Procesul de Europenizare și impactul său asupra României

La cincizeci de ani distanță de la semnarea Tratatului de la Roma, România devine stat

membru al Uniunii Europene, împlinindu-se astfel dorința de a face parte din marea “familie
europeană”. Totodată, țara noastră își continuă drumul pe care s-a angajat în momentul semnării
Tratatului de Aderare și anume, Procesul de Europenizare la nivelul instituțiilor și al societății,
un proces de durată, care continuă și astăzi. Proces dinamic de elaborare a politicilor și a
integrării europene, Europenizarea înregistrează o “relansare” în literatura de specialitate din
ultimii zeci de ani; astfel, de pe la mijlocul anilor 1990 el devine o tema la modă în studiile
europene și este transformat de către politicienii vremurilor prin intermediul discursurilor, într-un
adevărat “slogan” folosit în folosul propriu pentru câștigarea unui capital de încredere.

Ce presupune procesul de Europenizare, cum se manifestă și care este impactul său asupra
țărilor membre? Cum a acționat în Europa Centrală și de Est? Care este impactul său asupra
României?

Îmi propun în acest eseu să aduc explicații din perspectivă teoretică despre ce presupune
acest proces, să evidențiez modul în care a acționat el în Europa Centrală și de Est, cum s-a
manifestat în România și să argumentez pe baza progreselor și limitelor înregistrate de țara
noastră în domeniile vizate de Procesul Europenizării.

Pornind de la întrebările de cercetare enunțate mai sus, vreau să aduc în prim plan
Europenizarea, plecând de la principalele abordări și definiții pe care le-a primit de-a lungul
timpului. Nu există în literatura de specialitate o definiție unanim susținută de către autorii care
s-au aplecat asupra acestei problematici, abordările fiind făcute în funcție de modelele de analiză
ale Europenizării precum si de domeniul științific în care s-a produs analiza sau cercetarea,
definițiile completându-se, revizuindu-se în funcție de percepția asupra complexității procesului.

Domeniul științelor politice a fost printre primele care au abordat Europenizarea iar
abordarea sa a fost in sensul transformării - “a deveni mai european”1(Tovias, 2007),
transformare ce se produce atât la nivel de adaptare instituțională, norme, proceduri,
implementarea politicilor UE cât și în însușirea valorilor europene la nivelul fiecărui cetățean.
Abordările teoretice care au urmat evidentiază principalele clasificări făcute în funcție de sensul
1
Tovias, A., “Spontaneous vs. legal approximation: The Europeanization of Israel”, European Journal of Law
Reform, 2007, vol. 9, no. 3, pp. 485-500.
presiunii, al schimbării, al transformării – astfel, Europenizarea este prezentată ca 1) un proces
“top-down”(de sus în jos), “unilateral”2 în care politicile UE sunt preluate la nivelul politicilor
naționale, influențând procesele și deciziile interne, determinând schimbări semnificative la
nivelul statelor membre, 2) un proces “bottom-up”3(de jos în sus) (tot unilateral) în care se face
un “transfer al unor preferințe de politici interne la nivelul UE - uploading” 4(Borzel, 1999), 3) un
proces „bilateral”5 în care presiunile sunt în ambele sensuri atât de sus în jos cât și de jos în sus și
4) un proces „radial” caracterizat de planeitate în care transferul se face din centru către margini
și invers dar și „gravitațional” în care transferul se face piramidal.

Definirea Europenizării ca proces ne este prezentată în primele abordări teoretice ca “un

proces treptat de reorientare a direcției și formei politicilor” 6 (Ladrech, 1994), apoi avem o
definiție considerată ca fiind una din cele mai complete, în care Europenizarea este un proces
care presupune: “a) construcția, b) difuzia și c) instituționalizarea regulilor, procedurilor,
paradigmelor politice, stilurilor formale și informale, a căilor de acțiune, a credințelor și
normelor comune care sunt primele definite și consolidate în politica UE și mai apoi incorporate
în logica discursului domestic (național și subnațional), în structurile politice și alegerile
publice.”7(Radaelli, 2003). Plecând de la definiția dată de Radaelli în 2003, Kyriakos
Moumoutzis vine cu o revizuire a acesteia și ne prezintă procesul Europenizării tot “în logica
discursului domestic (național și subnațional), a structurilor politice și politicilor publice, a
regulilor, procedurilor, paradigmelor politice, definite și consolidate în procesele
UE.”8(Moumoutzis, 2011). Toate aceste definiții sunt completate de o formulare în care
Europenizarea este văzută ca un “produs comun al: 1) presiunilor de adaptare care decurg din

