CAPITOLUL XIV „INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI”

Prin „infracţiuni contra justiţiei” se au în vedere faptele prejudiciabile, săvârşite cu intenţie,

care aduc atingere, în mod exclusiv sau în principal, relaţiilor sociale cu privire la activitatea de
înfăptuire a justiţiei sau la activitatea de contribuire la înfăptuirea justiţiei, şi care sunt specificate
la art.303-323 CP RM.
Cât priveşte tipologia infracţiunilor prevăzute în Capitolul XIV din Partea Specială a
Codului penal, aceasta poate fi prezentată în felul următor:
1) infracţiuni care împiedică îndeplinirea de către judecători sau colaboratorii organelor de
drept a obligaţiilor lor în vederea realizării sarcinilor şi scopurilor justiţiei (art.303, 310-316 şi
323 CP RM);
2) infracţiuni săvârşite de către judecători sau de către persoane care efectuează urmărirea
penală (art.306-309 CP RM);
3) infracţiuni îndreptate spre împiedicarea executării pedepsei sau spre neexecutarea
hotărârii instanţei de judecată (art.317-322 CP RM).

TEMA „TRAGEREA CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ LA RĂSPUNDERE PENALĂ A UNEI

PERSOANE NEVINOVATE” (ART.306 CP RM)

Obiectul juridic special al infracţiunilor specificate art.306 CP RM îl formează relaţiile

sociale cu privire la contribuirea la desfăşurarea în bune condiţii a justiţiei penale, prin evitarea
represiunii contra unor persoane nevinovate.
În ipoteza consemnată la lit.c) alin.(2) art.306 CP RM, infracţiunea analizată aduce
atingere în plan secundar relaţiilor sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Victima infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.306 CP RM are calitatea specială de persoană
nevinovată.

Latura obiectivă a infracţiunilor specificate la art.306 CP RM constă în fapta prejudiciabilă

exprimată în acţiunea de tragere la răspundere penală a unei persoane nevinovate.
Prin „tragere la răspunderea penală” trebuie de înţeles emiterea de către procuror a
ordonanţei de punere sub învinuire, urmată de aducerea la cunoştinţa învinuitului a ordonanţei
date, precum şi de explicarea învinuitului a drepturilor şi obligaţiilor lui, stabilite în art.66 din
Codul de procedură penală.
Infracţiunile prevăzute la art.306 CP RM sunt infracţiuni formale. Ele se consideră
consumate din momentul înaintării acuzării în corespundere cu art.282 din Codul de procedură
penală.

Latura subiectivă a infracţiunilor specificate la art.306 CP RM se caracterizează prin

intenţie directă. Este obligatoriu ca făptuitorul să manifeste bună-ştiinţă la săvârşirea infracţiunii
analizate.
Motivele infracţiunilor în cauză pot fi dintre cele mai variate: interesul material; răzbunare;
ură; ură socială, naţională, rasială sau religioasă; excesul de zel; interpretarea eronată a
obligaţiilor de serviciu, etc.

Subiectul infracţiunilor specificate la art.306 CP RM este persoana fizică responsabilă care

la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
Numai procurorul poate fi subiect al acestor infracţiuni.

În alt registru, în principal, deosebirea infracțiunii specificate la lit.a) alin.(2) art.306 CP

RM de infracțiunea specificată la alin.(1) art.306 CP RM se referă la categoria infracțiunii de
care este învinuită victima. În acest sens, victima infracțiunii prevăzute la lit.a) alin.(2) art.306
CP RM este persoana învinuită de săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave.
În accepţiunea prevederii de la lit.c) alin.(2) art.306 CP RM, prin „urmări grave” trebuie de
înţeles: decesul victimei; vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. În raport cu
aceste urmări prejudiciabile făptuitorul manifestă imprudenţă.

TEMA „PRONUNŢAREA UNEI SENTINŢE, DECIZII, ÎNCHEIERI SAU

HOTĂRÂRI CONTRARE LEGII” (ART.307 CP RM)
 Obiectul juridic special al infracţiunilor prevăzute la art.307 CP RM îl formează relaţiile
sociale cu privire la înfăptuirea justiţiei, sub aspectul corespunderii legii a unor acte procedurale
pronunţate de către judecători.
În ipoteza consemnată la lit.c) alin.(2) art.307 CP RM, infracţiunea analizată aduce
atingere în plan secundar relaţiilor sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.

Obiectul imaterial al infracţiunilor prevăzute la art.307 CP RM îl reprezintă hotărârea,

sentinţa, decizia sau încheierea contrară legii.
Hotărârea, sentinţa, decizia sau încheierea este contrară legii atunci când are la bază
încălcări de natură materială sau procesuală (de exemplu: nu s-a efectuat corect calificarea faptei
persoanei inculpate; i s-a aplicat o pedeapsă neîntemeiat de severă sau neîntemeiat de blândă; a
fost satisfăcută neîntemeiat acţiunea civilă ori s-a refuzat neîntemeiat satisfacerea acesteia; au
fost încălcate substanţial principiile procesului penal, ale procesului civil sau ale procesului
contravenţional; au fost grav încălcate drepturile participanţilor la proces, etc.).
Victima infracţiunilor specificate la art.307 CP RM are calitatea specială de persoană în a
cărei privinţă se pronunţă o hotărâre, sentinţă, decizie sau încheiere contrară legii.

Latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în acţiunea de pronunţare a unei hotărâri,

sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii.
Se are în vedere citirea în şedinţa de judecată a rezultatului deliberării judecătorului sau a
completului de judecată, subsemnat de către acel judecător sau de către membrii acelui complet
de judecată.
Infracţiunile prevăzute la art.307 CP RM sunt infracţiuni formale. Ele se consideră
consumate din momentul pronunţării unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii.

Latura subiectivă a infracţiunilor specificate la art.307 CP RM se caracterizează prin

intenţie directă. Este indispensabil ca făptuitorul să manifeste bună-ştiinţă la săvârşirea
infracţiunii analizate.
Motivele infracţiunilor prevăzute la art.307 CP RM sunt: interesul material; răzbunare; ură;
ură socială, naţională, rasială sau religioasă; excesul de zel; interpretarea eronată a obligaţiilor de
serviciu, etc.
 Subiectul infracţiunilor analizate este persoana fizică responsabilă care la momentul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Subiectul are calitatea specială de judecător.

În alt registru, în principal, deosebirea infracțiunii specificate la lit.a) alin.(2) art.307 CP

RM de infracțiunea specificată la alin.(1) art.307 CP RM se referă la obiectul imaterial
infracțiunii. În acest sens, obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(2) art.307 CP
RM îl reprezintă hotărârea, sentinţa, decizia sau încheierea contrară legii, care este legată de
învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave.
În contextul dispoziţiei de la lit.c) alin.(2) art.307 CP RM, prin „urmări grave” se are în
vedere: decesul victimei; vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. În raport cu
aceste urmări prejudiciabile făptuitorul manifestă imprudenţă.

TEMA „REŢINEREA SAU ARESTAREA ILEGALĂ” (ART.308 CP RM)

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.308 CP RM are un caracter

multiplu:
• obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la contribuirea la
înfăptuirea justiţiei, sub aspectul aplicării în condiţii legale a măsurii de reţinere a persoanei;
• obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a
persoanei. De asemenea, în plan secundar, poate fi adusă atingere relaţiilor sociale cu privire la
libertatea psihică (morală), integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
În ipoteza consemnată la alin.(4) art.308 CP RM, infracţiunea în cauză aduce atingere în
plan secundar relaţiilor sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.

Corpul persoanei reprezintă obiectul material al infracţiunii specificate la alin.(1) art.308

CP RM în cazul în care aceasta presupune influenţarea directă infracţională asupra corpului
victimei.
Victima infracţiunii examinate are calitatea specială de persoană reţinută ilegal.
 Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.308 CP RM constă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de reţinere ilegală.
În sensul dispoziţiei de la alin.(1) art.308 CP RM, prin „reţinere” se înţelege măsura
procesuală de constrângere, reglementată de art.165-167, 169 şi 170 din Codul de procedură
penală.
Reţinerea este ilegală atunci când nu se respectă temeiurile, termenele, condiţiile de
aplicabilitate faţă de anumite categorii de persoane sau alte condiţii esenţiale, stabilite de Codul
de procedură penală.
Aplicarea răspunderii în baza alin.(1) art.308 CP RM exclude calificarea suplimentară
conform art.166 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.308 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul în care lezarea libertăţii fizice a victimei a devenit efectivă,
punând în evidenţă imposibilitatea victimei de a se deplasa ori de a acţiona conform voinţei şi
intereselor sale.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.308 CP RM se caracterizează prin

intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză sunt: interesul material; răzbunare; ură; ură
socială, naţională, rasială sau religioasă; excesul de zel; interpretarea eronată a obligaţiilor de
serviciu, etc.

Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.308 CP RM este persoana fizică

responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Subiectul are
calitatea specială de persoană care efectuează urmărirea penală.

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.308 CP RM are un caracter

multiplu:
• obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la înfăptuirea justiţiei, sub
aspectul aplicării arestării în condiţii legale;
• obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a
persoanei.
 În ipoteza consemnată la alin.(4) art.308 CP RM, infracţiunea în cauză aduce atingere în
plan secundar relaţiilor sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
Victima infracţiunii specificate la alin.(2) art.308 CP RM are calitatea specială de persoană
arestată ilegal.

