CURS FIZIOTERAPIE

Electroterapia ocupa un loc important in cadrul terapiei moderne, cuprinzand metode care folosesc in
scop terapeutic diferite forme de curent electric:
- (curent continuu, curenti de joasa frecventa, curenti de medie frecventa),
- forme ale energiei electro-magnetice de inalta frecventa (undele scurte),
- vibratii mecanice (ultrasunetul),
- campuri electro-magnetice de joasa frecventa
- vibratii electro-magnetice (radiatii infrarosii si ultraviolete).
Curentul electric se defineste ca miscare a particulelor incarcate electric, iar mediul in care se
produce aceasta miscare constituie un conductor electric.
Organismul uman, datorita componentelor sale, intra in categoria conductorilor de gradul II.
In compozitia sa, apa este prezenta in procent de 75-80 %. La trecerea curentului se produce disocierea ei
in H+ si OH-, prezenta ionilor de H+ imprimand tesutului respectiv gradul de aciditate, iar prezenta OH-
gradul de alcalinitate; numeroase reactii din organism depind de ph-ul mediului. Sarurile minerale sunt in
majoritate constituite din saruri de Na, K, Mg, Ca. Ionii de sodiu si potasiu cresc excitabilitatea
tesuturilor, ionii de calciu si magneziu o scad.
RASPANDIREA CURENTULUI IN ORGANISM
Modul in care curentii electrici terapeutici se raspandesc in organism are urmatoarele caracteristici:
• indiferent de locul unde sunt amplasati electrozii, liniile de forta ale curentului se raspandesc in tot
corpul, cantitatea cea mai mare trecand insa pe zonele ce opun rezistenta cea mai mica;
• pe regiunea cuprinsa intre electrozi, intensitatea curentului nu este egala, ci proportionala cu
conductibilitatea electrica a tesuturilor;
• cu cat un segment este situat mai departe de electrozi, intensitatea curentului ajuns la el este mai mica;
• un tesut nu este un conductor uniform, deoarece membrana celulara si spatiile intercelulare opun
rezistente diferite trecerii curentului electric;
• conductibilitatea electrica a unui tesut este direct proportionala cu continutul lui in apa. Din acest punct
de vedere lichidul cefalorahidian, limfa, secretia biliara, sangele sunt cele mai bune conducatoare de
electricitate; rau conducatoare sant tesutul gras si cel osos.
MODUL DE PENETRARE AL CURENTILOR IN TESUTURI
Curentii electrici penetreaza in mod diferentiat tesuturile in functie de tipul curentului:
– curentul galvanic si curentul alternativ de joasa frecventa se raspandesc exclusiv an spatiul intercelular,
deoarece membrana celulara le opune rezistenta;
– curentul alternativ de analta frecventa nu antampina rezistenta din partea membranelor celulare.

ELECTROFIZIOLOGIE
Proprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste iritabilitate; ca o ractie primara la un
stimul, apare un raspuns local.
Excitabilitatea este considerata ca o reactie secundara a tesuturilor si se traduce prin transmiterea mai
departe a stimulului de catre celulele si fibrele nervoase.
Pentru declansarea excitatiei, stimulul trebuie aiba o intensitate minima precisa, care se numeste
intensitate de prag a stimulului. Actiunea stimulului trebuie sa se exercite un anumit timp minim pentru
a se declansa excitatia.

1
Numai stimulii ”peste prag“ pot determina o reactie care se propaga ca unda de excitatie si care poate fi
masurata la distanta de locul excitatiei.
Stimulii sub nivelul ”pragului“ au:
- o actiune limitata la locul unde sunt aplicati;
- o crestere a intensitatii stimulului peste valoarea ”pragului“ nu duce la o crestere a raspunsului
Acest comportament al structurilor celulare la diferite grade de intensitate ale stimulului este cunoscut in
fiziologie sub denumirea ”legea totul sau nimic“.
Daca prin stimuli electrici sunt excitate mai multe celule, in functie de intensitatea curentului si de
suprafata stimulata apare un raspuns tisular variabil ca marime.
POTENTIALUL DE REPAUS
Membrana celulara, care este foarte subtire (70), fiind alcatuita din lipide si albumine si avand o
permeabilitate selectiva, joaca rolul hotarator atat in repaus cat si in timpul stimularii. La nivelul ei se
gaseste o repartitie caracteristica a ionilor, rolul principal avandu-l ionii de Na+ si K+, aflati in
concentratii diferite de o parte si de alta a membranei. Astfel, Na+ se gaseste in exteriorul celulei in
concentratie de 142-145 mEq/l, iar in interior in concentratie de 10-12 mEq/l (raport 12/1). K+ are o
concentratie extracelulara de 4 mEq/l si intracelulara de 140-155 mEq/l (raport 1/38). Aceasta diferenta
este mentinuta prin mecanismul de ”pompa“, mecanism in cadrul caruia rolul principal ai revine pompei
de sodiu, care expulzeaza activ sodiul extracelular, potasiul intrand in celula printr-un proces pasiv.
Datorita diferentei de concentratie a ionilor de Na+ si K+, la nivelul membranei celulare in repaus se
realizeaza o diferenta de tensiune numita potential de membrana sau de repaus, care masurat prin tehnica
microelectrozilor, are o valoare de -70 pana la -90 mV (interiorul celulei fiind incarcat negative).
Din calculul teoretic al potentialului de membrana in raport cu concentratia de Na+ si K+ din exteriorul
si interiorul celulei a rezultat o valoare de -86 mV.
POTENTIALUL DE ACTIUNE
Depolarizarea
Stimularea celulei prin agenti fizici sau chimici produce schimbari rapide si importante ale valorilor
potentialului de membrana. La nivelul ei se produc modificari ale permeabilitatii pentru ionii de sodiu
care migreaza masiv dinspre exterior spre interior. Are loc astfel procesul de depolarizare, prin care partea
externa a membranei devine negativa, iar cea interna pozitiva.
Ulterior are loc un flux invers al ionilor de potasiu, dar de mai mica amploare, viteza de migrare a
sodiului fiind de 7 ori mai mare decat cea a potasiului.
Datorita modificarilor de permeabilitate si concentratie ionica, stimulul cu nivel de prag reduce
potentialul de repaus cu 15-20 mV, acesta ajungand astfel la o valoare de -65 mV, numita potential
”critic“; este momentul depolarizarii membranei si declansarii potentialului de actiune.
Intensitate minima necesara pentru declansarea stimului se numeste reobaza.
Repolarizarea
In timpul fazei de repolarizare se produce o inactivare a mecanismului de transport al sodiului spre
interiorul celulei, cu cresterea permeabilitatii membranei pentru potasiu cu durata de 1 ms. Interiorul
celulei atinge in puctul maxim al acestui proces +40 mV fata de exteriorul celulei; cu aceasta procesele
declansate de stimulare inceteaza.
Modificarile de potential care au loc an timpul depolarizarii si repolarizarii alcatuiesc ”potentialul de
actiune“.

