PARTEA A II-a

STUDIU DE CAZ

METODOLOGIA DE RESTAURAE A
ICOANEI SFÂNTULUI STELIAN

~ 36 ~
 Fişã de conservare

Date generale: Icoana a fost depozitatã necorespunzãtor

a) Obiectul : Icoana “Sfântul Stelian”

b) Posesor: Colecție particulară
c) Tehnica: tempera
d) Suport: blat de lemn
e) Autor, școalã: necunoscut
f) Datare : jumãtatea secolului al XIX-lea
g) Dimensiuni : înãlțime- 38,5 cm
lãțime- 31,5 cm
grosime- 2 cm

Faţa icoanei Versoul icoanei

~ 37 ~
 Descrierea iconograficã a obiectului

În funcție de caracterul și semnficația sa, reprezentarea Sfântului Stelian în

iconografia ortodoxã a variat.

Cuviosul Stelian se naşte dintr-o familie de buni creştini într-o vreme în care Răsăritul
ortodox era frământat de prigoanele unor împăraţi ai Bizanţului dezlănţuiţi pentru defăimarea
sfintelor icoane. Atunci cad victime luptătorilor contra icoanelor numeroşi ierarhi, teologi,
preoţi, călugări şi credincioşi. Părinţii pruncului Stelian, oameni înstăriţi, treceau însă printr-o
altă durere, aceea a pierderii copiilor lor la scurtă vreme de la naştere.

Singurul rămas în viaţă a fost Stelian, către care se îndreaptă dragostea părintească împletită
cu teama de a nu-l pierde. De aceea, el va creşte cu o dragoste nestinsă pentru copii şi cu milă
pentru cei în suferinţă, căci lipsa fraţilor şi surorilor din casa părintească va lăsa urme pentru
tot restul vieţii Cuviosului Stelian. Aplecat spre cele duhovniceşti şi îndrumat în permanenţă
de părinţi pe calea bisericii, drept mulţumire pentru darul vieţii primite, Stelian va găsi în
biserica din oraşul său o a doua casă, iar în atmosfera religioasă din timpul slujbelor
bisericeşti, adevăratul suflu al vieţii sale. De aceea, rămânând orfan prin moartea celor doi
părinţi ai săi, va vinde toată agoniseala părintească, va împărţi tot ce avea la săracii lui
Dumnezeu, iar el se va îndrepta spre una din numeroasele mânăstiri care împodobeau, în
vremurile de atunci, pământul creştin al Asiei Mici (Turcia de azi). Se va stabili aşadar într-o
asemenea vatră de trăire duhovnicească în provincia Paflagonia, în apropierea străvechii
aşezări creştine a Cezareei Capadociei, patria Sfântului Vasile cel Mare. Era o provincie
muntoasă în care înflorea viaţa călugărească şi pustnicească pe înălţimile munţilor sau în
numeroasele peşteri. Unele din acestea, rămase pustii după năvala turcilor, păstrează până azi
frumuseţea picturilor creştine.
Într-o astfel de mânăstire se va adăposti şi tânărul Stelian, făcând ascultare şi urmărind
îndeaproape sfaturile duhovniceşti ale bătrânilor călugări. Cunoscând râvna pentru trăirea
monahicească şi dragoste pentru Hristos, stareţul rânduieşte pregătirea lui Stelian pentru

~ 38 ~
treapta preoţiei. Dar el, socotindu-se nevrednic a îmbrăţişa un cin mai presus de al îngerilor,
ca oarecând Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Sfântul loan cel cu Gura de Aur,
cere duhovnicului îngăduinţa de a se pustnici într-una din peşterile din preajma mânăstirii.
Într-o asemenea peşteră va vieţui ani îndelungaţi, în post şi rugăciune necurmată. Dar starea
sa aici, în mijlocul stâncilor şi doar cu mintea înălţată la Domnul, nu va împiedica pe Stelian
să reverse mai departe dragostea şi mila sa faţă de creştinii în suferinţă. De aceea, atunci când
va afla de la credincioşii care veneau la el să-i ceară sfat duhovnicesc sau să înalţe rugăciuni
pentru ei, că în părţile acelea bântuie o molimă cumplită care seceră în primul rând copiii,
Stelian, amintindu-şi de plânsul părinţilor săi, se va aprinde de milă. Atunci el îşi deschide
inima spre Dumnezeu şi înalţă rugăciuni smerite pentru îndepărtarea acestei molime.
Şi ca un alt llie, care înviase pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, rugăciunile sale
fierbinţi la Dumnezeu sunt bine primite, molima încetează şi mulţi copii sunt salvaţi de la
moarte. Cunoscând căldura inimii sale iubitoare de copii şi mila faţă de toţi cei ce erau în
suferinţă, precum şi puterea rugăciunilor lui Stelian înălţate lui Dumnezeu, mamele cu prunci
bolnavi încep să vină la peştera lui Stelian pentru a câştiga, cu rugăciunile sale, sănătatea şi
viaţa copiilor lor.
Rugăciunile sale aveau atâta tărie încât de cele mai multe ori mamele se întorceau fericite la
casele lor. Faima sa creşte tot mai mult şi se răspândeşte în ţinuturile învecinate, dar smerenia
lui Stelian depăşea cu mult cinstirea pe care încercau oamenii să i-o aducă. În această stare de
dragoste aprinsă către Dumnezeu şi de milă jertfitoare în rugăciune pentru toţi cei care suferă,
Cuviosul Stelian va trece la cele veşnice, dar minunile săvârşite în peştera în care a trăit nu
vor înceta.
Trupul său neputrezit va fi adus la biserica mânăstirii sale de metanie şi va avea
aceeaşi tărie în vindecări ca atunci când Stelian se afla în viaţă. Cunoscând evlavia
mulţimilor, puterea dragostei cu care acestea înconjurau memoria Cuviosului, precum şi
minunile care se săvârşeau înaintea moaştelor sale, Biserica hotărăşte canonizarea sa, adică
trecerea sa în rândul cuvioşilor făcători de minuni, rânduind ca zi de pomenire 26 noiembrie,
ziua trecerii sale la cele veşnice.

AUREOLELE: Aureolele au margini duble, una roșie spre interior și una de culoare
albã la exterior. Se observã folosirea unei foițe metalice atât pentru evidențierea aureolelor,
cât și a veșmîntului.

~ 39 ~
 Detaliu- Foiţa metalicã

FONDUL: Fondul este destul de uzat dar se pare că este metalic

Marginile icoanei sunt delimitate de feșe de culoare ocru, late de aproximativ 3 cm și

delimitate de picturã printr-o fașã foarte subțire de culoare albã. Gama cromaticã folositã este
alcãtuitã din urmãtoarele culori: roșu negru, alb, ocru;

~ 40 ~
 ÎNSCRISURI:

Alte înscrisuri, mai vechi se observã în partea de sus a icoanei. Sunt scrise în limba
slavonã, de culoare neagrã, ușor sterse din cauza degradãrilor.

Analiza tehnologicã a icoanei

SUPORTUL: Icoana este realizatã pe

suport de lemn de rășinoase este relativ
ușoarã, comparativ cu dimensiunile sale, iar
fibrele de lemn sunt dense și compacte.
Lemnul este bine uscat, dar se observã în
partea stângã o ușoarã curbară spre interior a
marginii inferioare. Direcția de orientare a
inelelor indicã orientarea panoului cu partea
convexã spre versou.
Detaliu – direcţia de orientare a fibrelor
Lemnul de rășinoase face parte din
grupa speciilor lemnoase albe. Este lipsit de duramen şi are culoarea alb-gălbui-roşiatică, mai
închisă spre centrul secţiunii buşteanului. Prezintă pori mici, împrăştiaţi, raze medulare
distincte cu ochiul liber, distanţate. Este un lemn omogen, mat, moale, uşor, rezistent, mai
elastic, uşor despicabil: se taie şi se băiţueşte uşor, are „joc” relativ redus. Lemn moale şi

~ 41 ~
uşor, omogen cu contrageri mici până la mijlocii aproape egale pe toate direcţiile. Se usucă
greu, nu sunt recomandate temperaturi înalte.
Pornind de la ideea cã deformãrile lemnului sunt diferenţiate prin modalitatea sa de
debitare din trunchiul copacului, faţã de organizarea naturalã a fibrelor: transversalã, radialã
şi tangenţilalã. În ceea ce priveşte tehnica de execuţie a blatului de lemn, pe verso, se pot
observa probabil, urme ale unor unelte de prelucrare a lemnului sau urme ce indicã folosirea
unui panou de lemn viciat.

