Controlul social

Controlul social reprezintă ansamblul mijloacelor și mecanismelor socio-culturale

care reglementează, orientează, modifică sau influențează comportamentele
indivizilor în societăți, în vederea conformării lor la sistemul valoric-normativ și
menținerii echilibrului societății ca sistem.

R.E. Park si E. W. Burgess, în lucrarea "Introduction to the Science of Sociology"

(1921) distingeau existența a trei modalități sau forme de exercitare a
controlului social în societate :

- formele spontane, elementare de control social (de exemplu, adaptarea

individului spontană, la comportamentul unei mulțimi sub presiunea ei) ;

- opinia publică (ce joacă rolul de autoritate socială neinstituționalizată) ;

- instituțiile și reglementările juridice (care funcționează ca autorități imperative

instituționalizate).

În opinia lui Sorin M. Radulescu, principalele criterii de clasificare a formelor de

control social sunt :

a) după instanțele din care emană, controlul social exercitat de instituții cu

caracter statal (tribunale, închisori, spitale de psihiatrie etc.), de diferite grupuri
sociale(familie , școală , grupuri de vecinătate, asociații, organizații etc.) sau de
către anumiți indivizi ce au o anumită autoritate în grup (capul familiei, preotul,
șeful ierarhic etc.) ;

b) după modul în care este exercitat controlul social, este organizat formal,
realizat de institutii specializate și spontan (informal), realizat prin tradiții,
obiceiuri, prin opinia publică etc. ;

c) după direcția acțiunii exercitate, controlul social poate fi direct (explicit),

îmbrăcând forma aprobărilor, amenințărilor, sancțiunilor etc. și indirect
(implicit), realizându-se prin zvonuri, sugestii, manipularea prin intermediul
propagandei sau publicității etc.;

d) după mijloacele utilizate : controlul social stimulativ (pozitiv), efectuat prin

intermediul aprobărilor, recompenselor, indicațiilor, sugestiilor etc. și controlul
social coercitiv (negativ) prin tabu-uri, sancțiuni punitive, interdicții etc.;

e) după mecanismele de reglare normativă la care apelează, controlul social

are caracter psihosocial (sugestia, convingerea, persuasiunea, manipularea etc.),
caracter social propriu-zis (instituții sau organisme cu caracter statal, juridic,
politic, adminstrativ etc.) și cultural (obiceiuri, moravuri, convenții, tradiții etc.)

f) după metodele (tipurile de sancțiuni) adoptate în raport cu conduitele

deviante, putem vorbi despre controlul social penal (pedepsele), compensator
(plata unor daune), conciliator (negocieri, înțelegeri mutuale) și terapeutic
(resocializare).