Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ghid Impotriva Plagiatului
Ghid Impotriva Plagiatului
ÎMPOTRIVA
PLAGIATULUI
A ,
, , ,
U B . G
C C E
A F F
U B . E
, , , -
.
Cuprins:
Calităţile unei lucrări academice 4
Definiţia plagiatului 8
Autoplagiatul 10
Exagerări 12
Forme de plagiat 14
Pedepse 20
Sinteză 21
Surse consultate 22
3
Calităţile
unei
lucrări
academice
Orice lucrare academică (eseu, lucrare de licenţă, dizertaţie de master,
lucrare de doctorat, referat doctoral, ar col sau carte date spre
publicare etc.) dar şi studiile oferite revistelor de cultură, trebuie să
aibă anumite calităţi s lis ce şi de conţinut la care studentul,
profesorul sau cercetătorul trebuie să ţină. E vorba de claritatea
scriiturii, de caracterul ei concis, argumentat, corect grama cal, dacă
se poate de o eleganţă s lis că proprie autorului. Traducerile trebuie
să redea numai ceea ce credem că a intenţionat să spună autorul
într-o formă cât mai apropiată de felul în care el a spus-o. Lucrările
ş inţifice sau rapoartele de laborator au canoane şi mai exacte de
compoziţie şi s l. Aceste calităţi sunt judecate de profesorii sau de
colegii care evaluează lucrările sau proiectele de cercetare
(peer-reviewers) şi în funcţie de aceasta ele sunt notate ori admise sau
nu spre publicare, premiate etc. Nu vom avea în vedere aici operele
muzicale sau de artă plas că, cinematografice sau teatrale, ci numai
lucrările academice cu conţinut conceptual-teore c: ş inţifice,
filosofice, filologice etc. Autorii lor sunt profesori, studenţi, cercetători
ş inţifici. Toate aceste calităţi se cons tuie în ceea ce se cheamă s lul
academic. Chimiş i au canoanele
lor de redactare, filologii cer lucrări
care se remarcă şi prin frumuseţea
limbajului u lizat (frumuseţe care
nu se defineşte prin reguli),
ş inţele cer o proză sobră care nu
alunecă deloc spre literar, filosofii
sunt undeva la mijloc, în cazul lor,
calitatea scriiturii făcând parte din
din calitatea lucrării. Apoi mai sunt
criteriile de compoziţie şi conţinut
ş inţific – pe care le stabileşte
profesorul.Deşi nu face parte din
zona explicită a tradiţiei academice
româneş , trebuie spus că lucrările
academice trebuie să aibă şi însuşiri
morale. De exemplu să nu fie
plagiate.
4
Cum
să
scriem
etic
?
Există trei principale forme de conduită imorală în scrierea lucrărilor academice:
falsificarea datelor cercetării, fabricarea lor (1), respectiv plagiatul. Alte forme de
conduită imorală în redactarea lucrărilor sunt ignorarea voită a argumentelor
contrare tezei pe care o susţinem şi selectarea din bibliografie doar a
argumentelor favorabile, asumarea, conştientă sau nu, a unor idei rezultate
dintr-o dezbatere unde ele au fost sugerate aluziv sau complet de alte
persoane, neglijarea mulţumirilor adresate tuturor celor ce ne-au făcut sugestii
sau ne-au ajutat în vreun fel la realizarea unei lucrări sau a unui proiect de
cercetare, asumarea de către peerreviewer a ideilor celor evaluaţi sau de către
profesor a ideilor noi din lucrările studenţilor etc. Una dintre formele cele mai
clare, frecvente şi grave de conduită neetică în scrierea lucrărilor academice
este plagiatul. El e prezentat în forme diverse, unele subtile, altele
controversate, altele exagerate. El e, în esenţă, o substituţie abuzivă de autor.
Nu e neapărat un furt intelectual (de proprietate) căci poţi plagia şi o lucrare
asupra căreia nimeni nu mai are drepturi de proprietate intelectuală. El e o
înşelare (minţire) a cititorului cu privire la adevăratul autor şi o încălcare a
demnităţii autorului. Plagiatul e, în genere, aspru pedepsit deoarece prejudiciile
aduse părţilor interesate sunt mari. Plagiatul are un sens mai larg decât copiatul
în ciuda identificării lor curente. Căci el include parafrazele şi sintezele făcute
incorect, fie şi din greşeală, ca şi diverse forme de auto-plagiat.
