STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB

1. Politicile monetare expansive (easy money) conduc la:

a. creşterea masei monetare şi reducerea ratelor dobânzilor;
b. creşterea ratei dobânzii şi reducerea masei monetare;
c. reducerea preţurilor şi creşterea veniturilor bugetare;
d. scăderea cursului de schimb şi diminuarea creditului.

2. În cadrul economiei unei ţări îmbunătăţirea situaţiei balanţei comerciale se poate realiza prin:
a. politicile comerţului naţional;
b. politica de control al veniturilor şi a preţurilor;
c. politicile comerţului internaţional.

3. In general, obiectivele politicii macroeconomice sunt exprimate prin diverse variabile, care
includ:
a. stabilitatea preţurilor;
b. ocuparea forţei de muncă;
c. deficitul balanţei de plăţi;
d. creşterea ratei şomajului.

4. Un proces decizional se desfăşoară în etape, între care sunt cuprinse următoarele:

a. constrângerile decizionale, reprezentate de aspecte care limitează aplicarea unora dintre variantele
posibile;
b. identificarea problemei decizionale – un ansamblu de oportunităţi şi ameninţări;
c. stabilirea elementelor definitorii ale situaţiei decizionale;
d. mulţimea variantelor decizionale, cuprinzând soluţiile luate în considerare pentru rezolvarea
problemelor monetare.

5. Alegerea instrumentelor prin care pot fi atinse obiectivele finale şi intermediare este caracterizată
prin diverse elemente care includ:
a. determinarea căilor de acţiune fezabile;
b. identificarea problemei decizionale;
c. decidentul, reprezentat de o persoană sau un grup de persoane având responsabilitatea
deciziei;
d. consecintele decizionale, semnificând rezultatele variantelor decizionale transpuse într-o
formă care să faciliteze alegerea căii optime de acţiune.

6. In funcţie de amploarea potenţialelor efecte, deciziile se împart în:

a. decizii în condiţii de incertitudine şi decizii în condiţii de certitudine;
b. decizii strategice şi decizii tactice;
c. decizii individuale şi decizii de grup;
d. decizii politice şi decizii manageriale.

7. Deciziile care vizează direcţii de acţiune cu un impact deosebit la nivel macroeconomic sunt
decizii:
a. strategice; b. individuale;
c. tactice; d. în condiţii de incertitudine.

8. In cadrul proceselor decizionale din politica monetară trebuie luate în considerare unele aspecte
care pot juca rolul unor constrângeri afectând viabilitatea unor căi de acțiune:
 STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB

a. instabilitatea sistemului bancar;

b. impactul lichidităţilor asupra pieţei de capital;
c. interacţiunile dintre ratele de schimb şi cursurile acţiunilor;
d. influenţa ratelor dobânzilor asupra pieţei valutare.

9. Etapa procesului decizional care permite identificarea şi eliminarea căilor de acţiune neviabile
este reprezentată de:
a. implementarea deciziei;
b. stabilirea contribuţiei politicii monetare la îndeplinirea obiectivelor finale ale politicii
macroeconomice;
c. alegerea ţintelor operaţionale;
d. analiza constrângerilor decizionale aferente politicii monetare.

10. Intervenţiile de tip moral suasion (instrumente utilizate în managementul politicii monetare) pot
fi explicate:
a. oficialii băncii centrale conving conducători ai băncilor să adopte o anumită poziţie (de
exemplu, să salveze o instituţie financiară aflată în impas);
b. declaraţiile oficialilor băncii centrale asupra cursului politicii monetare pot influenţa semnificativ
aşteptările asupra proceselor monetare;
c. băncile pot obţine credite sau pot constitui depozite cu o rată a dobânzii predeterminată (această
dobândă constituie şi un semnal asupra cursului politicii monetare).

11. Politicile comerţului internaţional se materializează în eforturi care vizează îmbunătăţirea

balanţei comerciale:
a. sporirea taxelor vamale de import;
b. folosirea unor mijloace de plată efective la care se adaugă depunerile în conturi curente;
c. promovare şi consultanţă gratuită pentru firmele exportatoare;
d. creşterea preţurilor.

