Sunteți pe pagina 1din 1

                              TEXT ARGUMENTATIV

În opinia mea, împrejurările social-politice sunt importante în opțiunile de studii ale    unui tânăr.

În primul rând, în aceste momente cumplite de război, pot exista victime, adică răniți sau chiar morți.
Având în vedere faptul că războaiele durează mult timp, șansele de a se termina totul cu bine devin din
ce în ce mai puține.    Orice tânăr aflat în aceste împrejurări îngrozitoare privește oarecum „înapoi„ , la
cum ar fi fost, la ce ar fi devenit, gândindu-se la o universitate bună unde i s-ar fi acordat o bursă
serioasă, acesta având țeluri și vise de împlinit ce ar fi contribuit la imaginea și supraviețuirea propriei
țări.

În al doilea rând, primejdiile sunt la fiecare pas în asemenea momente, iar orice tânăr și-ar dori să ”scape
cu viață” din acest ”coșmar” pentru a reveni la scopurile înalte pe care le are de îndeplinit. Cu toate că
aceste împrejurări social-politice devin problematice, speranța de a se face pace nu moare.    Tot în
asemenea teribile momente, oamenii nu mai pot călători și se pun multe interdicții pe toată durata lor.

        Consider că libertatea este o lege a naturii în fiecare dintre noi, un dar pe care fiecare l-a primit la
naștere. Avem deci un destin. Avem și o libertate, un fel propriu, natural de a fi. Libertatea este
nemăsurabilă, atâta timp cât o conștientizăm și încercăm s-o valorificăm.

          Într-o altă ordine de idei, nu toți ne naștem liberi. Societatea în care trăim este obligată se ne ofere
libertatea de a ne putea defini ca indivizi, libertatea de a comunica, de a ne spune punctul de vedere, de
a alege în ce să credem şi ce idei să ne guverneze viaţa. Aceste libertăţi sunt imperioase în formarea
sinelui unui individ.

În consecință, aceste împrejurări social-politice și orice alt fel de primejdii sunt foarte importante în
opțiunile de studii ale unui tânăr deoarece ”îl țin pe loc”, stagnează cu studiile până când acestea se vor fi
terminat.

S-ar putea să vă placă și