Pictorul Cornel Cenan, iconograf

al Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae

din Teiuș

Muntean Marcel
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
2016
• Biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae a fost construită
după Marea Unire din anul 1918. Acest fapt a fost posibil mai
cu seamă după înființarea parohiei ortodoxe în 1924 de către
preotul Vasile Bărluțiu.
• Planul lăcașului de cult i se datorează arhitectului Richard
Vagnere din Hunedoara. Biserica are o planimetrie de tip
triconc sau în formă de cruce, specific bizantină, având o
cupola grandioasă pe naos, iar pe latura de vest fiind ridicate
două turnuri, clopotniță egale.
• Iconostasul de o frumusețe rară prin proporție, decorație și valoare

a fost dălțuit în lemn de stejar de maestrul sculptor Anghel Dima de la

București; în vreme ce icoanele împărătești, prăznicare, cele ale

profeților și crucea sunt datorate cunoscutului pictor bisericesc

Dimitrie Belizarie (1883-1947), tot de la București, acestea fiind

finalizate în anul 1938. Întreaga parte a mobilierului, respectiv: strane,

pupitre, scaune, tertrapod etc., au fost lucrate din lemn de stejar de

către tâmplarul teiușian Nicolae Beldean în anul 1940.

• Continuând tradiţia încetăţenită la noi prin revitalizarea unei
arte monumentale de sorginte neobizantină începută de pictorul
Octavian Smigelschi (1866-1912) stimulat de luminatul ierarh
Elie Miron Cristea, viitorul prim patriarh al nostru şi mai apoi
sintetizată cu un real aport al artei româneşti la începutul
veacului al XX-lea, pictura bisericească din Transilvania va
beneficia de aportul reputaţiilor maeştrii Virgil Simionescu
(1881-1941) şi Anastase Demian (1899-1977).
• Pictura monumentală a bisericii a fost realizată de către artistul
Cornel Cenan (1907-1987) de la Cluj între anii 1955-1956.
Artistul a urmat Şcoala de Arte Frumoase din Cluj pe care a
absolvit-o abia în anul 1940. Din considerente de ordin
material, asemeni şi altor colegi de breaslă, precum: Tasso
Marchini, Petre Abrudan, Teodor Harşia ori Ion Vlasiu,
creatorul îşi va întrerupe studiile tocmai spre a–şi asigura
sursele existenţei cotidiene. În acest sens, aspiraţiile tânărului
artist se vor identifica cu cea a mai marilor dascăli ai săi, care
vor fi solicitaţi în decorarea monumentalelor catedrale şi
biserici ortodoxe.
 •Alături de Catul Bogdan (1897-1987) va picta ca ucenic la
Biserica din Cerghidul Mare (jud. Mureş) între 1931-1932, iar
mai apoi împreună cu veneratul dascăl, Anastasie Demian
(1899-1977) va picta în vederea finalizării două opere
grandioase: Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului de
la Cluj între 1931-1933 şi Biserica Ortodoxă Sfânta Treime din
Sighişoara între 1936-1935.
• Ca pictor religios a zugrăvit mai multe lăcaşuri de cult,
printre care bisericile din: Boiu (1938, jud. Sibiu), Micălaca
Nouă (1943-1944, jud. Arad), Rodna Veche (1948, jud.
Maramueş), cartierul Mănăştur de la Cluj, Şintea Mare,
 •Vladimirescu I (1942, jud. Arad), Iermata (1948),
Dumbrăviţa (1950, jud. Arad), Teiuş (1955-1956) Voivodeni
(1966-1968, jud. Sălaj), Borşa II-Vişeu (1974-77), Braşov şi
lista poate continua. Ultima biserică pictată a fost cea de la
Dobrocina din judeţul Sălaj în anul 1991.
•Ca pictor laic debutează cu expoziţie personală în anul
1932, fiind mai apoi prezent la manifestările expoziţionale ale
oraşului de pe Someş. Artistul s-a dedicat picturii laice, graficii
unde a realizat o serie de naturi statice, peisaje, compoziţii,
