Organizarea producției în serie

Definirea conceptului de proces de producție

Orice unitate de producţie are ca obiectiv principal producerea de bunuri
materiale şi servicii care se realizează prin desfăşurarea unor procese de producţie.
Conţinutul activităţii de producţie are un caracter complex şi cuprinde
atât activităţi de fabricaţie propriu-zise cât şi activităţi de laborator, de cercetare şi
asimilare în fabricaţie a noilor produse etc.
Producţia este activitatea socială în care oamenii exploatează și modifică
elemente din natură cu ajutorul mijloacelor de producție, în vederea realizării de
bunuri materiale destinate necesităților de consum.
Fabricaţia este o activitate de producţie care transformă materiile prime
în produse finite de un nivel calitativ cât mai ridicat şi cu costuri cât mai reduse.
Procesul de producţie este format din:
 procesul tehnologic ;
 procesul de muncă.

Procesul tehnologic este format din ansamblul operaţiilor tehnologice prin

care se realizează un produs sau repere componente ale acestuia. Procesul
tehnologic modifică atât forma şi structura cât şi compoziţia chimică a diverselor
materii prime pe care le prelucrează.

Procesele de producţie sunt:

 elementare;
  complexe.
Procesele de producţie elementare sunt acele procese prin care produsul finit se
obţine printr-o singură operaţie tehnologică.
Procesele de producţie complexe există atunci când asupra obiectelor muncii se
execută mai multe operaţii tehnologice.

Procesele de muncă sunt acele procese prin care factorul uman acţionează
asupra obiectelor muncii cu ajutorul unor mijloace de muncă.
Pe lângă procesele de muncă şi tehnologice în unele ramuri industriale există şi
procese naturale în cadrul cărora obiectele muncii suferă transformări fizice şi
chimice sub acţiunea unor factori naturali (industria alimentară – procese de
fermentaţie, industria mobilei - procese de uscare a lemnului etc.)

Tipuri de producţie
Organizarea producţiei în secţiile de bază este influenţată într-o măsură
foarte mare de tipul de producţe existent la un moment dat în cadrul întreprinderii.
Tipul de producţie este o stare organizaţională determinată de nomenclatorul
de produse ce urmează a fi prelucrat, volumul producţiei fabricate, gradul de
specializare al întreprinderii şi modul de deplasare a produselor de la un loc de
muncă la altul.
În întreprinderile de producţie în funcţie de ansamblul acestor factori
există trei tipuri de producţie şi anume:
• producţia unitară (sau de unicate) sau individuală;
• producţia de serie (mică, mijlocie, mare);
• producţia de masă.
 Producția de serie

