Wolfgang Amadeus Mozart

(1756-1791)
A. Biografie
S-a născut la Salzburg ca fiu al distinsului violonist şi pedagog Leopold Mozart.
Educaţia muzicală a început-o de foarte timpuriu sub grija şi îndrumarea atentă a
tatălui său. La vârsta de 6 ani cântă atât de bine la clavecin, încât Leopold se încumetă să
întreprindă un turneu în care îi prezintă pe cei doi copii Nanerl şi Wolfgang.
În toate turneele întreprinse, fie că erau în oraşele germane, fie la Paris, Londra sau
la Bologna, tânărul Mozart ia contact direct cu viaţa muzicală locală şi primeşte îndrumări
de la cei mai remarcabili muzicieni pe care îi întâlneşte.
Astfel se poate spune că Mozart a fost elevul principalelor şcoli muzicale europene.
În Germania cunoaşte tradiţia lăsată de organişti şi clavecinişti, la Paris participă la
viaţa trepidantă a marelui oraş şi se informează cu privire la spectacolele de operă.
La Londra primeşte îndrumările lui Johann Christian Bach, iar în Italia compune
opere dintre care unele au fost reprezentate cu succes.
În urma unui conflict la Viena cu arhiepiscopul de Salzburg în 1781, este
demis din serviciu în condiţii umilitoare. Mozart se stabileşte la Viena şi înfruntă
dificultăţile unei vieţi de artist liber. Trăieşte dând lecţii elevilor şi evoluează ca
pianist şi improvizator şi compozitor. În ciuda unei munci susţinute, se confruntă
permanent cu probleme financiare.
B. Creaţie şi stil componistic:
-36 de sonate pentru vioară
-18 sonate pentru pian
-41 simfonii
-27 concerte pentru pian
-4 concerte pentru corn francez
-23 de cvartete pentru corzi
-5 concerte pentru vioară
-18 misse
-21 de opere
-Requiemul în re minor
Cu vocaţia perfecţiunii ce-i caracterizează creaţiile, Mozart aduce în toate genurile
modele unice de noutate bazată pe tradiţie, conferind discursului muzical virtuţi emoţionale
revelatoare.
 Interpret virtuoz, artistul realizează un interesant transfer al experienţei sale în
componistică, sub semnul unei surprinzătoare unităţi a comunicării, mereu desăvârşită de-a
lungul experienţelor creatoare în care inovaţia nu este un scop urmărit, ci o necesitate.
Creaţia instrumentală are reliefuri speciale în domeniul pianului (cicluri de
variaţiuni, 18 de Sonate) şi al viorii (36 de Sonate pentru pian şi vioară), la care se adaugă
lucrări pentru ansambluri camerale (Trio, Cvartet, Cvintet) în care valoarea devine reper
istoric pentru evoluţia genurilor respective.
Pentru muzica de cameră, este considerabilă şi contribuţia sa în crearea cadrului
specific pentru genul liedului. Concertul cunoaşte împliniri neîntâlnite până la el, nu numai
în privinţa pianului (cele 27 de concerte pot fi cuprinse în literatura esenţială), ci şi a viorii
(cinci concerte, Simfonia concertantă pentru vioară şi violă) sau a altor instrumente
(clarinet, flaut, flaut şi harpă, oboi, fagot, corn, trompetă, Simfonia concertantă pentru
cvartet de suflători).
În ce priveşte Simfoniile, a căror evoluţie coincide cu a celor haydniene, Mozart
problematizează genul pe toate coordonatele – structura ciclului, complexitatea formei
(forma sonată devine preponderentă, propunând şi soluţia nouă a sonatei-fugă),
coloristica registrelor şi concepţia dramaturgică, statutul de capodoperă fiind evident nu
numai în „trilogia finală” (Simfoniile nr. 39, 40, 41 „Jupiter”), ci şi în partituri anterioare
(Simfonia în sol minor KV183, Simfonia „Haffner” KV385, Simfonia „Linz” KV425,
Simfonia „Praga” KV504).
Domeniu predilect pentru Mozart, încă din anii copilăriei, teatrul muzical
însumează, de asemenea, capodopere care beneficiază de experienţa contemporanilor şi
dau genului o complexitate uimitoare prin fina împletire a factorului psihologic cu cel
dramaturgic, în variate specii de operă germană – singspiel (Bastien şi Bastiene, Răpirea
din Serai, Directorul de teatru, Flautul fermecat) sau italiană – operă bufă (La finta
giardiniera), pastorală (Ascanio in Alba), operă comică (Nunta lui Figaro, Cosi fan tutte),
drama giocosa (Don Giovanni), opera seria (Idomeneo, La clemeza di Tito).
Complementul religios adaugă valori de primă mărime în Missă (printre cele mai
importante, Missa în do minor, Missa „Încoronării”) şi în liturghia funebră (Recviem).
Noutatea extraordinară a discursului muzical mozartian îl situează pe artist printre
aştrii muzicii, invitând la o perpetuă descoperire a ideilor şi sentimentelor care fac din
muzică în vederea descoperirii unui tezaur nepreţuit.