MODULUL 15: NURSING GENERAL 2 (TEHNICI DE NURSING SI

INVESTIGATII)
CURS 3- Saptamana 2 ( perioada : 7.03-11.03 2022)

TEHNICI PENTRU PREVENIREA UNOR COMPLICAȚII LEGATE DE

DECUBITUL PRELUNGIT:
I. Observarea poziției bolnavului în pat (active, pasive, forțate/ patognomonice),
II. Așezarea bolnavului în pozițiile indicate pentru examinare, tratament și îngrijire,
III. Schimbarea poziției bolnavului în funcție de boală și indicația medicului,
IV. Prevenirea complicațiilor de decubit
V. Transportul bolnavului.

I. OBSERVAREA POZITIEI BOLNAVULUI IN PAT

II. AȘEZAREA BOLNAVULUI ÎN POZIȚIILE INDICATE PENTRU EXAMINARE,
TRATAMENT ȘI ÎNGRIJIRE
În funcţie de starea generală şi de boala sa, bolnavul ocupă în pat o poziţie activă, pasivă sau forţată.
- Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor; poziţia în pat este cea a unui
om sănătos.
- Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa fizică, are
nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi gravi, adinamici; are nevoie de ajutor şi de
supraveghere pentru: toaleta parţială şi generală, hidratare şi alimentare.
- Poziţia forţată – pacientul are o postură inadecvată; independentă de voinţa lui, ca urmare a unor
afecţiuni. Poziţia poate fi:
• determinată de afecţiunea de bază
- în tetanus (opistotonus - bolnavul se gaseste in hiperextensie avand forma unui arc cu concavitate
dorsal, corpul sprijinit pe ceafa si calcaie) ;
- meningită (“cocos de pusca “- capul in hiperextensie, membrele inferioare flectate, atat in
articulatia coxo-femurala,cat si cea a genunchiului); pleurostotonus - bolnavul descrie un arc cu
concavitate laterala
• ca o reacţie de apărare a organismului (bolnavul cauta sa-si menajeze durerea) – în crizele de
dureroase de ulcer sau duodenita - bolnavul sta in decubit ventral sau in decubit lateral stang; pozitie
ghemuita, bolnavul exercitand si o presiune cu pumnul asupra regiunii dureroase in ulcerul gastric
penetrant.
• ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii (prevenirea emboliei în cazul tromboflebitei)
ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie – condiţie esenţială a tratamentului)

A. Ortostatismul = mentinerea corpului în pozitie verticala

B. Clinostatismul = pozitia culcata a corpului.
C. Decubitul este pozitia orizontala a corpului : dorsală, ventrală, laterala

Asistentul medical trebuie să cunoască poziţiile pe care le iau pacienţii în pat, poziţia în care aceştia
trebuie aduşi cu ocazia unor îngrijiri şi examinări speciale şi manoperele prin care se asigură
schimbările de poziţie.

1. POZIŢII IN DECUBIT
a. POZIŢIA CULCAT PE SPATE (DECUBIT DORSAL)
Pacientul este culcat pe spate, cu faţa în sus, cu mâinile pe lângă corp fără pernă
- este considerată poziție de odihnă, fiind folosită și în cazul intervențiilor chirurgicale
abdominale.

1
 - este poziţia comună transferului cu targa, dar şi poziţia de bază pentru imagistică (TC, RMN)
Particularitate :Bolnavul în poziție culcat pe spate cu o pernă subţire sub cap e întâlnită în
anemiile post- hemoragice, în afecţiunile cerebrale.
Afecţiunile/situaţiile care o impun
-după puncţie lombară
-unele afecţiuni ale coloanei vertebrale (suprafaţă tare)
-pacienţi slăbiţi
-adinamici
- dupa anumite interventii chirurgicale
Particularitate: bolnavul în poziție culcat pe spate cu o pernă subţire sub cap e întâlnită în anemiile post-
hemoragice, în afecţiunile cerebrale
Menţinută timp îndelungat→ dureri lombare : se introduce un sul subţire la nivelul coloanei lombare
Avantajele acestei poziţii: asigură relaxarea completă a corpului, solicitare musculară redusă, simetrie
corporală, permite respiraţia normală.
Dezavantaje: scade posibilitatea de explorare a mediului înconjurător.
Zone explorate: capul, gâtul, toracele anterior, plămânii, sânii, inima, abdomenul, extremităţile, zonele
de palpare a pulsului

b. POZIŢIA CU FAŢA ÎN JOS (DECUBIT VENTRAL)

Pacientul este culcat pe abdomen, cu sau fără pernă, cu capul întors într-o parte, braţele de-a lungul
corpului şi aşezate cu faţa palmară pe suprafaţa patului cu degetele în extensie. Sub glezne se aşează o
pernă cilindrică, un sul (pentru a a se evita escarele la acest nivel), iar sub abdomen perne subţiri şi moi
(pentru a uşura respiraţia - scade presiunea asupra cutiei toracice).
Afecţiunile/situaţiile care o impun:
- în paralizia unor grupuri musculare; hemiplegie
- în escare extinse
- drenarea unor colecţii purulente
- inconştienţi
- leziuni ale feţei (craniofaciale): sub fruntea lor se aşează un sul improvizat din cearceafuri, sau
antebraţul flectat al persoanei; dar şi persoanelor cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere.
Este poziţia de noapte pentru sugari şi copii mici
- nu este posibilă fără pernă pentru anumite boli cardiace şi pulmonare
Avantajele poziţiei: execută efort muscular redus; şanse reduse de manevrare a unui obiect (folosită la
imobilizarea pacienţilor agresivi împreună cu accesorii de fixare).
Dezavantaje: creează o senzaţie de presiune toracică, tulburări respiratorii, accentuarea lordozei lombare
(dureri).
Este mai confortabilă cu genunchii îndoiţi - POZITIE FOWLER
În poziția Fowler, capul și toracele pacientului sunt ridicate la 40-90 grade.
Poziția este frecvent folosită la pacienții care au probleme cardiace sau dificultăți de respirație.
Pacientul este plasat într-o poziție semiverticală, cu genunchii ușor ridicaţi. Scopurile variază în funcție
de ridicare.
Poziția Fowler inaltă
- coloana vertebrală este menținută dreaptă.
- capul patului este ridicat la 90 de grade.
- capul este sprijinit cu o pernă mică.
- brațele sunt sprijinite cu perne.
Scopurile variază în funcție de ridicare. Se utilizează atunci când pacientul mănâncă și bea fără riscul de
sufocare și, de asemenea, pentru a ajuta pacienții cu dificultăți de respirație.
Poziția Semi-Fowler