2
Moga, Teodor. L. Note de curs, Procesul de Europenizare.
3
Ibidem.
4
Borzel, Tanja A. (1999), Towards Convergence in Europe? Institutional Adaptation to Europeanisation in Germany
and Spain’, 573-596, - preluare a politicilor UE la nivelul politicilor naționale (downloading) dar și cu semnificația
de transfer al unor preferințe de politici intene la nivelul UE (uploading).
5
Moga, Teodor. L. Note de curs, Procesul de Europenizare.
6
Ladrech, Robert (1994) “Europeanisation of Domestic Politics and Institutions: The Case of France”, p. 69 - un
proces treptat de reorientare a direcției și formei politicilor până în punctul în care dinamica politică și economică a
Uniunii Europene devine parte a logicii organizaționale a politicilor naționale și a deciziilor politice
7
Radaelli, Claudio M. (2003) “The Europeanisation of Public Policy” -
8
Moumoutzis, Kyriakos (2011) Still Fashionable Yet Useless? Addressing Problems with Research on the
Europeanisation of Foreign Policy, 607-629-încorporând în logica discursului domestic (național și subnațional), a
structurilor politice și politicile publice, a regulilor, procedurilor, paradigmelor politice, stilurilor formale și
informale, a căilor de rezolvare și a credințelor și normelor comune care sunt primele definite și consolidate în
procesele politice ale UE.
ajustarea variabilă dintre instituțiile și politicile UE și cele naționale și 2) al variabilelor politice
integrate în cadrul instituțiilor naționale existente”9(Cowles, Caporaso și Risse, 2001).

Având în vedere dimensiunea domeniului de definire, cred ca definiția dată de Olsen

reușește să cuprindă în cea mai mare parte cele mai multe sensuri și înțelesuri. Astfel, Procesul
de Europenizare este discutat în funcție de “schimbarea granițelor teritoriale exterioare” în ideea
unui “spațiu politic unic”, în concordanță cu „dezvoltarea instituțiilor la nivel european” care să
introducă o ordine normativă prin care se poate superviza implementarea deciziilor și
practicilor , „ca pătrundere/influenţare centrală a sistemelor naţionale şi sub-naţionale de
guvernare” conform căreia acest proces presupune o adaptare la instituții centrale și la norme
europene, “ca exportare în afara teritoriului Europei a unor forme de guvernare şi organizare
politică tipice şi, în acelaşi timp, distincte pentru Europa” acest aspect vizând astfel si relația cu
actorii non-europeni precum și exportul “unor forme de viață și producție” prin intermediul unor
procese de difuziune și ultima dimensiune, “ca proiect politic al cărui scop este o Europă
unificată şi mai puternică din punct de vedere politic”, în care ideea de identitate politică
distinctă se traduce printr-o delimitare clară între membri si ne-membri prin slăbirea sau chiar
dispariția granițelor interne și delimitarea și întărirea celor externe.10(Olsen,2002)

Definițiile prezentate mai sus nu sunt exclusiviste ci doar reprezentative, alegerea prezentării
lor a fost făcută în sensul evidențierii: 1) principalelor abordări teoretice asupra Procesului de
Europenizare din literatura de specialitate. și 2) a teoriilor care au stat la baza “punerii în aplicare
a politicilor UE”11(Wallace, H., Pollack, M. A. și Young, A. R., 2010). Mecanismele
Europenizării sunt “numeroase”, “au la bază relatia dintre UE și statul respectiv” 12 iar prin
intermediul lor “UE ar putea influența politicile naționale”13(Wallace, H., Pollack, M. A. și
Young, A. R., 2010). Wallace menționează și faptul că această influență s-ar produce “în primul
rând prin limitarea politicilor naționale, în al doilea rând prin inducerea unor norme noi și prin
9
Cowles, M. G., Caporaso, J. A., și Risse, T. (2001) (eds.), Transforming Europe: Europeanization and Domestic
Change.
10
OLSEN, JOHAN P., The Many Faces of Europeanization, în „Journal of Common Market Studies”, vol. 40, nr. 5,
2002, pp. 921-952.
11
Wallace, H., Pollack, M. A. și Young, A. R. (2010), Policy–Making in the European Union, Sixth Edition was
originally published in English in 2010. This translation is published by arrangement with Oxford University Press,
p.31.
12
Moga, Teodor. L. Note de curs, Mecanismele Europenizării.
13
Wallace, H., Pollack, M.A. și Young, A.R. (2010), Policy–Making in the European Union, Sixth Edition was
originally published in English in 2010. This translation is published by arrangement with Oxford University Press,
p.31.
modelarea identităților și preferințelor naționale (Kelley, 2004; Borzel and Risse 2007)” 14
evidențiind mecanismele care au la bază perspectiva rațională și perspectiva constructivistă.
Perspectiva rațională are la bază condiționalitatea și “ influențează direct reforma instituțională”15
(Grabbe, 2006) printr-un “mecanism care depinde de recompensele acordate și de credibilitatea
condiționalității (carrots and sticks – atribuirea sancțiunilor sau recompenselor în funcție de
progrese)”16. Față de perspectiva rațională, cea constructivistă are o “influență indirectă” –
procesul de Europenizare având loc prin “adaptare și învățare” și „o condiționalitate modestă”17.

