
salcâmete cu vişin turcesc şi arbuşti, salcâmete, cătinişuri ş.a.m.d.
Formulele de împădurire se transpun pe teren după anumite scheme, care arată modul de
dispunere a speciilor, pentru realizarea unor amestecuri durabile. In raport cu speciile folosite şi
cu condiţiile de lucru, amestecurile pot fi intime, în buchete şi în benzi. Cele mai frecvente
amestecuri sunt cele grupate sub formă de buchete de până la 100 m 2 şi de benzi cu lăţimea de 5-
12m. Amestecurile intime sunt limitate şi ele se utilizează in condiţii extreme din punctul de
vedere al degradării şi al uscăciunii.
Schemele de amestec diferă în funcţie de felul culturii. Pentru culturile in benzi (perdele
şi garduri vii) se folosesc scheme geometrice, cu rânduri de puieţi bine aliniate, la culturile
masive schemele pot fi şi neregulate având un caracter orientativ.
Distanţele dintre puieţi diferă în funcţie de felul culturii şi de condiţiile de lucru. Numărul
de puieţi la ha creşte cu panta terenului şi cu intensitatea degradării, ajungând in situaţiile
extreme la 10000 puieţi/ha. Distanţele de plantare folosite în condiţiile republicii au fost
prezentate în capitolul ”Desimea culturilor silvice” la cursul de Împăduriri.
Pentru reuşita deplină a culturilor forestiere, care se instalează pe terenurile afectate de
eroziune pluvială nu este suficientă alegerea corectă a speciilor şi asocierea lor atentă în formule
şi scheme de amestec, ci este necesară şi adoptarea unei tehnici de lucru corespunzătoare.
Tehnica de lucru, care se aplică pentru instalarea culturilor forestiere,trebuie sa reducă
condiţiile excesive şi sa sporească elementele deficitare. Astfel, pe terenurile lipsite de sol sau cu
soluri sărace, tehnica de împădurire trebuie să remedieze aceste carenţe, folosind în acest scop
pământ vegetal de împrumut sau îngrăşăminte. În cazul terenurilor cu deficit de umiditate, prin
tehnologia adoptată trebuie să se reţină, să se înmagazineze şi sa se păstreze apa din precipitaţii,
folosindu-se în acest scop terasele, mulcirea s.a.
Pământul vegetal de împrumut are un rol important în fertilizarea terenurilor puternic şi
excesiv erodate, a taluzelor de ravene şi a depozitelor grosiere. Acesta se va introduce în gropile
de plantare într-un volum 5-10dm3/groapă. Condiţia principală care se pune este ca materialul
folosit să continue cel puţin 5% humus de tipul mull sau mull-moder.
Aplicarea îngrăşămintelor organice are de asemenea un rol important în fertilizarea
solurilor erodate. Acestea constau din gunoi de grajd, gunoi de târlă, mraniţă sau turbă eutrofia şi
se aplică fie pe toata suprafaţa de împădurire, fie numai în groapa de plantare în situaţiile în care
conţinutul de humus al stratului de sol pe grosimea de 10cm este sub 2,5%. Cel mai obişnuit
îngrăşământ organici este gunoiul de grajd sau de târlă. Acesta se aplică în doze de 20-30t/ha şi
reprezintă un mijloc important de troficizare şi de îmbunătăţire a condiţiilor fizice, chimice si

71
microbiologice din sol. Se poate de menţionat ca o tona de gunoi de grajd bine fermentat aduce
în sol în jur de 5kg azot asimilabil, 2,5kg P2O5, 7,5kg K2O şi 6kg CaO.
Îngrăşămintele chimice se introduc în sol pentru înlăturarea carentelor în azot şi alte
elemente absolut necesare nutriţiei plantelor (fosfor, potasiu, calciu) dar şi pentru ridicarea
troficităţii acestuia în situaţiile în care analizele de laborator indică conţinutul de azot, fosfor,
potasiu, calciu sub limitele valorilor unei bune nutriţii.
Solurile erodate prezintă carenţe în azot şi fosfor şi pentru fertilizarea lor se poate folosi
cu succes azotat de amoniu şi superfosfat de calciu. Aceste îngrăşăminte se introduc în anul
plantarii sau în anul următor plantarii, fie la groapa de plantat, fie pe terase, azotul
administrându-se primăvara iar superfosfatul toamna.
Ca doze minime se poate de recomandat 100kg N/ha şi 50kg P2O5/ha, administrate la
groapa de plantare.
Metodele de împădurire care se adoptă pe terenurile erodate depind de condiţiile de lucru
şi de speciile folosite. Se pot utiliza toate cele trei metode de împădurire cunoscute şi anume
plantarea butăşirea şi semănaturile directe.
Datorită condiţiilor grele în care se lucrează, metoda principală de lucru este plantarea,
folosind puieţi cu rădăcina nudă de cea mai bună calitate sau puieţi crescuţi în recipiente. Nu
sunt excluse nici butăşirea şi nici semănaturile directe, dar utilizarea acestor metode este
restrânsă numai la anumite condiţii şi numai la anumite specii. Butăşirea poate fi aplicată cu
succes pe taluze, pe albii şi pe poale de versanţi cu umiditate ridicată, folosindu-se specii care se
butăşesc uşor cum sunt sălciile, răchitele, plopul negru, cătina alba, cătina roşie ş.a. La rândul
sau semănarea directă poate fi utilizată în condiţii foarte bune folosind ghinda preîncolţită.
Procedeele de împădurire sunt numeroase, în raport cu condiţiile de lucru. Astfel,
plantarea se poate executa în gropi de diverse mărimi, în despicătura şi în cordon cu dispunerea
orizontală şi acoperirea puieţilor. Butăşirea se executa în găuri făcute cu ranga sau cu plantatorul,
în gropi ca şi plantarea sau prin simpla înfigere a butaşilor iar semănarea se poate face în cuiburi
simple sau grupate şi prin împrăştiere.
In practica împăduririi terenurilor erodate, utilizarea cea mai largă o are plantarea în
gropi, executate manual sau cu ajutorul burghielor mecanice. Gropile au dimensiuni de
0,3/0,3/0,3m sau de 0,4/0,4/0,4m, se dispun alternativ, iar pentru reţinerea apei acestea se
amenajează sub forma de farfurii sau se prevăd în oval cu un diguleţ. In aceste gropi in unele
situaţii mai grele, se introduce pământ vegetal sau gunoi de grajd.
După plantare puieţii unor specii (salcâmul, arbuştii foioşi) se retează (recepează) mai sus
de colet iar pe terenurile însorite se procedează la mulcirea gropilor plantate cu paie, muşchi,
ierburi sau chiar lespezi de piatră. In continuare culturile instalate se verifică iar apoi se
completează şi se întreţin cu grijă până la închiderea stării de masiv. In proiectare se prevăd
următoarele procente preliminare ale completărilor: 30-50% in regiunea de câmpie şi 20-40% în
regiunea de deal.
Lucrările de întreţinere constau din afânarea solului şi curăţarea terenului de pietre,
despotmoliri, încălţări (după deşosări), acoperirea rădăcinilor dezvelite de eroziune, descopleşiri
de ierburi ş.a. Aceste lucrări de întreţinere durează 3-5 ani, efectuându-se in primii doi ani cate 3
lucruri, în al treilea an-două lucrări, în anul patru şi cinci cate o lucrare.

8.3.3.Lucrari fitoameliorative de înierbare în sistemele antierozionale

Înierbarea terenurilor afectate de eroziune constituie o importantă lucrare

fitoameliorativă, covorul de ierburi reprezentând un mijloc eficient de intervenţie, capabil sa
îndeplinească că şi pădurea un rol complex de fixare şi ameliorare a solului, hidrologic, estetic
sau de producţie.
Domeniul de aplicare a înierbării cu rol antierozional este de regulă mai restrâns in raport
cu lucrările de împădurire. Totuşi această lucrare se dovedeşte adesea necesară şi ea se
recomandă în următoarele situaţii:

72
-pentru consolidarea rapidă a unor terenuri care ulterior urmează să se împădurească;
-pentru estetizarea şi consolidarea unor taluze de drumuri, terase, canale, etc.;
-pentru realizarea unor benzi tampon pe versanţii folosiţi agricol;
-pentru refacerea sau ameliorarea prin supraînsămânţare a unor pajişti degradate.
Pentru realizarea înierbării pot fi folosite două procedee şi anume, însămânţarea şi
căptuşirea cu brazde de iarbă. Primul procedeu are o utilizare mai largă şi poate fi aplicat în toate
cele patru situaţii menţionate anterior. Procedeul al doilea are o utilizare mai limitată şi în
practica ameliorării, se foloseşte exclusiv pentru consolidarea unor taluze.
Înierbarea prin însămânţare (semănare) este un procedeu obişnuit de lucru şi constă în
împrăştierea pe terenul interesat la ameliorare a unui amestec de seminţe de ierburi. Operaţia se
execută primăvara, toamna timpuriu şi chiar vara după o perioadă de ploi, folosind seminţe de
graminee (păiuş, timoftică, obsigă, zâzanie, firuţe ş.a.) şi leguminoase (trifoi, lucernă, ghizdei,
sparcetă) procurate din comerţ sau recoltate din zona de lucru.
Cele mai bune amestecuri s-au dovedit cele formate din 50-70% graminee (2-3 specii) şi
30-40% leguminoase (1-2 specii) iar cantitatea de seminţe care se împrăştie pe unitatea de
suprafaţa depinde de asortimentul şi proporţia speciilor folosite şi condiţiile în care se lucrează.
In acest sens, pot fi folosite dozele cuprinse în tabelul alăturat (tab.3), doze care se pot dubla
dacă sămânţa este de calitate inferioară şi se reduc la jumătate în caz că se face numai o
supraînsămânţare.
Tabelul 8.3.3.1.
Cantitatea de seminţe ce se seamănă la ha în cultură pură (după I. Ciortuz, 1981)

Nr.crt. Specia Cantitatea de

seminţe, kg/ha
1 Arrhenatherum elatius 25-30
2 Bromus inermis 30-40
3 Dactylis glomerata 18-22
4 Festuca pratensis 25-35
5 Festuca rubra 20-25
6 Lolium perenne 25-30
7 Phleum pratense 15
8 Poa pratensis 15
9 Lotus corniculatus 15-20
10 Medicago sp. 15-25
11 Melilotus albus 15-25
12 Onobrychis viciaefolia 80-100
13 Trifolium hybridum 7-10
14 Trifolium pratense 20-25
15 Trifolium repens 8-10

Benzile tampon se realizează prin împrăştierea seminţelor în condiţii de teren pregătit în

prealabil iar pentru ameliorarea şi refacerea pajiştilor erodate, împrăştierea seminţelor este
precedată de grapare şi succedata de tăvălugire şi fertilizare. In cazul terenurilor foarte puternic
erodate şi stâncoase, pentru reuşita înierbării acestea se amenajează în trepte, se acoperă cu un
strat de sol fertil şi apoi se însămânţează.
Înierbarea prin căptuşire este un procedeu rapid şi sigur de consolidare prin înţelenire,
dar are dezavantajul de a fi costisitor. Procedeul constă în acoperirea integrală sau parţială a
terenului de consolidat cu brazde de iarbă de formă regulată şi cu grosimea de 4-5cm, decapate
manual sau mecanic din locuri corespunzătoare.
Brăzduirea integrală se realizează prin rânduri alăturate de brazde, având rosturile
alternante, iar brăzduirea parţială este o căptuşire prin care se realizează ochiuri libere de formă

73
pătrată, dreptunghiulară sau romb în care se aduce pământ vegetal şi apoi se însămânţează sau se
plantează.
Brazdele se fixează pe teren prin ţăruşi din lemn cu lungimea de 20-25cm şi grosimea de
2-3cm. Pentru o fixare mai bună, în unele cazuri se execută gărduleţe sau se realizează
consolidări în ochiuri din elemente prefabricate.
Evident, alături de înierbarea artificială, pe terenurile erodate are loc şi un proces de
înierbare naturală. Acest proces, reclamă în mod obligatoriu, asigurarea liniştii depline, iar
pentru urgentarea lui se poate recurge la greblare, adunare de pietre, îngrăşare, ş.a.

8.3.4.Lucrări cu caracter special folosite în sistemele antierozionale

In cadrul sistemelor antierozionale în afara lucrărilor fitoameliorative, de împădurire şi

înierbare se mai foloseşte o gamă de lucrări denumite generic lucrări speciale. Aceste lucrări au
rol să sprijine, să întregească sau uneori, să suplinească lucrările cu caracter fitoameliorativ,
constituind împreună cu ele şi cu masurile restrictive complexul antierozional.
După rolul lor funcţional, lucrările speciale folosite la combaterea degradării prin eroziune se
împart în 3 grupe şi anume: lucrări de susţinere directă a vegetaţiei, lucrări de susţinere indirectă
a vegetaţiei şi lucrări de asigurare a liniştii în perimetrele de ameliorare.
a)Lucrări speciale de susţinere directă a vegetaţiei. Pentru practica ameliorării
terenurilor degradate, interes special prezintă lucrările de susţinere directă a vegetaţiei, lucrări ce
au scop de consolidare a terenurilor şi de sprijinire a puieţilor în primii ani de la instalare şi în
detaliu cuprind terasele simple, terasele sprijinite şi gărduleţele romboidale.
Terasele simple sunt amenajări in trepte, care se construiesc pe terenurile relativ stabile
cu panta de peste 20%. Lucrările se dispun după curbele de nivel, sub formă de rânduri continui
sau întrerupte, la distanţa de 1,5-3m între ele şi au rolul să fracţioneze liniile de scurgere, să
reducă scurgerea şi viteza, să acumuleze apa din precipitaţii şi să susţină puieţii în primii ani
după instalare. Lăţimea teraselor este cuprinsă intre 0,5-1,0m, iar platforma lor poate fi
orizontală, prevăzută în aval cu un diguleţ sau se construieşte în contrapanta (sub 5-10g). Pentru a
evita surparea peretelui din amonte se taluzează la cca 60g iar taluzul din aval la 45g.
In cazul în care terasele simple se execută mecanizat cu buldozerul teraser, lăţimea lor
poate ajunge la 3-4m. In acest caz distanţa dintre mijlocul a doua rânduri creşte fiind mai mare
de 5,0m.
Terasele simple se execută cu anticipaţie sau concomitent cu lucrările de împădurire.
Practica arată că cel mai raţional mod de lucru este executarea teraselor toamna, urmând ca
primăvara timpuriu să se facă reparaţiile care se impun iar apoi să se procedeze la plantare.
Gropile de plantare se execută pe terase iar dacă schemele de lucru o cer şi între terase.
Numărul de metri de terasă la ha se calculează simplu. In cazul teraselor continui, N, în
m/ha poate fi determinat cu relaţia:
10000
N=
d
In care:
d-distanta dintre mijlocul a doua rânduri în metri.
În cazul teraselor întrerupte, N, în m/ha se calculează cu formula:
10000 xl
N=
d 1 xd 2
unde:
d1-distanta intre mijlocul a două rânduri, m;
d2-distanta dintre mijlocul a două tronsoane, m;
l-lungimea unui tronson, în m.
Terasele sprijinite reprezintă tot amenajări în trepte care se execută pe terenurile ±
instabile, cu panta de peste 30%. Lucrările se amplasează de-a lungul curbelor de nivel, la

74
distanţa de 2-4 (5)m una de alta şi au rolul să reducă scurgerea pluvială, să oprească materialele
surpate, să consolideze versanţii şi să susţină puieţii instalaţi.
Terasele sprijinite se construiesc de asemenea, în rânduri continui sau întrerupte. In al
doilea caz se realizează de regulă, o dispunere „în solzi”, fiecare solz având o lungime de 5-6m
iar între solzi lăsându-se o întrerupere de 3-4m.
Sprijinirea teraselor se realizează fie cu ajutorul gărduleţelor, fie cu ajutorul unor
banchete din zidărie de piatră.
Gărduleţele reprezintă împletituri din nuiele cu înălţimea de 0,20-0,40m, executate pe
pari cu înălţimea de 1m şi diametrul de 5-7cm, bătuţi în pământ 0,60-0,70m la distanţa de 0,50m
unul de altul. Pentru construcţie se folosesc ţăruşi de salcâm, frasin, jugastru, nuiele verzi de
salcie, alun, sânger, carpen, răchită.
Execuţia teraselor sprijinite de gărduleţe comportă următoarele operaţii: fixarea şi
materializarea teraselor; construirea unor terasete cu lăţimea de 0,2-0,4m; baterea parilor;
realizarea împletiturii la o înălţime ce depinde de panta terenului; execuţia teraselor cu lăţimea
de cca 0,5m şi acoperirea cu pământ a piciorului gărduleţului.
Pe terase şi uneori în spaţiul dintre terase, în condiţii de teren consolidat, se execută
gropile de plantare.
Numărul de metri de terase sprijinite de gărduleţe la ha se calculează în acelaşi fel ca şi în
cazul teraselor simple. Cunoscând acest număr se poate determina şi cantitatea de material (pari
şi nuiele) de care e nevoie.
Numărul de solzi la ha”n” se calculează aşa cum rezultă din formula anterioară, cu
relaţia:
10000
n=
d 1 xd 2
In care:
d1-distanta dintre doua rânduri de solzi, în m;
d2-distanta dintre mijlocul a doi solzi în m.
Banchetele reprezintă ziduri de sprijin de înălţime redusă, executate din lespezi de piatră
aşezate cu grijă una peste alta. Aceste ziduri se construiesc înclinat spre amonte, au o înălţime de
0,30-0,50m, o lăţime de coronament de minimum 0,20m şi o lăţime la bază de cel puţin 0,30m.
Terasele sprijinite de banchete sunt lucrări eficiente si pot fi executate cu succes pe
porţiunile de teren cu lespezi de piatră la suprafaţă. Tehnologia de execuţie a acestor lucrări este
simplă şi comportă următoarele operaţii succesive: stabilirea şi materializarea traseului,
construirea unei terase în contrapantă cu lăţimea de cel puţin 0,5m şi peretele amonte teşit;
executarea zidăriei din lespezi de piatră, executarea terasei şi acoperirea cu pământ bătut a
coronamentului zidului şi a piciorului acestuia.
Cantitatea de piatră necesară pentru execuţia banchetelor se stabileşte înmulţind lungimea
teraselor, în metri cu consumul specific în m3/m, prevăzut de normele de deviz.
Gărduleţele romboidale sau intersectate sunt lucrări de consolidare a terenurilor
abrupte, care constau din şiruri oblic faţă de curbele de nivel, astfel încât prin intersectare dau
ochiuri sub formă de romb sau de pătrat cu latura de 1-3m sau mai mare.
Gărduleţele romboidale se execută pe terenurile cu pantă de peste 35 g. Acestea sunt
lucrări rezistente şi asigură o bună reuşită a lucrărilor cu caracter fitoameliorativ, deoarece în
ochiurile formate, se aduce pământ vegetal şi apoi se plantează sau se seamănă.
Pentru execuţia gărduleţelor romboidale se procedează în felul următor: se stabilesc şi se
materializează traseele, se sapă şănţuleţele de înfrăţire cu adâncimea de circa 0,10m şi cu lăţimea
de circa 0,20; se bat ţăruşi; se execută împletitura cu înălţimea de 0,20m din care 0,10m în
pământ. Pentru determinarea numărului de metri la hectar, N, poate fi folosită relaţia:
10000 x 2
N=
dx cos α
În care:
d este distanţa dintre două şiruri alăturate, în m;