12. Fiind o componentă a politicii macroeconomice, politica monetară este orientată către
atingerea obiectivelor finale ale acesteia:
a. ocuparea forţei de muncă;
b. stabilitatea preţurilor;
c. ameliorarea situaţiei financiare;
d. creşterea preţurilor la produsele alimentare.

13. Tintele operaţionale asupra cărora Banca Centrală acţioneaza prin intermediul intrumentelor
de politică monetară (în prima fază) sunt:
a. ratele dobânzilor de pe piaţa interbancară;
b. nivelul preţurilor;
c. rezervele bancare;
d. cererea şi oferta de pe piaţa valutară

14. In a doua fază variabilele ce constituie ţintele operaţionale îşi exercită influenţa asupra:
a. instrumentelor politicii monetare;
b. altor variabile monetare numite ţinte intermediare;
c. obiectivelor finale ale politicii macroeconomice.
15. Influenţa Băncii Centrale asupra obiectivelor finale macroeconomice se manifestă indirect
printr-un proces ce cuprinde anumite faze. În acest proces îşi exercită impactul şi unii factori
externi, care nu pot fi influenţaţi de instrumentele politicii monetare, cum ar fi:
a. emisiunea monetară;
b. pieţele financiare internaţionale;
c. împrumuturile publice;
d. inovaţiile bancare
e. politica fiscală.

16. Variabilele monetare numite ţinte intermediare includ:

a. inflaţia;
b. agregatele monetare;
c. balanţa de plăţi;
d. cursul valutar.

17. Coordonarea dintre politica fiscală şi cea monetară este influenţată semnificativ de:
a. relaţiile instituţionale dintre Parlament şi Guvern;
b. relaţiile instituţionale dintre Guvern şi Banca Centrală;
c. emisiunea monetară;
d. creşterea datoriei publice;
e. relaţiile dintre Banca Centrală şi Parlament.

18. Politica monetară se poate situa pe un plan secundar, îndeplinind un rol auxiliar pe lângă
politica fiscală atunci când:
a. Parlamentul este subordonat Guvernului;
b. Banca Centrală aprobă o serie de împrumuturi externe;
c. datoria publică este redusă;
d. creşte emisiunea monetară;
e. Banca Centrală este subordonată Guvernului.

19. Mixul politicilor restrictive este indicat pentru situaţia în care:

a. emisiunea monetară scade;
b. datoria publică creşte;
c. inflaţia a ieşit sau ameninţă să iasă de sub control;
d. creşterea economică este substanţială;
e. deficitul bugetar este majorat.

20. La escaladarea inflaţiei poate contribui:

a. prelungirea politicilor expansive;
b. politica restrictivă;
c. recesiunea;
d. evoluţia necontrolată a masei monetare.

21. În ultimele decenii, politicile monetare au suferit transformări profunde sub impactul unor
procese economice de amploare, cum ar fi:
a. intermedierea financiară;
b. liberalizarea fluxurilor de capital;
c. reglementarea sistemului bancar
d. tranziţia fostelor ţări socialiste către economia de piaţă.

STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB

 STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB

22. Deciziile care le transpun în practică pe cele strategice şi care se referă la perioade scurte de
timp sunt:
a. în condiţii de certitudine;
b. individuale şi de grup;
c. în condiţii de incertitudine;
d. tactice;
e. politice.

23. În raport cu natura decidentului pot fi delimitate două categorii de decizii:

a. strategice şi tactice;
b. individuale;
c. de grup;
d. în condiții de incertitudine.

24. Mixul de politici expansive este recomandat pentru:

a. perioadele în care băncile sunt foarte prudente;
b. situaţiile de relaxare fiscală;
c. perioadele de creştere economică accelerată;
d. situaţii de recesiune severă.