(1) Studentul şi cercetătorul nu au voie să inventeze sau să falsifice informaţii sau date de
laborator în cursul ac vităţilor lor academice ori de cercetare incluzând rapoarte de laborator,
rapoarte de cercetare, acceptarea unui ajutor neregulamentar în efectuarea lucrărilor de
laborator sau în scrierea unei lucrări, copierea la examen etc.
5
Este
plagiatul
o
fatalitate?
Deşi SUA prac că măsurile cele mai dure împotriva
plagiatului, situaţia pe teren nu e deloc încurajatoare.
Josephson Ins tute Center for Youth Ethics a inves gat
problema plagiatului pe un eşan on de 24.000 de studenţi şi
aconstatat că 64% dintre ei au înșelat la un test, 58% au
plagiat și 95% recunosc că au înșelat într-un fel sau altul. 56%
dintre studenții care au terminat Business School , 54%
absolvenți ingineri și 45% absolvenții de Drept recunosc că au
plagiat.
6
De
ce
este
rău
plagiatul?
7
De iniţia
Plagiatul este ac vitatea prin care cineva își însușește prin
copiere, parafrazare sau rezumare o idee, concepție,
expresie, text, schemă, par tură etc., publicate sau
nepublicate, aparținând unei alte persoane, prezentând-o
drept a sa, fără a menționa explicit sursa la care a apelat.
Pe scurt, plagiatul e o subs tuire imorală de autor. E imorală pentru că
nu respectă demnitatea veritabilului autor, transformat într-un
instrument exploatabil de către plagiator; e totodată o minciună
adresată publicului cu privire la sursa ideilor dintr-o lucrare academică;
profesorul examinator e folosit ca mijloc pentru obţinerea frauduloasă
a notei şi desconsiderat ca expert în vederea obţinerii, fără merit, a
unei note mari – ceea ce reprezintă un act de nedreptate; e totodată o
sfidare şi discriminare a colegilor care nu au plagiat.
8
Ce
spune
de iniţia?
Se pot plagia atât textele cât şi ideile, dar şi operele de artă, graficele, schemele
etc. Una dintre formele cele mai frecvente de plagiat e parafraza incorect făcută,
nu numai copierea cuvânt cu cuvânt.
„A menţiona explicit sursa” înseamnă a cita explicit autorul şi opera originară. Nu
excludem, în cazuri mai bine cunoscute, citarea vagă, fără întreg aparatul. Nu
agreăm însă folosirea ambiguă a două forme de citare în acelaşi text: ghilimelele
şi indentarea textului citat fără ghilimele. Pe lângă ambiguitatea indusă, ea ne
interzice să procedăm ca mai sus cu sublinierea unui text propriu, important, prin
indentare. Preferăm citarea la subsolul paginii (ca şi notele), fiind mai uşor de citit
decât notele şi bibliografia finale. O listă finală cu bibliografia folosită e necesară,
totuşi, la sfârşitul lucrării.
Pentru orice fel de sprijin, material, logistic sau intelectual acordat pentru
realizarea lucrării, autorul trebuie să aducă „mulţumiri” într-o rubrică specială sau
la subsolul paginii. Se vor marca astfel sugestiile importante obţinute în cursul
unei discuţii sau cu ocazia prezentării unei comunicări ş inţifice
nepublicate.
9
Autoplagiatul
Nu există o definiţie unanim acceptată a auto-plagierii. Autoplagiatul ca fenomen realmente
imoral, periculos, care trebuie interzis şi sancţionat drastic. Autoplagiatul constă în folosirea
aceloraşi rezultate ale cercetărilor proprii de mai multe ori, fără a menţiona acest lucru, pentru a
obţine mai multe foloase distincte.Se creează impresia falsă că eşti autorul mai multor opere (când
de fapt e vorba doar de una) şi deci că ai dreptul la mai multe beneficii (când, în fapt, pentru acele
beneficii suplimentare trebuia muncit în plus).
Forma clasică: folosirea aceluiaşi eseu (poate cu titlul schimbat) pentru a trece mai multe
examene.
