- Predică -

= Maria cel mai sfânt nume=

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

„”

Iubiți credincioși,
Sapătămâna trecută v-am vorbit într-unul din cuvintele de
invațătură despre Cinstirea Maicii Domnului și am enumerat
sarbătorile mai importante din cursul unui an bisericesc. In aceasta
seara aș vrea să le luăm pe rând și să detaliem puțim fiecare
sărbătoare.
Vechimea cultului Maicii Domnului in Biserica crestina și
Cinstirea ei a fost inaugurata de insusi ingerul Gavriil, care, trimis de
Dumnezeu sa vesteasca Fecioarei din Nazaret ca ea va naste pe Mesia,
a salutat-o cu cuvintele : „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul
este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei” (Luca I, 28). Elisabeta,
mama Sfantului Ioan Botezatorul, o intampina pe Feciora Maria cu
acelasi salut cinstitor (cand Sf. Fecioara o viziteaza, dupa vestirea
ingerului) : „Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este
rodul pintecelui tau” (Luca I, 42). Sfanta Fecioara insasi prevesteste
situatia ei exceptionala intre celelalte femei si veneratia universala de
care urma sa se bucure, datorita rolului ei in istoria mantuirii :
"Mareste, suflete al meu, pe Domnul... ca a cautat spre smerenia
roabei Sale, ca, iata, de acum ma vor ferici toate neamurile. Ca mi-a