25. Nu corespunde (Nu corespund) ţintelor operaţionale:

a. ratele dobânzilor de pe piaţa interbancară;
b. agregatele monetare;
c. rezervele bancare;
d. rata inflaţiei;
e. cererea şi oferta de pe piaţa valutară.

26. Obiectivele finale ale politicii macroeconomice includ:

a. analiza evoluţiei şomajului;
b. inflaţia galopantă;
c. ocuparea forţei de muncă;
d. stabilitatea preţurilor;
e. creşterea economică.

27. Politicile monetare restrictive (“tight money”) se materializează prin:

a. majorarea ratelor dobânzilor;
b. diminuarea masei monetare;
c. sporirea masei monetare;
d. reducerea ratelor dobânzilor.

28. Operaţiunile speculative de pe pieţele imobiliare şi de capital au jucat un rol major în

declanşarea şi agravarea actualei crize globale. Baloanele speculative astfel formate au fost
favorizate de:
a. revigorarea inflaţiei;
b. finanţările generoase oferite de bănci, cu preţul asumării unor riscuri exagerate;
c. împrumuturile publice aprobate;
d. capitalurile străine consistente;
e. amploarea vânzărilor de terenuri şi apartamente.
 STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB

29. Categoria cursurilor variabile cuprinde diverse tipuri de regimuri care au în comun faptul ca
ratele de schimb rezultă primordial din confruntarea liberă dintre cererea şi oferta de pe piaţa
valutară:
a. flotaţia independentă, în care banca centrală nu actionează pe piaţa valutară pentru a
influenţa cursurile;
b. regimuri de tip Crawling Broad Band, în cadrul cărora autoritatea monetară îşi propune
menţinerea cursurilor valutare în cadrul unor benzi de fluctuaţie relativ largi, care sunt ajustate
periodic, în raport cu o regulă prestabilită;
c. regimuri de tip Crawling Narrow Band, care diferă de cele anterioare prin faptul că benzile de
fluctuaţie sunt mai înguste.

30. Înlocuirea strategiilor de ţintire a ratelor de schimb, de regulă cu strategii de ţintire a

inflaţiei:
a. a provocat scăderea atacurilor speculatorilor;
b. a redat libertatea de acţiune politicii monetare interne;
c. a permis sporirea competitivităţii externe;
d. a condus la supraevaluarea monedelor naţionale.

31. Pot juca rolul unor constrângeri în cadrul proceselor decizionale din politica monetară:
a. interacţiunile dintre ratele de schimb şi cursurile acţiunilor;
b. instabilitatea sistemului bancar;
c. evoluţia pieţei muncii;
d. impactul politicii monetare asupra pieţei imobiliare.

32. Mixul care cuprinde o politică fiscală expansivă şi o politică monetară restrictivă poate
asigura:
a. reducerea deficitului bugetar;
b. temperarea fenomenului inflaţionist;
c. o creştere economică substanţială, favorizată de relaxarea fiscală;
d. diminuarea datoriei publice.

33. Pentru alegerea modalităţii de aplicare a instrumentelor politicii monetare sunt luate în
calcul:
a. constrângerile decizionale;
b. cererea şi oferta de pe piaţa valutară;
c. liberalizarea fluxurilor de capital;
d. ţintele intermediare şi operaţionale adoptate anterior.

34. In practică, pentru analiza conducerii unui sistem macroeconomic sunt utilizaţi indicatori
statistici care pot cuantifica gradul de îndeplinire a obiectivelor vizate:
a. pentru evaluarea stabilităţii preţurilor - rata inflaţiei;
b. pentru analiza ocupării forţei de muncă - rata şomajului, gradul de ocupare pentru
diferite categorii sociale;
c. pentru analiza creşterii economice - PIB, producţia industrială, producţia din diferite
ramuri economice;
d. pentru studiul îmbunătăţirii situaţiei balanţei comerciale - soldul balanţei de plăţi,
contul curent, exporturile şi importurile clasificate după diverse criterii.
 STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB

35. Banca Centrală îndeplineşte următoarele atribuţii asociate politicii monetare:

a. reglementează şi supraveghează sistemul bancar;
b. acţionează ca o bancă a băncilor comerciale cărora le oferă, în anumite condiţii,
împrumuturi;
c. intervine, mai mult sau mai puţin activ pe piaţa muncii.

