I.

ETICĂ, MORALĂ , DEONTOLOGIE, INTEGRITATE

1.1. Delimitări conceptuale

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, etica (gr. ēthos = datină,

obicei) este o “știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și al condiției
umane, din perspectiva principiilor morale, și cu rolul acestora în viața socială”
(https://dexonline.ro/definitie/etica.
Principalele ramuri ale eticii sunt:
 Etica normativă, care stabilește normele menite să reglementeze
comportamentul  individual și organizarea vieții sociale.
 Etica descriptivă, care prezintă modul în care oamenii se comportă și / sau
standardele morale pe care le adoptă;
 Etica explicativă, care analizează tipuri de comportamente și rolul
standardelor în reglementarea acestora;
 Etică aplicată, care analizează din punct de vedere moral situații concrete
din practica socială sau profesională. În funcție de aspectele socio-
profesionale pe care le vizează, etica aplicată cuprinde discipline cum ar fi:
etica tehnologiei informației, etica în afaceri, etica medicală, etica
mediului, etica cercetării științifice, etica academică sau etica relațiilor
internaționale.
Morala este “ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și
fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează
comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate”
(https://dexonline.ro/definitie/morala).

Deși conceptul de etică este aparent sinonim cu cel de morală, diferențele dintre
cele două sunt sesizabile pornind chiar de la definițiile acestora. Astfel, etica este o
știința care studiază normele și principiile comportamentului moral, în timp ce morala
reprezintă ansamblul de norme și principii care ghidează relațiile umane și conturează
modelele ideale de comportament într-o societate.

1
 Deontologia este considerată parte integrantă a eticii, obiectul ei de studiu
fiind “normele și obligațiile specifice unei activități profesionale”
(https://dexonline.ro/definitie/deontologie). Așa cum reiese și din etimologia
termenului (gr. deon=datorie și logos=studiu), deontologia este o știință centrată pe
conceptul de datorie morală, stabilind modelele de comportament corecte în diferite
contexte socio-profesionale. Din acest punc de vedere, deontologia se subsumează
parțial eticii aplicate.

În sfârșit, integritatea este conceptul cel mai general, care le condiționează pe

toate celelalte, fiind sinonim cu onestitatea și caracterul incoruptibil.

II. CULTURĂ INSTITUȚIONALĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

2.1 Mijloace de promovare a eticii și integrității academice

Promovarea culturii instituționale bazată pe integritate academică se realizează

prin politici menite să promoveze onestitatea și adevărul ca valori fundamentale ale
mediu universitar. La rândul său, acest tip de cultură instituțională modelează
comportamente și atitudini oneste, capabile să respecte deontologia muncii
intelectuale atât pe parcursul întregului flux academic (predare - învățare - evaluare),
cât și în activitatea de cercetare.

Cultura instituțională centrată pe principiile eticii și integrității se bazează pe

două documente fundamentale care ghidează activitatea profesională și științifică în
orice universitate, și anume Carta Universitară și Codul de etică și deontologie
universitară.

2.2 Codul de etică și deontologie universitară

La Universitatea din Petroșani Codul de etică şi deontologie universitară este

parte integrantă a Cartei Universitare și reprezintă “contractul moral încheiat între
membrii comunităţii academice ai universităţii, şi însumează idealurile, principiile şi
normele morale pe care aceştia consimt să le respecte” (p.69).

Așa cum se arată în art. 369, acest cod urmăreşte protejarea următoarelor valori
morale:

2
1. Libertatea academică, în virtutea căreia Universitatea este un spaţiu liber de orice
fel de presiuni sau constrângeri (politice, religioase, etnice şi economice). în același
timp, membrii comunității academice își vor exercita libertatea individuală respectând
drepturile celuilalt și obligaţiile universitare. În aceste condiții, va putea exista un
climat de colaborare bazat pe bună credinţă, încredere, respect reciproc şi curtoazie
(p.70).

2. Autonomia profesională, care le dă membrilor comunităţii dreptul de a-și alege

parcursul profesional prin alegerea unor programe de studiu, de cercetare sau de
perfecționare, în funcție de obiectivele personale.

3. Dreptatea şi echitatea, conform căreia Universitatea asigură tuturor membrilor

comunităţii universitare egalitate de şanse în alegerea parcursului profesional,
dezvoltarea personală și promovarea în carieră, eliminând conflictele de interese,
corupţia şi favoritismului. În contextul egalității de șanse, vor fi excluse din mediul
academic discriminările pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare
politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare

4. Meritul. Promovarea acestei valori se face prin recunoașterea și recompensarea

meritele personale şi colective, care conduc la creşterea prestigiului şi a
performanţelor comunităţii universitare. În categoria meritelor sunt incluse
creativitatea, talentul, eficienţa, performanţa, precum și ataşamentul faţă de profesie,
de universitate şi de comunitatea universitară.

