Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu

Cuprinsă între 1918 şi 1939, perioada interbelică se evidenţiază în literatură printr-o deosebită
dezvoltare a romanului. În cadrul “secolului romanului”, proza este caracterizată prin coexistenţa tendinţelor
moderniste, ce domină epoca, cu cele tradiţionaliste.
Camil Petrescu este cel ce pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca
inițiator al romanului modern, reuşind sincronizarea cu valorile europene.
Prin cele două romane ale sale ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și „Patul lui
Procust” , Camil Petrescu a înnoit romanul românesc interbelic prin sincronizarea cu literatura universală.
Formula care sintetizează problematica romanului ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
este estetica autenticității ,după cum mărturisește”Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce
înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu (…)Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.”
Opera ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu a fost publicată în anul
1930 și aparține speciei literare roman, deoarece are o acțiune amplă, desfășurată pe mai multe planuri,
conflict complex, personaje numeroase al căror destin este determinat de trăsături, de caracter și de
întâmplările ce constituie subiectul operei.
Este un roman psihologic, modern, subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei
narative, raportul dintre timpul cronologic și timpul psiholgic, memoria afectivă, introspecția, narațiunea la
persoana I, anticalofilismul, dar și autenticitatea trăirii.
1a. Perspectiva narativă e subiectivă, romanul fiind scris sub formă de jurnal și reprezintă o
confesiune a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, care trăiește două experiențe fundamentale: iubirea
și războiul.
Din folosirea persoanei I derivă autenticitatea (Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.”).Romanul nu
mai este un act de invenție, ci de cunoaștere și autocunoaștere, căci acțiunea se mută din planul exterior al
faptelor în planul interioar al conștiinței.
1b. Evenimentele sunt analizate în funcție de memoria afectivă. Folosește analiza și autoanaliza
pentru a înțelege lumea și pentru și pentru a se elibera de trecut.În capitolul I „La Piatra Craiului, în munte”, în
primăvara anului 1916,eroul se află pe front ca tânăr sublocotenet; capitolele II-V reprezintă retrospectiva
celor 2 ani și jumătate de căsătorie (1914-1916); iar în ultimul capitol se revine în 1916, când eroul pleacă la
Câmpulung în permisie , chemat acolo de soția sa
Textul narativ este structurat în 13 capitole și două părţi precizate încă din titlu: „ ultima noapte de
dragoste”- ce face referire la iubirea matrimonială eșuată dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela - și „întâia noapte
de război” – care urmărește experiența de pe front din timpul Primului Război Mondial. Prima parte este în
întregime ficțională, în timp ce a doua se bazează pe amintirile reale ale scriitorului care a participat la luptele
din Primul Război Mondial.
Tema romanului o constituie drama intelectualului lucid care trăiește prin două experienţe
fundamentale: iubirea şi războiul. Crede în dragostea absulută, dar realitatea nu permite atingerea acestui
absolut.Conștientizează că drama colectivă a confruntării cu moartea în război este superioară celei
individuale.
Opera debutează printr-un artificiu compozițional și se deschide cu imaginea lui Ștefan Gheorghidiu pe
front. În incipit sunt fixate cu precizie realistă coordonatele spațio-temporale : primavara anului 1916,(…) între
Bușteni și Predeal.
2a Protagonistul, și în același timp naratorul întâmplărilor din roman, Ștefan Gheorghidiu, asistă la
popota ofițerilor la o discuție despre dragoste și infidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presă: un
bărbat care și-a ucis nevasta infidelă a fost achitat de tribunal. Această discuție declanșează memoria afectivă
a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani și jumătate de căsnicie cu Ela: „Eram însurat de doi
ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală.” Ofițerii emit păreri diferite, iar Ștefan
Gheorghidiu așteaptă "cu suflet de slugă" un moment prielnic să ceară permisie. Refuzat, îi jignește pe
superiori ("discutați mai bine ce vă pricepeți") și astfel își demască inadaptarea, dar și suferința interioară
determinată de o dramă a geloziei. Pentru el "O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie" și crede
că "cei ce se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt".
Tânărul, pe atunci student la Filosofie, se căsătorise din dragoste cu Ela, cea mai frumoasă studentă de
la Facultatea de Litere. Povestea lor de iubire începe, după cum mărturisește Ștefan, dintr -un orgoliu: deși nu-
i plăceau deloc blondele, se simte măgulit când Ela începe să-i acorde atenție.
