Ţările Române şi problema orientală În perioada medievală în E Europei au existat câteva puteri

importante ; Polonia,

Ungaria, Imperiul Otoman, ceva mai târziu Imperiul Habsburgic şi Ţarist. Jocul politic dintre aceste
mari puteri a variat, unele dintre ele fiind cucerite (Ungaria în 1526 la Mohàcs; Polonia în 1795 de
Rusia, Prusia, Austria). Perioada de maximă dominaţie a Imperiului Otoman a fost în sec. XV – XVI,
apogeul producându-se în timpul sultanului Soliman Magnificul, care reuşeşte să cucerească
Belgradul. În sec. XVII Imperiul Otoman a organizat cea mai amplă campanie militară prin care a
urmărit cucerirea Vienei, asediul a avut loc în 1683 (o catastrofă pentru turci, marcând începutul
problemei orientale). Problema orientală a însemnat procesul care a afectat relaţiile internaţionale în
sec.

XVIII – XIX , mai précis intre 1683-1918 şi care a constat în decăderea Imperiului Otoman, creşterea
puterii Rusiei şi intervenţia Angliei şi a Franţei pentru limitarea puterii ruse. Cauzele decăderii
Imperiului Otoman:

1. Externe: creşterea puterii Imperiului Habsburgic şi Ţarist 2. Interne: decăderea autorităţii

sultanului şi corupţia din imperiu. În esenţă , problema orientală constă în decăderea Imperiului
Otoman dublată de

creşterea influenţei Rusiei. Aceasta s-a extins un timp spre E (Asia), apoi s-a hotărât să schimbe
direcţia de atac, devenind un pericol pentru Europa. În acest context, au intervenit Anglia şi Franta
care au susţinut Imperiul Otoman pentru a opri expansiunea rusă. Acest joc de puteri a marcat sec.
XVIII – XIX, Imperiul Otoman a fost menţinut artificial, supranumit omul bolnav al Europei.

Regimul fanariot (1711, 1716 – 1821) Până la instalarea regimului fanariot, se înregistrase o
accentuare a dominaţiei otomane

la N de Dunăre. În cursul sec. XVII (pe final) a apărut tendinţa unor domni de a se reorienta pe
politica lor externă spre acele ţări care ar fi putut să contracareze Imperiul Otoman:  Moldova în
timpul lui Dimitrie Cantemir (1710 - 1711) s-a reorientat spre Rusia, iar în 1711 Cantemir semnează
un tratat de alianţă cu Petru cel Mare la Luţk. A participat înaprilie chiar la o campanie militară la
Stănileşti, unde a fost înfrânt de turci, după care

s-a refugiat la curtea lui Petru cel Mare (ţarul modernizator).

 În Ţara Românească reorientarea s-a produs spre Austria/ Imperiul Habsburgic în timpul

lui Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714).

Pe acest fond, Imperiul Otoman a încercat să impună pe tronul Ţărilor Române domni

care să îi respecte interesele. Ultimii domni români/pământeniau fost : în Moldova, Dimitrie

Cantemir; în Ţara Românească, Ştefan Cantacuzino (1714 – 1716).

Regimul instalat în sec. XVIII (din 1711 în Moldova şi din 1716 în Ţara Românească

până în 1821) s-a numit regim fanariot după numele cartierului ortodox al Constantinopolului

unde se afla şi sediul Patriarhiei (Fanar). Din domnii din această perioadă au provenit în cea

mai mare parte din rândul unor familii influente din Fanar de origine română, greacă, albaneză (

Mavrocordat, Cantacuzino, Ghica, Callimachi, Ipsilanti, Racoviţă, Mavrogheni).

În plan politic, domnia era obţinută printr-un joc al influenţelor şi contra unor mari

sume de bani. Durata domniei era scurtă, iniţial câţiva ani, după care cel mult 2 – 3 ani.

Ulterior, domnul putea fi mutat pe tronul altei ţări sau înlăturat. Funcţia de domn era acum

asimilată cu aceea a unui paşă.