5. Profesionalismul. Universitatea urmăreşte menținerea unor standarde înalte ale

programelor academice, pentru a forma specialiști competitivi și a realiza o cercetare
de calitate. Criteriile după care se apreciază profesionalismul sunt: competenţa în
exercitarea profesiei, ataşamentul faţă de cariera universitară, dăruirea faţă de
studenţi, solidaritatea colegială şi competiţia loială. În ceea ce privește activitatea de
cercetare, cadrele didactice au obligaţia să elaboreze lucrări de cercetare ştiinţifică
originale şi să publice rezultatele obţinute, cu respectarea următoarelor norme:

 recunoaşterea realizărilor obţinute de alţi cercetători prin citarea corectă și

indicarea sursei de documentare;

3
  cooperarea în echipe de cercetare;

 protejarea datelor;

 admiterea dezbaterilor critice asupra rezultatelor obţinute.

6. Onestitatea academică şi corectitudinea intelectuală. Aceste două valori se află

în strânsă legătură cu profesionalismul și se referă la conceptul de proprietate
intelectuală, care cuprinde inovaţiile, invenţiile şi drepturile de autor pentru diferite
categorii de lucrări cu caracter ştiinţific sau didactic. Astfel, atât cadrele didactice şi
de cercetare, cât și studenții au obligaţia să respecte calitatea de autor al operei pe care
o utilizează în realizarea oricărei lucrări de creaţie intelectuală (articole, referate,
lucrări de diplomă, de disertaţie şi doctorat). În același timp, calitatea de membru al
unei comunitți academice exclude orice formă de fraudă intelectuală cum ar fi:

 copiatul la examene sau concursuri;

 fabricarea rezultatelor cercetărilor;

 substituirea lucrărilor sau a identităţilor personale;

 preluarea unor lucrări de la alţii şi valorificarea lor în nume personal;

 înşelăciunea şi obţinerea unor avantaje pe nedrept;

 introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de obţinere a

finanţării.

 plagiatul, care se referă atât la însușirea ideilor sau rezultatelor cercetării

ştiinţifice realizate de un alt autor, cât și la preluarea integrală sau parţială a unui
material realizat de un alt autor şi prezentarea acestuia drept creaţie personală.

7. Transparenţa. Prin intermediul tehnologiei informatice disponibile, Universitatea

menține o legătură permanentă cu membrii comunităţii academice, cu potenţialii
candidaţi, cu absolvenţii, cu instituţiile colaboratoare şi cu publicul, asigurând accesul
acestora la informaţii corecte și complete din toate sferele de actvitate. Accesul

4
echitabil la resursele universitare asigură egalitatea de şanse în dezvoltarea
profesională și personală, precum și în situații de competiţie.

8. Responsabilitatea se referă la faptul că membrii comunităţii universitare trebuie să

aibă un comportament demn și să respecte drepturile celorlalţi în orice tip de relație
(colegială, profesor-student, sau de subordonare față de conducere). comportamentul
responsabil se va manifesta atât în Universitate, cât și în exteriorul acesteia. Întrucât
comportametul responsabil se bazează pe principiile toleranţei faţă de diferenţele
dintre oameni, dintre opinii, dintre credinţe şi preferinţe, în relațiile interumane din
comunitatea academică nu sunt permise manifestările misogine, rasiste, şovine,
xenofobe, homofobe şi de hărţuire.

9. Bunăvoinţa şi grija. Acest aspect are în vedere o comunitate universitară în care

relațiile interumane sunt bazate pe politeţe, înţelegere, solidaritate, solicitudine şi
toleranţă. În același timp, sunt promovate recunoştinţa faţă de cei merituoşi, precum și
compasiunea şi sprijinul pentru cei care se confruntă cu situații dificile. În esență,
comunitatea universitară bazată pe bunăvoință și grijă exclude manifestările de
invidie, ură, cinism, lipsă de amabilitate, dezinteres şi promovează sprijinul de
întrajutorare şi colaborare (pp. 70-74).