Canatul icoanei ce pune în evidență curbura

~ 42 ~
Detaliu – Cantul icoanei care scoate în evidenţã îmbinãrile traverselor

Modalitatea de îmbinare a traverselor cu blatul de lemn

Îmbinare în coadă de rândunică cu scobitură

~ 36 ~
 STRATUL DE PREPARAŢIE: Grundul sau stratul de preparaţie este un amestec format
din trei componente (clei, substanţã amorfã, cu sau fãrã conservant şi uneori pigment) 1. Este acea
componentă a stratului pictural care are rolul de a acționa ca un element de legătură între suport
și culoare și de a prelua din tensiunile care apar ca urmare a mișcărilor lemnului.
În cazul picturii icoanei Sfântul SIMEON, grundul a fost aplicat în strat subțire și uniform
și a creat o suprafață lisă, netedă pregătind-o pentru culoarea care urma a fi aplicată. 2 La nivelul
lacunelor se pot obseva urme de preparție care indicã faptul că acesta a fost aplicat direct pe
lemn, prin suprapuneri succesive, fără maruflarea 3 vreunui material cu rol de fixare, consolidare
sau pentru a conferi elasticitate în cazul eventualelor dilatãri sau contrageri ale lemnului 4 ( hârtie
sau tifon). De asemenea, la nivelul stratului de preparaţie se pot distinge urme ale desenului
premergãtor al icoanei.
Referitor la materialele constituente ale grundului, acesta este alcãtuit probabil din praf
de cretã, ca substanţã amorfã, agregat (material inert de diferite forme şi mãrimi care este folosit,
în amestec cu un liant la prepararea mortarelor)5 şi clei de oase folosit ca liant.

Detaliu- urme ale stratului de preparaţie la nivelul lacunelor

1
Andreea Michescu; Ioan Darida, Op. Cit., p. 24
2
Idem
3
Operaţiune de lipire a unui suport subţire şi elastic ( pânzã, hârtie, piele) pe un suport gros sau rigid ( pânzã groasã,
lemn, zid). În general maruflarea este cunoscutã ca lipire a pânzei pe o zidãrie care face parte dintr-o structurã
arhitecturalã. Adezivul folosit este un clei forte care poartã denumirea de “maruflu” şi poate fi un extras de secarã,
caseinatul de calciu sau cleiul animal- Cesare Brandi- “Teoria restaurãrii”, p. 217.
4
Nicolaevna Socolova (Monahia Iuliana), op.cit., p. 69.
5
Viorel Barbu, Pr.; Diana Barbu; Gabriela Ştefãniţã, Dicţionar de conservare – restaurare a patrimoniului
bisericesc, Editura Basilica, Bucureşti, 2006.

~ 36 ~
 PELICULA DE CULOARE: Stratul pictural este realizat probabil în tehnica temperei grase.
Pelicula de culoare s-a aplicat direct peste grund și sunt vizibile urmele incizate ale desenului
premergãtor. În luminã razantã se poate distinge un desen liber, dar al cãrui contur nu este urmat
în totalitate prin aplicarea straturilor de culoare. Urmele de pensulaţie ne indicã tehnica utilizãrii
unor tuşe de culoare nu foarte împãstate, chiar transparente şi suprapuse.
Aureolele, tronul şi anumite elemente ale veșmintelor sunt acoperite cu foiță metalică. În
realizarea poleirilor, tehnica utilizată este cea pe bază de poliment. În compoziția acestuia s-a
folosit bolus6 de culoare roșie, care este vizibil în urma eroziunii foiței metalice. Polimentul este
un amestec de materiale care creează baza pe care se aplică foița. Principalul component,
bolusul, este un pigment argilos foarte fin, cu o textură grasă, care are în compoziția sa oxizi de
fier. Folosirea sa în poleire influențează culoarea argintului, nuanțându-l printr-un efect brun-
roșcat. Peste aceste aplicaţii metalice au fost pictate diferite ornamente.

STRATUL DE PROTECȚIE: Stratul de verni7 se aplică pe suprafața pictată în scopul

protejării acesteia de factorii de degradare exteriori, precum și pentru crearea unor efecte optice
favorabile: accentuarea adâncimii și luminozității culorilor. Stratul de verni este constituit
probabil dintr-o rășină moale, și este aplicat din abundență pe unele suprafețe, în timp ce altele
prezintă o peliculă mai subțire.

Detaliu în luminã razantã – pelicula de protecţie

6
Bolus  -  grc. bolos, argilă grasă colorată în roşu- brun  numit de Cennini  sinopia, peste aceasta se aplica foiţa de
aur
7
Denumire datã materialelor pe bazã de substanţe natural sau sintetice, fluide, plastic, transparente, colorate sau
incolore, ce pot fi aplicate în strat subţire, cu rol protector, dar şi cu effect plastic. Formeazã pe suprafaţa aplicatã o
peliculã solidã şi transparentã, ceea ce conferã vernis-urilor calitatea de substanţe filmogene. Deşi transparenţa este
calitatea vernis-urilor, existã posibilitatea obţinerii unor vernis-uri “mate” sau “opace”, în care razele luminoase ce
le traverseazã sunt absorbite în întregime. – Cesare Brandi, Teoria restaurãrii, p.227.

~ 36 ~
 Starea de conservare a icoanei

SUPORTUL DE LEMN: Obiectele constituite integral sau parțial din materie organică
sunt extrem de predispuse la acțiunea factorilor de degradare. Structura suportului icoanei are ca
material component lemnul, așadar a fost afectat, pe parcursul timpului, de către factorii de
degradare. Cele mai multe probleme ale suportului au apãrut probabil datoritã higroscopicitãţii
lemnului, calitate prin care acesta absoarbe umiditatea din mediul înconjurãtor şi o cedeazã în
egalã mãsurã.8 Astfel, umflarea şi contracţia lemnului au ca efect modificarea dimensiunilor
acestuia: Un alt tip de degradare, apãrut în urma proprietãţilor de elasticitate şi rezistenţã 9 a
lemnului la forţe externe sau tensiuni interne sunt aşchierile fibrelor şi fisuri ale suportului.
O altã cauzã de degradare prezintã la nivelul suportului este cea a surselor de cãldurã,
prin expunerea icoanei în apropierea directã de flacãra lumânãrilor sau a candelelor, care au
carbonatat local fibrele lemnoase. În ceea ce priveşte depunerile, pe suprafaţa blatului de lemn
sunt prezente depuneri neaderente de praf, rumeguş şi aderente de cearã, murdãrie, diverse
depuneri organice.

8
Ioan Darida, Lemnul- Metodologia de conservare- restaurare a suportului de lemn, p.6
9
Ioan Darida, op. cit., p.9

~ 37 ~
 O altã problemã de degradare care afecteazã atât fața cât și versoul icoanei o reprezintã
prezența orificiilor de zbor. Mãrimea orificiilor variazã pânã la 2-3 mm. S-a constatat cã atacul
xilofag rãspunzãtor de apariția acestora este unul activ: icoana a fost lãsatã in poziție orizontalã
deasupra unei coli albe de hârtie, iar dupã câteva zile s-au putut observa grãmãjoare de rumeguș
rezultat în urma activitãții insectelor. Insectele xilofage gãsite pe suprafața icoanei se presupune
cã fac parte din familia Anobidae, și sunt cel mai des întâlnite insecte ce degradeazã materialele
lemnoase.
Familia Anobidae cuprinde cca 1000 de specii care sunt, de regulã, dãunãtori ai lemnului
uscat şi care sunt cunoscuţi sub numele de sfredelitorii mici sau carii mici ai lemnului. 10 Insecte
au corp lung, cilindric, cap hipognat, antene filiforme terminate cu ultimele antene lungi şi mari.
Protoracele este mai mult sau puţin bombat, cu zone proeminente. Elitrele au striuri longitudinale
de puncte pe toatã lãţimea sau doar spre marginile laterale.
Este o subfamilie importantã pentru societate, speciile fiind dãunãtori ce provoacã daune
mari în bunurile culturale şi economice. Fiind o specie cosmopolitã, este un dãunãtor comun în
depozitele de alimente, colecţii de istorie naturalã, dar şi în biblioteci şi arhive.11
Adulţii sapă o galerie de mici dimensiuni unde are loc ponta, iar din ouăle depuse se
dezvoltă larve, care la rândul lor se hrănesc cu lemn, săpând galerii neregulate, la extremitatea
cărora se împupează. După metamorfoză, adulţii sapă o galerie de emergenţă situată
perpendicular pe aceasta şi ies
la exterior.