Latura obiectivă a infracţiunii examinate constă în fapta prejudiciabilă exprimată în

acţiunea sau inacţiunea de arestare ilegală.
În accepţiunea prevederii de la alin.(2) art.308 CP RM, prin „arestare” se are în vedere,
după caz:
1) arestarea preventivă, ca măsură preventivă reglementată de art.185-187 din Codul de
procedură penală;
2) arestarea la domiciliu, ca măsura preventivă reglementată de art.188 din Codul de
procedură penală;
3) arestul contravenţional, ca sancţiune contravenţională reglementată de art.38 din Codul
contravenţional.
Arestarea este ilegală atunci când nu se respectă temeiurile, termenele, condiţiile de
aplicabilitate faţă de anumite categorii de persoane sau alte condiţii esenţiale, stabilite de Codul
de procedură penală sau de Codul contravenţional.
Aplicarea răspunderii conform alin.(2) art.308 CP RM exclude calificarea suplimentară
conform art.166 şi 307 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.308 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul în care lezarea libertăţii fizice a victimei a devenit efectivă,
punând în evidenţă imposibilitatea victimei de a se deplasa ori de a acţiona conform voinţei şi
intereselor sale.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.308 CP RM se caracterizează prin

intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză sunt: interesul material; răzbunare; ură; ură
socială, naţională, rasială sau religioasă; excesul de zel; interpretarea eronată a obligaţiilor de
serviciu, etc.
 Subiectul infracţiunii specificate la alin.(2) art.308 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Subiectul are
calitatea specială de judecător.

În contextul dispoziţiei de la alin.(4) art.308 CP RM, prin „urmări grave” se are în vedere:
decesul victimei; vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. În raport cu aceste
urmări prejudiciabile făptuitorul manifestă imprudenţă.

TEMA „CONSTRÂNGEREA DE A FACE DECLARAŢII” (ART.309 CP RM)

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.309 CP RM are un caracter

multiplu:
• obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la contribuirea la
înfăptuirea justiţiei, sub aspectul neadmiterii constrângerii unor persoane participante la procesul
penal să săvârşească acţiuni ce nu corespund cu voinţa lor;
• obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică
(morală), integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
Infracțiunea analizată are obiect material în cazul în care presupune influențarea
nemijlocită infracțională asupra corpului victimei.
Victima infracţiunii specificate la art.309 CP RM este, după caz, una din următoarele
persoane:
• bănuit;
• învinuit;
• victimă (în sens procesual);
• partea vătămată;
• martor;
• partea civilă;
• partea civilmente responsabilă;
• expert;
• traducător;
• interpret.
 Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.309 CP RM constă în fapta prejudiciabilă
exprimată în acţiunea fie de constrângere a persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale,
de a face declaraţii, de a încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, fie de constrângere, în
acelaşi mod, a expertului de a face concluzia sau a traducătorului, sau a interpretului de a face o
traducere sau interpretare incorectă.

Acţiunea prejudiciabilă analizată cunoaşte următoarele modalităţi normative cu caracter

alternativ:
1) constrângerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face declaraţii
sau de a încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei;
2) constrângerea expertului, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face concluzia;
3) constrângerea traducătorului ori a interpretului, prin ameninţare sau prin alte acte
ilegale, de a face o traducere sau interpretare incorectă.

Metodele de constrângere, la care recurge subiectul infracţiunii specificate la art.309 CP

RM, sunt:
1) ameninţare;
2) alte acte ilegale.
Prin „ameninţare” se are în vedere:
a) ameninţarea cu violenţa;
b) ameninţarea cu divulgarea unor informaţii compromiţătoare;
c) ameninţarea cu distrugerea sau cu deteriorarea bunurilor;
d) ameninţarea cu răpirea unei persoane;
e) ameninţarea cu răpirea mijlocului de transport, etc.
Prin „alte acte ilegale” se înţelege:
a) violența;
b) profitarea de starea de dependenţă a victimei;
c) profitarea de poziţia de vulnerabilitate a victimei;
d) hipnoza;
e) tehnica influenţării psihologice graduale;
 f) tehnica influenţării psiholingvistice, etc.
Violenţa, aplicată în contextul infracțiunii prevăzute la art.309 CP RM, poate atinge
intensitatea maximă de vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Actele ilegale exercitate asupra victimei nu trebuie să îmbrace forma torturii sau a
tratamentului inuman sau degradant. Altfel, răspunderea se va aplica potrivit uneia dintre
prevederile de la art.1661 CP RM.
În prezența primei sale modalități normative, acțiunea prejudiciabilă specificată la art.309
CP RM se poate concretiza nu doar în constrângerea persoanei de a face declaraţii, ci și în
constrângerea persoanei de a încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
Procedura specială privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei este reglementată de
art.504-509 din Codul de procedură penală.

Infracţiunea prevăzută la art.309 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră

consumată din momentul constrângerii victimei.