36. Deciziile la nivel macroeconomic vizează alegerea instrumentelor prin care pot fi atinse
obiectivele finale şi intermediare. O astfel de alegere este caracterizată prin diverse elemente:
a. identificarea problemei decizionale;
b. obiectivele decizionale, care reflectă scopurile organizaţiei, transpuse în funcţie de
caracteristicile situaţiei decizionale;
c. determinarea căilor de acţiune fezabile;
d. consecinţele decizionale, reprezentate de rezultatele variantelor decizionale.

37. Guvernatorul Băncii Centrale poate participa la unele şedinţe ale Parlamentului pentru:
a. prezentarea situaţiei monetare a ţării;
b. promovarea unor schimbări ale legislaţiei bancare;
c. fixarea obiectivelor politicii monetare;
d. analiza unor prognoze asupra evoluţiei variabilelor macroeconomice.

38. Independenţa Băncii Centrale este considerată un factor major al performanţelor politicii
monetare, în special în privinţa:
a. emisiunii monetare;
b. perioadei de timp a mandatului conducerii;
c. stabilităţii preţurilor şi a monedei naţionale.

39. Implicarea Autorităţii Legislative în procesele decizionale monetare se poate manifesta sub
diferite forme:
a. fixarea obiectivelor fiscale;
b. stabilirea unui cadru comercial care să reglementeze funcţionarea sistemului bancar;
c. numirea conducerii Băncii Centrale;
d. aprobarea parametrilor echilibrului financiar al ţării.

40. Eliminarea restricţiilor pentru investiţiile internaţionale de portofoliu:

a. a favorizat aşa-numitul arbitraj asupra ratelor dobânzilor, una dintre practicile cu
implicaţii semnificative asupra politicilor monetare;
b. obligă autorităţile monetare să acţioneze pentru reglarea diferenţei dintre ratele dobânzilor
existente la un moment dat;
c. a permis migrarea capitalului către ţările care oferă randamente substanţiale.

41. Instrumentele utilizate în managementul politicii monetare îmbracă diferite forme:

a. rezervele minime obligatorii;
b. subvenţii;
c. reglementările bancare.

42. In multe dintre ţările cu pieţe financiare dezvoltate, cursurile acţiunilor manifestă o
sensibilitate deosebită faţă de evoluţia:
a. ratelor dobânzilor; b. cursurilor valutare;
c. inflaţiei.
 STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB

43. Forme prin care se poate manifesta implicarea autorităţii legislative în procesele decizionale
monetare:
a. numirea conducerii băncilor comerciale;
b. fixarea obiectivelor politicii monetare;
c. stabilirea unui cadru juridic care să reglementeze funcţionarea sistemului bancar;
d. aprobarea parametrilor semnificativi în perioda de criză financiară.

44. In cadrul proceselor decizionale din politica monetară trebuie luate în considerare anumite
constrângeri, afectând viabilitatea unor căi de acţiune:
a. finanţarea deficitelor bugetare;
b. impactul ratei dobânzii aupra pietei muncii;
c. interactiunile dintre ratele de schimb şi cursurile actiunilor.

45. Alegeţi variantele corecte:

a. Deciziile strategice vizeazǎ direcţii de acţiune cu un impact deosebit la nivel
macroeconomic.
b. Deciziile tactice acoperă un orizont lung de timp.
c. Deciziile strategice se referă la perioade de timp scurte.
d. Deciziile tactice le transpun în practicǎ pe cele strategice.

46. Politica fiscală şi pieţele financiare internaţionale reprezintǎ:

a. instrumente ale politicii monetare;
b. ţinte intermediare;
c. factori externi;
d. ţinte operaţionale;
e. obiective finale ale politicii macroeconomice.

