UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU 

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIE, DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ 

 
 
 
 
Nume: PREDESCU (ȘTIRBU) OANA - GABRIELA
Anul de studiu: I, Master
Specializarea: ACUI
Data: 12.01.2022
 
 

 
 
 

Școala și comunitatea
Analizați funcționalitatea relației în comunitatea din care faceți parte
 Școala și comunitatea
Analizați funcționalitatea relației în comunitatea din care faceți parte

Cel mai propice mod de a privi şcoala este ca făcând parte din mediul economic şi
socio-cultural al comunităţii. Şcoala nu îşi poate realiza potenţialul total fără sprijinul
comunităţii. Pe de altă parte, însă, comunitatea are nevoie de şcoală nu doar pentru a-i educa
tinerii, ci şi pentru a sprijini învăţarea permanentă a adulţilor. Şcoala este un element esenţial
al comunităţii prin resursele umane pe care le are, dar şi prin resursele materiale (dotări,
echipamente, bibliotecă, spaţii destinate activităţilor de învăţare). O şcoală responsabilă este
garantul dezvoltării permanente a comunităţii.

Școala funcţionează într-un context social larg, complex alcătuit din societatea
globală, constitută ca sistem social global (naţional, statal). Influenţele contextului social
global asupra instituţiilor de învăţământ se materializează în: finalităţi ale educaţiei (scopuri şi
obiective), conţinuturi ale disciplinelor, modul de organizare al sistemului de educaţie şi al
instituţiilor, reglementări de ordin juridic şi administrative.

Pe de altă parte, şcoala funcţionează într-un context social imediat, într-o comunitate
locală şi zonală, care furnizează elevii dar care are un set de aşteptări cărora instituţia şcolară
trebuie să le răspundă. Educaţia este responsabilitatea întregii comunităţi educative, nu doar a
cadrelor didactice. Familia şi comunitatea au dreptul şi obligaţia să se implice în educaţia
tinerilor şi pot contribui în diverse modalităţi la realizarea procesului instructiv-educativ, mai
ales pentru că ele cunosc copiii în diverse ipostaze decât cel şcolar, perspectiva rezervată
cadrelor didactice. Educaţia nu este o chestiune care trebuie lăsată exclusiv pe seama
experţilor în domeniu. Participarea familiilor şi a comunităţilor locale este indispensabilă
pentru asigurarea unei educaţii de calitate pentru toţi. Implicarea familiilor şi a comunităţilor
în educaţia şcolară se constituie într-un proces desfăşurat pas cu pas şi bazat pe încredere
reciprocă. Sunt necesare eforturi deosebite mai ales pentru a stimula implicarea grupurilor
marginalizate. In cadrul unei societăţi care se schimbă continuu, şcoala românească trebuie să
îşi asume o nouă perspectivă asupra rolului său social şi asupra strategiilor prin care işi poate
asigura dezvoltarea. Din această perspectivă parteneriatul educaţional dintre şcoală şi
comunitate, trebuie sa devină o direcţie strategică principală în managementul fiecărei unităţi
de învăţământ. Acest parteneriat trebuie să reunească eforturile tuturor categoriilor interesate
în dezvoltarea unei educaţii de calitate pentru toţi elevii din sistemul de invăţământ. Pentru a
realiza un parteneriat educaţional bazat pe asumarea valorilor democratice, este necesar ca
societatea românească să realizeze o schimbare de valori, atitudini şi comportamente la
nivelul tuturor factorilor sociali implicaţi in susţinerea educaţiei: decidenţi, cadre didactice,
părinţi, elevi, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale si nonguvernamentale, institutii
culturale, mass-media, structuri asociative etc. La nivelul acestor factori se formeaza medii
educaționale care exercită influențe specifice asupra noilor generații. Modelul parteneriatului
dintre şcoală, familie şi comunitate plasează elevul în centru. Este un fapt incontestabil că
elevii sunt principalii actori în educaţia, dezvoltarea şi succesul propriu. Parteneriatul chiar
foarte bun dintre şcoală, familie şi comunitate nu produce implicit elevi de succes. Însă
activităţile care se desfăşoară în cadrul acestui parteneriat îşi pot propune să angajeze, să
ghideze, să motiveze elevii pentru succes. Asumpţia este aceea că dacă elevii simt că celor din
jur le pasă de munca pe care ei o depun la şcoală ca elevi, atunci şansele ca ei să înveţe mai
bine sunt mai mari şi implicit dorinţa de a abandona şcoala scad. Şcoala se deschide spre
mediul comunitar şi se fac propuneri de realizare a osmozei 1şcoală – comunitate (şcoala în
comunitate şi comunitatea în şcoală ) , în perspectiva înţelegerii şcolii ca un centru cultural şi
civic , centru complex de învăţare la îndemâna tuturor , tineri şi mai puţin tineri. Comunitatea
este cea care oferă mediul prielnic pentru desfăşurarea acestor activităţi comune. Prin
programe şi acţiuni specifice se crează şi se dezvoltă legături multifuncţionale între şcoală şi
societatea civilă.