Variațiuni:
folosirea aceleiaşi lucrări pentru a lua două titluri de doctor;
folosirea aceluiaşi articol, cu mici modificări de titlu şi de conţinut pentru a îngroşa
fictiv lista de publicaţii;
utilizarea propriului text publicat deja într-o revistă sau volum fără a cere editorului
dreptul de publicare (acesta nu este doar autoplagiat, ci şi încălcarea drepturilor de
proprietate intelectuală);
omiterea menţionării faptului că un anume fragment sau capitol a mai fost
publicat undeva;
traducerea tezei de doctorat pentru a fi publicată într-o altă ţară nu constituie
autoplagiat, dar utilizarea ei pentru a obţine un nou titlu de doctor în acea ţară e o
fraudă. republicarea într-un volum personal sau într-o antologie tematică unui
articol publicat deja într-o revistă academică e permisă numai cu acordul revistei,
menţionând locul unde a apărut iniţial articolul şi mulţumind pentru bunăvoinţa de
a accepta preluarea;
uneori revistele te invită să publici ca articol-sinteză un rezumat al unui volum per-‐
sonal. De multe ori lucrarea de bază este prezentată preluând fragmente din textul
acesteia; acesta nu e un auto-plagiat;
dacă public patru recenzii ale unor cărți dintr-un sub-domeniu specific şi apoi scriu
un articol-recenzie în care tratez toată literatura din acel sub-domeniu din ultimii 5
ani reluând ce am scris în recenziile precedente, nu am comis un auto-plagiat cu
condiţia să menţionez unde a avut loc publicarea iniţială a articolelor şi că
reproducerea s-a făcut cu acordul acestora;
public un dialog cu un alt cercetător. Reiau fragmente din el (formulate de mine
inițial) într-un articol de cercetare – nu e auto-plagiat cu condiţia menţionării sursei.
particip la o masă rotundă. Participarea mea e importantă, cam 30% din volumul
celor spuse acolo. Scriu apoi un articol care conține acel 30%. Nu e auto-plagiat cu
condiţia menţionării ocaziilor în care a mai fost prezentat articolul şi, eventual, cu
menţionarea principalelor critici.
o lucrare tipărită înainte de înscrierea la doctorat e interzis să fie predată ca teză de
doctorat (tentativa se pedepseşte);
articolele scrise şi publicate în timpul stagiului doctoral pot fi preluate în teză (cu
ajustările de rigoare) cu condiţia să fie indicată explicit revista în care au apărut şi să
existe acordul deţinătorului de copyright;
10
Plagiatul
şi
drepturile
de
proprietate
intelectuală
Uneori plagiatul se combină cu încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală (fiind un
fel de furt), dar nu întotdeauna. Poţi să prezinţi ideile altora ca fiind ale tale (şi să comiţi
astfel plagiat) chiar dacă nu lezezi drepturile de proprietate intelectuală ale persoanei
plagiate (e.g. poţi plagia o carte mai veche de 70 de ani, care a intrat în „domeniul public”,
fără a te atinge de aceste drepturi). Apoi, poţi aplica sau încălca legislaţia privind dreptul de
proprietate intelectuală fără a comite plagiat, e.g. a moşteni, a vinde etc. dreptul de
proprietate intelectuală nu are nimic de-a face cu plagiatul; la fel, poţi scana ilegal o carte şi
s-o plasezi pe internet, poţi folosi fotografii fără să plăteşti drepturi de autor - toate acestea
sunt încălcări ale dreptului de proprietate intelectuală care nu au legătură cu plagiatul.
Deci tema drepturilor de proprietate intelectuală nu e identică cu tema plagiatului. Dar
de cele mai multe ori a-ţi însuşi ideile altora lezează, prin aceasta, şi drepturile de
proprietate intelectuală ale celor plagiaţi, în speţă drepturile patrimoniale. Căci îţi însuşeşti
pe ascuns bunuri sau sume de bani care, de drept, ar reveni autorului din comercializarea
operei. Însă lezarea drepturilor de proprietate intelectuală nu e, totuşi, o condiţie defini-‐
torie pentru „plagiat”.
Legea nr. 8/1996 stabilește cadrul juridic în România privind dreptul de autor și
drepturile conexe. Legea prevede ca autorul unei opere (literară, artistică, muzicală etc.)
să dețină dreptul asupra respectivei opere pe toată durata vieții sale plus încă 70 de ani.
Drepturile de autor se moștenesc de către urmașii legali ai autorului. În cazul operelor
realizate prin colaborarea mai multor autori, drepturile de autor expiră la 70 de ani de la
moartea ultimului dintre aceștia. În cazul operelor publicate sub pseudonim sau anonim,
dreptul de autor durează 70 de ani de la publicarea respectivei opere. Legea se aplică și
pentru operele create înainte de publicarea legii. În cazul programelor pe calculator,
termenul este de 50 de ani în loc de 70. Dreptul de autor are rolul de a proteja creatorul și
operele lui prin ansamblul prerogativelor oferite acestora: de a le reproduce,
distribui,executa, afișa ca rezultat al muncii creative depuse.
Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va
fi utilizată sau exploatată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții.
(art.12).Dacă paternitatea unei opere e însuşită ilicit prin plagiat, plagiatorul poate să-şi
însuşească ilicit şi dreptul patrimonial asupra operei şi să producă daune materiale
autorului. Susţinerea uneiconferinţe plagiate şi încasarea drepturilor financiare e un
exemplu. Reproducerea şi vânzarea unei opere sub un alt nume, cu modificarea titlului şi
alterarea minoră a textului original pentru a-şi însuşi ilicit
drepturile de exploatare, de reproducere şi vânzare e un
alt exemplu de plagiat care are repercusiuni în drepturile de
proprietate intelectuală. Plagiatul în vederea însuşirii drep-‐
turilor patrimoniale ale autorului constituie infracţiune
penală.
11
Exagerări
În legătură cu plagiatul se produc şi multe exagerări care ar trebui, în mod normal, evitate.
Pledăm pentru o atitudine moderată în raport cu acest comportament imoral; adică fără
excese.
Importanţa exagerată acordată fenomenului, ambiguităţile lăsate să plutească în aer, ex-‐
cesele de imaginaţie ce frizează ridicolul sunt parte a ideologiei „Publish or Perish” care
serveşte exclusiv profitului proprietarilor de afaceri cu idei, nu cercetătorilor, nici ştiinţei.
Iată câteva asemenea excese:
să nu poţi citi o comunicare ştiinţifică la mai multe conferinţe; în cazul comunicărilor,
avem de-a face cu un text neterminat care e bine să fie supus criticii în cât mai multe
locuri;
să nu publici traducerea unui articol apărut în limba română sau prelucrat pentru a
servi scopuri didactice;
să nu-ţi culegi articolele în volume (decât cu menţionarea faptului că au fost publicate,
unde au fost publicate şi obţinerea copyright-ului, dacă e cazul) ;
să nu-ţi foloseşti referatele publicate în cuprinsul tezei de doctorat (decât cu condiţia
menţionării faptului că au fost publicate, unde anume şi că s-a obţinut copyright-ul);
să nu reiei un subiect într-o formă mai rafinată;
să nu publici ediţia a II-a revăzută şi adăugită etc.
În genere, trebuie sa existe regula ca orice reluare a unui text sau fragment de text să aibă o
justificare ştiintifică sau didactică specială.
Se distinge uneori între plagierea de sine (self-plagiary), care e utilizarea aceloraşi rezultate
pentru a obţine mai multe foloase în mod fraudulos şi auto-plagiere (auto-plagiary) care
constă în omiterea faptului de a te autocita atunci când foloseşti un rezultat obţinut şi publi-‐
cat anterior. Auto-plagierea are a face mai ales cu interesele editorilor deoarece, odată
publicat un articol, copyright-ul lui nu mai aparţine autorului, ci editorului, şi orice folosire a
unor fragmente trebuie plătită. De asemenea se consideră că a propune un articol la mai
multe reviste e o formă de auto-plagiere. Aceasta e o mostră de abuz de interpretare
specifică afacerilor cu idei. Poate fi înţeleasă o asemenea restricţie severă numai atunci
când un autor publică un articol în mai multe reviste (îşi multiplică fraudulos opera), dar nu
când propune doar spre publicare.
Criptomnesia e o altă formă de autoplagiat, de regulă neintenţionată: o persoană crede că
a avut o idee originală dar, în realitate, ideea îi venea din memoria unei experienţe pe care
a uitat-o.
12
Alte
exagerări
A pretinde că citarea vagă (2) cu indicarea autorului, eventual a titlului operei, dar fără apa-‐
ratul tehnic al citărilor standard, nu ne scuteşte de acuza de plagiat sau auto-plagiat, e o altă
probă de abuz în interpretarea plagiatului. Evident, aici nu s-a produs nicio substituţie de
autor. E drept că ea vădeşte o slabă familiarizare cu regulile practicii academice deoarece nu
dă posibilitatea cititorului să identifice rapid locul respectiv pentru a verifica trimiterea.
Citarea vagă sau incompletă se justifică in unele cazuri cum ar fi: notorietatea ideii citate,
rolul ei minor sau auxiliar in economia demersului, dificultatea identificarii exacte a sursei
etc.
