Sunteți pe pagina 1din 4

APARE Dl CÀTË UMORISTIC-INDEPENDENT ADMINISTRAȚIA :

ORI E N £ V O E RE»a€T@R, COBAN. Girant respons., CONST. TEODORESCU. STR. ADRIAN 75

Către Cetitori, Celui <are pleacă Tot ție


Apărem, din nevoia ce am săi încânte pentru a o ajuta Bate vântul, bate tare, Ești deștept, n’am ce zice,
simțit, când ne am văzut a- de oare ce lucrează toți patru Bate de la răsărit, și că faci parte dintr’o fami­
costați de foarte mulți din cu la un ioc, fiind și ei tipografi ca Și-ți aduce un dor mare, lie...... o știe ori și care ;
noscuți: cari au fost publicați și acea persoană. Uu dor de călătorit. Dar un lucru este prost :
într’o faie de aici din oraș Fapta cel r patru este scu­ — „Porți un nume fără rost“.
—foaie care e condusă de zabilă, de oare ce sunt lip­ Duce-te-ar, în lume dorul Calomniatorul.
niște analfabeți și care este siți de o cultură mai aleasă Fără să te mai oprești,
foarte imorală, sub pretextul și l-am putea numi incon­ Invârtindu-te cu binișorul,
Până șei te pomenești. Lui L.
că, corijează tineretul de azi. știenți dar ce e mai rău e
Cu ori care ne-am întâlnit, altceva. Am auzit că pleci
ne-au făcut observații — sub Acel domn, fost elev, care Duce-te-ai, vieața toată, Și zău, ne pare rău
motivul că suntem tipografi deține locul cil doilea e un Că ne vom scăpa de-un chin, Dar nici în București,
— și că noi i-am pu'.licat tânăr care are 4—5 clase de Chiar pe lumea cealălaltă, Nu vei rămâne, zău.
Ei bine, la toate acestea liceu, care a cetit, care ar De unde cei duși nu mai vin.
* Lui St.
trebuia un răspuns, pentru putea ști cei morala publică Calomniatorul.
toți. Și pentru cetitori și pen­ și și ar fi putut da seama de Intr'o seară l-ai găsit »
Cu fetele de vorbă,
tru cei de la gazeta vizată prostia ce a făcut scriind a- Aiurea Dar el te-a sictirit
Răspunsul e : „Puradeul“, celea ce a scris.
care nu apare cu pretenția de Păcat de anii și coatele Când te-ai băgat în ciorbă.
Pe o stradă nevăzută, Codan,
a face morală cum o au cari le-a frecat pe băncile 0 trăsură mergea stând,
d-lor — și nici de a bârfi școalei. Iar birjarul de hârtie,
pe cineva, dar mai ales pe Așa dar, d-lor cetitori, veți Făcea semne fluerând ; Nu că zic, ...
colegi. ști că din tipografii de aici
Persoana vizată, sub a din oraș, nu colaborează nici 0 gazetă morală,
ceastă denumire se știe, și-și unul la acea foaie, afară de Că o babă surdo-mută Te-ai apucat să scrii,
va pune singură mâna în cap cei patru și acel; domn fost Și cu un om de carton ; Dar vezi că zaci de-o boală
să vadă dacă e cheală, dar elev ; de oare ce celorlalți le In drum, la o plăcintărie, Și scrii pornografii.
fiindcă n’are chelie suntem ar fi și rușine să ia parte Se certau pentru un corn.
siguri că se va uita în oglinda, la editarea unei foi porno Dar pentru asta dragă,
să vadă dacă are culoarea de grafice și imorale. c ț Mai încolo, la o parte, Român trebui' să fii,
puradeu, pe care suntem si­ Doi stâlpi beți se clătinau ; Să ai mintea întreagă,
guri că o are. Lângă ei, întinși pe spate, Și patru clase să știi.
Cei cari o cunosc, pe acea Epigramă Doi pomi aprig se certau.
persoană, ne vor aproba cele De aceia nu ai chic,
Eu, vă cunosc pe voi C'așa e felul tău.
de mai sus, dar cei cari nu l Drept calomniatori, Inúj^i colț, o farmacie,
cunosc ? Nu că zic,
Dar care, acum, din doi, DSlȘftuneric luminată, Dar spun și eu.