2
 - pernă este folosită pentru o susținere a capulul ui, pentru a depune o suprafață superioară a
spațiului pentru a preveni hiperextensia.
- pernă este folosită sub antebrațe pentru a elimina tragerea pe umăr și pentru un flux puternic
sanguin venoas din mâini și brațele inferioare.
- pernă mică este folosită sub coapse pentru un genunchii flexați și pentru o preveni hiperextensia
genunchilor.
- rolă trohanter este utilizată laterală femurlui pentru o preotare a unei exterioare a șoldurilor.
- platformă este utilizată pentru a asigura sprijinul pentru dorsiflexie și pentru o împărțire flexibilă
a plantelor pentru picioare (căderea picioarelor).
Scopurile poziției semi-Fowler:
- pentru a viziona confortabil televizorul sau a discuta cu
vizitatorii;
- după intervenții chirurgicale abdominale pentru ameliorarea
tensiunii la incizie;
- pentru a ajuta pacienții cu dificultăți de respirație.
Poziția Fowler Joasă
- Capul patului este ridicat la 30 de grade.
- Scopul este de a preveni aspirația în timpul alimentării prin tub..

c. POZIŢIA CULCAT PE O PARTE (DECUBIT LATERAL)

Pacientul poate fi culcat pe spate pe partea dreaptă sau pe partea stângă, indicând partea care este în
contact cu patul (masa).
- Bolnavul este culcat pe o parte cu o pernă subţire sub cap. Membrele inferioare sunt flectate uşor
sau membrul inferior care este în contact cu suprafaţa patului întins iarcelălalt îndoit. Capul
trebuie plasat pe aceeaşi linie cu trunchiul.
- La bolnavii inconştienţi, se pune un sul la spate şi o pernă sub genunchiul flectat.
Afecţiunile/situaţiile care o impun:
- în pleurezii
- meningite
- după intervenţii intratoracice
- după intervenţii renale
- în cazul drenajului cavităţii pleurale
Se mai impune:
- în cursul efectuării toaletei
- schimbării lenjeriei
- administrării clismelor şi supozitoarelor
- măsurării temperaturii pe cale rectală
- pentru puncţia lombară
- în cursul sondajului duodenal
- drenajului postural
Avantajele poziţiei: relaxează musculatura de la nivelul gâtului şi centurii scapulare; membrul superior
care nu vine în contact cu patul poate fi manevrat uşor.
Dezavantaje: realizează presiune pe proeminenţele osoase (dacă este menţinut mult în aceastăpoziţie
există riscul de escare); membrelor care vin în contact cu patul le este limitată mişcarea.
 Pentrua împiedica apariţia escarelor
- între genunchi şi maleole se introduc inele de vată, sub trohanterul mare, un colac de cauciuc
îmbrăcat
- vârstnicii, adinamicii vor fi întorşi la intervale regulate de 1-2-3 ore pentruprevenirea
complicaţiilor
- dacă pacientul are un membru inferior paralizat, fracturat, dureros, operat, acesta va fi menţinut
în cursul manoperei de întoarcere de către asistentă şi aşezat pe un suport pregătit în prealabil.
3
Zonele ce pot fi explorate : inima (decubit lateral stg) ; poziţia este ideală, pentru a auzi murmurul cu
sonor redus.

d. POZIŢIA LATERAL 135° (SIMS)

Pacientul este poziţionat în decubit lateral stâng cu piciorul întins în
spate şi dreptul flectat.
- Este o poziţie confortabilă, folosită uneori pentru examinarea
rectală, pentru a lua temperatura pe calea rectală, totodată este
cea mai bună poziţie pentru administrarea clismei.
- Este folosită ca poziție laterală de siguranță în cazul acordării primului ajutor persoanelor
inconștiente

e. POZITIA SEZAND
În pat:
-trunchiul formează cu membrele inferioare un unghi drept
-pacientul are coapsele flectate pe bazin şi gambele sunt în semiflexie pe coapse
-genunchii sunt astfel ridicaţi
Poziţia se realizează:
-prin ridicarea părţii cefalice a somierei articulate
-cu sprijinitorul de perne
-sau se vor pune 4-5 perneaşezate în trepte ; capul se va sprijini cu o pernă mica
-sub braţele pacientului se poate aşeza câte o pernă ; pentru a împiedica alunecarea se
aşează sub regiunea poplitee o pernă îndoită sau un sul din pătură învelit într-un cearşaf răsucit la
extremităţi şi introdus sub saltea. Sub tălpi se pune un sprijinitor.
În fotoliu: este aşezat confortabil, bine îmbrăcat şi acoperit cu pătură
Afecţiunile/situaţiile care o impun:
- în stare gravă
- dispneici, în caz de pneumonii întinse
- insuficienţă cardiac
- în perioada acceselor de astm bronşic
- vârstnici
- după anumite intervenţi chirurgicale (glanda tiroidă)
În vederea examinării pacientului, poziţia şezând realizează expansiunea completă a plămânilor şi
permite o mai bună examinare a părţii superioare a corpului.
Pacienţii slăbiţi din punct de vedere fizic s-ar putea să nu poată sta în această poziţie ; ei vor fi aşezaţi în
decubit dorsal cu extremitatea cefalică a somierei ridicată.
Pacienţii cu insuficienţă cardiac în cursul acceselor de dispnee nocturnă, se aşează de mai multe ori la
marginea patului cu picioarele atârnate; sub tălpi se aşează un taburet.
Zone explorate: capul, gâtul, spatele, toracele posterior, plămânii, sânii, axila, inima, extremităţile
superioare

f. POZIŢIA SEMIŞEZÂND
– bolnavul stă culcat pe spate, toracele formând cu linia orizontală un
unghi de 30 – 45 de grade
Se realizează:
-cu un numar mai mare de perne
-cu rezemător mobil
-cu somieră articulată
Ca pacientul să nu alunece, se aşează sub regiunea poplitee o pernă îndoită sau un sul din pătură învelit
într-un cearşaf răsucit la extremităţi şi introdus sub saltea . Sub tălpi se pune un sprijinitor.

