Caracterizarea personajului Toma Nour

Din opera “Geniul Pustiu” de M. Eminescu

Mihai Eminescu se pretinde a fi un scriitor care caută să reproducă asa numita „metafora
vieții”. S-a amestecat în tendința literară romantică și și-a dat seama că are o tendință de
prevedere, care m-a interesat foarte mult, dar m-a și făcut să mă îndrăgostesc de capodoperele lui
Eminescu. „Geniu Pustiu” este un roman poetic adaptat din propria experiență spirituală. Toma
Nour e personajul principal al acestei opere, fiind un personaj complex, numele lui simbolizand
intunericul si indoiala.

Aparenta fizica a lui Toma ne este descrisa fiind „frumos-de-o frumusete demonica.[...]-un
Satan dumnezeiesc care trezit in cer a sorbit din lumina cea mai sfanta,si-a imbatat ochii cu idealele
cele mai sublime...”, „Asupra fetei sale palide, musculoase, expresive, se ridica o frunte senina si rece
ca cugetarea unui filozof. Iar asupra fruntii se zburlea cu o genialitate salbateca parul sau negru-
stralucit, ce cadea pe niste umeri compacti si bine facuti. Ochii sai mari, caprii, ardeau ca un foc
negru sub niste mari sprancene stufoase si imbinate, iar buzele strans lipite, vinete, erau de-o
asprime rara. Talia sa subtire, fina, si mana sa alba cu degete lungi si aristocrate semana cu toate
astea a avea o putere de fier. Toata expresiunea in sine era d-o putere generoasa, desi infernala.”,
aceste trasaturi fiind descrise direct de catre narator, dar si de catre alte personaje „Parul tau pare a
fi de eden si ochii diamanti negri. (Poesis)”. Insa aceasta frumusete fizica complexa ascunde in
spatele ei un suflet frant, dezamagit si revoltat.

Caracterul moral al lui Toma este unul foarte trist si intunecat, acesta fiind mereu framantat
de ganduri si singuratate, acest lucru il putem observa prin autodescrierea sa „O! daca-ai cunoaste
tu cat de putin sufletul meu acesta, te-ai infiora — nu stii, nu-ti poti imagina cat e de pustiu, cat e de
desert in el, e intocmai cu gandirea idioata si stearpa a unui om a carui urechi sunt surde ca lutul, a
carui gura e muta ca pamantul, a carui ochi sunt orbi ca piatra. Nu mai simt nimic, si cand mai pot
stoarce o lacrima din ochii mei ma simt ferice. Caracterul trist si posomorat a lui este rezultatul
traumelor morale din copilarie, precum moartea mamei sale „— Am fost sa caut pe mama... unde-i
mama?(...) — Mama ta, sarace, sopti incet, mama ta?! Nu mai ai mama.”. Putem observa in mod
indirect din vorbe „ideea romanesc sa fie mai mare decatuman,genial,frumos”, „Cei mai nalti si mai
veninosi nori sunt monarhii. Cei dupa ei, asemenea de veninosi, sunt diplomatii. Trasnetele lor cu
care ruina, seaca, ucid popoare intregi sunt rezbelele. Sfaramati monarhii! Nimiciti servii lor cei mai
linsi, diplomatii; desfiintati rezbelul si nu chemati certele popoarelor decat inaintea Tribunalului
popoarelor si atunci Cosmopolitismul cel mai fericit va incalzi pamantul cu razele sale de pace si de
bine.”, si fapte „N-am mai auzit de el vrun an. Intr-una din zile primesc o scrisoare din Copenhaga.
Iat-o: "Iubitule, trimite-mi poeziile lui Alecsandri, posterestante — sub literele Y. Y". S-atata tot.” Ca
este un adevarat patriot si un om drept.