Constituirea designului la înc sec XX.

Deutscher Werkbund; Școala Bauhaus

Primele semne ale unei noi estetici, bazate pe lipsa ornamentului, au apărut în SUA încă din a
doua parte a sec XIX. Mobilierul metalic pentru scaune de dentist proiectat de ingineri, fără
preocupare explicită pentru frumusețea obiectului, standardizarea și producția de masă a mobilierului
sau a automobilelor, au atras atenția europenilor care încă mai produceau mobilierul în ateliere mai
degrabă meșteșugărești. Chicago, orașul în care oțelul a fost folosit pentru prima oară la structura
unor clădiri înalte, va deveni locul de naștere al modernismului timpuriu american. Numele lui Frank
Lloyd Wright este pentru americani sinonim cu începuturile modernismului. După un stagiu în biroul
lui Louis Sullivan din Chicago, Wright își deschide propriul birou în 1893 și începe să proiecteze
celebrele sale case ale Preeriei. Considerat de istoricul de arhitectură și design Pevsner ”un poet al
formelor pure”, Wright a fost influențat de mișcarea britanică Arts and Crafts, precum și de
construcțiile tradiționale japoneze pe care le-a descoperit în 1893, cînd japonezii au reconstruit un
templu la Expoziția Mondială din Chicago. Spre deosebire de exponenții mișcării Arts and Crafts,
Wright nu se opunea, cel puțin în teorie, producerii mobilierului industrial. Odată cu casele sale a
proiectat și mobilierul care trebuia să se integreze în conceptul general. Wright și-a creat propriul stil,
cunoscut drept stilul de preerie. Neputînd să lucreze în Germania nazistă, acesta s-a stabilit în
America de Nord și s-a adaptat rapid la noua înfățișare a modernismului american, proiectînd una din
cele mai celebre case ale sec XX – Fallingwater (Casa de pe cascadă), 1935. Alte construcții: Casa
Robie (1908-1910, Chicago); Unity Temple (1905-1908, Illinois); Clădirea administrativă Johnson
Wax; Muzeul Solomon R. Guggenheim.
În Europa, apariția la înc sec XX a unor interioare de o simplitate spartană, care răspundeau în
primul rînd criteriilor funcționaliste, a fost primită cu răceală de publicul larg. Orașul în care a avut
loc dezvoltarea acestor noi principii estetice a fost Viena, iar mai apoi Paris și Berlin. Viena era un
loc care atrăgea tineri talentați ce veneau aici să studieze și să se realizeze profesional. Unul din
acești tineri, Adolf Loos, va deveni un adevărat profet al modernismului, datorită impactului operei
sale arhitecturale, a interioarelor, dar și opiniilor și comentariilor sale radicale, publicate inițial în
ziare. După ce petrece trei ani în SUA și se familiarizează cu opera lui Wright, se întoarce în Europa.
În 1899 proiectează Cafe Museum pe care o mobilează cu scaune asemănătoare celor produse de
Thonet. Această amenajare va marca ruptura dintre Loos și Secession-ul vienez. Casa Loos (1910-
1911, Viena); Barul american (1907, Viena).
Otto Wagner se va adapta la rîndul său tendințelor vremii, devenind unul dintre părinții fondatori
ai modernismului. Autor, la începutul carierei, al unor vile în stil palladian, Otto Wagner va deveni
ulterior un inovator în folosirea unor materiale și tehnici noi. Amenajarea biroului de distribuție a
ziarului Die Zeit a făcut senzație la inaugurarea sa în 1902. Fațada realizată din aluminiu periat,
laminată cu corpuri de iluminat cu aspect industrial, închidea un interior în care era folosit
linoleumul. Mobilierul era compus din mese realizate din țeavă metalică. Casa de Economii a Poștei
(1903-1912) împinge mai departe experimentele făcute la Die Zeit, distanțîndu-se de imaginea
tradițională a unei clădiri publice.