Atenţie la semantică. Uneori formulările sunt eliptice. Se blamează, bunăoară, ca autopla-‐
giat, traducerea unui articol propriu într-o limbă străină, ceea ce e ridicol. Dar când
traducerea e folosită pentru a obţine două titluri de doctor, atunci e autoplagiat. Când
traducerea e folosită pentru a crea impresia că nu e vorba de una şi aceeaşi lucrare, ci că ai
două lucrări care pot fi trecute distinct pe lista de lucrări din CV, atunci e autoplagiat. Când
vrei să obţii două finanţări din aceeaşi sursă de finanţare cu acelaşi proiect de cercetare, e
autoplagiat. Utilizarea multiplă a aceluiaşi produs de cercetare e autoplagiat în funcţie de
scopul urmărit. Dacă scopul e de a înşela un evaluator sau a aduce atingere proprietăţii
intelectuale a altora atunci actul este imoral. Altfel, o lucrare poate fi republicată de n ori cu
acordul posesorului de copyright şi cu menţionarea locului unde a fost publicată prima oară.
Evident, ea poate fi tradusă în aceleaşi condiţii.
unor scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu şi critică ori cu titlu de
exemplificare;
utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii destinate exclu-‐
siv învăţământului precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de
învăţământ, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de
scopul urmărit. (Legea 8/1996, art. 33).
13
FORME DE PLAGIAT
Există trei modalităţi frecvente de plagiat: prin absenţa citării,
prin parafrazare inadecvată şi prin sinte zarea inadecvată a
textului.
Complicitatea la propria ta plagiere. Acceptul dat unui coleg să-şi copieze referatul
după al tău şi să-l prezinte în seminar sau la examen, cu ştiinţa ta, înseamnă a coopera la
înşelarea profesorului şi a accepta sau chiar încuraja plagiatul al cărui subiect eşti. Se poate
spune că, prin complicitatea ta, eşti nu mai puţin un plagiator indirect.
În aceeaşi categorie intră cazul substituirii de persoane la un examen oral sau scris
(evaluatorul nu mai distinge veritabilul autor sau candidat la examen), înfăptuirea de către
o altă persoană a unor lucrări sau teste de laborator care sunt supuse notării (substituţie de
autor), oferirea sau solicitarea de informaţii în timpul examenului (cine e autorul lucrării de
examen?), modificarea notei sau presiunile exercitate cu acest scop, utilizarea lucrărilor
altor colegi pentru a obţine un calificativ etc.
O problemă se ridică în legătură cu lucrările având mai mulţi autori. Ei trebuie menţionaţi în
ordinea importanţei contribuţiei, eventual menţionând responsabilităţile fiecăruia în
scrierea textului. Dacă o persoană nu au avut o contribuţie majoră, dar a participat la
realizarea proiectului, ea trebuie menţionată la rubrica “mulţumiri”.
Copierea cuvânt cu cuvânt. Este cea mai clară formă de plagiat: preluarea unui text
din opera altui autor, care nu e în patrimoniul public, fără a cita exact sau vag autorul şi
opera respectivă. În aceeaşi categorie se înscrie traducerea unor fragmente din lucrări
diferite, fără a menţiona sursa, şi „montarea” lor în aşa fel încât ansamblul să aibă sens şi să
nu se mai recunoască autorul. Acest “mozaic” se poate realiza şi cu fragmente luate din
lucrări româneşti.
Citarea vagă poate favoriza acuzaţia de lejeritate în redactare şi poate fi sancţionată pentru
aceasta deoarece ea nu oferă cititorului posibilitatea de a verifica locul respectiv. Există
diferite stiluri de citare. Preferăm stilul Universităţii din Bucureşti din motivele următoare:
operele folosite şi notele se vor menţiona la subsolul paginii prin funcţia
„footnote”. Motivul: uşurinţa citirii acestora fără epuizantul efort de a căuta
notele şi bibliografia la sfârşitul lucrării (end notes).
o listă bibliografică (numai lucrări folosite) se va pune în ordine alfabetică la
sfârşitul lucrării pentru a avea o imagine globală asupra efortului bibliografic
al autorului.
14
citarea cărţilor se va face astfel: Ion Popescu, Basme populare, Editura All,
Bucureşti, 2009, p. 15.
articolele din reviste se vor cita astfel: Ion Popescu, “Analiticitatea la Kant”,
Revista română de filosofie, nr. anul. vol., pagina.
când citarea anterioară e din aceeaşi lucrare şi pagină se poate face
trimiterea cu Idem.
când citarea anterioară e din aceeaşi lucrare dar de la altă pagină,
trimiterea se face cu Ibidem, p. 34.