Latura subiectivă a infracţiunii de constrângere de a face declaraţii se caracterizează prin

intenţie directă. Motivele acestei infracţiuni constau în: interesul material; năzuinţa de
autoafirmare; înţelegerea denaturată a obligaţiilor de serviciu; incapacitatea de a soluţiona pe căi
legale problema procesuală creată, etc.
Scopul infracţiunii specificate la art.309 CP RM este unul special. Acesta poate îmbrăca
oricare din următoarele trei forme:
1) scopul de a o face pe victimă să depună declaraţii (în prezența modalităţii normative de
constrângere a persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face declaraţii);
2) scopul de a o face pe victimă să formuleze concluzia (în prezența modalităţii normative
de constrângere a expertului, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face concluzia);
3) scopul de a o face pe victimă să efectueze o traducere sau interpretare incorectă (în cazul
modalităţii de constrângere a traducătorului ori a interpretului, prin ameninţare sau prin alte acte
ilegale, de a face o traducere sau interpretare incorectă).

Subiectul infracţiunii prevăzute la art.309 CP RM este persoana fizică responsabilă care la

momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
 Este necesar ca subiectul să aibă una din următoarele calități speciale:
1) persoana care constată infracţiunea;
2) ofiţerul de urmărire penală;
3) procuror;
4) judecător.

TEMA „FALSIFICAREA PROBELOR” (ART.310 CP RM)

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.310 CP RM îl constituie

relaţiile sociale cu privire la autenticitatea probelor în procesul civil.
Obiectul imaterial al acestei infracţiuni îl reprezintă elementele din care sunt fabricate
probele false în procesul civil. La rândul lor, probele false în procesul civil constituie produsul
infracţiunii specificate la alin.(1) art.310 CP RM.

Latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.310 CP RM constă în fapta

prejudiciabilă exprimată în acţiunea de falsificare a probelor.
Se are în vedere acţiunea de denaturare a adevărului. Falsificarea se poate efectua prin
orice mijloace susceptibile a produce o contrafacere a unei probe. După caz, prin „falsificarea
probelor” se înţelege fie contrafacerea probelor, fie modificarea conţinutului unor probe
autentice.
Falsificarea probelor cunoaşte următoarele modalităţi faptice:
1) falsificarea actelor procedurale, a corpurilor delicte, a altor mijloace materiale de probă;
2) falsul în declaraţii;
3) falsul privind identitatea, etc.
Tăinuirea sau distrugerea probelor în procesul civil nu poate fi calificată conform alin.(1)
art.310 CP RM.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.310 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul falsificării probelor, indiferent dacă acestea au fost admise
ulterior sau dacă au fost puse la baza unor acte procedurale.
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.310 CP RM se caracterizează prin
intenţie directă. Motivele acestei infracţiuni se exprimă în: ură; egoism; interesul material;
năzuinţa de a obţine unele avantaje nepatrimoniale; compătimire; sentimentul de solidaritate
interpretat eronat, etc.

Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.310 CP RM este persoana fizică

responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
În plus, subiectul trebuie să aibă calitatea specială fie de participant la procesul civil, fie de
reprezentant al acestuia.

Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la alin.(2) art.310 CP RM îl constituie

relaţiile sociale cu privire la autenticitatea probelor în procesul penal.
Obiectul imaterial al infracţiunii în cauză îl reprezintă elementele din care sunt fabricate
probele false în procesul penal. Cât priveşte probele false în procesul penal, acestea constituie
produsul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.310 CP RM.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.310 CP RM constă în fapta

prejudiciabilă exprimată în acţiunea de falsificare a probelor.
Cu privire la conţinutul acţiunii prejudiciabile în cauză, pentru a nu ne repeta, facem
trimitere la explicaţiile referitoare la acţiunea prejudiciabilă consemnată la alin.(1) art.310 CP
RM, cu ajustările de rigoare.
Infracţiunea specificată la alin.(2) art.310 CP RM este o infracţiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul falsificării probelor, indiferent dacă acestea au fost admise
ulterior sau dacă au fost puse la baza unor acte procedurale.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.310 CP RM se caracterizează prin

intenţie directă. Motivele acestei infracţiuni constau în: ură; egoism; interesul material; năzuinţa
de a obţine unele avantaje nepatrimoniale; compătimire; sentimentul de solidaritate interpretat
eronat, etc.
 Subiectul infracţiunii specificate la alin.(2) art.310 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
În afară de aceasta, subiectul trebuie să aibă calitatea specială de persoană care efectuează
urmărirea penală, de procuror sau de apărător admis în procesul penal. Nici o altă persoană nu
poate fi subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.310 CP RM.

TEMA „DENUNŢAREA FALSĂ SAU PLÂNGEREA FALSĂ”

(ART.311 CP RM)

Obiectul juridic special al infracţiunilor prevăzute la art.311 CP RM are un caracter

multiplu:
• obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la autenticitatea
informaţiei care se conține în denunț sau în plângere;
• obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la onoarea şi demnitatea
persoanei.
În ipoteza consemnată la lit.c) alin.(2) art.311 CP RM, în plan secundar, se aduce atingere
relaţiilor sociale cu privire la autenticitatea probelor acuzatoare.

