CAPITOLUL I.

6
RESUSCITAREA NEONATALĂ

În momentul naşterii are loc o trecere bruscă de la viaţa intrauterină la mediul

extrauterin, hipoxia putând fi una din problemele majore în acest moment. Modul în care un
nou-născut este îngrijit în primele minute de viaţă poate avea consecinţe în dezvoltarea psiho-
neuro-motorie ulterioară. De aceea, fiecare nou-născut are dreptul la o reanimare cât mai
competentă şi diferenţiată.
Pentru o reanimare eficientă şi rapidă trebuie să se ţină cont de trei factori:
- anticiparea indicaţiei de reanimare,
- pregătirea personalului competent,
- pregătirea echipamentului şi medicaţiei necesare.

Pregătirea pentru resuscitare

1. Anticiparea reanimării:
– anamneza maternă antepartum (boli ale mamei, prematuritate, postmaturitate,
întîrziere în creşterea intrauterină, etc);
– anamneza intrapartum (administrare de ocitocice, mialgin, barbiturice,
prezentaţii anormale, aplicare de forceps, ventuză).

2. Pregătirea personalului de reanimare:

Întotdeauna în sala de naştere va fi prezentă o echipă formată din medic şi asistentă de
neonatologie, echipă pregatită să execute reanimarea în orice condiţii. Dacă se anunţă naşterea
unor gemeni sau tripleţi, trebuie să se suplimenteze echipa.

3. Pregătirea echipamentului:

Echipament necesar pentru reanimare

 Masa radiantă pregătită în prealabil
 Material pentru aspiraţie:
Sistem de aspiraţie centrală sau electrică
Adaptor pentru sonda de aspiraţie.
Conector al tubului pentru aspiraţia endotraheală.
Sonde de aspiraţie de diverse diametre (Ch 8 şi 10).
 Material pentru ventilaţie:
 Sursă de oxigen/aer comprimat și blender de gaze,
 Balon de ventilaţie de diferite volume: 250, 500, 750 ml; 1 balon de rezervă,
 Resuscitator cu piesă în T,
 Mască de ventilaţie din silicon (mărimea 00 si 01); 1 mască de rezervă,
 2 seturi : laringoscop cu o lamă dreaptă (Miller) de dimensiuni adecvate: 00 (G < 1000g), 0
(G = 1000-3000g) şi 1 (G > 3000g); un set de rezervă şi baterii de rezervă.
 sonde endotraheale: 2,5; 3.0; 3,5; 4.0; 4.5 (mm diametru intern) pentru intubaţie orală.
Diametrul sondei (DI, mm) Greutatea la naştere (gr)
2.5 < 1000gr
3.0 1000 – 2000gr
3.5 2000 – 3000gr
4.0 3000 – 4000gr
4.5 ˃ 4000 gr
 Altele:
pulsoximetru cu senzor,
material pentru montarea accesului venos,
folie de plastic pentru prevenirea hipotermiei la prematuri,
leucoplast steril textil,
stetoscop pentru nou-născuţi,
pipe Guedell 0/00/000,
mască laringiană,
detector colorimetric de CO2,
medicație pregătită pentru administrare,
seringă heparinată pentru prelevarea sângelui din cordonul ombilical,
cronometru.

ABC – ul reanimării:

1. Poziţionarea nou-născutului şi permeabilizarea căilor respiratorii;

2. Iniţierea respiraţiei: stimularea tactilă, ventilaţie cu balon şi mască sau resuscitator cu
piesă în T;
3. Menţinerea circulaţiei: masaj cardiac extern şi/sau medicaţie.

Nevoia de resuscitare este dictată de evaluarea a doi parametri vitali: frecvența cardiacă
și eficiența respirațiilor spontane.