Am întâlnit destul de des în literatura de specialitate, cu referire la mecanismele

Europenizării, sintagmele „condiționalitate”, „constrângere” sau „presiune”. Oare de ce este
nevoie de astfel de mecanisme care condiționează, constrâng, atunci cand vorbim despre state
care si-au dorit să adere la UE, să facă parte din această mare familie, au făcut eforturi si
investiții de orice natură în vederea realizării acestui deziderat? Poate, definirea unei identități
comune, europene (care poate fi în conflict sau complementaritate cu identitățile naționale???) să
faciliteze implementarea unui Proces de Europenizare, în absența acestor mecanisme? Poate că
viitorul acestei construcții în curs de definire ne va furniza răspunsuri pertinente dar până atunci
putem cerceta aplecându-ne asupra Procesului de Europenizare a Tărilor din Europa Centrala și
de Est.

În urma reuniunii Consiliului European din anul 2006, a fost reînnoit consensul asupra
problematicii extinderii UE, totodată stabilindu-se o strategie de urmat, cu accent pe criteriile de
aderare, acele criterii numite și „criteriile de la Copenhaga” deoarece au fost stabilite in anul
1993 la Copenhaga, în cadrul reuniunii Consiliului European. Aceste criterii stabilesc condiții
„democratice, economice și politice” 18 pentru țările care vor să adere la UE și anume: „instituții
stabile, o economie de piață funcțională, capacitatea de a-și asuma obligațiile aferente statutului
de stat membru, capacitatea UE de a accepta noi membri.” 19 Aflate în perioada postcomunista
(de reîntoarcere în Europa), Țările Europei Centrale și de Est (TECE) se aflau într-o poziție slabă
față de UE, nu prea aveau ce negocia și nici nu prea aveau ce oferi iar UE se situa în mod clar pe

14
Ibidem.
15
Grabbe, H.(2006), The EU’s Transformative Power: Europeanization through Conditionality in Central and
Eastern Europe (Basingstoke: Palgrave Macmillan),p.89.
16
Moga, Teodor. L. Note de curs, Mecanismele Europenizării
17
Ibidem.
18
https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/enlargement/ .
19
Ibidem.
poziții de putere prin multitudinea beneficilor pe care le avea de oferit, ceea ce a determinat
aceste țări să accepte condiții dezavantajoase de aderare din dorința de a obține calitatea de stat
membru.

Au existat trei mari etape de realizare a politicii UE de extindere spre Est: prima etapă
(1989-1993) cuprinde programele comerciale de asistență, a doua etapă (1997-1998) este
reprezentată de strategia de preaderare și începutul negocierilor iar în a treia etapă (1998-2000)
au fost incluse Parteneriatele de Aderare.20(Grabbe, 2006). Pe parcursul acestor etape s-au
înăsprit condițiile de aderare, au fost negocieri lente, frustrante, au existat modificări și
reformulări ale condițiilor21 iar în tot acest timp UE si-a manifestat influența asupra statelor
candidate prin intermediul diverselor mecanisme. Totuși, studiile efectuate ne arată faptul că UE
nu a influențat major Procesul de Europenizare, acesta putând fi influențat de cu totul alte
condiții, precum constrângerile locale din fiecare stat.22A fost Procesul de Europenizare (care
introduce avantaje materiale la schimb cu anumite schimbări pe plan intern) variabila
determinantă în acceptarea acestor condiții? Posibil...la fel de posibil și ca unele state să-și fi
pierdut pe drum în timpul procesului de aderare motivația sau, aceasta s-a diminuat după aderare,
în absența condiționalității....

