Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
”Daţi-mi ascultare să vă spun povestea celei mai dulci şi mai dalbe dintre fete, cu numele de Dafina!
A fost odată, cine ştie în ce veac, o domniţă, care simţea o arzătoare dorinţă să aibă şi ea o fetiţă. Cum
nu-i fusese dată bucuria aceasta, ea plângea şi se jăluia toată ziua şi toată noaptea:
— Doamne, de aş avea o fetiţă, şi de n-ar fi altceva, să fie măcar o foaie de dafin.
Într-o zi, cum sta aşa de supărată, suflarea vântului îi aduse peste fereastră o frunză de dafin. Frunza
asta, ca prin minune, se mişca singură şi umbla prin casă ca un om. Dar domniţa nu luă seama şi, la
măturat, foaia fu culeasă şi aruncată la gunoi. Dusă cu gunoiul în margine de cetate, vântul o purtă în
pădure, într-o poiană înflorită. În acea poiană crescu Dafina, ca o floare gingaşă şi miresmată, şi răspândea
balsamul ei fermecător în toată împrejurimea.
După mai multă vreme, nimeri într-acolo voinicul-voinicilor, care venea să vâneze. Zorise o bună
bucată de drum, până ce pe la amiază se apropie de poiana unde petrecea însorindu-se Dafina. Cum o văzu,
fermecat ca de o vedenie, a strigat, minunându-se :
— Aici se poate trăi ca în rai ! Un rai de frumuseţe şi desfătare a sufletului meu!
Aşeză numaidecât cortul şi ceru bucătarului să-i întindă masa sub umbra răcoritoare a dafinului.
Până să fie gata ospăţul cu toate bunurile împărăteşti, el cutreieră pădurea după vânat. Bucătarul, obosit de
grija prânzului, în aşteptare, se tolăni pe dungă şi adormi buştean. Atunci se auzi un viers din dafin:
„Deschide-te, dafine, să zbor afară, ca fluturaşul de uşoară”.
Şi dafinul se deschise şi din tulpina lui, ce să vezi? Răsări Dafina dalbă, cu surâsul pe buze. Repejor, în
vârful picioarelor, alergă la masa pregătită şi scutură cu mânuţa sa frunza de dafin în bucate. Apoi, repejor,
la copacul ei pieri sub scoarţă.
Veni voinicul, se aşeză la masă şi vru să îmbuce. Dar mâncarea nu o putu pune în gură de atâta
iuţeală.”
(Fata din dafin - fragment, poveste populară)