47. Varianta corectă este:

a. In cazul flotaţiei independente Banca Centrală nu acţionează pe piaţa valutară pentru a
influenţa cursurile.
b. In situaţia flotaţiei controlate Banca Centralǎ intervine ocazional pentru a atenua fluctuaţiile
ratelor de schimb.
c. Flotaţia uşor controlată presupune o intervenţie activǎ pe piaţa valutară a Băncii Centrale, fără
anunţul unor ţinte sau reguli asociate acestei intervenţii.

48. In cadrul regimurilor de tip Crawling Broad Band:

a. presupun o ţintă de menţinere a unor cursuri fixe, dar Banca Centrală deţine o rezervă valutară
suficient de mare pentru a apăra ţinta, în orice condiţii;
b. Banca Centrală alege ca ţintă o bandă de fluctuaţie pentru cursul valutar;
c. benzile de fluctuaţie sunt înguste;
d. autoritatea monetară îşi propune menţinerea cursurilor valutare în cadrul unor benzi
de fluctuaţie relativ largi, care sunt ajustate periodic.

49. Sistemul cursurilor variabile:

a. elimină incertitudinile referitoare la evoluţia cursului de schimb şi costurile implicate de
protejarea la riscul valutar, având ca efect impulsionarea comerţului internațional;
b. cuprinde diverse tipuri de regimuri care au în comun faptul că ratele de schimb rezultă
primordial din confruntarea liberă dintre cererea şi oferta de pe piaţa valutară;
c. au vulnerabilitate crescută față de şocurile macroeconomice care afectează ţara de referință.
 STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB

50. Sistemele de cursuri fixe includ tipuri de regimuri:

a. care prezintă vulnerabilitate față de fluctuaţiile înregistrate de preţuri pe piețele externe;
b. cu influenţă asupra stabilirii condiţiilor monetare la nivel internațional;
c. care stabilizează economia prin mecanismul valutar;
d. caracterizate prin legarea monedei naţionale de o monedă puternică (sau de un coş de
monede puternice).

51. Comitetul de Politică Monetară, care funcţionează sub conducerea Guvernatorului BNR, are
un rol:
a. executiv;
b. consultativ;
c. decizional;
d. operativ.

52. Obiectivele politicii macroeconomice sunt exprimate prin diferite variabile care caracterizează
echilibrul:
a. scăderea cheltuielilor publice;
b. stabilitatea preţurilor;
c. îmbunătăţirea situaţiei balanţei comerciale;
d. creşterea controlată a ratei dobânzii.

53. Pentru atingerea obiectivelor macroeconomice factorii de decizie au la dispoziţie anumite

instrumente de intervenţie, dintre care:
a. ocuparea forţei de muncă;
b. politica fiscală;
c. politica comerţului naţional;
d. strategia de reducere a efectelor crizei financiare.

54. Coordonarea dintre politica fiscalǎ şi cea monetară este impusă de problema finanţării
deficitului bugetar, care poate fi realizată prin:
a. emisiune monetară;
b. credite bancare;
c. împrumuturi publice;
d. intervenţii pe piaţa valutară.

55. Pentru cuantificarea gradului de îndeplinire a obiectivului “ocuparea forţei de muncă” sunt
implicate:
a. rata şomajului;
b. situaţia contului curent;
c. gradul de ocupare pentru diferite categorii sociale;
d. producţia industrială.

56. Pentru cuantificarea gradului de îndeplinire a obiectivului “creşterea economică” sunt

folosite:
a. producţia industrială;
b. Produsul Intern Brut;
c. rata inflaţiei;
d. soldul balanţei de plăţi.
 STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB

57. In redefinirea rolului politicii monetare în conducerea sistemelor macroeconomice, impusă

de actuala conjunctură, trebuie luate în considerare anumite aspecte importante:
a. escaladarea şomajului;
b. ierarhizarea obiectivelor macroeconomice;
c. revigorarea inflaţiei;
d. orientarea doctrinară.