În 1907 a fost formată în Germania gruparea Deutscher Werkbund (ca un ecou al Arts and
Crafts), o asociație de arhitecți, artiști, designeri și industriași. Unul dintre membrii fondatori a fost
Hermann Muthesius, arhitect și diplomat german. Scopul Werkbund era înnobilarea muncii
meșteșugarilor punîndu-i în relație cu arta și industria. Asociația dorea să aleagă ce este mai bun în
artă, în industrie, meșteșuguri și forțele manuale active. Membrii își propuneau să îmbunătățească
designul și calitatea produselor germane prin conferințe, expoziții și alte mijloace didactice, scopul
fiind acela de a face industria germană mai competitivă. ”Forma bună” fusese adoptată ca slogan de
Werkbund care se desprinsese total de ideologia anti-industrială a Arts and Crafts. În 1924 a fost
organizată expoziția Forma fără ornament cu un catalog de designuri de produse industriale care
promova virtuțile suprafețelor simple, nedecorate și funcționale.
Un alt membru important al Werkbund a fost Peter Behrens, devenind primul designer de
identitate vizuală al unei companii (AEG – Societatea Generală de Electricitate). Autor al unor afișe
și obiecte de artă decorativă în stil Art Nouveau, graficianul, pictorul și arhitectul Peter Behrens a
evoluat spre un stil mult mai industrial în momentul în care a fost angajat de către directorul AEG,
proiectînd nu doar fabrica și clădirile de birouri, ci și produse industriale și embleme ale companiei –
în esență, întreaga identitate a acesteia. În atelierul său au făcut ucenicie pentru scurt timp, aproape
simultan, trei mari arhitecți ai sec XX: Le Corbusier, Mies van der Rohe și Walter Gropius.

Bauhaus este cea mai influentă școală a tuturor timpurilor moderne, pentru publicul larg Bauhaus
fiind sinonim cu modernismul radical. A fost inaugurată prin fuziunea dintre Academia de Arte
frumoase și Școala de Arte și Meserii. Școala de artă Bauhaus a existat în trei orașe diferite sub
conducerea a trei directori diferiți, toți arhitecți. A fost creată și a început să funcționeze la Weimar,
între 1919 și 1925 sub conducerea lui Water Gropius, a continuat și a atins apogeul artistic la Dessau
(unde se găsește și cunoscuta clădire Bauhaus), între 1925 și 1932 sub conducerea lui Hannes Meyer,
și a fost mutată la Berlin, unde a funcționat între 1932 – 1933 sub conducerea lui Ludwig Mies van
der Rohe. A fost închisă în urma presiunii exercitate de regimul nazist al lui Hitler în 1933. Deși o
asemenea școală nu existase pînă în 1919, ideile cuprinse în programa școlii aveau antecedente în
noile atitudini față de artă, arhitectură sau meserii, care își aveau originea, la rîndul lor, în dezvoltarea
tehnologică. În 1919, arhitectul berlinez Walter Gropius, primul director al noii școli, își propunea să
implementeze o programă școlară care să ducă la conlucrarea artelor decorative cu industria. Această
programă (sau curiculă cum i se spune astăzi) continuă să influențeze învățămîntul de design pînă în
zilele noastre și se baza pe experimente libere legate de culoare, formă și materiale, făcute în cadrul
unor cursuri preliminare. Cursurile teoretice erau combinate cu o formație practică, însușită în
atelierele proprii ale școlii. Existau cursuri opționale de ceramică, sticlă, scenografie, fotografie sau
lemn, care aveau rolul să dezvolte educația artistică și abilitățile meșteșugărești. De aceea fiecare
atelier avea doi îndrumători, unul responsabil cu meșteșugul și altul cu latura artistică. Această
organizare reflecta dorința de unitate dintre artistic și tehnică. În 1923 a fost organizată o expoziție
numită ”Arta și tehnica: o nouă unitate”. Un prototip de locuință ieftină a fost echipat cu covoare,
radiatoare sau plăci de ceramică, fabricate în atelierele școlii.
Majoritatea mobilierului, precum și bucătăria funcțională au fost executate de Marcel Breuer, pe
atunci încă student. După absolovire, Marcel Breuer va deveni, începînd cu 1925, îndrumătorul
atelierului de mobilier. Admirator al olandezilor de la De Stijl, Breuer va crea mai multe variante de
scaune din lemn, în maniera lui Rietveld, între anii 1922-1929. Breuer a fost unul dintre primii
creatori de mobilier care a folosit metalul în producția de mobilier destinat locuinței. În 1925 el
creează primul fotoliu din țeavă tubulară de oțel inoxidabil curbat cu șezutul și spătarul confecționate
din țesătură întinsă pe cadrul metalic, cunoscut sub numele de Wassily.
Ludwig Mies van der Rohe, arhitect care a exprimat poate cel mai bine esența și aspirațiile
timpului său prin opera sa de pe două continente realizată în coordonatele celui mai elegant stil al sec
XX – Modernismul, s-a făcut cunoscut la începutul carierei sale mai ales pentru pavilionul Germaniei
de la Barcelona creat pentru expoziția internațională din această metropolă în 1929. Interiorul
prezintă, pe lîngă suprafețe de marmură, diverse tipuri de oglinzi și sticlă mată ce acționează ca
perețicare filtrează zonele spațiale. Mies va crea și notabile piese de mobilier: scaunul Barcelona