2
”Tensiunea de iesire “ era in timpul repausului membranal de -80 mV, iar tensiunea intracelulara atinsa la
sfarsitul repolarizarii era de +40 mV. Impreuna acestea realizeaza un potential de actiune de 120 mV.
Restitutia
Refacerea potentialului de repaus (restitutia) incepe dupa terminarea fazei de repolarizare a membranei
celulare.
Prin pompa de sodiu-potasiu, Na+ suplimentar iese din celula, iar potasiul reintra in celula pana cand
potentialul atinge valoarea de repaus de -80 mV. In timpul potentialului de actiune (depolarizare)
membrana celulara nu poate reactiona la un alt stimul, motiv pentru care aceasta perioada se numeste
”refractara absoluta“. Pe parcursul fazei de repolarizare exista o perioada numita ”refractara relativa“,
cand pragul de excitare este mai scazut.
Prin masuratorile efectuate, s-a stabilit ca o fibra nervoasa mielinizata poate conduce cel mult 800-1000
de impulsuri pe secunda la o stimulare artificiala, dar dupa un timp scazut, la frecventele mari, perioada
refractara absoluta (1 ms) creste si frecventa maxima transmisa va scadea. Aceasta este ”oboseala“, tipica
unui sistem care functioneaza dupa legea ”totul sau nimic“.
La frecventele mai reduse (50-100 Hz) fibrele nervoase medulare pot fi insa stimulate pe un timp mai
lung, fara a se instala fenomenul de oboseala.

CURENTUL GALVANIC
Este un curent continuu sau cu frecventa 0.
Se poate propaga in tesuturi sub urmatoarele forme:
– electrolitic
– electroforetic
– electroosmotic
– conducere protonica (in mica masura)
APARATURA
Aparatele care furnizeaza curent continuu alaturi de alte forme de curent (curenti diadinamici) au
urmatoarea alcatuire:
• sistem de alimentare cu curent electric de la retea (cordon, intrerupator)
• dispozitiv de redresare (tranzistori care transforma curentul alternativ de retea in curent continuu)
• dispozitiv de reglare a intensitatii (potentiometru)
• instrument de masura (miliampermetru)
• sistem de racordare la pacient (borne, cabluri, electrozi)
MOD DE APLICARE
a) cu ajutorul unor electrozi din plumb sub forma de placi de diverse dimensiuni (galvanizare simpla)
b) ca baie hidro-electrolitica
c) ionogalvanizare (metoda de introducere a unor substante medicamentoase prin tegument cu ajutorul
curentului electric)
EFECTELE CURENTULUI GALVANIC
a) crestere a metabolismului tisular local;
b) hiperemie, atat la nivelul tegumentului, cat si in tesutul muscular subiacent;
c) crestere a difuziunii tisulare, ca efect al modificarii permeabilitatii membranelor;

3
d) reducere a edemelor locale si inlaturare a substantelor locale ce determina tendinta la extravazare
tisulara;
e) efecte asupra excitabilitatii musculare: la stabilirea si la intreruperea brusca a curentului continuu se
produce contractie musculara datorita probabil modificarilor bruste de concentratie ionica din jurul
membranelor celulare;
f) efecte polare:
– crestere a excitabilitatii la catod (catelectrotonus)
– scadere a excitabilitatii la anod (anelectrotonus)
g) efect sedativ si hipotensor in cazul aplicarii descendente a electrozilor.