4
Menţinerea îndelungată necesită măsuri de prevenire a escarelor (colaci de cauciuc sub regiunea fesieră)
şi a altor complicaţii.
Este interzisă pacienţilor cu
- tulburări de deglutiţie
- comatoşilor

2. POZIŢII INCLINATE

a. POZIŢIA DECLIVĂ (TRENDELENBURG)

Pacientul se află culcat pe spate, cu capul mai în jos decât restu l corpului
(înclinare de 10-15°).
- Se realizează prin ridicarea extremităţii distale a patului. Diferenţa
dintre cele două extremităţi ale patului poate varia de la 10 până la 60 cm. Sub capul pacientului
se poate pune o pernă subţire.
- Se protejează capul bolnavului cu o pernă aşezată vertical la căpătâiul patului. Pentru evitarea
alunecării de pe masa de operaţie, pacientul este fixat în chingi (curele) sau rezemătoare speciale
pentru umeri.
Este indicata;
- accidentaţilor în stare de şoc, în colaps periferic, pentru a asigura un aport mai mare de sânge în
organele vitale; dar şi în timpul unor proceduri imagistice
- pe masa de operaţie în cazul sincopelor din cursul anesteziei generale
- în anemii acute
- pentru autotransfuzii
- pentru oprirea hemoragiilor membrelor inferioare şi organelor genitale feminine după intervenţii
ginecologice
- după rahianestezie
- pentrua favoriza drenajul secreţiilor din căile respiratorii superioare; în decubit lateral se aşează
atunci când este pericol de aspirare a secreţiilor

b. POZIŢIA TRENDELENBURG INVERSAT ,

- In Trendelenburg inversat, pacientul este așezat cu capul în sus și
picioarele in jos, într-un unghi de 10-15 grade.
- Este folosită la pacienții cu traumatisme ale bazei craniului și în
scopul prevenirii aspirației pulmonare.

c. POZIŢIA GENUNCHII LA PIEPT (GENU-PECTORALĂ)

- Genunchii sunt ridicaţi la piept, capul este întors pe o parte, braţele extinse pe pat cu coatele
flectate, ca de odihnă, astfel încât să suporte greutatea pacientului. Abdomenul rămâne
nesprijinit, dar se poate pune o pernă mică sub piept.
- Se poate realiza: în pat, pe masa de examinare,pe masa
ginecologică care are sprijinitor pentru membre inferioare, iar sub
placa de şezut are o tăviţă mobilă
- Este o poziţie standard utilizată de medici şi asistenti medicali în
examene de diagnostic şi proceduri terapeutice.
Afecţiunile/situaţiile care o impun: pentru explorarea zonei rectale
- este o poziţie jenantă, inconfortabilă
- pacienţii cu artrită sau alte deformări articulare nu o vor putea practica

d. POZIŢIA GINECOLOGICĂ
- Este poziţia comună pentru proceduri de investigații și tratament care implică pelvisul şi
abdomenul inferior, precum şi o poziţie pentru naştere.
5
 - Această poziţie implică poziţionarea pe spate a pacientului cu picioarele mai sus de şolduri, cu
perineul poziţionat la marginea patului (mesei speciale) de examinare. Genunchii sunt îndoiţi şi
îndepărtaţi; picioarele pot fi sprijinite pe etriere.
- Se poate realiza: în pat, pe masa de examinare,pe masa ginecologică care are sprijinitor pentru
membre inferioare, iar sub placa de şezut are o tăviţă mobilă
Afecţiunile/situaţiile care o impun:
- pentru examene ginecologice şi obstetricale
- facilitează introducerea speculului vaginal-valvelor
- pentru examinări rectale (rectoscopie, tuşeu rectal)
Examinarea ginecologica se face după golirea vezicii urinare şi a rectului
- poziţie jenantă şi inconfortabilă
- nu se prelungeşte prea mult examinarea
- pacienta trebuie menţinută bine acoperită

III. SCHIMBAREA POZIȚIEI BOLNAVULUI ÎN FUNCȚIE DE BOALĂ ȘI INDICAȚIA

MEDICULUI,

Schimbarea poziției poate fi:

- Activă – când o execută pacientul singur ,
- Pasivă – pacientul necesita ajutor, schimbarea poziției se face cu ajutorul altei persoane

Indicaţii
- Schimbarea poziţiei pacientului se face o dată la 2h
- Schimbările pasive se efectuează la pacienții: adinamici , imobilizaţi, inconștienți, paralizaţi, cu
aparate gipsate etc.

Principii de respectat:
- sunt necesare doua personae
- persoana trebuie să adopte o poziţie potrivită pentru a putea ridica pacientul cu mai multă
uşurinţă şi cu un efort fizic mai mic
- prinderea pacientului se face precis şi sigur cu toată mâna , aşezând palma pe suprafaţa corpului
pacientului astfel incat suprafaţa de contact să fie cât mai mare
- aşezarea persoanei cât mai aproape de pat (de pacient)cu picioarele depărtate pentru a avea o
- bază de susţinere cât mai mare
- genunchii flectaţi, coloana vertebrală uşor aplecată.
Aceasta pozitie asigură protejarea coloanei vertebrale persoanei respective prin diminuarea compresiunii
asupra discurilor intravertebrale şi asupra corpului vertebrei, permiţând asistentei să utilizeze forţa
coapsei şi a gambei, impulsionând toată energia ei spre picioare. Prin flectarea genunchilor, automat
centrul de greutate coboară, asa încat poziţia este mult mai convenabilă pentru a efectua mai uşor un
efort cu membrele superioare şi inferioare.
6
Scop:
- asigurarea confortului pacientului;
- prevenirea complicaţiilor favorizate de imobilizare (escare, tromboze, încetinirea tranzitului).

Mișcările pasive mai frecvente:

a. întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi
b. aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
c. readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă

Contraindicaţii
- Schimbarea poziţiei pacientului brusc
- Pacienților cu leziuni ale coloanei vertebrale sau suspecți de fractura a coloanei vertebrale

Pregătirea pacientului
- se informează pacientul;
- se evaluează resursele pacientului şi capacitatea acestuia de a participa la procedură.

EFECTUAREA PROCEDURII
Se realizează de 1 - 2 persoane, una având rol de coordonator

a. Întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi

Persoana care face schimbarea,se aşează la marginea patului spre care va fi întors bolnavul:
- Asistentul medical se aşează la marginea patului spre care va fi întors bolnavul:
- îndoaie braţul bolnavului din partea opusă peste celălalt
- AM se aşează cu faţa în dreptul toracelui bolnavului având piciorul dinspre căpătâiul patului
aşezat mai înaintea celuilalt
- îşi flectează uşor genunchii, se apleacă şi prinde cu mâna umărul din partea opusă, iar cu cealaltă
mână prinde şoldul bolnavului
- AM trece greutatea corpului ei dinspre membrul inferior plasat mai în faţă înspre membrul aflat
mai în spate şi întoarce bolnavul spre ea
- în timpul acestei mişcări AM îşi flectează bine genunchii.
Readucerea în decubit dorsal se face de către 2 persoane:
- ambele persoane aşează de aceeaşi parte a patului în spatele pacientului
- AM aşezată la capul pacientului prinde pacientul sub axilă, cea mai apropiată de suprafaţa
patului şi ii sprijină capul pe antebraţ
- cealaltă persoana introduce o mână sub bazinul pacientului
- cu mâinile rămase libere ele întorc pacientul

b . Aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului

Executarea de către o singură persoană
- AM se aşază la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii flectaţi
- introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea poplitee
- Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie de gâtul AM
- odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezânda, asistenta va roti picioarele bolnavului într-un
unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia.
În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:
- AM aşează braţele pacientului peste abdomen
- Membrul inferior dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă
- AM aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub genunchii
acestuia
7
 - ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi de 90°
urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia.
- Bolnavul nu trebuie menţinut mult timp în această poziţie; prima aşezare pe marginea patului să
fie numai câteva minute.
- Dacă el devine palid sau cianotic sau se plânge că are ameţeli va fi imediat aşezat înapoi în pat,
controlându-i-se pulsul. Durata şederii la marginea patului în ziua următoare se poate prelungi cu
câteva minute.
Executarea de către două persoane
- Cele două persoane se vor poziționa spre capul pacientului și-și vor introduce mâinile sub
omoplații pacientului
- Unul dintre cei doi asistenți medicali va introduce mâinile sub regiunea poplitee a pacientului
- Prin sincronizarea mișcărilor se ridică spatele pacientului, rotind picioarele cu 90° și aducându-le
la marginea patului
- Se menține pacientul în această poziție, la început câteva minute, apoi se crește treptat timpul
- În cazul în care pacientul prezintă modificări la nivelul faciesului, devenind palid, cianotic sau
acuză amețeli, se repoziționează în pat în decubit dorsal și se măsoară funcțiile vitale
- Repoziționarea pacientului în pat în decubit dorsal se realizează prin executarea mișcărilor în
ordine inversă

c. Ridicarea pacientului pe pernă

Se execută de către 2 persoane aşezate de o parte şi de alta a patului, cu faţa uşor întoarsă spre capul
patului:
- îşi lărgesc baza de susţinere prin depărtarea picioarelor şi plasarea acestora unul în faţa celuilalt
(cel dinspre extremitatea distală a patului fiind plasat mai în spate)
- braţele pacientului flectate pe abdomen
- introduc mâna dinspre capul patului sub omoplaţii pacientului cu palma în sus
- cealaltă mână o introduc sub regiunea fesieră a pacientului, unde mâinile celor două persoane se
unesc
- îşi flectează genunchii
- la comanda uneia dintre ele se ridică pacientul, folosind forta membrelor inferioare prin trecerea
greutatii de pe un picior pe altul
- pentru a uşura efortul de ridicare cele 2 persoane se pot sprijini cap în cap
- readucerea pacientului pe pernă se poate face şi de către o singură persoana dacă pacientul poate
să se ajute flectându-şi genunchii şi împingând cu picioarele sprijinite pe suprafaţa patului
Important:
- pentru uşurarea mişcării pacientului este importantă balansarea corpului AM de pe un picior spre
celălalt în direcţia mobilizării pacientului (transferând greutatea prin împingere)
- explicăm întotdeauna pacientului clar ce se face cu el şi ce colaborare aşteptăm de la el
- urmărim atent pacientul în tot timpul manoperei, asigurându-ne că se află în poziţie confortabilă

MOBILIZAREA PACIENTULUI
Mobilizarea pacientului reprezentă mobilizarea în condiții de siguranță maximă în cazul unei afecțiuni
cronice avansate.

Obiective:
- Prevenirea eventualelor complicații
- Redobândirea tonusului muscular
- Menținerea mobilității articulare
- Prevenirea constipației și retenției urinare
- Prevenirea trombozelor, pneumoniilor, escarelor
- Prevenirea contracturilor musculare prin stimularea circulației
8
Principii de respectat
Mobilizarea se face în funcţie de:
- natura bolii
- starea generală
- tipul de reactivitate a pacientului
- perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei musculare şi anvergura de
mişcare trebuie începută încet, mărindu-se treptat, în funcţie de răspunsul fiziologic al
pacientului (creşterea frecvenţei pulsului, semne de slăbiciune musculară, diaforeză)
- exerciţiile se fac înainte de mese
- pacientul trebuie învăţat să intercaleze exercitiile de mişcare cu exercitii de repiratie
- momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi ritmul vor fi hotărâte de
medic

Pregatirea materialelor
În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc: halat , papuci, fotoliu, cârje,placa de transfer

Pregatirea pacientului:
Pregătirea psihică a pacientului:
- Anunță pacientul și îi explică importanța mobilizării în procesul vindecării
- Descrie mișcările ce urmează să le facă pacientul
Pregătirea fizică a pacientului:
- Asistentul medical evaluează resursele fizice ale pacientului în raport cu diagnosticul existent și
cu starea generală
- Evaluează capacitatea de reacție și colaborare a pacientului
- Pacientul este îmbrăcat corespunzător

Tipuri de miscari si modalitati de mobilizare

Mobilizarea bolnavului începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului, degetelor, mâinii, gleznelor,
mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi inferioare, păstrând poziţia de decubit..

Tipuri de miscari
- abductie - miscari de indepartare fata de axul
median al corpului
- adductie - miscare de apropiere fata de axul
median al corpului
- flexie/extensie - miscari de apropiere sau
indepartare a doua segmente apropiate
- rotatie - miscare realizata in jurul axului care
trece prin lungul segmentului care se
deplaseaza
- pronatie - miscarea de rotatie a mainii, prin
care palma priveste in jos; la picior marginea
externa a plantei ridicata
- supinatie - miscare de rotatie a mainii prin
care palma priveste in sus; la picior - marginea
interna ridicata
- circumductie - miscare complexa care totalizeaza flexia, extensia, abductia si le asociaza cu
rotatia
Urmează :
- aşezarea în pozitie şezând, în mod pasiv la început;
- aşezarea în pozitie şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi - crescându-se numarul de minute;
9
 - aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi active;
- aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi
Pregatirea pacientului:
Pregătirea psihică a pacientului:
- Anunță pacientul și îi explică importanța mobilizării în procesul vindecării
- Descrie mișcările ce urmează să le facă pacientul
Pregătirea fizică a pacientului:
 Asistentul medical evaluează resursele fizice ale pacientului în raport cu diagnosticul existent și
cu starea generală
 Evaluează capacitatea de reacție și colaborare a pacientului
 Pacientul este îmbrăcat corespunzător

EFECTUAREA PROCEDURII
Mobilizare pasiva :
 Asistentul medical realizează mișcări de flexie și de rotație ale capului pacientului
 Se continuă cu exerciții pasive ale membrelor superioare și inferioare prin mișcări de flexie,
extensie, abducție, adducție, supinație și pronație, mobilizând toate articulațiile cu blândețe
 Se comunică cu pacientul pentru a identifică eventualele dureri, se observă permanent faciesul și
starea pacientului
 Membrele se masează în sensul circulației venoase (de întoarcere)a) daca aveti un ajutor