Regulă: Dacă o lucrare e plagiată parţial, în părţile ei nesemnificative sau în
cantităţi suficient de mici pentru a nu confunda, la lectură, pretinsul autor
(plagiatorul) cu autorul veritabil, atunci cel ce a plagiat trebuie să aibă
posibilitatea să se corecteze şi să-şi mai susţină o dată teza de doctorat.
Dimpotrivă, dacă din lectura lucrării – datorită amplorii şi importanţei în
economia acesteia a fragmentelor plagiate – suntem înclinaţi să-l considerăm
pe plagiator drept autor veritabil, deşi nu este, atunci el se face culpabil de cea
mai gravă formă de plagiat; în acest din urmă caz, cititorii nu pot, în final, atribui
corect paternitatea operei.
15
Parafrazarea. Parafrazarea incorectă, care poate fi considerată plagiat, se face prin
schimbarea câtorva cuvinte sau a ordinii acestora, păstrând însă ideile şi linia de argumen-‐
tare ale autorului plagiat, a cărui identitate e trecută sub tăcere de plagiator. Parafrazarea
corectă e aceea în care se citează exact sursa, ideile autorului citat sunt corect redate în
cuvintele celui ce-l citează.
Citarea vagă în acest caz lasă impresia că textul care reprezintă parafraza aparţine în între-‐
gime plagiatorului, ceea ce nu e cazul. De aceea e mai bine să facem un rezumat al tezelor
autorului din care ne inspirăm, în propriile noastre cuvinte, decât să schimbăm câteva
cuvinte şi să insinuăm că textul lui astfel modificat e al nostru.
EXEMPLU
Sursa:
“În scrierea unei lucrări, sursele sunt citate din două
mo ve: să îi atenționezi pe ci tori cu privire la
originea informației tale și să citezi autorii de la care
ai împrumutat cuvintele și ideile.” ( Hacker
1995,pag. 260).
Parafrazare incorectă:
În scrierea unei lucrări, sursele sunt citate dintr-o
serie de mo ve: să aver zezi ci torii cu privire la
originile informației noastre și să oferi credit celor
de la care ai împrumutat.
Observaţie: aici doar câteva cuvinte sunt înlocuite cu
altele:două-serie;atenționezi-aver zezi,tale-noastre,
a cita- a credita. Deşi textul e aproape acelaşi, nu se
face nicio trimitere la original.
Parafrazare corectă:
Un autor/cercetător îşi citează sursele pentru a se
asigura că ci torii săi ș u de unde a preluat
informația și pentru a recunoaște munca depusă de
veritabilul autor (Hacker, 1995, p. 260).
Observaţie: aici studentul a parafrazat textul în
cuvintele sale, redându-i corect sensul şi făcând
trimitere la lucrarea după care a parafrazat.
16
Exemplul1 Textul de bază:
“Creșterea industriei, a orașelor și expansiunea populației au fost cele trei realizări ale sfârșitului secolului
al XIX-lea din istoria americană. Fabricile noi, mari, bazate pe aburi devin o caracteristică a peisajului
american din Est; ele au transformat fermierii în muncitori manufacturieri şi au oferit slujbe în vremea
în care creştea populația imigranților. Industria a permis urbanizarea- progresul orașelor mari (ca Fall
River, Massachusetts, unde trăia familia Borden) , oraşe care au devenit centrul producției, al comerțului
și schimbului”. (Lizzie Borden: A CaseBook of Familyand Crime in the 1890s, Blackwell: Oxford, 2001,
p.15)
INCORECT CORECT
Creșterea industriei, creșterea orașelor si explozia Fall River, unde trăia familia Borden, era un oraș tipic
populației au fost cele trei evoluţii de la sfârșitul industrial din nord-estul american al secolului al XIX-
secolului al XIX-lea din istoria ameri-‐ lea. Producția bazată pe aburi oferea slujbe noi agricultori-‐
cană.Companiile bazate pe aburi devin o lor slujbe de muncitori manufacturieri, și
caracteristică a estului american ce a transformat odată ce imigranți au ajuns în America au găsit asemenea
fermierii în industriași și a oferit locuri de muncă slujbe în aceste fabrici. Ca rezultat al imigrării, populația a
unui val mare de imigranți. Industria a permis crescut și o multitudine de arii urbane s-au dezvoltat şi
progresul orașelor mari ca Fall River, Massachu-‐ ele.Fall River a fost unul din aceste centre comerciale și
setts, unde trăia familia Borden, ce s-au manufacturiere.
