Exemplificați pregătirea unei lecții, de pe pozițiile unei teorii educaționale

Procesul de învățare al elevului este fascinant, complex și orientat pe durata întregii vieți.
Învățăm de la cuvinte, gesturi, limbaj, comportamente, achiziționăm cunoștințe diferite de-a lungul
procesului de învățământ în cadrul școlii, însă esențial este faptul că toată viața învățăm, iar
experiențele de viață ne îmbogățesc perspectiva. Indiferent de modul în care învățăm, capacitatea
aceasta este un dat al omului pentru că avem alături de ea și rațiunea care ne permite să integrăm,
analizăm și înțelegem lucrurile asimilate de-a lungul timpului.
O teorie care s-a impus relativ în literatura de specialitate cu privire la învăţare și are o
abordare diferită a mecanismelor generale care stau la baza procesului de învățare este teoria
behavioristă. Aceasta accentuează importanţa relaţiei stimul-răspuns în învăţare şi reduce la
minimum rolul procesărilor cognitive. Perspectiva behavioristă este o perspectivă asociaționistă.
Mecanismul responsabil de producerea învăţării este din aceasta perspectivă asocierea repetată
dintre stimul şi răspuns. Învăţarea se defineşte ca o modificare în comportamentul observabil
datorat exerciţiului, respectiv întăririi diferenţiate a legăturii dintre stimul şi răspuns (situaţie şi
comportament). Dacă activitatea de învăţare este văzută în maniera behavioristă, adică se consideră
că învăţarea se realizează prin repetare şi întărire a rezultatelor aşteptate, procesul devine unul de
transmitere-memorare de cunoştinţe, în care profesorul este cel care predă, prezintă, transmite
cunoştinţe şi creează condiţiile pentru întărirea rezultatele aşteptate, iar elevul le repetă până la
memorare.
Un model de aplicaţie educaţională imediată a legilor învăţării asociative este dată de
utilizarea repetiţiei ca bază a creşterii tăriei asocierilor dintre stimul şi răspuns. În domeniul
educației timpurii, se poate exemplifica cu ușurință pregătirea unei lecții de pe poziția acestei teorii
deorece toți copiii caută repetiția și confirmarea.
De exemplu, educatorul repetă de multe ori un cuvânt noi pentru ca preșcolarul să facă
asocierea cu o imagine sau o acțiune și a o reține mai ușor (copiii mici uită mult mai repede, de aici
și exercițiul). Repetând activități, căutând ordine și confirmare, copilul poate explora lumea cu
simțurile lui. Legea exerciţiului sugerează că tăria legăturii dintre o situaţie şi un răspuns creşte lent
o dată cu repetarea asocierii acestora. De asemenea, tăria legăturii scade dacă într-un interval mai
mare de timp nu mai apare asocierea celor două componente (situaţie şi răspuns). Astfel, copiii rețin
cu o mai mare ușurință elementele sau acțiunile pe care le repetă conform indicațiilor educatorului.
În concluzie, această teorie pune mare accent pe utilizarea repetiţiei ca bază a creşterii tăriei
asocierilor dintre stimul şi răspuns și, de asemenea, utilizarea întăririlor educatorului.