75
 α-unghiul de înclinare a terenului.
Cunoscându-l pe N, se poate determina şi necesarul de material (pari şi nuiele).
b)Lucrări de susţinere indirectă a vegetaţiei. Aceste lucrări au menirea să completeze
şi, în unele cazuri, să suplinească rolul jucat de vegetaţie.
În grupa lucrărilor de susţinere indirectă a vegetaţiei pot fi distinse:
-lucrări de reţinere a apei pe versanţi (şanţuri cu val, valuri, gropi de acumulare);
-lucrări de captare şi disipare sau conducere dirijată a apei de scurgere (canale de scurgere);
Lucrări de consolidare a obârşiilor făgaşelor torenţiale (garnisaje);
-lucrări de amenajare şi consolidare a albiilor.
Lucrări simple dar deosebit de eficiente în activitatea de recultivare a terenurilor erodate
constituie şanţurile cu val şi garnisajele.
Şanţurile cu val sunt lucrări de reţinere a scurgerii pluviale şi se execută în bazinele de
recepţie ale ravenelor, în condiţii de teren stabilit paralel cu curbele de nivel sub forma unor
şiruri succesive formate din transoane cu lungimea de până la 20m.
De regulă, se construiesc două tipuri de şanţuri cu val şi anume un tip mare, folosit de
pante sub 20% şi un tip mic, folosit pe terenuri cu pante mai mari de 20%.
Garnisajele, reprezintă lucrări de consolidare a obârşiilor făgaşelor torenţiale şi constau
din saltele de crăci sau alte materiale, cu grosimea de 0,30-0,50m, aşezate pe suprafaţa de
consolidat.
Salteaua de garnisaje se fixează cu gărduleţe transversale prinse pe pari bătuţi în pământ
la adâncimea de 1m.
În general, lucrările de susţinere indirectă a vegetaţiei sunt lucrări costisitoare şi, ca
urmare, alegerea, amplasarea şi apoi dimensionarea acestora trebuie făcute cu grijă.
c)Lucrări de asigurare a liniştii în perimetrele de ameliorare. Asigurarea liniştii în
perimetrele de ameliorare este o condiţie fundamentală, care trebuie respectată cu mare stricteţe.
Succesul acţiunii de ameliorare este asigurat, dacă s-a lucrat bine şi dacă terenurile în curs de
restaurare li se asigură liniştea necesară. Abandonarea lucrărilor executate şi expunerea lor la
avarii, produse în special de animale, înseamnă practic munca zădarnică şi cheltuieli inutile.
Liniştea perimetrelor de ameliorare se asigură prin muncă propagandistă, dusă în rândul
locuitorilor din regiunea respectivă, prin pază organizată şi prin lucrări de împrejmuire executate
pe întregul contur sau numai pe porţiunile periclitate.

9. SISTEMELE SILVOPASTORALE CA PARTE DIN CATEGORIA MAI LARGĂ A

SISTEMELOR AGROSILVICE

9.1.Consideraţii generale

Necesitatea perdelelor forestiere de protecţie, cu funcţii multiple, a fost sesizată şi

realizată în condiţiile republicii pentru prima dată încă la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Ariditatea climatului din ultimii ani tot mai des ne vorbeşte despre procesele de aridizare
şi deşertizare şi în aceste condiţii climatice sau înregistrat pierderi însemnate în producţie.
Pajiştile (păşunile şi fâneţele) ocupă o suprafaţă de 360,1mii /ha sau 10,6% din teritoriul
Republicii Moldova. Aceste asociaţii vegetale au un caracter primar în Câmpia Bălţilor şi în
Câmpia Colinară a Moldovei de Sud, ocupă cu precădere câmpiile joase, cu altitudini sub 200m.
În luncile râurilor, râuleţelor s-au format pajişti de luncă, au o altă componenţă şi sunt
mai productive decât cele de câmpie şi deal. Condiţiile specifice ale luncilor-inundaţii periodice,
hidromorfie permanentă, soluri aluviale ş.a., au determinat dominarea acestor formaţiuni
ierboase de către plantele hidrofile.
Păşunile şi fâneţele prezintă interes agricol direct, servind ca hrană pentru animale.
Totodată ele servesc şi în calitate de element ecologic stabilizator al mediului.

76
 În condiţiile Republicii Moldova vităritul reprezintă o ramură cu profit permanent, se
poate crea condiţii stabile de activitate economică. Totodată, la momentul actual, marea parte a
producţiei animaliere în R. Moldova este produsă de proprietarii individuali, în condiţii private şi
în interiorul (intravilanul) localităţilor.
În astfel de condiţii, localităţile republicii sunt supuse unui impact ecologic cu consecinţe
grave.
Perspectiva dezvoltării sectorului zootehnic trebuie s-ă fie orientată spre elaborarea
măsurilor de protecţie ecologică a sectorului rural, care ar prevedea amplasarea fermelor în
extravilanul localităţilor cu respectarea cerinţelor ecologice, crearea perdelelor forestiere de
protecţie a fermelor zootehnice, crearea bazei nutritive în apropierea lor din culturi furajere
separate de benzi de arbori şi arbuşti etc.
În acest context, culturile şi perdelele forestiere de protecţie a păşunilor şi fermelor
zootehnice au rolul de a le apăra de influenţele negative ale diferitor adversităţi naturale cum
sunt vânturile puternice calde şi uscate, dar şi cele reci de iarnă, viscole, scurgerile apei la
suprafaţa solului sau rezultate din activitatea omenească.

9.2.Sisteme silvopastorale

Sistemele silvopastorale includ culturile şi perdelele forestiere de protecţie a fermelor

zootehnice şi pajiştilor şi fac parte din categoria sistemelor agrosilvice.
Principalul obiectiv în cadrul acestor sisteme este crearea şi evaluarea efectului culturilor
perdelelor forestiere de protecţie în ceea ce priveşte protejarea fermelor zootehnice şi a pajiştilor
şi rolul acestora în sporirea producţiei zootehnice.
Sistemele silvopastorale se realizează sub formă de:
-culturi şi perdele forestiere de protecţie a pajiştilor;
-culoare pentru culturi furajere separate de benzi de arbori şi/sau arbuşti;
-plantaţii de umbrire (umbrele verzi) în locurile de odihnă a animalelor;
-plantaţii de acalmie pe păşuni.
Principalul şi cel mai important efect al culturilor şi perdelelor forestiere de protecţie a
fermelor zootehnice şi păşunilor este acela că furnizează adăpost animalelor şi protecţie
păşunilor.
Perdelele forestiere de protecţie creează pentru păşuni condiţii favorabile pentru producţii
mai ridicate pe de o parte, iar pe de altă parte permite sporirea sortimentului de plante pentru
păşunat şi a calităţii acestora.
Perdelele forestiere de protecţie a păşunilor extind sezonul de păscut de la începutul
primăverii până la sfârşitul toamnei, deoarece încălzeşte aerul.
Perdelele forestiere de protecţie a păşunilor pot mări greutatea animalelor.
Efectele favorabile, privind protecţia fermelor zootehnice, se fac simţite atât în iernile cu
viscole puternice, când sunt protejate foarte bine de perdele, cât şi pe timpul verilor, când sunt
mai puţin deranjate de vânturile uscate sau factorii biotici decât în teren descoperit.
Realizarea unor condiţii favorabile creşterii animalelor evitarea îmbolnăvirii acestora de
bolile de vânt, praf, insolaţie, precum şi obţinerea unor producţii sporite de carne, lapte, ouă sunt
evidenţe consemnate în cadrul fermelor zootehnice protejate de culturi şi perdele forestiere de
protecţie.
Indirect, culturile şi perdelele forestiere de protecţie a fermelor zootehnice şi pajiştilor
aduc şi alte beneficii.
O perdea de protecţie a fermelor poate îmbunătăţi condiţiile de viaţă pentru animale şi de
muncă pentru oameni, constituindu-se, fie ca un absorbant, fie ca un ecran împotriva noxelor
nocive (mirosului ş.a.,), provenite de la fermele zootehnice (în al doilea caz, dinspre fermele
zootehnice spre terenurile învecinate), zgomotelor, prafului etc.
Condiţiile meteorologice cele mai favorizante pentru acumularea noxelor toxice provenite
de la fermele zootehnice sunt stratificaţiile termice de tip stabil, iar dintre acestea pe primul plan

77
se situează inversiunile de temperatură. Efectul favorizant poate fi amplificat dacă stratificaţiile
stabilite sunt însoţite de vânt slab sau calm prelungit de umiditate atmosferică ridicată în lipsa
precipitaţiilor.
O metodă eficientă de limitare de răspândire a noxelor toxice în exteriorul fermelor
zootehnice o reprezintă instalarea unor perdele forestiere cu o structură impenetrabilă în jurul
acestor ferme sau cel puţin realizarea acestor perdele pe direcţia sau direcţiile localităţilor ce
trebuie protejate de disconfortul provocat de mirosurile emanate.
Perdelele forestiere de protecţie a pajiştilor pot furniza proprietarilor agricoli din lucrările
de îngrijire şi conducere între 10 şi 40m 3 de materialul lemnos subţire de diferite sortimente
(construcţii rurale, araci, lemn de foc etc.,) la un hectar de perdea, iar la tăierea de regenerare
până la 250m3 lemn de salcâm, soforă, ulm. La produsele lemnoase se adaugă şi produsele
accesorii cum sunt fructele comestibile (corcoduşe, cireşe, vişine, zarzăr, coacăze, măceşe etc.,)
utilizările apicole.
Sporirea biodiversităţii reprezintă un alt beneficiu al instalării perdelelor forestiere de
protecţie a fermelor zootehnice şi a pajiştilor, care dă un plus de valoare sistemelor agrosilvice.
Prezenţa potârnichilor, a fazanilor pe o lucernă protejată de perdelele forestiere, a căpriorului,
iepurelui în zone în care lipseau înaintea plantării perdelelor forestiere de protecţie sunt doar
câteva din speciile semnalate în cadrul sistemelor agrosilvice.

9.3.Culturi şi perdele forestiere de protecţie a fermelor zootehnice sau care le împrejmuiesc

pe acestea

Culturile şi perdelele forestiere de protecţie a fermelor zootehnice sunt create cu scopul

de a proteja grajdurile de vite şi a vitelor în curţile de plimbare de influenţele negative ale
vânturilor reci de iarnă, viscolelor, a vânturilor puternice calde şi uscate, dar şi pentru
ameliorarea condiţiilor igieno-sanitare la fermele zootehnice. Culturile forestiere sunt amplasate
dinspre direcţiile vânturilor dominante în forma de perdele, alcătuite din 2-4 benzi întrerupte de
spaţii între ele de 15-20m. Numărul benzilor depinde de puterea înzăpezirii. În condiţiile de
înzăpezire slabă (până la 100m3 zăpadă la 1 metru liniar) se crează una sau două benzi de
perdele, în condiţii de înzăpezire medie (101-250m3/m.l.)-două, trei benzi de perdele. Perdelele
de protecţie create dintr-o bandă sunt create din 3-8 rânduri având o lăţime de 10-20m, fiind
amplasate la o distanţă de obiectul de protejat în jur de 30-60m. Distanţa dintre rândurile plantate
va fi de 3-4m, distanţa dintre locurile plantate, la plantarea puieţilor de talie mare 2-3m, la
plantarea puieţilor de talie mică şi mijlocie 1-2m. Perdele de protecţie create din două benzi sunt
create din perdeaua de protecţie principală, creată din 3-5 rânduri şi lăţimea de 10-20m, plus
banda sau benzile suplimentare de protecţie, instalate, una, din direcţia vintului dominant, la
distanţa de 15m de perdeaua principală, creată din 1-2 rânduri de arbuşti. Distanţa dintre
perdeaua principală şi a doua bandă de protecţie se poate de însămânţat cu ierburi ce vor servi ca
hrană pentru animalele fermei protejate. În lizierele perdelelor principale se introduc arbuştii care
au rolul de retenţie a zăpezii şi a prafului (păducel, coacăz, scumpie, sânger ş.a.), în restul
rândurilor se vor întroduce specii rezistente atât la arşiţă cât şi la îngheţuri. Pregătirea solului sub
perdelele de protecţie se va face ca şi sub perdelele de protecţie a câmpurilor.
Pentru ameliorarea condiţiilor igieno-sanitare pe teritoriul fermelor zootehnice se
recomandă plantarea culturilor silvice în alimente de arbori de-a lungul drumurilor centrale, în
zonele de agrement a lucrătorilor, a depozitelor etc.

9.4.Culturi şi perdele forestiere de protecţie a păşunilor

Culturile şi perdelele forestiere de protecţie a păşunilor au început a fi practicate în

condiţiile republicii în a doua jumătate a secolului 20. În zonele cu relief accidentat s-a păstrat
până în prezent vegetaţia forestieră protectoare fie în formă de pâlcuri, buchete sau arbori izolaţi

78
şi chiar benzi sau şiruri de arbori pe anumite părţi ale păşunii (talveguri, culmi de deal, cumpene
de apă cu sol sărac supus eroziunii etc.).
Condiţiile climatice ale republicii, cu vânturi calde şi uscate, furtuni de praf, vânturi reci
şi umede de toamnă şi primăvară în zonele de câmpie şi coline joase şi cu vânturi reci, zăpezi
timpurii şi târzii în zonele de dealuri, justifică integral necesitatea folosirii unor perdele forestiere
şi pâlcuri de arbori pe păşuni pentru adăpostirea animalelor de adversităţi, atât în zonele de
câmpie, cât şi pe păşunile de deal.
Experienţa altor ţări privind protecţia păşunilor arată, că pentru sporirea producţiei
păşinilor şi asigurarea adăpostirii animalelor contra adversităţilor care reduc producţiile de lapte
şi de carne ale acestora, este necesar să se introducă, pe lângă alte măsuri şi mijloace
fitoameliorative (fertilizanţi, supraînsămânţări, ş.a.), anumite sisteme de culturi forestiere de
protecţie, şi anume:
-în zonele de deal, păduri pe suprafeţele cu eroziune în adâncime (râpe, ravene, ogaşe, terenuri în
alunecare), şi pe cele cu eroziune în suprafaţă avansată, care nu se pot ameliora ca păşune
productivă, perdelele de protecţie pe culmi şi alimente de arbori pe marginile suprafeţelor de
păşunat;
-în zonele de câmpie, perdele asemănătoare celor de protecţie a câmpului arabil.
Perdelele forestiere de protecţie a păşunilor constituie o problemă importantă de viitor
pentru republică, care constă în folosirea raţională a păşunilor, sporirea producţiei animaliere,
îmbunătăţirea regimului apelor şi valorificarea cât mai raţională a fondului funciar al republicii.
Construcţia perdelelor forestiere de protecţie a păşunilor prevede dispunerea perdelelor
principale perpendicular pe direcţia vânturilor dominante la distanţe între ele ce nu depăşesc
30H, iar cele secundare se aşează perpendicular pe precedentele, pe limitele sectoarelor de
păşunat.
Distanţele dintre perdelele forestiere principale depind de condiţiile pedoclimatice, spre
exemplu, pentru condiţiile aride din sudul republicii distanţele dintre perdelele principale ar
putea fi în jurul de 350m, cele secundare s-ar aşeza perpendicular peste 1500-2000m faţă de
perdelele principale. Suprafaţa unui sector de păşunat ar fi în jur de 52-75ha (G.I.Rediko ş.a.,
2008). În fâşiile principale, pentru a asigura trecerea între suprafeţele de păşunat a animalelor,
din 500 sau 1000m în 500-1000m, se lasă deschideri cu lăţimi de 15-30m.
Perdelele se creează de regulă, din 3 rânduri, distanţa dintre rânduri şi locurile de plantare
şi semănare variază în dependenţă de condiţiile pedohidrologice. Pentru condiţiile republicii
distanţele între rânduri recomandabilă ar fi de 3m, iar distanţa de plantare pe rând variind între
0,7-1,5m, în dependenţă de materialul de plantat sau semănat. Plantarea se recomandă primăvara
de timpuriu.
Pregătirea solului prevede arătura de plantaj toamna, cu mărunţirea şi nivelarea solului
primăvara, înainte de plantare. Lucrările de îngrijire a culturilor prevăd mobilizări mecanizate
între rânduri şi afânări a solului pe rând timp de 3-4ani, pe acest interval este interzis păşunatul,
se recomandă ca pe această perioadă păşunile să fie folosite ca fâneţe.
Sunt recomandate la plantare desimi foarte rare, în rezultatul cărora arborii formează un
coronament bogat, pe ⅔ din trunchi, având forma tranşantă a coroanei şi dându-i perdelei forma
de ecran impenetrabil, sau se vor întroduce arbuşti în rândurile marginale. În sistema perdelelor
impenetrabile zăpada se reţine în profilul perdelei sau în zonele marginale, ca rezultat poate
permite de a folosi mijlocul sectoarelor de păşunat chiar şi în perioada de iarnă, iar zonele
marginale a perdelelor-primăvara de timpuriu. Perdelele penetrabile nu protejează la nivelul
cuvenit animalele de furtunile de praf, viscol, pierzând de timpuriu capacitatea de protecţie.