Acestora le vom face cuno­ Este copil din floii. Vnidf a pepeni și scrumbie
scută persoana puradeului Codan.
Calomniatorul. Unui copil de chocolată.
Mai întâi, „Puradeul,“ este
o revistă umoristică-indepen- Avertisment
dehtă, care nu va apare de Proverb Pe o câmpie închipuită
două ori cu ace aș titlu; dar Era un aeroplan, Ce te pretinzi om cult,
Vrei să faci pe poetul, Iar un pilot de conopidă Copilule ce ești?
ce mai este puradeul? Pura­ Dar ce scrii nu rimează; Mânca pâine cu salam.
deul mai este și un analfabet, Mi se pare că cam mult,
De aceia la Serbare De la un timp, îndrăsnești.
după cum cred că s’a putut Nimeni, nu te confetează.
vedea din ultimul număr al Pe o mare, fără apă,
joaiei „Vârcolacul“. Aceasta O corabie plutea La 'ntüneti'.- în parc
Și deci având defectul De ■ i--i -ș seară?
este persoana vizată și care Că, îți era necaz, Și un căpitan de ceapă ;
ocupă primul loc la foaia Ședea sus și comanda. Vrti poate ca să-ți fac,
De această întâmplare In public o morală?
„ Vârcolacul“. Ai vrut ca să faci haz.
Al doilea loc îl ocupă un într’o vară călduroasă, Ar fi să-ți c.ați de treabă,
fost elev de liceu, care acum Dar știe ori și cine, Lumea 'n sănii se plimba ;
Proverbul nost’ bătrân : Căci eu mult nu vorbesc
e un mic funcționăraș, des­ Iar pe o apă nămoloasă, Și dacă-mi cazi în labă,
pre care vom vorbi mai la —„Că’ nvățul din născare Tineretul patina.
—„Lecuire n’are “ Să știi că te mardesc.
urmă.
Este vorba de locul al trei­ într’o casă ne clădită,
lea Acest loc e deținut de 5 Dar fiind vorba de tine,
Ascultă ce îți spun : Doi oameni de cașcaval ;
persoane, aproape niște copii Se certau pentru o vită
și cari de abia au scos nasul „Din îngâmfat cum ești,
in lume. Bine, dar vina nu „Te lasă, și ’ncearcă să albești“.
cred că e a lor, de oare ce Codan.
i-a fost ușor unei persoane
Epigramă S’a supărat văcarul pe sat.«« AmoryS iwaptea
Lui C. Sp.
A doua zi de dimineață, du­ Dar din grădiniță, mai iese Ducându-mă spre casa,
Te-ai agățat de-o faîă, pă serbarea școalei comerciale, cineva, era un prieten al meu, In drum am întâlnit,
Ce ie ’ntrece mull prin cultură. intru în plăcintărie la Traicu, care auzise convorbirea delà O țigancă frumoasă,
Dar mai bine altă dată, — de oare ce era în drum — început și-mi zise : Cu’n tânăr îndrăgostit.
Ăi lua un... ceva ’n gură. pentru a lua ceva în gură. —„De mă-i frățioare ! Ei în șoapte vorbeau,
CuiMii. La o masă, acolo în gră­ —„S'a supărat ca văcarul pe sat Și toi se sărutau...
dinița aceea, ședeau doi d-nii —„Că la serbare Insă la un moment dat,
dintre cari unul oacheș, cu pă­ —„N’a fost confetat". îndrăgostitul a plecat, ...
Frasrul lărie de pai și costum gri, cu ?/, r.
o mustață mică, neagră, tunsă Și după cinci minute,
englezește, iar celălalt șaten, Tânărul a revenii,
Am tremurat, toată noaptea, Cu friptură și mai muhe,
In coli la felinar, ceva mai tânăr, și cu un cos­
tum negru. Vin și ce-a mai găsit.
