MODELAREA

PROPULSORULUI

MODELAREA
TEORETICĂ
MODELAREA
EXPERIMENTALĂ
 MODELAREA
EXPERIMENTALĂ

În hidrodinamica navală, numeroase date cu privire la

performanţele elicelor se obţin prin încercări experimentale
pe modele la scară redusă.
 Determinarea experimentală a performanţelor
hidrodinamice ale elicelor

Abordarea experimentală necesită:

existenţa unor dotări speciale: tunele de cavitaţie, bazine de
încercări, dinamometre speciale

existenţa modelului elicei şi a siajului în care funcţionează

elicea (fie generat de modelul navei, fie simulat).
 MODELAREA TEORETICĂ
1. Modelul discului activ (actuator) - model global: permite
determinarea performanţelor hidrodinamice ale propulsorului pornind
de la teorema impulsului şi momentului cinetic
1.1.teoria propulsorului ideal (literatura rusă) – modelul
discului activ bazat pe principiile de bilanţ ale masei şi impulsului
(literatura vestică)
1.2. teoria elicei ideale (literatura rusă) – modelul discului activ
bazat pe principiile de bilanţ ale impulsului şi momentului cinetic
(literatura vestică)

2. Modelul elementului de pală

3. Modele hidrodinamice corelate cu geometria elicei reale:

–teoria turbionară:
modelul liniei portante
modelul suprafeţei portante
–modele specifice hidrodinamicii numerice CFD:
metoda elementului de frontieră (metoda panelelor)
metode bazate pe soluţionarea ecuaţiilor Navier Stokes
mediate Reynolds (metode RANS)
TEORIA PROPULSORULUI
IDEAL
 Teoria propulsorului ideal

este cunoscută şi sub numele de teoria discului activ

simplificată, bazată pe principiile de bilanţ ale masei şi
impulsului,

are la bază teoria impulsului

a fost elaborată de RANKINE şi FROUDE.

Propulsorul ideal este asimilat unui disc

circular, permeabil, fără grosime, capabil să
accelereze fluidul care îl străbate.
 IPOTEZE

se consideră fluidul ideal (lipsit de viscozitate) şi

incompresibil

se consideră că jetul propulsorului este strict delimitat de

curentul principal şi la o distanţă mare de propulsor jetul are
formă cilindrică (la o distanţă apreciabilă în faţa şi în spatele
discului activ liniile de curent sunt paralele)
 IPOTEZE

în secţiunile transversale ale curentului de fluid, distribuţia

vitezelor este uniformă,

suprafaţa discului activ este permeabilă şi normală în

fiecare punct al său la linia de curent care trece prin acel
punct
 IPOTEZE

pe suprafaţa domeniului lichid ce delimitează zona de

acţiune a propulsorului, presiunea are aceeaşi valoare egală
cu presiunea mediului înconjurător

se neglijează mişcarea de rotaţie a curentului din spatele

propulsorului.
 Propulsorul ideal realizează accelerarea
numai în sens axial a curentului de fluid care-l
străbate.

Viteza la ieşirea din

discul activ va fi mai
mare decât cea de la
intrare.
 Propulsorul va da
naştere unei
împingeri, ca urmare
a reducerii presiunii
curentului de fluid la
apropierea de acesta
şi a creşterii
presiunii imediat în
spatele discului.
 Aplicand ecuaţia lui
Bernoulli între secţiunile
AA' şi I şi între BB' şi II

 uA 
Δp  p II  p I  ρ  u A    vA 
 2 

Împingerea care ia naştere pe suprafaţa Ao a discului activ

 uA 
T  Δp  Ao  ρ  Ao  u A    vA 
 2 
 Mărimea forţei de împingere se poate determina şi din
teorema impulsului (teorema cantităţii de mişcare):

T  m  v A  u A   m  v A  m  u A

m  ρ  AovD

masa de apă care trece in unitatea de timp prin discul propulsorului

T  ρ  A o  v D u A
  uA 
T  Δp  A  ρ  A  u A    vA 
 2 
 uA 
vD   vA  
 2 
T  ρ  A o  v D u A

Teorema lui Froude: viteza de trecere a  vA  v 

vD   
fluidului prin discul propulsorului ideal este  2 
media aritmetică a vitezelor la infinit amonte
şi aval.

Rezultă că viteza axială indusă creşte pe jumătate în faţa propulsorului şi

pe jumătate în spatele acestuia.
 Randamentul propulsorului ideal

Pu  T  v A
Pu
η oi 
Pc
 uA 
Pc  T  v D  T   v A  
 2 

1
η oi 
uA
1
2v A
 T
CT  1
1 T   C T  ρ  A o  v 2A
ρ A o v 2A
2 2

 uA 
T  Δp  Ao  ρ  Ao  u A    vA 
 2 

 uA  1
T  ρ  Ao  u A    v A   C T ρ A o v 2A
 2  2
  uA  1
T  ρ  Ao  u A    v A   C T ρ A o v 2A x (2 / v 2A )
 2  2

2
 uA   uA 
   2    C T  0
 vA   vA 

uA
 1  CT  1
vA
 1
η oi 
uA
1
2v A 2
η oi 
1  1  CT

uA
 1  CT  1
vA

Randamentul propulsorului ideal

2
η oi  este subunitar
1  1  CT
depinde de VA, UA, CT
 T
CT 
2 1 2
ρ AovA
η oi  2
1  1  CT
T
Randamentul propulsorului ideal
CT 
1
creşte odată cu: ρ A o v 2A
mărirea vitezei de avans vA 2
micşorarea vitezei axiale
induse uA
micşorarea împingerii T T
CT 
mărirea ariei AO a 1
suprafeţei discului (creşterea ρ A o v 2A
diametrului).
2
 T
2 CT 
η oi  1 2
1  1  CT ρ AovA
2

Se observă că pentru creşterea

randamentului este necesar să se micşoreze
coeficientul de încărcare CT, dar, pentru o
viteză şi împingere impusă, se constată că
singura cale de rezolvare constă în creşterea
secţiunii hidraulice de lucru sau mai exact a
diametrului discului activ.
 Teoria propulsorului ideal

Permite determinarea performanţelor hidrodinamice

ale elicei pornind de la teorema impulsului

Explica dependenţa dintre randament şi încărcarea

propulsorului, fără a ţine seama de frecare.

Propulsorul este asimilat cu un concept teoretic (disc

activ) - capabil să creeze împingere prin accelerarea
curentului de lichid.

Din păcate, această teorie nu dă nicio indicaţie

referitoare la proiectarea şi construcţia propulsorului.
 Randamentul o al propulsorului real în apă liberă va fi
întotdeauna mai mic decât randamentul oi calculat după
teoria propulsorului ideal, întrucât această teorie nu ţine cont
de vitezele tangenţiale induse, de vâscozitatea fluidului, etc.

η 0   c  η oi

- coeficient de calitate al propulsorului

c =0.7..0.8 (experimental)

c - raportul dintre randamentul propulsorului real şi randamentul

propulsorului ideal, cu condiţia ca în ambele cazuri coeficientul de
încărcarea să aibă aceeaşi valoare.
Teoria propulsorului ideal nu permite o proiectare reală a
propulsorului, dar este un instrument de analiză a
performanţelor posibil de obţinut.

Modelul discului activ nu ia în considerare pierderile

energetice datorate rotirii curentului de lichid, pierderi care
au loc în elicele reale,

ceea ce a condus la dezvoltarea modelului elicei ideale,

conceput ca o elice cu un număr infinit de pale, fără grosime.