Ridicarea în pozitie şezânda

a) În pat
 Asistentul medical ajută pacientul să se ridice în poziție șezând sprijinindu-l cu perne sau
folosind rezemătorul mobil
 Se montează deasupra patului o agățătoare mobilă și se încurajează pacientul să se ridice,
sprijinindu-l cu perne dacă este necesar
b)Ridicarea pacientului în poziția șezând la marginea patului
Ridicarea pacientului în poziție șezând la marginea patului executată de o singu ră
persoană:
- Asistentul medical introduce o mână pe sub regiunea omoplaților iar cealaltă
mână sub regiunea poplitee a pacientului
- Dacă este cazul, asistentul medical poate ruga pacientul să se prindă de gâtul
- Rotește picioarele pacientului într-un unghi de 90°, lăsându-le să atârne ușor la
marginea patului
- Asistentul medical observă permanent faciesul pacientului

Ridicarea pacientului în poziție șezând la marginea patului executată de două persoane:

- Cele două persoane se vor poziționa spre capul pacientului și-și vor introduce mâinile sub
omoplații pacientului
- Unul dintre cei doi asistenți medicali va introduce mâinile sub regiunea poplitee a pacientului
- Prin sincronizarea mișcărilor se ridică spatele pacientului, rotind picioarele cu 90° și aducându-le
la marginea patului
- Se menține pacientul în această poziție, la început câteva minute, apoi se crește treptat timpul
- În cazul în care pacientul prezintă modificări la nivelul faciesului, devenind palid, cianotic sau
acuză amețeli, se repoziționează în pat în decubit dorsal și se măsoară funcțiile vitale
- Repoziționarea pacientului în pat în decubit dorsal se realizează prin executarea mișcărilor în
ordine inversă

10
Aşezarea pacientului în fotoliu
- Pacientul este așezat la marginea patului
- Asistentul medical oferă papucii pacientului
- Se poziționează fotoliul cu rezemătoarea laterală lipită de marginea patului
- Asistentul medical se poziționează în fața pacientului introducând mâinile sub axile, cerând
pacientului să țină capul întors într-o parte
- Dacă sunt doi asistenți medicali se vor poziționa de o parte și de alta a pacientului
- Fiecare dintre cei doi asistenți medicali prind pacientul subaxilar și-l ridică în picioare
- Pacientul este rotit cu spatele spre fotoliu și așezat cu grija în fotoliu
- Pacientul este acoperit cu un pled în cazul în care temperatura aerului din încăpere este mai
scăzută
- Reașezarea pacientului în pat se realizează prin executarea mișcărilor în sens inversd)

Ridicarea pacientului în pozitie ortostatica

- Pacientul este așezat în poziție șezând la marginea patului
- Asistentul medical oferă papucii pacientului
- Asistentul medical se poziționează de o parte a pacientului, sprijinindu-l de sub axile sau se
poziționează în fața pacientului aflat în șezut la marginea patului fixând cu genunchii, genunchii
pacientului, iar cu mâinile sprijinindu-l de sub axile
- Pacientul se sprijină de gâtul sau de umerii asistentului medical
- Se ridică pacientul în picioare
- Menține pacientul în ortostatism câteva minute, observând permanent faciesul acestuia
- Asistentul medical întreabă pacientul dacă se simte bine
- În cazul în care pacientul acuză amețeli este așezat pe pat
- Repoziționarea pacientului în pat în decubit dorsal se realizează prin executarea mișcărilor în
ordine inversă
Efectuarea primilor paşi
- Medicul stabilește dacă pacientul se poate deplasa
- Asistentul medical poziționează pacientul în poziție șezând cât mai aproape de marginea patului
și apoi în ortostatism
- Sprijină pacientul de braț și apoi îl ajută să facă primii pași prin salon
- Distanța de deplasare se crește în raport cu recomandarea medicului
- Dacă starea generală a pacientului permite, asistentul medical oferă acestuia un cadru mobil
pentru a se putea deplasa singur
- Asistentul medical supraveghează permanent pacientul în timpul deplasării
- Încurajează permanent pacientul să se ridice și să se deplaseze pe măsura ce starea generală a
acestuia permite

Reorganizarea locului de munca:

- Materialele folosite se așează la locurile de depozitare
- Asistentul medical se spală pe mâini

Supravegherea pacientului
- Asistentul medical observă starea pacientului și măsoară tensiunea arterială, pulsul, frecvența
respirațiilor
- După procedură așează pacientul în poziție comodă
- Întinde lenjeria de pat pentru evitarea apariției escarelor

Notarea procedurii:
Se noteaza în fisa de manevre/ dosarul/planul de îngrijire:
- data şi ora si persoana care a efectuat mobilizarea pacientului
11
 - tipul de mobilizare, durata
- orarul viitoarelor mobilizari
- nivelul de participare al pacientului
- comportamentul pacientului
- informatii utile legate de recomandarile medicale

Evaluarea eficientei procedurii:

Bilanț pozitiv:
- mobilizarea s-a facut în conditii bune, fara a afecta starea pacientului
- pacientul are o stare multumire si de confort.
- pacientul este multumit de ingrijirile primate
- nu prezinta complicatii favorizate de imobilizare
Bilanț negativ:
Pacientul refuză mobilizarea
Cauze: prezența durerii, teama de durere, stare de slăbiciune, prezența amețelilor
Actiuni care să combată rezultatele nedorite:
- Se încurajează pacientul
- Se acorda mai mult timp pacientului pentru acomodare
- Se va acționa cu blândețe
- La recomandarea medicului, asistentul medical administrează pacientului un calmant înaintea
mobilizării
- Reducerea duratei mobilizării

IV.PREVENIREA COMPLICAȚIILOR DE DECUBIT

Escarele sunt modificări locale de țesuturi, cauzate de comprimarea îndelungată între proeminențele
osoase și suprafața patului. Escarele sunt leziuni interpuse între două planuri: os și pat.

Mecanism
 Țesuturile nu sunt irigate suficient, este redus aportul de sânge, celulele mor și astfel iau naștere
escarele de decubit.
 Inițial, ele se manifestă doar printr-o congestie a pielii, dar apoi apar vezicule cu conținut
sanguinolent, iar suprafața congestionată devine cianotică cu marginile roșii.
 Partea centrală a zonei se usucă, epidermul se desprinde, formându-se o ulcerație din ce în ce mai
profundă, care se dezvoltă în adâncime. De cele mai multe ori aceasta se suprainfectează.
 Escarele apar la persoanele care stau foarte mult timp în pat, de obicei la pacienții spitalizați.

Etapele de formare
Escarele se produc în 4 etape:
1. în prima faza pielea prezinta o culoare roșiatică (eritem)
2. în a 2-a faza apare flictena, și mai apoi soluția de
continuitate (ruperea pielii) și se formează ulcerația care
este dureroasă
3. în a 3-a faza ulceratia se extinde la straturile adânci
subcutanat și mușchi
4. în a 4-a faza ulcerația merge până la os și apare necroza.

