Profesor univ.

Carmen Mihaela Crețu

Fundamente teoretice și metodologice ale politicii educației
Master: Politici și Management în educație
Student: Nicuță Oana Andreea
Anul I

Teme modul I

1. Enumerați principalele surse științifice si ideologice ale constituirii disciplinei politici

educationale. Descrieți una dintre aceste ideologii (100-300 cuvinte).
Principalele surse științifice și ideologice ale constituirii disciplinei ,,politici
educaționale” sunt: Liberalismul, Conservatorismul, Socialismul modern și Comunismul,
Totalitarismul fascist, Ideologiile postmodernității sau eliberării, după cum mai sunt acestea
denumite .
Conservatorismul, înainte de a fi doctrină politică, a existat ca stare de spirit, atitudine,
însoțind politicul de-a lungul evoluției sale istorice. Ca doctrină politică, conservatorismul
apare în aceeași perioadă cu revoluțiile burgheze, ca o reacție la principiile doctrinei liberale,
în general, și ale revoluției franceze de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Doctrina politică conservatoare poate fi definită ca un ansamblu de idei, care vizează
organizarea și conducerea societăţii prin păstrarea pe perioade îndelungate a structurii politice
tradiţionale.
La începuturile sale, conservatorismul susţinea, în opoziţie cu liberalismul,
monarhia ca formă de guvernământ. Conservatorii  susţineau şi că instituţiile politice sunt
produsul unei dezvoltări îndelungate. Schimbarea acestora de către oameni s-ar realiza
împotriva legilor eterne, conservatorii susţinând că schimbările sunt de fapt  brutalizări ale
istoriei.
Doctrina conservatoare susţine ideile inegalităţii oamenilor, ale necesităţii existenţei
claselor sociale, distincte si ierarhizate. Aceasta are  ca rol primordial  proprietatea privată,
apărarea ordinii sociale, a religiei, susţine inegalitatea  indivizilor şi a claselor sociale.
În politică, conservatorismul înseamnă o atitudine ponderată şi înţeleaptă care va
atenua conflictele şi regla tensiunile negative.
Conservatorii consideră că omul este atât imperfect, cât şi imperfectibil, deci susţin că
este necesară existenţa unor forţe exterioare pentru a controla pornirile naturale.
Imperfecţiunea umană se explica din trei puncte de vedere: psihologic, moral şi intelectual. 
 Conservatorii privesc societatea ca un organism anatomic, o structură compactă, unde
fiecare organ are o funcţie precisă. Nu apare în urma unui contract, ci în mod natural. Puterea
într-o societatea organică trebuie să asigure coeziunea socială, să vegheze asupra
schimbărilor, acestea nu trebuie să fie bruşte altfel “omorâm pacientul”. Fiecare parte este
conştientă de rolul său, iar libertatea se traduce prin îndeplinirea menirii, puterea trebuie să
asigure integrarea tuturor indivizilor în societate, astfel încât comportamentele antisociale,
sinucigaşe să fie înlăturate.