1
facut mie marire Cel Puternic si sfant (este) numele Lui..."(Luca I, 46-
49).
Am putea spune, deci, ca cinstirea de care Sf. Fecioara s-a
bucurat din partea crestinilor a inceput inca din timpul vietii ei,
persoana ei fiind totdeauna asociata in chip firesc cu aceea a
dumnezeiescului sau Fiu. Intrarea acestei cinstiri in cultul public al
Bisericii si o dezvoltare mai mare a ei se constata abia dupa libertatea
acordata de sfantul imparat Constantin crestinatatii.
Sfanta Fecioara este sarbatorita, in chip special, de mai multe ori
in cursul anului bisericesc, prin praznice care comemoreaza nu numai
adormirea sau trecerea sa la cele vesnice, ci si alte cateva momente
importante din cursul vietii sale, precum si unele minuni savarsite prin
puterea ei, dupa mutarea din viata aceasta.
Sarbatorile mari, socotite de regula intre praznicele imparatesti:
a) Nasterea Maicii Domnului numita in popor si Santa Maria
mica, la 8 septembrie ;
b) Intrarea in biserica a Maicii Domnului numita in popor si
Vovidenia sau Ovedenia la 21 noiembrie, in amintirea zilei in care,
dupa traditie, Sfintii Ioachim si Ana au adus pe fiica lor Maria, in
varsta de trei ani, la templu, unde ea va ramane pana la varsta de 14
sau 15 ani, ca una care, inca inainte de zamislire, fusese harazita
Domnului, de catre parintii ei ;
c) Bunavestire sau popular Blagovestenia (termenul slav
corespunzator celui de Bunavestire), este praznicul in amintirea zilei
in care Sf. Arhanghel Gavriil a vestit pe Sf. Fecioara ca ea va naste pe
2
Mesia (Luca I, 26-38), cand S-a si zamislit dumnezeiescul Prunc in
pantecele Sfintei Fecioare, prin puterea Sfantului Duh ; de aceea in
Apus aceasta sarbatoare era numita si Sarbatoarea Zamislirii
Domnului. Ea a fost asezata cu noua luni inainte de nasterea cu trup a
Domnului, adica la 25 martie.
d) Adormirea Maicii Domnului numita in popor (mai ales in
partile Moldovei) si Uspenia (termenul slav) sau Santa-Maria Mare, la
15 august. Dupa o pioasa traditie veche, cunoscuta mai intai in Apus
si trecuta apoi si in Rasarit, la trei zile dupa adormirea ei, Sf. Fecioara
ar fi fost ridicata cu trupul la cer, ca si dumnezeiescul ei Fiu.
Unele sarbatori, ca de ex. Bunavestire, desi socotita intre
sarbatorile Maicii Domnului, se refera de fapt si la persoana
Mantuitorului, fiind vorba de comemorarea zilei intruparii sau
zamislirii Lui cu trup omenesc.
Sarbatorile cele mai vechi ale Maicii Domnului apar in forma lor
prima ca sarbatori ale Mantuitorului. Dintre ele numai Bunavestire are
la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I,
26-38) ; celelalte au ca obiect fapte din viata Sfintei Fecioare despre
care evangheliile canonice nu scriu nimic, ci au fost pastrate prin
traditie, unele fiind consemnate numai in evangheliile necanonice
(apocrife), ca de pilda Intrarea in biserica, adica aducerea la templu a
Sfintei Fecioare, care este istorisita in Protoevanghelia lui Iacov (cap.
7).
Nici una dintre ele nu figureaza intre sarbatorile crestine nu-
marate in Constitutiile Apostolice; nici una nu pare a fi mai veche
3
decat sec. V, secol in care, cultul Maicii Domnului ia o dezvoltare, in
urma condamnarii ereziei nestoriene la Sinodul al treilea ecumenic
(Efes 431). Ceva mai mult, in Apus, unde cultul marial va lua cu
timpul o si mai mare dezvoltare decat in Rasarit, nici una dintre aceste
patru sarbatori nu e cunoscuta inainte de sec. VII, cand apusenii le
adopta pe toate de la Bizant.
Avand in vedere ca, de regula, Biserica a insemnat in calendarul
ei si a sarbatorit zilele mortii Sfintilor, cea mai veche sarbatoare a
Maicii Domnului ar trebui sa fie aceea a Adormirii ei; dar stiri do-
cumentare despre existenta acestei sarbatori nu avem decit din secolul
V inainte. Astfel, in Siria exista sigur in secolul V. Locul ei de origine
este probabil Ierusalimul, caci in vechile sinaxare georgiene ziua de
15 august reprezenta sarbatoarea aniversarii anuale a sfintirii unei
biserici a Maicii Domnului, zidita in sec. V.
Prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarbatorile
Maicii Domnului, este Bunavestire. Se stie ca, inca din sec. IV sau
V, s-a zidit la Nazaret o biserica, pe locul unde fusese casa in care
Maica Domnului a primit de la inger vestea ca va naste pe
dumnezeiescul Prunc. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel,
unii o sarbatoreau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele
Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Bunavestire s-a
sarbatorit la 18 decembrie. La Roma, sarbatoarea a fost introdusa de
papa Leon II, de origine siciliana si de cultura greaca (681-683), la
inceput ca o sarbatoare locala si cu denumirea de sarbatoare a
asteptarii Nasterii Domnului; dar variatia datei ei a durat in Apus pana
4
in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea
catolica de atunci.
In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata
ce Nasterea Domnului a inceput sa fie sarbatorita peste tot la 25
decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. V inainte. Numai la
armeni Bunavestire se serbeaza inca in raport cu data veche a
sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie), pastrata la ei, adica la 7
aprilie.
Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului, exista si la eterodocsii
rasariteni separati de Biserica ortodoxa dupa Sinodul al patrulea
ecumenic, adica la coptii egipteni (care o sarbatoresc la 9 mai) si la
iacobitii sirieni. Avind in vedere ca acestia n-au imprumutat mai
nimic de la ortodocsi dupa despartirea lor de Biserica Ecumenica, in-
seamna ca sarbatoarea respectiva era deja in uz si la ei inainte de
aceasta despartire ; inceputul ei trebuie pus deci intre Sinodul III
ecumenic (431) si Sinodul IV ecumenic (451).
Ca si sarbatoarea Adormirii, la origine a fost si ea aniversarea
anuala a tarnosirii unei biserici din Ierusalim inchinate Sfintei
Fecioare, zidita intre 430-480, pe locul unde, dupa traditie, fusese casa
parintilor Sfintei Fecioare.
A doua zi dupa Nasterea Maicii Domnului, adica la 9
septembrie, sarbatorim Soborul (pomenirea) Sfintilor Ioachim si Ana,
parintii Nascatoarei de Dumnezeu.
Cea mai noua dintre sarbatorile Maicii Domnului este Intrarea in
biserica (ducerea Fecioarei la templu), sarbatoare de origine
5
ierusalimiteana, care se pare ca a luat nastere in sec. VI. La 20 nov.
543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica
inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a
fost numita biserica Sf. Maria "cea noua". Conform obiceiului, a doua
zi dupa sfintire, adica la 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul
(patronul) bisericii, adica insasi Sf. Fecioara, serbarea fiind consacrata
aducerii ei la templu.
Cea mai veche dintre ele este Soborul sau Adunarea Preasfintei
Nascatoare de Dumnezeu adica adunarea (de slujba) a credinciosilor
in cinstea Preasfintei Fecioare, care are loc a doua zi de Craciun (26
decembrie), potrivit regulii dupa care a doua zi dupa marile
praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au fost organe
ale evenimentului sarbatorit ori au luat parte la el. Este o sarbatoare pe
care o aflam si in ritul sirienilor monofiziti (iacobiti), ceea ce
inseamna ca ea dateaza cel putin din sec. V (epoca despartirii
acestora de ortodocsi), originea ei fiind pusa de unii liturgisti in
legatura cu Sinodul III ecumenic din Efes (431).
In afara de sarbatorile care comemoreaza evenimente din insasi
viata Maicii Domnului, pietatea ortodoxa a consacrat in calendarul ei
si cateva zile (fara serbare) in amintirea unor minuni savarsite prin pu-
terea Preacuratei dupa adormirea ei
Acoperamantul Maicii Domnului la 1 octombrie, in amintirea
unei minuni intamplate in biserica Maicii Domnului din cartierul
Vlahernelor in Constantinopol, pe timpul imparatului Leon
inteleptul (886-911), cand Sfanta Fecioara s-a aratat, in toata marirea
6
ei cereasca, Sfantului Andrei cel Nebun pentru Hristos, ca ocrotitoare
si mijlocitoare a crestinilor. La greci tin aceasta sarbatoare indeosebi
calugarii din Sf. Munte incepand din 1952, sarbatorirea ei se face la
greci la 28 octombrie, ca o sarbatoare nationala, in care se aniverseaza
respingerea atacului italian din 1940 asupra Greciei. Prin sec. XII
sarbatoarea a fost introdusa la rusi, iar de la acestia a trecut si la
romani, praznuindu-se mai mult in manastiri.
In Vinerea din saptamana luminata, numita Vinerea
Izvorului Tamaduirii, pomenim de asemenea una din minunile
Maicii Domnului.