I. Paşii iniţiali ai reanimării:

a. Păstrarea normotermiei (prevenirea pierderilor de căldură) prin plasarea nou-
născutului pe masa cu căldură radiantă, ştergerea secreţiilor cu un prosop uscat şi înlocuirea
acestuia cu un alt prosop uscat. Prematurii mici (VG < 32 săptămâni) pot avea nevoie de
învelire cu folie transparentă de plastic înaintea începerii manevrelor de resuscitare, fără
ștergere prealabilă. De asemenea, se recomandă ca în cazul nou-născuților la termen cu semne
de asfixie perinatală, resuscitarea să continue după închiderea sursei de căldură radiantă
pentru a nu accentua leziunile neurologice.
b. Poziţionarea nou-născutului cu un sul sub umeri pentru a se face o moderată extensie a
gâtului (poziția de “adulmecare”), mai ales dacă nou-născutul are modelări sau bose la nivelul
scalpului. Este nevoie de atenție pentru a evita atât hiperextensia gâtului, cât și flexia, ambele
diminuând intrarea fluxului de aer. Nu se va utiliza poziţia Trendelenburg din cauza riscului
de hemoragie intraventriculară.
c. Permeabilizarea căilor respiratorii prin aspirarea secreţiilor din nas şi orofaringe cu ajutorul
unei sonde de aspiraţie, dacă este nevoie. Presiunea de aspiraţie trebuie să fie < 200 mbari
pentru a nu leza mucoasa orală şi nazală. Aspirarea se face blând, evitându-se stimularea
peretelui posterior al faringelui, pentru a preveni reflexul vagal cu bradicardie. Întâi se aspiră
gura, apoi nasul. În condiţiile în care în lichidul amniotic există meconiu, se urmărește starea
copilului și consistența meconiului: dacă meconiul este subţire şi nou-născutul viguros
(respirații eficiente, frecvență cardiacă ˃ 100 bpm, tonus muscular bun) – se aspiră oro-
faringian şi se monitorizează nou-născutul, dar dacă meconiul este gros “în piure de mazăre” şi
nou-născutul depresat – se aspiră rapid, eventual pe lama de laringoscop și se începe ventilația.
Se evită ștergerea nou-născutului care a aspirat meconiu.

Fig. I.12. Poziţionarea corectă a gâtului

nou-născutului:
a. poziție corectă – extensie moderată
b,c. incorect – hiperextensie, flexie

d. Evaluarea nou-născutului după următoarele 3 criterii:

o respiraţia – eficientă, fără efort, cu ritm de 40-60/minut;
o frecvenţa cardiacă: normală 100-160/minut. Dacă este < 100/minut, se consideră
bradicardie, necesitând ventilaţie cu presiune pozitivă (VPP). Dacă este > 100/minut, se trece la
evaluarea următorului parametru;
o saturația periferică a oxigenului, măsurată preductal (membrul superior drept).
Măsurătoarea preductală indică saturația în oxigen a sângelui care perfuzează organele vitale,
înainte de amestecarea cu sângele provenit din canalul arterial, care poate fi deschis timp de
câteva ore postnatal, atât în cazul prematurilor, cât și al nou-născuților la termen. SpO2 normală
este 60-65% în primul minut de viață și crește cu aproximativ 5%/minut în primele 5 minute de
viață. La 10 minute, SpO2 trebuie să fie ˃ 90% (vezi tabelul I.14).

Tabel I.14. Valoarea mediană și limitele SpO2 în primele 10 minute de viață

(după Dawson JA, et al.)
SpO2, %
Minute de viață
Prematuri NN la termen Total NN
1 min 62 (47–72) 68 (60–77) 66 (55–75)
2 min 68 (58–78) 76 (65–84) 73 (63–82)
3 min 76 (67–83) 81 (71–90) 78 (69–88)
4 min 81 (72–88) 88 (78–94) 85 (76–93)
5 min 86 (80–92) 92 (83–96) 89 (82–95)
6 min 90 (81–95) 94 (86–97) 92 (85–96)
 7 min 92 (85–95) 95 (90–97) 94 (88–97)
8 min 92 (87–96) 96 (92–98) 95 (90–98)
9 min 93 (87–96) 97 (94–98) 95 (92–98)
10 min 94 (91–97) 97 (94–98) 96 (92–98)