2. Comentati o contributie a lui Stefan Bârsănescu la constituirea disciplinei Politici

educaționale in Romania (aprox 200 cuvinte).
Ştefan Bârsănescu este, prin lucrarea sa, Politica culturii în România (Iaşi, 1937),
întemeietorul unui nou domeniu de cercetare în România și anume a politicii în educație,
precum și unul dintre primii teoreticieni și metodologi din lume.
Academicianul a avut trei contribuții originale semnificative: modelul teoretic,
modelul motodologic și modelul deontologic de analiză a politicilor educației. Fiecare dintre
cele trei aspecte a avut o contributie relevantă la constituirea disciplinei Politici educaționale
în România, însă aspectul la care vreau să mă opresc este cel deontologic.
Una dintre contribuțiile autorului Șt. Bârsănescu o reprezintă distincția dintre actele de
politică educațională și sistemul de politică educațională, sistem coerent și unitar după spusele
savantului român. Politica culturală este definită ca o sumă de măsuri sau direcții de guernare.
Pentru a reprezenta o astfel de politică, măsurile nu pot fi o sumă ,,aritmetică”, ci mai degraba
o totalitate ,,organică”sau, în termeni mai clar, o coerență logică manifestată prin direcția
generală a politicii (spiritul călăuzitor), organizare ( care va fi o continuare, o dezvoltare și o
amplificare a spiritului politicii culturale) și o tehnică clar stabilită (suma de acțiuni și
mijloace menite să servească scopului). Aceasta este o contribuție importantă asupra
disciplinei Politici educaționale.
3. Precizați și argumentați o consecință a globalizării educației pentru câmpul educațional
romanesc (200 cuvinte)
Una dintre consecințele globalizării educației este faptul că diplomele obținute în
România sunt recunoscute în cele mai multe țări, iar tinerii studenți sau absolvenți pot accesa
cu ușurință programe de studii în străinătate și pot obține chiar locuri de muncă potrivit
calificării lor.
Această libertate de a lucra în afara granițelor, precum și facilitățile de studiu oferite
elevilor și studenților români aflați peste hotare reprezintă un avantaj pentru orice tânăr și este
totodată o încurajare a dezvoltării multidisciplinare a acestuia și un indiciu prin care celelalte
state arată faptul că premiază excelența. Un aspect important al acestui fenomen îl reprezintă
și schimbul de experiență care vine o dată cu relocarea în scop de continuare a studiilor în
străinătate sau pentru muncă. Globalizarea educației facilitează accesul beneficiarului și la
cunoștințe sau tehnologii încă neaccesibile sau greu accesibile românilor, metode noi de lucru
și de studiu, reformând întregul concept de educație.
Un dezavantaj al globalizării educației care trebuie menționat și este îngrijorător
pentru câmpul educațional românesc îl reprezintă exodul de inteligență. Astfel, majoritatea
tinerilor care merg la studii în străinătate sau care sunt recrutați de instituții sau firme de peste
hotare datorită abilităților și competențelor lor personale, dar mai ales profesionale, nu mai
doresc să se întoarcă în țară. Aceasta reprezintă o mare pierdere pentru sistemul educațional
românesc, întrucât el reprezintă un segment important pentru îmbunătățirea, schimbarea și
reformarea statului. El ar putea să aducă în România cunoștințele, tehnicile, metodele pe care
le-a învățat și cu care s-a familiarizat în străinătate, contribuind la îmbunătățirea sistemului
educațional, sanitar, juridic sau din orice alt domeniu. Însă, România pierde zilnic tineri
educați, pregătiți pentru cariere de succes, în formarea cărora s-a investit ani de zile, dar care
aleg să trăiască și să profezeze în străinătate.
 Teme modulul II

1. Care este diferența principală dintre etapele clasice de analiza a politicilor educaționale și
etapele generale ale acțiunii educaționale?
(minim 150 cuvinte)
Etapele clasice de analiză a politicilor educaţionale Etapele generale ale acțiunii
educaționale
1. Analiza generală a problemei; 1.Stabilirea agendei
2. Definirea obiectivelor studiului; 2. Formularea politicilor;
3. Studii de pregătire a anchetei/analizei; 3. Luarea deciziilor
4. Alegerea metodei şi a tehnicilor. 4. Implementarea politicilor
5. Eşantionarea şi pregătirea cercetării; 5. Monitorizarea
6. Cercetarea propriu-zisă sau culegerea datelor; 6. Evaluarea politicilor
7. Analiza datelor colectate;
8. Reîntoarcerea pe teren pentru confirmare/recertificare;
9. Redactarea rapoartelor şi recomandărilor;
10. Prezentarea orală a rezultatelor.

Diferența principală dintre etapele clasice de analiza a politicilor educaționale și etapele

generale ale acțiunii educaționale constă în faptul că în etapele clasice de analiză a politicilor
Se demarează procesul de cercetare și de analiză a impactului ce poate avea o anumită
schimbare sau actoalizare a politicilor/acțiunilor ce vor urma. Iar în etapele generale ale
acțiunii educaționale, se demarează implementarea acelei politici studiate. Procesul de
demarare, implementare și evaluare. Cu ajutorul rezultatelor și rapoartelor din cercetare se
poate trece la stabilirea agendei și formularea, monitorizarea și evaluarea politicilor.

2. Exemplificați (prin documete/emisiuni televizate/dezbateri postate pe internet, etc. cu

sursa precizata) sau descrieți pe scurt, următoarele doua tipuri de cercetare calitativa:
jurnalistica, ancheta calitativă sistematică.
(minim 200 de cuvinte)
 Ancheta jurnalistică este una dintre cele mai întâlnite în viața de zi cu zi. Activitățile
jurnalistice nu se centrează pe difuzarea publicului a abordării aprofundate a fenomenelor.
Scopul central este acela de informare generală, de interesare, de captare a publicului. Deseori
apar scrieri care au un impact foarte mare asupra publicului.
O altă caracteristică importantă a anchetei jurnalistice este aceea de concentrare asupra
a tot ceea ce poate deveni o știre de impact. Ancheta jurnalistică este numită de către unii
chiar ,,caricaturi” ale anchetei calitative sistematice, prin dorința de a pune întrebări, deși
ancheta jurnalistică se realizează prin interviuri nesistematice, prin documentare sporatică. În
general, ,,analiștii politici” ce sciu editoriale în diverse ziare sau dau interviuri la televiziune
sunt interesați de ceea ce se întâmplă aici și acum, de știrea zilei. Trebuie subliniat faptul că
rolul central al acestor analiști este în formarea aplitudinilor, în promovarea soluţiilor
alternative de politici educaționale, dar chiar și în stabilirea agendei.

