GLOSAR DE TERMENI- MICROECONOMIE

Amortizarea reprezintă suma de bani corespunzătoare părţii de capital fix consumat într-un
ciclu de producţie.

Bunurile economice sunt rezultat al activităţii de producţie. Principala lor caracteristică o

reprezintă raritatea. Producerea lor presupune un anumit efort sau cost (resurse umane, resurse
financiare, etc.) şi, implicit, ele au un preţ.

Capitalul cuprinde totalitatea bunurilor create de om şi folosite pentru a produce alte bunuri şi
servicii, destinate vânzării pe piaţă.

Capitalul circulant – este format din acele bunuri (materii prime, materiile auxiliare,
combustibilul, semifabricatele, energia, etc.) care participă la un singur ciclu de producţie, se
consumă integral într-un ciclu de producţie şi se înlocuiesc după fiecare ciclu de producţie.

Capitalul fix este format din acele bunuri (maşini, utilaje, instalaţii, echipamente de producţie,
sisteme informatice de producţie, clădirile şi construcţiile destinate activităţilor economice, etc.)
care participă la mai multe procese de producţie, se consumă în mod treptat şi se înlocuiesc după
mai multe cicluri de producţie.

Cererea este definită drept cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi cumpărată la anumite
niveluri ale preţului.

Concurenţa reprezintă ansamblul relaţiilor dintre agenţii economici generate de dorinţa acestora
de a obţine un loc cât mai bun pe piaţă şi un preţ cât mai avantajos.

Concurenţa imperfectă desemnează o situaţie de piaţă în care agenţii economici, ofertanţi sau
cumpărători sunt capabili prin acţiunile lor să influenţeze preţul produselor.

118
Costul fix total (CFT) este expresia monetară a acelor elemente de cost care nu se modifică
odată cu creşterea sau descreşterea volumului producţiei.

Costul marginal (Cmg) poate fi definit drept modificarea costului total generată de creşterea
volumului producţiei cu o unitate.

Costul producătorului poate fi definit ca ansamblul cheltuielilor efectuate de producător până

când producţia ajunge ca ofertă pe piaţă.

Costul producţiei sau costul de producţie poate fi definit ca expresia monetară a consumului
factorilor de producţie utilizaţi în procesul de fabricaţie a produselor.

Costurile variabile totale (CVT) se caracterizează prin faptul că se modifică odată cu

modificarea producţiei, în acelaşi sens, dar nu întotdeauna în aceeaşi proporţie.

Curba de indiferenţă reprezintă ansamblul combinaţiilor dintre bunurile x şi y care asigură

consumatorului acelaşi nivel de satisfacţie, deci au aceeaşi utilitate totală.

Curbele de producţie constantă (izocuantele) reprezintă ansamblul combinaţiilor de factori de

producţie care permit obţinerea aceluiaşi nivel de producţie.

Discriminarea monopolistă constă în diferenţierea preţurilor care nu este determinată de

diferenţe de costuri.

Dreapta bugetului consumatorului este o dreaptă care delimitează zona combinaţiilor posibile
privind cantităţile de bunuri ce pot fi achiziţionate în funcţie de preţ şi mărimea venitului
disponibil.

Dreapta bugetului producătorului reprezintă ecuaţia bugetului producătorului care utilizează

toate resursele de care dispune (factori de producţie), pentru producerea bunurilor, în condiţiile
unor preţuri date ale factorilor de producţie.

119
Echilibrul consumatorului reprezintă acea situaţie în care, în schimbul venitului disponibil şi la
preţuri determinate exogen, obţine maxim de utilitate.

Economia de schimb desemnează acea formă de organizare şi desfăşurare a activităţii în care

agenţii economici produc bunuri destinate schimbului, prin intermediul căruia intră în posesia
bunurilor de care au nevoie pentru satisfacerea nevoilor.

Economia naturală reprezintă acea formă de organizare şi de desfăşurare a activităţii economice

în care nevoile de consum sunt satisfăcute cu rezultatele propriei activităţi, adică prin
autoconsum.

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ este modificarea cererii pentru un bun în funcţie de
modificarea preţului acestuia, ceilalţi factori fiind consideraţi constanţi.

Elasticitatea ofertei funcţie de preţ exprimă proporţia modificării cantităţii oferite în raport cu
modificarea preţului.

Externalităţile reprezintă o formă de eşec al pieţelor şi constau în efectele pozitive sau negative,
câştiguri sau pierderi, avantaje sau dezavantaje rezultate din activitatea agenţilor economici
producători sau consumatori, dar care sunt resimţite de alţi agenţi şi pentru care nu este prevăzută
nici o compensaţie, neregăsindu-se în preţurile pieţei.

Factorii de producţie reprezintă acele resurse care sunt utilizate şi consumate în procesul
producerii bunurilor.

Legea cererii exprimă existenţa unei relaţii negative (inverse) între cantitatea cerută dintr-un
anumit bun economic şi preţul acelui bun.

Legea ofertei exprimă relaţia pozitivă dintre cantitatea oferită şi preţul bunului, manifestându-se
ca o lege de comportament a producătorului raţional.

120
Legea rarităţii resurselor exprimă relaţia dintre resurse şi nevoi, potrivit căreia faptul că
volumul, structura şi calitatea resurselor se modifică mai lent decât volumul, structura şi
intensitatea nevoilor economice.

Legea randamentelor nonproporţionale exprimă faptul că în condiţiile în care, pe termen

scurt, are loc combinarea dintre un factor de producţie fix şi ceilalţi variabili, randamentele sunt
la început crescătoare, ating un punct de maxim, ca apoi să devină descrescătoare.