Şi elevii au un rol foarte important în realizarea unor parteneriate de calitate între

şcoală, familie şi comunitate. Ei sunt deseori sursa principală de informaţie despre şcoală la
care părinţii pot apela. În programe de parteneriat valoroase, cadrele didactice vor ajuta elevii
să înţeleagă rostul comunicării tradiţionale cu familiile (prin transmiterea unor scrisori sau
documente) şi al comunicării de tip mai nou (interacţiuni cu membrii familiei pe marginea
temelor de casă sau participarea la întâlniri cu părinţii/cadrele didactice/elevii). Pe măsură ce
se adună informaţii despre rolul elevilor în parteneriat, vom putea creşte şansele de succes ale
elevilor. Pentru realizarea unui parteneriat educaţional eficient, toţi cei care sunt implicaţi,
trebuie sa fie de acord cu valori fundamentale ca: egalitatea şanselor in educaţie, spiritul
civic şi ataşamentul faţă de comunitate, comunicarea şi respectul reciproc, cooperarea şi
colaborarea, disciplina şi responsabilitate, echilibru intre exigenţele genereale şi cele
specifice.

În societatea actuală există un mare număr de organizaţii care derulează acţiuni şi

proiecte cu caracter educaţional, cu impact important în comunităţile în care au loc şi în
1
Osmoză – întrepătrundere, influență reciprocă între două sau mai multe fenomene, elemente, etc.
care acestea îşi desfăşoară activitatea. Proiectele desfăşurate de către organizaţiile
nonguvernamentale urmăresc activități precum: atragerea unor resurse în sprijinul
comunităţii, pregătirea unor categorii de resurse umane din cadrul comunităţilor(ex.
mediatorii şcolari), realizarea parteneriatelor la nivel local, sensibilizarea opiniei publice în
raport cu şcoala şi educaţia, facilitarea obţinerii unor resurse pentru şcoală, încheierea unor
parteneriate între şcoli şi parteneri interni sau externi, încurajarea dezvoltării comunităţilor
defavorizate(ex. comunitatea rromă), etc.
Prin astfel de activităţi şi proiecte, organizaţiile nonguvernamentale au acumulat informaţie
şi experienţă care pot constitui puncte de plecare în organizarea parteneriatelor
educaţionale.
Proiectul Educaţia 2000+ a Fundaţiei pentru O Societate Deschisă, demarat în 1999 şi
finalizat de Centrul Educaţia 2000+ în 2001, proiectul „Acces la educaţie al grupurilor
dezavantajate cu focalizare specială pe etnia romă” al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, co-
finanţat de Uniunea Europeană prin programul PHARE şi Guvernul României, derulat în
intervalul 2002-2004, programul aflat în curs de pregătire de educaţie rurală, finanţat de
Banca Mondială (ca să menţionăm doar proiectele de anvergură mai mare, cu bugete de mai
multe zeci de milioane de dolari/euro) au inclus şi o componentă de realizare a legăturii mai
strânse între şcoli şi comunităţi.
Numeroase cercetări efectuate mai ales în America de Nord2 (Epstein, Joyce L., 1995,
Henderson, A., Mapp, K., 2002 etc.) au arătat clar beneficiile implicării familiei şi comunităţii
în viaţa şcolară, atât pentru şcoală şi pentru elev, cât şi pentru comunitate. Membrii familiei,
alţi locuitori, actori importanţi ai comunităţii, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor locale pot
colabora în proiectarea, sprijinirea, monitorizarea şi promovarea programelor educaţionale de
calitate care realizează apropierea esenţială dintre şcoală şi comunitate.

Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca

o modalitate eficientă în realizarea reformei managementului fie prin schimbarea practicilor
manageriale, fie prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel
încât soluţionarea lor să devină fezabilă prin parteneriat. Parteneriatul poate fi o soluţie pentru
alocarea şi folosirea resurselor locale la nivel comunitar, pentru atragerea altor resurse externe
pentru rezolvarea problemelor comunitare.

2
În România până în prezent nu s-au efectuat studii de impact de anvergură asupra proiectelor menţionate mai
sus, cu excepţia câtorva studii de caz.
 O tendință remarcabilă în dezvoltarea actuală a sistemului de invățămant din România
o reprezinta creșterea influenței comunității locale asupra unitățtii școlare. Pe masură ce
școala isi va spori independența decizionala fata de nivelurile ierarhice superioare ale
sistemului școlar, ea va deveni tot mai dependentă de comunitatea locala atât in privința
opțiunilor educaționale, cât si din punct de vedere al resurselor ( umane sau materiale ) care
pot fi atrase.

Oferta educaționă a școlii trebuie sa fie determinată, pe de o parte, de viziunea

grupurilor de interes in legatura cu țintele strategice ale dezvoltării, și, pe de altă parte, de
nevoile educaționale ale comunității si de resursele pe care aceasta le pune in joc pentru
satisfacerea acestor nevoi.

Societatea prin variate mecanisme de feedback integrează sau respinge produsele

oferite de educație. Analiza complexă a dezvoltării social-economice a evidențiat o schimbare
semnificativă in sensul ca s-a trecut de la viziunea ce presupunea in principal creșterea
economica la intelegerea dezvoltarii ca un proces integrat la care concura toate aspectele vieții
unei colectivități. Relația educație, dezvoltare socială se explică prin faptul că educația
contribuie la dezvoltarea social-economică, dar si dezvoltarea social-economică determină
schimbări si așteptări in educație.

Aşteptările comunităţii faţă de instituţia şcolară sunt diferite în dependenţă de

comunităţile în care funcţionează, chiar şi atunci când şcolile sunt de acelaşi tip. În
comunităţile sociale unde funcţionează (cartier, sector, localitate, judeţ) şcolile au un anumit
statut social, o poziţie dobândită în timp, se adresează unei anumite populaţii şcolare.

Școala poate să îşi rezolve multe dintre problemele dificile cu care se confruntă
colaborând cu factorii instituţionali şi neinstituţionali locali care, într-un fel sau altul, sunt
beneficiarii serviciilor educative oferite de unităţile de învăţământ sau a căror activitate
depinde de calitatea educaţiei oamenilor cu care lucrează.