10
Florea Oprea, Biologie pentru conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural, Editura Maiko, 2006, p. 348.
11
Adriana-Mina Moşneagu, Conservarea bunurilor de patrimoniu atacate de Anobiide, Tezã de doctorat- Biologie
animalã, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi, 2009, p.120-121.

~ 38 ~
 Insectã din familia Anobiidae - vedere ventralã / vedere dorsalã / vedere lateralã 12

Detaliu – Fragilizãri ale lemnului cauzate de atacul xilofag

Forma galeriilor13

Atât galeriile situate la interiorul piesei, dar mai ales orificiile de intrare, respectiv de
emergenţă deteriorează în mod primar piesa, contribuind şi la posibila degradare ulterioară a
piesei prin oferirea unui microclimat favorabil infestării cu microorganisme xilofage.14
Pe suprafaţa icoanei se pot observa atât orificii de zbor de diferite mãrimi cât şi orificii de
eclozare, mai alungite care fac dovada unui atac xilofag activ, insectele aflându-se în diferite
stadii ale ciclului de viaţã. Reţeaua de galerii a fragilizat structura lemnului, devenind una
spongioasã, casantã, purverulentã şi chiar lacunarã.
Reţeaua galeriilor insectelor s-a format în panoul de lemn în funcţie de apetitul larvelor 15
formând un atac puternic, însã prin acţiunea lor favorizeazã penetrarea şi repartiţia eventualelor
soluţii utilizate în procesul de restaurare.

12
Idem
13
Daniel Kazimir Kurzeluk, STUDIUL BIOECOLOGIEI COLEOPTERULUI XILOFAG Anobium punctatum
DeGeer, 1774, DĂUNĂTOR PE OBIECTELE DE PATRIMONIU DIN LEMN, 13 noiembrie 2017, var. On-line:
https://www.researchgate.net/publication/321033584_STUDIUL_BIOECOLOGIEI_COLEOPTERULUI_XILOFAG_Anob
ium_punctatum_DeGeer_1774_DAUNATOR_PE_OBIECTELE_DE_PATRIMONIU_DIN_LEMN [accessed Apr 21 2018]
14
Idem
15
Ioan Darida, Consolidarea lemnului, p. 1

~ 39 ~
 STRATUL DE PREPARAŢIE: Solicitãrile continue date de variaţiile factorilor de
microclimat determinã piederea elasticitãţii lemnului, structura devine plasticã, având efecte
nocive asupra stabilitãţii straturilor de preparaţie. Stabilitatea lor este alteratã prin tensiunile
superficiale care se creeazã în volumul suportului şi care îşi exercitã forţele pentru un timp
îndelungat.16 Grundul are o inerţie mecanicã 17 mai mare decât suportul de lemn, care se poate
dilata şi contrage cu mai mare uşurinţã, fãrã a produce în primã fazã degradãri de genul
craclurilor sau fisurilor. Aşadar, în urma reducerii dimensiunilor fibrelor apar desprinderi ale
stratului de preparaţie care conduc la formarea lacunelor.
În cazul de faţã, pierderea stratului de preparaţie se datoreazã şi atacului xilofag care a
avut acţiune îndelungatã asupra icoanei. Lacunele stratului de preparaţie sunt pierderi de materie
originalã pânã la suport şi reflectã un proces activ de degradare, întrucât sunt vizibile zone unde
cantitatea depunerilor diferã. În afarã de lacunele extinse ale grundului, şi implicit ale stratului de
culoare, stratul de preparaţie a suferit perforaţii care reprezintã de fapt orificiile de zbor ale
insectelor xilofage.

STRATUL DE CULOARE: În cele mai multe cazuri, deteriorãrile provocate în timp,

unor opere de artã pe suport de lemn apar în urma modificãrilor dimensiunilor suportului, care
acţioneazã în mod direct sau indirect asupra stratului pictural. 18 Tehnica temperei este o tehnicã
picturalã în care pigmenţii sunt legaţi între ei şi de stratul de preparaţie sau tencuialã printr-un
adeziv în soluţie apoasã sau în emulsie de ou 19, aşadar în funcţie de grosimea şi elasticitatea
oferitã de cantitatea de liant folositã, pelicula de culoare a icoanei a suferit mai multe forme de
degradare de tipul fisurilor, craclurilor sau desprinderilor.
Fisurile şi craclurile sunt forme de degradare ce se referã la acele modificãri interne ale
materialelor din care sunt alcãtuite obiectele. În general, craclurile sunt rezultatul unor modificãri
chimice şi fizice în structura internã a materialelor ca urmare a îmbrânirii.20

16
Andreea Michescu, Ioan Darida, op.cit., p.21
17

18
Andreea Michescu, Ioan Darida, op.cit., p.21
19
Paul şi Laura Mora, Conservarea picturilor murale, Editura Meridiane, 1986, p.316.
20
Andreea Michescu, Ioan Darida, op.cit., p.35

~ 40 ~
 Detaliu – Lacune şi fisuri ale stratului de culoare

Detaliu – Reţele de cracluri cu formare de lacune

În unele zone ale icoanei s-a constatat formarea unor mici dilatãri ale stratului pictural.
Bãşicile de arsurã apar adesea pe suprafaţa picturii când temperatura mediului depãşeşte
aproximativ 750 C21. Astfel, expusã la foc deschis ( flacãra lumânãrilor sau a candelelor), icoana
a suferit o uşoarã înmuiere termoplasticã22 a verniurilor şi apoi a materiei colorate.

21
Ioan Darida, Metodologia restaurãrii picturii pe pânzã, p.9
22
Care devine plastic sub influenţa cãldurii şi care nu îşi modificã proprietãţile la acţiunea repetatã a temperaturilor.

~ 41 ~
 Legãturile chimice care se creeeazã la temperaturi înalte în stratul pictural provoacã
apariţia unor gaze care execitã o mare presiune de dilatare pe surafaţa picturalã uşor înmuiatã
care astfel s ridicã sub formã de bãşicuţe. 23 În urma acestei acţiuni, nu a fost afectatã doar
structura peliculei de culoare, ci şi culoarea, prin îmbrunarea acesteia.
În timp, pe suprafaţa picturii s-au depus diverşi contaminanţi, organici (ceară, reziduri
biologice, fibre textile, etc.) sau minerali (praf, pământ, etc.). Aceştia degradează suprafaţa prin
obturarea imagini. De cele mai multe ori, materiile depuse dereglează echilibrul chimic al
obiectului prin acţiuni corozive, oxidante sau prin interacţiunea chimică între agenţii
degradanţi şi materia originală.24 Eroziunile stratului de culoare au apãrut şi ca urmare a acţiunii
mecanice de frotare în cadrul unor operaţiuni de întreţinere sau prin mavrarea necorespunzãtoare
a icoanei.
Degradãrile foiţei metalice constau în formarea câtorva lacune datorate şocurilor
mecanice, uzuri superficiale şi pe alocuri apar fenomene de oxidare. Aplicaţiile metalice şi-au
meţinut proprietãţile de-a lungul timpului şi nu prezintã transformãri chimice sau desprinderi.

23
Ioan Darida, Metodologia restaurãrii picturii pe pânzã, p. 10.
24
Marin Coteţiu, Teoria generalã a Restaurãrii- Note de curs.

~ 42 ~
 STRATUL DE PROTECŢIE: Verniul fiind o rãşina moale, lipicioasã, de-a lungul
timpului şi-a pierdut din calitãţile anterioare, înglobând permanent depunerile existente.
Îmbãtrânirea naturalã a verniului a determinat fragilizarea peliculei, având ca rezultat apariţia
craclurilor.
Microcraclurile dau aspectul neuniform al peliculei şi mãresc difuzia luminii. Rezultã
efectul aparent de opacizare, care de fapt este determinat de imposibilitatea radiaţiei luminoase
de a strãbate mediul transparent.25
Sub influenţa umiditãţii şi a temperaturii, s-au format aglomerãri de verni, iar depunerile
au fãcut masã comunã cu pelicula de protecţie.

