(tema şi viziunea despre lume într-un text poetic studiat din opera lui Tudor Arghezi:

Testament)

„Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
române din perioada interbelică.
Poezia este aşezată în fruntea primului volum arghezian, Cuvinte potrivite (1927) şi are
rol de program (manifest) literar, realizat însă cu mijloace poetice.
Este o artă poetică deoarece autorul îşi exprimă propriile convingeri despre arta literară,
despre menirea literaturii, despre rolul artistului în societate.
Este o artă poetică modernă pentru că în cadrul ei apare o triplă problematică, specifică
liricii moderne: transfigurarea socialului în estetic, estetica urâtului, raportul dintre
inspiraţie şi tehnica poetică.
Se poate vorbi despre o permanenţă a preocupării argheziene de a formula crezul poetic,
Testament fiind prima dintre artele poetice publicate în diferite volume: Flori de mucigai,
Epigraf, Frunze pierdute etc.
Tema poeziei o reprezintă creaţia literară în ipostaza de meşteşug, creaţie lăsată ca
moştenire unui fiu spiritual.Textul poetic este conceput ca un monolog adresat unui fiu
spiritual căruia îi este lăsată drept unică moştenire cartea, metonimie care desemnează
opera literară.
Titlul poeziei are o dublă accepţie, una denotativă şi alta conotativă. În sens propriu,
cuvântul-titlu desemnează un act juridic întocmit de o persoană prin care aceasta îşi
exprimă dorinţele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu
transmiterea averii sale. În accepţie religioasă,cuvântul face trimitere la cele doua mari
părţi ale Bibliei, Vechiul Testament şi Noul Testament, în care sunt concentrate
învăţăturile apostolilor adresate omenirii. Din această accepţie religioasă derivă sensul
conotativ al termenului pe care îl întâlnim în poezie. Astfel, creaţia argheziană devine o
moştenire spirituală adresată urmaşilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.
Metafora „carte” are un loc central în această artă poetică, fiind un element de
recurenţă.Termenul „carte” are rol în organizarea materialului poetic şi semnifică,pe
rând, în succesiunea secvenţelor poetice: realizarea ideii poetice a acumulărilor spirituale,
poezia este rezultatul trudei, „treaptă”, punct de legătură între predecesori şi urmaşi,
valoare spirituală, rezultat al sublimării experienţei înaintaşilor –„hrisovul cel
dintâi”,”cuvinte potrivite”; „Slova de foc şi slova făurită / Împărecheate-n carte se
mărită” (definiţie metaforică a poeziei, în egală măsură har şi meşteşug).
Preocuparea pentru lămurirea diferitelor ipostaze şi aspecte ale conceptului poezie
(“carte”) se concretizează în diversitatea metaforelor asociate acestuia în ansamblul
discursului liric: cuvinte potrivite, leagăne, versuri şi icoane, muguri şi coroane, miere,
cenuşa morţilor din vatră, hotar înalt, o singură vioară, biciul răbdat, ciorchin de negi,
slova de foc şi slova făurită.
„Cartea” (creaţia poetică) şi poetul / creatorul / „eu” se află în strânsă legătură, verbele la
persoana I singular având drept rol definirea metaforică a actului de creaţie poetică, a
rolului poetului: ”am ivit”, ”am prefăcut”, ”am luat”, ”am făcut”, ”grămădii”, ”iscat-am”.
Concreteţea sensului verbelor redă truda unui meşteşugar dotat cu talent şi plasticizează
sensul abstract al actului creator în planul spiritual.
Organizarea materialului poetic se realizează şi prin seria relaţiilor de opoziţie în care
intră cartea sau ipostaze ale sale: „Ca să schimbăm acum întâia oară / Sapa-n condei şi
brazda-n călimară” (instrumentele muncii ţărăneşti şi ale muncii intelectuale; izvoarele
creaţiei poetice şi poezia însăşi sunt redate prin metafore) sintagme poetice dispuse în
serii opuse: „Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite / Eu am ivit cuvinte potrivite; „Făcui
din zdrenţe muguri şi coroane”, „Veninul strâns l-am preschimbat în miere”, „Robul a
scris-o, Domnul o citeşte” (relaţia autor-cititor).
Sonorităţile dure ale unui lexic colţuros, sugerând asprimea existenţei şi truda căutării,
sunt conferite şi de versficaţie (între tradiţie şi modernitate):strofe inegale ca număr de
versuri, cu metrica (9-11silabe) şi ritmul variabile, în funcţie de intensitatea sentimentelor
şi de ideile exprimate, dar se conservă rima împerecheată.
Opera lui Tudor Arghezi este o artă poetică modernă pentru că poetul devine, în
concepţia lui Arghezi, un născocitor, iar poezia presupune meşteşugul, truda creatorului.
Pe de altă parte, creaţia artistică este atât produsul inspiraţiei divine, cât şi al tehnicii
poetice. Un argument este faptul că Arghezi introduce în literatura română, prin această
creaţie literară, estetica urâtului, arta devenid un mijloc de reflectare a complexităţii
aspectelor existenţei.
Poezia „Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică de sinteză pentru orientările
poeziei interbelice, cu elemente tradiţionaliste şi moderniste.