Scorul Apgar nu este util în luarea deciziei de reanimare, ci în evaluarea eficienţei

manevrelor de resuscitare.
Se impune ca pașii inițiali, urmați de reevaluare și inițierea ventilației (dacă este
necesară) să fie efectuate toate pe parcursul unui minut, denumit ”minutul de aur”, pentru a
accentua importanța evitării oricăror întârzieri în inițierea respirațiilor, cel mai important pas
pentru resuscitarea cu succes a nou-născuților care nu răspund la pașii inițiali.

II. Iniţierea respiraţiilor

Dacă nou-născutul nu respiră spontan se instituie stimularea tactilă prin frecarea
energică a spatelui sau lovirea uşoară a plantelor.
Sunt interzise următoarele manevre: flagelaţii cu alcool sau apă rece, suspendarea nou-
născutului de picioare sau lovirea regiunii fesiere, alternanţa de băi calde şi reci, comprimarea
cutiei toracice, flexia coapselor pe abdomen, dilatarea sfincterului anal. Stimularea prea
puternică nu ajută și poate produce leziuni importante. Se evaluează nou-născutul şi, dacă nu
s-au iniţiat respiraţiile, se instituie VPP.

Fig. I.13. Modalităţi acceptate de stimulare tactilă

Indicaţiile de VPP:
- lipsa respiraţiilor sau respiraţii ineficiente de tip gasp după stimulare tactilă;
- frecvenţa cardiacă < 100/minut;
- cianoza generalizată sau SpO2 scăzută persistente.
Tehnica:
- poziţionarea nou-născutului cu capul în uşoară extensie,
- persoana care ventilează se aşază la nivelul extremităţii cefalice a nou-născutului,
- se stabilește concentrația amestecului de aer și oxigen pe baza nevoilor anticipate ale nou-
născutului (se preferă începerea ventilației cu O2 21% și creșterea concentrației doar dacă FC și
SpO2 nu se ameliorează),
- se alege forma (anatomică sau rotundă) şi mărimea potrivită a măştii,
- se atașează masca la balonul de resuscitare sau la tubulatura resuscitatorului cu piesă în
T,
- se poziţionează masca pe bărbie, gură, nas şi se verifica etanşeitatea măştii,
- se va verifica să nu se realizeze compresiune la nivelul globilor oculari (reflex vagal cu
bradicardie) sau la nivelul traheei prin poziţionarea inadecvată a mâinii celui care ventilează,
- frecvenţa ventilațiilor este de 40-60 /minut, iar ritmul este de: timpul 1 pentru compresia
balonului/orificiului valvei PEEP şi timpii 2-3 pentru decompresie. Primul timp simulează
inspirul nou-născutului, în timp ce timpii 2-3 corespund expirului,
- dacă se utilizează balonul de ventilație, presiunea exercitată este de 30-40 cm H2O iniţial,
pentru a deschide alveolele, următoarele ventilaţii cu 15-20 cm H2O. Atenţie: O presiune mai
mare pe balon poate genera pneumotorax!
- Dacă se utilizează resuscitatorul cu piesă în T, se reglează presiunile înainte de a începe
ventilația, utilizându-se valori orientative de: PIP 20 cm H2O, PEEP 5 cm H2O.
- VPP se evaluează la 15-30 secunde şi nu trebuie să depăşească 2 minute. Dacă nou-
născutul nu-şi reia respiraţiile după acest interval, se trece la intubarea oro-traheală. Dacă nu
există abilităţi pentru intubaţie, se continuă VPP şi se introduce în stomac o sondă oro-gastrică
pentru a goli stomacul care este plin cu aer din cauza ventilaţiei, sondă care se lasă în stomac pe
tot parcursul ventilaţiei.
Semne de ameliorare a nou-născutului:
* nou-născutul îşi reia respiraţiile,
* FC creşte > 100/minut,
* ameliorarea coloraţiei și creșterea SpO2,