Factori favorizanți

12
Apariția escarelor de decubit este favorizată de numeroși factori, unii de ordin general, alții cu caracter
local.
Factorii favorizanți locali sunt:
- umezeala (transpirații abundente, incontinența de urină și fecale),
- menținerea bolnavului în aceeași poziție,
- neregularități ale lenjeriei de pat și de corp.
Factori favorizanți generali sunt:
- dietă necorespunzătoare,
- malnutriție protein-calorică
- deshidratare.
Regiuni expuse escarelor
Decubit dorsal
– Regiunea occipitală
– Omoplaţi
– Coate
– Regiunea sacrococcigiană
– Călcâie
Decubit lateral
– Umăr
– Regiunea trohanteriană
– Feţele laterale ale genunchilor
– Maleole
Decubit ventral
– Tâmple
– Umeri
– Creasta iliacă
– Genunchi
– Degetele picioarelor

Escarele de decubit apar în primul rând în regiunile unde proeminențele osoase sunt acoperite direct de
piele

SCALA NORTON DE EVALUARE A RISCULUI LA ESCARE

Scala Norton este un instrument de evaluare a factorului de risc pe care le prezintă o persoana fata de
apariția și dezvoltarea escarelor -ulcere de presiune.
• Aceasta scara este influențata de cinci factori importanți: condiția fizica, sănătatea mintala,
activitatea, mobilitatea, incontinenta.
• Fiecare din acești factori este evaluat pe o scara in care se acorda 4 puncte pentru risc mic și 1 punct
pentru risc ridicat.

13
• Suma acestor puncte generează un gradul de risc la care este expusa persoana analizata privind apariția
și dezvoltarea ulcerului de presiune:

Stare generală Scor Stare mentală Scor Mobilitate Scor

Foarte gravă 1 Stupoare 1 Imobil 1
Mediocră 2 Confuzie 2 Limitată 2
Medie 3 Apatie 3 Ușor afectată 3
Bună 4 Bună 4 Bună 4
Activitate Scor Incontinenţă Scor
Total dependent 1 Prezentă tot timpul 1
Ajutor major 2 Frecventă 2
SCOR TOTAL
Ajutor minor 3 Ocazional/Accidental 3
Independent 4 Absentă 4
SCOR TOTAL
Interpretarea rezultatelor:
Suma acestor puncte generează un gradul de risc la care este expusa persoana analizata privind apariția
și dezvoltarea ulcerului de presiune:
- peste 18 risc scăzut
- între 18 – 14 risc mediu
- între 14-10 risc mare
- sub 10 risc foarte mare

Prevenirea escarelor de decubit

Escarele pot apărea în câteva ore sau zile. La copii mai repede decât la adulţi
Escarele de decubit pot fi prevenite printr-o îngrijire și supraveghere conștiincioasă a bolnavului:
- pat bine făcut, evitarea cutelor lenjeriei de pat;
- saltea antidecubit,perne de diverse dimensiuni şi forme (pentru genunchi, tendonul lui Achile),
colaci de cauciuc ;
- schimbarea periodică a poziției – se face la 2-3 ore sau mai des, la nevoie; Este necesară o foaie
de supraveghere a escarelor în care să se noteze ora de schimbare și poziția, aspectul cutanat,
zona de masaj.
- igienă – spălarea zilnică, cu apă şi săpun şi ungerea regiunilor expuse umezelii, ştiut fiind faptul
că pielea unsă se macerează mai greu decât pielea uscată (în caz de incontinenţă, se apelează la
sonda Foley).
- corpul bolnavului va fi menținut uscat; după micțiune sau defecare va fi spălat, uscat și pudrat cu
talc; lenjeria udată va fi schimbată imediat.
- alimentație și hidratare echilibrată – alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine – pentru a
favoriza cicatrizarea – şi în vitamine, ţinând cont însă de vârsta şi greutatea bolnavului. În ceea
ce priveşte hidratarea, necesarul de lichide se va completa cu 1,5 – 2 l la 24 de ore.
- masaj pentru favorizarea vascularizației în zonele predispuse escarelor. Se face pe pielea curată,
cu un unguent pe mâna goală, în direcţia circulaţiei de întoarcere de jos în sus, iar la ceafă şi
umeri invers-de sus în jos şi circular spre exterior. Masajul se face se face timp de aproximativ
15 minute pe o zonă mai mare decât suprafaţa interesată și nu trebuie să fie dureros.
Ingrijirea escarelor
Materiale necesare pentru tratatarea escarelor:
- substantele antiseptice pentru curățirea și dezinfecția plăgii – apa oxigenată, rivanol, cloramină,
betadină; și a tegumentelor din jur: alcool iodat 2%, tinctura de iod,
- comprese sterile, mănusi sterile
14
 - apă, săpun, tăviță renală, pudra, unguent, colăcei din cauciuc/fașă comprese, leucoplast,
- cutie cu instrumentar steril.
Pregatirea psihică – se explică tehnica și se obține consimțământul
Pregatirea fizică – se așează pacientul în poziție comodă
Tehnica
- se spală mâinile și se îmbracă mănușile
- se toaletează leziunea și tratează in functie de gradul escarei
- se aplica pudra/unguent, apoi se aplica comprese sterile si se panseaza ca orice plagă;
- în cazul unei escare de grad III sau IV se va face toaleta chirurgicală a plăgii, debridarea ei,
utilizarea pansamentelor hidroactive, funcție de gradul escarei.
- plaga/escara se tratează ca o plagă infectată, aplicând tehnica pansamentulu

V. TRANSPORTUL BOLNAVULUI.
- În spital majoritatea bolnavilor se deplasează singuri, fără ajutor sau supraveghere. Alţi bolnavi
necesită însoțire şi sprijin. Bolnavii care au contraindicat mersul trebuie transportați cu
brancarda, scaun (fotoliu) rulant, cărucior, pat rulant
- Transportul primar prezintă un grad de risc mai mare pentru că bolnavii nu sunt pregătiți şi nu
au un diagnostic cert
- Transportul secundar se face bolnavului internat care poate fi pregătit şi transportat în funcţie de
starea lui. Înaintea transportului se asigură eliminarea urinară şi la nevoie eliminarea scaunului
- Pe timpul transportului bolnavii sunt atent supravegheați, iar asistenta însoţitoare are obligația de
a specifica în raportul ce însoțește predarea bolnavului să specifice observațiile făcute
- Şi bolnavii mobilizabili vor fi însoțiți în timpul transportului prin spital etc. până la externare,
respectiv ieșire din spital

Transportul pacientului
Transport primar – transportul pacientului (victimei) către unitatea sanitară:
- De la domiciliu la spital
- De la locul accidentului la spital
- Este un transport de urgenţă al pacienților insuficient pregătiți, fără diagnostic precis
- Transportul primar pe distanțe relativ mici se face cu mijloace motorizate
Transport secundar – transportul bolnavului asistat:
- De la un salon la altul
- De la o secție la alta.
- De la un spital la altul
- În cadrul spitalului, la şi de la sala de operație, la laboratoare de investigații şi tratamente etc.
- La domiciliu

