Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

Basmul cult își are originea în basmul popular, iar Povestea lui Harap-Alb
păstrează schema basmului popular, diferența costând în faptul că, în timp ce
basmul popular este supus variabilității din cauza circulațiilor pe cale orală, cele
culte rămân în forma în care au fost scrise, exprimând viziunea artistică a unui
singur creator. În basmul său, Ion Creangă creează un univers original, permanent
fabulosul se împletește cu realul, eliminându-se aproape complet irealul, atât de
prezent în basmele noastre populare, acest lucru se întâmplă datorită faptului că
autorul evocă o lume țărănească autentică, dându-i o tentă de fabulos popular.

Dincolo de eterna lupta dintre Bine si Rau, observam ca tema tratata de

autor este una morala, referitoare la conditia eroului, care, inainte de a fi imparat,
trebuie sa cunoasca si statutul de sluga, tocmai pentru a invata sa-si inteleaga
supusii si sa-si exercite responsabil puterea.

Textul este construit prin montajul mai multor motive populare, chiar daca
multe dintre ele cunosc interpretari si nuantari diferite de modelul folcloric:
imparatul fara urmasi, superioritatea mezinului, cifra trei, probele, calatoria, drumul
cu obstacole, incercarea puterii, impostorul, viclesugul, uzurparea identitatii,
petirea, tovarasii devotati, animalele recunoscatoare, apa vie si apa moarta, nunta,
ajutorul dat de divinitate etc.

Subiectul respecta articulatiile cunoscute ale basmului popular, chiar daca

actiunea este mai complexa si implica un numar relativ mare de personaje.
Expozitiunea o constituie hotararea tatalui eroului de a-si supune cei trei fii la o
proba a curajului, pentru a vedea care este vrednic sa-i urmeze la tron fratelui sau,
imparatul Verde. Singurul care trece aceasta proba, ajutat fiind si de Sfanta
Duminica, este mezinul. El pleaca de acasa promitand a nu uita de sfatul parintesc,
acela de a se feri in drumul sau de omul span" si de omul ros". Intriga consta in
incalcarea, din naivitate, a acestui sfat, ceea ce are drept consecinta schimbarea
identitatii si a statutului eroului. El devine sluga Spanului si primeste numele Harap-
Alb. Desfasurarea actiunii cuprinde incercarile la care a fost supus craisorul, ca
pedeapsa morala pentru ignorarea invataturii parintesti. Ajuns la curtea lui Verde-
imparat, Harap-Alb va fi trimis de Span sa aduca salatile din Gradina Ursului, pielea
cu pietre nestemate a cerbului si pe fata imparatului Ros. Ultima incercare este si
cea mai dificila, eroul fiind nevoit sa parcurga un alt drum, la fel de primejdios ca
primul. Acum ii va intalni, pe rand, pe cei cinci tovarasi care il vor ajuta in
indeplinirea misiunii sale : Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.
Stie sa castige, de asemenea, recunostinta reginei albinelor si a reginei furnicilor,
care ii vor veni si ele in ajutor cand le va chema. La curtea imparatului Ros sunt
supusi la nenumarate incercari. Cu intentia de a nu le da fata si de a-i pedepsi
pentru indrazneala lor, acesta ii pune sa doarma in casa de arama inrosita in foc, sa
aleaga macul de nisip, sa bea si sa manance in cantitati foarte mari, sa o gaseasca
pe fata imparatului si sa o ghiceasca dintre doua fete identice. Biruind toate
incercarile la care sunt supusi, o primesc pe fata si pornesc impreuna catre curtea
lui Verde-imparat. Punctul culminant al naratiunii este reprezentat de demascarea
Spanului de catre fata, care avea puteri magice. Drept razbunare, Spanul ii taie
capul lui Harap-Alb, insa acesta va fi inviat de catreJata, cu ajutorul celor trei
smicele, al apei vii si al apei moarte. Spanul moare, prabusindu-se din inaltul
cerului, unde fusese dus de calul lui Harap-Alb, iar eroul se casatoreste cu fata
imparatului si mosteneste imparatia unchiului sau, secventa care reprezinta si
deznodamantul basmului.

Simbolul central al basmului ramane, evident, drumul, metafora a

descoperirii realitatii, a semenilor, a vietii si, nu in ultimul rand, a sinelui. incalcand
sfatul parintesc si refuzand, astfel, experienta celor mai varstnici, eroul va fi pus el
insusi in situatia de a dobandi o asemenea experienta, parcurgand traseul simbolic.
Stie sa depaseasca toate obstacolele ce-i apar in cale, constientizeaza greseala si isi
asuma toate consecintele, incat calatoria spre tronul unchiului sau, ce parea la
inceput un datum, o rasplata obtinuta fara nici un merit decat cel al apartenentei la
un neam imparatesc, devine o lupta permanenta in care eroul isi testeaza
inteligenta, curajul, rabdarea, generozitatea, onoarea etc. Este o lectie de viata
care-1 transforma pozitiv, astfel incat suita experientelor prin care trece se incheie
in mod semnificativ cu moartea si invierea lui, sugestia fiind cea a incheierii unei
etape si a inceperii alteia. Creanga regandeste conditia eroica, in sensul ca raul nu
mai este infrant prin lupta directa, ci printr-o multiplicare a binelui. Harap-Alb nu
savarseste nimic spectaculos, el nu prezinta insusirile supranaturale specifice unui
Fat-Frumos tipic, este insa onest, prietenos, iertator, loial, nu se lasa inselat de
aparente si are incredere in oameni. Reprezinta, intr-un cuvant, omul ideal ale carui
calitati sunt pretuite de popor. El ramane la limita umanului, iar faptele care
depasesc sfera realului sunt savarsite de adjuvantii" sai, inzestrati cu trasaturi
supranaturale.