2.3 Comisia de etică universitară. Structură, atribuții, sancțiuni

Organismul responsabil cu coordonarea şi controlul aplicării normelor prevăzute

de Codul de etică este Comisia de Etică Universitară (CEU). Aceasta este constituită
din membri ai comunității academice cu prestigiu profesional şi autoritate morală,
care nu ocupă funcții de conducere în cadrul universității.

Comisia de Etică Universitară are următoarele atribuţii:

 analizează şi soluţionează reclamaţii şi sesizări referitoare la abaterile de la etica

universitară;

 constată şi stabileşte măsura în care faptele analizate constituie abateri de la

conduita academică;

5
 realizează un Raport anual referitor la situaţia respectării eticii universitare şi a
eticii activităţilor de cercetare, care se prezintă Rectorului şi Senatului universitar
spre aprobare şi care constituie un document public;

 contribuie la elaborarea Codului de etică şi deontologie universitară, care se

propune Senatului universitar pentru adoptare şi includere în Carta universităţii;

 propune şi promovează eventuale modificări sau amendamente ale Codului etic;

niversităţii.

Sub jurisdicţia CEU intră toate persoanele care fac parte din comunitatea
universitară, precum și actele petrecute în interiorul și în afara comunităţii
universitare, dar şi cele desfăşurate în afara acesteia, în măsura în care implică
membrii comunităţii universitare.

CEU este abilitată să aplice sancţiuni pentru următoarele abateri de la normele

eticii și deontologiei universitare:

 plagiatul;

 încredinţarea de către orice autor a produselor ştiinţifice publicate către o altă

persoană spre a fi republicate sub un alt nume decât cel al autorului/autorilor
primari;

 comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către

cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă, de disertaţie
sau de doctorat şi a altor lucrări;

 includerea unor date false în documentaţia elaborată pentru participarea la

competiţiile de granturi şi contracte naţionale/internaţionale sau în dosarul de
concurs pentru ouparea posturilor didactice/de cercetare sau în dosarul de
angajare;

 orientarea activităţii de cercetare a studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor în

scopul obţinerii unui folos material sau personal nepatrimonial de către cadrul
didactic îndrumător;

6
 orice altă formă de fraudă intelectuală precum: copiatul în cadrul examenelor sau
concursurilor, „fabricarea” rezultatelor cercetărilor, substituirea lucrărilor sau a
identităţii persoanelor examinate, comercializarea lucrărilor de diplomă/licență și
disertație, condiţionarea participării și/sau promovării studenţilor la examene de
cumpărarea unor lucrări sau cărţi ale cadrelor didactice;

Pentru încălcarea eticii universitare sau pentru abateri de la buna conduită în

cercetarea ştiinţifică, CEU poate propune acordarea următoarelor sancţiuni:

A) Pentru cadrele didactice și de cercetare

 avertisment scris;

 diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de

conducere, de îndrumare şi de control;

 suspendarea, pe o perioadă determinată de timp, a dreptului de înscriere la un

concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice sau de conducere superioare sau de
participare ca membru în comisii de doctorat, de master sau de licenţă;

 destituirea din funcţia de conducere din universitate;

 desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

B) Pentru studenți și doctoranzi

 avertisment scris;

 suspendarea bursei;

 exmatricularea.

7
 III. PROPRIETATEA INTELECTUALĂ ȘI DREPTUL DE AUTOR

Proprietatea intelectuală este definită de Oficiul European pentru Drepturi de

Autor ca fiind “creația minții care include invenții (brevete), opere literare și artistice,
simboluri (logo-uri), nume, imagini sau desene utilizate în activitățile
comerciale”(https://www.eucopyright.com/ro/ce-este-proprietateaintelectuala).

Dreptul de proprietate intelectuală face parte din categoria drepturilor de

proprietate și îi permite creatorului sau proprietarului să se bucure de beneficiile
rezultate de pe urma muncii sau a investiției sale. Dreptul de proprietate intelectuală
este protejat inclusiv prin Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 27), care
prevede că „Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale și materiale care
decurg din orice lucrare științifică, literară sau artistică al cărei autor este”
(http://www.ohchr.org/EN/UDHR/Documents/UDHR).

Dreptul de autor sau de copyright include lucrările literare și artistice precum

romane, poezii, piese de teatru, periodice (ziare, reviste), site-uri web, programe de
calculator, jocuri, baze de date, filme, opere muzicale, opere coregrafice, picturi,
fotografii, sculpturi, design arhitectural, hărți, creații publicitare, creații vestimentare
etc.