Căci ramazanul mă tăia, Intr'o seară, stăm la „Impe­
Dar a fost în zadar. Ședeau față în fața luptân- rial" cu un țap dinainte și mă Și atunci, ei au plecat,
du-se să dea gata o plăcintă gândeam, cine știe unde. Uunde, nu pot să spun,
Și apă 'n gură m: se lasă și tot bomboneau cuvinte ne Nu era nimeni pe ia mese. Căci eu nu i-am întrebat,
Când mă gândeam de-aseară, înțelese ; când de odată cel oa­ Decât la o masă, aproape de Ci mi-am văzut de drum.
Că m'ai primit în casă, cheș se scoală în picioare, stri­ orchestră, sta singur, un țigan cu Șfăbeanu.
Și mi-ai dat de haleală. gând cât îl ținea gura : o jum. de vin dinainte, și ră­
— „Cum mă Nae, cum să nu măsese cu gura căscată la
mă supăr pe dreptul meu? Jocuri
Dar in seara asta : orchestra care se pregătea să
—„De ce nu m ai primit ? Când le-am văzut bine, că tot plece, de oare ce publicul ple­
pe ei îi batea cu confettii, iar Sub această rubrică se vor
—„De ce ai încuiat poarta ? case, fiind ora de închidere. publica diferite jocuri distrac­
—„De ce m’ai fraerit? când treceam eu, întorceau Mă pregăteam și eu să plec,
spatele. Cum?... Ei niște par- tive.
când de odată văd pe țiganul Deslegătorii jocurilor vor
Pe fefeastră văzusem veniți, niște golani de la Bu­ nostru că oprește chelnerul cu
curești, să fie mai mult confe- avea dreptul la 10 cuvinte
Barosanii petrecând, următoarele cuvinte : gratuite, cari se vor publica,
Și nu mi se făcea semn tați de cât mine, care sunt de — „Dar ce d-le, nemțâ ăia
aici din oraș ? Ah!..., dar lasă la corespondența cetitorilor.
C am să mă usuc răbdând. nu mai zic nimic". Soluțiile jocurilor se vor
că le-o fac eu ; bine... bine !... Nu voia să-și facă neamul
— „Lasă-le măi, răspunse publica în numărul viitor, odată
Și te-am văzut p* tine de râs. cu numele deslegătorilor.
Cum băgai în buzunar, Nae, doar nu poți tu obliga Codan.
Alune și smochine pe cineva să te confeteze, dacă 1. b. ȘARADĂ
Și cafea și zahar. n'are voință, fie care se poate Scrisoare găsită de Codan
distra pe banii lui, cum îi Partea întâi de-o căutați,-
Și delà bucătărie place. îngerașul meu, Notă muzicală aflați ;
Te-am văzut cum cărai, La cari cuvinte ocheșelul s e Iar a doua inversată,
înfurie mai tare zicând : Zilele trecute, când m'ai vi­
Chef lele și piftie, zitat acasă, mi-ai dăruit o clipă O vegetală arată;
Pui fripți și vin de Tokai —„Păi cum să le las măi, Partea treia, ori și cum,
că'mi vine să plesnesc de ne­ mai mult de fericire.
Cu bunătate și cu simpli­ Nume de bărbat o pun;
Și mereu mă gândeam, caz. Cine dracu i-o fi adus și Tot cuvântul împreunat,
pe golanii ăștia de București tate de. înger, ai venit la mine.
Cum o să-m potolesc Nici odată n’am întâlnit o La stins focul e ’ntrebuințat.
Al meu gol ramazan, aici, ca să-mi fac eu atâta
sânge negru." femeie așa sinceră și bună,
Și apoi să te .. . iubesc. inteligentă și frumoasă ca tine.
N’am bănuit., că un suflet bun
Și mâncările bune —„Ha ! dar mi-a venit o sălăsluește în corpul tău trumos. — Ori ce corespondență se
Privindu-le cu drag. Am să-i dau îu prea multWi- Tu ești frumoasă ca primă­ va adresa d-lui C. Teodorescu,
Nu mă gândeam la mine, tita mea gazetă „Vârcolacul", vara, ca nopțile senine de Mai, str. Adrian No. 75, T.-Severin..