3. Argumentați importanța rolurilor analistului de politici raportându-vă la o problemă

contemporană de pe scena educațională din țara noastră. Numiți respectiva problemă.
(200-300 cuvinte)
Analistul de politici, expertul reprezentativ pentru asemenea tip de probleme este
interesat de aspectele conceptuale şi de modelele teoretice ce stau la baza unei metodologii de
analiză. El demonstrează profesionalism metodologic în sistematizarea în analizarea datelor şi
este specializat în utilizarea unor tehnici de analiză calitativă.
Abandonul școlar este una din problemele dezbătute de analiștii de politici și
reprezintă una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învățământul românesc.
Rata abandonului școlar se află într-o creștere alarmantă, începând cu anul 2010, când la nivel
global, 61 de milioane de copii de vârsta învățământului primar și 71 de milioane de copii de
gimnaziu au părăsit școala, potrivit unui raport realizat de UNICEF.
Rolul analiștilor de plotici este acela de a redacta/consulta rapoarte de analiză și
sinteză din domeniul abandonului școlar. Cum datele relevă o situaţie generală proastă în
acest sens la nivelul mediului rural, analistul de politici poate să ridice plroblema la nivelul
ministerelor ca să aloce şcolilor din mediul rural resurse financiare şi materiale suplimentare,
pe măsura lipsurilor întâmpinate de elevi şi familiile acestora.
Analiștii de polici găsesc soluții relevante cum ar fi crearea, la nivelul şcolilor, a unor
centre de învăţare permanentă, care să permită, atât elevilor/copiilor, cât şi adulţilor,
continuarea studiilor; consilierea în vederea dezvoltării şi orientării şcolare, profesionale,
 personale şi/sau dezvoltarea unor competenţe şi aptitudini necesare unei (mai bune) integrări
socio-profesionale (lingvistice, de comunicare, de cooperare, de utilizare a calculatorului etc.).

4. Descrieți o metodă/tehnică de cercetare pe care o considerți relevantă pentru analiza de

politici educaționale și ca tare, vă propuneți să o folosiți în demersurile dvs. ulterioare din
cadrul masteratului (de exemplu, în elaborarea dizertației). (minim 300 de cuvinte)
Metoda de analiză pe care doresc să o descriu pe scurt este observatia participativă.
Această metodă  presupune integrarea observatorului în comunitatea cercetată, pentru
o perioadă lungă de timp, în scopul unei cunoașteri în profunzime, de tip calitativ. Observația
participativă se definește prin câteva caracteristici de bază, precum:
 surprinde existența cotidiană a unei comunități pentru a obține o imagine autentică asupra
acesteia;
 este un studiu comprehensiv si holistic asupra unei unități sociale (cultură, subcultură, grup,
organizație, credințe, obiceiuri, modele acționale, interacțiuni sociale etc.).  
 este un demers de tip calitativ atât sub aspectul realității studiate (aspecte unice, particulare
ale vieții sociale), al principiilor și strategiei metodologice utilizate (primează abordarea
comprehensivă, 'din interior', a fenomenelor sociale; ipotezele și categoriile de analiză sunt
flexibile, suportând modificări pe parcursul cercetării prin confruntarea cu noi date), cât și sub
aspectul rezultatelor (teorii particulare sau cu raza medie de generalitate, teorii interpretative.
 se derulează potrivit unor principii și reguli specifice de ordin metodologic și deontologic:
observatorul trebuie să respecte normele de conviețuire și obiceiurile colectivității investigate;
să nu lase impresia că este o autoritate și să nu joace rolul de conducător sau sfătuitor; să nu
șocheze prin vocabularul utilizat, prin cunoștințele sale sau prin vestimentație; să nu forțeze
situația de observație; să înregistreze cât mai fidel datele empirice; să manifeste interes egal
față de toți membrii comunității respective, pentru a câștiga încrederea lor și, mai ales, pentru
a obține acordul autorităților formale și informale (Bocancea, Neamtu, 1999, p. 117);
 identitatea observatorului poate fi dezvaluită total, parțial sau deloc. De asemenea, gradul de
implicare în viața comunității poate varia, implicând o poziție de neutralitate sau una de actor
social (membru activ sau membru periferic).
Pe parcursul observației participative este deseori necesară utilizarea unor observatori
membri ai grupului investigat sau asistat. Aceasta este tehnica participantului observator care
este solicitat de către investigator (asistent social) să culeagă informații cu privire la
activitatea propriului grup.