58. Au favorizat declanşarea şi propagarea crizei:

a. împrumuturile publice;
b. liberalizarea fluxurilor de capital;
c. tranzacţiile speculative de pe pieţele imobiliare şi financiare;
d. riscurile de amploare asumate în sectorul bancar.

59. În evoluţia (dereglementarea) sistemului bancar din ultima jumătate de secol au intervenit
diverse circumstanţe, care includ:
a. independenţa Băncii Centrale;
b. tendinţa firească a băncilor de a-şi creşte rentabilitatea, ceea ce presupune asumarea
unor riscuri considerabile;
c. reducerea emisiunii monetare;
d. posibilităţile de arbitraj asupra ratelor dobânzilor.

60. Criza globală a relevat unele vulnerabilităţi ale Zonei Euro:

a. diferenţele substanţiale de competitivitate dintre ţările membre;
b. instabilitatea preţurilor în primul deceniu de funcţionare;
c. ineficacitatea criteriilor reale de convergenţă;
d. fragilitatea sistemelor bancare din unele țări membre;

61. Echilibrul financiar a fost periclitat în timpul crizei globale din cauza faptului că:
a. unele guverne au fost obligate să susţină băncile aflate în dificultate, prin fonduri
substanţiale;
b. au intervenit schimbări pe piaţa internaţională;
c. Banca Centrală a transferat o parte din fonduri pentru plata datoriei publice.

62. Strategiile bazate pe utilizarea ratelor de schimb drept ancore antiinflaţioniste au cunoscut,
în multe state, un anumit declin în contextul înlocuirii regimurilor cursurilor valutare fixe cu
cele variabile. La această evoluţie au concurat anumiţi factori:
a. subevaluarea monedelor naţionale generată de cursurile fixe, ceea ce a provocat creşterea
competitivităţii externe;
b. supraevaluarea monedelor naţionale generată de cursurile fixe, ceea ce a provocat
scăderea competitivităţii externe;
c. vulnerabilitatea regimurilor cursurilor fixe în faţa atacurilor speculatorilor;
d. adoptarea doctrinei Keynesiene de către multe dintre băncile centrale.

63. Dolarizarea este caracterizată prin faptul că:

a. Guvernul alege să exprime obligaţiile de plată într-o monedă străină;
b. este aleasă ca ţintă o bandă de fluctuaţie pentru cursul valutar;
c. Banca Centrală îşi stabileşte ca obiectiv menţinerea unor rate de schimb fixe pentru valută;
d. are loc o intervenţie activă pe piaţa valutară a Băncii Centrale, fără anunţul unor reguli.
 STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB

64. Conducerea discreţionară a politicii monetare acordă Băncii Centrale:

a. o libertate deplină în privinţa ţintelor intermediare;
b. o libertate deplină în privinţa ţintelor operaţionale;
c. statutul de autoritate monetară;
d. o libertate limitată privind intervenţia prin intermediul instrumentelor de politică monetară.

65. Deciziile la nivel macroeconomic vizează alegerea instrumentelor prin care pot fi atinse
obiectivele finale şi intermediare. O astfel de alegere este caracterizată prin anumite elemente,
care includ:
a. problema decizională, care constă într-o anumită conjuctură şi impune adoptarea
deciziei;
b. decidentul, reprezentat de o persoană sau un grup de persoane având responsabilitatea
deciziei;
c. contrângerile decizionale, reprezentate prin aspecte care limiteaza aplicarea unor
variante decizionale;
d. consecinţele decizionale, reprezentate de rezultatele variantelor decizionale, transpuse
într-o formă care să faciliteze alegerea căii optime de acţiune.

66. Identificaţi varianta / variantele greşite (false) dintre următoarele aspecte care pot juca rolul
unor constrângeri, afectând viabilitatea unor căi de acţiune:
a. finanţarea deficitelor bugetare;
b. modul de numire a conducerii Băncii Centrale;
d. impactul ratelor dobânzilor asupra pieţelor de capital.