Că mă usuc privind prin gard. și de nu le-o merge untul să- cu lună plină. Ești prototipul Corespondența ne francată se
mi zici mie cuțu ! ! “. frumuseții din povești. refuză.
Barosanii pe urmă —„ Bine zice Nae, dai nu Frumoasa mea iubită, te a- Toate persoanele cari vor
Delà masă s'au sculat, prea ar fi de drept. dor, cum un păgân își adoră să ia parte ca colaboratori, sau
Iar eu așteptam în umbră Și cu toate acestea, zis și zeul. să scrie ceva, vor semna ma­
Până gagii s’au cărat. făcut. Cu toate că eu atunci Sunt fericit că trăesc să ne nuscrisele cu numele adevărat
nu pricepeam nimic, din acea iubim. Nu cred că fericirea să și cu pseodonimul, indicând și
Iar când am vrut să intru, discuție, totuși, acum, după ce fi venit vre odată sub auspicii adresa. Bucățile pornografice,
Și pe line te-am chemat, a apărut „Vârcolacul", mi-am mai bune și mai favorabile ca cele cară vor fi la adresa cuiva
A ieșit unul din ’năuntru putut da seama de ce era așa în cazul nostru. și cari nu vor îndeplini condi-
Și mi-a dat cu poarta ’n cap. supărat ocheșelul. Fericirea e rară și acum țiunile dé mai sus, nu se vor
Și tot vorbind și gesticulând, cunosc binefacerile ei. publica,
Vre odată ia grădină au ieșit pe ușe, dar de odată Azi nici nu-mi vine să cred —Manuscrisele publicate nu
De te-oi prinde ; mă jur ! mă pămenesc cu : moșul delà că acele clipe; cât ai stat la se mai înapoiază. Cele nepu­
Cu ardei și terpentină teșghea că strigă după ei : mine au fost realitate și că blicate se înapoiază numai per­
Am să te frec. . , bonjur. —„ Domnilor, domnilor, ați le-am trăit aevea cu tine. sonal. Admtntstratia.
uitat să plătiți".
Codan. Ele au fost cel mai frumos
„— Ptiu ! darerai Benga în vis, ce l'am avut până acum, Epigramă Sab.
ei să dea, exclamă ochișelul, de când trăesc, din care rea­
era să plec fără să plătesc." De n’avuși loc aici,
litatea m'a trezit. Ai început să râzi. eV”*;
Detașând acest cupon și trimi|ân- Iar după ce-au plătit, au ple­
Te-aștept cu dragoste, Tocmai ca bleaga ’n bâlci,
du-1 la adresa de mal sus, odată cat, luând-o unul spre piață,
cu deslegarea șaradei, vefi avea iar celălalt spre casă, cântând p. conf. Al tău Jean. Ne-având ce să răspunzi.
dreptul la 10 cuvinte gratuit. cât îi lua gura : Y ț- Șfăbeanu. Codan.
Foae verde de-o sipică.
15 Octombrie 1925. LEU <ț LEU TURNU-SEVERIN?

apare
£CO LT E U
din UMCfRISTIC*INDEPENDENT ADMINISTRAȚIA
CÂND ÎN CÂN© Girant Responsabil, CONST. TEOOORESCU STR. ADRIAN 75

Mar aparem! Sport Colțuri cernelate


Iar aparem, dar nu de ne- Și, poate chiar să ai plă­
In Stadiu, publicul dă busnă. — Poveste —
noie (adică siliți) ci ca să cerea să sufli după acel de­ Arbitrul flueră puternic; Pentru copii mari.
mai strângem rândurile alor colteu — dacă ești mai în- Foot-Baliștii toți se-adună Tânăra Mya, fata unui bogă­
noșirii, cari au cam fost prin drăsneț — pentru ca să ră­ Și jocul începe temeinic. taș din provincie, se măritase
concedii, pe la băi sau mai corești sânii încălziți din ca­ Când aproape de isbândă, de curând cu un bancher bo­
știu eu pe unde. uza dansului. jucătorii eminent, gat, dar bătrân.
