Hanul Ancutei – tema si viziunea despre lume

Deși și-a început cariera scritoricească în perioada de la începutul secolului al XX- lea,
Mihail Sadoveanu se înscrie în rândul prozatorilor interbelici, dat fiind faptul că cele mai de
seama opere ale sale au fost publicate în perioada dintre cele douîă războaie mondiale.
Unul dintre cele mai reprezentative texte ale sale este Hanul Ancuței care cuprinde un
ciclu de nouă povestiri in ramă.
Titlul are punct de întâlnire a mai multor destine, spre deosebire de viziunea lui
Caragiale în literatura căruia hanul era sub influența forțelor malefice. De asemenea, este un
loc păstrător de tradiții unde trecutul, cu valorile sale superioare poate fi recuperat prin
intermediul povestirii. Hangița Ancuța este un liant între trecut și prezent, oficiind ritualul
ospeției la han.
Cronotopul este real întâmplările se petrec în spațiul rural moldovenesc, într-un timp
mitic și într-o nedeterminare temporală "odată demult, intr-o îndepartată vreme" care învăluie
povestirile intr-o aură de legendă. În această operă vorbim despre timpul povestirii (prezentul
de la han) și timpul povestit (trecutul în care este plasată acțiunea celor nouăpovestiri).
Perspectiva narativă în ramă este intradiegetică, naratorul fiind martor și mesager al
întâmplărilor narate, iar povestirile sunt redate și ele dintr-o perspectivă subiectivă devenind
personaje principale Fântâna dintre plopi), secundare (Cealaltă Ancuță) sau doar mesager al
întâmplărilor narate (Haralambie).
La unitatea volumului contribuie, înprimul rând motivul hanului, locul unde povestirile
suntspuse și în același timp, de care se leaga multe din întămplările narate. De asemenea, sunt
și personaje comune precum Comisul Ioniță, cel care spune prima poveste și promite că va
zice alta mai interesantă, (dar nu duce la bun sfarșit această promisiune) și Ancuța,
însărcinată cu ritualul ospetiei (liant între prezent și trecut). Un alt element de unitate este
plăcerea de a povestii, deoarece protagoniștii sadovenieni sunt niște împătimiți ai vorbei.
Ritualul este nelipsit, prin faptul că, înainte de fiecare povestire se crează un moment de
tăcere o atmosferă de liniște și de vrajă, se aduc pui fripți pe țiglă și plăcinte și se închină cu
vin în oale noi,după ce au fost sparte cele vechi.
Diversitatea se realizează prin faptul că fiecare povestire are un narator propriu cu un
mod unic de a relata și o viziune personlă asupra lumii. Întâmplările au subiecte diferite
iubirea idilică, relația omului simplu cu stăpânirea, civilizația superioară și haiducia ilustrând
specii literare diferite: snoava Iapa lui Voda, idila Cealaltă Ancuță, reportaj Negustor
Lipscan și portret prin narațiune Orb sărac.
Poziția mediană în volumul Hanul Ancuței o ocupă Cealaltă Ancuță, o poveste de
dragoste istorisită de Ienache Coropcarul, având statutul de narator personaj secundar.
Secvența ramă, care deschide povestirea, îl aduce în prim plan pe coropcar "încă mai
părea cuprins de sfială după istorisirea căpitanului Neculai Isac. Totuși glasul lui ne-a
deșteptat la viața acelui ceas". Persoana I a pronumelui ne-a deșteptat reprezintă vocea
naratorului ramei- supranaratorul. Ienache Coropcarul utilizează strategii diverse pentru a
capta atenția ascultătorilor. El începe prin a face o parabolă între lumea veche și cea nouă și
becisnică, apoi evocă detalii pitoresti ale existenței salede negustor ambulant, spre a ajunge la
afirmația că. În acele timpuri "s-a întâmplat în târgul de la Iesi un mare bucluc" Povestirea
propriu-zisă va începe după ce printr-o tehnică a amânării, menită să incite curiozitatea, el își
umple luleaua.
Întâmplarea neobijnuită pe care o narează Ienache are ca temă iubirea interzisă. Desenul
epic este alcătuit din episoade spectaculoase construite după tiparul narațiunii romantice.