9.5.Culoare pentru culturi furajere separate de benzi de arbori şi / sau arbuşti

Culturile ameliorativo-furajere create pe păşuni au rolul de a ridica productivitatea

păşunilor, mai ales în zonele aride, arborii şi arbuştii pe asemenea păşuni ameliorează condiţiile

79
de păşunat pentru animale, protejează solul de eroziune şi servesc ca sursă de hrană adăugătoare
pentru animale.
Pentru crearea păşunilor din arbori şi/sau arbuşti şi culturi furajere se folosesc benzile
forestiere cu lăţimi de 15-20m din arbori şi/sau arbuşti, între benzi se lasă culoare de 30-40m
lăţime, care se însămânţează cu ierburi furajere. Pentru condiţiile aride ale republicii sunt
recomandate benzi din arbuşti mai ales în zonele unde oieritul are o importantă majoră, arbuşti
pot servi ca hrană adăugătoare pentru oi, înălţimea lor să nu depăşească 1,2m, dacă sunt mai
înalţi, se recomandă de retezat arbuşti la înălţimi de 0,8m. aceste înălţimi a arbuştilor pot permite
folosirea lăstarilor tineri în hrana adăugătoare de oi. Păşunatul animalelor pe asemenea păşuni se
recomandă după de 3-lea an de la creare şi este necesar de regulat cu stricteţe intensitatea de
păşunat.

9.6.Plantaţii de umbrire (umbrele verzi) în locurile de odihnă a animalelor

Plantaţiile de umbrire (umbrele) au rolul de a proteja animalele de radiaţia solară,

vânturile puternice şi insectele dăunătoare. Sunt amplasate în locurile de odihnă a animalelor pe
păşunile fără vegetaţie forestieră în apropierea surselor de apă (iazuri, izvoare, pârăiaşe, etc.),
fermelor zootehnice şi a stânelor. Pentru fiecare turmă de oi sau cireadă de vaci se creează, de
regulă, două umbrele, una în mijlocul sectoarelor de păşunat, alta-în apropierea fermei
zootehnice sau stânei, dar nu mai departe de 200m de la sursa de apă.
Suprafaţa umbrelei în dependenţă de numărul de animale poate fi de la 0,3 până la 1,2ha.
Pentru o turmă de oi de 1200-1300 capete sau cireadă de vaci de până la 180-200 capete
suprafaţa umbrelei recomandată este de 1,0-1,2ha. Umbrela arborescentă este compusă din 8-40
microumbrele, fiecare din ele prezentând grupe de 9-25 arbori, între care sunt lăsate coridoare de
ventilaţie (de mişcare a vântului) cu lăţimea de 9-20m. în microumbrele arborii sunt aşezaţi la
distanţe de 4-6m unul de altul. Lăţimea umbrelei nu trebuie să depăşească 100m, ca să nu fie
admisă stagnarea maselor de aer. La crearea umbrelelor verzi în apropierea avicolelor înălţimile
dintre arborii de înălţimea a doua şi arbuşti trebuie să fie de 3-4m, lăţimea coridoarelor de
ventilaţie de 6-12m. Acest tip de umbrele trebuie să fie nepenetrabile în partea de jos şi
penetrabile în coronamente. Luând în considerare coeficientul efectiv a adăpostului de umbrire
(40-60%) pentru protecţia animalelor de radiaţia solară directă este necesară (pentru fiecare
animal în parte) suprafaţa, m2: pentru o oaie-2,5-3; mel-1,5-2; pentru o vită-10-12; viţel-4-6;
păsări-0,2-0,3m2.
Pentru crearea umbrelelor verzi sunt recomandate următoarele specii: salcâmul alb,
glădiţă, arţarul, ulmul minor, frasinul verde. Pentru protejarea animalelor de insecte dăunătoare
se recomandă de întrodus în compoziţia culturilor aşa specii ca cenuşarul, scumpia şi alte specii,
fitocidele eliminate a cărora îndepărtează insectele. În culturile din apropierea fermelor de păsări
se vor întroduce coacăzul, vişinul, dudul, corcoduşul, caisul, părul şi alte specii care vor servi ca
sursă de hrană vitaminoasă pentru păsări. În coridoarele de ventilaţie se recomandă de semănat
amestecuri din erburi de boboase-graminee.
Solul sub umbrelele verzi se recomandă a se pregăti foarte bine, prin arătură de plantaj.
După jalonarea umbrelei se petrece pregătirea gropilor de plantat cu adâncimea până la 80cm şi
diametrul de 60cm, în care toamna sau primăvara se plantează puieţi de talie mare. Iarna se
petrece reţinerea zăpezii prin amplasarea panourilor parazăpezi, împrăştierea crăcilor ş.a.
Plantarea la fel se poate de executat în fundurile de brazdă adânci. Înălţimea puieţilor de talie
mare trebuie să fie nu mai mică de 3m, înălţimea tulpinii-1,5-2m. La plantarea de toamnă se
recomandă irigarea prin turnarea în groapa de plantare câte 2-3 căldări de apă, la plantarea de
primăvară irigarea se va face cu 3-6 căldări de apă la groapa de plantat. După uscarea solului
irigat se recomandă afânarea solului. În primii doi ani se petrece câte două cultivaţii şi o arătură
de toamnă în coridoarele de ventilaţie şi între culturi, începând cu anul patru, aratul periodic între
rânduri. În primul an se mai petrece una-două irigări după aceleaşi norme. Exploatarea
umbrelelor verzi se începe peste doi ani de la plantare.

80
9.7.Plantaţii de acalmie pe păşuni

Plantaţiile de acalmie au rolul de a proteja animalele pe păşuni de vânturile puternice

calde şi uscate, cât şi de furtunile de praf. Sunt amplasate pe păşuni unde nu se prevede crearea
perdelelor forestiere de protecţie. Plantaţiile de acalmie sunt, de regulă, perdele impenetrabile,
crescute din două sau trei perdele ce se intersectează între ele, fie în forme de T a perdelelor de
protecţie, fie în forme de trei perdele circulare cu raza de 30-40; 70-75 şi 100-110m, în interiorul
cărora se creează întreruperi ce nu se suprapun pe cercuri pentru trecerea animalelor, sau în
perdele cu trei direcţii cu unghiul dintre perdelele alăturate de 1200 (fig.4).
Lungimea unei lenţi aparte de perdea poate varia de la 50 până la 230m şi cu lăţimea de
20-30m, suprafaţa unei plantaţii de acalmie, ce deservesc păşunile în raza de 3-5km, nu
depăşeşte 2-4ha.
Adesea plantaţiile de acalmie sunt create în locurile depresionare, în pâlcuri de arbori de
până la 0,5ha, în care animalele găsesc adăpost faţă de furtunile puternice şi plus de hrană
adăugătoare.
Pregătirea solului sub plantaţiile de acalmie cu structura mecanică grea se execută după
sistema ogorului negru cu o arătură de plantaj, pentru solurile cu structura mijlociu-uşoară solul
se prelucrează la adâncimi de 27-30cm. Distanţa dintre rânduri poate fi de 3-5m, iar distanţa
dintre locurile de plantat pe rând de 1-2m.

50 5 70 50
0

a b

20-30
100

50

Fig.4. Schema plantaţiilor de acalmie pe păşuni.

81
 10. EXEMPLE ŞI ISTORII DE SUCCES ÎN APLICAREA PRACTICILOR
AGROFORESTIERE ŞI SILVOPASTORALE

10.1. Grantul Japonez ”Programul de susţinere a comunităţilor pentru managementul

durabil şi integrat al pădurilor şi sechestrarea carbonului prin împădurire”

Grantul oferit de Japonia în cadrul Politicii privind fondul pentru dezvoltare a resurselor
umane (PHRD) pentru „Programul de susţinere a comunităţilor pentru managementul durabil şi
integrat al pădurilor şi sechestrarea carbonului prin împădurire” a fost realizat de Agenţia
„Moldsilva” şi ICAS. Obiectivul general al Grantului a fost de a asigura durabilitatea proiectului
„Dezvoltarea sectorului forestier comunal în Moldova”. Obiectivele principale ale Grantului:
(a) asigurarea durabilităţii pădurilor comunale noi create prin crearea capacităţilor pentru
gestionarea pădurilor şi activităţilor de împădurire la nivel local prin intermediul
programului special privind managementul integrat al pădurilor şi intervenţiilor
direcţionate spre împădurire continuă a terenurilor agricole degradate, plantare a
perdelelor forestiere de protecţie şi creare a reţelei ecologice locale;
(b) asigurarea beneficiilor globale prin sechestrarea carbonului şi reducerea gazelor cu
efect de seră şi generarea veniturilor pentru comunităţile locale de la produsele
pădurii, care vor contribui la reducerea sărăcie în zonele rurale.
Principalele componente ale Grantului includ:
A. Promovarea managementului forestier integrat:
(i) acordarea serviciilor de consultanţă şi instruire pentru consolidarea
capacităţilor Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS)
(ii) instruiri realizate de ICAS pentru autorităţile locale, fermieri şi
specialişti silvici privind managementul durabil şi integrat al pădurilor
comunale.
B. Program pentru susţinerea comunităţilor – acordarea serviciilor de consultanţă şi
instruire pentru comunităţile participante în proiectul „Dezvoltarea sectorului
forestier comunal în Moldova” pentru atingerea durabilităţii pădurilor deţinute,
inclusiv celor create în cadrul proiectului respectiv prin:
(i) campania de informare şi instruire orientată spre explicarea obiectivelor şi
principiilor de operare/funcţionare a Programului pentru susţinere
comunităţilor (PSC), precum şi instruirea privind modul de elaborare a
propunerilor de mini-proiecte ca acestea să corespundă cerinţelor stipulate în
Manualul Operaţional PDC;
(ii) acordarea primăriilor a mini-proiectelor finanţate din Grant în baza criteriilor
de eligibilitate şi în conformitate cu prevederile Manualului Operaţional.
C. Modernizarea unei pepiniere forestiere pilot:
(i) asigurarea serviciilor de consultanţă, instruire şi bunuri pentru modernizarea
unei pepiniere silvice existente (Întreprinderea pentru Silvicultură Teleneşti),
care poate servi ca o unitate demonstraţională pentru sectorul forestier din
ţară;
(ii) asigurarea modernizării secţiei de control a seminţelor forestiere din cadrul
ICAS.

10.1.1. Primăria Hârtop, raionul Cimişlia

Primăria Hîrtop din raionul Cimişlia deja are o experienţă în aplicarea măsurilor pentru
prevenirea degradării terenurilor şi solurilor. Primăria Hârtop a fost unica din raion care a aderat

82
la Grantul ”Programul de susţinere a comunităţilor pentru managementul durabil şi integrat al
pădurilor şi sechestrarea carbonului prin împădurire”. Înainte de aderare la grant, s-a evaluat
situaţia iniţială a pajiştilor şi pădurilor comunale. Pajiştile comunale ocupă 611 ha sau 13% din
suprafaţa administrată. Circa 70% din pajişti sunt amplasate pe versanţi, fiind de productivitate
scăzută. Productivitatea medie constituie 2-2,5 tone/ha, indicatorul natural este de 5 tone/ha sau
de circa 2 ori mai mult. Majoritatea pajiştilor comunale reprezintă terenuri slab productive, ieşite
din circuitul agricol intensiv, având un asortiment foarte sărac de specii de ierburi. Starea
pajiştilor a fost influenţată de următorii factori:
Pajiştile comunale reprezintă pentru populaţia locală cea mai importantă şi solicitată
sursă de păşunare a animalelor, şi de aici – supraexploatarea;
Nerespectarea termenelor de păşunat, neaplicarea în măsură deplină a activităţilor
pentru îngrijirea şi ameliorarea etc.;
Condiţiile climaterice nefavorabile din ultimii ani.
Rezolvarea situaţiei create a fost condiţionată de un şir de probleme şi constrângeri cum
ar fi:
Posibilităţile financiare reduse ale primăriei pentru asigurarea activităţilor de
ameliorare a stării şi productivităţii pajiştilor;
Lipsa unor reglementări legislative şi normative clare privind administrarea şi
gospodărirea pajiştilor comunale;
Lipsa unui sistem de instruire şi reciclare a personalului din cadrul comunităţilor
implicat în administrarea şi gospodărirea pajiştilor;
Nivelul scăzut de conştientizare eco-forestieră a populaţiei.
Pentru ameliorarea stării pajiştilor şi pădurilor comunale create au fost aplicate
următoarele soluţii:
Asigurarea echităţii sociale în procesul de utilizare a pajiştilor comunale – fiecare
locuitor are dreptul de a beneficia de o cotă echivalentă de pajişti.
Reglementarea procesului de folosire a pajiştilor comunale de către Consiliul local.
Colectarea plăţilor/impozitelor pentru pajişti şi utilizarea după destinaţie.
Organizarea procesului de instruire pentru deţinători şi utilizatori de pajişti.
Conlucrarea administraţiei locale cu organele de mediu şi silvice de stat în scopul
asigurării pazei şi menţinerii pădurilor/pajiştilor comunale.
Extinderea suprafeţelor acoperite cu păduri, alte tipuri de vegetaţie forestieră,
precum şi pajişti din contul terenurilor slab productive şi degradate.
În rezultatul implementării Grantului au fost ameliorate 64 ha pajişti sau 11% din
suprafaţa deţinută. Pajiştile au fost ameliorate prin măsuri radicale (Fig.10.1.1.1.; pregătirea
solului, însămânţarea amestecului de ierburi şi încorporarea îngrăşămintelor) şi prin fertilizare
(Fig. 10.1.1.2.).

83
Figura 10.1.1.1. Pajişte (fâneaţă) din Primăria Hârtop ameliorată prin măsuri radicale în cadrul
Grantului Japonez

De pajiştile respective beneficiază 302 familii din localitate sau 32% din totalul acestora.
Productivitatea pajiştilor ameliorate a crescut de la 2,5 tone/ha la circa 30 tone/ha sau de circa 12
ori. Anual producţia generală constituie 1680 tone de furaje sau necesarul pentru 90% din
animalele domestice. Contravaloarea financiară a furajelor respective constituie circa 500 mii de
lei.

Figura 10.1.1.2. Pajişte naturală (fâneaţă) din Primăria Hârtop ameliorată prin fertilizare în
cadrul Grantului Japonez

Pădurile şi vegetaţia forestieră comunală (Fig. 10.1.1.3.) au fost supuse amenajamentului

silvic. Proiectul de amenajare prevede posibilitatea recoltării anuale, din pădurile comunale a
84
circa 100 m3 de masă lemnoasă. Veniturile, obţinute de primărie în perioada 2011-2014 de la
comercializarea masei lemnoase recoltate, au constituit 138 mii de lei.

Figura 10.1.1.3. Păduri noi create pe terenuri degradate în Primăria Hârtop

10.1.2. Primăria Boghenii Noi, raionul Ungheni

Primăria Boghenii Noi din raionul Ungheni este una dintre cei mai mari deţinători de
păduri comunale din Republica Moldova. Astfel, Primăria Boghenii Noi deţine în total 654 ha de
terenuri cu vegetaţie forestieră (păduri – 632,7 ha; perdele forestiere de protecţie – 21,3 ha).
Majoritatea pădurilor comunale (56% sau 355 ha) au fost plantate pe parcursul ultimilor 50 de
ani, pe terenuri inapte pentru agricultură, cu excepţia unor suprafeţe de păduri naturale (278 ha)
din cadrul fostelor „păduri răzăşeşti” (Fig. 10.1.2.1.; Fig. 10.1.2.2.). Totodată, în extravilanul
primăriei mai sunt amplasate 85,0 ha de păduri din fondul forestier, proprietate a statului
(Întreprinderea pentru Silvicultură Silva-Centru, Ungheni).

85
Figura 10.1.2.1. Păduri naturale comunale deţinute de Primăria Boghenii Noi

Caracteristica generală a Primăriei Boghenii Noi include următoarele:

a) populaţia – 1806 locuitori;
b) gospodării individuale – 590;
c) suprafaţa totală – 3332,84 ha, dintre care:
terenuri agricole – 1479,37 ha;
loturi de pe lângă case – 328,41 ha;
pajişti – 529,63 ha;
terenuri degradate – 72 ha (alunecări de teren active – 54 ha, râpe şi ravene –
18,0 ha).
Conform datelor respective, reiese că gradul de împădurire a terenurilor Primăriei
Boghenii Noi constituie 22,1%. Acest indicator influenţează şi starea moşiei acestei primării,
care deşi în mare parte reprezintă versanţi, cu diferit grad de înclinare, terenurile degradate
constituie doar 2,2% (72 ha).

