TEORIA

TURBIONARA
Randamentul vA
propulsorului η 0i 
uA
ideal vA 
2

uT
r ω 
Randamentul vA 2
elicei η ri  
uA r ω
ideale vA  Teoria turbionară sau
2 teoria circulaţiei se
bazează pe conceptul
potrivit căruia
fenomenul de curgere
uT cu circulaţie în jurul
Randamentul rω -
vA 2 1  ε  tgβ i unui corp conduce la
elementului ηr   
de pala uA r 1  ε  ctgβ i apariţia unei forţe
vA  portante.
2
 TEORIA TURBIONARA

Curgere uniformă (fără circulaţie) în jurul unui cilindru

Distribuţia de viteze şi de presiuni în jurul cilindrului este

simetrică, asupra acestuia nu va acţiona nici o forţă.
 TEORIA TURBIONARA

Curgerea în jurul unui cilindru rotitor

Distribuţia de viteze şi de presiuni în jurul cilindrului este

asimetrică
Datorită diferenţei de presiune de pe suprafaţa cilindrului ia
naştere o forţă portantă
 TEORIA TURBIONARA

Conform teoremei Kutta Jukovski forţa portantă pe

unitatea de lungime este:

L  V

Unde  este circulaţia vitezei V de-a lungul liniei închise S

   Vds
 TEORIA TURBIONARA

Portanţa unui profil depinde de dimensiunile şi forma

profilului şi de valoarea circulaţiei existente în jurul acestuia.

Viteza de pe extradosul profilului creşte în timp ce viteza

pe intrados scade indicând prezenţa unui vârtej care "infăşoară"
profilul.
 TEORIA TURBIONARA
Aripa portantă de anvergură finită
intrados - creştere a presiunii
FORŢĂ PORTANTĂ
extrados - scădere a presiunii

La extremităţile aripei diferenţa

de presiune produce o deplasare a
fluidului de la zona cu presiune mare
la cea de presiune mică.

Această mişcare
laterală iniţiată pe aripă
se continuă în aval şi
formează o suprafaţă
de vărtejuri libere.
 TEORIA TURBIONARA
Aripa portantă poate fi înlocuită cu două sisteme de vârtejuri:

 Un sistem de vârtejuri legate de aripă, pe care iau naştere

forţele şi momentele hidrodinamice care caracterizează
interacţiunea aripă portantă - fluid
 Un sistem de vîrtejuri libere paralele cu viteza la infinit care
sunt antrenate în jos de curent şi pe care nu se dezvoltă forţe
hidrodinamice
 TEORIA TURBIONARA
A ELICEI NAVALE

 Având în vedere că pala elicei poate fi asimilată cu o aripă de

anvergură finită, modelele turbionare, elaborate pentru aripă, pot fi
adaptate şi la elice.

 Teoria turbionară permite descrierea funcţionării elicei fără a

mai fi necesară prezenţa fizică a acesteia.

 Elicea se înlocuieşte cu o distribuţie de vârtejuri libere şi

legate care prin vitezele induse conduc la aceleaşi performanţe
hidrodinamice cu elicea reală.
 TEORIA TURBIONARA
A ELICEI NAVALE

Elicea se înlocuieşte cu o distribuţie de vârtejuri libere şi

legate:

 Vârtejurile legate sunt fixe în raport cu palele şi pe ele iau

naştere forţe care caracterizează interacţiunea dinamică între
dintre elice şi fluid.

 Vârtejurile libere nu sunt fixe în raport cu palele, ele sunt

antrenate în jos de curent, pe ele nu se dezvoltă forţe
hidrodinamice iar intensitatea lor depinde de intensitatea
vârtejurilor legate.
 În modelele turbionare care utilizează singularităţi
de tip vârtej pentru modelarea curgerii reale în jurul palelor,
calculul vitezelor de o linie de vârtej de intensitate  = ct. se
face cu relaţia lui Biot – Savart:

 dl R
4 l R 3
VP 
 vR  u T  u A  vA    r v v A  u A 2  r  u T 2

vR – viteza absolută i – unghi de avans inductiv

 - unghi de avans
uA – viteza axială indusă
 - unghi de pas
uT – viteza tangenţială indusă
 - unghi de atac
dT  dYcos βi  dXsin βi  dYcos βi 1  ε  tgβi 

dF  dYsin βi  dXcos βi  dYsin βi 1  ε  ctg βi  dY    VR  (r )dr

dQ  dF  r  r  dYsin βi 1  ε  ctg βi 
 dT  ρ  Γ(r)  VR  cos βi  1  ε  tgβi 
ωr  uT
cosβi 
dQ  r    (r )  VR  sin βi  1  ε  ctg βi dr vR

v R  cosβ i  ωr  u T

v A  uA
sinβi 
vR
dT  ρ  Γ(r)  VR  cos βi  1  ε  tgβi  v R  sin β i  v A  u A

dT  ρ  Γ(r)  (r  u T )  1  ε  tgβi dr

dQ  r    (r )  ( v A  u A )  1  ε  ctg βi dr

dT  ρ  Γ(r)  (r  u T )  1  ε  tgβi dr

dQ  r    (r )  ( v A  u A )  1  ε  ctg βi dr

dPu dT  v A
η 
dPc dQ  ω

vA 1  ε  tgβ i tgβ 1  ε  tgβ i

η   ctgβ i   
rω 1  ε  ctgβ i tgβ i 1  ε  ctgβ i