Obiectul imaterial al infracţiunilor specificate la art.311 CP RM îl reprezintă denunţul fals

sau plângerea falsă.
În acest sens, conform alin.(1) art.262 din Codul de procedură penală, organul de urmărire
penală poate fi sesizat despre săvârşirea sau pregătirea pentru săvârşirea unei infracţiuni
prevăzute de Codul penal, printre altele, prin plângere sau denunț.
Din dispoziţia de la art.263 din Codul de procedură penală se desprinde că denunţul este
înştiinţarea făcută de orice persoană despre săvârşirea unei infracţiuni. La rândul său, plângerea
este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin
infracţiune.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(1) art.311 CP RM, nu are importanţă dacă denunţul
este deschis sau anonim.
Noţiunile de denunţ și de plângere trebuie înţelese în sens procedural. De aceea, dacă o
sesizare este depusă în afara condiţiilor reglementate de lege pentru cazul depunerii denunţului
sau al plângerii, fapta nu îndeplineşte condiţiile cerute de art.311 CP RM. Aceasta deoarece în
lipsa acestor condiții, nu poate fi pornită urmărirea penală.
În alt context, menţionăm că, în ipoteza consemnată la lit.c) alin.(2) art.311 CP RM,
obiectul imaterial secundar îl reprezintă elementele din care sunt create artificial probele
acuzatoare. Cât priveşte probele acuzatoare create artificial, acestea constituie produsul
infracţiunii.
Vctima infracţiunilor prevăzute la art.311 CP RM este persoana învinuită fals de săvârşirea
unei infracţiuni.

Latura obiectivă a acestor infracţiuni constă în fapta prejudiciabilă care se exprimă în

acţiunea de denunţare falsă sau de depunere a plângerii false către un organ sau o persoană cu
funcţie de răspundere, care sunt în drept de a porni urmărirea penală.

Pentru aplicarea art.311 CP RM, este necesar ca denunţarea falsă sau plângerea falsă să se
refere la săvârşirea anume a unei infracţiuni. Denunţarea falsă sau plângerea falsă, care au ca
obiect o faptă ilicită de altă natură (de exemplu, ilegalitatea cu caracter disciplinar, civil,
contravenţional, abaterea de la regulile de convieţuire socială sau o faptă imorală), nu
îndeplineşte această cerinţă esenţială.
Este important ca denunţul fals sau plângerea falsă să fie adresate unui organ sau unei
persoane cu funcţie de răspundere, care sunt în drept a porni urmărirea penală. Se are în vedere
procurorul sau ofiţerul de urmărire penală.
În cazul în care denunţarea falsă se face unui alt organ sau unei alte persoane decât cele
care au dreptul să pornească urmărirea penală, ne vom afla în prezenţa faptei de calomnie,
prevăzute la art.70 din Codul contravenţional.

Infracţiunile prevăzute la art.311 CP RM sunt infracţiuni formale. Ele se consideră

consumate din momentul prezentării şi înregistrării denunţului sau a plângerii la organul
competent.
 Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.311 CP RM se caracterizează prin
intenţie directă. Este obligatoriu ca făptuitorul să manifeste bună-ştiinţă la săvârşirea infracţiunii
în cauză.
În prezența modalității normative de denunțare falsă, scopul infracţiunii specificate este
unul special: scopul de a-l învinui pe cineva de săvârşirea unei infracţiuni.
Motivele infracţiunii se exprimă în: răzbunare; ură; gelozie, etc. Dacă motivul infracţiunii
constă în interesul material, atunci răspunderea se va agrava conform lit.b) alin.(2) art.311 CP
RM.

Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii

infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Subiectul poate avea, inter alia, una din următoarele calităţi
procesuale: bănuit; învinuit; inculpat.
Persoana care se autodenunţă fals nu este pasibilă de răspundere în baza art.311 CP RM.

În sensul lit.c) alin.(2) art.311 CP RM, crearea artificială a probelor acuzatoare presupune
fie crearea unor probe care nu au existat (de exemplu, documente falsificate), fie cazul când, la
crearea artificială a probelor acuzatoare, se utilizează probe existente (false sau adevărate), astfel
încât să se creeze aparenţa de probare a învinuirii mincinoase (de exemplu, aranjarea unor
obiecte la locul infracţiunii, astfel încât să se creeze o anumită aparenţă etc.).

TEMA „DECLARAŢIA MINCINOASĂ, CONCLUZIA FALSĂ SAU

TRADUCEREA INCORECTĂ” (ART.312 CP RM)

Obiectul juridic special al infracţiunilor prevăzute la art.312 CP RM îl formează relaţiile

sociale cu privire la buna-credinţă ce trebuie manifestată cu prilejul prezentării declaraţiei,
concluziei, traducerii sau interpretării în cadrul procesului civil, procesului penal, procesului
contravenţional sau procesului în instanţa de judecată internaţională.
În ipoteza consemnată la lit.c) alin.(2) art.312 CP RM, în plan secundar, se aduce atingere
relaţiilor sociale cu privire la autenticitatea probelor acuzatoare.
 Obiectul imaterial al infracţiunii specificate la alin.(1) art.312 CP RM îl reprezintă
declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea ori interpretarea incorectă, care este legată
de învinuirea de săvârşire a unei ușoare sau mai puțin grave.
În contrast, în cazul infracțiunii prevăzute la lit.a) alin.(2) art.312 CP RM, obiectul
imaterial îl reprezintă declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea ori interpretarea
incorectă, care este legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave
sau excepţional de grave.