86
 Figura 10.1.2.2. Păduri naturale şi artificiale deţinute de Primăria Boghenii Noi

Primăria Boghenii Noi reprezintă un exemplu pozitiv privind gospodărirea raţională şi

durabilă a resurselor forestiere comunale. În primăria Boghenii Noi sunt angajaţi 4 specialişti
silvici care exercită gospodărirea, paza şi protecţia fondului forestier comunal (1 maistru silvic şi
3 pădurari). Administrarea generală este în seama Primarului comunei şi Consiliului local (11
consilieri).
Pe parcursul timpului pădurile primăriei au fost parcurse cu trei evenimente de
amenajament silvic: 1985, 2007 (primul Grant Japonez) şi 2016 (Grantul Japonez doi).
Prevederile amenajamentului silvic din anul 2016 (Fig. 10.1.2.3.) prevăd un bilanţ total de masă
lemnoase posibilă de recoltat anual din fondul forestier comunal de 1060 m 3/an (Fig. 10.1.2.4.),
inclusiv:
produse secundare – 221 m3/an;
tăieri de igienă – 94 m3/an;
tăieri de conservare – 543 m3/an;
produse principale – 202 m3/an;

Figura 10.1.2.3. Materializarea arborilor Figura 10.1.2.4. Recoltarea produselor

”martor” în procesul de amenajare a pădurilor lemnoase în pădurile deţinute de Primăria
deţinute de Primăria Boghenii Noi Boghenii Noi

Contravaloarea volumului respectiv reprezintă circa 567 mii de lei. Concomitent,

lucrările de recoltare a masei lemnoase sunt cumulate de primărie cu implementarea Planului
lucrărilor de regenerare, care urmăreşte introducerea imediată în producţie a terenurilor destinate

87
împăduririi şi regenerării cu speciile forestiere cele mai indicate din punct de vedere economic şi
ecologic. Suprafaţa totală a acestor lucrări reprezintă 77 ha, din care:
împăduriri în suprafeţe cu poieni şi goluri – 41,5 ha;
împăduriri în terenuri parcurse cu tăieri de regenerare – 35,2 ha.

10.2. Practici silvopastorale implementate în cadrul proiectului-pilot ”Clima – East

Moldova”

În ultimii ani, pe plan naţional, se pune tot mai accentuat problema optimizării
managementului pajiştilor, atât pentru valorificarea potenţialului acestei resurse naturale, cât şi
pentru evitarea degradării, protejarea şi sporirea biodiversităţii şi calităţii pajiştilor. Pe parcursul
ultimilor 10-15 ani problema gestionării durabile a pajiştilor comunale a fost intens abordată şi
susţinută în cadrul a mai multor proiecte naţionale şi internaţionale, în cadrul cărora au fost
elaborate şi testate diferite tehnologii de ameliorare şi gospodărire a pajiştilor. Astfel, în prezent
sunt suficiente exemple de localităţi care au participat la implementarea unor măsuri concrete în
acest domeniu, obţinând rezultate pozitive. Unul dintre cele mai importante proiecte, sub
aspectul participării şi efectului atins, este proiectul-pilot ”Clima – East Moldova: Gestionarea
durabilă a păşunilor şi pădurilor în primul parc naţional din Republica Moldova (Parcul Naţional
Orhei) pentru a demonstra atenuarea schimbărilor climatice, măsurile de adaptare şi beneficiile
pentru comunităţile locale” (Proiectul ”Clima – East Moldova”).
Proiectul-pilot ”Clima East – Moldova” a fost implementat în perioada 2013-2016 de
către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova cu suportul financiar al
Comisiei Uniunii Europene. În cadrul acestui proiect în comunele din zona Parcului Naţional
Orhei au fost realizate studii complexe de inventariere a pajiştilor comunale care au permis
evaluarea stării lor actuale în ceea ce priveşte particularităţile staţionale, diversitatea covorului
vegetal, productivitatea pajiştilor şi factorii limitativi ai productivităţii, încărcarea cu animale şi
capacitatea de păşunat. Rezultatele obţinute în aceste studii au servit la fundamentarea şi
elaborarea amenajamentelor pastorale – documente care reglementează întreg procesul de
producţie şi gospodărire raţională a pajiştilor, având în acelaşi timp ca ţintă menţinerea
biodiversităţii şi protejarea mediului înconjurător. Aceste documente sunt elaborate pentru o
perioadă de 10 ani şi reprezintă un îndrumar de lucru pentru autorităţile publice locale.
Amenajamentul pastoral cuprinde măsuri tehnice, organizatorice şi economico-financiare
adaptate condiţiilor locale necesare pentru valorificarea economică şi durabilă a pajiştilor, astfel
încât să permită menţinerea biodiversităţii, sporirea productivităţii şi capacităţii de regenerare a
plantelor.
Din cele 18 autorităţi publice locale participante în proiect, 12 primării au beneficiat de
granturi pentru implementarea unor activităţi de ameliorare a pajiştilor degradate prevăzute de
amenajamentul pastoral. În funcţie de starea covorului ierbos, au fost propuse şi aplicate diferite
tehnologii de ameliorare.

10.2.1. Primăria Peresecina, raionul Orhei

În cadrul acestei primării a fost ameliorat un sector de pajişte, cu suprafaţa totală de 40

ha, amplasat într-o vâlcea. Din această suprafaţă 11 ha sunt amplasate pe un versant cu expoziţie
SV, ce are o înclinare de 4 grade, iar 16 ha sunt amplasate pe un versant cu expoziţie NE, cu o
înclinare de 7 grade. Covorul vegetal de pe aceşti versanţi, până la ameliorare, era afectat de
eroziune de suprafaţă, invazie de buruieni şi tufărişuri, microrelief fragmentat, iar pe cca 4 ha
terenul era afectat de alunecări vechi, stabilizate în timp prin instalarea vegetaţiei arbustive
spontane. Versanţii sunt conectaţi printr-un fund de vale (luncă) cu suprafaţa de cca 13 ha, la fel
invadată de buruieni şi vegetaţie arbustivă dăunătoare covorului vegetal.
În funcţie de forma de relief şi gradul de degradare a pajiştei, ameliorarea covorului
vegetal a fost realizată prin două metode: prin măsuri de suprafaţă pe versant (fertilizare chimică

88
+ supraînsămânţare cu amestec de specii de plante furajere) şi prin măsuri radicale în luncă
(fertilizare chimică + însămânţare cu amestec de specii de plante furajere).
Lucrările de ameliorare a pajiştei au demarat în toamna anului 2014, cu pregătirea
terenului: defrişarea vegetaţiei lemnoase arbustive, aplicarea amofosului (200 kg/ha) şi discuirea
solului pe versanţii neafectaţi de alunecări de teren sau arătura solului la 18 cm adâncime în
luncă. În primăvara anului 2015 (martie-aprilie) solul s-a fertilizat cu azotat de amoniu, 50 kg/ha,
s-au efectuat lucrări de pregătire a patului germinativ (graparea, tăvălugirea solului) şi
supraînsămânţarea (pe versant) sau (în luncă) însămânţarea amestecului de specii de ierburi
furajere. Pentru supra/însămânţare au fost utilizate trei variante de amestecuri de ierburi furajere:
1. Supraînsămânţare pe creasta versantului: Golomăţ (Dactylis glomerata), 9 kg/ha
+ Sparcetă (Onobrychis viciifolia), 25 kg/ha;
2. Supraînsămânţare la baza versantului: Golomăţ (Dactylis glomerata), 9 kg/ha +
Lucernă (Medicago sativa), 13 kg/ha;
3. Însămânţare în luncă: Golomăţ (Dactylis glomerata), 11 kg/ha + Păiuş (Festuca
arundinacea), 8 kg/ha + Lucernă (Medicago sativa), 10 kg/ha).
Un rol foarte important l-au avut lucrările ulterioare de îngrijire a covorului vegetal pe
parcursul primului an de ameliorare, mai ales, prima coasă de igienă, care se execută cu scopul
combaterii buruienilor ce apar în covorul vegetal nou, odată cu speciile semănate.
În anul doi, după ameliorare, producţia de fân a constituit în luncă - 9 t/ha/an (Fig.
10.2.1., 10.2.2. şi 10.2.3.), ceea ce este de 4,5 ori mai mare decât până la ameliorare, iar pe
versant - 6 t/ha/an sau de 2 ori mai mare decât iniţial.

Figura 10.2.1. Aspectul pajiştii în anul doi după ameliorare (înainte de prima coasă 2016)

89
 Figura 10.2.2. Procesul de recoltare a ierbii (prima coasă 2016)

Figura 10.2.3. Aspectul pajiştii din luncă în anul doi după ameliorare (înainte de coasa a doua
2016)

10.2.2. Primăria Morozeni, raionul Orhei

În satul Morozeni, în cadrul proiectului ”Clima – East Moldova” au fost ameliorate 4

sectoare de pajişti amplasate pe versanţi prin aplicarea a două variante de măsuri de suprafaţă:
fertilizare şi fertilizare+supraînsămânţare.
Metoda de ameliorare a covorului vegetal prin fertilizare a fost implementată în două
sectoare de pajişti mai puţin degradate, cu covor vegetal satisfăcător. Pajiştile au fost fertilizate
cu îngrăşăminte cu conţinut de fosfor (amofos, 200 kg/ha, aplicat în decembrie 2015) şi azot
(azotat de amoniu, 122 kg/ha, aplicat în martie 2016). Prin fertilizarea covorului vegetal

90
productivitatea pajiştilor (la prima coasă) a sporit de cca 2 ori, crescând de la 1,7 t/ha la 3,2 t/ha
fân (Fig. 10.2.1.1. şi 10.2.1.2.).

Figura 10.2.1.1. Pajişte de Festuca valesiaca ameliorată prin fertilizare (pajiştea La Petrov)

Figura 10.2.1.2. Determinarea producţiei de iarbă pe suprafeţe de probă

Ameliorarea covorului vegetal prin varianta fertilizare+supraînsămânţare a fost aplicată

în pajiştile afectate de vegetaţie lemnoasă, buruieni şi muşuroaie. Lucrările de ameliorare au
demarat în noiembrie 2015 prin pregătirea solului: fertilizarea cu amofos 200 kg/ha, afânarea
solului cu cizelul (la 40 cm adâncime şi 80 cm lăţime) şi discuirea solului în două direcţii. În
martie-aprilie 2016 s-a efectuat fertilizarea cu azotat de amoniu 122 kg/ha, a fost pregătit patul
germinativ prin graparea în două direcţii şi tăvălugirea solului. Ulterior a fost supraînsămânţat
amestecul de ierburi: Sparcetă (Onobrychis viciifolia), 31 kg/ha + Păiuş (Festuca arundinacea),
15 kg/ha. La însămânţarea seminţelor mici, care se încorporează la mică adâncime în sol, este
necesară tăvălugirea pentru a pune sămânţa în contact cu particulele de sol, de aceea după
semănat s-a executat o nouă lucrare de tăvălugire a solului. În reuşita unei pajişti ameliorate prin
această metodă calitatea lucrării de semănat este hotărâtoare, alături de respectarea epocii optime
de semănat şi executarea tăvălugirii solului înainte şi după semănat. Productivitatea pajiştilor

91
ameliorate prin această metodă, a crescut de la 1,5 t/ha înainte de ameliorare la 3,6 t/ha după
ameliorare sau de 2,4 ori (Fig. 10.2.1.3.). Acest indicator a fost calculat în anul supraînsămânţării
în baza unei recolte.

Figura 10.2.1.3. Aspectul pajiştii Breanova ameliorată prin măsuri de suprafaţă (fertilizare+
supraînsămânţare) înainte de prima coasă (în anul supraînsămânţării, 2016)

10.2.2.Primăria Maşcăuţi, raionul Criuleni

În cadrul Primăriei Maşcăuţi a fost ameliorat un sector de pajişte din lunca râului Răut cu
suprafaţa de cca 23 ha. Până la ameliorare covorul ierbos al pajiştii era puternic degradat pe
întreaga suprafaţă a sectorului prin prezenţa muşuroaielor vechi înţelenite şi invadarea cu
vegetaţie ruderală (Fig. 6.46). Din cauza abundenţei speciilor de buruieni şi a densităţii şi
dimensiunii mari a muşuroaielor care au determinat formarea unui microrelief puternic
fragmentat, ameliorarea pajiştii a fost realizată prin măsuri radicale. Această metodă are ca scop
transformarea unei pajişti permanente puternic degradate într-o pajişte semănată sau temporară.
Metoda de refacere radicală a covorului ierbos constă în desţelenirea pajiştii, lucrare prin
care se distruge vechiul covor ierbos degradat şi se creează condiţiile necesare înfiinţării unei
pajişti semănate. Mobilizarea propriu-zisă a ţelinei s-a executat toamna cu plugul la 18-20 cm
adâncime. Prin această lucrare au fost nivelate şi muşuroaiele. În primăvara anului următor s-a
efectuat pregătirea patului germinativ prin graparea solului în 2 direcţii, tăvălugirea, semănatul
amestecului Golomăţ (Dactylis glomerata), 18 kg/ha + Lucernă (Medicago sativa) 20 kg/ha şi
tăvălugitul după semănat. Fertilizarea cu selitră amoniacală a fost realizată după prima coasă de
igienă (Fig. 10.2.2.1.).

92
Figura 10.2.2.1. Aspectul pajiştii Ţărăncuţa Figura 10.2.2.2. Aspectul pajiştii Ţărăncuţa în
până la ameliorare primul an de ameliorare (în timpul primei
coase de igienă)

În anul doi după ameliorare de pe pajiştea Ţărăncuţa au fost obţinute două recolte de fân,
producţia anuală constituind 15,7 t/ha (Fig. 10.2.2.3. şi 10.2.2.4.) sau de 11 ori mai mare decât
până la realizarea lucrărilor ameliorative.

Figura 10.2.2.3. Aspectul pajiştii Ţărăncuţa în Figura 10.2.2.4. Evaluarea productivităţii şi

anul doi după ameliorare (înainte de coasa a stării covorului vegetal al pajiştii Ţărăncuţa în
doua) anul 2 după ameliorare (înainte de coasa a
doua)

10.3. Practici silvopastorale implementate în cadrul proiectului PIPCBPPT

Proiectul ”Integrarea priorităţilor de conservare a biodiversităţii în politicile de

planificare teritorială şi practicile de utilizare a terenurilor din Moldova” (Proiectul PIPCBPPT)
este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în perioada 2015-
2018 în 4 comune din raioanele Ştefan Vodă şi Soroca. Proiectul are drept scop o abordare
integrată a biodiversităţii, îmbunătăţirea gestionării eficiente a biodiversităţii în afara zonelor
protejate, în scopul menţinerii integrităţii ecologice a ecosistemelor Republicii Moldova.
Obiectivul general al proiectului este integrarea priorităţilor de conservare a biodiversităţii în
politicile de planificare teritorială şi a practicilor de utilizare a terenurilor prin două componente
– primul se va axa pe modificarea sistemului de planificare teritorială în modul care va permite
micşorarea daunelor cauzate biodiversităţii, al doilea va demonstra metodele de conservare şi
utilizare durabilă a biodiversităţii pe terenuri comunale.
93
 Pentru comunele participante la acest proiect au fost elaborate amenajamente silvice
pentru vegetaţia forestieră şi amenajamente silvopastorale pentru pajiştile din cadrul comunelor.
De asemenea au fost create 70 ha de coridoare ecologice prin împădurirea terenurilor degradate
şi au fost ameliorate 100 ha de pajişti degradate.

10.3.1.Primăria Copceac, raionul Ştefan Vodă

În cadrul proiectului PIPCBPPT în Primăria Copceac a fost ameliorat un sector de pajişte

amplasat pe un versant vestic, o înclinare de 8 grade. În perioada de până la 1991 în acest sector
se cultiva viţa-de-vie. Ulterior, terenul a fost trecut în categoria păşuni şi utilizat intens prin
păşunat, din care cauză covorul vegetal al pajiştii, până la ameliorare, era puternic degradat şi
practic lipsit de specii cu valoare pastorală (Fig. 10.3.1.1.). Ameliorarea covorului vegetal s-a
efectuat prin măsuri de refacere radicală. Tehnologia de ameliorare aplicată a inclus următoarele
activităţi:
1. Anul 1 – desţelenirea şi fertilizarea cu amofos (noiembrie–decembrie 2015). Înainte
de desţelenire solul a fost fertilizat cu amofos (200 kg/ha o dată la 4 ani), iar
desţelenirea a fost executată prin arătură la 18-20 cm. Ulterior solul a fost nivelat
prin discuire în 2 treceri perpendiculare.
2. Anul 2 – pregătirea patului germinativ, semănatul şi îngrijirea în anul semănatului.
Pregătirea patului germinativ şi semănatul amestecului de ierburi furajere au fost
realizate primăvara devreme (februarie – martie 2016). Însămînţarea pajiştei s-a
efectuat cu amestecul de ierburi furajere Onobrychis viciifolia (Sparcetă), 30 kg/ha
+ Bromus inermis (Obsigă nearistată), 17 kg/ha + Dactylis glomerata (Golomăţ) 8
kg/ha. Concomitent cu semănatul ierburilor a fost aplicat azotatul de amoniu, 50
kg/ha, iar înainte şi după semănat solul a fost tăvălugit pentru a asigura un contact
bun ale seminţelor cu particulele de sol. Pe parcursul anului 2016 au fost realizate 2
coase, prima (din luna mai) având un rol important în combaterea buruienilor.

Figura 10.3.1.1. Aspectul pajiştii Bărgănica până la ameliorare (anul 2015)

Tehnologia de ameliorare implementată a favorizat creşterea productivităţii pajiştii în

primul an de ameliorare de cca 4 ori, în anul 2016 obţinându-se deja 4,5 t/ha fân (Fig. 10.3.1.2.).