După cum am scris și în Ași mai avea încă multe „Passau“ mingea cea rotundă, înainte de Crăciun cu vre-o
numărul 1, numele se na de spus, dar spațiul restrâns Dar arbitrul sună : henț. două săptămâni, angajaseră un
schimba la fiecare număr. De nu-mi permite. fecior de masă, aproape un
aceia aparem sub nnmele de închei, însă fără a uita a Unul mic, dar iscusit, copil. Era de o frumusețe fe­
„Decolteul". vă aduce aminte, că numărul Se repede, dă un „șut '; meiușcă și n’avea de cât șase
Vor zice unii: „De ce toc­ viitor va apare cu alt nume, El nu știe c’a greșit, spre zece ani.
mai „Decolteul" și nu altfel?" dar pe care încă nu-l știm. Dar arbitrul sună : haut. Intr’o zi, pe când îi servea la
Dar cei mai mulți, cari nu _ ____ C. T. Mai aprig se’ncintă jocul, masă, Mya se uită mai cu multă
prea țin așa mult la titlu, le Praful se ridică ’n cer atenție la el, și îi plăcu așa
vor răspune : „Liindcă așa Internaționala fetelor Și când să marcheze „golul“, de mult, în cât își făcu un plan.
vor ei, ce poți să le faci?" Arbitrul sună: COTIiei*. Chiar în aceiași seară soțul ei
Sigur, că n’au ce să ne Sculați voi fetelor frumoase, urma să plece pentru câteva zile
facă, dar noi ne simțim obli­ Voi pân’la douăzeci de ani ; De la coif, îl bate „halful“, așa că își putea foarte bine
gați să lămurim pe toată Să facem greve monsiruase, Ceilalți îi dau târcol, pune planul în aplicare.
lumea : In contra celor ce vor bani. Iar „centrul“ îl dă cu capul Deci, cum a plecat soțul, a
I-am zis „Decolteul“ din Și arbitrul sună : gol. chemat camerista, — care-i era
două motive : Sfârșiți odată cu vechiul obicei, și confidentă, — și-i spune pla­
I. Numărul acesta, e scris Când dați bani să vă mărita|i; Triști, mai sunt inferiorii, nul ei.
cam decoltat și am voit ca Azi noi și ori care femei, In momentul de acum, După ce-i explică amănun­
titlu! să corespundă. Nu ne mai trebuie bărbați ! Pe când veseli superiorii țit ce are să facă, camerista
II și cel mai principal mo­ Strigă : tarara-bum-bum ! se duce și caută, pe Vasile
tiv, a fost acesta : De acum Ci de azi înainte să ne facem Mein-Leck. —așa se chema feciorul — și-i
înainte, nu mai avem ocazia [lux pe bani spune că la orele opt, să vină
Să fim fete cu ipinte, să nu-i Aviz în camera ei ca să ia cheile
zilnică, ca să admirăm de-
colteuri. De ce ? vor zice u- [dăm la golani. Facem la toți comunicare, să le ducă bucătăresei.
nii. Lucrul e foarte simplu. Că ei sunt lichele, ne dau gata Că primim spre publicare: Dar asta nu era în legătură
A venit toamna și odată cu [în câti-va ani. Cântece cu viteji eroi, cu planul pe care îl discutase
ea și frigul. Să fim noi pișichere ca săi Episoade din răsboi, cu cocoana. Camerista prinse­
— „Ei și ce are aface?" [tocăm de bani. Viersuri cu bune intenții se mai demult drag de fecior,
— „Are foarte mult aface“. Să strângem fetele din lume, Și fără multe pretenții. iar cu ocazia asta un plan în­
Mai întâi, toate cocoanele Să cerem lege la ’mpărați ; colți în mintea ei. Cel puțin
și d-șoarele noastre, cari toa­ Bărbatului, să-i dăm noi nume, Scrisoare găsită să aibă întâietate se gândi ea.
