Sunteți pe pagina 1din 3

FIȘĂ DE LUCRU – COMUNICAREA ORALĂ: MONOLOGUL

Definiție
Din punct de vedere literar, este un mod de expunere prin care ipostaza lirică/personajul își
analizează stările sufletești, concepțiile, ideile și le aduce la cunoștință cititorilor sau spectatorilor. În
general, el poate fi vorbirea unui singur personaj, în operele epice, sau poate fi specific operelor lirice, în
care ia forma confesiunii sau a descrierii (în poezia descriptivă-pastel). De cele mai multe ori, monologul
este și un mijloc de caracterizare directă sau indirectă a personajelor. Monologul cunoaște două realizări:
monologul adresat (cu un destinatar prezent, dar din partea căruia nu se așteaptă un răspuns) și monologul
interior (când ipostaza lirică/personajul vorbește în gând (cu sine)).
Din punct de vedere nonliterar, este o replică de dimensiuni ample emisă de un locutor, care nu are în
mod obligatoriu un destinatar prezent sau precizat. Cuvântul monolog provine din gr. monos (singur) și
logos (vorbire).

Tipuri
Conferința Toastul
Expunerea Alocuțiunea
Prelegerea Povestirea
Relatarea Pledoaria
Discursul Intervenția
Predica Interpelarea

Trăsături
 accentul este pus pe emițător;
 mărci lexico-gramaticale: verbe, pronume și adjective pronominale de persoana I sau a II-a, verbe la
imperativ, substantive în Vocativ, interjecții, exclamații retorice, interogații retorice ;
 nu are replici și nici un destinatar;
 are dimensiuni variate;
 poate lua forma unei declarații, unei confesiuni sau unei povestiri.

1
I.Citește textul și observă trăsăturile unui monolog:
Drept să vă spun, eu nu voiam să fiu aici. Am obosit, sunt mort de somn, de 5 nopți n-am dat pe
acasă, dar i-am promis domniței stimate aici de față, și am venit, cineva trebuia să lanseze și această carte
și e una specială, e cartea maestrului... și el pe mine m-a lansat... și eu îi lansez acum lui o carte...
E greu să fii lansator de cărți, nici nu vă imaginați, unii ne zic pișcoturi, ce știu ei... ce, parcă eu
întreb înainte de lansare dacă o să fie de mâncare? Normal că nu, și uneori vin la lansare și chiar nu e
nimic de mâncare, nici un fursec, nici măcar alune... asta e, nu pentru mâncare am venit eu, ci pentru hrană
de alt soi, spirituală, așa era și maestrul. Îl țin minte bine... Era un spirit generos. Se ducea la lansări ca să
dea speranță acolo unde marii critici nici nu se uitau. Dar cine zice că el nu era un mare critic? Eu vă spun
că era. Norocoși cei ce l-au cunoscut! (Vladimir Helmis- Lansatorul de cărți)

1.Identifică elementele situației de comunicare (emițător, receptor, mesaj) în textul dat.


2.Subliniază o secvență în care apar elemente nonverbale în discursul lansatorului de cărți.
3.Selectează dintre următoarele elemente paraverbale pe cele care pot fi asociate discursului
lansatorului de cărți: pauzele dintre cuvinte, accentele (pronunțarea apăsată a unor cuvinte sau silabe),
zâmbetul, clipitul genelor, ton grav al vocii, oftat, tuse semnificativă, voce subțire, ton scăzut al vocii, voce
aspră, vorbire calmă, repezită, lentă, rapidă, teatrală, afectată.
4.Încercuiește răspunsul corect:
Legătura cu auditoriul se realizează prin:
a)utilizarea persoanei a II-a; b) exclamații retorice.
Registrul stilistic folosit este:
a)familiar; b) neologic.
Scopul acestui monolog este:
a)de a omagia un critic literar; b) de a amuza.
Monologul lansatorului de cărți:
a)respectă adevărul științific; b)conține o notă umoristică
Monologul lansatorului de cărți este:
a)interior; b) adresat.

II.Pornind de la următoarea situație: ești o persoană publică din România de astăzi și trebuie să
rostești un monolog, completează tabelul astfel încât să asociezi cuvintelor elemente de comunicare
nonverbală:
Situația de Comunicarea verbală Elemente Motivează importanța
comunicare nonverbale adecvării elementelor
asociate nonverbale

Poți avea în vedere următorul exemplu:


Situația de Comunicarea verbală Elemente Motivează importanța
comunicare nonverbale adecvării elementelor
asociate nonverbale
Ești purtătorul de Purtătorul de cuvânt al Poliției Privesc către Atrag atenția celor care ma
cuvânt al unei locale declară în urma ziariști ascultă
2
instituții și trebuie minivacanței de Revelion: Ridic puțin Îmi exprim interesul pentru
să informezi presa -În perioada 30 decembrie-2 sprânceana stângă informațiile transmise
în legătură cu un ianuarie, în jur de 120 de Am o voce hotărâtă
eveniment polițiști au acționat zilnic în Nu schițez niciun
important petrecut Municipiul Slobozia pentru zâmbet
de curând asigurarea climatului de ordine
și siguranță publică

Elemente nonverbale Semnificație


Scărpinarea gâtului, frecarea nasului Emițătorul minte
Uitatul des la ceas, schimbarea continuă a poziției Plictiseală
Privitul direct în ochi Interes
Clătinarea capului sau a palmei Negare
Ținerea mâinilor în buzunare Nesiguranță, dezinteres, lipsă de amabilitate
Voce aspră Oboseală
Brațe deschise sau palme la vedere Încredere, interes
Pumn strâns Agresivitate, iritare
Ochii larg deschiși Mirare
Sprâncene ridicate Surpriză
Respirat ușor Relaxare

III.Construiește un monolog pornind de la situația următoare: Balul Bobocilor se apropie și ai fost invitat
să ții discursul de la începutul evenimentului. Scrie un text de maximum zece rânduri despre începutul vieții
tale de licean. Prezintă monologul realizat utilizând elemente nonverbale adecvate situaţiei de comunicare şi
dovedind calităţi de bun emiţător.

IV.Ești actor și tocmai ai primit un Oscar pentru prestația dintr-un film. Scrie o alocuțiune potrivită
acestei situații și prezint-o în fața clasei.

S-ar putea să vă placă și