Dreptul de autor este protejat de legislația românească prin prevederile cuprinse

în Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Potrivit art. 7 din Legea
8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, “constituie obiect al dreptului de
autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific,
oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de
valoarea și destinația lor, cum sunt:

a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și

orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;

b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile
universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;

8
c) compozițiile muzicale cu sau fără text;

d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele;

e) operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;

f) operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog
fotografiei;

g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură,
gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei
și a metalului, desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor
destinate unei utilizări practice;

h) operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce

formează proiectele de arhitectură;

i) lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și

științei în general”.

Universitatea din Petroșani promovează respectarea drepturilor de proprietate

intelectuală și a drepturilor de autor și militează pentru protejarea acestora prn
prevederile Codului de Etică, detaliate în articolul privind onestitatea academică și
corectitudinea intelectuală.

În esență, conceptul de onestitate academică și corectitudine intelectuală

presupune citarea adecvată, prin specificarea autorului ei și a operei, în cazul
reproducerii integrale sau parțiale a unor informații care constituie proprietatea
intelectuală a altcuiva. Neatribuirea corespunzătoare a unor contribuții intelectuale
aparținând altor autori constituie o încălcare a deontologiei academice.

Proprietatea intelectuală și drepturile de autor sunt încălcate atunci când:

 sunt copiate sau parafrazate idei, texte, argumente, date sau rezultate în mod
necorespunzător, fără menționarea autorului și referire la operă;

9
 sunt prezentate public idei, rezultate de cercetare, date, reprezentări vizuale sau
auditive, secvențe de program etc. emise sau create de alte persoane, fără
menționarea autorului și referire la operă;

 sunt însușite contribuțiile intelectuale (traduceri, sistematizări, tabele, figuri etc.)

fără menționarea autorului și referire la operă;

 se produce o confuzie cu privire la proprietatea intelectuală în urma prezentării

publice a unui text scris, vorbit, material video sau audio prin neatribuirea sursei,
astfel încât nu se poate stabili în mod clar autorul.

Lucrările științifice, referatele sau temele de cercetare (portofolli, proiecte, lucrări

de absolvire a unui nivel de studiu) trebuie să se bazeze pe o contribuție consistentă
din partea autorului. Totodată, se recomandă precizarea explicită a paternității asupra
unui material reprodus prin citarea cu ajutorul ghilimelelor, astfel încât preluările să
fie delimitate în mod clar de contribuția personală. Aceleași condiții trebuie respectate
și în cazul prezentărilor orale.

Important de reținut este că simpla compilație a unor citate sau idei din diverși
autori, chiar dacă citarea s-a făcut în mod corect, nu constituie o realizare ștințifică
autentică.

Nu sunt considerate încălcări ale dreptului de autor, următoarele situații în care o

operă nu este citată:

 citarea fără trimitere către sursă și fără folosirea ghilimelelor a unor contribuții a
căror paternitate este cunoscută, intrată în sfera culturii generale sau a cunoașterii
comune, și a căror utilizare nu poate genera confuzie și nu poate pune în discuție
arogarea frauduloasă a unor merite;

 dacă citatul, deși neatribuit corespunzător, este însoțit de formulări ca: “se afirmă
că...”, “unii autori susțin că...”. Totuși folosirea în mod abuziv a citatelor
neatribuite este inacceptabilă.

10
 Membrii comunității academice au obligația de a se informa cu privire la bunele
practici academice, întrucât necunoașterea acestora nu poate fi considerată o scuză
pentru absolvirea de la răspunderea profesională, morală sau juridică.

IV. INTEGRITATEA (ONESTITATEA) ACADEMICĂ

Lipsa de onestitate academică se poate manifesta prin orice acțiune sau

comportament adoptat cu scopul de a obține un avantaj academic nemeritat sau care
denaturează notarea studenților și, implicit, ierarhizarea și clasificarea acestora. Se
consideră lipsă de onestitate academică următoarele comportamente:

1. Înșelăciunea academică – fraudarea, sau lipsa de corectitudine în spațiul

academic, cu scopul de a obține o notă de trecere sau o notă mai mare sau pentru a
realiza numărul de prezențe obligatorii. De reținut că și tentativa de înșelăciune
academică este considerată o abatere gravă și atrage după sine aplicarea de sancțiuni.
Înșelăciune se poate manifesta în următoarele modalități:

 copierea sau încercarea de copiere în timpul unui examen sau evaluări;

 obținerea de răspunsuri de la un coleg în timpul unui examen sau evaluări;

 colaborarea sau consultarea în timpul unui examen cu alți colegi;

 schimbul de rezultate sau informații în timpul unui examen cu alți colegi;

 folosirea de fițuici, notițe sau a altor materiale în timpul unui examen sau
evaluări;

 folosirea telefonului sau a altor mijloace electronice (căști) pentru a copia la un

examen;

 Substitirea de persoană pentru promovarea unui examen;

 prezentarea unor lucrări (eseuri, referate, lucrări de laborator etc.) realizate

parțial sau integral de un alt coleg;

11
2. Sprijinirea înșelăciunii academice – ajutorul oferit unui student pentru a lua o
notă de trecere la un examen sau pentru a realiza numărul de prezențe obligatorii.

