Liceul Tehnologic,,Al. Vlahuță’’ Podu Turcului Etimologic, termenul metodă provine din grecescul „methodos”, care înseamnă „drum spre”. Metodele de învăţământ pot fi definite ca modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora, elevii, în mod independent sau sub îndrumarea profesorului, îşi însuşesc cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi, aptitudini, atitudini, concepţia despre lume şi viaţă. În predarea-învățarea matematicii se folosesc urmatoarele metode : 1. Tradiţionale: expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, lucrul cu manualul, exerciţiul; 2. Moderne: algoritmizarea, modelarea, problematizarea, instruirea programată, studiul de caz, metode de simulare ( jocurile, învăţarea pe simulator), învăţarea prin descoperire. Metode tradiționale. Expunerea este înteleasă ca „activitatea învățătorului de a comunica elevilor cunoștințe noi, sistematic ,în forma unei prezentări orale închegată și susținută”, are o pondere relativ redusă în predarea matematici. Expunerea sub formă de povestire apare când se prezintă unele fapte și date din istoria matematicii, fie că este vorba de istoria unei probleme, a unei descoperiri, fie că se prezintă viața și opera unui mare matematician. Asemenea poveștirii trebuie să fie scurte, să facă referiri numai la aspecte matematice cunoscute elevilor, să fie metaforice, să inducă elevilor o stare emoțională plăcută și instructivă . Explicația este folosită pentru formarea noțiunilor, lămurirea și clasificarea lor, dar și a unor principii, apelând la diverse procedee : inducție, deducție, comparație, analogie, analiza cauzală etc. Explicațiile survin când se introduc termeni matematici noi, când se prezintă o acțiune, când se elaborează și fixează o schemă generală de rezolvare a unei probleme. Conversația se bazează pe întrebări și răspunsuri pe verticală, între învățător și elevi, și pe orizontală, între elevi. Prepoziția interogativă se află la granița dintre cunoaștere și necunoaștere, dintre certitudine și incertitudine. De aceea ,aceasta funcționează activ în orice situație de învățare, îmbrăcând, din acest punct de vedere mai multe forme: conversația introductivă, folosită ca mijloc de pregătire a elevilor pentru începerea unei activități didactice, conversația folosită ca mijloc de aprofundare a cunoștințelor. Demonstrația presupune prezentarea unor obiecte , procese, fenomene reale sau substituite, contact prin care se obține reflectarea obiectului învățării la nivelul percepției și reprezentării. La baza demonstrației se află întotdeauna un mijloc de învățământ, de aici și tendința definirii acestei metode drept „metodă intuitivă” . Exercițiul este o metodă ce are la bază acțiuni motrice și intelectuale, efectuate în mod conștient și repetat, în scopul formării de priceperi și deprinderi, automatizării și interiorizării unor modalități sau tehnici de lucru, de natură motrică sau mintală. Ansamblul deprinderilor și priceperilor dobândite și exersate prin exerciții în cadrul orelor de matematică, conduc la automatizarea și interiorizarea lor, transformându-se treptat în abilități. Activitatea cu manualul și alte cărți (culegeri de matematică) constituie o formă a lucrului independent. Această metodă se aplică atât în timpul orelor de matematica, cât și acasă, pentru rezolvarea temelor. Descifrarea sensului matematic este primordial pentru rezolvarea cerințelor, care pot fi mai putin explicite și atunci elevul trebuie să complteze detaliile lipsă . Metode moderne. Brainstormingul (metoda asaltului de idei) presupune o organizare specifică a timpului, desfășurată pe două etape distincte: etapa producerii individuale a ideilor, pe baza problemei lansate de cadrul didactic și de etapa aprecierii finale a ideilor , susținută critic de cadrul didactic aflat în ipostaza de conducător al activității. Are loc așadar, o „evaluare amânată” strategic, pentru activizarea tuturor elevilor, emiterea și consemnarea a cât mai multor idei. Problematizarea urmărește realizarea activității de predare-învățare-evaluare prin lansarea și rezolvarea unei situații-problemă , care „desemnează o situație contradictorie, conflictuală, ce rezultă din trăirea simultană a două realități ( de ordin cognitiv și motivațional ) incompatibile între ele pe de o parte, eperiența trecută, iar pe de altă parte, elementul de noutate și de surpriză, necunoscutul, cu care este confruntat” elevul . Jocul didactic, ca metodă, cunoaște o largă aplicabilitate regăsindu-se în cadrul tuturor orelor de matematică. Metoda jocului didactic reprezintă o acțiune care „valorifică nivelul instrucției , finalitățile adaptive de tip recreativ, proprii activității umane, în general, în anumite momente ale evoluției sale ontogenice, în mod special”. Restabilind un echilibru în activitatea școlarului, jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestuia, generând o motivație secundară, dar stimulatoare, constituind o prezență indispensabilă în ritmul accentuat al muncii școlare. Bibliografie Pacerca Ş., Mogoş M., Matematică - manual pentru clasa I, Bucureşti, Editura Aramis, 2004; *** Metodica predării matematicii la clasele I-IV, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1988; *** Metodica predării matematicii la clasele I-IV, Editura Polirom, Iaşi, 2007; *** Descriptori de performanţă pentru învăţământul primar , Editura ProGnosis;