GALVANIZAREA SIMPLA
Electrozii utilizati pentru galvanizarea simpla, confectionati din placi metalice (plumb), au forme si
dimensiuni diferite in functie de regiunea pe care se aplica si de efectele urmarite.
Cel mai adesea se folosesc placi dreptunghiulare de marime egala sau diferita intre ele de 6/8, 8/10, 10/15
cm.
Electrozii se aplica ferm pe tegument prin intermediul unor invelisuri hidrofile din tifon imbibate in
solutii fiziologice sau apa simpla.
Daca se urmareste obtinerea unui efect analgetic, electrodul activ este cel pozitiv, iar daca se
urmareste obtinerea unui efect excitant, electrodul activ este cel negativ.
Se utilizeaza doua modalitati de asezare a electrozilor:
– transversal, de oparte si de alta a regiunii afectate pe care o incadreaza astfel fata in fata (umar, glezna,
genunchi);
– longitudinal, cu electrozii plasati la distanta, la extremitatile segmentului tratat (brat, gamba, membru
inferior).
Intensitatea curentului aplicat se dozeaza de la potentiometru in functie de toleranta individului si de
toleranta la locul de aplicare, senzatia corecta fiind cea de furnicatura placuta. Aceasta corespunde unei
intensitati a curentului de 0,1-0,2 mA pe cm2 de electrod.
Durata tratamentului trebuie sa fie suficient de lunga, in general 20-30 minute.
Numarul sedintelor necesare este de 8-10 in formele acute si 12-15 sau mai mult in cele cronice.
Pacientul trebuie avizat in prealabil asupra senzatiei pe care o va simti.
Va fi asezat pe canapeaua de tratament in pozitiile cele mai antalgice in functie de zona de tratat.
Ca incidente posibile mentionam arsurile tegumentare. Acestea se pot produce la pacienti cu afectare a
sensibilitatii cutanate. La trecerea curentului continuu, apa din invelisurile hidrofile disociaza in H+ si
OH-. Pe tegument se gasesc in mod obisnuit ioni paraziti (Na, Cl, K) care se combina cu H+ si OH-
rezultand acidul sau baza respectiva, cu producere de arsura tegumentara. Pentru prevenire se folosesc
solutii de protectie cu urmatoarele formule:
Pentru polul pozitiv:
NaCl 5 g
NaOH 1 g
Apa distilata ad. 1000 ml
(pentru neutralizarea HCl)

4
Pentru polul negativ:
NaCl 6 g
HCl diluat 6,5 g
Apa distilata ad. 1000 ml
(pentru neutralizarea NaOH)

BAILE GALVANICE
Se aplica pentru tratarea unor regiuni mai intinse sau a intregului corp. Ele imbina efectul curentului
galvanic cu efectul termic al apei, care devine un mijlocitor intre electrozi si tegument.
Baile galvanice patru-celulare folosesc patru vase in care se afla apa la 34-380, vase care au inglobati
electrozi in peretii lor prin care circula curentul continuu. Pacientul poate introduce in aceste vase doua,
trei sau toate patru membrele.
Se poate folosi fie sensul ascendent, fie descendent al curentului, in functie de scopul urmarit.
Procedura se aplica zilnic, avand o durata de 20-30 minute.
Baia Stanger este o cada izolata cu material plastic in care se afla opt electrozi fixati pe pereti. Curentul
galvanic poate fi facut sa circule intre acesti electrozi in multiple variante: ascendent, descendent,
transversal, in diagonala.
Apa are temperatura de 36-370, iar intensitatea curentului se regleaza in functie de prescriptia medicului si
de senzatia subiectiva a pacientului (400-600 mA).
Durata tratamentului este de 15-30 minute. Se fac 6-12 sedinte la doua-trei zile.
Contraindicatii
• leziuni trofice ale tegumentului;
• dermatoze;
• solutii de continuitate ale tegumentului.

IONOGALVANIZAREA
Definitie
Ionogalvanizarea este metoda de introducere an tegument cu ajutorul curentului galvanic a diverse
substante cu efect terapeutic.
Se folosesc solutii electrolitice in care se imbiba unul din cei doi electrozi, solutii care disociaza in
campul electric, patrunderea ionilor activi terapeutic facandu-se la nivelul foliculilor pilosi si glandelor
sudoripare.
Profunzimea patrunderii are ca limita corionul, unde se realizeaza depozite de substanta activa care se va
resorbi in circulatie.
Exemplu de substante folosite: CaCl2, MgSO4, xilina, acetilcolina.
Avantajele ionogalvanizarii
• se pot introduce doze relativ mari, folosind cantitati mici de medicament;
• in regiunea tratata se realizeaza o repartitie egala a substantei introduse;
• posibilitatea delimitarii precise a suprafetei de tratat;
• sunt asigurate conditiile unei asepsii perfecte (nu patrund bacteriile).

5
INDICATIILE CURENTULUI GALVANIC
1. nevralgii si nevrite;
2. afectiuni reumatismale degenerative;
3. artrite;
4. tendinite, bursite, periartrite, epicondilite;
5. sechele posttraumatice;
6. boala Raynaud, acrocianoza, arteriopatii periferice;
7. pareze si paralizii;
8. sindroame de suprasolicitare;
9. distonii neuro-vegetative;
10. hipertensiunea arteriala stadiu I si II.

CURENTII DE JOASA FRECVENTA

CURENTUL FARADIC
Curentul faradic este un curent alternativ de joasa frecventa de inductie electromagnetica, folosit la
ritmul de 50 Hz.
Proprietati fiziologice
– stimulare a excitabilitatii neuromotorii;
– actiune trofica;
– actiune vasomotorie.
Indicatii
– hipotrofii musculare de inactivitate (an afectiuni posttraumatice)
– stadii incipiente ale arteriopatiilor si venopatiilor periferice.

CURENTII DIADINAMICI
Curentii diadinamici (CDD) sunt curenti de joasa frecventa ce provin din redresarea curentului
sinusoidal de retea de 50 Hz.
Aceasta forma de curenti a fost descrisa de Bernard in 1929.
In timpul aplicarii curentilor diadinamici predomina una din urmatoarele proprietati ale lor:
a) inhibitie
b) dinamogenie
La frecventele joase (50 Hz) predomina dinamogenia, la cele inalte (100 Hz), efectul inhibitor.
In conditiile nemodificarii intensitatii si frecventei in timpul unei sedinte, se manifesta si o a treia
proprietate si anume obisnuinta.
Aceste efecte ale curentilor diadinamici se manifesta asupra sensibilitatii, motilitatii si troficitatii.
Forme de curenti diadinamici
1. Monofazat fix (MF) – curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de 50 Hz prin anularea semiundei
negative. Are efect dinamogen; efectul analgetic apare tardiv. Subiectiv, se produc vibratii care
actioneaza ca un masaj profund.
2. Difazat fix (DF) – curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de 50 Hz prin redresare, adica prin
transformarea semiundei negative in semiunda pozitiva. Rezulta astfel un curent cu frecventa de 100 Hz.

