Metode de predare-învățare în învățământul primar

Învățător: Anghenie Monica

Liceul Tehnologic,,Al. Vlahuță’’ Podu Turcului
Etimologic, termenul metodă provine din grecescul „methodos”, care înseamnă „drum spre”.
Metodele de învăţământ pot fi definite ca modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora, elevii, în mod
independent sau sub îndrumarea profesorului, îşi însuşesc cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi,
aptitudini, atitudini, concepţia despre lume şi viaţă.
 În predarea-învățarea matematicii se folosesc urmatoarele metode :
1. Tradiţionale: expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, lucrul cu manualul,
exerciţiul;
2. Moderne: algoritmizarea, modelarea, problematizarea, instruirea programată, studiul de caz,
metode de simulare ( jocurile, învăţarea pe simulator), învăţarea prin descoperire.
Metode tradiționale.
Expunerea este înteleasă ca „activitatea învățătorului de a comunica elevilor cunoștințe noi,
sistematic ,în forma unei prezentări orale închegată și susținută”, are o pondere relativ redusă în predarea
matematici. Expunerea sub formă de povestire apare când se prezintă unele fapte și date din istoria
matematicii, fie că este vorba de istoria unei probleme, a unei descoperiri, fie că se prezintă viața și opera
unui mare matematician. Asemenea poveștirii trebuie să fie scurte, să facă referiri numai la aspecte
matematice cunoscute elevilor, să fie metaforice, să inducă elevilor o stare emoțională plăcută și
instructivă .
          Explicația  este folosită pentru formarea noțiunilor, lămurirea și clasificarea lor, dar și a unor
principii, apelând la diverse procedee : inducție, deducție, comparație, analogie, analiza cauzală etc.
          Explicațiile survin când se introduc termeni matematici noi, când se prezintă o acțiune, când se
elaborează și fixează o schemă generală de rezolvare a unei probleme.
Conversația  se bazează pe întrebări și răspunsuri pe verticală, între învățător și elevi, și pe orizontală,
între elevi. Prepoziția interogativă se află la granița dintre cunoaștere și necunoaștere, dintre certitudine și
incertitudine. De aceea ,aceasta funcționează activ în orice situație de învățare, îmbrăcând, din acest punct
de vedere mai multe forme: conversația introductivă, folosită ca mijloc de pregătire a elevilor pentru
începerea unei activități didactice, conversația folosită ca mijloc de aprofundare a cunoștințelor.
 Demonstrația presupune prezentarea unor obiecte , procese, fenomene reale sau substituite, contact
prin care se obține reflectarea obiectului  învățării la nivelul percepției și reprezentării. La
baza demonstrației se află întotdeauna un mijloc de învățământ, de aici și tendința definirii acestei metode
drept „metodă intuitivă” .
 Exercițiul este o metodă ce are la bază acțiuni motrice și intelectuale, efectuate în mod conștient
și repetat, în scopul formării de priceperi și deprinderi, automatizării și interiorizării unor modalități sau
tehnici de lucru, de natură motrică sau mintală. Ansamblul deprinderilor și priceperilor dobândite și
exersate prin exerciții în cadrul orelor de matematică, conduc la automatizarea și interiorizarea lor,
transformându-se treptat în abilități.
Activitatea cu manualul și alte cărți   (culegeri de matematică) constituie o formă  a lucrului
independent. Această metodă se aplică atât în timpul orelor de matematica, cât și acasă, pentru rezolvarea
temelor. Descifrarea sensului matematic este  primordial pentru rezolvarea cerințelor, care pot fi mai
putin explicite și atunci elevul trebuie să complteze detaliile lipsă .
Metode moderne.
 Brainstormingul (metoda asaltului de idei) presupune o organizare specifică a timpului,
desfășurată pe două etape distincte: etapa producerii individuale a ideilor, pe baza problemei lansate de
cadrul didactic și de etapa aprecierii finale a ideilor , susținută critic de cadrul didactic aflat în ipostaza de
conducător al activității. Are loc așadar, o „evaluare amânată” strategic, pentru activizarea tuturor
elevilor, emiterea și consemnarea a cât mai multor idei.        
          Problematizarea  urmărește realizarea activității de predare-învățare-evaluare prin lansarea și
rezolvarea unei situații-problemă , care „desemnează o situație contradictorie, conflictuală, ce rezultă din
trăirea simultană a două realități ( de ordin cognitiv și motivațional ) incompatibile între ele pe de o parte,
eperiența trecută, iar pe de altă parte, elementul de noutate și de surpriză, necunoscutul, cu care este
confruntat” elevul .
Jocul didactic,  ca metodă, cunoaște o largă aplicabilitate regăsindu-se în cadrul tuturor orelor
de matematică. Metoda jocului didactic reprezintă o acțiune care „valorifică nivelul instrucției , finalitățile
adaptive de tip recreativ, proprii activității umane, în general, în anumite momente ale evoluției sale
ontogenice, în mod special”.
          Restabilind un echilibru în activitatea școlarului, jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale
acestuia, generând o motivație secundară, dar stimulatoare, constituind o prezență indispensabilă în ritmul
accentuat al muncii școlare.
Bibliografie
Pacerca Ş., Mogoş M., Matematică - manual pentru clasa I, Bucureşti, Editura Aramis, 2004;
*** Metodica predării matematicii la clasele I-IV, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1988;
*** Metodica predării matematicii la clasele I-IV, Editura Polirom, Iaşi, 2007;
*** Descriptori de performanţă pentru învăţământul primar , Editura ProGnosis;