UNIVERSITATEA ”SPIRU HARET” BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ȘTIINȚE ECONOMICE CONSTANȚA

PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
AN: II
AN UNIVERSITAR: 2021 – 2022
DISCIPLINA: Managementul Productiei

NUME, PRENUME STUDENT: Buzea Lucian-Adrian

Examen - Referat
Tema 1

Concepția sistemică as operațiunilor

Sistem : mulţime de obiecte legate printr-o interacţiune regulată şi de interdependenţă
Ce este un sistem? În sens foarte general, un sistem este o mulţime de obiecte legate printr-o
interacţiune regulată şi de interdependentă. Sistemele variază de la mari - reţelele de comunicaţii
naţionale, de exemplu - la mici - cum ar fi un sistem pentru prelucrarea documentelor într-un birou.
Pentru a veni în ajutorul celor care doresc să descrie un sistem, sunt elaborate adesea modele care
reprezintă un sistem sau un aspect al acestuia. Modelul sistemelor, aplicat organizaţiilor, vă poate
ajuta să înţelegeţi operaţiunile.
Un model al sistemelor unei organizaţii identifică subsistemele sau subcomponentele care
alcătuiesc organizaţia. După cum arată Figura 1 .3, o firmă poate avea subsistemele de finanţe,
marketing, contabi1itate, personal, proiectate, achiziţii şi distribuţie fizică în afară de sistemul
operaţiunilor. Aceste subsisteme nu sunt independente, ci sunt legate între ele în multe moduri vitale.
Am decis să prezentăm producţia/operaţiunile ca având interacţiuni principale cu finanţele şi
marketingul şi interacţiuni mai mici cu celelalte funcţii. Deciziile luate în subsistemul de producţie
/operaţiuni afectează adesea comportamentul şi randamentul celorlalte subsisteme. In final, trebuie să
înţelegem că limitele care separă diferitele subsisteme nu sunt clare şi distincte. Unde se termină
responsabilităţile din producţie operaţiuni şi unde încep cele din distribuţia fizică? Răspunsurile   la
aceste întrebări sunt adesea neclare şi uneori nu sunt niciodată rezolvate.

Tema 2

Atribuţia este ansamblul de sarcini identice necesare pentru realizarea unui anumit proces de muncă
precis conturat, care se execută periodic sau continuu şi care implică cunoştinţe specializate pentru
realizarea unui obiectiv specific.

Tema 3

Planificarea operativă numită şi programare operativă stabileşte sarcinile de executat pe fiecare loc
de muncă şi ea este analizată în capitolele de conducere operativă a fabricaţiei.

Tema 4

Procesul tehnologic este o parte a procesului de producţie şi cuprinde totalitatea operaţiilor prin care
are loc transformarea directă a obiectelor muncii. Procesele de muncă cuprind activităţile manuale ale
executanţilor. Procesele naturale sunt cele desfăşurate preponderent sub acţiunea factorilor naturali
(uscarea vopselei de exemplu)

Tema 5

Clasificarea liniilor de fabricaţie:

a) după specializare — sunt linii mono-obiect (pe care se fabrică un singur produs) şi multiobiect.
Acestea pot avea: — flux variabil — se fabrică loturi alternative care necesită reglări; — flux
multiciclu — produsul trece prin mai multe stadii de fabricaţie pe o astfel de linie prelucrări,
tratamente, montaj); — flux constant (pentru tehnologie de grup) — se fabrică o grupă de produse,
linia nu necesită reglări şi piesele pot apărea în orice ordine;
b) dună continuitatea lucrului sunt: — linii cu flux continuu — care se caracterizează prin existenţa
unui ritm de lucru (la intervale egale cu ritmul se obţine un produs); — linii cu flux discontinuu —
ritmul de lucru este doar o mărime de calcul. Între posturile de lucru se creează un stoc de producţie
neterminată;
c) după pozitia pieselor în timpul lucrului. — linii pentru transport — unde nu există legătură între
durata operaţiei şi ritmul de lucru. Se utilizează la produsele de dimensiuni mici care permit luarea
obiectului de pe bandă şi executarea operaţiei pe un banc; — linii pentru prelucrare — sunt proiectate
pentru produsele mari: (automobile, maşini unelte, etc.).

