Conf. univ. dr.

Mihaela Jitea Prună

 nu există o istorie (perioade, etape)
recunoscută de toţi specialiştii,
 in unele state este mai dezvoltată decât in
altele, legislaţia legată de victime este bine
structurată în unele state – SUA, Germania,
Anglia decât în altele, programele de
asistenţă a victimelor sunt bine definite în
unele ţări în raport cu altele.
 dincolo de aceste realităţi istoria vizează trei
etape – blamarea victimei, apărarea victimei şi
victimologia contemporană
 von Hentig, 1934, lucrarea, The victims
contribution to the Genesis of the Crime.
 critica studiilor unidimensionale centrate
doar pe agresor(perspectiva criminologică),
 acordarea unei atentii egale victimei şi
agresorului,
 se poate observa un schimb de amabilităţi
chiar intimitate între victimă şi agresor care a
scăpat analizei criminologilor
 “Legea ia în considerare anumite rezultate şi
mobilurile care conduc spre acestea. Aici se
face o distincţie clară între cel care înfăptuieşte
şi cel care suferă. Dacă privim în geneza
situaţiei, într-un număr considerabil de cazuri
întâlnim victime care consimt tacit,
cooperează, conspiră sau provoacă. Victima
este una din elementele cauzale”. (Hentig, Hans
von, 1948)
 Alţi pionieri în victimologie, folosesc multe alte
concepte pentru a ilustra această contribuţie victimei:
neglijenţă, nepăsare, indiferenţă, nechibzuinţă,
imprudenţă etc. Ei au arătat că rolul victimei poate fi
unul motivaţional( ademenire, stârnire, incitare,
ispitire) sau funcţional ( provocare, precipitare,
facilitare, participare, declanşare). Fattah, E.A.,
Understanding criminal Victimization,, 1991)
 Beniamin Mendelsohn, avocat de origine română, a
vehiculat termenul de victimologie începând cu anul
1947,
 a accentuat rolul activ jucat de victimă în comiterea
agresiunii, cu intenţia de a disculpa agresorul şi de a
arunca o parte din vină asupra victimei,
 implicarea victimei în comiterea crimei este analizată
amănunţit prin explicarea dinamicii
comportamentului criminal determinată de reacţia
victimei (precipitarea victimei)
 în faza de pionerat a victimologiei, eforturile
cercetătorilor s-au îndreptat spre explicarea modului
în care victima contribuie, conştient sau inconştient,
la propria victimizare, precum şi căile concrete în
care ea trebuie să împartă responsabilitatea cu
agresorul,
 acest efort constant a condus nu numai la strângerea
unor informaţii sistematizate, dar a şi grăbit separarea
victimologiei de criminologie.
 centrarea sistematică pe o „blamare a victimei”
specifică acestei perioade a avut un efect negativ
major. Cercetările în care se argumenta, uneori
exagerat, contribuţia victimei la propria victimizare,
erau văzute de victime şi de avocaţii acestora ca
inacceptabile şi distructive.
 reversul medaliei a dus la o atenţie, la fel de
exagerată, asupra tratamentului victimelor
infracţiunilor. Drepturile şi serviciile acordate
victimelor s-au extins treptat de la simple practici la
politici sociale.
 în perioada anilor `70 şi `80, are loc o intensificare a
mişcării pentru drepturile victimelor infracţiunilor, în
contextul mai larg al mişcărilor feministe. Aceste
mişcări au atras atenţia factorilor politici şi sociali
care au început să promoveze un tratament al
victimelor prin sistemul de justiţie.(“History of the
victims` movement” National Victim Assistance Academy)
 sfera de interes nu a mai căzut pe mecanismul, modul
de victimizare, pe interacţiunea victimă – agresor sau
pe responsabilitatea victimei, ci pe protejarea şi
acordarea asistenţei victimelor.
 cu alte cuvinte nu a mai interesat în mod deosebit
analiza conduitei victimei şi a poziţiei sale, specifică
perioadei de început, ci protejarea victimei.