afişe.
 •Pictura în ulei l-a atras, ca de altfel şi stilizările cu caracter
geometric, atât de frecvente în obiectele casnice şi vederile
familiare ale satului românesc atât de mult îndrădite de artist.
•Stilul neobizantin se evidențiază printr-o rigurosă și justă
repartiție a programului iconografic specific răsăritului.
• Stilizările figurilor aparțin tipologiei consacrate spațiului
bizantin cu înnoirile survenite din profunda influență pe care
artistul a avut-o din partea maestrului său, pictorul Anastasie
Demian.
 •Desenul suav, delicat este într-o interdependență cu gama
cromatică ce definește ansamblul, caracterizându-se prin:
simplitate, sensibilitate, armonie, eleganță, rafinament.
•Nuanțele subtile de verde stau în acord cu griurile
colorate de sorginte caldă, luminoasă, dar şi cu roşurile ce
coboară până la accentele grele de roşu oxid.
• Decorativul se interferează cu grafia, ambele prezente, atât în
compoziții, cât și în grandioasele scene ce se întâlnesc în
interiorul bisericii.
 • Motivele geometrice inspirate din arta populară românească
creează un spațiu ambiental, adecvat, integrând personajele sacre
și laice într-o atmosferă narativă.
• Deasupra absidei apare într-un triunghi cu raze de lumină pictat,
Ochiul lui Dumnezeu, simbol binecunoscut în întreaga arie a artei
creştine.
• Altarul este dominat de monumentala reprezentare a Fecioarei cu
Pruncul pe tron. Tipologia, dar mai cu seamă detaliile ne amintesc
de caracterul artei lui Demian; în acest sens reținem gestul mâinii
drepte ridicate al Mariei, în semn de salut, de frontalitatea
chipului, precum și de siluetele celor doi Sfinți Arhangheli.
 •Iisus este zugrăvit din semiprofil, fiind îmbrăcat cu hiton alb
şi hlamidă albastră. El binecuvintează cu dreapta sa, iar stânga i se
odihneşte pe o carte ce are pe copertă semnul Sfintei Cruci.
Reprezentarea Cinei celei de Taină sub forma sa istorică
impresionează prin forța evocatoare a evenimentului scripturistic.
Artistul a impregnat personajelor dinamism și expresie gesturilor
reprezentative. În proporții monumentale, Apostolii sunt înfățișați
în momentul premergător al Împărtășaniei. Dacă totul în jur ne
impresionează prin dimensiune și gravitate, Iisus este cel ce ne
statornicește prin privirea Sa caldă, înțelegătoare, blândă
(pacificatoare).
 •Întregind spațiul cultic și euharistic al Altarului, sub
grandioasa temă a Cinei se figurează ampla desfășurare a Sfinților
Ierarhi liturghisitori ce începe din partea sudică, continându-se
spre cea nordică: Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie
Teologul și Atanasie. Odăjdiile voluminoase ale sfinților sunt
pictate în culori calde. Întreaga ținută denotă respect, îndemnând
sacerdoţii la oficierea cu multă cinstire a actulului sacramental.
 •Naosul se articulează armonios cu întreg ansamblul
bisericii, având în mijlocul său cupola destinată lui Hristos
Atoţiitorul.
•Înaintea iconostasului, pe pereții ce leagă Sfântul Altar de
naosul bisericii se observă în atitudini statice, solemne cei doi
Sfinți Arhangheli, Mihail, pe latura de nord și Gavriil, pe ce a
de sud. De data aceasta, diferiți ca înveșmântare de modul cum
au fost redați în scena din conca altarului, ei apar cu atributele
lor tipologice și simbolice. Arhistrategul Mihail cu sabie de foc,
zale și mantie, iar Îngerul Bunei Vestiri, Gavriil în stihar, orar și
purtând, floarea de crin.
 •Deasupra întregului edificiu, dominând biserica și
devenind, elementul de maximă importanță se elasnează