După căsătorie, cei doi duc un trai modest, aproape de sărăcie, dar sunt fericiţi. Echilibrul tinerei familii este
tulburat de o moştenire pe care Gheorghidiu o primește de la unchiului său Tache.
Noul statut social şi material o transformă pe Ela într-o femeie emancipată, devine atrasă de viața
luxoasă, de petrecerile nocturne, iar Ștefan simte ,,cum zi de zi femeia mea se înstrăinează .” Sub influența
Anișoarei, verișoara lui Ștefan, Ela pătrunde în lumea mondenă, aparent lipsită de griji.
2b.Un episod semnificativ din roman o reprezintă excursia la Odobești, atunci când se declanșază criza
de gelozie a lui Ștefan. În timpul acestei excursii, se pare că Ela îi acordă o atenţie exagerată unui anume domn
G. (Grigoriade), care, după opinia personajului-narator, îi va deveni mai târziu amant.
Compania insistentă a domnului G., așezarea Elei lângă el, la masă și în mașină, gesturile familiare (mănâncă
din farfuria lui, îi toarnă vin în pahar, comandă amândoi clătite etc.) sunt ocazii de observație.
atentă și frământare interioară care provoacă eroului o chinuitoare suferință: ,,în cele trei zile, cît am stat la
Odobeşti, am fost ca şi bolnav, cu toate că păream uneori de o veselie excesivă. Îmi descopeream nevasta cu o
uimire dureroasă.”
Începând din acest moment viața cuplului se desfășoară prin succesive acumulări de tensiune,
împăcări și despărțiri.
2c Protagonistul trăiește o dramă pe care reușește să o depășească prin implicarea într-o experiență
mult mai puternică: războiul.Frontul înseamnă haos, mizerie, măsuri absurde, învălmășeală,ordine
contradictorii. Cpitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu ” înfățișează o imagine apocaliptică .: eroismul
este înlocuit cu spaima de moarte, omul păstrând doar instinctul de supraviețuire.
Partea a doua a romanului ilustrează imaginea de groază de pe front. Această nouă experiență (lipsa
hranei, frigul, iminența morții, suferința aproapelui) îl marchează profund pe Ștefan și îl face să conștientizeze
ce înseamnă adevărata suferință. Drama războiului anulează drama iubirii.În final, acceptă cu durere că nu
există iubire absolută și se hotărăşte să o părăsească lăsându-i totul: „absolut tot ce e în casă, de la obiecte de
preţ la cărţi ..., de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul”.
Un prim element de compoziție este titlul deoarece el anticipează cele două teme ale romanului
numit inițial "Proces-verbal de dragoste și război", titlu ce sugerează intenția autorului de a nota cu mare
precizie faptele și trăirile în defavoarea laturii artistice (stil anticalofil). Titlul următor surprinde și ideea
incertitudinii eroului exprimate prin repetiția cuvântului "noapte", dar și faptul că o experiență este depășită
cu ajutorul celei de a doua. Războiul și iubirea sunt trăite la modul absolut; înțelegerea faptului că nu există o
iubire perfectă atrage după sine o prăbușire sufletească a personajului. Războiul îl vindecă sufletește, căci
devine conștient că drama colectivă este superioară celei individuale.
Există două tipuri principale de conflicte în romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război”, şi anume interior şi exterior. Conflictul central din roman, în contrast cu specificul celor tradiţionale,
este unul interior, care se produce în conştiinţa personajului-narator şi este declanşat de raporturile pe care
protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare, dat fiind faptul că acesta trăieşte subjugat de obsesia
autoanalizei. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este implicarea Elei în lumea mondenă, pe
care eroul o dispreţuieşte, evidenţiindu-se astfel o diferenţă între aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii
exterioare.
Conflictul interior este dublat de un conflict exterior generat de relaţia protagonistului cu societatea
(de exemplu, lipsa spiritului întreprinzător, Gheorghidiu nereuşind să dezvolte o afacere şi să comunice
eficient cu o lume pervertită de ambiţii materiale), acesta fiind plasat în categoria inadaptaţilor social.
 În romanul modern, de analiză psihologică, relatarea şi povestirea sunt înlocuite cu analiza şi
interpretarea. Stilul anticalofil, folosit de autor, susţine autenticitatea limbajului, care se caracterizează prin
claritate, sobrietate, fraze scurte.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman
modern de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al experienţei prin temele
abordate (iubirea şi războiul) și prin complexitatea personajelor.