Fig. I.14. Alegerea mărimii potrivite de mască pentru ventilaţie:

a. Dimensiune corectă – acoperă gura, nasul și bărbia
b,c. Incorect – mască prea mare sau prea mică

Semne de ventilaţie ineficientă:

* mişcări asimetrice ale toracelui,
* absenţa murmurului vezicular la ascultaţie, din cauza fie unei etanşeităţi inadecvate a
măştii, căilor aeriene obstruate cu secreţii, fie presiunii insuficiente de ventilaţie. Observarea
inflaţiei abdominale nu trebuie folosită ca indicator pentru ventilaţia pulmonară eficientă.
Se va verifica:
- poziţia capului cu repoziţionare dacă este necesar,
- reevaluarea prezenţei secreţiilor cu aspirare dacă sunt încă prezente,
- repoziţionarea şi etanşeitatea măştii,
- creşterea presiunii de ventilaţie.
Dacă nou-născutul nu-şi reia respiraţia, se indică intubaţia oro-traheală, de elecție în urgență.

Intubaţia orotraheală

Indicaţiile de intubaţie:
 apnee prelungită peste 2 minute după VPP;
 suspiciunea de hernie diafragmatică;
 nou-născut prematur cu respiraţii ineficiente;
 necesitatea unei căi aeriene stabile în vederea efectuării masajului cardiac extern.
Tehnica intubaţiei:
- introducerea laringoscopului, ridicarea lamei şi vizualizarea glotei,
- introducerea sondei pe o lungime egală cu greutatea la naştere (în kg) + 6 la nivelul comisurii
orale (de ex: la nou-născutul de 1000g – 1+6=7 cm) sau până la trecerea ghidului radioopac
printre corzile vocale;
- verificarea poziţiei sondei prin observarea abdomenului şi toracelui;
- ascultarea murmurului vezicular;
- modificarea culorii detectorului de CO2;
- confirmarea radiologică a poziţiei sondei, corect la nivelul carinei;
- încercările de intubaţie trebuie limitate la 20-30 de secunde pentru minimizarea hipoxiei; între
două încercări copilul va fi ventilat pe masca facială, cu monitorizarea SpO2.
Când sonda este plasată corect se va observa:
- ridicarea toracelui cu fiecare ventilaţie,
- zgomote respiratorii bilaterale şi egale pe ambele hemitorace,
- absența distensiei gastrice.
Când sonda este plasată incorect:
- nu se aud zgomote respiratorii, se observă distensie gastrică, se ascultă cum pătrunde aerul în
stomac şi nou-născutul poate plânge – sonda este în esofag. Se extrage sonda, se instituie VPP
pe masca facială timp de 30 secunde, apoi se reîncearcă intubaţia;
- distensia hemitoracelui drept, cu murmur vezicular mai accentuat pe dreapta – sonda este
plasată în bronhia dreaptă. Se retrage sonda 1 cm şi se reevaluează murmurul vezicular.
După verificarea poziţiei sondei, asistenta va fixa sonda cu banda adezivă pregătită anterior.
Complicaţiile intubaţiei:
- intubaţia incorectă în esofag sau bronhia dreaptă;
- leziuni ale mucoasei bucale şi a glotei;
- leziuni ale traheei;
- pneumotorax;
- pneumomediastin.

