ROLUL CADRULUI DIDACTIC ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TRADIŢIONAL VS.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL MODERN
Prof. Comorașu Aura
Şcoala Gimnazială Sascut, Sascut, Bacău

-studiu de specialitate-

Moto: ,,Copiii sunt tot ce avem mai scump. Bogăţia noastră cea mai mare sunt
copiii pe care i-am crescut şi educat, căci asta este menirea educatorului pe pămant. Această
menire de a creşte şi educa copii atrage dupa sine o mare responsabilitate.”
Într-o lume aflată în permanentă transformare, modernizarea învăţământului prin utilizarea
metodelor noi de învăţare-evaluare a unor strategii moderne, care permit reasamblări, reajustări
şi adaptări la disciplinele de învăţământ, depinde în ultimă instanţă de cunoaşterea, de
înţelegerea şi de abilitatea de a le folosi. Prin adaptarea vechilor valori la noile cerinţe ale
societăţii, cadrul didactic “nu este un simplu executant al unor prescripţii sau reţete, ci devine
factor activ al procesului de învăţământ, învaţă cu cei pe care îi învaţă, având rol de coordonator
şi catalizator al educaţiei şi instrucţiei” (Romita Jucu).
Profesorul trebuie să-şi schimbe concepţia şi metodologia instruirii şi educării, să coopereze
cu elevii, să devină un model real de integrare socioprofesională şi educaţie permanentă, să se
implice în deciziile educaţionale, să asigure un învăţământ de calitate. Pregătirea managerială a
profesorului, însuşirea culturii manageriale, nu numai cea tradiţională psihopedagogică şi
metodică, pot asigura esenţial înţelegerea şi aplicarea relaţiei autoritate-libertate, ca nou sens al
educaţiei, prin predare-învăţare şi rezolvarea altor situaţii din procesul educaţional şcolar.
Reforma învăţământului pune deosebit accent pe crearea de alternative metodologice, pe
stimularea învăţării prin cooperare şi folosirea metodelor interactive de grup. Implementarea în
practica educativă a strategiilor manageriale interactive presupune un proces de învăţare socială,
ce influenţează întreaga structură psihică a educatorului-manager, dar şi a educabililor, toate
aceste modificări de la nivelul personalităţii acestora reflectându-se în noi componente,
atitudini, valori.

1
 Cadrele didactice reprezintă principala resursă umană capabilă să prognozeze, organizeze şi
coordoneze activităţile de introducere a noului, asigurând astfel dezvoltarea optimă a
organizaţiei şcolare.
Fundamentul activitatii didactice în scoala traditionala a fost asigurat de psihologia
asociationista, pentru care actul cunoasterii se reducea la simpla înregistrare prin simturi, la
perceptie.
A determina elevii să reţină pe dinafară ceea ce le-a fost comunicat este, evident, mai
simplu decât a-i conduce spre autonomia judecăţii. Rolul activ si dominant revine profesorului,
pe când elevului îi revine rolul de spectator receptiv, solicitat îndeosebi sa asculte, sa noteze, sa
memoreze si sa reproduca. Dialogul autentic dintre componentii binomului educational
profesor-elev se realizeaza rar si fragmentar. În cadrul lectiei nu se antreneaza si nu se exerseaza
gândirea, nu se creaza situatii în care adevarul sa fie descoperit (redescoperit) de catre elevi,
ceea ce conduce la pasivitate, plictiseala, oboseala si în final la o eficacitate formativ-educativa
scazuta. Sunt aproape inexistente criticile, cautarile personale, rarele revendicari exprimate de
elevi îl deranjeaza pe profesor si în general sunt evitate.

O analiza comparativa a activitatilor desfasurate în scoala traditionala si în cea moderna,

scoate în evidenta urmatoarele aspecte:

Rolul cadrului didactic în învăţământul tradiţional:

AVANTAJE:
 Asigură însuşirea temeinică şi sistematică a cunoştinţelor predate
LIMITE:
 predă, expune, ţine prelegeri;
 explică şi demonstrează;
 limitează foarte mult activitatea elevilor (expunerea nu trebuie să depăşească cel
mult 30% în cadrul unei ore);
 lasă puţin timp de iniţiativă elevilor, manifestat de regulă prin întrebări
generatoare de explicaţii;
 elevii se află într-un raport de dependenţă faţă de învăţător.
 impune puncte de vedere proprii;
 se consideră singurul ,,expert’’într-o problemă.
 deţine adevărul (absolut);

2
  ştie ce este adevărat sau fals, corect sau incorect, ceea ce trebuie să înveţe elevul
(ceea ce este ,,bun’’ pentru el).

Rolul cadrului didactic care promovează predarea-învăţarea în învăţământul modern:

 organizează şi dirijează învăţarea, o orchestrează şi o regizează;
 facilitează şi moderează activitatea de învăţare;
 ajută elevii să înţeleagă lucrurile şi să şi le explice;
 responsabilizează elevii în vederea funcţionării optime a grupului;
Lecţia de predare-învăţare devine astfel ,,o aventură a cunoaşterii” în care copilul
participă activ,după puterile proprii,întâlnind probleme şi situaţii dificile,examindu-le şi
descoperind soluţii plauzibile.Rolul profesorului constă în cel de stimulare şi dirijare.El
trebuie nu numai să organizeze spaţiul şi activitatea, ci şi să participe alaturi de elevi la
elaborarea cunoştinţelor, să servească drept model în legăturile interpersonale şi să
încurajeze interacţiunile cooperante dintre elevi; să-i îndrume cum să-şi folosească timpul,
spaţiul, echipamentul şi materialele; să ajute invidul sau grupul sa extragă din experienţe
informaţiile necesare,valorile şi să le interpreteze şi evalueze.

Bibliografie:
 Crenguţa, Lăcrămioara Oprea, Strategii didactice interactive” (2008),București
 Cucoș, C., Psdihopedagogie, Editura Polirom, Iași,1998