6
Efectul sau principal este acela inhibitor. Se foloseste ca forma de introducere inainea aplicarii celorlalte
forme.
3. Perioada lunga (PL) – se obtine prin alternarea lenta a formelor MF si DF intr-un interval de 12
secunde. Efectul dinamogen este diminuat, dominand efectul inhibitor (analgetic, miorelaxant).
4. Perioada scurta (PS) – se obtine prin alternarea brusca antre MF si DF cu ritm de 1 secunda. Efectul
dominant este cel dinamogen (resorbtiv).
5. Ritm sincopat (RS) – se obtine prin intreruperea ritmica a formei MF cu pauze de 1 secunda. Este
forma de curent folosita pentru electrostimulare musculara.
Curent de retea (frecventa=50Hz)
Curent diadinamic difazat fix (DF)
Curent diadinamic monofazat fix (MF)
Modalitati de aplicare
• aplicatii pe puncte dureroase circumscrise. Se utilizeaza electrozi mici, rotunzi, egali. Polul negativ se
aplica direct pe zona dureroasa, iar pozitivul proximal la 2-3 cm distanta;
• aplicatii transversale (transregionale), la nivelul articulatiilor mari, a zonelor musculare mari ale
trunchiului si membrelor. Se folosesc electrozi plati, suficient de mari, asezati de o parte si de alta a zonei
dureroase;
• aplicatii longitudinale, de-a lungul unui nerv sau al unei cai vasculare. Pentru nervi electrodul pozitiv,
mai mare, se aseaza proximal, iar cel negativ distal;
• aplicatii paravertebrale, pe regiunile radacinilor nervoase, cu electrozi adaptati ca marime regiunii
afectate, cu polul negativ pe regiunea dureroasa si pozitivul de cealalta parte, sau electrozii de aceeasi
parte, pozitivul proximal;
• aplicatii ganglionare, pe ganglionii vegetativi. Se utilizeaza electrozi mici, rotunzi, cu negativul pe
ganglionul respectiv si pozitivul la 2-3 cm distanta.
Tehnica de aplicare
Pacientul se aseaza in functie de regiunea de tratat pe paturi sau scaune de lemn.
Electrozii se aplica prin intermediul unor invelisuri hidrofile, bine umezite.
Aparatul va avea la inceput potentiometrele la 0.
Intensitatea se creste progresiv la un nivel corespunzator efectului urmarit: analgetic sau dinamogen.
Pe parcursul sedintei trebuie crescuta intenstatea pentru mentinerea senzatiei de vibratie nedureroasa,
senzatie care scade prin acomodare.
Durata tratamentului este scurta, de 4-8 minute sau chiar mai putin.
Ritmul sedintelor se stabileste in functie de stadiul afectiunii.
In stadiile acute se pot aplica de doua ori pe zi sau cel putin o data pe zi, zilnic.
In scop analgetic este inutil sa se aplice mai mult de 6-8 sedinte. Acestea se pot relua dupa o pauza de 7
zile.
In scop dinamogen si hiperemiant se pot face peste 10 sedinte, an functie de caz.
Indicatiile curentilor diadinamici
• stari posttraumatice:
– antinderi musculare
– redori articulare

7
• artoze activate
• artite
• mialgii
• reumatism abarticular:
– PSH= periartrita scapulo-humerala
– epicondilite
• lumbago discogen si musculo-ligamentar
• boala Raynaud, acrocianoza, boala varicoasa
• arteriopatii periferice obliterante
• aplicatii segmentare, vizand zone neuro-reflexe in suferintele de tip neuro-vegetativ ale stomacului,
colecistului, colonului, in astmul bronsic, migrene

CURENTII CU IMPULSURI DE JOASA FRECVENTA (ELECTRODIAGNOSTICUL)

Diagnosticul prin electrostimulare al leziunilor neuromusculare cuprinde, in general, urmatoarele
metode :
– testul galvanic al excitabilitatii;
– testul faradic al excitabilitatii;
– metoda curbei I/t.
In toate aceste metode se folosesc stimuli de joasa frecventa. Metoda curbei I/t prezinta, fata de testul
galvanic si testul faradic, aprecieri cantitative mai precise ale proceselor de denervare si permite o
apreciere cantitativa a procesului de reinervare. Pe de alta parte, cu ajutorul curbei I/t, se pot stabili
parametrii optimi ai impulsurilor triunghiulare utilizate pentru tratarea paraliziilor flasce, in vederea
obtinerii unor rezultate cat mai bune.
Metoda curbei I/t
O posibilitate relativ facila de ridicare a curbei I/t o ofera aparatul TUR RS 12, fabricat in Germania.
Determinarea curbei I/t se face, atunci cand muschiul in cauza o permite in tehnica bipolara, deoarece,
spre deosebire de tehnica monopolara, curentul strabate mai multe fascicule musculare.
Electrozii, de marime egala, se dispun la capetele muschiului. Marimea lor se adapteaza la dimensiunile
acesteia. Catodul se dispune distal in toate cazurile cand nu exista raspuns paradoxal (IA>IC). In cazul
raspunsului paradoxal, se inverseaza catodul cu anodul.
Datele obtinute in masuratorile facute pentru ridicarea curbei I/t se trec intr-un grafic cu scari logaritmice.
Pe ordonata se reprezinta curentul I in miliamperi, iar pe abscisa, timpul t, exprimat in milisecunde.
Masuratorile se fac cu 2 tipuri de curenti :
- impulsuri dreptunghiulare, ce vor da curba notata CID (curba cu impulsuri dreptunghiulare) si
- impulsuri triunghiulare, ce vor da curba notata CIT.
Inainte de determinarile propriu-zise, se stabileste cu impulsuri dreptunghiulare (avand o durata de 1000
ms si pauza intre ele de 2000 si 3000 ms) raspunsul la fiecare dintre polaritati in parte, pentru a stabili
raspunsul normal sau paradoxal.
Dupa cunoasterea acestui raspuns, se plaseaza electozii, conform indicatiilor de polaritate
mentionate mai sus :
1. Se selecteaza forma de impuls dreptunghiular ca succesiune de impulsuri. Durata impulsurilor se
fixeaza la 1000 ms, iar pauza antre 2000 si 3000 ms. Cu electrozii montati pe pacient, se creste treptat