67. Nu sunt ţinte intermediare:

a. agregatele monetare;
b. factorii demografici;
c. ratele dobânzilor bancare;
d. rata inflaţiei;
e. cursul valutar;
f. politica fiscală.

68. Alegerea unei singure ţinte intermediare de către Banca Centrală trebuie să aibă la bază
diverse criterii:
a. posibilitatea de cuantificare;
b. măsura în care variabila ce constituie ţinta intermediară nu poate fi influenţată de
Banca Centrală;
c. predictibilitatea impactului asupra ţintelor operaţionale.

69. Obiectivul fundamental al Băncilor Centrale în majoritatea ţărilor îl constituie:

a. stabilitatea preţurilor; b. cantitatea de monedă dintr-o anumită perioadă;
c. volumul optim al creditului; d. modificarea ratei dobânzii;
e. stabilirea cursului valutar.

70. Operațiunile repo reprezintă tranzacţiile:

a. cu scadenţa prestabilită, destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul cărora BNR atrage
depozite de la instituţiile de credit;
b. care implică transferul proprietăţii de la vânzător la cumpărător realizat prin mecanismul
livrare contra plată;
c. reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR cumpără de la
instituţiile de credit active eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a
răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;
d. în cadrul cărora BNR acordă credite instituţiilor de credit, acestea păstrând proprietatea
asupra activelor eligibile aduse în garanţie.

71. O Bancă Centrală independentă faţă de Guvern şi aflată sub controlul Parlamentului este:
a. mai puţin înclinată să ducă o politică de creştere excesivă a cantităţii de bani cu riscul de
a provoca mai târziu inflaţie.
b. implicată politic, în societăţile democratice influențând apariţia unui ciclu economic.
c. dependentă de furnizarea în timp util a unui set complet de informaţii privind variabilele
relevante.

72. Politica monetară implică:

a. redactarea, anunțarea și implementarea unui plan de acțiuni întreprinse de banca
centrală, consiliul valutar sau entitățile competente;
b. un control al cantității de bani (dintr-o economie) realizat de autoritatea monetară a
unei țări;
c. procesul de supraveghere financiară ce oferă o imagine completă a riscurilor la nivel de
conglomerat.

73. Banca Centrală poate derula operațiuni de swap valutar pentru a:

a. influenţa lichiditatea internă; b. gestiona rezervele valutare;
c. stimula dezvoltarea pieţei financiare.

74. Stabilitatea preţurilor reprezintă:

a. obiectivul fundamental al politicii monetare, având prioritate în fața altor obiective,
precum creşterea economică, competitivitatea externă, creşterea gradului de ocupare a
forţei de muncă;
b. comunicarea către public a obiectivelor, instrumentelor, procedurilor, deciziilor şi
prognozelor băncii centrale;
c. armonizarea politicii monetare cu politica fiscală.

75. O Bancă Centrală:

a. permite atenuarea influențelor politice susceptibile să determine dirijarea unei politici
monetare inflaţioniste;
b. urmărește creşterea masei monetare pentru a determina iniţial reducerea dobânzilor;
c. reprezintă o instituţie financiară care, în cadrul unui sistem bancar cu două nivele –
bancă centrală şi bănci comerciale, deţine monopolul emisiunii de monedă fiduciară.

76. Băncile Centrale pot modela, implementa politicile prin:

a. cumpărarea și vânzarea de obligațiuni pe termen scurt;
b. intermediul ratelor dobânzilor pentru creditele guvernamentale;
c. aplicarea unor măsuri care influențează economiile.

77. Operațiunile de swap valutar:

a. constituie tranzacţii financiare în care două părţi schimbă sume exprimate în două
monede diferite;
b. sunt flexibile, implicând proceduri formale;
c. influenţează lichiditatea internă şi stimulează dezvoltarea pieței financiare;
d. presupun utilizarea ţintei de inflaţie ca ancoră nominală, conducând la îmbunătăţirea
disciplinei politicii monetare.