(cf. Bowen, p. 15).
transformat în centru al producției, al comerțului
și schimbului.
Este plagiat din două motive: Este acceptabil pentru că autorul:
1. Autorul a schimbat doar câteva cuvinte, 1. Folosește în parafrază propriile cuvinte;
modificând însă ordinea propozițiilor. 2. Citează la sfârşit sursa;
2. Nu a citat nici o idee sau fapt din acest 3. Prezintă corect informația din original.
pasaj, dând impresia că e al său.
17
Exemplul 2
Text original: “Acestea sunt, aşadar, aporiile care apar. Trebuie să eliminăm unele
dintre aceste susţineri iar pe altele să le lăsăm intacte; căci soluţia aporiei e
descoperirea [a ceea ce căutam]” (Aristotel, Etica nicomahică, 1146b, 10).
acesta e un text pentru care nu mai există drepturi de autor dar plagierea se
poate face.
dar sunt şi texte protejate prin copyright, în acest caz, preluările mai extinse
trebuie să aibă acordul proprietarului.
INCORECT CORECT
Parafraza
Putem întotdeauna constata ce aporii Aristotel susţine că aporiile ce apar în
apar în discuţie. Noi trebuie să legătură
cu nestăpânirea de sine au fost
eliminăm unele dintre tezele susţinute menţionate mai sus. Procedura
şi pe altele să le lăsăm; căci soluţia unei dialectică de eliminare a aporiilor
aporii este descoperirea a ceea ce (contradicţiilor,dificultăţilor) constă în
căutăm. modificarea totală sau parţială a unor
Plagiat pentru ca: teze ale argumentării pentru a le
1. e o parafrază inabilă, incorectă, cu compatibiliza. Căci soluţia unei aporii
schimbarea câtorva cuvinte. constă în compatibilizarea unor teze
opuse pentru a găsi ceea ce căutăm, i.e.
2. nu se spune că textul aparţine lui
principiul. (1146b,5-10, trad. T. Irwin).
Aristotel, nu celui ce ascris
Corect pentru ca:
lucrarea.
1. Parafrazarea e făcută cu propriile
3. nu se face nici o trimitere
cuvinte, e explicativă.
controlabilă la sursă.
2. se indică sursa (prin trimiteri la
4. intervenţiile proprii vădesc
paginarea standard a operei aristo-‐
necunoaşterea sau nestăpânirea
telice, cu condiţia menţionării
subiectului.
traducătorului şi a lucrării în biblio-‐
grafia finală)
Rezumat
1. În dialectica aristotelică, rezolvarea
Rezolvarea aporiilor se face aporiilor
se face prin compatibilizarea
compatibilizând diferite teze care nu se reciprocă a tezelor conflictuale în
potrivesc şi ajungând la ceea ce căutam vederea descoperirii principiului
1. rezumat lacunar. (cauzei).
2. fără menţionare autorului şi 2. trimitere vagă, dar de multe ori
lucrării. suficientă (eventual cu adăugarea
paginii).
18
Copy-Paste. O formă frecventă de pla-‐ priveşte paternitatea, încât citarea vagă nu
giat este aceea prin preluarea nemodificată produce nicio confuzie. Există informaţii
a unor texte de pe internet și nu numai aflate în patrimoniul comun (fapt
fără menţionarea sursei. Trimiterile la menţionat pe ele) care nici nu mai trebuie
textele de pe internet trebuie făcute prin citate formal. Dar acolo unde e cazul,
citarea obişnuită şi trecerea lucrărilor în citările trebuie evidenţiate prin ghilimele în
lista bibliografică de la sfârşit. O atenţie aşa fel încât să fie clar ce parte din text ne
suplimentară trebuie acordată calităţii aparţine şi care nu. Pentru sublinierea unei
textelor care nu sunt revizuite de experţi. părţi dintext sau evidenţierea unor cuvinte
De aceea sunt de preferat siturile se folosesc italicele sau indentarea.
academice cum sunt Google-academic, Ghilimelele nu se folosesc pentru a sublinia
Google-scholar, Google-books etc. o parte a textului.