Sprijinirea înșelăciunii se poate manifesta în următoarele moduri:

 permisiunea oferită unui coleg să copieze din lucrare ta în timpul unui examen
sau evaluări;

 furnizarea de răspunsuri unui coleg în timpul unui examen sau evaluări;

 furnizarea către un coleg a unor lucrări realizate anterior de un alt student, cu

scopul de a fi prezentate profesorilor;

 scrierea unor eseuri, referate, lucrări de licență sau disertație pentru alți studenți
sau realizarea unor lucrări de laborator;

 acoperirea absenței unui coleg care nu este prezent la curs;

 vânzarea de eseuri, referate, lucrări de licență sau disertație.

3. Fabricarea de date – confecționarea de date sau rezultate ale cercetării cu scopul

de a obține o notă de trecere sau o notă mai mare.

Exemple de fabricare de date:

 prezentarea unor date fictive ca fiind reale;

 falsificarea unor informații sau date și prezentarea lor ca fiind reale;

 adoptarea unui comportament incorect pe teren, cu scopul de a obține anumite

tipuri de informații sau răspunsuri;

 adoptarea unor practici incorecte în munca de laborator pentru a obține un

anumit rezultat.

4. Plagiatul – preluarea rezultatelor muncii unei alte persoane fără a cita (prin
indicarea sursei și utilizarea ghilimelelor) și prezentarea acestora ca fiind concepție
proprie.

12
 Exemple de situații de plagiat:

 copierea unor fragmete din lucrările altor persoane în propriile teme (eseuri,
referate, lucrări de licență, de disertație sau teze de doctorat) sau folosirea unor
înregistrări audio/video fără a cita autorul;

 folosirea ideilor sau a opiniilor exprimate de alte persoane și a informațiilor

publicate în lucrări sau prezentări publice fără a menționa proveniența acestora;

 parafrazarea cuvintelor sau a creației altor autori, prin folosirea unor sinonime sau
schimbarea topicii, fără a indica autorul;

 prezentarea lucrării realizate de o altă persoană ca fiind creație proprie.

5. Încălcarea proprietății intelectuale – utilizarea sau însușirea creațiile intelectuale

ale altor persoane, cu sau fără a urmări un scop comercial.

Încălcarea proprietății intelectuale se produce în următoarele cazuri:

 distribuirea neautorizată (inclusiv prin internet) a unor materiale didactice

protejate de drepturi de autor, cu sau fără scopul de a obține foloase;

 folosirea lucrărilor realizate de alte persoane și prezentarea acestora ca fiind

creație proprie.

6. Alte tipuri de comportamente lipsite de onestitate academică în activitatea

profesională a studenților sunt:

 încercarea de a obține o notă pe o lucrare sau un proiect aparținând altor colegi;

 prezentarea neautorizată, în nume propriu, a unor rezultate similare obținute prin

munca de cercetare într-o echipă;

 obținerea în mod fraudulos a subiectelor de examen și furnizarea acestora către

alți colegi;

 arogarea abuzivă a unor merite;

13
 În Universitatea din Petroșani, participarea studenților la activitățile didactice și
de cercetare este reglementată prin prevederile Regulamentului privind activitatea
profesională a studenților . În ceea ce privește onestitatea academică, Regulamentul
prevede obligația studentului de a fi “onest în toate situațiile de evaluare și să
manifeste intoleranță față de orice formă de furt intelectual”
(https://www.upet.ro/documente/regulamente/2019/Regulament%20privind
%20activitatea%20profesionala%20a%20studentilor%20(licenta%20si
%20master).pdf p. 8). În același timp, pentru abaterile de la principiile onestității
academice se stipulează că “studenții care încearcă să promoveze examenele prin
fraudă dovedită vor fi sancționați cu exmatricularea” (p.16).

