Inteligenta, produs al activitatii creierului, poate fi considerata din punct de vedere al
ereditatii drept fenotip intelectual. Aceasta inseamna ca exista un genotip intelectual, adica o constelate de gene din interactiunea carora – pe de o parte intre ele, iar pe de alta parte cu factoriide mediu biosocial – rezulta ansamblul de caracteristici ce definesc inteligenta.
Inteligenta se apreciaza prin stabilitatea asa-numitului coeficient de inteligenta (C.I.) cu
ajutorul unui test, imaginat inca din anul 1905 de catre psihologul francez A. Binet, prin intermediul caruia se masoara ceea ce se poate dobandi prin educatie de catre o persoana. Studii in care se realizeaza anchete familiale, ca si analiza gemenilor uniovulari si biovulari permit sa se evalueze contribuitia genotipului si cea a mediului in obtinerea acestui complex caracter – inteligenta. Prin indicii de corelatie s-a stabilit ca genotipul are o contributie dubla fata de mediu in determinarea capacitatilor mintale. Este insa gresit sa se ceada ca o inteligenta superioara devine fixata genetic si neschimbatoare fenotipic.
Coeficientul mediu de inteligenta are valoarea 100 si o distributie de tip normal in cadrul
populatiei umane, reprezentata sub forma clopotului lui Gauss, cu putine minus-variante (subsotati avand C.I. = 44-90), cu cel mai multe persoane inscrise de o parte si alta a mediei (CI. = 95-105) si cu foarte putine plus-variante (superdotati, avand C.I. = 110-156). Analiza coeficientului de inteligenta la copiii adoptati a permis sa se aprecieze ca inteligenta acestora are o valoare relativ apropiata de a parintilor naturali, ceea ce este o confirmare a implicarii preponderente a componentei ereditare in determinarea inteligentei fata de componenta mezologica (de mediu).
In prezent se considera ca inteligenta este determinata de factori ereditari si de factori
ambientali. Studii publicate inca din 1966 de Sir Cyril Burt, care a testat 53 de perechi de gemeni monozigoti prin determinarea coeficientului de inteligenta(IQ), au afirmat la acea vreme ca factorii ereditari au o pondere de 80% in determinarea inteligentei. In prezent se admite ca procentul este in jur de 50-60%. In sprijinul determinarii genetice a inteligentei vin si cercetarile asupra IQ copiilor adoptati. Acestia, chiar cu o educatie de calitate si in conditii bune de viata, nu reusesc sa depaseasca IQ fratilor lor biologici, naturali, cu mai mult de 10%.
Studii recente au identificat 2 gene implicate in determinarea inteligentei: gena IGF2R,
plasata in cromozomul 6, si gena CTSD (numita si catepsin D) localizata in bratul scurt al cromozomului 11.
Cercertarile lui Robert Plomin de la Institutul de Psihiatrie din Londra au demonstrat ca
gena IGF2R contine informatia pentru receptorul unui factor de crestere similar insulinei si este prezenta in mai multe variante de alele. Una din ele(alela 5) a fost identificata la toti subiectii cu un IQ peste 160.
Alte cercetari, conduse de Tony Payton de la Universitatea din Manchester, au descoperit
mutatii ale genei CTSD diminueaza scorul de IQ cu 3%, sustinand rolul acesteia in determinarea inteligentei.