În România ca și în cazul majorității țărilor din Europa Centrală si de Est, Procesul

Europenizării a funcționat înainte de perioada de aderare, s-a consacrat odată cu semnarea
Tratatului de aderare si, continuă încă. A existat o înțelegere încă din anul 1974, care a inclus
Romania în Sistemul Generalizat de Preferințe al Comunității (fiind prima țară comunistă inclusă
în acest sistem). În anul 1980 România a procedat de facto și de jure la recunoașterea
Comunității Economice Europene, din anul 1990 a întreținut relații diplomatice cu Uniunea
Europeană iar din 2007 este membru cu drepturi depline. 23 Datorită experienței sale cu CEE, ne-
am fi aștetat ca dupa 1990 relația cu Uniunea Europeană să înregistreze o altă dinamică, dar,
datorită izolării impuse în anii 80 de regimul comunist, au fost neglijate relatiile și tendințele
economice iar acceptarea sa ca membru s-a făcut cu o întârziere de trei ani față de celelalte zece
țări care au aderat în 2004.24(Schifirnet, 2011).
20
Grabbe, H.(2006), The EU’s Transformative Power: Europeanization through Conditionality in Central and
Eastern Europe (Basingstoke: Palgrave Macmillan), p.21.
21
Ibidem.
22
Ibidem.p. 214-222.
23
https://ro.wikipedia.org/wiki/Integrarea_Rom%C3%A2niei_%C3%AEn_Uniunea_European%C4%83.
24
Schifirnet, C. et all, Europenizarea societatii romanesti si mass-media, Comunicare .ro,2011, p.19.
 Ca să înțelegem mai bine sensul Europenizării in contextul țării noastre mă voi referi în
continuare la una din abordările teoretice cu sensul cel mai larg și anume doar la termenii care au
importanță pentru înțelegerea procesului în acest context. Este vorba despre definiția dată de
Olsen, conform căreia pot fi luate în considerare mai multe sensuri care “se completează decât să
se excludă”: 1)”ca act de modificare in granițele teritoriale externe” – având în vedere că UE ca
centru politic, își extinde granițele atunci si Procesul de Europenizare se extinde, 2) “ca impact
intern al instituțiilor de nivel european “– este vorba despre adaptarea instituțională și adoptarea
politicilor comune, în acest caz, adaptarea unor instituții la norme este mai greoaie datorită unor
contexte variate si 3)”ca exportare a unor forme de organizare politica și de guvernanță” tipice
pentru Europa, dicolo de granițe – adoptarea acestora la realitatea noastră depinde de gradul de
difuzie și de atractivitatea modelelor.25(Olsen, 2002)

Odată cu semnarea Tratatului de Aderare, România a intrat intr-o nouă etapă și într-o
organizație cu reguli deja stabilite. Aici, a trebuit să adopte norme care de multe ori erau în
contradiție cu tot ceea ce ținea de “valori, stereotipuri şi mentalităţi locale, dar şi cu moştenirea
istorică”- de aceea s-a propus renunțarea la unele particularități care erau în contradicție cu
normele UE.26(Schifirnet, 2002) Există în Tratatul de Aderare angajamente prin care România se
obligă să introducă, să respecte, să adere la protocoale, să implementeze politici de mediu,
politici demografice și sociale, politici economice și financiare, politici privind justiția și
afacerile interne iar implementarea acestora este monitorizată și sancționată atunci cand se
constată neconformități. Am respectat condițiile impuse și am aderat, suntem stat membru cu
drepturi depline, dar mai avem de strabătut drumul lung al integrarii și al Procesului de
Europenizare!

Dar Procesul de Europenizare cuprinde o varietate de domenii de interes care nu sunt

specificate în tratate, nu sunt monitorizate si nici sancționate sau stimulate. Europenizarea
acestor domenii de interes ține de felul în care noi, românii conștientizăm amploarea acestui
proces, identificăm punctele comune, avantajele și dezavantajele acestui proces – facem o
balanță decizională în mod onest și conștiincios. Da, poate că nu ne-a ne-a consultat nimeni
printr-un referendum, la nivel de cetățean, daca ne dorim sau nu să fim parte a acestei mari

25
OLSEN, JOHAN P., The Many Faces of Europeanization, în „Journal of Common Market Studies”, vol. 40, nr. 5,
2002, pp. 921-952.
26
Schifirnet, C. et all, Europenizarea societatii romanesti si mass-media, Comunicare .ro,2011, p.21.
familii…dar finalitatea a fost “rezultatul unui efort comun de pregătire internă, la care au
participat, alături de fostul guvern, toate partidele politice, societatea civilă, asociațiile patronale
și sindicale, practic ȋntreaga societate românească” 27(Puscas, 2008) adică, principalii actori
sociali.