8
intensitatea curentului, pana se obtine contractia minima. Valoarea intensitatii (mA) cu care se obtine
aceasta contractie minima se numeste reobaza.
2. Se scurteaza apoi durata impulsului, de exemplu in succesiunea 500, 400, 300, 200, 100, 50 ms, etc.,
masurandu-se de fiecare data intensitatea curentului ce produce contractia minima. Valorile obtinute se
trec in grafic. La scaderea duratei impulsului, valoarea intensitatii curentului care produce contractia
minima, ramane un timp egala cu reobaza, ceea ce se traduce printr-o portiune orizontala a curbei CID
(b). La o anumita durata a impulsului, pentru obtinerea contractiei minime este necesara o intensitate mai
mare decat reobaza. Din acest punct, curba I/t devine ascendenta, pe masura ce durata tinde spre 0.
Timpul (durata impulsului) de la care curba incepe sa devina ascendenta este denumit timp util (in figura
– c).
Valoarea timpului util variaza foarte mult, in functie de pozitia electrozilor si de presiunea lor pe
tegument. Din acest motiv, timpul util nu este considerat ca un parametru important pentru
elecrtrodiagnostic.
3. Se determina cronaxia, definita ca durata impulsului de curent dreptunghiular, cu amplitudinea egala cu
dublul reobazei, care produce contractia minima.
Cronaxia poate fi determinata in doua moduri :
– pe graficul curbei I/t, determinata in fazele precedente, se traseaza o dreapta paralela cu abscisa, la
valoarea de curent reprezentand dublul reobazei (an figura – e), iar de la punctul de intersectie al acestei
drepte cu curba I/t, se duce o perpendiculara pe axa timpului, unde se obtine valoarea cronaxiei (f).
– prin determinarea directa pe pacient. In timpul ridicarii curbei I/t se fixeaza valoarea de varf a
curentului la o valoare egala cu dublul reobazei, durata impulsului fiind foarte redusa si apoi se mareste
treptat durata impulsului, pana la obtinerea contractiei minime; durata impulsului corespunzatoare
contractiei minime este cronaxia.
4. Se ridica curba CIT in aceleasi conditii ca la curba CID. Durata frontului de descrestere se alege practic
zero. Valorile se trec in acelasi grafic ca si curba CID.
5. Se determina coeficientul de acomodare, notat cu ?, ce se defineste ca raportul dintre intensitatea
curentului triunghiular cu durata de 1000 ms si intensitatea curentului dreptunghiular cu aceeasi durata,
pentru valorile ce produc contractii minime. Prescurtat se poate exprima :
la contractie minima
Coeficientul de acomodare are la muschii sanatosi ai scheletului valori antre 2,5 si 6. O scadere a valorii
sub limita inferioara denota o denervare partiala a muschiului, iar o scadere sub 1 arata o denervare totala.
Determinarea coeficientului de acomodare este foarte importanta, deoarece in valorea acestuia se reflecta
chiar leziunea incipienta a nervului.
Forma curbei I/t discutata, este valabila numai pentru un sistem muschi – nerv intact. Pentru muschii
denervati, forma curbei se modifica mai mult sau mai putin si din alura ei se pot trage concluzii privind
gradul afectarii.

In aceasta figura se prezinta variatia curbei I/t (CID) an cursul regenerarii unui nerv. Astfel, la muschiul
total denervat, curba este deplasata an dreapta si an sus, ca urmare a cronaxiei crescute a fibrelor
musculare, care sunt excitate an locul fibrelor nervoase (a).
La un muschi partial denervat, curbele ocupa un loc intermediar intre curba precedenta si curba
muschiului sanatos. Se observa ca pe masura ce are loc reinervarea, curbele se deplaseaza de sus in jos si

9
de la dreapta spre stanga. Din variatia curbelor din aceasta figura se trage concluzia importanta pentru
diagnostic ca partea stanga a curbei I/t da an primul rand informatii asupra starii nervului motor, iar partea
dreapta asupra starii fibrelor musculare. O deteriorare in functionalitatea nervului motor se traduce prin
ridicarea partii stangi a curbei, adica prin necesitatea utilizarii unor intensitati mai mari pentru excitatie.
Pentru optimizarea parametrilor alesi pentru electrostimularea terapeutica este utila determinarea curbei
CIT pentru muschiul corespunzator sanatos al nervului simetric. Aceasta din urma curba este denumita an
literatura de specialitate si climaliza.