Șerban Iosifescu vine cu câteva sugestii utile în ceea ce priveşte realizarea

parteneriatului şcoală-comunitate: “Dincolo de eforturile pe care fiecare dintre şcoli trebuie
să şi le asume pentru sensibilizarea şi atragerea partenerilor sociali, transformarea
parteneriatului educaţional într-o realitate presupune adoptarea unor măsuri generale la
nivelul întregului sistem de învăţământ”3.
3
Șerban Iosifescu Managementul educațional pentru instituțiile de învățământ, editura
Prognosis, București,2001
 Tendinţa deschiderii şcolii către comunitate este evidentă în majoritatea ţărilor
occidentale. În contextul în care resursele acordate educaţiei sunt în descreştere, parteneriatul
poate fi o formă prin care se realizează o mai bună gestionare a resurselor locale, o modalitate
de atragere a resurselor către şcoală şi de valorificare a resurselor şcolii în beneficiul
comunităţii.

Beneficiile colaborării dintre şcoală, familie şi comunitate sunt numeroase în sensul

promovării unei educaţii de calitate şi valorizării rolului social al şcolii. În acest context,
important este ca toţi factorii implicaţi să conştientizeze beneficiile participării în viaţa
şcolară.

Mediul oganizaţiei include tot ceea ce înconjoară organizaţia şi o influenţează în vreun

fel. Un sistem deschis presupune faptul că există interacţiuni între organizaţie şi mediul situat
în afara organizaţiei. Organizaţia depinde de mediu pentru a-şi aduna multe dintre resursele de
care are nevoie şi pentru a obţine informaţii. Unele interacţiuni cu mediul sunt necesare şi
dorite, altele nu sunt atât de plăcute. De obicei, mediul include alte subsisteme de mediu. De
exemplu, pentru o şcoală, acestea pot fi alte organizaţii cu care se colaborează sau care
concurează. În plus, există un mediu tehnologic, care cuprinde toate acele descoperiri ce
influenţează operaţiile din interiorul sistemului; mediul politic afectează sistemul prin
intermediul controlului legislativ pe care îl promovează; mediul economic de la care sistemul
îşi procură resursele financiare; comunitatea locală şi atitudinile ei faţă de diferite organizaţii.

În concluzie, în vederea beneficierii de o maximă eficiență a parteneriatului școală-

familie-comunitate, trebuie să existe și o transpunere în practică a principiilor fundamentale
ale acestei colaborări, și anume: principiul relevanţei - în baza căruia educaţia răspunde
nevoilor dezvoltării personale şi social-economice, principiul eficienţei - în baza căruia se
urmăreşte obţinerea rezultatelor educaţionale maxime prin gestionarea resurselor existente;
principiul descentralizării - în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicaţi
direct în proces; principiul transparenţei - concretizat prin asigurarea vizibilităţii totale a
deciziei şi ale rezultatelor, principiul asigurării egalităţii de şanse; principiul incluziunii
sociale; principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia; principiul participării şi
responsabilităţii părinţilor; principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare.

Bibliografie:
1. Cucoș C., Istoria pedagogiei, Idei și doctrine pedagogice fundamentale, Editura Polirom,
2001
2. Gorun A., Gorun H. T., Compendiu: sociologia istoriei legislației învățământului românesc
(dela 1864 până azi), Editura Universitaria, Craiova, 2019

3. Gorun A. (coord.), Pedagogie și doctrine pedagogice. Manual, Editura Universitaria

Craiova,2018
4. Loga, Raluca Gabriela, O retrospectivă asupra mediului social și a mersului educației
românești(de la începuturi până în decembrie 1989), Editura Universitaria Craiova, 2020;
5. Loga, Raluca Gabriela, Mediul social si indicatorii de stare ai învățământului romanesc,
după decembrie 1989, Editura Universitaria Craiova, 2020;
6. Stăiculescu Camelia, Școala și comunitatea locală.Parteneriat pentru educație, editura
ASE, București, 2012

7. Șerban Iosifescu ( coord.), Blendea Paul, Managementul educațional pentru instituțiile de

învățământ, editura Prognosis, București,2001

8. Țibu S., Goia D., Parteneriatul școală-familie-comunitate, București,editura Universitară,

2014