94
 Figura 10.3.1.2. Aspectul pajiştii Bărgănica după ameliorare (anul 2016)

10.3.2.Primăria Talmaza, raionul Ştefan Vodă

În Primăria Talmaza, în cadrul proiectului PIPCBPPT, au fost ameliorate 3 sectoare de

pajişti degradate, două fiind amplasate în lunca râului Nistru, iar unul pe un versant vestic сu 7
grade înclinare. Din cauza păşunatului nereglementat, pe parcursul ultimilor ani, şi a lipsei
lucrărilor anuale de îngrijire a pajiştilor, covorul vegetal era puternic invadat de buruieni (Fig.
10.3.2.1.). Pajiştile au fost ameliorate prin măsuri de refacere radicală. În funcţie de forma de
relief, pentru însămânţare au fost utilizate două variante de amestecuri de ierburi furajere:
1. În condiţii de luncă s-a utilizat amestecul: Medicago sativa (Lucernă), 15 kg/ha +
Dactylis glomerata (Golomăţ) 6 kg/ha;
2. În condiţii de versant s-a utilizat amestecul: Onobrychis viciifolia (Sparcetă), 30
kg/ha + Bromus inermis (Obsigă nearistată), 17 kg/ha + Dactylis glomerata
(Golomăţ) 8 kg/ha.

Figura 10.3.2.1. Aspectul sectorului de pajişte Ezercan până la ameliorare (anul 2015)

95
 Tehnologia de ameliorare implementată a favorizat creşterea productivităţii pajiştii în
primul an de ameliorare de cca 4 ori, obţinându-se în anul 2016 4,5 t/ha fân (Fig. 10.3.2.2.).

Figura 10.3.2.2. Aspectul sectorului de pajişte Ezercan în anul ameliorării (anul 2016)

10.3.3.Primăria Bădiceni, raionul Soroca

În cadrul proiectului a fost ameliorat un sector de pajişte cu suprafaţa de 23 ha invadat de

tufărişuri cu consistenţa 0,1-0,6 (Fig. 10.3.3.1.). După defrişarea arbuştilor, covorul vegetal a fost
ameliorat prin măsuri radicale. Pentru însămânţare a fost utilizat amestecul de ierburi
Onobrychis viciifolia (Sparcetă), 30 kg/ha + Bromus inermis (Obsigă nearistată), 17 kg/ha +
Dactylis glomerata (Golomăţ) 8 kg/ha.

Figura 10.3.3.1. Aspectul sectorului de pajişte Plan-Hârtop până la ameliorare (toamna 2015)

Ca rezultat al lucrărilor de ameliorare a sporit atât valoarea pastorală, cât şi

productivitatea pajiştii. Astfel, deja în anul I al înfiinţării pajiştii au fost obţinute 3,2 t fân/ha
(Fig. 10.3.3.2. şi 10.3.3.3.).

96
Figura 10.3.3.2. Aspectul sectorului de pajişte Figura 10.3.3.3.. Baloturi de fân de la prima
Plan-Hîrtop în timpul primei recolte de iarbă recoltă de iarbă
(iulie 2016)

97
 Cuprins:

1. Terminologie şi definiţii...........................................................................................................3
2. Practici agro-silvice şi silvo-pastorale......................................................................................4
3. Clasificarea practicilor agro-silvice..........................................................................................5
4. Perdelele forestiere de protecţie................................................................................................5
5. Clasificarea perdelelor forestiere de protecţie.............................................................. 5
6. Perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole................................................ 6
7. Influenţa perdelelor forestiere de protecţie asupra................................................... 7
8. Scheme şi compoziţii propuse pentru diferite perdele forestiere de protecţie.......... 10
9. Învăţăminte din studiul asupra perdelelor forestiere de protecţie existente (după dr. hab.
în şt. biologice dl Gheorghe Postolachi)......................................................... 11
10. Pregătirea solului şi efectuarea plantărilor în perdelele forestiere de protecţie..... 16
11. Bibliografie…………………………………………………………………………………..16
12. Anexe.......................................................................................................................................18
13. LISTA organizaţiilor din cadrul AS „Moldsilva” care pot oferi servicii de consultanţă în
domeniul materialului săditor şi a plantărilor perdelelor forestiere de protecţie......... 18
14. Extras din ordinul Agenţiei pentru Silvicultură „Moldsilva” nr.249p din 01.11.2007
privind preţurile la materialul forestier de reproducere........................................... 19
15. Scheme de perdele forestiere de protecţie a câmpurilor agricole................................ 22

98
 PERDELE FORESTIERE DE PROTECŢIE.

1. Terminologie şi definiţii.

Practici agro-silvoculturale (agro - forestiere, silvo-pastorale) - reprezintă totalitatea

sistemelor de utilizare a teritoriului, care asociază arborii sau altă vegetaţie lemnoasă perene cu
producţia de animale şi / sau de vegetaţie pe aceeaşi unitate de suprafaţă.
Pădure-element al landşaftului geografic, unitate funcţională a biosferei, compusă din
comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, animale şi
microorganisme, care în dezvoltarea lor biologică sînt interdependente şi acţionează asupra
habitatului lor. Sunt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o
suprafaţă de peste 0,25 ha.
Fondul forestier - pădurile, terenurile destinate împăduririi, terenurile afectate gospodăriei
silvice, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice sau în
Cadastrul funciar ca păduri şi/sau plantaţii forestiere. Fondul forestier cuprinde toate pădurile,
indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire.
Ecosistem – complex dinamic al comunităţilor de plante, animale şi microorganisme, precum şi
mediul lor abiotic, integrate într-un tot unitar prin relaţii reciproce.
Habitat – spaţiu, loc de trai folosit de un organism, unde el convieţuieşte cu alte organisme şi
este influenţat de componentele landşaftice şi de climă.
Reţea ecologică – totalitatea biotopurilor, care asigură mediul de trai al speciilor, respectând
cerinţele vitale şi garantând supravieţuirea lor în plan durabil.
Specie – unitate structurală de bază în sistemul organismelor vii; totalitatea populaţiilor care se
încrucişează şi produc urmaşi fertili, ocupă o regiune limitată, dispun de particularităţi
morfofiziologice comune şi se află în relaţii comune cu factorii biotici şi abiotici ai mediului.
Regenerarea pădurii - proces de înlocuire a generaţiei de arbori bătrâni cu o nouă generaţie,
tânără.
Gestionarea fondului forestier - activitate de gospodărire şi utilizare a resurselor forestiere în
scopul îndeplinirii politicii statului în domeniile respective.
Teren degradat - terenul, care şi-a pierdut total sau parţial capacitatea productivă a solului prin
eroziune de apă, colmatare, eroziune de vânt, deplasare, sărăturare, înmlăştinire, sau ca urmare a
influenţelor activităţilor umane.
Amenajamentul silvic – document elaborat după amenajarea pădurilor, care include un sistem
de măsuri pentru asigurarea gospodăririi raţionale a terenurilor din fondul forestier şi realizării
folosinţelor silvice, regenerarea eficientă, paza şi protecţia pădurilor promovarea unei politici
tehnico-ştiinţifice unice, bazate pe concepţia de dezvoltare durabilă a pădurilor şi silviculturii.

99
Ogaşe - eroziune în adâncime până la 2 metri.
Ravene-eroziune în adâncime de peste 2 metri.
Deflaţia-procesul de spulberare a particulelor de sol şi rocă.

2. Practici agro-silvice şi silvo-pastorale.

În Republica Moldova un pericol considerabil pentru economie şi ecologie îl constituie

amploarea proceselor de eroziune a solurilor. Suprafata terenurilor erodate creste anual cu 0,9%,
iar de pe terenurile agricole se pierd 26 mil. tone de sol fertil. Pagubele anuale aduse economiei
nationale ca urmare a degradarii solurilor se estimeaza la circa 3,1 mld. lei, inclusiv: 1,5 mld. -
pierderi provocate de eroziune; 0,2 mld. lei – de alunecari de teren si ripi; 1,4 mld. lei – valoarea
estimativa a productiei agricole, care nu a fost obtinuta in urma diminuarii productivitatii
terenurilor. Nivelul cel mai inalt de erodare a terenurilor agricole s-a inregistrat in raioanele
Calarasi (57,6%), Ungheni (46,3%), Cahul (42,5%), Hincesti (42,1%).

Terenurile sunt degradate prin:

1. eroziune de apă;

2. eroziune eoliană;

3. fenomene de deplasare (alunecările de teren);

4. sărăturare (salinizare);

5. exces de apă;

6. influențe ale activității umane, ca urmare apar:

 halde;

 terenuri decopertate;

 taluzuri artificiale;

 terenuri cu soluri deranjate şi desfundate.

Cauzele principale ale degradarii resurselor de sol sint:

 executarea imperfectă a tehnologiilor de prelucrare a solului;
 neglijarea cerințelor de conservare a solului;
 aplicarea insuficienta a asolamentelor;
 necunoașterea de către populația rurală a cerințelor și recomandărilor cu privire
la exploatarea eficienta a pamintului;
 taierile ilicite a perdelelor forestiere de protectie a terenurilor agricole;

100
  insuficienta perdelelor forestiere pentru scopurile de protectie a cămpurilor.
În combaterea eroziunii şi poluării în agricultură un rol important revine „agrosilviculturii”,
care reprezintă traducerea literară a termenului englez „agro-forestry” admis de Consiliul
Internaţional pentru Cercetare în Agrosilvicultură (ICRAF) fondat în anul 1977 şi definiţia
acceptată de Uniunea Internaţională a Organizaţiilor de Cercetare Forestieră (IUFRO).
Plantaţiile forestiere de protecţie sunt polifuncţionale în peisajul naţional şi constituie
elementul de bază al organizării teritoriului.
Practicile agrosilvice şi silvopastorale sunt importante prin:
 posibilitatea de a asocia arborii şi agricultura în spaţiu (pe verticală sau orizontală) şi
timp;
 interacţiunile ecologice şi economice pozitive şi semnificative, care se produc între cele
două etaje: arborii şi pătura erbacee.
 producţiile variate, mai ales în ceea ce priveşte arborii (lemn pentru foc sau pentru
industrie, fructe, flori, îmbunătăţirea peisajului, loc de recreere, etc.)

2.1. Clasificarea practicilor agro-silvice.

 Sisteme agro-silvice
(producţii integrate de vegetație lemnoasă şi culturi agricole):
 Ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate;
 Arbori şi tufişuri (desişuri) multifuncţionale în mijlocul culturilor,
 Perdele forestiere de protecţie.
 Culturi intercalate între rândurile de arbori;
 Terenuri necultivate (pârloage) ameliorate în culturi itinerante;
 Garduri de protecţie.

 Sisteme silvo-pastorale
(producţii integrate de animale şi de vegetație lemnoasă):
 Arborii şi arbuştii cu mai multe întrebuinţări în păşune;
 Garduri vii;
 Arborii furajeri.

 Sisteme agro-silvopastorale
(producţii integrate de culturi agricole, animalieră şi de vegetație lemnoasă):

101
  Grădini obişnuite la un loc cu arbori, culturi agricole şi creşterea
animalelor domestice;
 Garduri furajere, care fixează solul în culturile agricole.

3. Perdelele forestiere de protecţie.

Reprezintă formaţiuni forestiere cu lungimi diferite şi lăţimi relativ înguste amplasate la o

anumită distanţă faţă de un obiect cu scopul de a-l proteja împotriva unor factori dăunători.

În imagine o reţea de perdele

3.1. Clasificarea perdelelor forestiere de protecţie.

În scopul ameliorării situaţiei ecologice pe câmpurile agricole ale Moldovei au fost create
diverse perdele forestiere.
1. Ele au fost create pentru protecţia:
 câmpurilor;
 antierozională a solului;
 de protecţie a malurilor vâlcelelor;
 malurilor râpelor (ravenelor);
 apelor;

102
  păşunilor;
 şoselelor şi căilor ferate.
De asemenea, au şi funcţii sanitaro-igienice;

2. După consistenţă sau desime ele prezintă:

2.1. - perdele compacte sau impenetrabile (nu lasă vântul să treacă prin ele, creând în
spatele lor o zonă de calm absolut);
2.2. - perdele semipenetrabile (vântul trece prin ele diminuându-şi progresiv
intensitatea, cele mai recomandate pentru tipul de perdele pentru protecţia câmpului);
2.3. - perdele penetrabile (vântul pătrunde uşor, în special sub nivelul coronamentelor
arborilor).

3. După structura lor ca arboret:

3.1. - perdele pure, când sunt formate dintr-o singură specie;

3.2. - perdele mixte, când sunt formate din mai multe specii de arbori şi arbuşti.

4. După natura speciilor ce le compun:

4.1. - perdele forestiere, ce includ numai specii de arbori şi arbuşti forestieri;

4.1. - perdele foresto-horticole, speciile de bază fiind cele forestiere, în compoziţia
formulei de împădurire pot participa şi specii ornamentale, pomi fructiferi, etc.

3.2.Perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole.

În condiţii naturale, sub adăpostul asociaţiilor vegetale, procesul de formare a solului se

desfăşoară normal. Deci, între forţele de formare şi cele de distrugere ale solului se menţine un
echilibru. Pierderea lentă şi compensată a solului apare ca un fenomen firesc de eroziune.
Dimpotrivă, când solul este despuiat de vegetaţia protectoare şi apoi folosit iraţional în cultură,
mai ales în cazul terenurilor în pantă, este expus direct distrugerii de către ape şi vânt, dând
naştere fenomenului de eroziune accelerată.
Începând de la eroziunea aproape imperceptibilă şi până la ravenarea profundă, în care
torenţialitatea devine spectaculoasă, se întâlnesc diverse forme de eroziune, majoritatea având
originea de la scurgerea necontrolată a apelor. Eroziunea este cu atât mai puternică, cu cât
relieful este mai fragmentat, înclinarea terenului mai mare şi gradul de împădurire mai redus.

103
Relieful şi solul dăinuiesc datorită vigoarei vegetaţiei care le acoperă. Când acești factori lipsesc
sau o stare necorespunzătoare, degradarea vegetaţiei şi eroziunea solului se produc într-un ritm
rapid şi devin ireversibile. Când apare roca la suprafaţă, terenul devine impracticabil.
Procesul de eroziune reprezintă doar o primă etapă a unei reacţii în lanţ, care începe cu
dispariţia pădurii, urmată de transportul aluviunilor purtate de ape şi apoi sedimentate, fiecare
etapă, sau toate la un loc provoacâ economiei naţionale importante pagube.În anumite condiţii
procesul torenţial îl determină pe cel de eroziune, iar eroziunea, alimentează râurile cu aluviuni,
care amplifică efectele destructive ale torenţialităţii. Regimul cursurilor de apă este în
permanenţă înrăutăţit de formaţiile torenţiale, prin apariţia de bancuri şi praguri de nisip,
înnămolirea albiilor etc. Gravitatea fenomenelor de eroziune şi torenţialitatea rezidă în
dezvoltarea lor progresivă, uneori sporesc dezvoltarea unor procese de un dinamice extrem de
violente, dacă nu se iau măsuri de combatere.
Influenţe pozitive asupra celor menţionate exercită pătura vegetală şi mai ales vegetaţia
forestieră, care prin multiplele valenţe pe care le are, limitează posibilitatea de desfăşurare a
acestor procese.
Datele climatice din ultimul secol relevă o încălzire progresivă a atmosferei şi o reducere
a cantităţilor de precipitaţii, care au devenit
factori limitativi pentru creşterea, dezvoltarea
şi productivitatea culturilor, în acelaşi timp
factori puternic restrictivi pentru alocarea şi
folosirea resurselor de apă.
Este evident că deşertificarea este
cauzată de doi factori majori : factori naturali,
prin stressuri periodice ale unor evenimente
extreme şi persistente, cum este seceta, pe de o
parte şi prin factori antropici, prin abuzurile
făcute de om în utilizarea ecosistemelor vulnerabile şi sensibile din spaţiul geografic în general şi
zonele aride în special, pe de altă parte.
Ca urmare secetele, fenomen natural obişnuit pentru climatele de stepă şi silvostepă, s-au
accentuat şi au devenit mai frecvente, afectând puternic producţia agricolă.
Sărăcia rurală trebuie explicată şi prin frecvenţa şi durata mare a secetelor cu impact
direct asupra agriculturii care constituie principala activitate a locuitorilor. În aceste zone,
veniturile din agricultură sunt mici, ceea ce face ca gospodăriile să fie sărace.

104
 Cea mai eficientă metodă de prevenire şi combatere a fenomenului de deşertificare este
extinderea suprafeţelor împădurite prin crearea de reţele de perdele forestiere de protecţie, iar în
afara acestora a unor cordoane arboricole.

3.3. Influenţa perdelelor forestiere de protecţie asupra:

 Climei.

În funcţie de caracteristicile sale (orientare, lăţime, densitatea arborilor, înălţimea lor,

compoziţia speciilor, tipul amestecului, etc.), o perdea forestieră de protecţie a câmpului poate
determina modificarea climatului într-o anumită zonă din imediata apropiere.
Influenţele sunt cu atât mai evidente cu cât perdeaua forestieră face parte dintr-o reţea de
perdele forestiere de protecţie a câmpului. În teritoriul astfel protejat se creează un climat cu
parametri diferiţi faţă de cei care caracterizează câmpul deschis. Vântul, radiaţia solară,
temperatura aerului, umiditatea atmosferică, precipitaţiile, evaporarea şi transpirarea va avea
caracteristici ce vor conduce la crearea unui climat cât mai optim culturilor agricole. Aceste
influenţe sunt diferite, în funcţie de distanţa faţă de perdea, distanţele dintre perdele, intensitatea
factorilor dăunători, etc.

 Temperaturii aerului.