III. Menţinerea circulaţiei

Masajul cardiac extern

Indicaţii:
FC < 60/minut după 30 secunde de VPP,
nou-născut care nu prezintă activitate cardiacă.
Tehnica:
Masajul cardiac extern (MCE) va fi însoţit întotdeauna de ventilaţia cu presiune pozitivă, de
preferință pe sonda de intubație. Ventilaţia trebuie efectuată pentru a asigura oxigenarea
sângelui circulat în timpul compresiunilor toracice. Recomandarea societăților internaționale
este de a administra VPP cu oxigen 100% în timpul MCE, urmând ca după încetarea masajului,
concentrația de oxigen să fie scăzută. Ritmul de masaj este de 3 compresiuni urmate de 1
ventilaţie (90 compresiuni toracice și 30 ventilații într-un minut).
Se pot practica 2 tehnici:
1. Tehnica celor două degete: se folosesc vârful mediusului şi al indexului sau vârful mediusului şi
degetului 4 pentru a comprima sternul. Cu cealaltă mână se susţine spatele nou-născutului.
Mişcările de compresiune trebuie realizate din articulaţia centurii scapulare şi nu din articulaţia
pumnului. Este cea mai anevoioasă din cele două tehnici, dar are avantajul de a putea fi
realizată la toţi copiii, indiferent de greutatea acestora sau de mărimea mâinilor reanimatorului.
2. Tehnica policelor: se folosesc cele două police pentru compresia sternului. Mâinile prind
toracele şi degetele sprijină spatele nou-născutului. Presiunea trebuie aplicată cu vârfurile
policelor direct pe stern, evitându-se comprimarea coastelor, care se pot fractura foarte uşor,
generând şi leziuni ale organelor subjacente. Această tehnică este de preferat oricând este
posibil, deoarece asigură o presiune mai constantă și un control mai bun al profunzimii
compresiilor. De asemenea, este preferabilă deoarece asigură generarea unor presiuni mai bune
de perfuzie coronariană.

Fig. I.15. Tehnici de masaj cardiac extern:

A. Tehnica policelor
B. Tehnica celor 2 degete
 Locul compresiunilor este la 1,5 cm sub linia intermamelonară, iar adâncimea
compresiunilor nu trebuie să fie mai mare de 1,5 – 2 cm sau 1/3 din diametrul antero-posterior
al toracelui nou-născutului. Nu se vor ridica degetele sau policele de pe torace între
compresiuni.

Fig. I.16. Locul de compresiune pentru masajul

cardiac extern (după manualul NRP)

Evaluarea nou-născutului:
Iniţial evaluarea se face la 30 secunde de MCE. Determinarea se face fie prin ascultarea cu
stetoscopul, fie cu ajutorul cardiomonitorului (pulsoximetrului), fie prin palparea cordonului
ombilical şi evaluarea pulsaţiilor acestuia. Dacă frecvenţa cardiacă se menţine sub 60 bpm se
continuă MCE şi VPP şi se asociază medicaţia. Masajul cardiac se întrerupe dacă FC > 60 bpm,
iar ventilaţia se întrerupe dacă nou-născutul respiră spontan, eficient și FC ˃ 100 bpm.

Medicaţia
În reanimarea nou-născutului, ultima treaptă este administrarea medicaţiei. Aceasta se
utilizează când celelalte manevre de reanimare executate corect nu s-au dovedit eficiente, când
reanimarea se prelungeşte, când există semne de hipovolemie sau acidoză metabolică dovedită
în sângele din artera ombilicală.

Căile de administrare:
- cateter introdus în vena ombilicală,
- vene periferice,
- sonda endotraheală (doar pentru epinefrină, în cazul eșecului abordului vascular).

Medicaţia de resuscitare
adrenalina 1/10 000,
 volum expander – de tip cristaloid (ser fiziologic, Ringer lactat), sau de tip coloid (plasmă
proaspătă congelată, sânge integral, albumină umană 5-20%),
glucoza 10%.
Medicaţia de reanimare neonatală poate include bicarbonatul de sodiu și naloxone, dar
nu include în nici un caz: calciu gluconic, atropina, hemisuccinat de hidrocortizon, miofilin,
dopamină, dobutamină.