Managementul funcţiunii de producţie este influenţat într-o mare măsură

de tipurile de producţie existente în cadrul întreprinderii.
Tipul de producţie se stabileşte atât pe ansamblul întreprinderii, cât şi pe fiecare
verigă din componenţa ei, până la nivelul locurilor de muncă.
Caracterizarea generală a fiecărui tip de producţie se face pe baza condiţiei
de existenţă şi a trăsăturilor acestuia.
Producţia de serie = producţia la care fabricarea produselor de un anumit tip
se face într-un număr relativ mare de exemplare, executarea acestora se repetă
după intervale de timp determinate, iar sortimentul fabricaţiei din întreprindere este
mai restrâns. Producția este organizată pe loturi.
Lotul de fabricaţie reprezintă cantitatea de produse identice (semifabricate,
piese, subansamble, ansamble etc.) lansate simultan în fabricaţie, care se
prelucrează pe aceleaşi locuri de muncă şi care consumă un singur timp de
pregătire – încheiere.
Un loc esenţial în desemnarea categoriei de lot de fabricaţie îl ocupă
timpul de pregătire – încheiere, al cărui conţinut constă în:
 timpul pentru emiterea documentaţiei de lansare;
 timpul pentru aprovizionarea executanţilor cu cele necesare producţiei ( piese,
semifabricate, S.D.V. – uri );
 timpul pentru instruirea muncitorilor sau pentru studierea de către aceştia a
documentaţiei tehnice;
 timpul necesar pentru reglarea utilajelor şi montarea pe acestea a unor noi
dispozitive;
 timpul pentru executarea uneia sau mai multor piese de probă;
 timpul pentru predarea lucrărilor executate şi pentru aducerea locului de muncă
la starea iniţială a fabricaţiei.
Această categorie de timp generează o serie de cheltuieli de pregătire –
încheiere a fabricaţiei, a căror cuantificare este strict necesară pentru determinarea
lotului de fabricaţie.
Importanţa şi locul determinării mărimii loturilor de fabricaţie rezidă,
în principal, din următoarele aspecte:
- în funcţie de mărimea lotului de fabricaţie se stabilesc toţi ceilalţi parametri ai
managementului activităţii de producţie, cum sunt: durata ciclului de fabricaţie,
mărimea medie a stocurilor de producţie neterminată din cadrul secţiilor şi
intersecţii, mărimea perioadei de repetare a loturilor de fabricaţie;
- mărimea loturilor condiţionează gradul de folosire a capacităţilor de producţie,
viteza de rotaţie a mijloacelor circulante şi eficienţa folosirii lor;
- lucrul pe bază de loturi reprezintă o necesitate obiectivă pentru producţia de
serie, determinată de devansarea ritmului de consum sau de livrare de către
timpul de fabricaţie, de respectarea principiului paralelismului în execuţie şi
cerinţele eficienţei economice. Lotizarea permite, de asemenea, asigurarea
beneficiarilor în mod ritmic şi continuu cu produsele cerute;
Lotizarea fabricaţiei este posibilă în condiţiile celor trei tipuri de producţie.
Astfel, în cazul producţiei individuale, lotizarea apare ţinând cont de faptul că un
singur produs cuprinde mai multe repere identice sau repere identice ce se folosesc
la produse diferite, iar în cazul producţiei de serie mare lotizarea este determinată
de numărul relativ mare de sortimente care se fabrică în cantităţi mari.
Existenţa producţiei în serie este condiţionată de respectarea la fincare tip de
loc de muncă din componenţa întreprinderii sau verigii de producţie analizate a
inegalităţii:
Q * t < Td , în care elementele au semnificaţiile:
Q – cantitatea de producţie pentru un anumit fel de produs executată în perioada
considerată;
t – timpul necesar pentru executarea unei unităţi din produsul respectiv la fiecare
loc de muncă;
Td – fondul de timp disponibil de funcţionare a unui loc de muncă în perioada
considerată;
Conform acesteia, cheltuielile de muncă necesare executării volumului de
producţie pentru un anumit fel de produs sunt insuficiente pentru a asigura
ocuparea completă a fondului de timp disponibil al fiecărui loc de muncă de-a
lungul întregii perioade considerate.
Ca urmare, pentru folosirea integrală a acestuia, este necesar ca la fiecare loc de
muncă să se execute operaţii tehnologice la mai multe feluri de produse.
Relaţia care caracterizează tipul de producţie în serie mai poate fi prezentată şi sub
forma:
Npo > Nlm, în care:
Npo – numărul de produse – operaţii executate în perioada considerată;
Nlm – numărul locurilor de muncă din întreprinderea sau veriga de producţie
respectivă.
În aceste condiţii, este necesar ca la fiecare loc de muncă să se grupeze
operaţii care fac parte din procesele tehnologice ale mai multor feluri de produse.
În funcţie de diferenţa dintre termenii inegalităţilor prezentate, numărul felurilor de
produse care trebuie executate este variabil, determinând existenţa celor trei
variante ale tipului de producţie în serie: mare, mijlocie şi mică.
Deci tipul de producţie în serie este şi el de mai multe feluri, în funcţie de
mărimea lotului de fabricaţie, şi anume:
 tipul de producţie de serie mare;
 tipul de producţie de serie mijlocie;
  tipul de producţie de serie mică.

Organizarea fabricării produselor după metoda producţiei

individuale şi de serie mică

În cadrul agenţilor economici există o serie de unităţi economice care execută o

gamă largă de produse, în loturi foarte mici sau unicate.Această situaţie impune
adoptarea unui sistem şi a unor metode de organizare a producţiei de bază care să
corespundă cel mai bine realizării de produse unicat sau în serii mici.

Principalele caracteristici ale acestui mod de organizare sunt:

-              Organizarea unităţilor de producţie după principiul tehnologic.

Conform acestei metode de organizare unităţile de producţie se creează pentru
efectuarea anumitor stadii ale procesului tehnologic, iar amplasarea unităţilor şi
a utilajelor din cadrul lor se face pe grupe omogene de maşini. În acest caz,
dotarea locurilor de muncă se face cu maşini universale care să permită
efectuarea tuturor operaţiunilor tehnologice la o mare varietate de produse.

-       Trecerea de la o operaţie la alta a produsului are loc bucată cu bucată.

În acest caz, există întreprinderi foarte mari în procesul de producţie, ceea ce
determină cicluri lungi de fabricaţie şi stocuri mari de producţie neterminată.

-       Pentru fabricarea produselor se elaborează o tehnologie în care se vor

stabili următoarele aspecte:

a)    felul şi succesiunea operaţiunilor ce vor fi executate;

 b)    grupele de utilaje pe care vor fi executate operaţiile;

c)    felul SDV-urilor ce vor fi utilizate.

Această tehnologie urmează a se definitiva pentru fiecare loc de muncă.

-       Pentru proiectarea tehnologiei de fabricaţie se folosesc normative grupate,

evidenţiindu-se elaborarea de tehnologii detaliate care ar necesita o mare perioadă
de timp şi costuri ridicate.

Bibliografie:

https://www.scribd.com/doc/88125741/Proiect-Organizarea-Productiei-de-Serie-Mica-Si-
Unicate
http://www.referateok.ro/referate/1445_1262764916.pdf

https://sites.google.com/site/miplanificareaproductiei/home/4
 Universitatea Constantin Brâncoveanu
“Pitești”

Facultatea de Management Marketing în Afaceri economice –

Rm Vâlcea

Nume: Ciucioi Ariana

Specializarea: Management
Anul I

Disciplina: Economia întreprinderii