În timpul zilei, pentru o perdea orientată est-vest, temperatura aerului pentru expoziţia
sudică depăşeşte temperatura din câmpul liber, ca urmare a radiaţiei produse de perdea. La nord
de perdea temperatura aerului este mai mică decât cea din câmpul liber, din cauza umbririi
produse de perdea. Pentru perdelele forestiere orientate nord-sud, aceste diferenţe se
înregistrează la diferite momente din zi, în funcţie de poziţia soarelui. Dar diferenţa de
temperatură nu înregistrează valori mari, situându-se din medii între 0,5°C şi 2°C.
Perdelele forestiere de protecţie a câmpului au o mare importanţă în zilele foarte calde,
uscate şi senine, când creşterea temperaturii aerului la valori de peste 35°C poate provoca ofilirea
culturilor agricole în zona din imediata apropiere de ele. Dintr-un profil pe verticală reiese că de
la o adâncime de 5 cm în sol şi până la baza coroanelor (cea 2 m) temperatura creşte continuu,
diferenţele ajungând până la 8°C la amiază. Nivelul ocupă o poziţie de mijloc între două extreme
(-0,05 şi 2 m), de unde se poate conchide că această inversare constituie una din cele mai
importante influenţe forestiere asupra temperaturii aerului în timpul verii.

105
  Temperaturii solului.

Pentru a trăi, plantele şi microorganismele au nevoie de o anumită temperatură în sol.

Temperatura solului şi variaţia sa pe profil şi în timp are o influenţă directă asupra
caracteristicilor solului: umiditate, aeraţie, accesibilitatea substanţelor nutritive, etc. Temperatura
solului este bilanţul dintre căldura primită şi cea cedată. Acest bilanţ este influenţat de radiaţia
solară, mişcarea aerului cald, textura, structura şi umiditatea solului, dar şi de vegetaţia care-l
acoperă şi de stadiul lucrărilor agricole care se execută la suprafaţa sa. Vegetaţia care acoperă
solul constituie un adevărat filtru pentru radiaţia solară, împiedicând trecerea razelor şi umbrind
în acelaşi timp solul în funcţie de densitatea coroanei.
Pentru ca influenţa temperaturii solului asupra culturilor agricole să fie benefică, trebuie să
se asigure în sol condiţii termice cât mai aproape de necesarul fiecărei specii. Aceasta se poate
realiza doar printr-o agrotehnică corespunzătoare, regimul climatic având ponderea cea mai
importantă. Perdelelor forestiere de protecţie a câmpului le revine un rol important, asigurând o
depunere uniformă a stratului de zăpadă pe suprafaţa protejată şi constituind, în acelaşi timp, un
scut contra vânturilor dominante, reci şi cu arşiţă. Asigură protecţia solului contra îngheţului
influenţează şi temperatura solului, reducerea vitezei vântului dominant în câmpul protejat faţă
de cel deschis şi micşorând evaporaţia. Nivelul de protejare depinde de tipul perdelei, viteza
vântului dominant, natura solului (structură, textură) şi umiditatea lui, specia aflată în cultură.

 Umidităţii aerului.

În spaţiul protejat de o reţea de perdele forestiere de protecţie a câmpului umiditatea

absolută şi relativă a aerului din apropierea solului este mai mare decât în câmpul deschis.

 Vântului.

Dacă la seceta solului, plantele nu mai au asigurată apa necesară care să o înlocuiască pe
cea pierdută prin transpiraţie, se adaugă şi o secetă a atmosferei, mai ales când bate vântul cald şi
uscat, se ofilesc culturile agricole.
Dintre factorii care accelerează procesul de evapo-transpiraţie, ponderea cea mai mare o are
vântul. Odată cu avansarea vitezei vântului creşte şi evaporarea apei din sol, înregistrându-se
valori de până la zece ori mai mari decât în atmosferă liniştită. Astfel, caracterul arid al unui
climat este datorat nu atât unei cantităţi mici de precipitaţii, cât unei evaporaţii foarte puternice.

106
 Pe lângă un complex de măsuri agrotehnice adecvate fiecărei zone geografice, mijlocul cel
mai eficace de luptă contra vântului şi, implicit, pentru micşorarea evaporaţiei este reţeaua de
perdele forestiere de protecţie a câmpului.
În cazul unei reţele de perdele forestiere, când vântul trece peste mai multe perdele
consecutive, s-a constatat o scădere continuă a vitezei vântului, această scădere neavând însă o
variaţie liniară, nu se poate conta pe o reducere totală a vitezei vântului.
Sunt cel puţin doi factori care ar putea acţiona asupra acestui sector:
1. deplasarea pe orizontală a ploii şi a zăpezii se reduce în zona adăpostită;
2. o perdea forestieră sau o reţea de perdele favorizează curenţi verticali la înălţimi
mari, sporind astfel probabilitatea de ploaie. Măsurătorile comparative arată o
creştere a cantităţii de precipitaţii care cad asupra pădurii cu cca 6-15%.

 Precipitaţiilor solide.

Datorită acţiunii de reducere a vitezei

vântului se produce o depunere uniformă a
stratului de zăpadă în spaţiul protejat de reţeaua de
perdele forestiere de protecţie a câmpului. Deci se
reduce la minimum spulberarea precipitaţiilor
căzute şi acumularea lor sub formă de troiene în
spaţii improprii agriculturii (şanţuri, gropi, râpe,
canale, etc.). Zăpada antrenată de vânt din câmpul
descoperit se depune în spatele perdelei până la
cea 200-250 m distanţă, asigurându-se astfel, după
topire un spor de umiditate în sol. De asemenea,
asigură protecţia culturilor răsărite contra
îngheţului.
Rezultatele eficiente se obţin în cazul perdelelor de tip penetrabil sau semipenetrabil.
Perdelele dese, impenetrabile, sau prea late produc acumularea zăpezii în spaţiul perdelelor sau
în imediata lor apropiere. De aceea aceste perdele se practică la protecţia căilor de comunicaţii.
Astfel, perdelele forestiere de protecţie a câmpului provoacă o depunere mai consistentă a
zăpezii. O perdea lată sau mai puţin lată dar impenetrabilă sporesc acumularea zăpezii în
interiorul ei sau în imediata ei apropiere. O perdea normală din punct de vedere al lăţimii (6-10
m) şi penetrabilă sau semipenetrabilă provoacă acumularea accentuată a stratului de zăpadă în
câmpul protejat, mai departe de perdea. Lăţimea stratului de zăpadă din zona protejată şi

107
înălţimea sa depind de viteza vântului dominant şi intensitatea lui în raport cu de lăţimea,
desimea şi înălţimea perdelei La fel ele depind şi de poziţia acesteia faţă de direcţia vântului
dominant şi faţă de celelalte perdele din cadrul reţelei de perdele forestiere, de orografia
terenului, etc.

 Solului.

Variaţiile de umiditate în sol în timpul sezonului de vegetaţie depind de rezervele mai mult
sau mai puţin consistente din timpul iernii şi de neuniformitatea al precipitaţiilor în timp, nu
conduc la momente de criză pentru vegetaţia forestieră. Totuşi, ea are au un rol hotărâtor pentru
culturile agricole care, prin sistemul lor radicular superficial, constituie un adevărat barometru al
modificărilor temporare privind regimul de umiditate în sol.
Perdelele forestiere de protecţie a câmpului, prin acţiunea de reţinere şi acumulate a zăpezii,
benefic reglează evaporarea, transpiraţia şi umeditatea relativă a aerului în câmpul protejat,
influenţează într-un mod substanţial asupra umidităţii din sol (figura 13).
Astfel,
 în iernile cu ninsori slabe, zăpada se acumulează în zona perdelelor, astfel
că, în mod practic, se poate vorbi de un surplus de umezeală în spaţiul
protejat de perdele forestiere de protecţie;
 la începutul verii, umiditatea din câmpul protejat de perdele este mai mare
decât în câmpul liber;
 în timpul perioadei secetoase de vară, umiditatea solului scade mai mult la
suprafaţă decât în adâncime, dar se păstrează la valori mai mari în câmpul
protejat decât în cel liber, cu influenţe pozitive asupra recoltelor culturilor
agricole.
Influenţa perdelei forestiere de protecţie asupra umidităţii în sol este cu atât mai evidentă cu
cât constatarea s-a efectuat în condiţii extreme pentru vegetaţie (secetă şi teren agricol tasat,
neprelucrat, izlaz) etc.

 Poluării mediului.

Poluarea, în orice condiţii s-ar manifesta, în atmosferă, în apă, în sol şi de orice natură ar
fi, chimică, radioactivă, fonică etc., este o acţiune agresivă asupra integrităţii mediului
înconjurător, Ea este preţul pe care societatea îl plăteşte în urma dezvoltării industriei şi vieţii
sociale. Astfel, find considerată şi ca o eroare majoră în planificarea economică.

108
 Rolul perdelelor forestiere de protecţie în combaterea poluării ca filtru biologic a fost
abordat la asigurarea purităţii aerului, la epurarea microbiană, la asigurarea apei potabile şi la
unele influenţe favorabile asupra climei şi a solului.
Ecosistemele forestiere au o mare calitate de autoepurare a apelor degradate. Solurile
forestiere cu calităţile lor multiple de: permiabilitate, aerare, structura, porozitate, bogăţie în
humus şi existenţa unei vieţi organice intense, funcţionează ca un filtru biologic de purificare a
apelor poluate.
Apa din precipitaţii, care străbate atmosfera poluată, este înmagazinată în solul forestier, pe
care o cedează, cu un grad ridicat de purificare, având rolul ideal de filtru. Toate acestea în
ansamblu favorizează productivitatea vegetaţiei protejate.

 Culturilor agricole

Influenţa perdelelor forestiere de protecţie a câmpului asupra culturilor agricole este

benefică şi constituie rezultatul atenuării efectelor produse de factorii limitativi ce acţionează în
zonă. Prin diminuarea vitezei vânturilor dominante, reducerea evaporaţiei şi a transpiraţiei
plantelor, sporirea umezelii relative a aerului, sporirea umidităţii în sol, perdelele forestiere de
protecţie a câmpului
creează un mediu propice unei
bune dezvoltări a culturilor
agricole în suprafeţele protejate.
Ele contribuie la obţinerea unui
spor de recoltă în comparaţie cu
culturile agricole din câmp
deschis. Perdelele forestiere de
protecţie a câmpului au o influenţă
benefică asupra culturilor agricole
din zona protejată atât prin
înregistrarea unui spor de
producţie, cât şi prin mărirea
calităţii acestuia. Producţia
pierdută de pe suprafaţa aferentă perdelei şi cea diminuată din zona limitrofă perdelei este
recuperată din sporul obţinut din suprafaţa protejată. Efectul perdelelor forestiere de producţie a
câmpului este cu atât mai evident, cu cât sezonul de vegetaţie este mai secetos. S-a constatat o
zonă îngustă în imediata apropiere a perdelei de o lăţime variabilă (1-2h) unde, din cauza

109
concurenţei sistemului radicelar al arborilor din perdea, recolta este slabă. Cu cît distanţa faţă de
perdea creşte, producţia este mai mare, pentru că, după ce se obţine un maxim, aceasta începe să
scadă, ajungând la valori egale cu producţia obţinută într-un câmp deschis.S-a demonstrat că
aceea ce se pierde în zona din imediata apropiere a perdelei se recuperează din zona mult mai
lată, protejată, astfel încât pe ansamblu să se obţină şi un spor de recoltă faţă de câmpul
descoperit.

 Livezilor.

La protejarea livezilor trebuie să se ia în vedere influenţa diferită a factorilor naturali la

insuficienţa polenizării, dificultatea apărării de dăunători, de boli şi de vânturi. Ca cerere la
proiectarea şi crearea perdelelor forestiere de protecţie a livezilor mai mult se ţine cont doar de
acţiunea dăunătoare a vânturilor şi nu se prevede asigurarea vitalităţii şi, mai ales, a atragerii
insectelor polenizatoare. Dar, trebuie de avut în vedere că echilibrul ecologic în biocenoză
naturală este asigurat prin diversitatea componenţei floristice şi a relaţiilor multilaterale dintre
organisme. Astfel, la crearea perdelelor forestiere o deosebită atenţie trebuie să se acorde şi
dirijării proceselor de migraţie a insectelor folositoare, a păsărilor, a unor animale.
Pentru a fi incluse în asortimentul perdelelor forestiere de protecţie a livezii, plantele trebuie
să posede calităţi melifere, odorante, să fie rezistente în condiţii extremale. Ca exemplu, în
perdelele forestiere de protecţie a livezii de meri trebuie plantate acele specii de arbori şi arbuşti,
ritmul de înflorire al cărora nu coincide cu ritmul înfloririi mărului, părului etc.
La crearea perdelelor forestiere de protecţie a livezilor trebuie să utilizate speciile
arborescente rezistente la lucrările de ameliorare silvică şi agricolă, care ar corespunde celor
expuse.

3.4. Unele scheme şi compoziţii propuse pentru diferite perdele forestiere de protecţie:

1. Perdele forestiere de protecţie antierozională a terenurilor agricole (de regularizare a

scurgerilor),13metri, 5 rânduri, specii forestiere:
o Stejar pedunculat - Quercus robur L., Stejar roşu- Quercus rubra L., Stejar pufos -
Quercus pubescens Willd, Gorun - Quercus petraea (Matt) Liebl, Paltin de câmp -
Acer platanoides L., Jugastru - Acer campestre L., Arţar argintiu - Acer
saccharinum, Tei - Tilia, Cireş de pădure - Prunus avium L. pe rând alternează cu

110
 arbuşti Scoruş - Sorbus domestica L., Călin - Viburnum opulus L., Alun - Corylus
avellana L., Corn - Cornus mas L.
2. Perdele forestiere de protecţie antierozională a terenurilor agricole (de regularizare a
scurgerilor),13metri,5rânduri;specii forestiere:
o Paltin de câmp- Acer platanoides L, Jugastru - Acer campestre L., Vişin - Prunus
mahaleb L. alternează pe rând cu arbuşti, Salcâm alb- Robinia pseudoacacia L.,
Sofora-Sophora japonica L. alternează pe rând cu arbuşti.
3. Perdele forestiere de protecţie antierozională (de regularizare a scurgerilor),8 metri,3
rânduri; specii forestiere:
o Stejar pedunculat - Quercus robur L, Stejar roşu - Quercus rubra L., Stejar pufos -
Quercus pubescens Willd, Gorun - Quercus petraea(Matt)Liebl, Paltin de câmp -
Acer platanoides L., Jugastru - Acer campestre L, Tei - Tilia, Cireş păsăresc -
Prunus avium L. alternează cu arbuşti.
4. Perdele forestiere de protecţie antierozională (de regularizare a scurgerilor),8 metri,3
rânduri,
o Salcâm alb - Robinia pseudoacacia L., Sofora - Sophora japonica L, alternează pe
rând cu arbuşti, Jugastru - Acer campestre L., Vişin - Prunus mahaleb L,
alternează pe rând cu arbuşti.
5. Perdele forestiere de protecţie, plantate pe malurile ravenelor şi
vâlcelelor,13metri,5rânduri; specii forestiere:
o Cătină albă - Hippophae rhamnoides L, Măceş - Roza canina L., Porumbar -
Prunus spinosa L., Păducel - Crataegus monogyna L., Jugastru - Acer campestre
L., Vişin - Prunus mahaleb L., alternează pe rând cu arbuşti, Salcâm alb - Robinia
pseudoacacia L., alternează pe rând cu arbuşti.
6. Perdele şi plantaţii forestiere de protecţie a apelor:
1. de consolidare a malurilor,1metru, 2 rânduri; specii forestiere: răchită.
2. de drenaj şi de reglare a forţei vântului din speciile forestiere: amestec de puieţi
de Plop alb, (hibrid)-PLX, se sădesc în rând, peste 4m; printre plopi se plantează 2
puieţi seminceri de arbuşti.
3. antierozionale (de regularizare a scurgerilor)- se formează după schema perdelelor
forestiere de protecţie antierozională.

Se va evita folosirea speciilor:

 Drăcilă - Berberis vulgaris L., Spinul cerbului - Rhamnus catharticus L.,
fiindcă pe frunzele lor se dezvoltă rugina grâului.

111
  Sânger - Cornus sanguinea L. pentru ca favorizează dezvoltarea păduchilor
verzi;
 Salbă râioasă - Euonymus verrucosa L., deoarece adăposteşte păduchele
sfeclei de zahăr.
 Păducel - Crataegus monogyna L., deoarece adăposteşte o serie de dăunători ai
pomilor fructiferi).

3.5. Învăţăminte din studiul asupra perdelelor forestiere de protecţie existente

(după dr. hab. dl Gheorghe Postolachi).

În Republica Moldova există 20 de tipuri de perdele forestiere. Au fost plantate perdele

forestiere dintr-o singură specie, din două, trei şi mai multe specii. Perdelele forestiere dintr-o
singură specie au fost sădite mai ales în sudul republicii, pe locurile aride. Perdelele forestiere cu
o structură mai complicată au fost create în locuri mai favorabile pentru creştere şi dezvoltare.
Au fost fondate perdele forestiere de un singur rând, de două, de trei, şapte rânduri ş.a.
Au fost create perdele forestiere diferite după componenţă: de salcâm de cais, glădiţă,
arţar, soforă, sălcioară şi alte esenţe arborescente. În perdelele forestiere de două specii, de cele
mai multe ori salcâmul era sădit în partea centrală, pentru ca celelalte specii arborescente să-l
servească drept stimulator. În cazurile când perdelele forestiere de salcâm aveau în componenţă
stejarul, ulmul era sădit în centru, iar primul – la margini.

 Perdele forestiere de stejar

La crearea perdelelor forestiere de stejar au fost încercate diverse scheme de combinare.