tă vara au purtat decolteuri Să aibă bani, el, ca bărbat. La opt, Vasile, se duce după
prea decoltate și rochii scurte; Dragă gajîco, cum i se spusese, să ia
acum se vor grăbi să și ia Destul a stors de bani pe biata Dîn momentul când t’am ja­ cheile. Bate la ușe, nici un
paltoanele. Și au cerut cât voiau ei, [fata, nit, m’ai parut mâșto șî bine răspuns, mai așteaptă puțin, iar
Paltoanele vor fi mult mai Azi timpul învârtește roata, la cravatie. mai bate, nimic, cum era cam
lungi de cât rochiile, așa că Noi cerem, să aibă zestre ei. Afla ca barosanul s’a ho- frig, apasă pe cleanță și intră
nu-ți mai rămâne de admirat, morizat dă tine' șî dă când înăuntru.
dintfun picioruș superb, de Rozlea. t’am ciulit mî să pare bulca mai In cameră, era o căldură înă­
cât tocul pantofului. hamară fiindcă nu fam putut bușitoare și un miros înbătător
Apoi, din decolteul din care Teatrale vrăjî nîci un cuvânt. de tămâioară, dar și un întu­
admirai trăsăturile și contu­ Daca m’a iubești, cara-te neric de nu se putea distinge
rările spatelui, gâturi ca de Luni seara, după cum se știe hasta sara pană la colț și cum­ nimic. Mai stă el puțin, până
lebădă, albeața pielei, adân­ a fost trupa lui Tănase în lo­ pără dă 5 biștari dovleac ca se învață cu îutunericul, și
citura dintre sâni și albeața calitate. O doamnă intră în sală sa halim da’mpriunelea, ca bat lângă pat găsește butonul elec­
și rotunjimea brațelor, nu-ți în timpul spectacolului, dar la șî eu caraimanu la tetea șî-ți tric, îl răsucește și de-odată
mai rămâne să admiri de mijlocul sălii se oprește și dilesc gologanii ’năpoi. se face lumină, iar el închide
cât nasurile roșii de frig, cari rămâne cu ochii țintă la C. Tă­ Dar să nu dee benga sa ochii fără să vrea.
vor ieși afară, după aer, din nase care era pe scenă, acesta cumperi și altcevașilea ca man­ După câteva secunde îi des­
blănurile cu cari doamnele și o vede și o întreabă : dea nu vede franci dacă nu-i chide, dar rămâne înmărmurit
d-șoarele se vor înfofoli. — „Ce cocoană nu mai poți rost la caraiman. de spectacolul ce-i era înaintea
— „Ei! dar nu-i nimic. Tot să freci să de nasul meu ? ! ! Dar sondează bine marginea ochilor. Camerista era desple­
__ » • • • • » 1• «
ne mai rămâne ceva : Ba ca să nu janească cotoroanfa tită și dormea dusă, în cosjjj.-
lurile, ceaiurile dansante, etc. Atunci Tănase își ia nasul ca-i nasulie grup. mul Evei, iar părul ei nfegru
La bal sau la ceaiuri, vei și-l întoarce la ureche, și co­ Te pup,
avea prilejul să vezi destule coana trece înainte. Ragălie Zdrăgălie 4 Cupon Nr. Ï» ?
decolteuri și chiar să arunci Lutz. pe conf. Codan. corespondența cetltorjlo^
priviri înăuntrul lor.
( rv
DECOLTEUL“
făcea un contrast isbitor cu Pantalonii reposatului O fetiță De vânzare, două perechii
de ghete noui, n’au tălpi și
carnea roz albă a sânilor, pe Talentată
cari era răsfirat și-i dădea și Unei femei îi murise bărba­ puțin sprâncene.
un mai mare farmec. tul, și l-a plâns ea atunci, ca turmentată. — închiriez Apartament com­
Feciorul, era prea tânăr ca ori și care femee pe bărbatul mă invită plect mobilat. Primul pom Ia
să fi văzut așa ceva până a- ei, dar după câteva zile se părea la supeu, dreapta în parcul rozelor, etaj.
tunci. Văzând însă că ea nici că-i trecuse. După un timp însă, înfr'un Proprietarul locuește în parter.
nu se mișcă, prinse curaj și se se vede că iar și-a adus amin­ varieteu. — De închiriat apartament
apropie mai mult de pat. Privind te, că în fiecare zi lua panta­ După o mare cu instalație de bae. Intre
corpul roz alb, sânii provo­ lonii reposatului și-i scutura în noapte plopi pe malul Dunării.