cupola, destinată Pantocratorului și scenelor ce mărturisesc
plastic și iconografic ierarhiile cerești.
•Cu o vădită atenție pentru ritmicitate și proporție, alături
de o armonioasă îmbinare între fond, decorație și figurație s-a
apropiat pictorul Cornel Cenan, ce a realizat un ansablu de o
frumusețe plastică și stilistică greu de definit prin cuvinte.
 •Expresia liniștită, privirea plină de dragoste și compasiune
pentru întreaga umanitate definesc chipul cu valenţe
transcendentale ale lui Iisus. Lumina și echilibrul ce se degajă
din alcătuirea elementelor anatomice caracterizează portretul
prelung, ochii căprui și accentuați, buzele sensibil desenate,
părul și barba în nuanțele grâului copt ce dau sentimentul de
inefabilă bucurie spirituală. Privind chipul memorabil al
Pantocratorului simți o dorință autentică de reîntâlnirere cu El.
• Înconjurând într-o formă circulară turla, registrul Ierarhiei
cerești constituie un tot armonios în ambianța lui Iisus cel
Atotstăpânitor. Tronurile, Stăpânirile, Începătoriile, Serafimii
şi Heruvimii dinpreună cu Maica Domnului de tip Orantă, cu
braţele redate în gestul rugăciunii de mijlocire e înfăţişată în
partea de est a lăcaşului de cult. În partea vestică este pictat
Sfântul Ioan Înaintemergătorul, ca cel ce-a fost apropiat
Mieului divin. Cei patru pandantivi îi au redaţi, şezând pe
Sfinţii Evanghelişti. Fiecare dintre ei sunt pictaţi în ambianţa
unui peisaj cu elemente arhitecturale mult simplificate, dar şi
cu simbolurile lor consacrate.
 •Sfântul Luca, tânăr, picatat în veşmânt verde cu alb, cu
simbolul său boul înaripat are un filacter lung pe care se citesc
următoarele: Pogorât-a pe cei puternici de pe scaune şi a
înălţat pe cei smeriţi (In 1, 52). În hlamidă zugrăvită în nuanţa
de roşu rafinat se observă Evanghelistul Marcu, având alături
simbolicul leu înaripat, având un sfetoc desfăşurat cu
cuvintele: Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea
Domnului drepte faceţi cărările Lui (Mc 1, 3). Cu capul uşor
aplecat înainte şi cu părul în plete de culoarea albă, Sfântul
Ioan îmbrăcat într-o mantie grea, roşie şi tivită cu albastru,
susţine pana şi papirusul monumental pe a cărui suprafaţă se
 •La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi
Dumnezeu era Cuvântul (In 1,1). Acvila îi este alături cu aripile
desfăcute.
•Evanghelistul Matei graţios desenat şi colorat într-o gamă
de albastru şi alb are la piept filacterul unduitor cu textul din
Evanghelia sa: Şi va naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus: că
Acesta va mântui pe poporul său de păcatele lui (Mt 1, 21). În
faţa sa se găseşte un înger cu mâna dreaptă ridicată spre cer,
rostindu-i parcă cele prezise.
 •În absida de nord scena Naşterii cuprinde şi evenimentele
premergătoare episodului scripturistic - Închinarea magilor şi a
păstorilor. Maica Domnului şi Pruncul Iisus ocupă locul central,
Dreptul Iosif în gest părintesc, în spatele lor întregeşte ansamblul
median. În partea de jos a compoziţiei, în stânga stau rânduiţi
ciobani tineri şi vârstnici înconjuraţi de nişte miei şi oi, în vreme
ce în partea opusă regii magi sunt surprinşi în momentul
închinării şi aducerii darurilor.
•O pălărie de paie, o pereche de sandale, un toiag sau uneori
un vas cu o draperie, ca un laitmotiv întâlnit în mai multe
compoziţii, dau o notă de naturaleţe lucrării.
• În partea de sus dominant este profilul unui înger ce planează
(pluteşte) dinspre înalt, dând mărturie doxologiei angelice. Pe
cele două laturi tema este echilibrată prin desenul a doi palmieri