În ipoteza consemnată la lit.c) alin.(2) art.312 CP RM, obiectul imaterial îl reprezintă

elementele din care sunt create artificial probele acuzatoare. Cât priveşte probele acuzatoare
create artificial, acestea constituie produsul infracţiunii.

Latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute la art.312 CP RM are următoarea structură:

1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune;
2) ambianța infracțiunii, și anume – desfășurarea procesului civil, a procesului penal, a
procesului contravenţional sau a procesului în instanţa de judecată internaţională.

Acţiunea prejudiciabilă analizată cunoaşte următoarele trei modalităţi normative cu

caracter alternativ:
1) prezentarea declaraţiei mincinoase de către martor sau partea vătămată;
2) prezentarea concluziei false de către specialist sau expert;
3) prezentarea traducerii incorecte de către traducător sau a interpretării incorecte de către
interpret.

Comun pentru toate cele trei modalităţi normative este că se denaturează adevărul, astfel
creându-se condiţii pentru comiterea de erori judiciare, pentru aprecierea incorectă a
circumstanţelor cauzei, pentru tragerea la răspundere penală sau contravenţională a unei persoane
nevinovate, pentru absolvirea de răspundere a unei persoane vinovate, pentru greşita soluţionare
a unui litigiu civil etc.
 În cazul în care martorul sau partea vătămată refuză sau se eschivează de a face declaraţii
în cadrul urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti, răspunderea li se va aplica potrivit
art.313 CP RM.
Ambianţa infracţiunii este un semn obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii specificate
la alin.(1) art.312 CP RM. Sub acest aspect, infracţiunea în cauză poate fi săvârşită numai în
contextul desfășurării procesului civil, procesului penal, procesului contravenţional sau
procesului în instanţa de judecată internaţională.

Infracţiunile prevăzute la art.312 CP RM sunt infracţiuni formale. Ele se consideră

consumată din momentul realizării integrale a acţiunii de prezentare a declaraţiei mincinoase de
către martor sau partea vătămată, a concluziei false de către specialist sau expert, a traducerii sau
a interpretării incorecte de către traducător sau interpret.

Latura subiectivă a infracţiunilor specificate la art.312 CP RM se caracterizează prin

intenţie directă. Este necesar ca făptuitorul să manifeste bună-ştiinţă la săvârşirea infracţiunii în
cauză.
Motivele infracţiunilor în cauză constau în: răzbunare; ură; gelozie, etc. Dacă motivul
infracţiunii se exprimă în interesul material, răspunderea urmează a fi agravată în baza lit.b) alin.
(2) art.312 CP RM.

Subiectul infracţiunilor specificate la art.312 CP RM este persoana fizică responsabilă care

la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Este obligatoriu ca subiectul să aibă
una din următoarele calităţi procesuale:
1) martor sau partea vătămată;
2) specialistul sau expertul;
3) traducătorul sau interpretul.

În legătură cu circumstanțele agravante consemnate la lit.b) și c) alin.(2) art.312 CP RM,

facem trimitere la explicațiile corespunzătoare privind agravantele similare specificate la lit.b) și
c) alin.(2) art.311 CP RM, cu ajustările de rigoare.
TEMA „DETERMINAREA LA DEPUNEREA DE DECLARAŢII MINCINOASE,
LA FORMULAREA DE CONCLUZII FALSE SAU LA EFECTUAREA DE
TRADUCERI INCORECTE” (ART.314 CP RM)

Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la art.314 CP RM are un caracter

multiplu:
• obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la contribuirea la
înfăptuirea justiţiei, sub aspectul neadmiterii determinării unor persoane, participante la procesul
civil, procesul penal, procesul contravenţional sau procesul în instanţa de judecată internaţională,
să săvârşească acţiuni sau inacțiuni contrare legii;
• obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la probitatea, integritatea
corporală, sănătatea sau libertatea psihică (morală) a persoanei.