Perspectiva temporală nu e clar definită, întâmplările petrecându-se cândva, în tinerețea
coropcarului, existând în schimb, indici spațiali exacti cu repere din giografia reală a spațiului
moldovenesc ("în tărg la Ieși", "la apa Moldovei")care asigură povestirii un caracter
verosimil. Durata evenimentelor este concentrată, cuprinzând trei zile, iar subiectul este
construit după principiul cronologic.
Protagonistul povestirii narate de Ienache Coropcarul este Toderiță Catană un răzeș
temerar din ținutul Vasluiului care a cutezat să se îndrăgostească de duduca Varvara sora
boierului Bobeică și să plănuiască fuga sa cu acesta.ienache asistă ca martor la întâmplarea
răzeșului în turnul Golia, aflând detalii despre prinderea lui Toderiță din dialogul cu arnăutul
Costea Căruntu cel însărcinat să o ducă pe duduca Varvara la mănăstire pentru a- și ispăși
păcatele și să se ocupe de cele necesare pentru pedepsirea lui Catană.
Intriga este dată de evadarea lui Toderiță din turnul Golia. Deși nu este specific
povestirii, se insistă asupra portretului personajului pentru a evidenția caracterul excepțional
al acestuia și pentru a motiva spectaculoasa scenă a evadării: roade funiile care îl legau și cu
ajutorul lor coboară din turn, dezarmează gărzile, fură un cal și fuge.
Situația actuală se dezvoltă în episoadele următoare. În zori Ienache porne ște spre
satele de sub Ceahlău pentru a-și vinde marfa și este luat în căruță de un răze ș, în care îl
recunoaște pe Toderiță Catană. Dacă până atunci Ienache fuse-se martor al întâmplării, din
acest moment devine actant, fiind implicat de Toderiță în planul de a salvape duduca Varvara
și de a fugii împreună. Spre seară, cei doi poposesc la Hanul Ancuței, mama hangiței din
secvențele ramă. Impresionată de Toderiță care "a făcut legământ cu moartea", gata să-și de-a
viața pentru o dragoste mare, Ancuța îl va sprijinii în acțiunea disperată de a- și salva iubita.
Când potera care o însoțește pe duduca Varvara ajunge la han, Ancuța și Ienache îi spun lui
Costea Căruntul că Toderiță a pornit spre Timișesti. Apoi hangița îl sfătuiește să treacă apa
Moldovei pe podul plutitor de la Tupilați. Arnăutul se încrede în cuvintele hangiței și, pentru
că apele râului erau umflate, hotărăște să treacă mai întâi el cu fata, urmândca oamenii săi să
meargă cu al doilea transport. Momentul trecerii apei Moldovei reprezintă punctul culminant
al povestirii. Cei rămași pe mal știu sigur că podul a ajuns dincolo, însă nu mai aud nimic și
podul nu se mai întoarce. Singură hangița pare a citi în lună ce se petrece acolo și pentru că
doar ea înțelege. Ienache coropcarul o bănuiește de farmece.
Finalul este deschis, citirorul neavând certitudinea deplină a celor întâmplate.sigur este
doar ca podul s-a întors dimineața, aducându-l pe Costea Căruntu, legat până la sânge, în
pragul nebuniei. Despre cei doi îndrăgostiți, coropcarul a aflat de la Ancuța că ar fi fugit în
tară ungurească. Acestea sunt însă doar supoziții ale coropcarului, care ezită între gândul că
duduca Varvara a dispărut prin puterea vrăjilor făcute de hangită și ideea că Toderiță și-a
salvat iubita și a împlinit un act justiționar.
Stilul e marcat de oralitate, existând numeroase expresii și locuțiuni ce țin de limbajul
popular, iar la nivelul registrelor stilistice, domeniul este cel regional și cel arhaic.
Narațiunea tipică genului epic se îmbină cu dialogul, dar și cu pasajele descriptive.
Acestea au rolul de a contura atmosfera de la han, de a caracteriza, în linii mari, povestitori și
protagoniști, dar vizeaza si cadrul natural, mai ales între povestiri, există pauze descriptive, în
care cei prezenți la han contemplă natura fascinantă și misterioasă. Figurile de stil sunt
utilizate cu ponderație, dominante fiind epitetele caracrizatoare și comparațiile.
În concluzie Hanul Ancuței este un volum reprezentativ pentru specia povestirii în
ramă, fiind în același timp emblematic pentru universul creației sadoveniene. Acesta este
punctul de răscruce în opera lui Sadoveanu.