 Această etapă a produs câteva mutaţii importante în
cadrul victimologiei, temperând, pe de o parte, elanul
unor victimologi care vedeau numai vinovăţia
victimei, iar pe de altă parte, culpabilizând acei
specialişti victimologi, care şi-au păstrat
obiectivitatea şi au stat la baza apariţiei victimologiei
ştiinţifice.(Schaffer, Stephen, The Victim and his
Criminal, 1968)
 scopul victimologiei umaniste era acela de a ajuta
victimele să depăşească situaţia periculoasă în care se
aflau.
 terapia victimelor, despăgubirea lor, reintegrarea
lor socială au devenit noile repere ale victimologiei.
În acest context a avut de suferit şi activitatea de
prevenire deoarece nimeni nu mai avea motive să
atenţioneze, să sperie victimele, care şi aşa trăiau
adevărate drame.
 această etapă a fost benefică, deoarece s-au pus
bazele asistenţei sociale publice. Trecerea de la
practici mai mult sau mai puţin izolate, la politici
sociale a avut un efect social major în acest domeniu.
 mai târziu, mulţi victimologi au recunoscut că
victimologia umanistă s-a transformat în asistenţă
socială, delimitându-se total de victimologia
penală(printre ei Schaffer, cel care a lansat conceptul
de victimologie umanistă)

 paradoxal părintele victimologiei umaniste a fost un
victimolog înrăit – Beniamin Mendelshon. Din 1956
începe să îşi schimbe punctul de vedere vorbind despre
asistenţa acordată victimelor şi despre clinici pentru
victime.
 ulterior, în multe ţări, legile penale au fost modificate
astfel încât să se dea victimelor mai multe drepturi.
Victimologii devin avocaţii victimelor. Victimologia se
transformă, încet, încet, dintr-o victimologie teoretică,
într-una practică, aplicativă, acest proces fiind oarecum
cu perioada trecerii de la blamarea victimei la apărarea ei.
 după apariţia unor programe de compensare a
victimelor infracţiunilor în ţări ca Anglia, Canada şi
Statele Unite, mişcările feministe, care apărau cauza
victimelor violurilor, agresiunii sexuale şi violenţelor
în familie, au început să câştige simpatia unor grupuri
din ce în ce mai mari de oameni. (E. Fattah,
“Victimology: Some Problematic Concepts, Unjustified
criticism and popular Misconceptions”, 1994)
  victimologia teoretică a devenit obiect al unor
atacuri nemotivate şi critici nefondate. A fost
poreclită de unii “arta de a blama victimele”aluzie la
o perioadă distinctă în istoria victimologiei. Noile
ţinte ale victimologiei sunt: ajutorul şi asistenţa
victimelor, alinarea durerilor şi promovarea
drepturilor acestora. O nouă mişcare politică s-a
născut şi victimologia a devenit mai cuprinzătoare şi
recunoscută prin asimilarea noilor ţinte.
 (L. Clark şi D. Lewis, Rape: The Price of Coercive
Sexuality, 1977)
  victimologia se transformă dintr-o disciplină
academică într-o victimologie umanistă, schimbându-şi
obiectul de studiu din cercetări scolastice, metodice în
activism politic. Această transformare a victimologiei a
avut serioase implicaţii. Una din ele a fost refocalizarea
criminalităţii pe crimele convenţionale, care au victime
directe, imediate, tangibile, palpabile, care trebuiau
protejate.
 a doua, mai puţin fericită, a constat în faptul că
victimologia aplicată a fost confundată cu victimologia
umanistă şi a fost pusă să slujească interesele subiective
ale victimelor, pierzându-şi obiectivitatea.
 Victimologia aplicată astăzi înseamnă programe
concrete de prevenire, uneori pe tipuri de infracţiuni,
stabilirea factorilor de risc victimal şi explicarea
concretă a acestora, profilul victimelor, stabilirea
unor relaţii concrete cu agresorii, explicarea unor
conduite tip şi formarea unor abilităţi concrete de
evitare a victimizării.
 obiectivitatea şi detaşarea ştiinţifică trebuie să
stea la baza ştiinţei victimologiei, chiar şi aplicate.
 în ultimii 20 de ani, disciplina victimologiei a avut o
revenire hotărâtă, demonstrată, mai ales, pe scena
academică. Ea a fost introdusă într-un număr relativ
mare de universităţi şi colegii. Numeroase cărţi şi
articole au fost publicate în diferite limbi, în paralel
cu numeroase periodice apărute în limbi naţionale, ca
International Rewiew of Victimology, în engleză. Un
număr mare de societăţi naţionale şi regionale au fost
înfiinţate.
