Sunteți pe pagina 1din 3

Anestezia generala (anestezie totala) 

este unul dintre tipurile de anestezie


necesar pentru desfasurarea actului medical chirurgical. Anestezia generala
reprezinta cea mai complexa si completa forma de anestezie.

Anestezia generala se bazeaza pe 4 principii ce actioneaza simultan :

 hipnoza (somn) - starea de inconstienta pe care pacientul o are in timpul


anesteziei generale;
 anxioliza si amnezie - starea de neliniste sau teama pe care unii pacienti o au
inaintea operatiei va fi mult diminuata. Pacientii vor avea pierderi de
memorie ce privesc doar timpul petrecut in sala de operatie, fara a avea
afecta memoria de fond;
 analgezie (lipsa durerii) - in timpul interventiei chirurgicale pacientul nu va
percepe stimulul dureros;
 relaxare musculara - inainte de inceperea operatiei se instituie paralizia
medicamentoasa a musculaturii, reversibila in totalitate la sfarsitul operatiei.
Paralizia faciliteaza actul chirurgical in sine dar si controlul asupra functiei
respiratorii prin ventilatie mecanica.

Anestezia generala se efectueaza cu agenti anestezici intravenosi si inhalatori.

Anestezia generala - avantaje si dezavantaje

Medicul anestezist analizeaza statutul medical al pacientului, istoricul lui medical si


este responsabil de stabilirea tipului de anestezie optim, tinand cont si de
preferintele pacientului.

Avantajele anesteziei generale :

 ofera confort psihologic pacientului si amnezia momentului;


 ofera controlul complet al medicului anestezist asupra functiilor vitale ale
pacientului;
 se preteaza atat interventiilor cu durata mica de timp cat si celor cu durata
mare sau impredictibila;
 se administreaza rapid si este total reversibila;
 poate fi folosita ca alternativa pentru pacientii cu sensibilitate sau alergie la
anestezicele locale.

Dezavantajele anesteziei generale :


 costuri crescute;
 impune un grad de pregatire preoperatorie a pacientului;
 in primele 24 de ore dupa anestezie generala pot aparea fenomene de
greata, varsatura, somnolenta, iritatie a laringelui.

Consultul preanestezic reprezinta o componenta esentiala a bunei desfasurari a


operatiei. Este momentul in care sunt obiectivate date despre pacient (varsta,
greutate, index masa corporala, istoricul medical si chirurgical, tratamente cronice
pe care pacientul le urmeaza sau le-a urmat). Este esentiala corectitudinea
raspunsurilor date de pacient, cu ajutorul acestora medicul anestezist stabileste tipul
de anestezie, combinatia optima si dozele de medicamente folosite precum si nivelul
de monitorizare intraoperatorie optim. Tot in cadrul consultului preanestezic medicul
evalueaza clinic pacientul si face o lista de recomandari esentiale.

Medicul anestezist va reevalua pacientul in dimineata operatiei si se va asigura ca


recomandarile facute la consultul preanestezic au fost respectate. Totodata acesta
poate opta pentru premedicatia pacientului inainte ca acesta sa fie dus in blocul
operator.

Anestezia generala cuprinde mai multe etape, fiecare dintre ele fiind deosebit de
importanta :

 monitorizarea pacientului - este primul gest pe care medicul anestezist il


face dupa ce pacientul este asezat pe masa de operatie si consta in
conectarea acestuia la aparatura specializata care ofera informatii pe toata
durata anesteziei despre: ritmul cardiac, tensiunea arteriala, nivelul de
oxigenare al organismului, corectitudinea ventilatiei mecanice, profunzimea
hipnozei, eficienta analgeziei si a gradului de relaxare musculara.
Monitorizarea se continua si dupa interventia chirurgicala si trezirea
pacientului, oprirea monitorizarii fiind hotarata de catre personalul medical
avizat;
 inductia anesteziei - este momentul in care pacientul, aflat pe masa de
operatie, trece de la starea de constienta la cea de somn concomitent cu
preluarea de catre anestezist a controlului functiei respiratorii;
 controlul cailor respiratorii - se face cu ajutorul unei masti laringiene sau a
unei sonde de intubatie orotraheala, in tot acest timp pacientul fiind complet
inconstient;
 mentinerea anesteziei generale - reprezinta de cele mai multe ori etapa cea
mai lunga, si este egala ca timp cu durata operatiei propriu-zise. Pe toata
aceasta durata pacientul este sub actiunea hipnozei, a analgeziei si a
relaxarii musculare;
 reversia anesteziei (trezirea) - aceasta etapa incepe atunci cand actul
chirurgical in sine este la final iar medicul anestezist decide oprirea
administrarii tuturor anestezicelor (intravenoase sau volatile). Revenirea din
anestezia generala este un proces de durata ce se imparte in doua etape.
Prima, si cea mai importanta, o reprezinta reluarea respiratiilor spontane si
controlul acestora in mod eficient de catre pacient. Acest moment se
suprapune cu revenirea relativa a starii de constienta a pacientului. Va
persista o stare de somnolenta pentru alte 2 - 4 ore (efectul rezidual al
anesteziei), aceasta fiind etapa finala a procesului de trezire.

S-ar putea să vă placă și