Obiective:
- Prevenirea durerile, apariției complicațiilor prin mobilizare (reapariției hemoragiilor, agravarea
șocului sau a traumatismelor etc.)
- Prevenirea agravării stării generale
- Ameliorarea funcţiilor vitale

Categorii de pacienţi care trebuie transportaţi

- accidentaţii, în stare de şoc, cu leziuni ale membrelor inferioare
- inconştienţi, somnolenţi, obnubilaţi
- astenici, adinamici, cu tulburări de echilibru
- febrili, operaţi
- cu insuficienţă cardiopulmonară gravă
- psihici
15
Indicații de transport
- Deplasarea pacienților cu afecțiuni grave ( în stare de şoc, inconștienți, accidentaţi, cu hemoragii,
adinamici, epuizaţi, febrili, cu insuficienţă cardiorespiratorie gravă, suspecți sau confirmați cu
infarct de miocard, operați, afecțiuni ale membrelor, operați, cronici etc)
- Transport către şi de la diferite laboratoare sau cabinete de investigaţie şi tratament etc.

Mijloace de transport:
- În spital – brancardă, fotoliu rulant, cărucior, pat rulant, ascensor.
- În afara spitalului – autosanitară, căruţă, tren, avion, helicopter, targă, alte mijloace improvizate.

Materiale necesare pentru transportul bolnavului cu targa sau căruciorul:

- Targă (brancardă).
- Cărucior.
- Fotoliu rulant.
- Pat rulant.
- Pentru toate se va pregăti pătură sau saltea subţire, muşama, aleză, cearşaf, pernă, pături pentru
învelit.

Principii:
- Bolnavul (accidentatul) va fi aşezat comod funcţie de suferinţa acuzată.
- Bolnavii slăbiţi, convalescenţi sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare sunt transportaţi cu
fotoliu rulant.
- Mobilizarea se va face cu delicateţe, precauţie, ferindu-l de traumatisme, dureri sau oboseală,
pentru a nu-i agrava starea.
- Va fi acoperit pentru a nu răci.
- Va fi întotdeauna însoţit de asistentă – care va acorda şi primul ajutor.

TRANSPORTUL CU TARGA
 Pregătirea tărgii
- targa se acoperă cu o pătură şi cu un cearşaf; la nevoie se acoperă cu muşama şi aleză; pernă
subţire
 Pregătirea pacientului
- se informează atât pacientul cât şi aparţinătorii asupra scopului transportului şi locului unde va
fi transportat
- se explică procedeul aşezării pe targă şi eventual se instruieşte pacientul cum poate colabora
- în cazul în care pacientul are instalate o perfuzie, sonde, drenuri etc. se vor lua măsuri de
siguranţă: sprijinirea- eventual pe un suport - a aparatului de perfuzie; fixarea sau pensarea
sondelor etc. în funcţie de durata şi condiţiile de transport
Nu se pensează drenul toracic la pacienţii ventilaţi
- în caz de vărsături – tăviţă renală
- se pregăteşte documentaţia pacientului
 Aşezarea pacientului pe targă
pacientul va fi aşezat cu privirea în direcţia mersului (trebuie să vadă unde merge)
- la urcatul scărilor, brancardierul din urmă va ridica targa până la nivelul orizontal; dacă panta
este prea accentuată, se poate duce pacientul, la urcuş, cu capul înainte.
- De asemenea, când pacientul trebuie supravegheat tot timpul, este mai bine ca acesta să fie dus
cu capul înainte, pentru ca, stând faţă în faţă cu brancardierul, să poată fi supravegheat.
- în principiu, pacientul va fi prins de partea sănătoasă

16
Execuţia:
- targa este ţinută la cele două extremităţi de către doi brancardieri, doar de câte un singur
mâner astfel încât targa să atârne de-a lungul marginii patului
- aşezarea pacientului pe targă necesită trei persoane: acestea se vor aşeza de-a lungul patului de
partea tărgii atârnate
- îşi introduc mâinile, cu palma şi degetele întinse, sub pacient
- prima: susţine capul şi toracele, sprijinind ceafa pacientului pe antebraţ
- a doua: sprijină pacientul în regiunea lombară şi sub şezut
- a treia: susţine membrele inferioare
Prima persoană comandă mişcările:
1) ridică deodată pacientul
2) după ce acesta a fost ridicat, face un pas înapoi
3) brancardierii ridică şi cealaltă margine a tărgii, aducând-o în poziţie orizontală sub pacient
4) se aşază pacientul pe targă, se acoperă
Descărcarea se face după aceeaşi metodă, dar cu mişcările inverse.

Poziţiile pacientului pe targă în funcţie de afecţiune

 în decubit dorsal:
- pacienţii cu traumatisme abdominale, cu genunchi flectaţi
- accidentaţii constienţi, suspecţi de fractură a coloanei verte¬brale sau a bazinului: se asigură
suprafaţa rigidă
- leziuni ale membrelor inferioare: sub membrul lezat, se aşază o pernă
- leziuni ale membrelor superioare: membrul superior lezat se aşază peste toracele pacientului;
eventual se fixează cu o eşarfă
- accidentaţii în stare de şoc cu hemoragie: cu membrele inferioare ridicate
 în poziţie şezând
- pacienţii cu traumatisme craniene, constienţi şi fără semne de şoc: menţinuţi cu ajutorul
pernelor
- leziuni ale gâtului: capul va fi flectat, astfel incat regiunea mentoniană să atingă toracele
 în poziţie semişezând:
- accidentaţii toraco-pulmonar
- pacienţii cu insuficienţă cardiorespiratorie
- accidentaţii cu leziuni abdominale (poziţia Fowler), cu genunchii flectaţi
 în decubit lateral
- pacienţii în stare de comă
 în decubit ventral:
- pacienţii cu leziuni ale feţei (craniofaciale): sub fruntea lor se aşază un sul improvizat din
cearşafuri, sau antebraţul flectat al traumatizatului
- cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere
 în decubit semiventral/lateral
- pacienţii inconştienţi, iar în caz de tulburări de deglutiţie sau hipersecreţie salivară, în poziţie
Trendelenburg, pentru a preveni acumularea şi aspirarea secreţiilor
 în poziţia Trendelenburg, cu înclinare maximă de 10-15°:
- accidentaţii în stare de şoc
- în colaps periferic, pentru a asigura un aport mai mare de sânge în organele vitale
 în poziţie Trendelenburg inversat, cu înclinare de maximum 10-15º:
- accidentaţii cu fracturi ale bazei craniului
Bolnavii psihici agitaţi se calmează medicamentos şi se transportă imobilizaţi.
De reţinut:

17
 - în leziuni ale coloanei vertebrale, pacienţii vor fi transportaţi pe o suprafaţă dură; se recomandă
ca pacienţii să fie transportaţi în poziţia în care au fost găsiţi
- în cazuri cu totul excepţionale, când este imposibil să se asigure o targă tare, chiar improvizată
(uşă, scândură lată), transportul este admis pe patură, culcat cu faţa în jos, cu excepţia celor
suspecţi de fractură a coloanei cervicale

TRANSPORTUL CU CĂRUCIORUL RULANT/BRANCARD

- Transportul cu căruciorul rulant este specific secţiilor de chirurgie
- Cărucioarele sunt port-tărgi cu înălţimea mesei de operaţie şi sunt dotate cu roţi pneumatice Se
acoperă cu cearşaf curat şi se aduc lângă patul bolnavului
- Mutarea bolnavului pe cărucior se face de o manieră identică cu mutarea pe targă
- Bolnavul este învelit
- Operatul se aşează cu capul într-o parte → pentru a evita aspirarea vărsăturilor
- Împingerea căruciorului se face cu grijă, fără a zdruncina bolnavul
Cărucioarele utilizate pentru transportul pacientului au în general înălţimea meselor de operaţie, pentru a
se putea transporta uşor pacientul de pe cărucior pe masă şi invers.
Aşezarea pe cărucior
- căruciorul se aşază cu partea cefalică perpendicular pe capătul distal al patului (la picioarele
patului)
- roţile căruciorului trebuie blocate
Pentru ridicarea pacientului, este nevoie de trei persoane care execută tehnica în următorii timpi:
1. cele trei persoane se aşază lângă marginea patului; fiecare îşi plasează piciorul dinspre targă mai în
faţă;
2. toate trei îşi flectează genunchii introducând braţele sub pacient:
- prima, sub ceafă şi umeri
- a doua, sub regiunea lombară şi şezut
- a treia, sub coapse şi gambe
3. apoi, cele trei persoane întorc pacientul înspre ele, îl apropie cât mai mult ca să-l poată strange;
îşi îndreaptă corpul, făcând un pas înapoi (cu piciorul aflat în faţă) şi se îndreaptă spre targă lângă
cărucior îşi flexează uşor genunchii şi aşază pacientul pe cărucior, întind braţele ca pacientul să fie
aşezat în decubit dorsal
4. cele trei persoane îşi retrag braţele.
IMPORTANT:
- Ridicând pacientul, persoanele trebuie sa-l ţină strâns către ele şi să-şi folosească cât mai mult
forţa membrelor inferioare pentru a-şi proteja propria lor coloană vertebrală.

TRANSPORTUL CU PATUL RULANT

- Este forma ideală de transport a bolnavilor în spital care reduce transbordările la jumătate
- Picioarele patului sunt prevăzute cu roți (cu sistem de blocare a roților)
- Pregătirea şi transportul se face la fel ca şi cu căruciorul rulant
- Se recomandă bolnavilor gravi sau care nu pot fi mobilizaţi pentru:
 Explorări funcționale
 Examinări radiologice
 Transport dintr-un salon în altul
 Cură de aer pe terase
Prin utilizarea acestui sistem de transport, pacientul nu trebuie transpus mereu din pat în cărucior, de aici
pe masa de operaţie sau la alte examinări, ci va fi transportat direct cu patul. Patul cu dispozitiv rulant
aşteaptă pacientul chiar la serviciul de primire. Această metodă nu poate fi aplicată la toate spitalele,
căci ea necesită o dimensionare corespunzătoare a coridoarelor, uşilor, să nu existe praguri, iar
deplasarea între etaje să se poată face cu ascensorul.

18
TRANSPORTUL CU FOTOLIUL (SCAUNUL) RULANT
- Se transportă bolnavii mai puţin gravi, cu afecţiuni ale membrelor inferioare, convalescenți etc.
- Se pregătește fotoliul cu pătură, cearșaf, muşama şi aleză
- Se îmbracă bolnavul peste pijama cu halat de molton, șosete şi papuci
- Se ajută bolnavul cu forță fizică diminuată să se ridice din pat şi să se aşeze în fotoliu
- Bolnavii care au forță fizică pot fi lăsați să se aşeze şi să se ridice singuri sau cu un ajutor minim
- Membrele inferioare așezate pe suporturi vor fi învelite cu cearşaf şi pătură
- Asistenta împinge fotoliu din spate
- Unele fotolii sunt pliante, altele sunt dotate cu motor electric şi dispozitiv propriu de comandă

TRANSPORTUL CU LIFTUL
Transportul cu fotoliu rulant:
- Asistentul medical intră în lift şi trage fotoliu (bolnavul cu faţa la ușă)
- La coborâre asistenta împinge căruciorul înainte şi iese din lift
Transportul cu căruciorul rulant:
- Brancardierul împinge patul rulant, apoi intră şi el în lift
- La coborâre, iese brancardierul şi trage patul afară
- Privirea bolnavului rămâne spre ieşire

TRANSPORTUL PACIENTULUI ÎN AFARA SPITALULUI

Pregătirea bolnavului pentru transportul în afara spitalului
- pacientul va fi pregătit din timp pentru transport; i se comunică mijlocul de transport
- Se face pregătirea psihică a pacientului şi se anunță familia
- Pregătirea fizică constă din toaletă, îmbrăcare, protecţie la frig; va fi îmbrăcat în mod
corespunzător anotimpului, duratei drumului şi mijloacelor de transport
- Dacă pacientul este purtător de sondă urinară, se golește punga urinară
- Se verifică şi la nevoie se refac pansamentele
- Se măsoară tensiunea arterială, saturația oxigenului
- Se fac copii după toate documentele medicale
Mijloace de transport al victimei accidentului
- Brancarda (targa) susținută de 1-5 persoane
- Pe brațe susţinut de 1-4 persoane
- Cu autosanitara
- Cu helicopterul
- Cu trenul, avionul sau vaporul
- Cu mijloace improvizate
Monitorizarea pacientului pe timpul transportului
AM supraveghează pacientul îndeaproape, pe tot timpul transportului
- Respirația: frecvenţă, saturația oxigenului, amplitudinea şi simetria mișcărilor hemitoracelui
drept şi stâng
- Circulaţia: frecvenţa cardiacă, pulsul periferic, tensiunea arterială, monitorizarea
electrocardiografică
- Starea de conștiență: prin determinarea scorului Glasgow (normal 15-4)
- Temperatura: pacienţi febrili, hipotermici, cu frison, prematuri, nou născuți
- Culoarea tegumentelor: tegumente cianotice, palide
Predarea pacientului se face de către asistentă la medicul de gardă al instituţiei unde a fost transportat
Pentru liniştea pacientului, este bine ca ea să rămână lângă pacient până va fi amplasat în patul lui.

Important: mijlocul de transport va fi dezinfectat după transportul pacienţilor infecţioşi.

19