Tema 6

Indicatorii capacităţii de producţie

• Capacitatea tehnică — reprezintă producţia maximă ce poate fi obţinută când nu există nici un
impediment în utilizarea potenţialului productiv;
• Capacitatea de regim — reprezintă producţia maximă condiţionată de factorii care acţionează în
perioada de plan, în cadrul unităţilor de producţie (respectarea regimului de lucru şi a normelor de
timp).

Tema 7

Legile lui Alford

Definirea unor legi necesare organizării producţiei a preocupat specialiştii încă din perioada
premergătoare celui de-aI doilea război mondial. În acest sens L.P. Alford a formulat cinci legi ale
producţiei (1937), care încă sunt de actualitate.
1) Legea specializării. Conform acestei legi procesul de producţie trebuie astfel organizat încât o
operaţie (manuală sau automatizată) să fie repartizată mereu aceluiaşi operator.
2) Legea diviziunii efortului. Operaţiile repartizate unui operator sunt astfel alese încât efortul său să
fie egal cu efortul celorlalţi operatori.
3) Legea transferului de calificare. Calificarea cerută operatorilor pentru desfăşurarea procesului de
producţie trebuie să foe invers proporţională cu nivelul tehnic al utilajelor sau instrumentelor utilizate.
4) Legea standardizării. Reducerea nomenclatorului de produse, sau repere fabricate, a marjei
dimensionale şi a caracteristicilor, îmbunătăţeşte calitatea şi scade costurile.
5) Legea simplificării. Produsele, reperele, procesele trebuie astfel proiectate încât să-şi realizeze
funcţiile de bază. Acest lucru îmbunătăţeşte fabricaţia, reduce costurile şi reduce durata proceselor.

Tema 8

Metoda Kanban cu două cartele, utiljzează o cartelă pentru transport, cealaltă pentru lansarea
producţiei în fabricaţie, existând şi un stoc intermediar.
Metoda Kanban cu o cartelă, utilizează doar cartela — transport prin care se comandă transportul,
locurile de muncă având un ritm constant de lucru calculat anterior (există un program de producţie).
Cantitatea de piese este identică pentru toate containerele. Cartelele (din carton, cu inserţie de plastic
sau magnetice) trebuie să conţină informaţiile necesare desfăşurării operaţiilor.

Tema 9

Lotul de fabricaţie — este cantitatea de obiecte ale muncii identice, lansate simultan sau succesiv în
fabricaţie, care se prelucrează neîntrerupt la acelaşi loc de muncă şi consuînă un singur timp de
pregătire — încheiere a fabricaţiei.

Tema 10

AlgoritmuI Akers
În 1956 Akers puite problema ordonanţării în mod invers decat Jolinson, încercând ordonanţarea a
două loturi pe mai multe utilaje. avantaj aI metodei rezultă din faptul că ordiriea prelucrărilor nu n
trebuie să fte aceiaşi, lucru ce constituie un tnare pas în rezolvai problemei generale. Modul de
rezolvare este original, urtnând reprezentare grafică în spaţiul cu două dimensiuni. Pe două
perpendiculare se reprezintă operaţiile făcute asupra a două Ioturi.Se haşurează zonele în care loturile
ar trebui prelucrate siniultan, după se caută un drum ce porneşte din origine şi ajunge în colţul
diagonal opus, alcătuit numai din drepte orizontale, verticale sau înclirîate Ia 45 grade. Desigur, sunt
mai multe drumuri posibile între cele două virfuri. dacă nu se găseşte drumul optim (cel mai scurt),, se
poate găsi un drum satisfăcător.
Metoda s-ar fi putut dezvolta pentru ordonanţarea mai multor Ioturi folosind un spaţiu n —
dimensional, dar probabil că pierzănd avantaju principa1, vederea de ansamblu asupra modului de
rezolvare, nici această cale nu a fost dusă mai departe.
O rezolvare cu algoritmul Johnson ridică dificultăţi în urmărirea eliberării utilajelor şi a prelucrării
loturilor, chiar în acest caz cu doar două loturi.