14
 V. PLAGIATUL

5.1 Plagiatul. Definiții și reglementări

Plagiatul este una dintre cele mai grave forme de încălcare a normelor academice
și este una dintre cele mai răspândite practici cu care se confruntă învățământul
universitar din lumea întreagă (McCabe et al., 2001; Simkin & McLeod, 2010).
Etimologia cuvântului plagiat provine din latinul plagarius al cărui sens inițial
era de ‘răpitor”, “tâlhar‘. Cuvântul a intrat apoi în limba engleză sub forma plagiary,
cu înțelesul de persoană care ia în mod abuziv cuvintele sau ideile altuia (Barnhart
apud Park, 2003).

Deși la nivelul comunității academice internaționale nu există o definiție a

termenului de plagiat unanim recunoscută și acceptată, toate încercările de definire a
plagiatului s-au concentrat pe ideea de furt de cuvinte sau idei. În acest sens, cele mai
relevante definiții ale plagiatului sunt:

 “Unul sau mai multe pasaje care sunt cuvânt-cu-cuvânt identice ca cele dintr-o
altă sursă, preluate fără citare corespunzătoare și ghilimele” (Belter & DuPre,
2009, p. 259).

 “Prezentarea ideilor sau cuvintelor unei alte persoane sau a mai multor persoane
ca fiind ale tale, fără o recunoaștere corectă” (Hard, Conway, & Moran, 2006,
p.1.059).

 “[…] furtul literar, furatul (prin copiere) a cuvintelor sau ideilor altcuiva și
prezentarea lor ca fiind ale tale, fără a da credit sursei” (Park, 2003, p. 472).

 “Când munca altcuiva (cuvinte și gânduri) este folosită fără atribuire” (Wang,
2008, p. 743).

După cum arată aceste definiții, plagiatul este unanim perceput ca “un atac la
adresa drepturilor fundamentale ale omului, a proprietății, a identității”, iar plagiatorul
este descris ca “hoț de gânduri‖ sau “hoț de idei” (Park, 2003).

15
 În același timp, Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește astfel
plagiatul: “A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-
le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific” (Dicționarul
Explicativ al Limbii Române, https://dexonline.ro/definitie/plagiat%20).

Din perspectivă juridică, plagiatul este definit la art. 4, alin. (1), lit. d) din Legea
nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică
și inovare astfel: “ expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în
format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic,
ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele
originale”.

Pornind de la această definiție, Membrii Consiliului Național de Etică a Cercetării

Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) au elaborat materialul
intitulat Principii și procedee de identificare a plagiatului în care avansează o
definiție proprie a plagiatului, cu aplicabilitate strictă în comunitatea academică:
“Plagierea este preluarea de către un autor a unor elemente din opera de creație
intelectuală a altui autor și prezentarea lor în spațiul public dreptcomponente ale unei
opere proprii. Plagiatul este rezultatul acțiunii de a plagia și se referă la opera generată
prin preluarea ilegitimă, intenționată sau nu, din punct de vedere deontologic”
(Dumitru Sandu, http://www.contributors.ro/administratie/educatie/spre-o-diagnoza-
integrata-a-plagiatului/).

Toate aceste reglementări subliniază faptul că munca unei alte persoane trebuie
recunoscută prin atribuire, care, pentru a fi făcută corect, trebuie să îndeplinească
două condiții cumulative:

1) porțiunile care nu îi aparțin autorului să fie marcate de ghilimele;

2) autorul să fie menționat explicit, prin referire la titlul lucrării, anul apariției,
editura sau jurnalul în care a fost publicată lucrarea.

5.2 Autoplagiatul

16
 Documentul Principii și procedee de identificare a plagiatului elaborat de
CNECSDTI) sancționează și noțiunea de autoplagiat, prin care se înțelege “preluarea
unui text, a unui fragment sau a unei contribuții personale, care a fost publicată
anterior, într-o altă lucrare sau operă fără a se menționa faptul că acea creație a mai
fost prezentată public” (Dumitru Sandu,
http://www.contributors.ro/administratie/educatie/spre-o-diagnoza-integrata-a-
plagiatului/).

Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea

tehnologică și inovare, la art. 4, alin. (1), lit. e) definește autoplagiatul ca: “expunerea
într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din
opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a
menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.

Prin urmare, reluarea acelorași creații (articole, capitole de cărți, studii,

experimente etc.) în publicații diferite, eventual publicate în alte limbi, chiar dacă se
face prin citare, este culpabilă în cazul în care se urmărește crearea unei false impresii
de productivitate intelectuală și obținerea unor avantaje academice (promovarea sau
câștigarea unor distincții).

