CLASICISMUL MUZICAL

Sophia CONSTANTINESCU

Clasa a-VIII-B
Școala nr. 97
București
Muzica face pe om să iasă din el însuşi şi din lume;
ea îl înalţă deasupra lui însuşi şi a lumii, fiind
cea mai frumoasă revelaţie a lui Dumnezeu.

Goethe
Trăsături caracteristice ale muzicii
instrumentale
Clasicismul poate fi definit ca o mişcare artistică şi literară care
promovează armonia şi echilibrul.

Clasicismul este o epocă stilistică încadrată cronologic între

sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XIX-lea,
fiind o noţiune estetică ce echivalează ca sens cu cel de
echilibru, soliditate, simplitate, sobrietate şi perfecţiune.
Clasicismul poate fi împărțit în două perioade:
• perioada de formare (mijlocul secolului al XVIII-lea) cu
reprezentanţi precum:
 Giovanni Batista Sammartini (1701-1775)
 Carl Philipp Emanuel Bach (1714-1788)
 Cristoph Willibald Gluck (1714-1787)
 Johann Stamitz (1717-1757)
 François Joseph Gossec (1734-1829);

Giovanni Batista Carl Philipp Emanuel Cristoph Willibald Johann François Joseph
Sammartini Bach Gluck Stamitz Gossec
• perioada de manifestare (cea de-a doua jumătate a secolului
XVIII şi începutul secolului XIX), avându-i ca reprezentanţi de
seamă pe:
 Joseph Haydn (1732-1809)
 Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)
 Ludwig van Beethoven (1770-1827)

Joseph Wolfgang Amadeus Ludwig

Haydn Mozart van Beethoven
În această perioadă cele mai des utilizate genuri muzicale, folosite de
compozitorii clasici au fost genurile instrumentale, distanţându-se puţin de
muzica corală.

Compozitorii adoptă ca metodă principală de exprimare muzicală –

simfonismul. Melodica are o naturaleţe şi este însoţită de un ritm ordonat, în
care formulele ritmice formează unităţi simetrice.

Clasicismul vienez întruneşte toate cuceririle anterioare ale muzicii creând o

artă nouă cu o mare putere de generalizare. Aspirând spre simplitate,
sinceritate şi naturaleţe, acesta se deosebeşte de formele Barocului şi
stilului lui Johann Sebastian Bach (1685-1750) şi Georg Friedrich Händel
(1685-1759).

În Clasicism există o stabilitate între ritm, melodie şi armonie.

Trăsăturile Clasicismului sunt prefigurate de epoca barocului prin
acele elemente de concizie a formei, de echilibru architectonic, de unitate
tematică, de dozaj al elementelor de limbaj, în lucrările lui Arcangelo Corelli
(1653-1713), Domenico Scarlatti (1685-1757), Bach, Händel, Antonio Vivaldi
(1678-1741), trăsături ce vizează înlocuirea polifoniei cu monodia
acompaniată, diversificarea şi cristalizarea unor forme şi genuri specifice
precum: sonata, concertul, simfonia.

În Clasicism, armonia, este un element principal de limbaj, ea fiind

transparentă, clară, aerisită, simplă şi transparentă. În această perioadă
aproape toate lucrările încep şi se termină în aceeaşi tonalitate, pe parcurs,
ele modulând la dominantă sau la relativa majoră (în cazul în care lucrarea
este scrisă în minor).

Ritmica are o simetrie perfectă, elocvența ei stăruind în vigoarea formulelor

ritmice şi în modul de utilizare al acesteia. Un element component devine
pauza, ea având un rol nuanţat.
Melodia clasică este spontană,
simplă, de o proporţionalitate
desăvârşită, sistemul funcţional
bazat pe major-minor, apărut încă
din perioada barocului la Bach în
lucrarea cu numele de "Clavecinul
bine temperat. Clasicii iubesc
construcţia formală clară,
simetria.
Şcoala de la Mannheim are
meritul de a fi făcut din muzica
simfonică o formă de cultură
superioară, iar din simfonie, cea
mai înaltă manifestare a artei
sunetelor.
Forma de sonată clasică, a cărei
cristalizare se realizează în această
perioadă, este constituită din trei secţiuni:
 expoziţia (prezentarea materialul „Simfonismul clasic vienez
tematic al formei)
reprezintă un punct culminant
 dezvoltarea (prelucrarea materialului în dezvoltarea muzicii
tematic) şi
instrumentale ”
 repriza/reexpoziţia (temele revin la o
formă apropiată de forma iniţială).
Gheorghe Goian
Genurile simfonice presupun amplificarea
orchestrei. Bazele orchestrei de tip clasic
sunt puse de Wolfgang Amadeus Mozart
şi Joseph Haydn.
Câteva forme şi genuri muzicale caracteristice stilului clasic perfecţionate în
a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, sunt:
 sonata (ca formă şi gen)
 simfonia
 concertul instrumental
 lied-ul
 tema cu variaţiuni
 muzica de cameră cu trio
 cvartetul
 cvintetul, etc.;
în cadrul muzicii vocale:
 opera
 missa
 oratoriul
 cantata
Reprezentanţii cei mai de
seamă ai clasicismului au
fost Joseph Haydn,
Wolfgang Amadeus Mozart
şi Ludwig van Beethoven.

De origine, niciunul nu era

din Viena, dar cea mai
mare perioadă de activitate
creatoare şi-au desfăşurat-
o în acest oraş.
 • Wolfgang Amadeus Mozart (numele de botez fiind Johannes
Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart) s-a născut la data
Wolfgang de 27 ianuarie 1756 în Salzburg – Austria (pe atunci capitala unui
principat-arhiepiscopat ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman
Amadeus Mozart de Naţiune Germană), având ca părinți pe Leopold Mozart și Ana
Maria Pertl. Dobândește o impresionantă măiestrie în arta viorii, a
clavecinului și a orgii, îndrumat de tatăl său. În scurta sa viață,
Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere
muzicale, cele mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime.
• Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de
menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr.
41 Jupiter.
• A compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru
vioară și orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut,
pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente,
serenade.
• În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete
pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate
pentru vioară și pian, triouri pentru vioară, violoncel și pian,
cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă
muzicală etc.
• Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care
cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele
tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din
Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte,
Flautul fermecat.
• A mai compus 19 mise, camtate. motete, pentru
soprană și orchestră, oratoriul "Die Schuldigkeit des
ersten Gebots" și, în fine, Recviemul în re minor.

Geniul său excepțional îl situează mai presus

de oricare maestru, în toate domeniile artei și
în toate timpurile.
Richard Wagner