78. Cursul valutar:

a. este rata la care o monedă poate fi schimbată cu o altă monedă;
b. nu implică deţinerea unei cantități suficiente capital internațional;
c. de referință poate influenţa nivelul dobânzii, ca urmare a derulării operaţiunilor de credit.

79. Facilitatea de creditare:

a. se determină ca nivelul mediu lunar al soldurilor elementelor de pasiv în lei şi în valută din
bilanţurile băncilor;
b. permite obținerea unui credit cu scadenţa de o zi de la banca centrală, pe bază de
colateral, la o rată predeterminată a dobânzii;
c. deficitului de rezerve i se aplică o dobândă penalizatoare, iar abaterile repetate se
sancţionează prin avertisment, amenzi sau prin limitarea operaţiunilor instituţiei de credit.

80. Creditul special:

a. este acordat băncilor comerciale solvabile, care se confruntă însă cu probleme de
lichiditate;
b. implică utilizarea ca principal instrument al alocării fondurilor bancii centrale în țările
dezvoltate;
c. rezultă din hazardul moral, înlocuind operațiunile cash de pe piață, având astfel efecte asupra
ratei dobânzii.

81. Operațiunile de piață monetară reprezintă:

a. instrumentul standard pentru a gestiona lichiditatea din sistemul bancar și a influența
ratele dobânzilor pe termen scurt ale pieței monetare interbancare;
b. coridorul pe care ratele dobânzilor la facilitățile permanente îl formează în jurul ratei dobânzii
de politică monetară, contribuind la diminuarea volatilității pe termen scurt și acționând ca o
limită inferioară, respectiv superioară;
c. posibilitatea pentru banca centrală de a furniza sau absorbi lichiditate în funcție de
evoluția la nivelul sistemului bancar în ansamblu (deficit sau excedent).

82. Obiectivul fundamental de politică monetară a Eurosistemului, aşa cum este definit în
statutul BCE, îl constituie:
a. menţinerea stabilităţii prețurilor;
b. acceptarea compromisului dintre evitarea riscului sistemic și controlul nivelului de lichidități;
c. stabilirea unei ţinte cantitative, a intervalului de fluctuaţie acceptat şi a orizontului de timp.

83. Două sunt modalităţile concrete utilizate pentru asigurarea stabilităţii preţurilor, implicând
urmărirea evoluţiei:
a. obiectivelor, instrumentelor, procedurilor, deciziilor şi prognozelor Băncii Centrale,
conducând la creşterea credibilităţii acesteia, împreună cu sporirea gradului de responsabilitate
faţă de public;
b. masei monetare, pornind de la valoarea de referinţă a ratei de creştere a agregatului
monetar M3;
c. inflaţiei, pe baza tendinţelor de creştere a preţurilor şi a riscurilor privind stabilitatea
preţurilor în ZONA EURO.

STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB

84. In cazul politicii monetare expansive:
a. membrii organismului de conducere al Băncii Centrale nu pot rezista directivelor formale sau
presiunilor informale venite din partea Guvernului;
b. este stimulată economia;
c. băncile comerciale, populația și companiile beneficiază de rate ale dobânzii mai mici
pentru imprumuturi.

85. Dacă politica monetară este considerată restrictivă:

a. rata dobânzii scade;
b. consumul populației se reduce, fiind temperată creșterea economică;
c. accesul la credite este dificil.

86. Evidențiați afirmațiile corecte:

a. Rata dobânzii de politică monetară influențează în mod direct cantitatea de monedă
aflată în circulație. Astfel, atunci când rata coboară, crește oferta de bani.
b. Stabilitatea preţurilor are prioritate în fața altor obiective, precum creşterea economică,
competitivitatea externă, creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.
c. Strategia de ţintire a inflaţiei presupune un grad redus de independență a băncii centrale in
conducerea politicii monetare.
d. Politica fiscală trebuie să se ajusteze pentru a nu periclita obiectivul de inflaţie,
eliminând astfel dominanța fiscală care împiedică eficiența măsurilor de politică monetară.

STRATEGII DE POLITICA MONETARA – ANUL II MFB