Indicaţii de utilizare:
a. Adrenalina 1/10 000: se pregăteşte iniţial într-o seringă prin diluare a 1 ml adrenalină
1/1000 cu 9 ml ser fiziologic. Se administrează când FC< 60 bpm după minim 30 secunde de
MCE însoţit de ventilaţie cu presiune pozitivă, având ca efect creșterea forței de contracție a
cordului, însoțită de vasoconstricție periferică. Doza: 0,01-0,03 mg/kgc (0,1 – 0,3 ml/kgc) din
soluţia 1/10 000, când calea de administrare este intravenoasă (de preferat) sau 0,05-0,1 mg/kgc
(0,5-1 ml/kgc) dacă administrarea se face pe sonda endotraheală. Se evaluează frecvenţa
cardiacă obţinută și, dacă efectul nu este cel scontat, se poate repeta adrenalina la interval de 5
minute, maxim 3 doze.

b. Volum expander:
Indicaţii:
- suspiciune de sângerare acută (placenta praevia cu sângerare, sângerare din cordonul
ombilical de diferite cauze),
- semne de hipovolemie – paloare persistentă după oxigenare,
- puls slab cu frecvenţa cardiacă bună,
- tahicardie,
- timp de recolorare capilară peste 3 secunde,
- tensiune arterială scăzută,
- răspuns slab la manevrele de reanimare.
Doza: 10 ml/kgc – administrat lent intravenos, în 5-10 minute pe cateter ombilical sau venă
periferică.
După administrare se observă creşterea tensiunii arteriale, paloare diminuată şi puls mai
puternic, efecte care se datorează umplerii patului vascular şi îmbunătăţirii perfuziei tisulare.
Soluţiile cristaloide sunt izotone şi conţin apă şi electroliţi. Ele trec uşor prin membranele
semipermeabile, având o remanență mai scurtă în spaţiul intravascular. Aceste soluţii sunt
rapid disponibile, nu necesită teste speciale de compatibilitate, nu produc reacţii de
hipersensibilitate şi au cost scăzut.
Soluţiile coloide au greutate moleculară mare şi nu trec uşor prin membranele
semipermeabile. Acestea se menţin în spaţiul intravascular mai mult timp decât soluţiile
cristaloide. Dezavantajele coloizilor includ reacţii de hipersensibilizare, necesitatea testelor de
compatibilitate şi cost crescut.

c. Bicarbonatul de sodiu (NaHCO3) 8,4%:

Indicaţii:
- acidoză metabolică dovedită în sângele din cordonul ombilical (pH < 7, EB < -11);
- prelungirea manevrelor de reanimare.
Doza: 2 mEq/kgc, cu administrare intravenos lent (cel puţin două minute, 1 mEq/kgc/minut),
pe cateter ombilical. Atenţie: Nu se va administra niciodată bicarbonat la un copil care nu
respiră sau la un copil care nu este ventilat, deoarece există risc de alcaloză metabolică şi
deprimarea secundară a respiraţiei! De asemenea, pentru a minimiza riscul de hemoragie
intraventriculară, doza şi ritmul de administrare nu vor fi depăşite.

Tabel I.15. Medicaţia folosită în reanimarea neonatală

Medicament Concentraţia de Preparare Doză/ Cale de Ritm/ Precauţii
administrat administrare

Adrenalină 1: 10 000 1 ml 0,01-0,03 mg/kgc Bolus

(0,1-0,3 ml/kgc), i.v. Poate fi diluat cu SF până
0,05-0,1 mg/kgc la 1-2 ml dacă se
(0,5-1 ml/kgc), e.t. administrează e.t.
Volum Ser fiziologic 40 ml 10 ml/kgc i.v. In 5-10 minute
expander Ringer lactat

Bicarbonat de 1 mEq/ml 20 ml 2 mEq/kgc (4ml/kgc) Lent, în cel puţin 2

sodiu (soluţie 8,4%) sau i.v. minute, doar dacă nou-
în funcţie de EB născutul este ventilat
eficient