25
Andreea Michescu, Ioan Darida, op. cit., p.34

~ 43 ~
Lacune profunde ajunse la nivelul stratului suport

Propuneri de tratament:

~ 44 ~
- Îndepãrtarea depunerilor neaderente cu ajutorul unei pensule dense și moi
- Injectarea icoanei cu o soluție insecticidã în vederea distrugerii atacului
xilofag activ
- Consolidarea stratului pictural
- Efectuarea testelor de curãțire pe suprafețe reduse
- Curãțirea propriu-zisã a icoanei
- Completarea lacunelor suportului lemnos
- Chituirea lacunelor şi tivirea marginilor stratului pictural
- Șlefuirea chituirilor efectuate
- Integrarea cromaticã a lacunelor
- Vernisarea icoanei

~ 45 ~
 Etape ale metodogiei de conservare - restaurare

TRATAMENTE DE BIOCIDARE: În urma constatãrii unui atac xilofag activ, care a

cauzat pierderea în proporţie de aproximativ 40% din suprafaţa stratului pictural, pierderi
ireversibile ale masei lemnoase şi
destructurarea acesteia s-au realizat cât s-
a putut de repede demersurile pentru
combaterea acestor dãunãtori.
În acest scop a fost aleasã o
metodã chimicã de combatere, prin
injectarea unei soluţii incolore, cu
vâscozitate redusã şi cu proprietãţi de
biocidare. Soluţia utilizatã are denumirea
de Xirein, care este un insecticid incolor.
Reţeaua de galerii ale insectelor a
facilitat rãspândirea insecticidului în
întreaga masã a suportului lemnos, fãrã a
afecta în vreun fel stratul pictural.
Tratamentul de injectare s-a fãcut la
nivelul fiecãrui orificiu de zbor, pânã la
saturarea acestuia, cu scopul de a
impregna cât mai adânc soluţia.
Materiale utilizate:
- Mãnuşi
Materiale utilizate în tratamentul de injectare
- Seringã
- Soluţia Xirein

Efectul acestui tratament a fost unul rapid, întrucât în timpul operaţiunii insectele xilofage au
ieşit la suprafaţa icoanei, au mai activat o perioadã scurtã de timp, iar apoi au fost combãtute.

~ 46 ~
XIREIN - ANTI-Woodworm

Compus din Permetrină, (fara

endosolphide, lindan, ddt) 
Dispozitiv chirurgical medical N ° 18719 
XiRein este deosebit de eficace împotriva
insectelor xilophagous , cum ar fi: 
woodworm (Anobium punctatum),
Capricorn (Hylotrupes), Lyctus (Lyctus
bruneus) , viespe de lemn (sirex, gigas) etc. 
Viermele XiRein anti-vierme a rezolvat
problema aplicatorului. 
XiRein nu este doar un vierme împotriva lemnului, care nu dăunează omului, utilizându-se
permethrin ca ingredient activ (Xirein nu conține endosolid, lindan sau DDT), dar este de
asemenea un bun solvent consumator).
Solventul Xirein permite difuzia principiului activ într-un mod optim pentru a avea o penetrare
eficientă în lemn (Xirein poate penetra mai mult de 50 cm lemnul în virtutea capilarității), nu
este dăunătoare omului (nu conține substanțe toxice, incluse în Confederația americană,
Hygienist industrial, recunoscut de Asociația igienistă italiană). Nu conține compuși nocivi în
conformitate cu Decretul ministerial (3.12.1985). Este inodor, incolor, nu modifică țesăturile sau
hârtiile. 
În plus, XiRein 
- evită infestările ulterioare 
- protejează lemnul împotriva bătăturilor, ciupercilor, buruienilor de mare 
- ajută lemnul să se stabilizeze, reducând absorbția umidității și scăzând datorită vremii uscate
- este eficient împotriva termitelor, moliilor, bugurilor, albinei comune și a multor alte
insectetărâmate - 
lemnul tratat poate fi repetat 
- nu suferă degradare atunci când este expus la lumina soarelui 
- nu corodează metalele 
- este conform cu 21-CFR-178.3910 de la FDA Food and dug Administration SUA) pentru
conservanții de lemn și la standardul european UNI EN n 22 pentru controlul larvelor și UNI EN
n.46 pentru prevenirea larvelor. 26

26
http://www.brescianisrl.it/newsite/eng/xprodotti.php?sub_content=17&hash=fd4822af34f53cec834f16b3ef2184dc

~ 47 ~
 Insecte xilofage combãtute de inseticid

Dupã injectarea orificiilor, s-a recurs la înfolierea totalã a icoanei cu folie alimentarã în
scopul de a prelungi evaporarea soluţiei de insecticid pe o perioadã cât mai mare. Icoana a fost
lãsatã ambalatã ermetic pe o perioadã de trei luni de zile.

~ 48 ~
 CONSOLIDAREA STRATULUI PICTURAL: Pentru a putea continua operaţiunile de
curãţire a icoanei, s-a recurs mai întâi la consolidarea profilacticã a stratului pictural. Rezultate în
urma procesului natural de îmbãtrânire, craclurile stratului pictural au format o reţea extinsã, mai
ales la nivelul marginilor lacunelor.
O altã cauzã a desprinderilor stratului de culoare, sunt variaţiile bruşte ale parametrilor de
microclimat ori a unor şocuri mecanice în condiţiile unei elasticitãţi reduse ale stratului pictural
îmbãtrânit.27 Rezultatul acestor fenomene a dus la formarea desprinderilor în pantã de acoperiş
cu şi fãrã acces:

Consolidarea stratului
de

gelatinã de concentraţie 5 %. Soluţia a fost aplicatã prin pensulare uşoarã la nivelul

Desprindere în pantã de acoperiş fãrã/ cu acces
desprinderilor stratului pictural. Acestea au fost aplatizate prin presarea la cald a ridicãturilor,
mai exact, prin cãlcarea cu ajutorul unei spatule electrice a foiţei japoneze aplicate.
Materiale utilizate:
- Apã
- Gelatinã
- Pensulã
- Foiţã japonezã
- Plitã electricã
- Spatulã electricã

Materiale utilizate pentru consolidare

27
Andreea Michescu; Ioan Darida, op.cit., p.35

~ 49 ~
Detaliu cu pelicula de culoare exfoliată sub formă de pante de acoperiș

~ 50 ~
~ 51 ~
~ 52 ~
 Aplicarea soluţiei de gelatinã

Cãlcarea foiţei japoneze cu spatula electricã

~ 53 ~
Cele două canaturi după operațiunea de fixare a peliculei de culoare

Datoritã pierderilor semnificative de culoare, consolidarea profilacticã s-a efectuat pe

întreaga suprafaţã a icoanei. Operaţiunea s-a efectuat în mai multe etape de lucru, iar scopul
acesteia este acela de conserva stratul pictural şi de a asigura straturile de pe faţa icoanei în
vederea efectuãrii etapelor de restaurare pe verso-ul acesteia

~ 54 ~
Imagini cu îndepărtarea foiței pelur după fixarea peliculei de culoare

Icoana după operațiunea de fixare

~ 55 ~
Imagine din timpul fixării celor două canaturi

~ 56 ~
 TESTE DE CURĂȚIRE A VERSOULUI

Contrad

10%

Alcool : Apã

1:1

CH3 COOH: Apã

1:2

Contrad

5%

Teste de curãţire a versoului

În urma testelor efectuate pe versoul icoanei, soluţia optimã de curãţare a fost cea pe bazã
de CH3 COOH, fiind o variantã noninvazivã pentru stratul suport sau pentru om şi eficientã

~ 57 ~
pentru îndepãrtarea depunerilor. S-au efectuat mai multe teste de curãţire e bazã de CH3 COOH,
în concentraţii diferite

Curãţiri ale versoului efectuate cu diferite concentraţii

CH3 COOH
CH3 COOH
10%

10%

CH3 COOH
CH3 COOH
30%
30%

CH3 COOH

CH3 COOH
50%

50%

În urma testelor efectuate cu diferite concentraţii de CH3COOH, s-a optat în vederea efectuãrii
curãţirii versoului pentru soluţia de concentraţie 50 %, fiind suficient de eficientã în dislocarea
CH3 COOH
depunerilor fãrã a afecta în vreun fel suprafaţa
100%
CH3 COOH

100%

~ 58 ~

Teste de curãtire a versoului efectuate cu diferite concentraţii de CH3COOH

Îndepãrtarea murdãriei
aderente de pe versou

~ 59 ~
 TESTE DE CURÃŢIRE ALE STRATULUI PICTURAL

TESTUL NR. 1

ZONA TESTATÃ: Fondul icoanei, marginea din stânga- central

SOLUŢIA UTILIZATÃ: Contrad 5%
CULORI CUPRINSE ÎN TEST: Ocru, ornamente gri
ACŢIUNEA EXERCITATÃ: Frotare uşoarã
REZULTAT: Nesatisfãcãtor- îndepãrteazã doar depunerile
slab aderente

TESTUL NR. 2

ZONA TESTATÃ: Veşmânt

SOLUŢIA UTILIZATÃ: Contrad 10%
CULORI CUPRINSE ÎN TEST: Roşu, Verde, Negru, Alb
ACŢIUNEA EXERCITATÃ: Frotare uşoarã
REZULTAT: Nesatisfãcãtor- îndepãrteazã doar depunerile
slab aderente