Pe grafic se traseaza, incepand de la origine, o dreapta aproape tangenta la curba climalizei. Suprafata
triunghiului hasurat descris de curba CID si aceasta dreapta reprezinta domeniul de intensitati si durate, ce
pot fi alese pentru excitarea muschiului bolnav cu impulsuri triunghiulare. De obicei se alege un punct
situat pe dreapta tangenta, caruia ai corespunde o intensitate mai mare cu cativa miliamperi decat reobaza
(punctul A pe figura). Dreapta verticala ce tre ce prin acest punct determina la intersectia cu abscisa ( B )
durata frontului de crestere a impulsului, iar dreapta orizontala la intersectia cu ordonata ( C ) indica
intensitatea curentului. Durata frontului de descrestere a impulsului se alege practic zero. Alegerea
punctului pe tangenta cu cativa miliamperi mai mult decat reobaza are an vedere nedepasirea unui anume
nivel al intensitatii curentului, care sa provoace oboseala muschiului stimulat. Pauza dintre impuslurile
triunghiulare se alege de cateva ori mai mare decat durata impulsului.

CURENTII DE MEDIE FRECVENTA

Sunt curenti sinusoidali cu frecvente antre 2000 si 50000 Hz.
In terapeutica se folosesc frecventele de 5000 si 10000 Hz.
Avantajul acestor curenti terapeutici este acela ca pot determina contractia muschiului, fara a influenta
tegumentul. Mai au si actiune trofica si analgetica.
FORME DE CURENTI DE MEDIE FRECVENTA
a) medie frecventa pura de 5000 Hz, la care predomina efectul excitomotor;
b) medie frecventa pura de 10000 Hz, cu efect vasodilatator, analgezic;
c) medie frecventa modulata in lunga perioada, care determina contractie musculara puternica aproape
nedureroasa;
d) medie frecventa modulata in scurta perioada;
e) medie frecventa supramodulata scurta perioada in lunga perioada, cu important efect asupra
excitabilitatii neuro-musculare (contractie musculara indolora).
Mod de aplicare
Se folosesc electrozi de plumb, aplicati prin intermediul unor invelisuri hidrofile. Acesti curenti nu au
polaritate. Intensitatea se prescrie in miliampermetri.
Indicatii
• stari posttraumatice
• arteriopatii periferice an stadii incipiente
• afectiuni reumatismale

10
CURENTII INTERFERENtIALI
DEFINITIE
Curentii interferentiali rezulta din suprapunerea a doi curenti de medie frecventa decalati cu 100 Hz.
In acest mod apare un curent de medie frecventa (interferential) a carui modulatie in amplitudine se
produce cu o frecventa de la 0 la 100 Hz.
EFECTE FIZIOLOGICE
1. Efect excitomotor pe musculatura striata, care se produce la frecvente ale modulatiei in amplitudine
mici de la 0 la 10 Hz. Acest efect se exercita numai asupra musculaturii cu inervatie pastrata, motiv
pentru care acesti curenti pot fi folositi si in scop diagnostic. Daca muschiul nu raspunde la curenti
interferentiali prin contractie, inseamna ca inervatia sa este afectata.
2. Efect decontracturant, obtinut la frecventele medii de 12-35 Hz, dar mai ales la frecventele variabile
intre 0 si 100 Hz.
3. Efect vasculotrofic, hiperemiant si resorbtiv, realizat prin actiunea directa pe vase si prin gimnastica
musculara.
4. Efect analgetic, produs prin diminuarea excitabilitatii dureroase. Apare la frecventele rapide intre 80 si
100 Hz.
5. Efect excitomotor pe musculatura neteda, realizat de orice forma de curent interferential, mai ales de
frecventele antre 12 si 35 Hz.
MODALITATI DE APLICARE
Interferenta plana
Se folosesc patru electrozi, cate doi asezati in cruce pentru fiecare din cei doi curenti care realizeaza
interferenta. In mijlocul patratului format de cei patru electrozi se afla zona de tratat. Efectul se produce
numai in planul in care se afla electrozii.
Interferenta spatiala
Permite prin adaugarea unui al treilea circuit ca efectul sa se produca in mai multe planuri. Electrozii
folositi poarta numele de electrozi stelati.
Vectorul interferential
Pentru a nu exista directii preferentiale de exercitare a efectului s-a inventat un dispozitiv care realizeaza
o rotatie periodica cu 450 a vectorului principal de actiune. In acest fel toate directiile din spatiu sunt
excitate succesiv cu aceeasi intensitate.
Interferenta dinamica
Este o modalitate de rotire a vectorului de actiune cu 3600 la fiecare ciclu, ca un radar.
Corectia distantei
Exista cazuri in care electrozii nu pot fi plasati la distanta egala antre ei. Unele aparate sunt prevazute cu
un ”egalizor de distanta“, care permite folosirea intensitatii optime necesare un conditii de buna toleranta.
TEHNICA DE APLICARE
In practica se folosesc doua tehnici de aplicare:
- statica si
- dinamica.
In tehnica statica, electrozii se mentin in timpul procedurii in acelasi loc si asupra lor se exercita o
presiune constanta. Electrozii clasici sunt de tip placa, introdusi intr-o textura umeda. Ei se fixeaza cu
benzi elastice sau cu saculeti de nisip. Se mai folosesc si electrozi tip ”pernita“ si electrozi tip ”vacuum“.