catori și pulpele ronde, cari curte și plângea. de balet,
par’că erau sculptate, l-au făcut Azi așa, mâine așa, până uimit Poșta
să se uite mai cu multă poftă înfr’una din zile, trecând preotul de-atât
la acel corp parfumat și văzând satului pe acolo și văzând-o talent, Orice corespondență se va
gurița aceia mică și roșie plângând, o întreabă ce toi plân­ eu, constat adresa d-lui C. Teodorescu,
care par’că aștepta un sărut, ge, mai bine să lase morții uimit str. Adrian, No. 75, T.-Severin.
l-a trecut un fior, nările i se să se hodinească în pace. cu am Corespondența ne francată se
dilatară, nervii i se agită și Iar, când să plece, îi zice : s .. . entiment. refuză.
par’că-1 apucă un tremur nervos. — „Uite, am să-ți dau eu o Codan. Toate persoanele cari doresc
Din ce în ce, se apleacă spre carte ca să-ți mai treacă de să ia parie ca colaboratori,
pat, atras par’că de o putere urît și să nu mai plângi toată Jocuri sau să scrie ceva, vor semna
irezistibilă. ziua“. manuscrisele cu numele ade­
(urmează în numărul viitor) Zis și făcut. O săptămână de Sub acaestă rubrică se vor vărat și cu pseudonimul, in­
Cotz. zile, văduva nu s’a văzut, de cât publica diferite jocuri distrac­ dicând și adresa.
foarte rar, pe afară, iar popa tive.
Deslegătorii jocurilor vor Bucățile pornografice, pre­
Deschide-ți poșeta credea că-i trecuse și se bu­
avea dreptul la 10 cuvinte gra­ cum și cele cari vor fi la adresa
cura în sinea lui. cuiva și cari nu vor îndeplini
Deschide-ți, deschide-ți poșeta, Dar mare-i fu mirarea când tuit, care se vor publica la
Ce-i plină cu gologani ; corespondența cetitorilor. condițiunile de mai sus, nu se
într’o dimineață, trecând mai vor publica.
Că mă așteaptă flașneta de vreme ca de obicei, o vede Soluțiile jocurilor se vor pu­
Și clubul meu de golani. pe văduvă scuturând pantalonii blica în numărul viitor. Manuscrisele publicate nu se
și plângând. Preotul o întreabă înapoiază. Cele ne publicate
Deschide-o, deschide-o mai iute Deslegarea șaradei din„ Pu- se înapoiază numai personal.
Că îmi trebue și mă grăbesc ; de ce nu cetește cartea, dar radeul“ No. 1 este :
femeia îi răspunde, pe un ton Administrația.
Pe urmă, poți pleca, du-te! aproape supărat: MI-NI-MAX
Eu mă duc să mă pilesc. — „Hei, Sf. Părinte, am răs­ 2. b. ȘARADĂ Corespondența cetitorilor.
Deschide-o, deschide-o și du-te foit cartea pe care mi-ai dat-o do Codan. Lui M. Ciș. Ai făcut rama­
Cum vei ști să te ’nvârtești. Sf. ta din scoarță până în scoar­ Prima parte căutată, zan la Lugoj ? - Codan.
S’o umpli cu parale multe! ță, dar ce a stat în pantalonii Nici odată nu-i aflată, Lui D. Rdea. Dar tu, rama­
Ce-am pilit eu să plătești. ăștia, nu stă în cartea aceia". Dar dacă însă o inversați zan sau nu ? Darnăsoi?-Mișu.
Și femeia se duce în casă Și litera 2 și 3 schimbați; Lui Emil. Ce te ismenești
Deschide-o,deschide-o gagico, și-i aduce cartea Preotului
Că știi tu cât te iubesc, Foarte repedb ați aflat, așa, nu te superi? - Eduard.
înapoi. Din nemțește. Șfăbeanu Ceva ’n război întrebuințat. Modistelor. Ne-ați omorît
Dar când voi veni pârlit-o;
Acasă să te găsesc. Partea două, e ușoară, astă vară cu oglinda. - Tip.
