DEZVOLTAREA GENURILOR CLASICE ÎN EPOCA ROMANTISMULUI

1. Sonata

- Intuite de Beethoven în ultime sale opusuri, noutățile aduse în cadrul

construcției melodice, a armoniei, a tehnicii instrumentale și a formei
arhitectonice aduc un suflu nou în dezvoltarea sonatei; acesta este subliniat și de
integrarea elementului programmatic ce întregește trăsăturile definitorii ale
sonatei secolului al XIX-lea.
- Încă de la primele manifestări ale curentului romantic, se pot identifica două
direcții de dezvoltare a sonatei: una apropiată de principiile clasice privind
numărul și succesiunea părților ca și utilizarea aelorași forme arhitectonice,
cealaltă mai înnoitoare, urmând un cadru de dezvoltarea mai liber, materialul
thematic fiind supus conceptului programatic.

2. Concertul instrumental

- În concepția compozitorilor romantici, concertul instrumental nu se deosebește

fundamental de cel classic, menținând structura tripartită cu formele muzicale
specifice pe care este construit genul.
- Ca și în cazul sonatei, și în ceea ce privește concertul putem remarca faptul că
elemente ce vor deveni caracteristice romantismului apar încă din creațiile finale
ale clasicilor vienezi.
- Preluând și alte elemente din concertul clasic, ce vor constitui trăsăturile
fundamentale ale genului, concertul instrumenta romantic aduce ca principal
noutate, valorificarea tehnicii instrumentale ajunse la un înalt nivel de evoluție,
concretizată în virtuozitate; aceasta fost posibilă și datorită perfecționării
instrumentelor care deschide noi și importante perspective în domeniul
interpretării muzicale.
 3. Simfonia

- Asemeni sonatei, și simfonia romantic are o evoluție în care se remarcă două

direcții:
- prima însumează lucrările concepute după modelul classic, inclusive în
ceea ce privește formele părților: sonată, lied sau temă cu variațiuni, scherzo și
rondo sau rondo-sonată.
- a doua cuprinde simfoniile programatice ale căror caracteristici –
numărul părților, alcătuirea materialului thematic și încadrarea într-o formă
liberă este influențată de prezența unui program ce stă la baza compunerii lor.
-În amble situații însă, elementele de limbaj corespund concepției romantic,
astfel încât melodica este mai zevoltată și în același timp mai puțin simetrică,
tematica este mult mai variată, armonia se îmbogățește prin elemente precum
amplificare acordului tradițional sau abundența cromatismelor și modulațiilor la
tonalități îndepărtate, iar coloritul orchestral devine mai bogat prin introducerea
de noi instrumente în orchestra romantic; de asemenea, exploatarea mai intensă
a resurselor sonore dtermină o mai mare forță a expresiei.