Ne-am asumat toate acestea din dorința de a de a trăi mai bine, de a putea circula liber,
de a putea munci în posturi conform calificărilor și oriunde ne dorim, de a avea acces la educație
și sănătate, de a fi în siguranță, de a avea legi clare și corecte, de a ne fi apărate drepturile și
libertățile….de a fi europeni. Cumva, în anumite domenii am reușit să “urnim” lucrurile in
direcția corectă, să facem pași, mai timizi, uneori mai îndrăzneți! Și pot spune că am reușit să
avem unele școli care respectă normele europene, cu dotări de excepție, cu unii profesori
pregătiți la un nivel european, avem și unele spitale care respectă normele europene și unii
medici excepționali, ne bucurăm de libertatea de a circula, de a ne petrece vacanțele acolo unde
ne dorim, ne bucurăm de liniște la hotare, de posibilitatea de a studia unde ne dorim, de a face
afaceri oriunde considerăm că ne avantajează, de a ne sti în siguranță bunurile și serviciile. Mai
avem nevoie să miscăm lucrurile intr-o direcție bună și în domeniul social, în absorbția
fondurilor europene, în zona mediului pentru că poluăm masiv și râurile sunt sufocate de deșeuri,
să ne asigurăm că avem o justiție independentă care nu se abate de la misiunea sa, să ne
preocupăm de păduri, de pământuri.

Auzim de multe ori formularea, ca un îndemn, ca un slogan: “să-i ajungem din urmă pe
europeni” și mă gândesc că ar trebui ca să oprim în loc timpul pentru ei ca să reușim asta sau, să
“murim” cu toții peste noapte și să ne naștem în zorii zilei următoare, din alți părinți! Pe de altă
parte, poate nu este nevoie să facem acest lucru ci doar să continuăm Procesul de Europenizare,
să ne dăm timp să facem lucrurile în mod sustenabil, să ne implicăm ca indivizi, să ne recăpătăm
încrederea în ceilalți (inclusiv în instituții). Poate că trăim “în umbra Europei”28 și la marginea ei
… dar vom deveni europeni atunci cand vom scăpa de frustrarea de tip borderline și nu vom mai
atașa realității noastre cuvântul “european” pentru a evidenția apartenența (norme europene,
politici europene, drumuri europene, scoli europene….etc).

Bibliografie

27
Vasile Pușcaș, ‘’România: de la preaderare la postaderare’’, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2008, pag. 11.
28
Kaplan Robert D., In umbra Europei, Humanitas, Bucuresti, 2016.
 Borzel, Tanja A. (1999), Towards Convergence in Europe? Institutional Adaptation to
Europeanisation in Germany and Spain’, Journal of Common Market Studies 37.

Cowles, M. G., Caporaso, J. A., și Risse, T. (2001) (eds.), Transforming Europe:

Europeanization and Domestic Change (Ithaca, NY: Cornell University Press).

Dobrescu Emilian M., Ivan Mihail V., Europenizarea. Procese Si Tendinte In Dezvoltarea
Europeana, Universitaria, Bucuresti, 2019.

Gherghina Sergiu, Jiglau George, De la entuziasm la criza, CA Publishing, Cluj – Napoca, 2010.

Grabbe, H.(2006), The EU’s Transformative Power: Europeanization through Conditionality in

Central and Eastern Europe (Basingstoke: Palgrave Macmillan).

Kaplan Robert D., In umbra Europei, Humanitas, Bucuresti, 2016.

Ladrech, Robert (1994) “Europeanisation of Domestic Politics and Institutions: The Case of
France”, Journal of Common Market Studies, vol. 32, no. 1.

OLSEN, JOHAN P., The Many Faces of Europeanization, în „Journal of Common Market
Studies”, vol. 40, nr. 5, 2002.

Puscas Vasile, România: de la preaderare la postaderare, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2008.

Radaelli, Claudio M. (2003) “The Europeanisation of Public Policy”, in Kevin Featherstone and ,
Radaelli, Claudio M. (eds.), The Politics of Europeanization, Oxford: Oxford University Press.

Schifirnet, C. et all, Europenizarea societatii romanesti si mass-media, Comunicare .ro,

Bucuresti, 2011.

Wallace, H., Pollack, M. A. și Young, A. R. (2010) (red), Policy–Making in the European Union,
Sixth Edition was originally published in English in 2010. This translation is published by
arrangement with Oxford University Press.