În cazul lucrărilor realizate de studenți, aceștia au obligația de a menționa explicit

faptul că materialele prezentate au fost expuse anterior și că ele reprezintă o reluare a
unor idei, date sau texte. Prezentarea acelorași materiale sau lucrări la materii diferite,
cu scopul de a obține calificative, promovarea unor examene sau alte avantaje
profesionale,este considerată o încălcare a normelor academice și este sancționată.

5.3 Cauzele plagiatului în cazul studenților

Rezultatele unei analize recente, realizată de un grup de cercetători români

conduși de profesorul american Bob Ives și publicată în jurnalul Higher Education,
arată că 95% dintre studenții români chestionați (din totalul de 1.127) au declarat că
au fost implicați în unul sau mai multe acte care au presupus lipsa de onestitate
academică, în condițiile în care aceleași sondaje aplicate în alte țări au avut ca rezultat
rate în jur de de 70% (Bob Ives et al., 2016).

17
 Un studiu realizat în SUA în anul 1996 demonstrează că fenomenul plagiatului în
rândurile studenților este în creștere la nivel mondial. Astfel, cercetătorii americani au
constatat o creștere importantă a nivelului general al lipsei de integritate academică,
de la 54,1% în anul 1984 la 61,2% în 1994 (Diekhoff et al., 1996).

În topul cauzelor care îi determină pe studenți să plagieze se situează:

 neînțelegerea ideii de proprietate intelectuală și lipsa de respect față de creația

intelectuală a unei alte persoane;

 lipsa cunoașterii modalităților de scriere academică, de citare, parafrazare și

atribuire corectă a surselor utilizate;

 intenția de a obține note mari sau de a promova un examen;

 înțelegerea diferită a noțiunii de plagiat, din pricina diferențelor culturale în cazul

studenților proveniți din țări din afara spațiului anglo-saxon;

 dorința de a salva timp sau o gestionare ineficientă a timpului dedicat studiului;

 lipsa unor norme clare, a unor coduri de etică și a promovării culturii de

integritate;

 toleranța față de plagiat și față comportamentele neoneste și neaplicarea

sancțiunilor în mediul academic;

 accesul facil la cărți, literatură științifică, articole și alte materiale prin

intermediul internetului;

 posibilitatea cumpărării unor lucrări de pe internet, de pe site-uri specializate în

vânzarea de lucrări la comandă (McCabe, 2001;Park, 2003).

De asemenea, cercetările au dovedit că nivelul plagiatului în mediul universitar

crește datorită faptului că studenții care au asistat la un comiterea de către un coleg a
unui act de plagiat care nu a fost detectat sunt mult mai mult predispuși să plagieze și
ei (McCabe et al., 2006). Alți studenți manifestă un comportament ostil față de norme
și autoritate, alegînd să ignore regulamentele (Park, 2003).

18
 5.4 Forme de plagiat

Există două clasificări principale ale plagiatului (Park, 2003; Weber-Wulff,

2014):

A. Din punctul de vedere al intenționalității:

1. Plagiatul intenționat, când plagiatorul își însușește cuvintele, ideile sau munca de
creație a unei alte persoane cu bună-știință.

2. Plagiatul neintenționat, atunci când studenții nu reușesc să își însușească regulile

de citare sau nu le interpretează în mod corect.

B. Din punctul de vedere al modului de realizare

1. Plagiatul de tip copy-paste sau clonă - preluarea și folosirea cuvânt cu cuvânt a

muncii unei alte persoane fără citare corectă, prin atribuirea sursei și utilizarea
ghilimelelor. Porțiunile plagiate prin procedeul copy-paste pot diferi ca întindere, de
la un paragraf la mai multe pagini, subcapitole, capitole, sau chiar lucrări întregi.
Acesta este cel mai des întâlnit tip de plagiat, fiind cel mai simplu de realizat, în
condițiile accesului facil la resurse bibliografice online, dar și cel mai ușor de
identificat datorită intenționalității evidente .

2. Plagiatul prin citare parțială - preluarea de conținut dintr-o singură sursă, cu

intervenții minimale asupra acestuia și fără a recurge la citarea prin ghilimele. În acest
caz, chiar dacă sursa este indicată într-o notă de subsol sau în paranteze, este
considerat plagiat.

3. Plagiatul prin parafrazare (camuflat) - se realizează prin înlocuirea unor cuvinte

cheie prin altele cu înțeles similar, sau prin modificarea topicii frazelor într-o creație
aparținând altui autor și însușirea acesteia ca producție intelectuală proprie. Acest tip
de plagiat poate fi destul de greu de identificat și variază ca extindere de la un
paragraf la rescrierea unei lucrări întregi.