Despărțire O găsiți într’o vocală. Lui Ghiuji. Păzea tată zme­
Deschide-o,deschide-o gagico, Partea treia nu e grea, ul. - Marin.
Și vezi ca acasă să fii, De-acuma nu te-oi mai vedea, La biserică e ea. Celui cu cravata roșie. Ai
Căci știi prea bine iubit-o, De azi pe veci te-oi pierde ; Tot cuvântul la olaltă, rupt jurnalele, mi-ai făcut fes­
Că birja n’am cu ce plăti. Adio îți zic draga mea; Fost domn în Moldova arată. ta. - Teodorescu.
Codan. Adio și un praz verde. Deslegarea se va trimite Lui Carol, bărbierul, ln-
odată cu cuponul și cu cele 10 dreaptă-te păcătosule, că te
întâmplări De și atunci eu te iubeam, duci militar, - Macu.
Azi, nu pot nici de frică ; cuvinte spre publicare la ru­
brica cetitorilor. Lui Măcălie. Ești un stricat
Astăzi acceleratul de Bucu­ Iară în brațe de te am, și eu m’am molipsit. - Carol.
rești, intrând cu mare viteză Înțepi ca o urzică. Lui C. Sma. Par’că ai fi un
în gară, a călcat o muscă pe Căci ca pe-uQ înger te priveam Mica publicitate peștișor. - Stricatu.
care a surprins-o culcată de-a Venită în calea vieții ; Lui Lupulescu. Ce dracu ai
latul pe șine. Se caută o profesoară pen­ înnegrit așa ? - Mozoc.
Dar ai trecut, cum nu credeam, tru a da lecți la un copil de
— Automobilul cu Nr. 1250, Că trec nici castraveții. Lui Dănulescu. Ce făceai
trecând colțul la Primărie, cu 20 ani, a se adresa la ziar. Vineri seara în parc. - Rörich.
prea mare viteză, a călcat pe De-acum poți face ori ce vrei, S’a pierdut un portofel rupt D-rei C. A. Am să-mi vop­
colțul trotuarului și a sdrobit Nu mă interesează ; și gol. Cine-1 va găsi să-l păs­ sesc nădragii roșii. - Picolo.
focul delà pantof al unei d-re. Te-au avut toți amicii mei, treze. Lui I. Mihuț. Ce-ai căutat la
Rănita în stare gravă, a fost Și-acum ești ca o varză. S’a pierdut 2 coaie timbrate Topolniță. - Costică.
transportată la cismar. Lutz. a 1 leu, simple, se declar nule Lui Codan. Faci viersuri,
Sâmbătă 3 Octombrie, 1925, și fără valoare în mâinile ori ai ? - Mitu.
a fost găsit împușcat în parcul Abonamente cui se vor găsi. Lui N. T. Ai dracu’s foot-
rozelor, un negustor din Timi­ Mi-am pierdut năravul, cine baliștii. - Un prieten.
șoara. La perechiziția făcută, Cine dă pe lună un leu, îl va găsi să-l păstreze. Bețiul. D-rei V. Petcu. Mai faci scri­
mortul n’avea autorizație pentru Revista o va primi mereu. sori de dragoste ? - Ăla.
portul armelor. Cedez gratuit : un loc 1 a
măicuța, unul la cimitir și u- Lui F. Mateescu. Mai lasă
fost dat judecăței. Anun<iuri gălușca mă ! - Vlas.
nul la pușcărie. Doritorii se
vor adresa la jilava. Lui M. C-tinescu. Aș #rea
Detașând acest cupon și trimifân- In viersuri calde și sărate să te'ntâlnesc. - O. A. Mică.
du-1 la adresa de mai sus, odată Este liber locul de preșe­ Fie care cuvânt în plus costă 50 bani, va­
cu deslegarea șaradei, vefi avea Rândul doi lei și jumătate. dinte al încornoraților. Doritorii loarea lor se va trimite în mărci poștale.
dreptul la 10 cuvinte gratuit. se vor adresa tinerilor frumoși.

S-ar putea să vă placă și