19
PEDEPSE
Ca orice faptă rea, în funcţie de intenţie şi de natura delictului, plagiatul va fi
pedepsit. Cum plagiatul are loc adesea în mediul academic, pedepsele vor fi
aplicate de membrii instituției. Dacă plagiatul presupune bani, atunci rezolvarea
acestuia va avea loc în sala de judecată.Majoritatea universităților au zero
toleranță în ceea ce privește plagiatul: de regulă eşti fie exmatriculat, fie picat la
acel curs. Angajaţilor li se desface contractul de muncă. Legea Educaţiei
Naţionale nr. 1/2011 (art.318) prevede următoarele sancţiuni pentru
încălcarea normelor morale:
avertisment scris;
avertisment scris;
exmatriculare;
Tipul sancţiunii este stabilit de Comisia de Etică şi aplicat de Rector sau Decan în
cel mult 30 de zile. Cazurile indubitabile de plagiat total vor fi sancţionate cu
desfacerea contractului de muncă sau exmatricularea. În general, sancţiunile
vor fi nuanţate în funcţie de circumstanţele cazului.
20
În sinteză, sfaturi
Plagiatorul copiază cuvânt cu cuvânt lucrarea și o asumă ca fiind a sa.
Plagiatorul copiază părți semnificative de text, fără a le modifica, folosind o singură
sursă.
Plagiatorul încearcă să ascundă plagiatul copiind din surse diferite, luând propoziţii
de ici şi colo şi făcându-le să se potrivească împreună dar nemodificând frazarea
iniţială (plagiatul mozaicat).
Plagiatorul păstrează conţinutul esenţial al sursei dar îi modifică forma prin schim-‐
barea unor cuvinte şi teze cheie.
Plagiatorul parafrazează după mai multe surse şi pune fragmentele în mozaic
pentru a da iluzia că el e autorul ideilor.
Plagiatorul repetă lucruri deja publicate fără a menţiona acest lucru.
Plagiatorul oferă intenţionat informații greșite cu privire la surse, făcând imposibilă
verificarea lor.
21
Surse pentru realizarea acestui ghid
1. ROIG, Miguel, Avoiding plagiarism, self-plagiarism, and other questionable writing
practices: A guide to ethical writing, http://facpub.stjohns.edu/~roigm/plagiarism
2. BACHELET, Rémi, Voler des idées : Le plagiat,ÉcoleCentrale de Lille, Coursdis-‐
poniblehttp://plagiat.ec-lille.fr
3. TODD, Peter A., LADLE, Richard J., Hidden dangers of a ‘citation culture’,Ethics in
Science and Environmental Politics, Vol. 8: 13–16, 2008.
4. HEXHAM, Irving,The High Cost of Plagiarism,Department of Religious Studies, Uni-‐
versity of Calgary Copyright IrvingHexham 2000 & 2005, http://people.ucalgary.ca/
~hexham/content/articles/plagiarism-cost.html
5. ROBINSON, George, Plagiarism, „Encyclopedia of Ethics”, 2nd Edition, L. & C. Beck-‐
er, Garland Publishing, 2001, http://sophia.smith.edu/~jmoulton/plagiarism.pdf
6. RUGHNIȘ, Cosmina, Plagiatul, Februarie 2010
7. ISOC, Dorin, Ghid de acțiune contra plagiatului, EcouTransilvan, Cluj-Napoca, 2012.
8. FOWLER, J., Avoiding plagiarism: A student survival guide, 2003,
http://grad.msu.edu/researchintegrity/docs/
Plagiarism_Avoiding_Unintentional_Plagiarism.pdf
9. Code of Students Rights, „Responsabilities and Conduct Indiana University”, June
2004, http://www.iu.edu/~code
10. Universitatea din București, Codul de Etică al UniversitățiiBucurești, http://
www.unibuc.ro/n/despre/Codul_de_etica_al_Universitatii_din_Bucuresti.php
11. Stanford University,Standford Code of Conduct, http://studentaffairs.stanford.edu/
judicialaffairs/policy/honor-code
12. Indiana University, Howtorecognizeplagiarism?, http://search.iu.edu/?
q=plagiaris#gsc.tab=0&gsc.q=plagiaris&gsc.page=1
13. Universite de Montreal, Recueil officiel, règle-‐
ments, directives, politiques et procédures , Plagiat, no. 30.3.
14. American Psychological Association, Publication Manual of the American Psychologi-‐
cal Association (5th ed.). Washington, DC, 2001, http://www.apa.org/ethics/
code/92-02codecompare.pdf
15. Ohio University, Student Code of Conduct Policy, 2006, http://www.ohio.edu/
judiciaries/conduct_policy.cfm
16. Liviu Răducan, Manual anti-fraudă, site CCEA.ro
17. Indexul operelor plagiate în România, Asociaţia Graur, http:// www.plagiate.ro/
22
Ghid realizat de CCEA
23