4. Plagiatul prin mixare - apare atunci când porțiuni de propoziție sau frază sunt
preluate din mai multe surse și sunt folosite în așa fel încât să se potrivească. În acest

19
caz intenționalitatea actului este una evidentă, la fel și încercarea de a ascunde
modalitatea de realizare a lucrării.

5. Plagiatul prin reciclare (autoplagiatul) - utilizarea propriei munci a autorului,

folosită anterior într-o altă lucrare publicată, la care au fost aduse modificări
minimale, fără a se specifica faptul că respectivul text a mai fost publicat anterior.
Acest tip de practică este una dezaprobată de comunitatea academică, mai ales atunci
când autorul încearcă să obțină un avantaj din republicare. În cazul studenților poate fi
vorba despre obținerea unor note sau promovarea unor examene la mai multe materii
folosind aceeași lucrare, în cazul cadrelor didactice, promovarea pe o poziție
superioară.

6. Plagiatul hibrid - modalitatea prin care se combină surse citate corect cu propoziții,
fraze sau paragrafe copiate fără referire la sursa originală. Și în acest caz intenția este
una evidentă, având în vedere faptul că autorul demonstrează că și-a însușit
modalitățile de citare impuse de regulile academice, dar le utilizează selectiv.

7. Plagiatul prin confuzie - combinarea de propoziții, fraze sau paragrafe întregi din
surse diferite care nu sunt atribuite. În acest caz, pe lângă faptul că intenționalitatea
este evidentă, are de suferit și cursivitatea textului rezultat din cauza lipsei unei
legături ogice între ideile combinate.

8. Plagiatul mascat - folosirea unor referințe inexistente sau inexacte despre autorii
lucrărilor sau materialele de proveniență a datelor. Autorul încearcă să dezinformeze
și oferă informații eronate cu privire la sursa folosită, scopul fiind, de fapt, de a
ascunde faptul că a plagiat. În această situație, pentru a acoperi frauda intelectuală,
plagiatorul nu citează autorul de la care a preluat informațiile, ci sursele citate de
acesta din urmă (citarea ‘la a doua mână’).

9. Plagiatul de tip agregat - apare atunci când autorul unei lucrări citează corect
sursele, dar lucrarea nu conține niciun fel de contribuție originală, fiind un colaj de
citate fără vreo valoare științifică (Debora Weber-Wulff, 2004).

5.5 Procedee de plagiere

Cele mai cunoscute procedee de plagiere sunt:

20
a) Plagiatul prin traducere dintr-o limbă străină fără atribuirea sursei;

b) Plagiatul ‘peticit’ (eng. patchwriting plagiarism) - o formă a plagiatului prin

parafrazare, care se produce atunci când în interiorul unui text sunt operate o serie de
modificări prin înlocuirea unor cuvinte sau expresii cu unele cu sens similar, cu sau
fără citarea sursei originale. Acest tip de plagiat, este ușor de descoperit, însă ridică o
problemă la identificarea surselor, având în vedere faptul că acestea pot fi în număr
ridicat (Weber-Wulff, 2014, p. 9).

c) Plagiatul structural - copierea structurii argumentative a unei alte lucrări (scopul și

obiectivele acesteia, sursele folosite, notele de subsol și metodologia de cercetare).
Deși conținutul nu este același, cercetătorul care recurge la o asemenea soluție trebuie
să menționeze faptul că ideea de organizare a lucrării nu este una originală.

d) Plagiatul prin manipularea surselor - este o tehnică utilizată frecvent prin care ,
autorul folosește în mod corect tehnica de citare pentru un paragraf, dup[ care
introduce alte paragrafe, preluate din opera unui alt autor, fără a mai menționa sursa.
În alte situații, referința către autorul original este pusă exclusiv în bibliografie, fără a
fi citat și în conținutul lucrării.

Deși situațiile de plagiat sunt numeroase și diverse, există și o serie de materiale

care fac parte din așa-numita “cunoaștere comună” și care pot fi copiate fără a exista
riscul de a fi acuzat de plagiat, Informațiile cuprinse în această categorie sunt unele
factuale, cunoscute de marea majoritate a oamenilor, cum ar fi evenimentele istorice,
referințele geografice, proverbele, folclorul popular. Totuși, atunci când nu sunteți
siguri cu privire la ceea ce reprezintă sau nu „cunoaștere comună‖, este indicat să
citați.

21