~ 36 ~
TESTUL NR. 3

ZONA TESTATÃ Fașă

SOLUŢIA UTILIZATÃ Contrad 5%
CULORI CUPRINSE ÎN TEST Roşu, Alb
ACŢIUNEA EXERCITATÃ Frotare uşoarã
REZULTAT Nesatisfãcãtor

TESTUL NR. 4

ZONA TESTATÃ Fașa

SOLUŢIA UTILIZATÃ Contrad 10%
CULORI CUPRINSE ÎN TEST Roşu, Alb
ACŢIUNEA EXERCITATÃ Frotare uşoarã
REZULTAT Satisfãcãtor

~ 37 ~
TESTUL NR. 5

ZONA TESTATÃ Fond

SOLUŢIA UTILIZATÃ Acetona:White Spirit = 1:2

CULORI CUPRINSE ÎN TEST Roşu, Albastru, Alb, Negru
ACŢIUNEA EXERCITATÃ Frotare uşoarã
REZULTAT Bun

TESTUL NR. 6

ZONA TESTATÃ Înscrisuri

SOLUŢIA UTILIZATÃ Alcool etilic:Terebentinã= 2:1
CULORI CUPRINSE ÎN TEST Roșu
ACŢIUNEA EXERCITATÃ Frotare uşoarã
REZULTAT Nesatisfãcãtor

~ 38 ~
TESTUL NR. 7

ZONA TESTATÃ Fond, faşã

SOLUŢIA UTILIZATÃ Alcool etilic:Terebentinã= 2:1
CULORI CUPRINSE ÎN TEST Albastru, Alb, Roşu
ACŢIUNEA EXERCITATÃ compresã
REZULTAT Bun

TESTUL NR. 8

ZONA TESTATÃ Fond, Faşã

SOLUŢIA UTILIZATÃ Acetonã : White Spirit= 2:1
CULORI CUPRINSE ÎN TEST Albastru, Roşu, Alb
ACŢIUNEA EXERCITATÃ Compresã
REZULTAT Nesatisfãcãtor

~ 39 ~
 În urma testelor de curãţire efectuate pe faţa icoanei, soluţiile care au fost eficiente pentru
îndepãrtarea verniului şi a murdãriei aderente sunt amestecul de Alcool : Terebentinã în
proporţie de 2 : 1 şi cel cu emulsie de ou şi amoniac. Soluţia care a fost folositã în curãţirea
stratului pictural al icoanei este cea pe bazã de amoniac deoarece are proprietatea de solubiliza
verniul într-un timp relativ scurt ( mai puţin de un minut), iar suprafaţa asupra cãreia acţioneazã
poate fi uşor de controlat.

~ 36 ~
CURÃŢIREA PROPRIU-ZISÃ A ICOANEI

~ 36 ~
~ 37 ~
 Etapele de mai sus scot în evidenţã îndepãrtarea treptatã a straturilor de murdãrie aderentã
înglobatã în verni-ul de protecţie. Pentru acestã operaţiune s-a utilizat un bastocini cu un strat
subţie de vatã, deoarece în urma testelor s-a constat ca pigmentul negru folosit în contururi este
sensibil la soluţia de curãţire.
Dupã efectuarea curãţirilor, s-a putut constitui o evidenţiere stratigraficã a peliculei de
verni. În funcţie de timpul de acţiune al soluţiei pe suprafaţa picturalã, solubilizarea verniului s-a
efectuat treptat.

~ 36 ~
 CHITUIREA LACUNELOR

Pentru această operaţiune se va folosi un chit format din gelatinã şi praf de cretă.
Concentraţia cleiului va fi de 4-5%. Chitul va fi aplicat în mai multe straturi, până la aducerea
la nivel. Pentru chituire se va respecta regula grunduirii panourilor de lemn în general şi
anume „slab pe gras”. Această regulă presupune ca primul strat să aibă în proporţie mică praf
de cretă, aşa-zisul „lapte de chit” care va fi aplicat cu ajutorul unei pensule. Cu fiecare strat
aplicat va creşte cantitatea de praf de cretă, ultimele straturi putând fi aplicate cu ajutorul unei
spatule. Între aplicarea straturilor trebuie să treacă suficient timp pentru ca acestea să se usuce
complet, timp dependent de condiţiile de microclimat în care se află obiectul. După chituire şi
uscare se va realiza finisarea acestor chituri la nivel cu ajutorul unui dop de plută uşor umezit.
Finisarea chiturilor reprezintă prima fază a prezentării estetice finale. Înainte de aplicarea
chitului pe suprafaţa lemnului, acesta a fost impregnat cu apã alcoolizatã la nivelul orificiilor
de zbor. Aceastã operaţiune s-a efectuat cu scopul de a pregãti suportul pentru aplicarea
chitului.

Dupã aplicarea prin pensulare straturilor de chit, chiar dacã iniţial acestea depãşeau în
înãlţime marginile lacunei, în momentul uscãrii chitului s-a constatat cã lacunele au fost
completate sub nivel, mai ales la nivelul orificiilor de zbor. Acest fenomen a apãrut ca urmare

~ 37 ~
a higroscopicitãţii lemnului, care a absorbit apa conţinutã în clei. Ca urmare a acestui fapt,
operaţiunile de chiture s-au efectuat în mod repetat pânã la completarea sau chiar depãşirea
marginilor lacunei de cãtre chitul uscat.

ŞLEFUIREA CHITUIRILOR

Şlefuirea s-a efectuat prin frotarea suprafeţei chituite cu ajutorul dopului de plutã care
a fost umezit în repetate rânduri în emulsie de ou diluatã cu apã.

INTEGRAREA CROMATICÃ

Se admite în anumite condiţii, alãturi de restaurarea istoricã şi o restaurare cu

completãri, acestea fãcându-se loial în stilul epocii noastre, respectându-se însã locul şi
dimensiunile pãrţilor lipsã care se înlocuiesc.28
Integrarea cromatică face parte din etapa de prezentare estetică şi „se referă la un
ansamblu de operaţiuni privind tratarea lacunelor imaginii picturale în vederea refacerii pe cât
posibil a lecturii operei fără a produce un fals istoric şi estetic. În funcţie de tipul şi extinderea
lacunelor, de la uzura patinei şi a stratului pictural la marile câmpuri lacunare, se poate
permite sau nu refacerea integrităţii imaginii. În general, prin integrare se urmăreşte
transformarea lacunelor din condiţia de formă, suprapunându-se imaginii picturale şi făcând-
o ilizibilă, în condiţia de fond, capabil să sprijine lectura operei.”29
Integrarea cromatică, sau reintegrarea, ca etapă din operaţiunile de tratate a lacunelor
trebuie să ţină cont de mai multe aspecte: compatibilitatea cu materialele constituente,
reversibilitatea în cazul unei intervenţii ulterioare, rezistenţa la diferiţi factori, aspect
diferenţiat faţă de pictura originală, cu un ton în spatele materiei originale.

28
Grigore Ionescu, O nouã Cartã internationalã privind conservarea şi restaurarea monumentelor, Monumente
istorice. Studii şi lucrãri de restaurare, Direcţia monumentelor istorice, 1967, p.2.
29
Cesare Brandi, Teoria restaurãrii, Editura Meridiane, Bucureşti, 1996, pag. 215

~ 38 ~
 Integrarea în tehnica tratteggio

Este o tehnică de reintegrare cromatică elaborată la Institutul Central de

Restaurare de Cesare Brandi, care se diferenţiază ca tehnică şi ca materie utilizată de cea
originală.
Aceasta se realizează pe lacunele chituite la nivel, pentru a uşura citirea imaginii.
Ea presupune obţinerea unui ton asemănător cu cel cu care se învecinează, dar care care să
păstreze o diferenţă observabilă. Acest ton se obţine printr-un amestec optic al culorilor
constituente, în urma unor trasee de linii verticale care urmăresc suprafaţa lacunei, fără a o
depăsi.
Este important de adus în discuţie rolul pe care îl are tehnica, dar şi limitele ei. În
aceste condiţii trebuiesc evitate falsurile, atât cele istorice cât şi cele estetice 30. Orice
reconstituire are la bază o serie de indicii, iar nu o presupunere analogică. Nu se va reuşi o
reîntoarcere în timp la momentul conceperii obiectului de către artist deoarece se va periclita
valoarea istorică a obiectului. De aceea orice integrare trebuie să fie cu uşurinţă identificabilă
în contextul imaginii31.