Tema 11

Transportul operaţional este în strânsă dependenţă de procesele tehnologice ce au loc în secţia sau
atelierul respectiv şi în funcţie de tipul procesului de producţie. În cazul fabricaţiei de unicate sau de
serie mică, maşinile-unelte sunt universale şi amplasate pe grupe omogene. Distanţele pe care au loc
transporturile sunt relativ mari, fluxurile se intersectează încât pentru transport sunt folosite utilaje
universale: unele manuale (lise, carucioare) altelemecanizate (cărucioare electrice pe sine, cărucioare
transpa electro şi motostivuitoare, poduri rulante). În producţia de serie mijlocie, clestul de des
maşinile-unelte sur amplasate în celule de fabricaţie. Distanţa dintre maşini este mică, dar fluxurile de
materiale au o mare varietate, încât utilajele pentru traru port trebuie să aibă f1exibilitate şi în acelaşi
timp să poată prelua lotu de transport. În acest domeniu s-au afirmat roboţii de transporl (robocarele,
numite şi teletrac sau robotransportoare).

Tema 12

Eficienţa globală este un indicator al folosirii produsului în ciclul de viaţă. Ea permite măsurarea
precisă şi corectă a producţiei obţinută de întreprindere adăugând la pierderile de producţie datorită
apariţiei defectelor şi pierderile cauzate de microopriri sau încetinirea producţiei din cauza stării
utilajelor.

Disponibilitatea D = Timp intreruperi/ Timp disponibil

Productivitatea P = ( Timp teoretic al ciclului x Producţia totală ) / Timp funcţionare

Rata calitatii R = ( Producţie totală — Producţie defectă ) / Producţie totală

EG = DPR

Tema 13

Capacitatea de munca a omului este suma disponibilitatilor fizice si senzoriale utilizate în

desfasurarea muncii. Reducerea capacitatii de munca constituie oboseala care poate fi frzica,
senzoriala, cerebrala sr ea apare datorita consumului de energie.
Pentru masinile unelte actuale s-a determinat ca muncitorul „ideal” care ar consuma energia
minima ar trebui sa aiba l ‚37m înaltime, latimea umerilor O,61m si deschiderea bratelor 2,35m.
Problema consta în adaptarea utilajelor la caracteristicite omului.
Omul desfasoara activitatea în mod normal într-o zona restrânsa în jurul sau care trebuie
cunoscuta. De asemenea trebuie aleasa pozitia normala de munca pentru ca altfel muncitorul
cheltuieste mai rnulta energie daca sta în pozitii incomode care duc la deformarea sistemului osos
sau a sistemului vascular. Se urmareste evitarea înclinarilor laterale, bratele nu trebuie sa f1e tinute
suspendate, planut de lucru sa fîe la o distanta corelata cu vederea, scaunele sa aiba dimensiuni
corespunzatoare, functionale .
La conceptia masinilor, utilajelor, se impune a fr cunoscute trasaturile si posibilitatile medii ale
omului din punct de vedere aI fortei, perceptiei, reactiei si cornenzii. Experienta practica a permis
formutarea principiilor economiei de miscari:
a) miscarile mâinilor si a bratelor sa fie simultane, ambele mâini sa înceapa lucrul în acelasi
timp, sa nu ramâna inactive simultan, miscarile sa fie simetrice;
b) consumul energetic sa fie minim, sa se solicite cât mai putin muschii. Sunt preferate
miscarile continue în locul celor întrerupte;
c) sa se foloseasca miscarile balistice în locul celor controlate;
d) este necesar un ritm constant pentru efectuarea muncii;
e) uneltele si materialele trebuie sa aiba un loc cât mai stabil, cât mai aproape în fata
muncitorului;
f) evacuarea produselor si deseurilor sa utilizeze sisteme cu ptan înclinat pentru folosirea
gravitatiei;
g) pozitia în timpul muncii trebuie sa fîe confortabila;
h) mai multe scule sa fie grupate în una singura;
i) mâinile sa fie degrevate de miscarile ce pot fi executate de picior;
j) dimensiunea organelor de comanda sa fie astfel aleasa încât sa permita manevrarea lor fara
schimbarea pozitiei executantului;
k) pozitia coloanei vertebrale trebuie sa fie dreapta. Efortul ce poate fr depus depinde de timp
si distanta.

Tema 14

Calitatea sistemului de productie

Calitatea este o imagine a unei entitati (procesul de productie) obtinuta prin compunerea
caracteristicilor calitative ale ei. La un moment dat, dintr-un proces poate rezulta un produs cu nivel
calitativ mai bun, problema este ca produsele bune sa se obtina în mod constant, lucru care
constituie asigurarea calitatii. Aceasta are ca functii construirea calitatii, verificarea calitatii,
garantarea calitatii, îmbunatatirea calitatii si instruirea pentru calitate.