Au fost create perdele forestiere din trei, patru, cinci, şase şi douăzeci rânduri de stejar. În unele
locuri în amestec cu stejarul s-au utilizat arţarul-tătărăsc (Acer tataricum), plopul (Populus
deltoides) etc. Ca stimulator pentru creşterea stejarului a fost plantată caragana (Caragana
arborescens). Se cere prezentă la crearea perdelelor forestiere din stejar în amestec cu specii
arborescente de diferite înălţimi. Astfel de exemplu, pe câmpurile s.Ţaul, raionul Donduşeni au
fost create perdele forestiere din patru rânduri de stejar şi un rând de plop. Plopul era sădit din
partea de nord a perdelei forestiere. În prezent plopul are 25m, iar stejarul – 16m înălţime. În
unele perdele forestiere plopul-piramidal a fost sădit în partea de mijloc a lor. Deoarece,
longevitatea plopului este mai redusă decât a altor specii, în aşa cazuri în partea centrală a
perdelelor forestiere se formează goluri.

112
 Vigoarea perdelelor forestiere depinde mult de condiţiile de creştere şi de compoziţia
silvică. Pe baza analizei creşterii arborilor de stejar pe cernoziomurile obişnuite din sudul
Moldovei, a stabilit că pe parcursul primilor 10 ani stejarul creşte intens. Peste 15 ani se
înregistrează o scădere bruscă a creşterii în înălţime din cauza concurenţei din partea speciilor
însoţitoare de arbori şi arbuşti. Ulterior stejarul exercită o influenţă dominantă.

 Perdele forestiere de salcâm-alb

Aceste perdele forestiere au fost sădite pretutindeni pe platouri, pe pante, prin vâlcele şi
răpi, pe soluri erodate şi degradate, în diferite regimuri de umiditate (reavăn şi uscat). Salcâmul –
alb are o largă răspândire în plantaţiile artificiale datorită particularităţilor sale biologice şi
ecologice – creşte rapid, e un bun melifer, se reproduce uşor, e rezistent la secetă. El creşte
deosebit de viguros în locurile mai umede. Dezvoltarea în plantaţii a salcâmului-alb depinde de o
serie de factori. Creşterea bună în înălţime a salcâmului-alb se observă în plantaţiile cu structură
semiumbroasă, iar în cele cu structură luminoasă creşterea lui este ceva mai redusă.
Perdelele forestiere din salcâm-alb se caracterizează prin creştere intensă mai ales în
primii ani. Apogeul creşterii şi dezvoltării se înregistrează către vârsta de 20 de ani, apoi
creşterea se reduce. La vârsta de 35 – 40 de ani în multe perdele forestiere sporeşte numărul
copacilor slăbiţi, mulţi arbori au crengi uscate, apar arbori ce se usucă. Gradul de înţelenire a
solului în plantaţiile îmbătrânite şi degradate poate atinge 80 – 90%.
Salcâmul era utilizat şi la crearea perdelelor forestiere din mai multe specii. Ţinând cont
de faptul că rândurile de margine în perdele forestiere complete sunt ocupate de arbuşti, salcâmul
era sădit în rândurile din apropierea celor laterale. Componenţa floristică şi structura învelişului
ierbos în perdelele forestiere de salcâm sunt foarte diverse şi se schimbă în funcţie de condiţiile
de creştere, de structură şi vârstă. În perdelele forestiere care cresc în condiţii mai favorabile,
reavăne, jilave, de regulă, apare în înveliş ierbos bine dezvoltat şi, invers, în condiţiile uscate –
un nivel ierbos slab dezvoltat.

 Perdele forestiere de ulm.

În Moldova cresc trei specii de ulm: Ulmus laevis, Ulmus glabra şi Ulmus carpinifolia.
Specia alohtonă – Ulmus pumilla în prezent este utilizată pe larg în plantaţii forestiere şi ca
plantă decorativă. Cunoaşte o aplicare mare în plantaţiile forestiere artificiale datorită unor
calităţi care-l clasifică printre speciile cele mai de perspectivă pentru lucrările de ameliorare
silvică şi agricolă. Creşte foarte repede, este rezistent la grafioză, la secetă şi la îngheţ. Nu e

113
pretenţios faţă de sol, suportă o slabă salinizare, este halofit (plantă, capabilă să suporte
salinizarea). La vârsta de 15 ani, în condiţii favorabile Ulmus pumilla ajunge la 16m înălţime.
Perdelele forestiere de ulm au fost sădite într-un rînd, în două, trei, cinci şi zece rânduri.
Au fost experimentate şi diverse scheme de amestec a ulmului cu frasinul, arţarul, salcâmul –
japonez, caisul etc. De cele mai multe ori ulmul era sădit în partea centrală a perdelei forestiere.
În perdelele complete ca structură şi componenţă floristică ulmul era utilizat împreună cu
celelalte specii.

 Perdele forestiere de arţar.

La crearea perdelelor forestiere au fost folosite toate speciile de arţar întîlnite în flora
spontană a republicii (Acer platanoides, Acer pseudoplatanus, Acer campestre, Acer tataricum).
Ca specie de bază au fost utilizaţi paltinul de câmp (Acer platanoides), paltinul de munte (Acer
pseudoplatanus). Jugastrul şi Arţarul tătărăsc erau folosiţi mai ales ca specii însoţitoare. Toate
speciile de arţar sunt melifere. Cel mai rezistent la secetă este arţarul tătărăsc. El nu este
pretenţios faţă de condiţiile de sol şi creşte bine la umbră. Jugastrul şi paltinul sunt mai
vulnerabile faţă de regimul de umiditate şi de fertilitatea solului. Speciile de arţar cresc relativ
repede, de aceea ele se utilizează în diferite tipuri de predele forestiere: de protecţie a câmpurilor,
de reglare a apelor, de protecţie a livezilor, masivelor şi crângurilor. Pe câmpuri au fost sădite
perdele forestiere atât dintr-o singură specie, cît şi mixte. De cele mai dese ori în perdelele
forestiere de protecţie a câmpurilor s-au utilizat arţarul (Acer campestre) şi paltinul (Acer
platanoides şi pseudoplatanus). Aceste perdele forestiere sunt de construcţie nepenetrabilă în
partea coronamentului; penetrabilitatea în partea tulpinilor fiind suficientă. În perdelele forestiere
de tipul aceste învelişul ierbos este slab dezvoltat, acoperirea cu ierburi nu depăşeşte 30%. Ele nu
necesită o îngrijire deosebită şi influenţează favorabil asupra câmpurilor adiacente. Arţarul, în
combinare cu caisul şi alte specii cu tulpina joasă, se sădea în partea centrală a perdelei
forestiere, pe când caisul - în rândurile de la margine. Arţarul – tătărăsc era folosit mai ales, în
perdelele forestiere antierozive şi ca specie însoţitoare în alte perdele forestiere.

 Perdele forestiere de pomi fructiferi.

Pentru crearea perdelelor forestiere au fost experimentaţi majoritatea speciilor fructifere.

Astfel, a fost îmbinată acţiunea de protecţie a câmpurilor cu scopul de obţinere a fructelor. În
anii 1968 – 1975 au fost brusc lărgite suprafeţele de perdele forestiere cu pomi fructiferi, în
special cu nuc. În prezent perdelele forestiere cu nuc ocupă peste 8 mii ha.

114
 Au fost experimentate diverse scheme de combinare a nucului cu vişinul, cireşul, plopul,
caisul, cu arbuşti. Dintre toate acestea mai potrivită s-a dovedit a fi combinarea cu cireşul.
Varianta mai potrivită de plantare se consideră perdeaua forestieră din nuc în două
rânduri. Atunci când particularităţile biologice ale nucului erau corelate cu cele ale solului şi
microclimatului, creşteau perdelele forestiere viguroase.
Au fost făcute încercări de a utiliza în perdelele forestiere şi alţi pomi fructiferi: de cireş,
corcoduş, zarzăr, măr, păr, gutui, nuc, alun, corn, etc. Totuşi, în fiecare caz trebuie de ţinut cont
de destinaţia şi construcţia perdelei forestiere de protecţie.

 Perdele forestiere de protecţie a livezilor.

La proiectarea şi crearea perdelelor forestiere de protecţie a livezilor s-a ţinut cont doar
de acţiunea dăunătoare a vânturilor şi nu s-a prevăzut asigurarea vitalităţii şi, mai ales, a atragerii
insectelor polenizatoare, dar s-a neglijat apărarea lor de dăunători şi de boli.
Echilibrul ecologic în biocenoză naturală este asigurat prin diversitatea componenţei
floristice şi a relaţiilor multilaterale dintre organisme. Aceasta se confirmă prin compararea
componenţei floristice a biocenozei naturale cu cea a livezii. Coeficientul diversităţii în livadă
este de 0,02, pe când coeficientul diversităţii arboretului în una dintre cele mai omogene
biocenoze din Moldova Centrală(gorunet cu scumpie) oscilează de la 0,08 în cea mai omogenă
fitocenoză până la 2,5.
Se ştie că insectele-polenizatoare sunt ademenite mai mult de arbori, arbuşti şi ierburi
odorante.
Trebuie să se ţină cont şi de faptul că albinele polenizatoare fără hrană pot rezista doar
2 – 3 zile, de aceea perioadele mari dintre înflorirea plantelor duc la pierderea insectelor
polenizatoare. Prin urmare, asigurarea unei succesiuni a înfloririi plantelor melifere pe întreaga
perioadă de vegetaţie este o condiţie primordială în menţinerea vitalităţii entomofaune.
La crearea perdelelor forestiere o deosebită atenţie trebuie să se acorde şi dirijării
proceselor de migraţie a insectelor folositoare, a păsărilor, unor animale.
Pentru a fi incluse în asortimentul perdelelor forestiere de protecţie a livezii, plantele
trebuie să posede calităţi melifere, odorante, să fie rezistente în condiţii extremale. În perdelele
forestiere de protecţie a livezii de meri trebuie plantate acele specii de arbori şi arbuşti, ritmul de
înflorire al cărora nu coincide cu ritmul înfloririi mărului, părului etc.
La crearea perdelelor forestiere de protecţie a livezilor trebuie să fie alese acele specii
arborescente care s-au dovedit a fi rezistente la lucrările de ameliorare silvică şi agricolă, şi
anume: arţarul – tătărăsc, paltinul-de-cîmp, frasinul, salcâmul-alb, stejarul, ulmul, vişinul-

115
turcesc, salcâmul - japonez, lemnul-căinesc, carpifoliul, sângerul, precum şi unele specii mai rar
utilizate, dar care posedă bune calităţi melifere: teiul-alb, teiul-pucios, alunul, cornul ş.a.

 Aliniamentele

Sunt constituite din arbori/arbuşti

forestieri şi/sau fructiferi pot fi create
pe haturile dintre terenurile amplasate
pe versant! pe care nu pot fi utilizate
perdele forestiere de protecţie
antierozională. Aceste rânduri de
arbori împreună cu înierbarea
haturilor, fiind amplasate într-o reţea
densă vor avea un efect protector
scontat şi ele vor constitui un rol important pentru sporirea densităţii populaţiilor de păsări şi
insecte, oferind beneficii suplimentare de la colectarea fructelelor, fânului şi masei lemnoase.

 Practicile silvo-pastorale ca măsură de protejare prezintă posibilitatea avansare a

productivităţii pământului prin plantarea arborilor şi formarea păşunilor, contribuind la
majorarea producţiei şi sporirea diversităţii plantelor şi animalelor.
Ţinând cont de deficitul de vegetaţie forestieră în arealele de pajişti, dar şi pe terenurile
arabile, se propune:
• Reintroducerea arborilor şi arbuştilor forestieri prin elaborarea
amenajamentelor silvo-pastorale, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de mediu, de
păşunat şi odihnă pentru animale.
• Utilizarea arborilor forestieri şi/sau fructiferi pentru organizarea spaţială a
păşunilor, care vor oferi posibilitatea de a organiza utilizarea lor în parcele.
• Reglementarea densităţii populaţiilor de animale în funcţie de
productivitatea păşunilor, pentru a evita transferul păşunatului în pădure.
• Îmbinarea intereselor agricole şi silvice prin crearea unor culturi forestiere
ca rezervă nutritivă pentru animale în situaţii extremale.

116
 • Folosirea pajiştilor alternativ (1-2 ani păşune şi 1-2 ani fâneaţă), iar în
perioada utilizării ca fâneaţă se va realiza şi plantarea speciilor forestiere.
• Interzicerea păşunatului pe ploaie şi pe timp de iama. Păşunatul se va
efectua în perioada tradiţională: de la Sf. Gheorghe până la Sf. Dumitru (mai -
noiembrie).
În scopul protejării pajiştilor, păşunilor şi fâneţelor şi a biodiversităţii lor deosebite trebuie
să se execute următoarele măsuri:
 a nu se efectua fertilizări sau alte lucrări de întreţinere în pajişti şi fâneţe naturale, în
perioada înfloririi plantelor;
 a nu se efectua lucrări când solul este prea umed pentru a nu determina apariţia
proceselor de degradare a solului prin compactare excesivă, cu numeroase consecinţe
negative şi asupra organismelor care trăiesc în sol;
 a se salva şi proteja arborii mari solitari şi arbuştii existenţi, deoarece asigură hrană şi
adăpost vieţuitoarelor sălbatice;
 a proteja păşunile naturale; se vor cosi doar dacă este necesar şi în nici un caz nu se vor
ara;
 însămânţarea în solul nearat pe păşunile degradate, utilizând semănători dotate cu
brazdare adecvate;
 a nu se păşuna pe pajiştile îmbătrânite, degradate, pe cele proaspăt însămânţate în scopul
regenerării;
 să nu se practice păşunatul în păduri, pe coastele dealurilor acoperite cu arbuşti sau altă
vegetaţie specifică, în zone protejate din jurul lacurilor şi râurilor;
 în cazul cositului, să se evite rănirea animalelor şi păsărilor, care se ascund adesea în
zonele necosite, prin începerea cositului de la mijiocul câmpului spre margini şi prin
dotarea utilajelor cu dispozitive de alarmă.

La general trebuie de avut în vedere că:

 Perdelele forestiere de protecţie a câmpului au o influenţă benefică asupra culturilor

agricole din zona protejată atât prin înregistrarea unui spor de producţie cît şi prin
mărirea calităţii acestuia.
 Efectul perdelei forestiere de protecţie se manifestă pe o distanţă de 250 – 300m şi este
în funcţie de înălţimea şi de gradul de penetrabilitate al perdelei, de frecvenţă şi

117
 intensitatea vânturilor dominante şi de parametrii climatici din zonă şi din sezonul
respectiv.
 Efectul perdelelor forestiere de producţie a câmpului este cu atât mai evident cu cît
sezonul de vegetaţie este mai secetos.

3.6. Pregătirea solului şi efectuarea plantărilor în perdelele forestiere de protecţie.

Pregătirea constă din nivelarea terenului şi desfundatul integral sau parţial în mod manual
sau mecanizat la o adâncime de 30-35cm în perioada august-septembrie.
La plantare sunt folosiţi puieţi şi butaşi. Materialul săditor trebuie se corespundă standardelor
în vigoare. La toate metodele de plantare a puieţilor este necesar să se respecte următoarele
cerinţe: pe parcursul transportării şi plantării rădăcinile puieţilor trebuie să fie umede, primăvara
adâncimea de îngropare a coletelor puieţilor diferă în funcţie de sol de la 1 până la 6 cm.
În cazul folosirii pentru plantare a puieţilor de specii foioase trecuţi de vârsta optimă se
efectuează retezarea tulpinii şi a rădăcinii până la dimensiunile prevăzute de standard. La
plantare se exclude înghesuirea sau îndoirea rădăcinilor. Pentru obţinerea unei reuşite cât mai
mari după plantare, este necesar de efectuat ajustarea puieţilor cu bătătorirea solului în jurul
acestora. Plantarea va avea loc în gropi săpate cu hârleţul sau sub spada Kolesov. În dependenţă
de mărimile materialului forestier utilizat se alege şi dimensiunile gropilor. Pentru puieţi de 1-2
ani (40-60 cm) se va utiliza spada Kolesov, iar pentru cei de talie mijlocie(60-100) şi mare (100
şi peste) hârleţul.
Epoca de plantare în condiţiile Republicii Moldova cea mai reuţită este toamna.
Rădăcinile puieţilor plantaţi în toamnă până în primăvară realizează un contact perfect cu solul,
rănile provocate prin tăieri se căluşează,şi are loc emiterea de rădăcini noi.În groapă se
acumulează cantităţi de apă. În unii ani secetoşi plantarea poate fi amânată până in primăvară.
Această lucrare se va executa cât mai timpuriu.
Reuşita perdelelor forestiere de protecţie, vigoarea de creştere şi rezistenţa lor depinde
în mare măsură de calitatea materialului forestier de reproducere. Baza seminceră a sectorului
forestier autohton include 1401,9 ha arborete surse de seminţe, inclusiv 467,2 ha de stejar
pedunculat, 355,2 ha de gorun, 179,3 ha de stejar pufos, 162,5 ha salcâm, 54,1 ha fag; 57,8 ha
plantaje de seminţe de prima generaţie; 17,2 ha culturi geografice de stejar pedunculat; 3,5 ha
culturi ecologice de stejar pedunculat; 5,0 ha arhive de clone.
În cele 17 pepiniere silvice cu suprafaţa totală de circa 900 ha sunt crescuţi anual circa
60-70 milioane puieţi. Lista întreprinderilor pentru silvicultură, la care se poate adresa pentru a

118
primi consultanţă şa proiectarea şi efectuarea lucrărilor de plantare şi îngrijire, precum şi pentru a
procura material forestier de reproducere se anexează.