I. Tratteggio

Tehnica tratteggio se poate utiliza în mai multe variante:

1. Tratteggio vertical, este varianta clasică bazându-se pe diviziunea tonurilor,
dezvoltată de Institutul Central de Restaurare din Roma, între anii 1945-1950 și
inspirată din teoria restaurării a lui Cesare Brandi.
Prin această metodă se urmărește în mod cert refacerea unității potențiale pierdute, de ai
reda lizibilitatea mesajului, și în același timp îi este respectată autenticitatea de document
istoric.
Despre această tehnică se vorbește pentru prima dată în anul 1946 la Viterbo când a fost
restaurată capela Sf. Mazzatosta în bisrica Sf. Maria della Verita, a cărei fresce au fost
degradate în urma bombardamentelor din aprilie 1944.32 Ea a fost dezvoltată de Umberto
Baldini, împreună cu elevii săi printre care era și Paulo Mora, în cadrul Institutului Central de
Restaurare, bazându-se pe teoria dezvoltată de Cesare Brandi.

30
Ibidem , pag. 105
31
Ibidem, pag. 106
32
http://www.instoria.it/home/lorenzo_viterbo_istituto_centrale.htm

~ 39 ~
 Pentru a se aplica această tehnică, lacuna trebuie chituită sau grunduită la nivelul
originalului, nu va trebui să fie nici deasupra suprafeței originalului nici sub nivelul acestuia.
Fără a se exagera, lacuna chituită sau grunduită trebuie să imite pe cât posibil structura
suprafeței originale, totuși trebuie să se facă diferența dintre intervenție și original.
Sistemul operează ca o grilă care se interpune între restaurator și original și al cărei dublu
scop este să distingă retușul, cât de apropiat ar fi el, de original și să împiedice sau să filtreze,
prin caracterul mecanic al sistemului, orice expresie personală a restauratorului așa cum s-ar
manifesta ea în continuitatea spontană a modeleului, a tușei sau a trăsăturii, cu scopul de a
marca structural caracterul de interpretare critică al intervenției.33 Restauratorul făcând o
integrare completă poate să producă confuzie, neclaritate contrar scopului urmărit.
Tratteggio este executat, de obicei, în acuarelă ceea ce contribuie și la diferențierea lui
materială de pictura originală și facilitează eliminarea sa ulterioară, dacă aceasta s-ar dovedi
necesară.34 Acuarela este folosită în această tehnică deoarece ea nu permite să se lucreze în
pată și toată lumina trebuie să-i vină din fond, prin transluciditate.
Tratteggio este constituit dintr-un sistem de liniuțe verticale cu o lungime medie de
aproximativ 1 cm. Primele liniuțe le condiționează pe cele ce urmează, până când lacuna se
închide și trebuie trasate la intervale egale cât o lățime de linie. Este necesr ca nuanța albă a
chituirii să transpară prin sistemul de liniuțe verticale pentru a conferi prospețime și
transparență intervenției. Integrarea se realizează în etape succesive, plecând de la tonul de
bază al retușului și aplicând apoi în stratul următor pe intervalele create o culoare diferită,
apoi cu alta pâna se ajunge la obținerea unui rezultat satisfăcător. Este necesar să se utilizeze
glasiuri și nu culori imtense sub formă de pastă, pentru a nu se pierde vibrația necesară unui
retuș de calitate. Culorile folosite trebuie să fie pure, prin pure înțelegându-se culori
necombinate, pentru a se obține prin juxtapunere și suprapunere tonul și modeleul dorit.
Tratteggio a început cu liniuțe uniforme și alungite, dar acest sistem dădea lacunei un
aspect de formă unitară hașurată. Cu timpul s-a optat pentru o tehnică mai subtilă cu liniuțe
mai scurte.
Pentru a obține hașuri nete, fără discontinuitate și fără formarea de picături la partea
inferioară, este recomandabil să se procedeze în felul următor:
 Pensula trebuie să fie suficient încărcată pentru a trasa o linie întreagă, dar fără
scurgere de culoare. În acest scop, odată luată culoarea, va trebui să se șteargă
pensula de un material absorbant (ca vata ușor umezită) fixat în colțul inferior din

33
Paolo și Laura Mora, Paul Philippot, Conservarea picturilor murale, Ed. Meridiane, București, 1986, p. 300.
34
Ibidem, p. 300.

~ 40 ~
 dreapta al paletei. Această operație servește totodată și dozării încărcăturii
pensulei reținând eventualul exces, dar și, printr-o mișcare în spirală, realizării
vârfului perfect al pensulei pe care aceasta și l-a pierdut la prepararea tonului pe
paletă.
 Pe de altă parte, folosirea unui malertock este indispensabilă pentru mișcarea
corectă a mâinii care, în vreme ce sfertul superior al brațului este menținut imobil,
trebuie să descriem cu vârful pensulei un arc de cerc pe care planul tabloului îl
intercaptează pe lungimea liniei astfel încât acesta începe foarte sus și se termină
jos în unghi foarte ascuțit.35
Tratteggio este tehnica cea mai bine fundamentată teoretic dintre toate tehnicile de
integrare cromatică. Este vizibilă pentru toată lumea și poate fi îndepărtată cu cele mai simple
mijloace, și poate fi realizată cu ușurință o documentație concretă care să pună în evidență
toate părțile originalului. Este un mijloc filologic critic care ghidează întreaga operă,
eliberând astfel dezordinea de imaginație și de discutabilele analogii ale deducerii.36

2. Selectivitatea cromatică este dezvoltată la Firenze, elaborată de Umberto Baldini și Ornella

Casazza, și se bazează pe descompunerea cromatică, este o variantă de tratteggio, care nu e
neapărat vertical, ci poate avea diverse direcții în conformitate cu direcțiile limitrofe, redând
tonul cromatic local.
Integrarea cromatică a lacunelor în tehnica de selectivitate cromatică, potrivit școlii
florentinede restaurare condusă de Umberto Baldini, este dată de linii de reconstrucție
policromă a structurii și culorii din zona dispărută. Fiecare linie are o culoare diferită, însă
atunci când sunt plasate una lângă alta trebuie să creeze efectul unei singure culori. Liniile nu
sunt numai pe vertical, ci pot avea orice înclinație în așa fel încât să fie de accord cu
orientarea lor în limita suprafeței. Liniile colorate observate de la distanța se combină și
decalajul dispare, însă observată de aproape integrarea este vizibilă foarte clar.
Această metodă este cea mai utilizată în Toscana și în nordul Italiei.

3. Abstractizarea cromatică a fost elaborată de Umberto Baldini și Ornella Casazza în

anii 1960, când au conceput baza teoretică pentru restaurarea crucifixului lui Cimabue
(Basilica di Santa Croce, Florența), grav avariat în urma inundațiilor din Florența.  Scopul

35
Ibidem, pp. 300-301.
36
http://www.webalice.it/inforestauro/tratteggio_rigatino.htm

~ 41 ~
urmărit a fost o ameliorare a aspectului estetic, evitând însă înșelarea privitorului asupra
daunelor suferite de operă printr-o eventuală ascundere a lor.

Imagini privind faze de integrare cromatică

~ 42 ~
~ 43 ~
ICOANA DUPĂ RESTAURARE

~ 44 ~
 CONCLUZII

În cazul icoanei Sfântul Stelian, s-a constatat cã suprafaţa lacunarã depãşeşte

proporţia de 40% din aria de desfãşurare a stratului pictural. În aceastã situaţie este destul de
dificil de reconstituit anumite detalii fãrã a cãdea în zona falsului. Cu toate acestea, în urma
unor cercetãri s-au putut observa câteva exemple de icoane care prezintã aceeaşi temã şi care
pot fi folosite pentru facilitarea unei reconstituiri cel puţin orientative a imaginii.
Având în vedere scopul de a reda unitatea potenţialã a imaginii din icoana Sfântul
Stelian, propunerea mea pentru integrarea cromaticã este aceea de se integra in tehnica
tratteggio lacunele de întindere micã şi susceptibile reconstituire, iar pentru cele de extindere
mare sã se recurgã la o integrare abstractã care sã permitã totuşi citirea formelor în funcţie de
reperele existente.
În ceea ce priveşte imaginea de ansablu ce ar rezulta în urma integrãrii cromatice, am
recurs la o metodã noninvazivã de integrare, care nu presupune o acţiune directã asupra
obiectului, în vederea pãstrãrii autenticitãţii şi integritãţii operei. Aceastã metodã se bazeazã
pe prelucrarea imaginilor pe computer, astfel încât sã se poatã forma o ideea cât mai concretã
asupra aspectului final. În acest sens, am ales sã utilizez imaginea virtualã a icoanei Sfântul
Stelian, imagine ce prezintã aspectul ei dupã chituirea şi şlefuirea orificiilor de zbor.
O primã variantã de integrare virtualã a fost completarea spaţiilor lacunare cu o
nuanţã neutrã alcãtuitã din amestecul de culori ce intrã în alcãtuirea gamei cromatice a
icoanei, urmând ca mai apoi sã se încerce o intregrare imitativã prin reconstituirea formelor
cu ajutorul reperelor indicate de stratul pictural originală.