Autoritatea domnească a scăzut foarte mult, autonomia a devenit foarte limitată, iar

politica externă a statului era complet controlată de Imperiul Otoman. Au existat domni

fanarioţi care au preluat tronul Ţărilor Române din dorinţa de a produce la scară mică gloria

curţii bizantine de altă dată. Alţii a devenit domni doar pentru a se îmbogăţi.

În plan economic, situatia Ţărilor Române s-a agravat deoarece aveau mai multe

obligaţii .Prima rămânea tributul, pe lângă care se adăugau: taxa de mucarer (taxa de

confirmare a domniei, mare su mica, plătită mai întâi la 3 ani, apoi la 2 şi la un an);

peşcheşurile (cadouri, atenţii scumpe făcute sultanului, soţiilor, vizirului – cai de rasă,

bijuterii, blănuri scumpe); cel mai grav era însă monopolul comercial otoman , conform

căruia Ţările Române trebuiau să acopere necesarul de cereale de pe piaţa otomană. După

aceea ,teoretic erau libere dpdv comercial deoarece puteau să vândă şi pe alte pieţe, însă acest

lucru nu se întâmpla niciodată, iar preţul oferit de turci era mult mai mic decât cel practicat in

Europa. Ţările Române mai furnizau cherestea, mână de lucru, diverse alte produse. Această

situaţie economică venea în contrast cu ce se întâmpla în Occident unde începuse deja revoluţia

industrială.În plan militar, Ţările Române pierd dreptul de a avea propria armată, existând doar

câteva unităţi pentru diferitele situaţii interne. Au existat şi încercări de reformă, cei mai

importanţi domni fiind Nicolae şi Constantin Mavrocordat – ultimul e cel mai important

domn fanariot: a desfiinţat iobăgia în 1746 în Ţara Românească, 1749 în Moldova; a dat o

reformă fiscală, de care era absolută nevoie, şi una administrativă .

În plan juridic, a fost emis Codul lui Callimachi şi Pravilniceasca Condică dată de

Alexandru Ipsilanti.

În plan cultural s-a produs o grecizare intensă a spaţiului românesc.

Relaţiile internaţionale în secolul fanariot

În perioada fanariotă, Ţările Române au fost cu o autonomie din ce în ce mai restrânsă,

fiind în acelaşi timp afectate şi de evoluţia relaţiilor internaţionale. Sec. XVIII – XIX au fost

marcate de problema orientală, astfel de-a lungul sec. XVIII s-au desfăşurat mai multe

războaie între Rusia, Turcia şi Austria ale căror rezultate au afectat Ţările Române:
 1716 – 1718 are loc primul conflict austro-turc încheiat cu Pacea de la Passarowitz,

războiul fiind câştigat de austrieci care au anexat Banatul, Oltenia şi Serbia; dominaţia

austriacă asupra Transilvaniei devenise oficială încă din 1699 când s-a încheiat Tratatul

de la Karlowitz.

 1735 – 1739 războiul ruso-austro-turc încheiat cu Pacea de la Belgrad, când Oltenia e

dată înapoi Ţării Româneşti, iar Serbia revine sub dominaţia Imperiului Otoman.

 1768 – 1774 războiul ruso-turc încheiat cu Pacea de la Kuciuk-Kainargi; începe să

crească influenţa Rusiei asupra Ţărilor Române şi e desfiinţat monopolul commercial

otoman; începe neoficial regimul de protectorat rusesc asupra Principatelor.

 1775 Austria a anexat partea de N a Moldovei (numită apoi Bucovina, ţara pădurilor

de fag).

 1787 – 1792 războiul ruso-austro-turc încheiat cu Pacea de la Focşani, Iaşi; se

amplifică influenţa rusă care se apropie de graniţele Moldovei.

 1806 – 1812 războiul ruso-turc încheiat cu Pacea de la Bucureşti prin care teritoriul

dintre Prut şi Nistru a intrat în componenţa Imperiului Ţarist.  1826 -Rusia şi Turcia încheie o
Convenţie la Akkerman care cuprindea şi prevederi

referitoare la Ţările Române.