 în ciuda problemelor practice şi metodologice ale
cercetărilor despre victimizare, şi în ciuda limitelor
lor cercetătorii au colectat o mulţime de date despre
victimele infracţiunilor, extrem de preţioase în
varietatea şi diversitatea lor. Mulţumită studiilor
victimologice, noi ştim acum că infracţionalitatea şi
victimizarea sunt strânse în interiorul anumitor
grupuri şi anumitor zone şi că există o mai mare
afinitate între agresori şi victime decât se anticipase.
  noile abordări, cercetări, preocupări se regăsesc
cel mai bine în următorul citat: “cine va fi , la sfârşit,
considerat legal victimă şi cine va fi considerat
agresor, este greu de spus, intenţia, planificarea,
acţiunea deliberată sunt factori care se schimbă,
adesea complet pe parcursul comiterii infracţiunii. În
acest fel, rolurile de victimă şi agresor nu sunt în mod
necesar antagoniste, ci sunt, în mod frecvent,
complementare şi interschimbabile”.
 (E. Fattah, The interchangeable roles of Victim and Victimizer, 1994)
 dincolo de mesajul umanist, serviciile acordate
victimelor au căzut într-un con de umbră, datorită, în
primul rând, mecanismelor birocratice care însoţesc
aceste servicii. În al doilea rând, accentul cade pe
momentul post victimizare, când răul este deja făcut.
Ceea ce a făcut ca aceste orientări nu au avut impact
asupra prevenirii victimizării.
 acest moment a reprezentat șansa reinventării
victimologiei și demarării unor ample cercetării ceea
ce au condus la asigurarea obiectivității acestei
științe.
 perioada confuză în care se amestecă victimologia
ştiinţifică şi cea umanistă va continua.
 serviciile şi asistenţa postfactum acordată victimei
sunt foarte importante, în primul rând din punct de
vedere umanist, reparator,
 realism victimologic poate începe cu ceea ce
Marc Groenhuijsen, unul din cei mai puternici
susţinători ai victimelor, a numit eroarea
victimologilor.
 el a atras atenţia asupra erorilor cauzate de credinţa că, cu
cât există mai multe drepturi acordate victimelor, cu atât
situaţia este mai bună.
 nu acordarea unor drepturi suplimentare va rezolva
problema ci conştientizarea situaţiei că victimizarea este un
fenomen social, de multe ori determinat de victimă, iar o
situaţie bună înseamnă reducerea cât mai semnificativă a
acestui fenomen şi nu diminuarea efectelor sale. M.
Groenhuijsen, “Victims` Rights in the Criminal Justice
System: A Call for More Comprehensive Implementation
Theory”, 1999.
  realism înseamnă, în acest context, explicarea
obiectivă a comportamentului victimei, a rolului pe
care aceasta îl are în cadrul relaţiei interpersonale.
 realismul va proteja victimologia împotriva
pericolului real al transformării ei într-o preocupare
banală asupra suferinţei umane. Realismul este şansa
victimologiei pentru ca aceasta să nu fie denumită
ştiinţa suferinţei umane. Deoarece, aşa cum spunea
Flynn,dacă toată durerea şi suferinţa ar fi definite ca
victimizare, ce nu ar mai putea fi definit ca victimă?.
(E.E. Flynn, Theory Development in Victimology)
 relaţia interpersonală victimă – agresor este una
naturală şi normală. În spatele ei se ascunde
subiectivism, trăire, comportamente care nu trebuie,
sub nici o formă, să fie confiscate de ideologi sau alţi
„specialişti”. Ea trebuie explicată atât victimelor cât
şi agresorilor cu mijloacele ştiinţei, fără patimă sau
prejudecăţi.
 sansa victimologiei ar trebui să stea în limitarea
victimizării şi nu în crearea unor pârgii care să o facă
mai uşor suportabilă de către victimă.
 de aceea considerăm că eforturile victimologiei
ştiinţifice trebuie să se îndrepte spre analiza obiectivă
a dinamicii relaţiei interpersonale victimă – agresor şi
nu spre crearea unor servicii care să uşureze traumele
victimizării. Considerăm că acest din urmă aspect
aparţine asistenţei sociale speciale. În felul acesta,
victimologia va câştiga în obiectivitate şi va deveni
cu adevărat o ştiinţă.
Vă mulțumesc