~ 45 ~
 ANEXE

FIŞA CARACTERISTICILOR TEHNICE WHITE SPIRIT

Descrierea produsului:
Diluant pentru vopsele de email, lacuri şi substraturile acestora pentru aplicarea cu
pensulă. Produsul este potrivit pentru diluarea vopselelor pentru suprafeţe din lemn, metal şi
a substraturilor acestora.
Utilizãri recomandate:
Diluant pentru vopsele alchidice de email, lacuri precum şi a substraturilor acestora.
Caracteristici tehnice:
Densitatea: 0.78±0.02 gr/ml (ΕΝ ISO 2811.01-02,20°C)
Punctul de inflamare: 38±2°C (EN ISO 1523-02)
Nuanţe: Transparent
Ambalare
Disponibil în recipiente de 0.75Lt, 17Lt şi 200Lt
Depozitare
- 1 an, cu condiþia sã rãmânã în cutii închise şi în condiţii normale de depozitare.
Sãnãtate şi siguranţă
- Vã rugãm sã consultaţi eticheta menþionatã pe cutie. Pentru informaţii suplimentare,
vã rugãm sã consultaţi Fisa Tehnicã de Securitate a Materialului
FIŞA TEHNICA (CONFORM S.T. 113) ALCOOL ETILIC ABSOLUT pa

Formula chimică: C2H5OH

Descriere: lichid limpede incolor
Densitate la 20 °C: max. 0,810 g/ml
CAŞ Nr. 64-17-5
EINECS Nr. 200-578-6
- Condiţii tehnice de calitate
Caracteristică U.M.
Conţinut (G.C.) % min. 99,2
Metanol (G.C.) % max. 0,1
Acetona (G.C.) % max. 0,001

~ 46 ~
 Alcool iso-propilic (G.C.) % max. 0,003
Miscibilitate cu apa conf. Det.
Reziduu la evaporare % max. 0,001
Aciditate (CH3COOH) % max. 0,003
Alcalinitate (NH3) % max. 0,0003
Substanţe carbonizabile cu acid sulfuric conf. Det.
Substanţe oxidabile cu KMnO 4 (O) conf. Det.
Apa (K.F.) % max. 0,8
Fier (Fe) % max. 0,0001
Plumb (Pb) % max. 0,0001
Sodiu (Na) % max. 0,003
Potasiu (K) % max. 0,0001
Fuzel conf. Det.

Ambalare: flacoane de polietilena, cu filet şi sigiliu, cu un conţinut net de 1 litru,

sau canistre de polietilena cu un conţinut net de 30 l. La înţelegere între
producător şi beneficiar, produsul poate fi livrat şi în alte forme de
ambalaj.
Marcare: simbol de pericol pentru produse foarte inflamabile (F)
R: 11 S: 7 – 16
Depozitare: în încăperi răcoroase, întunecoase, ferite de surse de foc.

FIŞA TEHNICA AMONIAC

Denumire: AMONIAC ANHIDRU

Alte denumiri: AMONIAC
Denumire IUPAC: AMMONIA
Formula chimică: NH3
Utilizări identificate
Uz industrial - Fabricarea amoniacului anhidru

~ 47 ~
 Utilizarea amoniacului anhidru ca intermediar la fabricarea acidului azotic, bazelor,
coloranţilor, produselor farmaceutice, cosmeticelor, vitaminelor, firelor si fibrelor sintetice şi
materialelor plastice.
Utilizarea ca adjuvant tehnologic, netehnologic şi agent auxiliar în procesele
fotochimice, sisteme de refrigerare, produse pentru izolare, cerneluri şi tonere, lacuri, diluanţi
şi dizolvanţi, adjuvant tehnologic în industria chimică.
Utilizarea ca adjuvant tehnologic, netehnologic şi agent auxiliar în procesele de
extracţie, la reducerea NOX/SOX, în nutriţie, în procesele de neutralizare, la obţinerea
coloranţilor pentru textile, produselor de curăţare şi spălare şi în procesele de tratare a fibrelor
textile.
Utilizarea ca adjuvant tehnologic, netehnologic şi agent auxiliar în tratarea celulozei şi
hârtiei, pieilor, lemnului, suprafeţelor metalice, cauciucului/latexului, fabricarea
semiconductorilor/pieselor electronice.
Uz profesional - Utilizarea amoniacului anhidru şi a apei amoniacale ca reactiv de
laborator.
Agent de răcire, în tratarea apei, ca îngrăşământ, în lacuri, diluanţi şi dizolvanţi, ca
reactiv fotochimic.
Utilizarea amoniacului anhidru şi a apei amoniacale ca produs de curăţare, pentru
tratarea pieilor sau a altor suprafeţe, ca regulator de pH, sau agent de neutralizare, ca adjuvant
tehnologic în nutriţie.
Utilizări contraindicate - Utilizarea substanţei ar trebui să fie limitată la cele
specificate în
Scenariile de expunere.
Clasificarea substanţei sau a amestecului
Amoniacul este substanţă anorganică, monoconstituentă, considerată substanţă
periculoasă, fiind gaz inflamabil, toxic la inhalare, corosiv şi periculos pentru mediul acvatic.
Clasificarea în conformitate cu Regulament (CE) nr.1272/2008 (CLP)
Clase/Categorii de pericol: Gaz inflamabil, Categoria 2
Gaz comprimat
Toxicitate acută (la inhalare), Categoria 3
Corosiv pentru piele/iritaţie, Categoria 1B
Periculos pentru viaţa acvatică, Pericol acut, Categoria 1
Fraze de pericol H: H 221 - Gaz inflamabil
H 280 - Conţine un gaz sub presiune; pericol de explozie în caz de încălzire

~ 48 ~
 H 331 - Toxic la inhalare
H 314 - Provoacă arsuri grave ale pielii şi lezarea ochilor
H 400 - Foarte toxic pentru viaţa acvatică
Amoniacul este toxic prin inhalare, corosiv pentru toate părţile organismului, iar
stropirile cu amoniac lichid pot provoca arsuri severe. Contact cu pielea: vaporii produc
iritaţii, iar stropirea cu amoniac lichid produce arsuri chimice severe (profunde), contact cu
ochii: stropirea cu amoniac lichid cauzează iritaţii grave ale ochilor, putând produce orbirea,
ingerare: fiind foarte corosiv, produce afecţiuni severe ale tractului gastro-intestinal inhalare:
amoniacul se face simţit între 5-25 ppm (părţi per milion); la o concentraţie între 50-100 ppm
poate cauza iritaţii uşoare la expunere prelungită; între 400-700 ppm produce imediat iritaţii
ale ochilor, nasului şi gâtului, cu simptome uşoare asupra tractului respirator superior,
persistând chiar şi după perioada de expunere; la concentraţii peste 1000 ppm duce la
afecţiuni severe ale ochilor şi tractului respirator superior, chiar şi la expuneri de scurtă
durată; peste 2000 ppm (0,2%) expunerile pot deveni fatale (conduc la edem pulmonar).
Pericole pentru mediu:
Amoniacul este toxic pentru viaţa acvatică.
Informaţii suplimentare privind pericolele: Proprietăţi privind sănătatea
EUH 071 - Corosiv pentru căile respiratorii
Fraze de precauţie: Prevenire
P 210 - A se păstra departe de surse de căldură/scântei/flăcări deschise sau suprafeţe
încinse. - Fumatul interzis.
P 260 - Nu inspiraţi gazul/vaporii
P 264 - Spălaţi-vă bine pe mâini după utilizare
P 271 - A se utiliza numai în aer liber sau în spaţii bine ventilate
P 273 - Evitaţi dispersarea în mediu
P 280 - Purtaţi mască de protecţie cu cartuş filtrant şi echipament complet de protecţie
individual.
Intervenţie
P 301+ P 330 + P 331 - În caz de înghiţire clătiţi gura. Nu provocaţi vomă.
P 305 + P 351 + P 338 - În caz de contact cu ochii clătiţi cu atenţie cu apă timp de mai
multe minute. Scoateţi lentilele de contact, dacă este cazul şi dacă acest lucru se poate face cu
uşurinţă. Continuaţi să clătiţi.
P 303 + P 361 + P 353 - În caz de contact cu pielea (sau părul) scoateţi imediat toată
îmbrăcămintea contaminată. Clătiţi pielea cu apă/faceţi duş.

