CAUZELE CARE DETERMINĂ O LATURĂ SĂRĂCĂCIOASĂ

ALE TEORIILOR ÎNVĂȚĂRII

HORVAT ( ȘORBAN) JOHANNA

Master Management educațional, anul II

Învățarea este un fenomen complex și dinamic cu o largă sferă de cuprindere care a consti-
tuit obiectul de cercetare pentru specialiștii din diverse domenii precum psihologic, pedagogic,
biologic, etc. Din perspectiva psihologiei, învățarea vizează modificarea performanței într-o situ-
ație specifică, fiind obiectivată la nivel elementar și la nivel complex. Din perspectiva pedagig-
ică, învățarea presupune un ansamblu de activități proiectate și desfășurate de cadrul didactic cu
scopul de a determina schimbări comportamentale la nivelul personalității copilului prin valorifi-
carea capacității acestuia de dobândire de cunoștințe, deprinderi si strategii cognitive.

Teoria condiționării clasice-este un tip de învățare care a avut o influență majoră asupra
școlii de gândire din psihologie, cunoscută sub numele de behaviorism. Descoperit de fiziologul
Ivan Pavlov, condiționarea clasică este un proces de învățare care are loc prin asocierea unui
stimul de mediu și a unui stimul natural. Prin asocierea repetată a stimulului condiționat cu cel
necondiționat se ajunge la învățarea unei reacții condiționate la stimulii care, ân faza inițială erau
relativi neutri. Experimentul lui Pavlov este edificator: dacă semnalul soneriei( stimul
condiționat) era acționat în momentul în care unui câine i se prezenta hrana( stimul
necondiționat), și dacă această asociere se repetă de mai multe ori, se ajungea la situația în care
câinele saliva numai la auzul soneriei( răspuns condiționat).Acest comportament l- a făcut pe
Pavlov să afirme că animalul a fost condiționat să răspundă la stimuli externi. Prin urmare
Pavlov credea că oamenii ar putea fi, deasemenea, condiționați să răspundă la stimuli similari.
Astfel de teste au mai fost făcute si de catre Watson și Skinner, care susțineau teoria
condiționării.

Condiționarea clasică presupune dobândirea, prin repetare, a unor răspunsuri automatizate,

în urma asocierii stimulilor și repetării acestor asocieri. Întemeietorii acestei teorii au efectuat
experimente pe animale. Extrapolarea rezultatelor la învățarea umană trebuie privită cu pre-
cauție, fiindcă ea poate oferi explicații doar pentru acele acte ale învățării care pot deveni răspun-
suri condiționate. Ele sunt expresia unor asociații între diverși stimuli ce s-au repetat în activi-
tatea și existența umană.Multe din gesturile profesorului pot fi, prin esența lor semnale
condiționate, de natură să le atragă atenția elevilor asupra a ceea ce urmează să re-
cepționeze.Evenimentele ce urmează a fi invățate sunt infinit mai largi,doar o infimă parte dintre
ele putând să se subsumeze teoriei condiționării clasice.

Învățarea umană nu poate fi redusă doar la răspunsuri condiționate sau la înlănțuiri de

asemenea răspunsuri.Behavioriștii nu erau interesati de ceea ce s-ar putea să apară in mintea oa-
menilor, ei erau interesați doar de răspunsurile comportamentale.Astfel aceste răspunsuri au fost
în raport cu stimulii de test. Skinner a declarat că procesel mentale si psihice sunt ,,metafore și
ficțiuni’’, și că ,, un comportament’’este o funcție a ..biologiei’’ organismului. El nu a exprimat
nici un interes în înțelegerea modului în care funcționează mintea umană. El a fost un behaviorist
strict, la fel ca si Watson, ambii fiind preocupați doar de modul în care comportamentul este
afectat de forțe externe.Skinner credea că orice fac oamenii este controlat de experiența lor, prin
urmare ,,mintea’’ nu are nimic de-a face cu modul în care oamenii se comportă.În plus, spunea,
că sentimentele, gândurile, intențiile, procesele mentale, nu au nici o legătură cu ceea ce fac oa-
menii.

Teoria învățării behavioristă se axează în principal pe comportamente observabile în mod

obiectiv și, prin urmare, pe reducerea activității mentale. Într-un cadru școlar, cadrele didactice
utilizează întăriri pozitive și negative, fie recompensa, fie pedepsirea unui comportament al ele-
vului. Teoria de învățare behavioristă se bazează pe motivatori extrinseci, cum ar fi note, premii,
laude, ca un mijloc de a asigura replicarea activității sau comportamentului învățat. Profesorii
care urmează această teorie, prezintă obiectivele lecției într-un mod liniar, astfel profesor dă in-
dicii pentru a ghida elevii spre comportamentul dorit, iar apoi fac uz de consecințe pentru a con-
solida acel comportament. Problema cu acest tip de învațare este că lecțiile sunt axate pe compe-
tențe de învățare în izolare.

Cei care nu sunt de acord cu această teorie, cred că aceasta a eșuat în a lua în considerare
influența minții asupra comportamentului. Prin urmare, în loc de a implica elevii în rezolvarea
problemelor, profesorii folosesc metode de instruire directă și evaluează învățarea pe baza
răspunsurilor la testele orale sau scrise.

Bibliografie:

,,Psihologia Învățării, Copilul cu dificultăți de învățare’’-curs pentru anul I, Elena Cocoradă, Mi-
haela Voinea, Brașov, 2009

,,Psihologia educației’’, Corina Sălăvăstru, Polirom 2004

https://ro.reoveme.com/ce-este-conditionarea-clasica/