înalţi, ce contruiesc cu grajdul din centrul imaginii dominata pe
verticală a scenei.
O draperie stufoasă leagă îngerul de construcţia austeră care
adăposteşte grupul din mijloc. În partea dreaptă se observă într-o
perspectivă adâncă mulţime de oameni ce intră în scenă, aluzie
la vestirea şi propovăduirea anunţată păstorilor, la finalul
Evangheliei după Luca.
 •În dinjosul impozantei evocări plastice a Nativităţii se
concentreză cadenţat de la este spre vest reprezentările Sfinţilor
militari şi tămăduitori: Dimitrie, Corneliu, Procopie şi Elena,
mama împăratului Constantin cel Mare.
• Tema Învierii cu conotaţii occidentale prezintă în centru
scenei, mormântul gol, sub forma unui sarcofag deschis,
străjuit de soldaţii, tocmai treziţi din somnul adânc al nopţii.
• Ei completează ritmic şi echilibrat tema cu valenţe tainice. Pe
linia mediană, ascendentă vedem silueta Mântuitorului cu
steagul alb al victoriei, (având semnul Sfinte Cruci)
binecuvântând şi plutind deasupra pietrei tombale răsturnate.
 Prin atitudine, întreaga figură ne duce cu gândul la forma Sfintei
Cruci. Şi în această compoziţie abundenţa detaliilor şi a grafiei,
secondată de o nuanţare cromatică aleasă, impresionează.
• Iisus este pictat înveşmântat în haine de culoarea deschisă, albă,
în mandorla slavei Sale. Această idee artistul a imaginat-o
printr-o succesiune de culori, începând de la roşu oxid mai
închis, trecând spre roşu oranj, mai deschis şi ajungând la ocru şi
gri luminos cu multiple raze. Hristos înviat se profilează pe un
vârf de munte desenat în registre succesive. Într-o similitudine
dorită se înscriu şi cei doi îngeri, poziţionaţi la picioarele lui
Hristos.
 •Cel din stânga stă pe lespedea mormântului şi susţine
giulgiul ce se unduieşte până la piatra tombală, iar celălalt are
mâna stângă înălţată, gest ce marchează solemnitatea şi măreţia
evenimentului major din istoria omenirii.
•Cei şase soldaţi ce domină planul de jos al scenei sunt
înfăţişaţi câte trei, de fiecare parte, în atitudini analoge,
evocatoare. Doi ghemuţi, îngenunchiaţi, doi în picioare cu
corpurile abia stând în echilibru şi alţii doi reprezentaţi din
spate, înaintând în adâncimea peisajului magnific.
 •În registrul inferior într-o aranjare sacadată tot de la altar
spre intrarea în biserică, se evidenţiază Sfinţii: Gheorghe,
Pantelimon, Teodor Tiron şi Constantin.
 •Pronaosul mai mic ca proporţii are în partea superioară
două scene impresionante. Pe latura sudică Înmulţirea
pâinilor şi pe cea nordică Predica de pe munte.
•Cele două teme evanghelice sunt monumentale ca
proporţie şi însemnătate. Figurile sunt bine structurate, ample,
sugerând importanţa secvenţelor biblice. Fresca ilustrează
momentul blagosloveniei dată de Domnul Hristos, celor aduse
înainte de un ucenic. Iisus este reprezentat în mijlocul
oamenilor, în picioare, cu mâna stângă îndreptată către cer, în
vreme ce doi bărbaţi stau îngenunchiaţi înaintea Sa.
Unul fiind văzut din spate (cel din dreapta) şi altul din profil.
Femei, bărbaţi şi copii se apropie cu smerenie şi uimire, iar
Apostolii cu nimburi, stau rânduiţi dinapoia Mântuitorului.
Ocruri delicate cu valenţe de galben stins, dar şi roşuri temperate
dau sentimentul unei armonii calde, pacifiste.
În opoziţie cu culoarea predominat roşietică se află albastrul şi
violetul în nuanţe pastelate. Palmierii, fragmentele unui munte
scund, marea, văzduhul, ierburile, pălăria, toiagul, ulciorul şi
coşul cu peştii şi pâinile întregesc tabloul semeţ, dar şi plin de