11
In tehnica dinamica sau cinetica se utilizeaza doi electrozi de tip ”manusa“, care se aplica pe manile
asistentului. Ceilalti doi electrozi sant fixi.
ALEGEREA FRECVENTEI
Frecventa constanta
Aceasta modalitate mai poarta numele de ”manual“ si permite alegerea unei frecvente fixe intre 0 si 100
Hz, in functie de efectul dorit.
Frecventa variabila
Mai poarta si numele de ”spectru“ si permite o modulatie a curentului de interferenta crescatoare si
descrescatoare in 15 secunde antre anumite limite:
– spectru 0-10 Hz
– spectru 90-100 Hz
– spectru 0-100 Hz
DURATA SEDINTELOR
In general se indica durate de 15-20 de minute, in prima parte facandu-se o aplicatie de tip manual, iar in
cea de a doua de tip spectru.
NUMARUL SEDINTELOR
Este variabil dupa reactia pacientului. Sunt cazuri in care sant suficiente 6-8 sedinte si altele in care se
ajunge la 14-16. Aplicatiile se pot face zilnic sau la doua zile.
INDICATIILE CURENTILOR INTERFERENTIALI
• stari posttraumatice
• artrite
• periartrite
• artroze
• spondiloze, discopatii
• nevrite, nevralgii
• arteriopatii obliterante in stadiul I si II
• anexite, metroanexite
• dischinezii biliare
• atonii intestinale postoperatorii
• incontineta vezicala

CURENTII DE INALTA FRECVENTA

Sant curenti alternativi sinusoidali a caror frecventa depaseste 300000 de Hz.
Strabatand mediile cu densitati diferite ale corpului omenesc, acesti curenti determina producerea locala
de caldura.
Fata de celelalte proceduri de termoterapie, procedurile care folosesc curenti de inalta frecventa pot fi
definite ca fiind proceduri de termoterapie de profunzime.
FRECVENTA DENUMIREA GAMEI PROCEDURA
300 kHz-3 MHz
(100-1000 m) Unde hectometrice sau unde medii -ultrasunet 800 kHz
-diatermie (nu se foloseste)
3 MHz- 30 MHz

12
(10-100 m) Unde decametrice sau unde scurte -tratament cu unde scurte
(11,06 m)
30 MHz-300 MHz
(1-10 m) Unde metrice sau ultrascurte -nu se folosesc an terapeutica
300 Mhz-3 GHz
(10-100 cm) Unde decimetrice -tratament cu unde decimetrice (69 cm) si microunde (12,25 cm)
3 GHz-30 GHz
(1-10 cm) Unde centimetrice -nu se folosesc an terapeutica
30 GHz- 300 GHz
(1-10 mm) Unde milimetrice -nu se folosesc an terapeutica

PROPRIETATI FIZIOLOGICE
• Determina incalzirea tesuturilor profunde, fenomen denumit endotermie. Permeabilitatea si incalzirea
tesuturilor profunde este cu atat mai buna cu cat frecventa curentului este mai mare si lungimea de unda
este mai mica;
• Nu influenteaza excitabilitatea neuro-musculara;
• Determina cresterea metabolismului local;
• Accelereaza procesele de diviziune celulara;
• Au actiune antialgica si miorelaxanta.

UNDELE SCURTE
Din gama frecventelor analte, in practica se folosesc cel mai mult undele scurte, in aplicatii ”in camp
condensator“, fie folosind electrozi izolati in sticla (Schliephake), fie electrozi flexibili, izolati in cauciuc.
Indicatii
• afectiuni reumatismale degenerative
• afectiuni cronice inflamatorii ale cailor aeriene superioare
• otite, mastoidite cronice
• anexite cronice
• periviscerite
Contraindicatii
• afectiuni cronice inflamatorii
• tumori maligne
• tumori benigne cu potential de malignizare
• regiuni cu corpi straini metalici (tije, brose, etc.)

MICOUNDELE
Undele centimetrice sau microundele au unele caracteristici aparte fata de undele scurte:
– penetrabilitate inegala datorita capacitatii diferentiate de absorbtie in tesuturi;
– efect termic maxim la profunzimea de 2-2,5 cm;
– incalzire minima a pielii si tesutului gras;
– incalzire selectiva a tesutului bogat vascularizat si in mod special a musculaturii.

13
ULTRASUNETUL
Definitie
Ultrasunetele sant vibratii mecanice care rezulta din tranformarea variatiilor de potential electric
ale unui curent de inalta frecventa prin intermediul efectului piezoelectric.
Efectul piezoelectric se refera la proprietatea unor cristale taiate intr-un anumit ax de a se dilata si
contracta cand sunt supuse variatiilor de potential electric ale unui curent electric de inalta frecventa.
Forme de ultrasunet
Ultrasunetul in camp continuu- este forma de unda ultrasonora longitudinala neantrerupta cu actiune
continua asupra mediului in care se propaga si care produce asa- numitul ”micromasaj tisular intern“.
Ultrasunetul in camp discontinuu- este forma de ultrasunet care in timpul aplicarii este intrerupt ritmic,
cu o anumita frecventa.
Efecte fizico-chimice ale ultrasunetelor
1. Efectul mecanic este reprezentat de vibratia care se produce si care se transmite din aproape in aproape,
fiecare molecula fiind pusa in miscare cu o frecventa egala cu cea a sursei.
2. Efectul termic apare prin transformarea unei parti din energia ultrasonora in energie termica. Acest
efect este mai pregnant in mediile neomogene, cum este corpul omenesc.
3. Efectul de cavitatie consta in producerea de goluri in interiorul lichidului traversat, fenomen vizibil in
apa prin formarea de bule. In acest moment se elibereaza mari cantitati de energie cu efecte distructive
locale.
4. Efectul de difuziune se refera la cresterea permeabilitatii membranelor.
5. Efecte chimice, de tipul oxidare, reducere, depolarizare si alterarea structurii chimice a substantelor.
Efecte biologice
• cresterea permeabilitatii membranelor;
• hiperemie tegumentara si musculara;
• actiune fibrolitica;
• pe os dozele mici produc osteoporoza, dozele mari osteonecroza;
• actiune termica de profunzime.
Efecte terapeutice
• efect analgetic produs prin intermediul sistemului nervos central, printr-un mecanism asemanator ca si
la curentii de joasa frecventa;
• efect miorelaxant, explicat prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra receptorilor nervosi din
muschi si tendoane;
• efect hiperemiant, prin vasodilatatia arteriolelor si capilarelor, cu activarea corespunzatoare a circulatiei;
• efect reflex, la distanta, prin aplicarea:
– pe zonele paravertebrale corespunzatoare radacinilor nervoase medulare ale membrelor;
– pe zonele cutanate corespunzatoare organelor interne;
– pe ganglionii simpatici (ganglionul stelat).
Aparatura pentru ultrasunete terapeutice
– generator de analta frecventa;
– cablu de racord;
– traductorul cu cristalul piezoelectric.