119
 Bibliografie :

1. Strategia naţională şi planul de acţiune în domeniul conservării diversităţii biologice.

Ştiinţa, 2004.
2. Gh. Postolache. Vegetaţia Republicii Moldova. Chişinău, „Ştiinţa”, 1995.
3. Инструктивные указания по проектированию и выращиванию защитных лесных
насаждений на землях лесохозяйственных предприятий Молдавской ССР,
Кишинев, 1987, с. 54
4. Маяцкий И.Н. Влияние системы лесополос на урожай сельскохозяйственных
культур "Вiсник" с-г науки, 1976, № 3, с. 74 – 76.
5. Маяцкий И.Н. Защитные лесные насаждения – важнейший элемент
противоэрозионного устройства территории. Сб. "Экологические аспекты
использования и охраны почвенных ресурсов Молдавии. Тезисы докладов,
Кишинев, 1990, с. 46 – 47.
6. I.Neşu. Perdele forestiere de protecţie a câmpului. « STAR TIPP »Slobozia,1999.
7. V.Oprea,F.Negula. Ameliorarea terenurilor degradate ţi corectarea
torenţilor.Bucureşti,1993.
8. Cartea Roşie a Republicii Moldova. Ediţia a doua.Chişinău: Ştiinţa, 2001.
9. Codul silvic, nr. 887-XIII din 21.06.96.
10. Legea pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, nr. 1041-XIV din
15.06.2000.
11. Legea privind protecţia mediului înconjurător, nr. 515-XII din 16.06.93.
12. Hotărârea Parlamentului cu privire la aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de
acţiune în domeniul conservării diversităţii biologice, nr. 112-XV din 27.04.2001.
13. Hotărârea Guvernului nr. 636 din 26 mai 2003 „Despre aprobarea Programului de
valorificare a terenurilor şi de sporire a fertilităţii solurilor”.
14. Hotărârea Guvernului nr. 737 din 17 iunie 2003 „Cu privire la aprobarea Programului de
stat de regenerare şi împădurire a terenurilor fondului forestier pe anii 2003-2020”.
15. Hotărârea Guvernului nr. 739 din 17 iunie 2003 „Cu privire la implementarea Strategiei
dezvoltării durabile a sectorului forestier naţional”.
16. Îndrumări tehnice privind regenerare şi împădurirea terenurilor fondului forestier de stat,
Centrul de Amenajări şi Cercetări Silvice, Chişinău, 1996.
17.

Anexe.

120
1. LISTA organizaţiilor din cadrul AS „Moldsilva” care pot oferi servicii de consultanţă în
domeniul materialului săditor şi a plantărilor perdelelor forestiere de protecţie

Nr.
Denumirea organizaţiilor Adresa şi telefoanele de contact
d/o

1 2 3
Institutul de Cercetări şi Or. Chişinău, str. Mirceşti, 42; tel: 022-43-28-
1.
Amenajări Silvice 05; 43-28-08
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Bălţi, str. Aerodromului, 16, tel: 231-43-
2.
Bălţi 782; 43-766

Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Călăraşi, str. Bojole, 17; tel: 244-20-589;
3.
Călăraşi 20-406
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Chişinău, str. Calea Ieşilor, 69; tel: 022-74-
4.
Chişinău 69-29; 74-69-75
Întreprinderea pentru Silvicultură
5. Or. Comrat, str. Tretiacov,123; tel: 298-22-135
Comrat
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Edineţ, str. Şoseaua Bucovinei, 24; tel: 246-
6.
Edineţ 22-993; 33-741
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Glodeni, str. M. Eminescu, 17; tel: 249-22-
7.
Glodeni 860; 22-793
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Hânceşti, str. Marinescu, 14; tel: 269-22-
8.
„Hânceşti-Silva” 259; 24-177
Întreprinderea pentru Silvicultură r-nul Leova, or. Iargara, str. Ştefan Vodă, 180;
9.
Iargara tel: 263-23-635; 63-255
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Nisporeni, str. T. Ciorbă, 12; tel: 264-23-
10.
„Nisporeni-Silva” 870; 22-978
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Orhei, str. V. Lupu, 166; tel: 235-21-959;
11.
Orhei 23-974
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Cahul, str. Dunării, 13; tel: 299-22-483; 20-
12.
„Silva-Sud” (Cahul) 780
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Ungheni, Alexandru Cozmescu, 1; tel: 236-
13.
„Silva-Centru” (Ungheni) 22-942; 23-679
Întreprinderea de Stat pentru Or. Soroca, str. V. Stroicescu, 110; tel: 230-26-
14.
Silvicultură Soroca 260; 26-170
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Şoldăneşti, str. 31 August, 125; tel: 272-22-
15.
Şoldăneşti 253; 22-034
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Teleneşti, str. M. Sadoveanu, 5; tel: 258-23-
16.
Teleneşti 326; 23-325
Întreprinderea pentru Silvicultură Or. Tighina, str. Chişinăului, 228; tel: 282-59-
17.
Tighina 796; 59-315
Întreprinderea Silvo-cinegetică
18. Or. Cimişlia,
Cimişlia
Întreprinderea Silvo-cinegetică r-nul Ialoveni, c. Rezeni; tel: 277-64-262; 64-
19.
Ialoveni 263
20. Întreprinderea Silvo-cinegetică r-nul Cahul, c. Manta; tel: 299-20-665; 21-978

121
 „Manta-V”
Întreprinderea Silvo-cinegetică Or. Străşeni, str. Ştefan cel Mare, 1; tel: 237-
21.
Străşeni 22-418; 25-189
Rezervaţia Naturală de Stat
22. r-nul Străşeni, c. Lozova; tel: 237-47-386
„Codrii”
Rezervaţia Naturală de Stat r-nul Ungheni, c. Rădenii Vechi; tel: 236-72-
23.
„Plaiul Fagului” 235; 72-232
Rezervaţia Naturală de Stat Or. Glodeni, str. Suveranităţii, 2; tel: 249-24-
24.
„Pădurea Domnească” 998; 26-178

2. Extras din ordinul Agenţiei pentru Silvicultură „Moldsilva”nr.249p din 01.11.2007

privind preţurile la materialul forestier de reproducere.

Ordin nr. 249p din 01. 11. 2007

Despre preţurile la materialul

săditor de reproducere

PREŢURILE DE REALIZARE LA PUIEŢI DE ARBORI

ŞI ARBUŞTI ÎNTREPRINDERILOR SILVICE
(în lei pentru o mie de bucăţi)
Denumirea speciilor
Nr Puieţi Puieţi
d/o Denumirea de un de doi
Denumirea ştiinţifică Denumirea rusă
română
1 Alun Corylus avellana L. Лещина 329,00 455,00
Amelanchier rotundifolia Ирга
2 Amelanchier 168,00 238,00
Lam. обыкновенная
Phellodendron amurense
3 Arbore de plută Бархат амурский 133,00 182,00
Rupr.
4 Arţar tătăresc Acer tataricum L. Клен татарский 133,00 182,00
5 Biotă Biota orientalis Endl. Биота 217,00 301,00
6 Cais Armeniaca vulgaris Lam. Абрикос 266,00 371,00
Жимолость
7 Caprifoi tătăresc Lonicera tatarica L. 168,00 238,00
татарская
Aesculus hippocastanum
8 Castan porcesc Каштан конский 266,00 371,00
L.
Hippophae rhamnoides
9 Cătină albă Облепиха 168,00 217,00
R.
10 Coacăz Ribes. Sp. Смородина 133,00 182,00
Слива
11 Corcoduş Prunus divaricata Ldb. растопыренная 252,00 350,00
(алыча)
12 Corn Cornus mas L Кизил 266,00 371,00
13 Dud alb Morus alba L. Шелковица 175,00 245,00
14 Frasin comun Fraxinus excelsior L. Ясень 133,00 182,00

122
 обыкновенный
15 Fag Fagus silvatica L Бук 266,00 371,00
16 Glădiţă Gleditschia triacanthos L. Гледичия 182,00 259,00
Chaenomeles japonica
17 Gutui japonez Айва японская 182,00 259,00
(Thunb.) Linde
18 Jugastru Acer campestre L. Клен полевой 196,00 280,00
19 Lemn cîinesc Ligustrum vulgare L. Бирючина 154,00 217,00
Сирень
20 Liliac Syringa vulgaris 1. 280,00 378,00
обыкновенная
21 Măcieş Roza canina L. Шиповник 266,00 371,00
22 Mălin Prunus padus . Черемуха 168,00 238,00
23 Măr pădureţ Malus silvtstris (L.) Яблоня лесная 266,00 371,00
24 Mesteacăn Betula pendula Roth Береза 266,00 875,00
Ель
25 Molid Picea excelsa Link   875,00
обыкновенная
26 Nuc comun Juglans regia L. Орех грецкий 658,00 917,00
27 Nuc negru Juglans nigra L. Орех черный 546,00 763,00
Клен
28 Paltin de cîmp Acer platanoides L. 168,00 238,00
остролистный
29 Paltin de munte Acer pseudoplatanus L. Клен явор 168,00 238,00
Боярышник все
30 Păducel Crataegus sp 196,00 280,00
виды
31 Păr pădureţ Pyrus Communis L. Груша лесная 266,00 371,00
Сосна
32 Pin silvestru Pinus silvestris L.   434,00
обыкновенная
Терн
33 Porumbar Prunus Spinosa L. 196,00 280,00
обыкновенный
34 Salcîm alb Robina pseudoacacia L. Акация белая 182,00 259,00
35 Sălcioară Elaeagnus angustifolia L. Лох узколистный 168,00 238,00
Рябина
36 Scoruş păsăresc Sorbus aucuparia L. 266,00 371,00
обыкновенная
37 Scumpie Cotinus coggygria Scop Скумпия 245,00 336,00
38 Soc Sambucus nigra L. Бузина черная 182,00 259,00
39 Iasomie Philadelphus coronaris L. Жасмин 182,00 259,00
Spirea (toate
40 Spiraea sp. Спирея 154,00 217,00
speciile)
Stejar (toate
41 Quercus Sp. Дуб (все виды) 245,00 336,00
speciile)
42 Tei (toate specii) Tilia sp. Липа (все виды) 546,00 763,00
Вяз
43 Ulm Ulmus parvifolia Iacq 154,00 217,00
мелколистный
44 Vişin turcesc Cerasus mahaleb L. Вишня маголебка
133,00 182,00
   
PRETURILE DE REALIZARE LA PUIEŢI DE ARBORI
ŞI ARBUŞTI ALTOR BENEFICIARI
   
(în lei pentru o mie de bucăţi)
Nr Denumirea speciilor Puieţi Puieţi
d/o Denumirea Denumirea ştiinţifică Denumirea rusă de un de doi

123
 română
1 Alun Corylus avellana L. Лещина 1750,00 2450,00
Amelanchier rotundifolia Ирга
2 Amelanchier 1211,00 1694,00
Lam. обыкновенная
Phellodendron amurense
3 Arbore de plută Бархат амурский 1211,00 1694,00
Rupr.
4 Arţar tătăresc Acer tataricum L. Клен татарский 1211,00 1694,00
5 Biotă Biota orientalis Endl. Биота   1750,00
Жимолость
6 Caprifoi tătăresc Lonicera tatarica L. 1211,00 1694,00
атарская
Aesculus hippocastanum
7 Castan porcesc Каштан конский 1211,00 1694,00
L.
Hippophae rhamnoides
8 Cătină albă Облепиха 637,00 896,00
R.
9 Coacăz Ribes. Sp. Смородина 637,00 896,00
10 Corn Cornus mas L Кизил 1211,00 1694,00
11 Dud alb Morus alba L. Шелковица 637,00 896,00
Ясень
12 Frasin comun Fraxinus excelsior L. 637,00 896,00
обыкновенный
13 Glădiţă Gleditschia triacanthos L. Гледичия 637,00 896,00
Chaenomeles japonica
14 Gutui japonez Айва японская 637,00 896,00
(Thunb.) Linde
15 Jugastru Acer campestre L. Клен полевой 1211,00 1694,00
16 Lemn cîinesc Ligustrum vulgare L. Бирючина 966,00 1274,00
Сирень
17 Liliac Syringa vulgaris L. 1750,00 2450,00
обыкновенная
18 Mălin Prunus padus . Черемуха 637,00 896,00
19 Mesteacăn Betula pendula Roth Береза 1750,00 2450,00
Ель
20 Molid Picea excelsa Link   2450,00
обыкновенная
21 Nuc comun Juglans regia L. Орех грецкий 1750,00 3710,00
22 Nuc negru Juglans nigra L. Орех черный 1211,00 1694,00
Клен
23 Paltin de cîmp Acer platanoides 1211,00 1694,00
остролистный
24 Paltin de munte Acer pseudoplatanus L. Клен явор 1211,00 1694,00
Боярышник все
25 Păducel Crataegus sp 637,00 896,00
виды
Сосна
26 Pin silvestru Pinus silvestris L. 1211,00 1694,00
обыкновенная
Терн
27 Porumbar Prunus Spinosa L. 637,00 896,00
обыкновенный
28 Salcîm alb Robina pseudoacacia L. Акация белая 1750,00 2450,00
29 Sălcioară Elaeagnus angustifolia L. Лох узколистный 637,00 896,00
Рябина
30 Scoruş păsăresc Sorbus aucuparia L. 1750,00 2450,00
обыкновенная
31 Scumpie Cotinus coggygria Scop. Скумпия 1211,00 1694,00
32 Soc Sambucus nigra L. Бузина черная 637,00 896,00
33 Iasomie Philadelphus coronaris L. Жасмин 1211,00 1694,00
Spirea (toate
34 Spiraea sp. Спирея 1211,00 1694,00
specii)
35 Stejar (toate Quercus Sp. Дуб (все виды) 637,00 896,00

124
 speciile)
36 Tei (toate specii) Tilia sp.
Липа (все виды) 1750,00 2450,00
Вяз
37 Ulm Ulmus parvifolia Iacq. 637,00 896,00
мелколистный
PREŢURILE DE REALIZARE LA PUIEŢI DE TALIE ÎNALTĂ DE ARBORI
CONIFERE

(în lei pentru o bucată)

înălţimea puieţilor
Denumirea speciilor
Nr de talie înnaltă
. De la I
Denumirea Până la
d/o Denumirea latină Denumirea rusă m până
română 1m
la 2 m
Brad (toate
1 Abies sp Пихта (все виды) 224,00 350,00
speciile)
2 Biotă Thuja orientalis Endl Биота восточная 42,00 70,00
Ienupăr de Можжевельник
3 Iuniperus virginiana L. 119,00 168,00
Verginia виргинский
Ienupăr de
Iuniperus virginiana L. Можжевельник
4 Verginia var. 224,00 350,00
Var.piramidalis колоновидный
coloană
Лиственница
Larix decidua Mill, Larix
5 Larice европейская, 84,00 119,00
sibirica L.
сибирская
Ель
6 Molid Picea excelsa Link 98,00 140,00
обыкновенная
7 Molid înţăpător Picea pungens Engelm Ель колючая 350,00 700,00
Сосна
8 Pin silvestru Pinus silvestris L 84,00 119,00
обыкновенная
9 Tuie Thuja occidentalis L. Туя западная 224,00 350,00
   
Notă: Preţul la material forestier de reproducere cu mărimea mai mare de cea indicată
se majorează proporţional înăltimei
   

PREŢURILE DE REALIZARE LA PUIEŢI DE ARBUŞTI CONIFERE

ŞI VEŞNIC VERZI DE TALIE ÎNALTĂ

(în lei pentru o bucată)

înălţimea puieţilor
Denumirea speciilor
de talie înaltă
N
r. De la
d/o Denumirea Până la 0.3 m
Denumirea latină Denumirea rusă
română 0.3 m până la
0,5m
Cătină de negi
1 Iuniperus communis L. Можжевельник
(brădişor) 42,00 63,00
125
2 Cimişir Baxus sempervirens L. Самшит (буксус) 28,00 49,00
3 Mahonia Mahonia aguifolium Nutt Магония 33,60 66,50

   
   
Notă: Preţul la material forestier de reproducere cu mărimea mai mare de cea indicată
se majorează proporţional înăltimei

126
 SCHEME DE PERDELE FORESTIERE DE PROTECŢIE A CÂMPURILOR
AGRICOLE.

NR.1. PERDEA FORESTIERĂ DE PROTECŢIE MULTIFUNCŢIONALĂ(CONTRA

VÂNTULUI ŞI ANTIEROZIONALĂ)

2.5 - 3.0m 2.5-3.0 m

ARBUŞTI SPECIE ARBUŞTI

PRINCIPALĂ

SPECIE ARBUŞTI SPECIE

PRINCIPALĂ PRINCIPALĂ

ARBUŞTI SPECIE ARBUŞTI

PRINCIPALĂ
NR.2 PERDEA FORESTIERĂ DE PROTECŢIE ANTIEROZIONALĂ.

ARBUŞTI...... ARBUŞTI..............SP.PRINCIPALĂ......SP.AMESTEC.... ARBUŞTI

ARBUŞTI......SP.AMESTEC..........SP.PRINCIPALĂ.... ARBUŞTI...........ARBUŞTI

ARBUŞTI...... ARBUŞTI..............SP.PRINCIPALĂ......SP.AMESTEC.... ARBUŞTI

ARBUŞTI......SP.AMESTEC..........SP.PRINCIPALĂ.... ARBUŞTI...........ARBUŞTI
NR.3. PERDEA FORESTIERĂ DE PROTECŢIE ANTIEROZIONALĂ ŞI
ANTITORENŢILOR.

2,0 m 1,5 m 1,5 m

SP. PRINCIPALĂ.......................ARBUŞTI.................... ARBUŞTI................... ARBUŞTI

0.7-1.0 m 0.7-1.0 m 0.7-1.0m 0.7-1.0m

Nr.4.PERDEA FORESTIERĂ DE PROTECŢIE A BAZINELOR ACVATICE ŞI

ANTIEROZIONALĂ.

1,5 м 6м 3м