În ipoteza de determinare prin constrângere, care presupune influenţarea nemijlocită

infracţională asupra corpului victimei, obiectul material al infracțiunii analizate îl reprezintă
corpul victimei.
În ipoteza de determinare prin promisiune, prin oferire sau dare de bunuri, servicii ori de
alte avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, obiectul material sau imaterial al infracţiunii
prevăzute la art.314 CP RM îl constituie bunurile, serviciile ori alte avantaje patrimoniale sau
nepatrimoniale, care nu i se cuvin martorului, părţii vătămate, expertului, interpretului sau
traducătorului, lipsind un temei legal care ar justifica promisiunea, oferirea sau darea acestora a
remuneraţiei în cauză.
În ipoteza de determinare prin constrângere, atestăm victima infracţiunii specificate la
art.314 CP RM. Aceasta are una din următoarele calităţi speciale: martor; partea vătămată;
expert; interpret; traducător.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.314 CP RM are următoarea structură:

1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiune;
2) ambianța infracțiunii, și anume – desfășurarea procesului civil, procesului penal,
procesului contravenţional sau procesului în instanţa de judecată internaţională.
 Modalităţile normative cu caracter alternativ ale acţiunii prejudiciabile specificate la
art.314 CP RM sunt:
1) determinarea prin constrângere:
a) a martorului sau a părţii vătămate la depunerea de declaraţii mincinoase ori la eschivarea
de la depunerea declaraţiilor;
b) a expertului la formularea de concluzii sau declaraţii false ori la eschivarea de la
formularea concluziilor sau declaraţiilor;
c) a interpretului sau a traducătorului la efectuarea de interpretări sau traduceri incorecte
ori la eschivarea de la efectuarea interpretărilor sau traducerilor;
2) determinarea prin promisiune de bunuri, de servicii ori de alte avantaje patrimoniale sau
nepatrimoniale:
a) a martorului sau a părţii vătămate la depunerea de declaraţii mincinoase ori la eschivarea
de la depunerea declaraţiilor;
b) a expertului la formularea de concluzii sau declaraţii false ori la eschivarea de la
formularea concluziilor sau declaraţiilor;
c) a interpretului sau a traducătorului la efectuarea de interpretări sau traduceri incorecte
ori la eschivarea de la efectuarea interpretărilor sau traducerilor;
3) determinarea prin oferire de bunuri, de servicii ori de alte avantaje patrimoniale sau
nepatrimoniale:
a) a martorului sau a părţii vătămate la depunerea de declaraţii mincinoase ori la eschivarea
de la depunerea declaraţiilor;
b) a expertului la formularea de concluzii sau declaraţii false ori la eschivarea de la
formularea concluziilor sau declaraţiilor;
c) a interpretului sau a traducătorului la efectuarea de interpretări sau traduceri incorecte
ori la eschivarea de la efectuarea interpretărilor sau traducerilor;
4) determinarea prin dare de bunuri, de servicii ori de alte avantaje patrimoniale sau
nepatrimoniale:
a) a martorului sau a părţii vătămate la depunerea de declaraţii mincinoase ori la eschivarea
de la depunerea declaraţiilor;
b) a expertului la formularea de concluzii sau declaraţii false ori la eschivarea de la
formularea concluziilor sau declaraţiilor;
 c) a interpretului sau a traducătorului la efectuarea de interpretări sau traduceri incorecte
ori la eschivarea de la efectuarea interpretărilor sau traducerilor.

Ambianţa infracţiunii este un semn obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii specificate

la art.314 CP RM. Din acest punct de vedere, infracţiunea examinată poate fi săvârşită numai în
contextul desfășurării procesului civil, procesului penal, procesului contravenţional sau
procesului în instanţa de judecată internaţională.

Infracţiunea prevăzută la art.314 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră

consumată din momentul determinării martorului, părţii vătămate, expertului, interpretului sau
traducătorului să îndeplinească acțiunile sau inacțiunile contrare legii, specificate în dispoziția de
la art.314 CP RM.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.314 CP RM se caracterizează prin intenţie

directă. Motivele infracţiunii în cauză se exprimă în: interesul material; năzuinţa de a obţine
unele avantaje nepatrimoniale; năzuinţa făptuitorului de a-şi ajuta persoana apropiată; năzuinţa
de a împiedica desfăşurarea în condiţii de normalitate a urmăririi penale sau a judecării cauzei;
compătimire (nu în raport cu victima infracţiunii analizate); sentimentul de solidaritate
interpretat eronat, etc.
Scopul infracţiunii specificate la art.314 CP RM este unul special. Acesta poate îmbrăca
oricare din următoarele trei forme:
1) scopul de a face martorul sau partea vătămată să depună declaraţii mincinoase ori să se
eschiveze de la depunerea declaraţiilor;
2) scopul de a face expertul să formuleze concluzii sau declaraţii false ori să se eschiveze
de la formularea concluziilor sau declaraţiilor;
3) scopul de a face interpretul sau traducătorul să efectueze interpretarea sau traducerea
incorectă ori să se eschiveze de la efectuarea interpretărilor sau traducerilor.

Subiectul infracţiunii prevăzute la art.314 CP RM este persoana fizică responsabilă care la

momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Nu este necesar ca subiectul să aibă o
calitate specială.
 Cât privește circumstanţa agravantă consemnată la lit.a) alin.(2) art.314 CP RM –
„săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală” – facem trimitere la
explicațiile corespunzătoare pe care le-am oferit anteror, cu ajustările de rigoare.