14
Pe panoul frontal de comanda se gasesc:
– comutator de pornire;
– potentiometru pentru reglarea intensitatii;
– ceas pentru marcarea timpului;
– borna pentru traductor;
– instrument de masura.
Tehnica de aplicare
Traductorul (emitatorul) se aplica pe tegument prin intermediul unui strat uleios, deoarece ultrasunetele
nu se propaga prin aer.
Se regleaza intensitatea intre 0,05 si 2 W/cm2.
Durata sedintelor este in general de 2-5 minute pentru o zona. Pentru articulatiile mari se poate ajunge la
6-10 min.
Ritmul sedintelor este zilnic sau la doua zile, efectuandu-se in general un numar de 6 pana la 15 sedinte.
Recomandari
• aplicatia de ultrasunet sa nu fie urmata imediat de alta procedura;
• nu se recomanda succesiunea masaj-ultrasunet sau ultrasunet-masaj;
• nu se aplica ultrasunet si roentgenterapie pe aceeasi regiune;
• ultrasunetul poate precede kinetoterapia;
• uneori se recomanda terapia combinata ultrasunet-curenti diadinamici.
Indicatiile ultrasonoterapiei
• artroze, spondiloze
• spondilite, artrite
• tendinite, mialgii
• algoneurodistrofie
• fracturi recente
• contuzii, entorse, luxatii
• hematoame
• cicatrici patologice
• nevralgii, nevrite
• arteriopatii obliterante stadiul I si II
• maladia Raynaud

15
MAGNETODIAFLUX
DEFINITIE
Magnetodiafluxul este o procedura care foloseste campuri electromagnetice generate de curenti de
joasa frecventa (50 sau 100 Hz).
ACTIUNE
Actiunea campului magnetic asupra organismului uman este diferita in functie de modul de
administrare:
a) efect sedativ, cand sunt administrate in camp continuu, cu actiune simpaticolitica si trofotropa;
b) efect excitant, cu actiune simpaticotona si ergotropa, in administrarile intrerupte ritmic sau aritmic.
MOD DE APLICARE
Undele electromagnetice se aplica prin intermediul a doua bobine circulare, care se plaseaza cervical si
lombar. Pacientul se pozitioneaza in asa fel incat nordul magnetic sa se suprapuna nordului terestru.
Durata sedintelor este de 4-6-10 minute.

RADIATIILE INFRAROSII
DEFINITIE
Sant radiatii situate an spectrul electromagnetic imediat deasupra radiatiei rosii a spectrului vizibil,
cuprinse antre 760 m? si 50 m?. Toate corpurile incalzite emit infrarosii.
EFECTELE INFRAROSIILOR
• determina hiperemie locala;
• cresc activitatea fagocitara;
• cresc metabolismul local;
• determina aparitia eritemului caloric, care dispare dupa 30 de minute;
• influenteaza pe cale reflexa circulatia viscerala;
• activeaza secretia glandelor sudoripare;
• au actiune antialgica, decontracturanta.
MOD DE APLICARE
Undele infrarosii se aplica prin intermediul lampii Solux cu puteri intre 500 si 2000 W, sau sub forma
bailor de lumina partiale, care folosesc un numar variabil de becuri de 40 W.
INDICATII
• afectiuni reumatismale degenerative;
• reumatism abarticular;
• sechele algice posttraumatice.

RAZELE ULTRAVIOLETE
DEFINITIE
Sunt raze luminoase situate in spectrul solar dincolo de violet, cuprinse intre limita spectrului
vizibil de 0,39 ? si 0,144 ?. in terapeutica se folosesc ultraviolete pana la limita inferioara de 0,20 ?.
PROPRIETATI
• determina aparitia eritemului actinic dupa o perioada de latenta de 6-8 ore;
• determina vasodilatatie prin eliberarea de histamina;
• influenteaza metabolismul calciului prin transformarea ergosterolului in vitamina D2;

16
• cresc metabolismul proteic;
• determina aparitia pigmentatiei tegumentare prin mobilizarea melaninei;
• scad glicemia;
• au efect bactericid.
INDICATII
• profilaxia si tratamentul rahitismului;
• afectiuni reumatismale inflamatorii si degenerative;
• afectiuni posttraumatice;
• TBC osos si genital;
• psoriazis.
CONTRAINDICAtII
• TBC pulmonar;
• casexie;
• stari nevrotice;
• tumori maligne;
• tumori benigne cu potential de malignizare;
• hipertiroidie;
• lupus eritematos diseminat;
• insuficienta hepatica sau renala;

17