Legea utilităţii marginale descrescătoare arată că utilitatea marginală resimţită din consumul
succesiv de unităţi dintr-un bun descreşte, iar utilitatea totală creşte cu o mărime descrescătoare
până la punctul de saturaţie.

Marfa reprezintă un bun ce are valoare de întrebuinţare sau utilitate, are valoare exprimată prin
preţ şi face obiectul vânzării-cumpărării pe piaţă.

Microeconomia studiază fenomenele, procesele şi relaţiile generate de comportamentul

agenţilor economici individuali (producător, consumator), în procesul complex de alocare a
resurselor rare în vederea satisfacerii nevoilor.

Monopolul defineşte situaţia unei pieţe pe care nu există concurenţă de partea ofertei.

Monopsonul reprezintă tipul de piaţă imperfectă în cadrul căreia o mulţime de ofertanţi ai unui
bun omogen se află în relaţie cu un unic cumpărător.

Munca reprezintă o acţiune conştientă, specific umană, îndreptată spre un anumit scop, prin care
omul creează bunuri utilizând mijloace de producţie şi valorificându-şi propria forţă de muncă.

Nevoile economice sunt forme de manifestare ale necesităţilor economice ale oamenilor ca
indivizi şi ca membri ai societăţii a căror satisfacere implică cumpărarea şi consumarea de bunuri
economice.

121
Nevoile umane sunt preferinţe, dorinţe, resimţiri, aşteptări ale oamenilor de a avea, de a fi, de a
şti, de a crede şi respectiv de a-şi însuşi bunuri

Oferta este definită drept cantitatea de bunuri ce poate fi vândută la anumite niveluri ale
preţului.

Oligopolul reprezintă o formă a concurenţei imperfecte în care un număr limitat de producători

deţin o parte importantă de piaţă, pe care se manifestă dificultăţi legate de intrarea în ramură şi
de controlul general al preţurilor.

Oligopsonul reprezintă o formă a concurenţei imperfecte în care un număr mic de firme cumpără
(cer) cea mai mare parte a unei anumite mărfi, aceasta fiind oferită de mai mulţi producători-
ofertanţi.

Piaţa reprezintă un spaţiu economic în care se manifestă un sistem de relaţii generate de

comportamentul agenţilor economici participanţi la actele de vânzare-cumpărare, fiecare
urmărindu-şi propriul interes.

Piaţa cu concurenţa perfectă presupune că purtătorii cererii şi ofertei nu pot influenţa nivelul
preţului. În aceste condiţii ei îşi adaptează cantităţile tranzacţionate funcţie de preţul pieţei.

Piaţa monopolistică este o formă a pieţelor imperfecte caracterizată, în principal, prin

multitudinea de agenţi economici şi diferenţierea bunurilor.

Pragul de închidere reprezintă acel nivel al producţiei care, vândută la preţul pieţei, asigură cel
puţin recuperarea cheltuielilor variabile.

Pragul de rentabilitate corespunde acelui nivel de producţie care, vândut la preţul pieţei,
permite recuperarea costurilor.

Preţul este expresia în bani a valorii bunului.

122
Preţul de echilibru este preţul pentru care cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită.

Preţurile administrate sunt formate sub influenţa agenţilor economici pe pieţele cu concurenţă
imperfectă sau sub influenţa statului, ca o formă de manifestare a limitelor pieţei.

Productivitatea este expresia sintetică a eficienţei factorilor de producţie utilizaţi.

Programul de consum, numit uneori şi plan de consum sau coş de consum, cuprinde cantităţi de
bunuri x, y ,z,...,w care asigură consumatorului o anumită utilitate totală.

Randamentele de scară (de dimensiune) reprezintă randamentele asociate modificării scării

întreprinderii pe termen lung.

Randamentele factoriale sunt randamente proprii termenului scurt şi sunt analizate luând în
considerare dinamica productivităţii marginale, care în funcţie de proporţia modificării
cantitative a factorului variabil în raport cu factorul fix, poate fi descrescătoare, constantă sau
crescătoare.

Randamentul se consideră a fi expresia eficienţei factorilor de producţie consumaţi.

Rata marginală de substituire (R.M.S.) constituie un instrument de analiză a comportamentului

unui consumator care, la un nivel dat al utilităţii totale, poate înlocui în anumite proporţii bunul y
cu bunul x sau invers.

Resursele reprezentate de potenţialul natural, uman, material, financiar, tehnico-ştiinţific şi

informaţional existent în societate la un moment dat, pot fi utilizate în calitate de mijloace pentru
satisfacerea nevoilor.

Resursele economice constau în totalitatea elementelor care pot fi utilizate pentru producerea şi
obţinerea de bunuri economice.

123
Ştiinţa economică constă într-un ansamblu coerent, alcătuit din idei, teorii şi doctrine prin care
sunt reflectate în planul gândirii actele, faptele şi comportamentele economice, din judecăţile de
valoare asupra acestora, precum şi din tehnicile, metodele şi procedeele de măsurare, evaluare,
gestionare şi simulare a activităţii economice.

Utilitatea economică reprezintă satisfacţia pe care speră că o va obţine un consumator dat, prin
folosirea unei cantităţi (doze) determinate dintr-un anumit bun economic, în condiţii determinate
de loc şi de timp.

Utilitatea marginală (UMG) arată sporul de utilitate totală pentru un consumator, atunci când
cantitatea consumată dintr-un bun sporeşte cu o unitate.

Utilitatea tehnică reprezintă capacitatea unui bun sau serviciu de a satisface o nevoie.

Utilitatea totală (UT) a unui bun oarecare X exprimă satisfacţia totală pe care un individ o
resimte prin consumarea unei anumite cantităţi (Q) din acest bun.

124