~ 49 ~
 P 304 + P 340 - În caz de inhalare transportaţi victima la aer liber şi menţineţi-o în
stare de repaus, într-o poziţie confortabilă pentru respiraţie.
P 310 - Sunaţi imediat la un Centru de Informare Toxicologică sau un medic.
P 321 - Tratament specific (a se vedea instrucţiunile suplimentare de prim ajutor).
P 363 - Spălaţi îmbrăcămintea contaminată, înainte de utilizare.
P 377 - Incendiu cauzat de o scurgere de gaz: nu încercaţi să stingeţi, decât dacă
scurgerea poate fi oprită în siguranţă.
P 381 - Eliminaţi toate sursele de aprindere, dacă acest lucru se poate face în
siguranţă.
P 391 - Colectaţi scurgerile de produs.
Precauţii pentru manipularea în condiţii de securitate
Recomandări pentru manipularea în condiţii de securitate
Evitaţi contactul cu pielea, cu ochii şi inhalarea de vapori.
Ventilaţi adecvat zona.
Controlaţi nivelul de gaz din atmosferă faţă de limitele admise (16-27%).
Folosiţi mască de protecţie cu cartuş pentru amoniac şi echipament complet de
protecţie în cazul scăpărilor accidentale.
Se va feri de contactul cu scântei, flăcări sau alte surse de aprindere.
Se evită scăpările de gaz în atmosfera de lucru.
Sfaturi privind igiena generală la locul de muncă
(a) În zona de lucru nu se fumează, nu se mănâncă şi nu se bea. Se pun avertizoare
“NU SE
FUMEAZĂ “în zona de lucru.
(b) Se vor spăla bine mâinile după utilizare.
(c) Se va îndepărta îmbrăcămintea contaminată şi echipamentul de protecţie înainte de
a pătrunde în zonele în care se ia masa.
Condiţii de depozitare în condiţii de securitate, inclusiv eventuale
incompatibilităţi
Amoniacul anhidru este depozitat în cisterne şi tancuri închise de oţel, verificate şi
admise pentru umplerea cu amoniac, în conformitate cu prescripţiile tehnice în vigoare
(ISCIR).
Se va evita căldura, sursele de foc şi contactul cu substanţe incompatibile:
- Hipocloriţi, mercur, halogeni cu care amoniacul reacţionează violent ducând la
formare de compuşi instabili care pot exploda.

~ 50 ~
 - Atacă cuprul, bronzul, alamă, aluminiul, zincul, cadmiul şi aliajele lor;
- Reacţionează cu oxizii de mercur şi argint cu formare de compuşi sensibili la şocuri
mecanice;
- Reacţionează violent cu oxizii de azot şi acizii tari.
Buteliile cu NH3 gazos sub presiune vor fi ferite de acţiunea razelor solare şi a
oricăror surse de încălzire. În halele de fabricaţie se va asigura o ventilaţie mecanică eficientă
şi o etanşeitate perfectă a instalaţiei.
Utilizare/i finală/e specifică/e
Utilizările finale specifice ale amoniacului sunt menţionate în scenariile de expunere
ataşate fisei cu date de securitate.

FIŞA TEHNICA ACETONA

Denumire: ACETONĂ p.a.

Utilizări: În laboratoarele de analiză ca reactiv; în cercetare şi pentru diverse alte
scopuri industriale.
Clasificare: Foarte inflamabil. Pericole pentru om/sănătate:
Contactul cu pielea: Expunerea repetată poate cauza uscarea sau crăparea pielii.
Contactul cu ochii: Iritant pentru ochi. Prin inhalare: Inhalarea vaporilor poate produce
somnolenţă şi ameţeală iritaţii ale tractului respirator. Prin ingerare: Provoacă senzaţie de
vomă, iritaţii ale tractului gastrointestinal. Pericole pentru mediu: Biodegradabil, nepericulos
prin bioacumulare.
Formula chimică: C3H6O
Manipulare: Manipularea ambalajelor se va face astfel încât să se evite deteriorarea
fizică a lor. Recipientele în care se ambalează şi se transportă acetona vor fi din sticlă sau
polietilenă. Personalul va fi dotat cu echipament de protecţie corespunzător (salopetă, cizme
mănuşi, mască). Se interzice folosirea aerului şi a oxigenului la vehicularea acetonei. Se vor
lua măsuri de prevenire a încărcări electrostatice.
Depozitare: Depozitele trebuie să fie protejate contra focului, impermeabilizate,
ventilate, iluminate antiex. Ambalajele închise ermetic, vor fi depozitate în locuri răcoroase,
ferite de orice sursă de foc sau scântei, departe de substanţe incompatibile.
Cerinţe pentru depozitare: Temperatura de depozitare: 15 -25 0C.

~ 51 ~
 Utilizări specifice: Solvent în industria chimică, degresant, reactiv pentru analiză.
Informaţii generale:
Stare de agregare: lichid
Culoare: incolor, transparent
Miros: cu miros caracteristic, eteric, penetrant, înţepător în concentraţii mai mari
Informaţii importante pentru sănătate, securitate şi mediu
Punct de fierbere: 56,5°C la 760 mm/Hg pH (395 g/l în apă:) 5,6 (literatură)
Limite de explozivitate: 2,1-13 %Vol
Solubilitate în apă: Miscibilă în orice proporţii cu apa, alcoolii, eterii şi hidrocarburile
halogenate
Punct de inflamabilitate: < - 20°C în vas închis (DIN 51794) - 9°C în vas deschis
Proprietăţi oxidante: Nu este oxidant
Presiune de vapori la 200C: 233 hPa (literatură)
Vâscozitate (200C): nedisponibil
Densitate specifică la 200C: 0,791 +/- 0,001 g/cm3
Densitate de vapori (aer=1): 2
Coeficient de partiţie: nedisponibil
Alte proprietăţi fizico-chimice: Alte solubilităţi:
Punct de îngheţare/topire: - 94,60 C FTS Mat prima
Viteza de evaporare: nedisponibil
Granulometrie: nedisponibil
Tensiune superficială: nedisponibil
Interval de distilare: 55,7 – 56,7 °C
Viscozitate dinamică: 0,32 mPa*s
Temperatura de autoaprindere: 465°C FTS
Mat prima log Pow: - 0,24
Experimental (literatură) Acetona se comportă ca un foarte bun solvent pentru mulţi
compuşi organici, grăsimi, răşini sintetice, celuloze nitrate, etc.
Acetona pătrunde în organism mai ales pe cale respiratorie dar şi pe cale cutanată.
Mai rar prin ingestie (accidental). Se elimină prin respiraţie şi urină. Toxicitate acută.
Organele afectate: Prin ingerare: Boli cronice gastrointestinale. (MSDS Merck)
Contactul cu pielea: Efect de uscare puternică
Contactul cu ochii: Iritaţii.
Risc de opacizare a corneei (MSDS Merck)

~ 52 ~
 Prin inhalare: Iritarea nasului şi gâtului.
La concentraţii mai mari apar ameţeli, stare de beţie şi după un anumit timp chiar
pierderea cunoştinţei. LD 50 oral şobolan: 5800 mg/kg RTECS LD 50 piele iepure: 20000
mg/kg IUCLID LD 50 inhal şobolan: 78 mg/l -4 h FTS extern. Toxicitate subacută spre
cronică.
Simptome în urma expunerii: apariţia stării de oboseală, lipsa poftei de mâncare,
dureri de cap, ameţeli şi greţuri. Usucă pielea şi uşurează producerea infecţiilor şi
inflamaţiilor acesteia. Cancerogeneză: Mutagenicitate: negativ (literatură) Teratogenicitate:
negativ (literatură)
Metode corespunzătoare de eliminare a substanţei: Deşeurile (cârpe, hârtii) îmbibate
cu acetonă vor fi colectate în recipiente metalice închise ermetic, care se vor eticheta şi
depozita în zone special amenajate pentru distrugere ulterioară. Cantităţile mici şi apele
reziduale de laborator cu conţinut de acetonă vor fi depozitate în containere speciale (tip A)
separat de solvenţii halogenaţi. Distrugerea ulterioară a deşeurilor se va face conform
reglementărilor legale în vigoare. HG 128/2002 - Incinerarea deşeurilor, modificată şi
completată prin HG 268/2005. Metode corespunzătoare de eliminare a ambalajelor
contaminate: Ambalajele contaminate se vor manipula ca deşeuri şi nu pot fi folosite în alte
scopuri. OUG 78/2000 - Regimul deşeurilor, aprobată prin L 426/2001.

~ 53 ~