umanitataea lui Hristos ce înduioşează privitorul.
 Cea de-a doua temă iconografică este cea care a fost inspirată din
celebra Predică de pe munte a Domnului.
• În această ipostază, artistul, apelează la o schemă compoziţională
binecunoscută. Învăţătorul divin este plasat în centrul unei compoziţii
ce se desfăşoară în formă circulară. Iisus aşezat pe o colină are
mâinile uşor ridicate ce exprimă gestul discursului antic. Şi în acest
exemplu, Apostolii sunt redaţi împreună, în stânga lui Iisus.
Echilibrând scena în partea cealaltă, o mulţitudine de israeliteni
ascultă cu luarea aminte cuvintele Domnului. Planul de jos deschide
anagnostului un alt grup de trei personaje şezânde. Aspectul de
ansamblu e unul liniştitor, plin de bucurie interioară şi gravitate.
 •Roşul intens al hlamidei lui Iisus răspândeşte nuanţe
apropiate pe veşmintele ascultătorilor. Câteva straie albastre
împreună cu fondul dominant din spatele figurilor creează nota
cromatică, impunătoare a temei.
 •În centrul celor două compoziţii grandioase se află un cerc
cu detalii de nori, iar în partea de vest, pe bolta de deasupra
cafasului se vede figura Sfântului Prooroc David, surprins în
momentul intonării unui psalm. Coroana şi veşmântul de
culoarea verdelui smarald caracterizează expresia plină de
vioiciune a făuritorului de imne.
 • Privind partea de sud a pronaosului obserivi cu uimire într-
un medalion pe Sfânta Muceniţă Anastasia, iar în cea opusă pe
Sfânta Mare Muceniţă Varvara.
• O serie de scene se întind în acest spaţiu scund şi apoopiat
de ochii credincioşilor. Umblarea pe mare este urmată de
Ispitirea Domnului şi de redactarea Lăsaţi copii să vină la Mine.
• Pe latura cealaltă sub medalionul muceniţei de la Mănăstirea
Sinai, Sfânta Ecaterina, este înfăţişat episodul evanghelic al
Femeii Smaritence. continuat de Învierea lui Lazăr şi de
Vindecarea orbului din naştere.
 •Deasupra intrării se află redat Sfântul Duh în chip de
porumbel, coborând dinspre înalt.
 • Finalizând prezentarea acestui lăcaş de cult închinat
Sfântului Ierarh Nicolae reţinem faptul că meritul de
excepţie a lui Cornel Cenan este că a lăsat posterităţii o
operă pilduitoare, creată cu credinţă şi dăruire.
• Lăcaşul de cult armonios şi elegant redă credinciosului
o stare de cuceritoare tihnă şi luminozitate spirituală.
Desenul precis, viguros, delicat determină o articulare
volumetrică grandioasă la care se adaugă un simţ înnăscut
al frumuseţii armoniei cromatice, precum şi al valorii
compoziţionale ce caracterizează ansamblul decorativ.
• Primatul plasticităţii şi a profesionalismului artei sale
monumentale, spiritualizează materia şi spaţiul sacru, în locul
gestului, a naraţiunii anecdotice, a decoraţiunii aglomerate, uneori
chiar ostentativ, dar şi a copierii modelelor venite din Grecia, aşa
cum se petrece şi în timpul nostru.
• Totul este trecut prin filtrul cultivat şi talentat al personalităţii
sale, ca apoi să fie recompus şi interpretat cu ştiinţă şi măiestrie.
• Creaţia sa îndatorată, în bună măsură maestrului său, pictorul
Anastasie Demian contină şi leagă şirul creatorilor devotaţi artei
bisericeşti într-o perioadă de prigoană îndreptată credinţei
strămoşeşti, artei religioase şi Bisericii Ortodoxe.
 •Observând, totodată starea de degradare a unor
fragmente ale ansamblului monumental, atragem atenţia
importanţei găsirii colectivului de restauratori care să se
dedice acţiunii de conservare şi restaurare cu abilitate,
experienţă şi responsabilitate a acestui tezaur de artă creştină
românească.