TEMA „EVADAREA DIN LOCURILE DE DEŢINERE” (ART.317 CP RM)

Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la art.317 CP RM îl constituie relaţiile

sociale cu privire la prevenirea evadării din locurile de deţinere a persoanei care execută
pedeapsa cu închisoare sau a persoanei care se află sub arest preventiv.
În ipoteza consemnată la lit.c) alin.(2) art.317 CP RM, infracţiunea analizată aduce
atingere în plan secundar relaţiilor sociale cu privire la integritatea corporală sau la sănătatea
persoanei.

În aceeași ipoteză, corpul persoanei reprezintă obiectul material al infracţiunii.

În ipoteza specificată la lit.c) alin.(2) art.317 CP RM, nu este obligatoriu ca victima să aibă
o calitate specială. Ea poate fi reprezentantul administraţiei instituţiei de detenţie, o persoană
deţinută sau oricare altă persoană.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.317 CP RM constă în fapta prejudiciabilă

exprimată în acţiunea de evadare din locurile de deţinere.

Acţiunea de evadare presupune sustragerea de la privarea de libertate la care subiectul

infracţiunii examinate este supus, prin părăsirea locului de deţinere ori prin scăparea de sub paza
(supravegherea) la care acesta se află supus. Se comite acţiunea de evadare atât atunci când cel
deţinut fuge dintr-un loc destinat persoanelor deţinute, cât şi atunci când fuge de sub escortă.
Există evadare şi atunci când deţinutul părăseşte locul de muncă, deşi acesta putea să lucreze fără
a fi păzit. La fel, există evadare atunci când deţinutul părăseşte sala de judecată atunci când
acesta este adus în stare de deţinere.
 Evadarea din locurile de deţinere nu trebuie confundată cu eschivarea de la executarea
pedepsei a condamnatului căruia i s-a permis să plece pe scurtă durată din locurile de deţinere,
faptă care atrage răspunderea conform art.319 CP RM.

În vederea calificării celor săvârşite potrivit art.317 CP RM, este necesar ca evadarea să se
facă din locurile de deţinere. Se au în vedere penitenciarele. De asemenea, evadarea poate avea
loc de pe teritoriul întreprinderilor la care lucrează deţinuţii sau din spaţiul locativ separat pe
teritoriul penitenciarului sau în apropierea lui, în care făptuitorul locuiește împreună cu familia.
Nu în ultimul rând, evadarea se poate face dintr-un mijloc de transport atunci când făptuitorul
este trimis la locul executării pedepsei sau este transferat într-un alt penitenciar.

Infracţiunea de evadare din locurile de deţinere este o infracţiune formală. Ea se consideră

consumată din momentul încetării activităţii infracţionale (de exemplu, din momentul predării
făptuitorului) sau datorită unor circumstanţe care împiedică această activitate (de exemplu,
făptuitorul este reţinut). Aceasta întrucât infracţiunea specificată la art.317 CP RM este o
infracţiune continuă ce se caracterizează prin săvârşirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a
activităţii infracţionale.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.317 CP RM se caracterizează prin intenţie

directă. Motivele acestei infracţiuni se exprimă în: recalcitranţă; teribilism; năzinţa făptuitorului
de a-şi vizita persoanele apropiate; teama pentru propria securitate, etc.

Subiectul infracţiunii de evadare din locurile de deţinere este persoana fizică responsabilă
care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani (în ipoteza consemnată la
alineatul (1)) sau de 14 ani (în ipoteza specificată la alineatul (2)).
În plus, subiectul trebuie să aibă una din următoarele două calităţi speciale:
1) persoana care execută pedeapsa cu închisoare;
2) persoana care se află sub arest preventiv.
 În sensul dispoziției de la la lit.c) alin.(2) art.317 CP RM, violenţa poate atinge intensitatea
maximă de vătămare intenţionată ușoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Nu este necesară
calificarea suplimentară conform art.78 din Codul contravențional.
Dacă violența aplicată se exprimă în vătămarea intenţionată gravă sau medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, cele comise trebuie calificate conform art.151 sau 152 și art.317 (cu
excepția lit.c) alin.(2)) din Codul penal.

Care va fi calificarea, în situaţia în care persoana care execută pedeapsa cu închisoare

evadează din locurile de deţinere, aplicând violenţa ce se concretizează în terorizarea
condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau în săvârşirea atacurilor violente asupra administra-
ţiei?
Apelând la regula înscrisă la art.118 CP RM şi respectând principiul „in dubio pro reo”,
considerăm că este just să reţinem lit.c) alin.(2) art.317 CP RM ca soluţie de calificare. Nu este
necesară calificarea suplimentară potrivit art.286 CP RM, pentru că, astfel, aceeaşi acţiune de
violenţă ar fi sancţionată de două ori. Ceea ce este inadmisibil.