Situaţii particulare ale resuscitării neonatale

1. Malformaţii congenitale ale căilor aeriene superioare

2. Hernia diafragmatică (hiatală) congenitală
3. Resuscitarea nou-născutului prematur.
1. a. Atrezia (imperforația) choanală reprezintă obstrucția congenitală a orificiilor narinare
posterioare printr-o membrană sau un os. Dacă amândouă narinele sunt obstruate (50% din
cazuri), există 2 posibilităţi: nou-născutul se poate intuba şi ventila pe sonda endotraheală sau
se poate plasa o pipă Guedell care va rămâne pe loc, chiar dacă ventilaţia nu este necesară,
până după operaţia de corectare a defectului;

Fig. I.17. Atrezie choanală

b. Secvența Pierre-Robin reprezintă o malformație congenitală în care limba are dimensiuni
normale, dar mandibula este anormal de mică, împingând limba spre faringele posterior şi
blocând calea aeriană. La fel ca şi în cazul atreziei choanale, este utilă plasarea unei pipe
Guedell pentru a uşura respiraţia;

Fig. I.18. Secvența Pierre Robin

2. Hernia diafragmatică reprezintă pătrunderea organelor abdominale (intestin, stomac, ficat)

în torace, cu afectarea creşterii şi funcţiei pulmonare. În cazul herniei diafragmatice
diagnosticate antenatal, nou-născutul nu va fi sub nici o formă ventilat pe mască facială,
deoarece acest lucru favorizează pătrunderea aerului în intestinul herniat, cu comprimarea
suplimentară a plămânilor. Un astfel de nou-născut va fi intubat de urgenţă şi ventilat pe sonda
de intubaţie.

Fig. I.19. Hernie diafragmatică

3. Nou-născutul prematur necesită manevre suplimentare în cursul resuscitării: învelirea în
folie de plastic pentru minimizarea pierderilor de căldură, CPAP precoce (10-20 minute) cu
PEEP controlată pentru evitarea pneumotoraxului și hemoragiei intraventriculare, administrare
precoce de surfactant (fie prin sonda de intubație, fie prin metode minim invazive),
administrare lentă de lichide i.v. sau glucoză 10% pentru prevenirea hipoglicemiei.

Aspecte etice ale resuscitării neonatale

Întreruperea manevrelor de reanimare se va face după 10 minute de asistolie (scor Apgar 0 la

10 minute), dacă nu este confirmată o altă cauză a compromiterii stării nou-născutului.
Prelungirea reanimării după acest interval poate duce la apariţia complicaţiilor neurologice
severe cu deces în primele zile sau sechele neurologice tardive la supraviețuitori.
Categorii de nou-născuți la care nu este recomandată inițierea manevrelor de resuscitare:
- Nou-născuți cu vârstă gestațională confirmată sub 24 săptămâni;
- Nou-născuți cu malformații congenitale incompatibile cu viața (anencefalie);
- Nou-născuți cu sindroame genetice plurimalformative, diagnosticate antenatal:
trisomia 13 (sindromul Patau), trisomia 18 (sindromul Edwards).
În privința nou-născuților cu VG de 23-25 săptămâni, cu greutate la naștere de 400-600
grame, (considerați la limita viabilității, în ”zona gri”) resuscitarea se decide în funcție de
dorința părinților, experiența clinicianului și posibilitățile de îngrijire existente în maternitatea
în care are loc nașterea.

Bibliografie selectivă
1. American Academy of Pediatrics, American Heart Association. Neonatal Resuscitation Program Manual,
7th Edition, 2015
2. Dawson JA, Kamlin COF, Vento M, Wong C, Cole TJ, Donath SM, Davies PG, Morley CJ. Defining the
reference range for oxigen saturation for infants after birth. Pediatrics 2010;125(6):e1340-7
3. Costeloe K, Hennessy E, Gibson AT, Marlow N et al. The EPICure study: outcomes to discharge from
hospital for infants born at the threshold of viability. Pediatrics 2000, 106: 659-671
Diagrama de flux a resuscitării (după Neonatal Resuscitation Program Manual, 2015)