 1828 – 1829 un nou război ruso-turc câştgat de Rusia, încheiat cu Pacea de la

Adrianopol .

Pentru Ţările Române aceste războaie au avut consecinţe negative, multe s-au

desfăşurat pe teritoriul românesc care devenea astfel teatru de război. La congresele de pace,

Ţările Române au pierdut părţi din teritoriu. La acest congrese s-au dus delegaţii de boieri

munteni şi moldoveni cu programe cu caracter naţional prin care cereau înlăturarea regimului

fanariot şi domni pământeni, unirea Principatelor, modernizarea lor şi chiar independenţa.

Revoluţia lui Tudor Vladimirescu

Revoluţia este tipul de mişcare social-politică amplă ce are drept rezultat schimbarea

regimului politic.

Mişcarea lui Tudor Vladimirescu are caracteristicile unei revoluţii pentru că, la finalul ei, a

luat sfârşit regimul fanariot şi se revine la domniile pământene.

 Ianuarie 1821 ultimul domn fanariot din Ţara Românească – Alexandru Şuţu, moare

otrăvit, iar puterea i-a revenit Comitetului de Oblăduire alcătuit din mari boieri.
 23 ianuarie 1821Tudor Vladimirescu a emis Proclamaţia de la Padeş (un document cu

mesaj social). S-a constituit o armată de peste 40.000 oameni, care a început să se

îndrepte spre Bucureşti.

 Februarie 1821 Tudor Vladimirescu a emis un nou document cu caracter naţional (

Cererile norodului românesc) axat pe principii moderne:

 reorganizare instituţională şi administrativă;

 o reformă a şcolilor care să fie suportată de biserici;

 numirea în funcţie după merit şi nu după rangul social;

 desfiinţarea vămilor interne;

 armată naţională

 reforma fiscală ce consta în impunerea de impozite şi pentru cei scutiţi

Tudor Vladimirescu a ajuns în Bucureşti unde a preluat neoficial puterea; în paralel se

declanşase mişcarea eteristă (eteriştii – participanţi ai mişcării eteriste a grecilor, caredoreau

înlăturarea dominaţiei otomane). Între Tudor Vladimirescu şi Alexandru Ipsilanti (conducătorul
grupării eteriste) nu s-a ajuns la o înţelegere, eteriştii au ocupat jumătate din Ţara Românească. 
Mai 1821 a fost ridicat de eterişti din tabăra sa şi ulterior ucis, turcii au intervenit, au opus rezistenţă
atât eteriştii, cât şi pandurii, ambele armate fiind învinse, iar revoluţia înfrântă.

Regulamentele organice  În 1828 – 1829 a avut loc un nou război ruso-turc, victoria revenindu-i
Rusiei, încheiat cu Pacea de la Adrianopol. În cadrul acestui tratat, pentru prima dată exista un capitol
special dedicat Principatelor (Moldova şi Ţara Românească). Prevederile tratatului:

 Instaurarea oficială a protectoratului rusesc ;  Desfiinţarea monopolului comercial otoman; 

Autonomia Principatelor în plan administrativ;  Numirea domnilor pe viaţă;  Retrocedarea fostelor
raiale turceşti (Turnu, Giurgiu, Brăila);  Reforma fiscală – introducerea unui impozit unic ; 
Libertatea comerţului şi drept de navigaţie pe Dunăre cu vase proprii;

 Între 1828 – 1834 Principatele s-au aflat sub ocupare militară rusă; în acest interval, codnucerea
celor două Principate a revenit unui guvernator rus, Pavel Kiseleff; 1822 se revenise la domniile
pământene, primii domni pământeni au domnit 6 ani: IoniţaSandu Sturda şi Grigore Dimitrie Ghica.

Două comisii de boieri moldoveni şi munteni au elaborat regulamentele organice sub

coordonarea consulului rus, Minciaki; textele au fost apoi timise la Sankt Petersburg şi au fost
aplicate diferenţiat: din iulie 1831 în Ţara Românească şi ianuarie 1832 în Moldova. Sunt primele
documente cu caracter de constituţie din Ţările Române. Au avut un conţinut aproape identic.
Prevederi: